Propunerea mea către vizitator/cititor este să privească spre orașul Beer Șeva așa cum este astăzi – viață, universitate, dezvoltare urbanistică, etc. – prin prisma anilor care au trecut de la bătălia din 31 octombrie 1917: bătălia pentru Beer Șeva. Centrul Memorial ANZAC, un unicat în Israel, se referă la epopeea soldaților britanici din corpul de armată australian și neozeelandez ANZAC, Australian and New Zealand Army Corps, la bătălia pentru cucerirea orașului Beer Șeva din octombrie 1917. Bătălia pentru Beer Șeva trebuie ancorată în ansamblul general al Primului Război Mondial (28 iulie 1914 – 11 noiembrie 1918), scena de desfășurare fiind Orientul Mijlociu. Început în Europa, Primul Război Mondial a adus pe scenă cele două tabere combatante: Germania, Austro-Ungaria și Imperiul Otoman împotriva Marii Britanii, Statelor Unite, Franței, Rusiei, Italiei și Japoniei. Însă, destul de rapid, a poposit în Orientului Mijlociu. În primele luni ale războiului, Turcia și-a păstrat neutralitatea, dar în 2 august 1914 a semnat un pact secret cu Germania; curând, două nave de război germane s-au îndreptat spre Istanbul. Cu ajutorul Germaniei, Imperiul Otoman a minat strâmtoarea Dardanele[1], blocând trecerea din Marea Mediterană spre Marea Neagră și paralizând astfel legătura dintre Rusia (care avea ieșire Marea Neagră) și aliații ei. Ca urmare, la începutul lunii noiembrie 1914 Rusia, Marea Britanie și Franța au declarat război Imperiului Otoman. Spargerea blocadei Dardanelelor presupunea cucerirea strâmtorilor, precum și a Istanbulului, inima Imperiului Otoman. Londra a hotărât trimiterea unei flote franco-britanice în sudul Peninsulei Gallipoli, dar atacul prelungit (19.02.1915 – 09.01.1916) a eșuat lamentabilRead more…
Miniatură cu întrebare
În zilele noastre sufocate de normele corectitudinii politice, poate că nu e înțelept să menționez obiceiul meu de a trage cu urechea sau de a privi pe furiș oamenii din jur, trecătorii, cei care așteaptă uneori lângă mine la câte un rând, sau copiii care se plimbă prin parcuri cu bunicii lor. Totuși, o fac cu multă plăcere, desigur cu toată discreția, și uneori prind din zbor câte o idee, o afirmație îmi poate trezi amintiri pe care apoi mă apuc să brodez… Oricum, este singurul mod în care știu să brodez, nu cu fire colorate, ci folosind cuvinte. De curând am învățat (încă) ceva foarte folositor din paginile revistei Baabel. Într-un comentariu la un articol, cineva a afirmat că ”subiectele sunt peste tot, trebuie doar să mergi să le culegi”. Multă dreptate avea domnul respectiv. Îmbrățișez total cuvintele dumnealui și chiar le pun în aplicare. De data acesta am trecut prin eleganta piață centrală a orașului, unde înfloresc magnoliile de curând plantate. Pe una din băncile din piață ședeau și vorbeau doi băieți de vreo 14, cel mult 15 ani.Read more…
In memoriam: Academicianul Mendel Haimovici (1906 – 1973)
