Septembrie este noul ianuarie al modei”, susținea Cândy Pratts-Price, fosta fashion director la Vogue şi Harper’s Bazaar, în „The September Issue” (îl țineți minte, e acel documentar clasic din 2009 despre industria şi revistele de moda). „Acesta e momentul când mă schimb, acesta e momentul când încerc să port din noul tocuri înalte – ‘cos that’s the look”, spunea ea. S-a schimbat peisajul modei în vreun fel, în ultimii 10 ani? Cât şi în ce fel? De fapt, îngustând „pâlnia” şi uitându-ne doar la reviste, ați observat când edițiile de ianuarie le-au înlocuit în importanţă pe cele de septembrie?Read more…
„Care ar fi cartea pe care ai lua-o cu tine pe o insulă pustie?.”. – iată o întrebare care figura frecvent în „oracolele” pe care le completam în adolescenţă. Însă nici un moment nu-mi imaginam „insula pustie” altfel decât un loc exotic cu palmieri şi şezlonguri comode pe ţărmul înspumat de valuri mângâietoare…Aseară, după ce am făcut duş, am aruncat o privire în baie, trecând în revistă raftul cu şampoane, geluri de duş, spumant de baie; ochii mi-au adăstat pe halatul de baie şi prosoapele pufoase şi m-a străfulgerat din nou întrebarea: Ce aş alege din toată această recuzită de igienă dacă aş fi obligată să-mi părăsesc casa dintr-un moment într-altul? Gândul care mă frământă periodic îşi are sorgintea în moştenirea Holocaustului pe care o port în fibra mea. Ce aş alege din dulapul de haine, din bufetul de bucătărie, din cămară? Cum aş încropi bocceaua cu care, a doua zi…Ba nu, în aceeaşi zi, peste câteva ore sau chiar mai puţin ar trebui să urc pe camionul care m-ar transporta în ghetou sau să merg pe jos, în convoi, alături de alţi năpăstuiţi? De unde poţi şti ce obiecte îţi vor fi necesare şi de cât balast va trebui să te debarasezi pe drum, care bagaje îţi vor fi smulse, furate, distruse…Read more…
La sfârșitul lunii decembrie 2019, de Crăciun, am auzit o afirmație care mi s-a părut ridicolă, dar care m-a făcut să-mi pun întrebări serioase. Liderii Autorității Palestiniene au afirmat că Isus Hristos a fost … palestinian, iar Crăciunul este … o sărbătoare palestiniană. Mi-am amintit un cântec studențesc, pe care îl cântam în studenție, în România: ”Sunt student” (nu-mi amintesc titlul exact). Când ajungeam la ”Sunt student la teologie” adăugam două versuri, pe care le citez tot din memorie: ”La examen când m-am dus / N-am știut cine-i Isus”. Fapt care se potrivește afirmațiilor liderilor Autorității Palestiniene. Cu deosebirea că ei … nu mai sunt studenți demult! De fapt, asemenea afirmație a fost făcută mai demult, de către fostul lider palestinian musulman (fost terorist) Yasser Arafat, imediat după punerea în aplicare a acordurilor de la Oslo. Era în seara de Ajun de Crăciun, iar domnia sa s-a urcat pe acoperișul Bisericii Nativității din Beit-Lehem (=Betleem, sau Vicleim) și, trăgând cu revolverul, a spus că Isus a fost primul palestinian, iar Crăciunul, ziua lui de naștere, este sărbătoare palestiniană. Fapt care a produs atât mirare, cât și teamă turiștilor pelerini creștini.Read more…
Ne aflăm în vara anului 1099. Armata Primei Cruciade a împresurat zidurile Ierusalimului. A fost un asediu greu, cruciații au suferit de foame și de sete nu mai puțin ca cei din cetate, pentru că în jurul Ierusalimului nu se găseau provizii. Nu erau nici păduri, iar cruciații aveau nevoie de lemn pentru a construi turnuri de asediu, scări pentru a urca pe ziduri. A fost nevoie să aducă lemne din Samaria și să distrugă o întreagă flotă genoveză aflată în portul Iafo pentru a folosi lemnul. Nici Ierusalimul nu era în condiții prea bune, abia cu un an în urmă trecuse prin încă un război, stăpânirea selgiucidă fiind înlocuită cu cea fatimidă. După un asediu