De curând s-au împlinit cinci decenii de când academicianul Mendel Haimovici a plecat în împărăţia cerurilor, în lumea veşniciei. Dedicăm aceste rânduri, însoţite de omagiul neuitării, memoriei cunoscutului matematician şi mecanician, fondatorul Departamentului de Mecanică al Şcolii matematice ieşene. Mendel Haimovici s-a născut la Iaşi, în 30 noiembrie 1906, într-o familie evreiască. Studiile liceale le-a urmat la prestigiosul Liceu Naţional din orașul natal. În anul 1930 a absolvit Secţia de matematică din cadrul Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii ieşene. Imediat după absolvire a fost numit asistent în cadrul facultăţii şi a devenit colaborator apropiat al foştilor săi profesori, Alexandru Myller şi Octav Mayer. În anul 1933 şi-a susţinut doctoratul în Italia, sub îndrumarea profesorului Tullio Levi-Civita, cu o teză din domeniul mecanicii fluidelor. În anul 1940, datorită aplicării legilor rasiale introduse în România de guvernul Ion Antonescu, a fost exclus din învăţământul românesc. În anii celui de-al Doilea Război Mondial a avut dreptul să predea doar la Liceul Evreiesc din Iaşi. La încheierea războiului a fost reintegrat în cadrul corpului didactic universitar ieşean, a fost numit profesor universitar şi a devenit şeful Catedrei de Mecanică de la Facultatea de Ştiinţe.Read more…
Sanda (I) – Cum ne-am cunoscut, ne-am logodit şi ne-am căsătorit
Am început să scriu aceste rânduri amintindu-mi de emoționanta poveste de dragoste cu regretata mea soție Dr. Sanda Toivi, care nu a fost afectată nici de răstimpurile în care am fost obligaţi să trăim la distanţă unul de altul, de problemele noastre medicale și spitalizările survenite, de călătoriile peste hotare, de prietenii noștri și în final de tragica noastră despărțire prin trecerea Sandei într-o lume mai bună. Mi-am întâlnit viitoarea soție la Templul Coral Ploiești, cu ocazia sărbătorii de Roș Hașana din anul 5721. La ieșirea din sfântul lăcaș, S. îmi face cunoștință cu Sanda Brucăr, studentă la facultatea de medicină din București. Era nou venită în oraș, din Brașov, tatăl ei fiind numit recent director la întreprinderea textilă Dorobanțul Ploiești. Ne-am dus apoi cu toţii la plimbare pe bulevard.Read more…
O (posibilă) știre bombă
Tocmai am primit o ştire… bombă. Cică zilele acestea s-ar fi semnat un acord de cooperare reciproc avantajoasă între partidul AUR (Alianța pentru Uniunea Românilor) din România și partidul Otzma Yehudit (Puterea evreiască) din Israel. La ceremonialul de semnare, care s-a desfășurat în Aula Mare a Facultății de Medicină din Iași, au participat președinții celor două partide – George Simion și respectiv Itamar Ben-Gvir. Domnul George Simion a recunoscut cu acest prilej că în trecut a avut vederi mai extremiste, dar acum s-a domolit. Domnul Ben-Gvir a replicat că își înțelege perfect omologul, căci și el însuși s-a moderat, iar ca dovadă a dat jos din salon portretul fostului său idol, Baruch Goldstein, cel care a omorât 29 de arabi în timpul unei rugăciuni la o moschee din Hebron. “Și acum mai încerc un sentiment de tristețe când văd gaura rămasă în perete, dar politica cere sacrificii“ – a adăugat domnul Ben-Gvir. Ceremonia a fost amânată de câteva ori, căci în trecut partidul AUR arătase simpatie pentru mareșalul Antonescu, însă doctorul Ben-Gvir a afirmat că după un studiu amănunțit al problemei a constatat că mareșalul nu a omorât nici măcar un singur susținător al partidului Otzma Yehudit…Read more…
Cum mi-am petrecut războiul. Ziua a doua.