care a durat peste o lună, Ierusalimul a fost cucerit de forțele cruciate. A urmat un masacru îngrozitor, martori ai vremii povestesc că războinicii umblau prin băltoace de sânge până la glezne. După unele păreri, masacrul a avut loc nu numai din cruzime, ci din dorința cruciaților de a „curăța” locurile sfinte de prezența „necredincioșilor”. Evreii au luptat pe ziduri cot la cot cu musulmanii. O cronică musulmană povestește că atunci când cruciații au năvălit în cetate, evreii s-au refugiat în sinagoga lor. Cruciații i-au dat foc și ei au pierit cu toții. Dar ceea ce scrie în cronici nu este neapărat adevărul…Read more…
Citind excepționalul articol al Havei Oren despre gniza din Cairo chiar în ziua când am amintit-o în articolul meu, mi s-a părut important să adaug câteva date. Descoperirile făcute în gniza folosesc în primul rând cercetătorilor. Ei caută opere inedite ale poporului evreu, care să ne dea o imagine mai clară asupra originii și istoriei noastre. Dar ele sunt utile fiecărui evreu care vrea să înțeleagă mai bine textele sacre. Astăzi este clar că nu este numai o singură gniza – cea din sinagoga Ben Ezra, ci mai multe. Voi prezenta câteva din aceste comori pe care le folosim în cercetarea științifică zilnică. Avraham Ben Shmuel Firkovich (1787-1874) a fost un înțelept carait din secolul al XIX-lea. Caraiții aparțin unei secte evreiești înființate în secolul al VIII-lea la Bagdad. Aceștia sunt evrei care nu acceptă nicio scriere religioasă în afară de Vechiul Testament. Această grupare s-a înființat sub influența unor secte asemănătoare din Islam, care au înflorit în aceeași perioadă în Orientul Mijlociu și care nu acceptau nicio scriere în afară de Coran. Așa de exemplu caraiții țin sărbătoarea de Purim, care apare în Tanah (Vechiul Testament), dar nu țin Hanuca, pentru că aceasta nu este amintită. Sărbătorile majore sunt practicate exact așa cum apar în Tora, la fel ritualurile de căsătorie, divorț, înmormântare, etc. În zilele noastre majoritatea caraiților trăiesc în Crimeea, Ucraina, Polonia și Israel. Cândva existau comunități mari și în Siria, Irak și Egipt. Read more…
Pe Stefan Zweig l-am descoperit în copilărie. ”Lumea de ieri”, autobiografia lui, scrisă când se afla în exil, a fost și pot să spun că este una din cărțile mele de căpătâi. Se afla în biblioteca părinților mei și am citit-o mai întâi pe la 12 ani. M-a prins de la început, deși nu este o scriere pentru un copil. Apoi am recitit-o de multe ori și la diferite vârste și de fiecare dată cu alți ochi. Adult fiind, mi-am creionat niște caracteristici care au justificat dragostea mea constantă față de scriitor și carte – profundul lui umanism și europenism, ideile lui de ”globalizare avant la lettre”, pacifismul alături de incompatibilitatea față de război, aici fiind vorba de Primul Război Mondial, respingerea naționalismelor și a falsului patriotism. Apoi, descrierea vieții culturale și literare a epocii în care și-a trăit tinerețea, Viena – o adevărată capitală culturală europeană, multietnică, unde evreii se simțeau bine și au fost creatorii și susținăturii culturii austriece de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, portretele unor personalități, cel remarcabil al lui Theodor Herzl, pe care Zweig l-a admirat, dar nu a fost de acord cu soluția sionistă, de stat al evreilor… De aceea, m-am bucurat când am aflat că anul trecut a apărut o carte despre ultimii ani ai vieții lui, un fel de continuare a ”Lumii de ieri”. Întitulată ”Exilul imposibil. Stefan Zweig la sfârșitul lumii”. Cartea a fost scrisă de George Prochnik, scriitor american de origine austriacă, bunicii și tatăl lui refugiindu-se de asemenea din Viena în Statele Unite. George Prochnik s-a născut în America, dar din povestirile părinților și bunicilor a avut multe informații despre viața vieneză dinainte de Anschluss și știa și despre existența lui Stefan Zweig.Read more…
Prima dată când mi s-a adus la cunoștință că sunt evreu avem patru ani, abia am fost lăsat să mă joc neânsoțit în curtea imobilului în care locuiam. Cel care mi-a comunicat apartanența mea națională, a fost un băiat de șapte ani, copil de scriitor comunist, fost ilegalist (sic!). – Tu ești zsidó (evreu), mi-a spus Karcsi. Eu nu sunt zsidó, am răspuns. Eu sunt comunist! Și nu știu ce înseamnă zsidó. Mama și tata sunt amândoi comuniști și eu sunt de asemenea comunist, nu zsidó. Le-am povestit părinților mei episodul și i-am întrebat de ce mi-a spus Karcsi că sunt zsidó. – Ești încă prea mic ca să înțelegi, mi-a spus tata, îți vom explica când vei fi mai mare. La nouă ani eram încă tot comunist, proaspăt primit în rândul pionierilor, mândru de cravata mea roșie, când am fost luat la rost de unul din colegii mei pentru faptul că, după spusele lui, “noi” l-am omorât pe Cristos…Read more…
Cu câtva timp în urmă, s-a petrecut o tragedie despre care presa a făcut doar mențiune în fugă, nici nu prea a fost remarcată în avalanșa de știri despre nenumăratele evenimente care se petrec oră de oră de-a curmezișul bătrânei noastre, planete din ce în ce mai neîncăpătoare și mai asaltată de oameni și de ”natură”. Un activist pentru drepturile omului, etnograful Albert Razin, în vârstă de 79 de ani, și-a dat foc în 10 septembrie (2019) în piața centrală din Ijevsk capitala Republicii Udmurtia una din cele 22 republici autonome ale Federației Ruse, în semn de protest împotriva presiunilor exercitate de Guvernul federal, pentru promovarea unei politici de ”rusificare”. Limba autohtonă a republicii autonome este limba udmurt o limbă din familia ”uralică”, însă tendinţa este ca această limbă oficială a republicii să fie înlocuită cu limba rusă. Actul eroic în sine a unui om de știință, profesor la o universitate de stat, un om în vârstă care și-a jertfit viața pentru susținerea unei idei nobile, este impresionant. M-a frapat povestea tragică a unui om care credea atât de mult în idealul important al limbii naționale încât a fost gata să-și jertfească viața. Rezultatul investigațiilor și câtorva cugetări pe subiecte adiacente vi le înșir în cele ce urmeazăRead more…
Emigrația evreilor din Uniunea Sovietică în anii 1990-2000 a avut o influență uriașă asupra întregii realități israeliene. Mai bine de 900.000 indivizi (în imensa lor majoritate evrei, dar nu numai) au întâlnit cam vreo 7 milioane de israelieni și s-au integrat cu succes (cea mai mare parte a lor) în viața de toate zilele a acestor locuri. Ați urmărit vreodată cum apa aruncată pe podea umple cele mai mici și ascunse crăpături? Exact așa s-a întâmplat cu emigrația sovietică în acești ultimi 30 ani. De la măturători de stradă și până la miniștri, olimii din fosta Uniune Sovietică și-au găsit rostul în toate domeniile, și au devenit foarte repede un factor important în dezvoltarea societății israeliene, iar limba rusă a devenit a doua limbă a țării, chiar inaintea limbii arabe, dacă luăm in considerare și emigrarea rusă/sovietică din toți anii de după apariția Israelului pe harta lumii. Treptat, ei și-au făcut simțită prezența, nu numai în economie, dar și în cultură, sport (și încă cum!), în medicină, în politică, pe scurt, peste tot! O mulțime de expresii rusești s-au încadrat în mod natural în limba ivrit,…Read more…