Copiii mei îmi trimit filmulețe care te învață cum să-ți baricadezi eficient casa. Asta indică starea de panică în care s-a ajuns. Până acum, fetele mele nici nu știau precis unde-și țin cheile apartamentelor. De ieri însă, teama că nu mai poți fi în siguranță în propria casă a pus stăpânire pe toți. Analistul politic Ovidiu Raețchi scrie că timp de câteva ore, peste un secol de istorie s-a evaporat și Sderot 2023 a devenit Chișinău 1903, locația unui pogrom de tristă amintire care l-a făcut atunci pe poetul Chaim Nahman Bialik să scrie poemul “Orașul măcelului”. Statul Israel a fost creat și ca o poliță de asigurare pentru evreii din toată lumea că acest gen de masacre nu se vor putea repeta. Însă în ziua de ieri, această poliță nu a avut acoperire. Imaginile venite de pe front – da, acum îi putem spune așa – sunt cutremurătoare. Într-una din ele, teroriștii din Hamas au luat ostatecă o femeie bătrână, poate chiar supraviețuitoare a Holocaustului, în chiotele de bucurie ale gloatei. Pe imaginile care îmi parvin pe telefon prin WhatsApp nici nu vreau să mă uit. Citesc statistici în ceea ce privește numărul victimelor. Ulterior statisticile devin nume, iar mai târziu chipuri. Îi vezi acolo, copii cuminți, în fotografii liniștite de familie, figuri adolescentine care nu se vor mai maturiza niciodată. Ar putea fi acolo propriul tău copil, chiar îi și seamănă un pic. Read more…
”Tăvălugul”
Ještěd este cel mai înalt vârf din creasta Ještěd-Kozákov a Munților Jizěrské din nordul Republicii Cehe. Are 1.012 metri înălțime și este simbolul orașului Liberec. Pe vârf se află restaurantul ”Turnul Ještěd”, hotelul și turnul de televiziune proiectat de Karel Hubáček. Poți ajunge pe vârf fie cu mașina, fie cu telecabina. Muntele are și o stațiune de schi, iar zona este de un pitoresc aparte. Fiul meu cel mare s-a stabilit în Cehia. Eu îi iubesc pe cehi pentru că i-au permis, lui și întregii familii, să se integreze în cultura și viața lor, dar și pentru că au pus în valoare un munte care are puțin peste 1.000 de metri înălțime, adăugându-i alte mii de metri prin faima câștigată și dându-i o vizibilitate turistică deosebită. În vara anului 2017, fiul meu ne-a organizat o excursie de câteva zile, în principal pentru a ajunge pe acest vârf, dar și pentru a vedea alte câteva obiective turistice întâlnite în drum. A închiriat o mașină cu opt locuri, ca să nu fracționeze grupul format din trei nepoți și patru adulți. Din Brno am ajuns aproape de zona de vizitat și ne-am cazat la un hotel obișnuit. Noi, bunicii, am fost ”repartizați” în aceeași cameră cu mezinul dintre nepoți, care avea atunci 11 ani. Nepoții cei mari au ocupat singuri o cameră cu două paturi. Știți cum e când cresc! Read more…
Duminica tristă
În periplul nostru european de 5.300 km din toamna lui 2022, fiul meu și cu mine ne-am petrecut orele de călătorie ascultând muzica pregătită de el pe un playlist alcătuit cu multă atenție și grijă. Fiind un exeget al mai multor curente muzicale, exegeză venită din pasiunea lui excepțională pentru muzică, el a selectat muzica aleasă în funcție de țările și regiunile prin care treceam. Pentru multe din trupele sau soliștii ascultați, Mircea avea pregătite și poveștile lor, care ne-au însoțit audițiile. Așa se face, de exemplu, că ore întregi am ascultat Beatles, în timp ce el conducea foarte bine și îmi livra fel de fel de detalii despre cum luaseră naștere melodiile lor. M-am scăldat în muzica lor pe care o iubesc de zeci de ani la fel de mult, prețuindu-i la fel de intens ca întotdeauna, dar muzica Beatles-ilor a fost un bonus, fiindcă prin Marea Britanie nu am trecut. Pentru cei care locuiesc aproape de granița maghiară, toate ieșirile în Occident trec prin Ungaria, astfel că Mircea pregătise muzică și povești interesante de aici. Am discutat îndelung despre fenomenul ciudat apărut aici după Primul Război Mondial și accentuat cu ocazia crizelor economice din anii interbelici. După Marele Război, Ungaria a fost cuprinsă de un soi de ciudățenie, o epidemie de depresie și sindrom post-traumatic care a condus la un număr foarte mare de sinucideri. Budapesta, încântătoarea capitală a țării, a ajuns să fie supranumită ”orașul sinucigașilor”, atât de mulți oameni alegeau să-și curme viața aruncându-se în apele Dunării. La un moment dat s-au instituit chiar patrule – ambarcațiuni care vegheau pe sub poduri ca să-i salveze pe sărmanii disperați care alegeau să-și pună astfel capăt zilelor. Vina pentru aceste gesturi extreme o purta nu numai atmosfera de după război, ci și o melodie extrem de tristă, difuzată frecvent, scria presa vremii. Este cântecul Szomoru vasárnap sau Gloomy Sunday (Duminica tristă), compus de pianistul maghiar Rezső Seress…Read more…
De vorbă cu Suleiman
Dr. Suleiman e medic la spitalul în care lucrez. Brunet, înalt, bine făcut, e o apariție plăcută. A terminat facultatea de medicină la București. Lui Suleiman îi face plăcere să vorbească limba română și când suntem singuri, vorbim românește. Călătorește des în România și se întâlnește cu prieteni și colegi. Îi place mâncarea și fotbalul românesc. Într-una din zile am mâncat împreună la cantina spitalului. De mult timp nu mai schimbasem o vorbă. – Unde ai dispărut, Suleiman? – l-am întrebat. Nu te mai vede omul. – Nu prea apar în public, mi-a răspuns. Dimineața intru în sala de operații și de acolo plec direct acasă. – De ce? – l-am întrebat, cu toate că presimțeam care va fi răspunsul. – De la 7 octombrie încoace trec printr-o criză teribilă. Simt privirile dușmănoase ale unor colegi. Încerc să nu intru în discuții legate de acest eveniment trist. Eu nu sunt religios, nu am nimic de-a face cu Hamas, la fel ca mulți alți arabi israelieni. – Totuși, ce părere ai despre măcelul din acea “sâmbătă neagră”? – l-am întrebat.Read more…
Ce șanse are extrema dreaptă la alegerile europarlamentare?
720 de aleși din 27 state membre vor decide viitorul Uniunii Europene după alegerile din 6-9 iunie la care cetățenii europeni își vor dai votul uneia din cele șapte familii europene din parlament – creștin-democrați, socialiști, centru, verzi, conservatori, stânga, euroscepticii și extremiștii de dreapta. Cu aproximativ zece zile înaintea acestui scrutin care va decide soarta Europei pentru viitorii cinci ani, forțele politice componente și analiștii politici încearcă să prevadă cum se va configura noua structură a forului european. Incertitudinea este mare, dar ceea s-a preconizat, cel puțin până acum, și a dobândit aproape o unanimitate este creșterea spectaculoasă a numărului europarlamentarilor de extremă dreaptă. Nu se vorbește de o majoritate, dar se dă ca certitudine întărirea forței lor, ceea ce ar crea mari dificultăți punerii în aplicare în continuare a unor proiecte bazate pe principiile democratice ale UE, aceasta în condițiile în care, în urma alegerilor sau a unor alianțe politice, într-o serie de state membre ale UE au ajuns de-acum la conducere guverne de dreapta naționaliste sau de extremă dreaptă, de pildă Italia, Slovacia sau Olanda. În 19 mai la Madrid a avut loc congresul partidului extremist spaniol Vox care s-a transformat într-o reuniunea a partidelor de extremă dreaptă, participanții încercând să găsească o platformă comună pe care să o folosească în campania electorală pentru alegerile europarlamentare. A fost o participare internațională masivă: Read more…
Reclamaţia anonimă împotriva unei doctoriţe tinere şi ancheta ministerială din anii 1950