Prietenia mea cu familia Z. datează încă de la sfârșitul secolului trecut. În Dresda se mai vedeau ruinele rămase după bombardamentele nimicitoare de la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial. Biserica emblematică a orașului, Frauenkirche, era în reconstrucție, fiind redeschisă abia în 2002. Sub egida asociației de prietenie cu Israelul a avut loc promovarea Jurnalului de Ghetou (apărut inițial în limba germană sub titlul Deportiert). Era iarnă, dar în biserică a apărut un public numeros, în paltoane. Printre ei se afla și familia Z. Aproape toate locurile au fost ocupate. Faptul că am răspuns la întrebări în germană a contribuit la o și mai mare apropiere față de public. Pentru mine era o noutate să citesc în public și succesul mi-a făcut bine. Am mai revenit la Dresda de încă două ori. Prietenia noastră a început mai târziu, când ei mi-au cerut sfatul pentru îndrumarea profesională a fiicei lor adoptive, care întâmpina unele dificultăți la învățătură. Posibilitatea de a fi în legătură imediată prin internet ne-a apropiat și mai mult.Read more…
În 18 ianuarie 2020 s-au împlinit 98 de ani de la nașterea lui Teodor (Tivadar – Tibi) Feldman z”l. În scurta lui viață, Tibi a cunoscut puțini ani fericiți, o mare parte a vieții sale fiind umbrită de trauma Holocaustului. Tibi Feldman a fost “o pasăre rară” care și-a dedicat viața memoriei Holocaustului. Tibi Feldman s-a născut în 1922 în comuna Voivozi, județul Bihor. Când Tibi avea doar un an, familia Feldman s-a mutat la Oradea, unde au trăit o viață liniștită și prosperă, până când a venit războiul și au fost deportați în lagărele de concentrare și exterminare naziste. Tibi și fratele său Ștefan (Pișta), care era cu un an mai tânăr, au învățat la liceul evreiesc (Zsidilic) din Oradea. Tatăl său, Ludovic (Lajos), a murit înainte izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Dupa moartea tatălui, frații Feldman au trăit împreună cu mama lor, Elisabeta.Read more…
Una din marile mele plăceri este să-mi pun ochii minții la muncă grea, nu numai să privească, ci să și vadă, căci este mult de văzut și de amintit. Partea delicată este ce să fac cu rezultatele introspecției, să le țin doar pentru mine, sau să le împărtășesc și altora? Depinde. Am constatat că adesea cititorul sau ascultătorul inteligent se ridică deasupra amuzamentului oferit de bârfă, care oricum este de scurtă durată și se concentrează pe învățăturile din experiența altora.Recent am avut timp și interes să explorez mai detaliat viața mea și a familiei mele și să o re-evaluez cu mintea de azi. Am răsfoit albume vechi de fotografii, însemnări, jurnale, scrisori… Cine mai are timp pentru așa ceva?! Sursa cea mai importantă de informații este totuși memoria, care se estompează cu timpul, dar menține și insule izolate de o prospețime surprinzătoare. Am dat recent peste o poză a bunicului meu după tată, Emanuel Kun, pentru noi Mano Otata. Era originar din Transilvania săsească, a locuit la Mediaș și Sighișoara și întreaga familie avea cultura și limba maternă germană. Era un om deosebit, original și foarte întreprinzător. Deși avea o educație formală limitată, era inteligent și avea talent de orator și de leader.Read more…
Între locuința noastră, care se află într-o casă cu opt etaje, într-una din suburbiile Tel Avivului și supermarketul unde îmi fac cumpărăturile sunt cam 200 de metri. Pe distanța aceasta întâlnesc de obicei vecinii din cartierul meu, unii în drum spre diversele lor obligații, alții ieșiți din casă doar pentru a se așeza pe una din numeroasele bănci amenajate în mod special în mica piață a cartierului pentru „vârsta de aur” sau „vârsta a treia” – cum doriți să o denumiți. O întâlnire între doi oameni care se cunosc mai mult sau mai puțin din cartier se poate petrece în mai multe feluri. O posibilitate este ca să treacă unul pe lângă altul fără să se salute, lăsând impresia de a fi scufundați