În timpul plăcutelor vizite de sâmbătă la doamna doctor Judith Szabó – prima femeie chirurg generalist din Transilvania – prietena mea nonagenară deapănă amintiri în care se îmbină poveştile din viaţa ei personală, dar şi cea profesională. În ciuda vârstei venerabile (96 de ani împliniţi) virgulă Judith Szabó este la curent cu evenimentele fierbinţi care acaparează atenţia opiniei publice și le comentează prin prisma îndelungatei ei experienţe de viaţă. Era firesc să-i suscite interesul şi cazul doctoriţelor ATI de la Spitalul Sf. Pantelimon din Bucureşti, care a încins de curând spiritele. Şi-a exprimat convingerea fermă că e vorba şi de intrigile colegilor. Pentru a-şi argumenta opinia mi-a povestit un episod din viaţa ei de tânăr medic chirurg. Povestea mi s-a părut atât de interesantă, încât i-am propus să o relateze în scris, într-un articol pentru Baabel. A refuzat, din păcate, dar mi-a permis să o redau eu (pe baza unor înregistrări audio). Am absolvit Medicina la Cluj în 1953 şi am fost repartizată la Vişeu[2]. Voiam neapărat să practic chirurgia şi doar acolo era un post de medic chirurg. În acea vreme nu exista stagiatură şi specializarea avea să se introducă abia în 1957, aşa că „abia ieşită din ou” a trebuit să fac faţă celor mai diferite situaţii… La scurt timp după ce începusem să lucrez, prin 1954 sau 1955, la spitalul din Vişeu a sosit un delegat de la Ministerul Sănătăţii, pentru a verifica situaţia mea. Era un bărbat de vreo treizeci de ani, foarte serios, care mi-a spus că s-a primit o reclamaţie împotriva mea, în care semnatarii, „un grup de medici”, aduceau la cunoştinţa forurilor superioare o serie de acuzaţii grave…Read more…
Crăciunul, așa cum este sărbătorit în Israel
Ca și în alte țări de pe glob, Crăciunul se face simțit și aici, în Țara Sfântă. Deja pe la sfârșitul lunii noiembrie se fac pregătiri, se aranjează vitrinele, se împodobesc brazi, în special în cartierele și în localitățile unde trăiesc numeroase familii creștine. Unul din acestea, unde conviețuirea pașnică a populației aparținând celor trei mari religii monoteiste a devenit un real simbol, este orașul Haifa. Aici, o straddin Moșava Germanit (Colonia germană) va fi închisă circulației și se va transforma într-un spațiu feeric, ca un parc uriaș înconjurat de dughene generos aprovizionate cu jucării, dulciuri, băuturi și cu un brad uriaș în mijloc, împodobit și luminat, totul creând o atmosferă de belșug, voie bună și speranță. Israelieni din alte orașe vin la Haifa să se bucure nu numai de atmosfera sărbătorească, ci și de modul estetic în care este împodobit întregul cartier. În Israel, sărbătoarea Crăciunului este iubită de toată lumea, datorită tradiției atât de frumoase. Pomul, decorurile, cadourile apar nu numai în casele creștine sau în familiile mixte, ci și în multe case ale emigranților evrei laici veniți în special din estul Europei. Tot în decembrie, în casele evreiești se sărbătorește Hanuka în amintirea unui eveniment istoric petrecut în secolul al II-lea î.e.n., în timpul regelui Antiohus al IV-lea: victoria Macabeilor în lupta de eliberare de sub stăpânirea greacă. Read more…
Europa încotro?
Cred că mii de oameni cărora le pasă ce se va întâmpla cu continentul nostru își pun această întrebare și nu primesc răspuns. Oare este vina noastră că nu am prevăzut această despărțire brutală de partenerul nostru, America, respectiv Statele Unite, pe care, de secole, o vedeam ca un exemplu de urmat. Aveam în față democrația, libertatea, țara tuturor posibilităților și nu vedeam sau nu voiam să vedem alături și egoismul pronunțat, izolaționismul, parvenitismul, aprecierea persoanei în funcție de succesul material obținut, ridicarea pe culmi a celor care s-au îmbogățit excesiv, fără să cercetăm mijloacele folosite. Despre bogătașii americani se spunea că numai primul milion câștigat e greu și că nu trebuie cercetat cum au reușit să-l câștige. Și avem nenumărate exemple ale primei generații de milionari americani din secolul al XIX-lea mai ales, din perioada goanei după aur, care au trăit și au acționat în sălbăticie, dormind cu pistolul sub pernă și folosindu-l cu prima ocazie. Nu vreau să spun că așa a acționat întreaga societate americană; milioane de oameni cinstiți au muncit din greu, au desțelenit pământul, au construit căi ferate, numai că aceștia nu prea s-au îmbogățit. În societatea americană s-a impus o dublă morală: cea a muncii cinstite și cea a succesului în afaceri pe căi neortodoxe și adesea oamenii erau calificați, apreciați după aceste succese.
Desigur, nu trebuie să generalizăm. Să nu uităm nici sacrificiile pe care poporul american le-a adus, mai ales în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în Europa. Este adevărat că Statele Unite s-au implicat în război la provocarea Japoniei, dar în pofida izolaționismului declarat până atunci, a existat un imens ajutor material, acel Lend-Lease oferit Marii Britanii și mai târziu și Uniunii Sovietice, după intrarea acesteia în război. Iar povara celui de-al doilea front a fost suportată mai ales de americani, cu mari sacrificii de vieți omenești. război la provocarea Japoniei, dar în pofida izolaționismului declarat până atunci, a existat un imens ajutor material, acel Lend-Lease oferit Marii Britanii și mai târziu și Uniunii Sovietice, după intrarea acesteia în război. Iar povara celui de-al doilea front a fost suportată mai ales de americani, cu mari sacrificii de vieți omenești.
Nu vreau să fac o istorie a prezenței americane în Europa după terminarea războiului, a acelui plan Marshall care a ajutat refacerea rapidă a Europei de Vest. Că a fost teama de comunism, de avansul forțelor rusești până la Atlantic, nu are importanță. Important este că au fost prezenți, că au ajutat Europa, că s-a putut conta pe America, Statele Unite reprezentând și esența NATO.
Poate aici am greșit noi, europenii.Read more…
Tov. Rusu
Tovarășul Rusu era vecinul meu de palier. Niciodată nu ne-am fi gândit să-i spunem altfel. În apelativul acesta nu era nicio batjocură, doar recunoașterea unei apartenențe. Era un om mai în vârstă, cu părul alb. Evident că era securist, toți copiii din bloc știam. Auziserăm la Europa Liberă ca în România ceaușistă, unul din patru români era securist. Pe palierul nostru de patru apartamente nu aveam nicio îndoială cine e acesta, pentru că – aflaserăm noi – securiștii te trag de limbă și sunt simpatici. Tovarășul Rusu era un om foarte simpatic. Avea umor și îi plăcea fotbalul. Dar mai avea o trăsătură – cea mai importantă – care îl dădea în vileag: el nu se plângea niciodată. În vreme ce părinții noștri cârcoteau pe la cozi, tovarășul Rusu avea mereu același zâmbet care îi dezvelea un dinte de aur. Și mai era ceva: spre deosebire de noi, tovarășul Rusu nu își pusese antenă de sârbi. – Ce rost are, dacă nu știu sârbește? Eu pe românii mei vreau să-i văd. Problema era că de la o vreme românii lui nu mai transmiteau meciurile din Campionatele Mondiale care îi plăceau atât de mult tovarășului Rusu. De fapt, românii nu mai transmiteau niciun fel de competiții sportive. Dar nici atunci nu am văzut pe fața lui vreo urmă de supărare.Read more…
Japonia și eu
Compania mea avea un contract pentru livrarea unui sistem de alimentare de rezervă a unei baze militare americane care opera o stație de emisie LORAN în nordul insulei Hokkaido. LORAN era o rețea de navigație terestră, un precursor al GPS, folosită în principal de avioanele militare în timpul Războiului din Vietnam. Cum toată lumea folosea sistemul, inclusiv adversarii, stațiile erau adesea păzite. Nu era prea diferit de bombardierele germane care evitau să bombardeze turnul catedralei Salisbury, pentru că echipajele o foloseau drept reper pe drumul spre țintele industriale. LORAN a rămas în uz până când a fost înlocuit de sistemele de navigație prin satelit. Desigur, am fost încântat de ocazia de a călători în Japonia. Nu mai fusesem niciodată acolo; întregul ținut părea învăluit într-o aură mistică de tradiție exotică și modernitate de vârf. Am ajuns pe aeroportul Narita și, după vreo oră cu autobuzul și taxiul, am ajuns la hotel. Era deja întuneric, în jur de ora 20:00. Din cauza jet-lag-ului de douăsprezece ore, eram complet treaz și nerăbdător să văd orașul; am lăsat bagajele și am ieșit să explorez. Ca să nu mă rătăcesc, am planificat o plimbare simplă: o singură stradă, înainte și înapoi, atât. Strada era animată, multe magazine mai erau deschise. Un tânăr m-a strigat: „Domnule, domnule, veniți să vedeți niște fete drăguțe.”Read more…