în propriile gânduri. O treaptă mai avansată de comunicare este salutul israelian „Șalom”, la care cealaltă persoană poate răspunde sau nu. A treia posibilitate, mai empatică, este întrebarea „Ma șlomcha?” (Cum te simți?) La această întrebare, pusă de una din persoanele în cauză, ar fi de așteptat ca cealaltă să răspundă – dacă are cu cine vorbi. Pentru că adeseori se întâmplă că imediat ce a pus întrebarea, persoana pășește mai departe și celălalt nu mai are cui să răspundă. Așa încât omul întrebat își vede de drum sau se scufundă în marile întrebări ale existenței umane… Read more…
Mi-am dorit să scriu despre un subiect pozitiv și uite că mi-a ieșit în cale. Este vorba despre cercetare, dezvoltare și inovare, direcția în care se mișcă astăzi cercetarea. Aflăm că o firmă nou înființată de cercetătorii Raul Mureșan și Vlad Moca, firmă numită Neurodynamics Srl din Cluj, este beneficiara unui grant de 150.000 de euro, acordat de Comisia Europeană pentru un proiect de cercetare în domeniul neuroștiinței.[1] Aflăm că suma totală alocată este de 11,4 milioane de euro. Firma Neurodynamics se află în parteneriat cu The Transylvanian Institute of Neuroscience (TINS). În timp ce scriam despre această inițiativă de cercetare primită frumos la nivel european şi prea puțin mediatizată la noi, iată că apare şi comunicatul de presă al Comisiei Europene de acum câteva ore[3]. De această dată este vorba despre instrumente concrete de aplicare pentru European Green Deal (Pactul ecologic european), lansat pe 11 decembrie 2019 la Conferința privind schimbările climatice de la Madrid. Cu siguranță veți citi multe în perioada viitoare, pentru că sunt măsuri prevăzute chiar pentru anul 2020. Aici vă aduc doar câteva elemente de ultimă oră, din care să aflați ce urmează la orizontul anului 2050, atunci când Europa îşi propune să fie o regiune neutră din punct de vedere al gazelor cu efect de seră. Read more…
„De altfel” – mi-a spus bunicul, – „sentimentul satisfacţiei ţine de suflet, nu de circumstanţe. Cine nu poate fi mulţumit cu puţin, dezvoltându-şi propria capacitate de a folosi tot ce are, degeaba ar primi mai mult, nimic nu i-ar fi de ajuns. Însă cine se bucură de ce are, va avea și beneficii la care nici nu s-ar fi aşteptat.” Şi ca să nu uit vreodată acest lucru, mi-a povestit despre cele două fetiţe voioase din cătunul celor nemulţumiţi, care, în treacăt fie spus, aveau codiţe, ca fetiţa de pe ascuţitoarea mea. (Poveştile bunicului aveau mereu o legătură concretă cu realitatea din viaţa mea şi explicau foarte logic şi pe înţelesul meu unele fenomene sau detalii din mediul înconjurător.) Povestea veveriţelor A fost odată ca niciodată un sat unde, dintr-un motiv sau altul, câţiva oameni s-au sculat într-o zi cu faţa la cearceaf. Erau tare bosumflaţi, dar nu era nimic de făcut și de aceea ei au devenit tot mai nesuferiţi. Se legau de toată lumea, atacau şi criticau tot ce le ieşea în cale şi oriunde mergeau, purtau cu ei o atmosferă proastă, sâcâitoare, care mai apoi s-a răspândit ca o infecţie – oamenii erau supărați, se certau, se plângeau, se văicăreau, blestemau şi acuzau cerul şi pământul, găseau hibe şi greşeli în tot şi în toate. Au ajuns atât de rău, încât s-a lăsat o ceaţă neagră și usturătoare peste întregul sat şi chiar Bunicuţa Munţilor a auzit vestea acestei năpaste stranii… Read more…