Miniatură cu tata
Tatăl meu a fost omul cu firea cea mai senină pe care și-o poate cineva imagina. Ceea ce îl caracteriza mai presus de orice era bunăvoința, buna intenție și înțelegerea pentru oameni, cu nevoile lor, cu necazurile și grijile de care are parte fiecare. M-a învățat relativ puține lucruri, dar erau lucruri esențiale. M-a învățat să nu-mi fie frică de nimic, niciodată – ceea ce desigur că nu am putut aplica întotdeauna, dar îndemnul lui a fost puternic, de neuitat și nu o dată benefic. Tata m-a mai învățat să acord credit omului pe care îl văd supărat și agresiv, să înțeleg că aceste stări nu sunt despre mine, ci sunt despre el și despre necazurile de care omul se lasă copleșit. El se străduia să înțeleagă oamenii și să găsească explicația favorabilă lor – asta este bunăvoință pură. De altfel, era și extrem de sensibil și empatic și privea lumea printr-o lentilă a bunei intenții neabătute.Read more…
Ecou la Lista medicilor evrei din Cluj
În ediţia din 6 octombrie am publicat Lista incompletă a medicilor evrei din Cluj, făcând apel cititorilor să o completeze şi, dacă ştiu, să povestească întâmplări despre medicii evrei din Cluj. Am primit câteva ecouri pe adresa revistei şi alte câteva rectificări pe adresa personală. Împreună cu Johanan Vass am decis să înfiinţăm o rubrică specială pe această temă, unde să publicăm informaţiile cele mai relevante. Iată un ecou, primit de la dl. Oscar Herzlinger, care vine în completarea uneia dintre comunicările de la simpozion, scrisă de Daniel Lőwy Read more…
Andrei Schwartz
În primii ani după emigrarea în Israel, am citit presa în limba română din noua mea țară . Odată cu trecerea vremii am început să citesc mai mult în limba ebraica și engleză, ziarele în limba română din Israel mi-se păreau prea „regionale” care se adresa unui public limitat din punct de vedere geografic. Prin intermediul profesorului G. Gurman (Gabriel Ben meron), colegul si fostul meu șef , am făcut cunostință cu revista online Baabel. Clickul dintre revistă si mine s-a produs la prima vedere.Read more…
Stagiarul din Düsseldorf
În dimineața unei zile de iulie 1999, când în sfârșit studenții de medicină și cei de la cursul de paramedici erau în vacanță, la sala de operații unde lucram a apărut un student de medicină german, aflat în schimb de experiență la spitalul nostru.– Mă numesc Peter Ritter, sunt student în anul patru la Facultatea de Medicină din Düsseldorf. Pe perioada verii am ales ca loc de stagiu de vară Centrul Medical Universitar din Beer Șeva. Mă acceptați?Read more…
Reflecţii târzii
Se întâmplă des, când aud sau citesc amintiri relatate de supraviețuitori sau de urmașii celor pieriți, simt un nod în gât. Durerea este de cele mai multe ori însoțită de un lanț de gânduri negre și de adânci mustrări de conștiință. Ultima ,,criză” de acest gen a fost provocată la vederea documentelor care mi-au parvenit de curând, prin intermediul unei prietene. Este vorba de acte întocmite la sosirea tatălui meu și a unchiului meu la Auschwitz, iar după aceea la Buchenwald. La vederea scrisului de mână care a întocmit documentele amintite de la Auschwitz și Buchenwald, o sudoare neplăcută mi-a umplut spinarea: stilul era impecabil, rece ca gheața iernilor poloneze și atât de impersonal cum numai scrisul unei persoane care înregistrează astfel de date poate fi. Cifrele și literele acestei înfiorătoare contabilități sunt perfect aliniate, asemenea barăcilor și gardurilor cu care ne-am obișnuit privind paginile cărților cu imagini-mărturii ale groazei.Read more…



