Prezentele rânduri au ca obiect alte întinderi pitorești de apă traversate în diverse perioade ale vieții mele : Lacul Herăstrău (1961), Marea Neagră (1978), Dunărea (1979). San Francisco Bay (1988), Lacul Fagernes (1991), Fiordul Geiranger (1991), minunata Cale de Vest (1991), faimosul lac alpin Bled (2007). Inițial, ca student am vizitat adesea pitorescul parc bucureștean limitându-mă la plimbări, pescuit (ilegal!) sau înot din ștrandul Floreasca până la insula adiacentă. Ca tânăr inginer stagiar împreună cu Sanda, viitoarea mea soție, am traversat pentru prima oară lacul cu vaporașul, acostănd o insula, unde am cinat în mod romantic într-un mic restaurant, aproape gol….Am văzut prima oară Dunărea la 18 ani, din trenul de Constanța, trecând podul de la Cernavodă, construit de Anghel Saligny. Ulterior, în drum spre Litoral, în orașul Brăila, am îmbarcat Dacia 1300 , nevasta şi bebelușii pe un bac care traversa fluviul…Read more…
Perspectiva remodelării societății de către oameni lipsiți de pregătire şi experiență mă îngrijorează deoarece va lovi în cei care contribuie la bunăstarea ei, va semăna zâzania printre minorități subiect faţă de care evreii ar trebui să fie mai conștienți. Din păcate, se pare că evreii au trăit și trăiesc într-o lume iluzorie, creșterea dramatică a evenimentelor anti-semite fiind o surpriză pentru ei, iar reacția lor o cred inadecvată. Desigur de vină este Moise care, neputând să prevadă ce îi așteaptă pe evrei de-a lungul mileniilor, n-a adăugat cea- a XI-a poruncă –“ nil admirari “. Nil admirari – să nu fii surprins de nimic – adevărata înțelepciune constă în pregătirea adecvată pentru orice posibil incident. Președintele american a ordonat lichidarea unui super-terorist, al doilea om în ierarhia iraniană…Read more…
Affaltrach este un sat la cca. 50 km nord de Stuttgart. El aparține administrativ de comuna Obersulm, (fiind totodată reședința comunei), din Baden-Württemberg. Ca dovadă a prezenței locuitorilor evrei, cel mai autentic loc este cimitirul evreiesc. Cel mai vechi mormânt identificat aici datează din anul 1670. Ultimele înmormântări au avut loc în primăvara anului 1942. În conacul din Eschenau, unul dintre satele comunei, s-a constituit un azil de bătrâni, unde au fost aduși cu forța 122 de persoane. 11 dintre ei au murit și au fost înmormântați în cimitirul din Affaltrach, restul au fost deportați în lagărul de la Theresienstadt, de unde s-a întors o singură persoană, toți ceilalți au fost uciși.La început ei aveau o casă de rugăciune, unde se adunau de șabat și de sărbători. Unul din locuitorii mai înstăriți ai satului a donat comunității nu numai propriul său teren de casă, dar a făcut și o contribuție financiară importantă. Astfel a fost inițiată construcția unei sinagogi de țară, care a fost inagurată în 1851.Read more…
Mergea pe lângă șina de cale ferată. Nu vedea nimic, în afară de femeia din fața ei. De șoldurile femeii, pentru că era mult mai înaltă decât ea. Sau ea era mult mai mică. Mai mică decât de obicei, cu capul tras între umeri, neîndrăznind să privească decât înainte. Timorată. Nu de neverosimilul zilelor, săptămânilor, lunilor trecute. Nu de groaza celor care vor veni. Câte? Cum le va suporta? Vor fi zile, luni, poate chiar ani?! Femeile vorbeau despre asta, dar ea nu precizase niciodată imprecizia viitorului în intervale de timp. Era timorată de prezent, de târșâitul ritmic al pașilor femeilor, de zgomotul asimetric al bocancilor ei de numere inegale. Ce conta că pe un picior avea 42 și pe celălalt 43, atunci când ea purta în mod normal 35? Teama de a-și pierde încălțămintea era mai preocupantă decât durerea produsă de faptul că îi rodea pielea…„Schnell, schnell!” Ei i se spunea oare? Nu îndrăzni să-și ridice capul, să vadă. Mintea ei îngrozită preluă comanda, o traduse în limba maternă, o amplifică, o explicită: „Repede, repede, Lia Feldmann, dacă nu vrei să-ți trag o mamă de bătaie în cel mai autentic stil SS-ist!”Read more…
Au trecut 6 ani (cum au zburat oare ?) de când am povestit în B despre cele trei concerte diferite pe care le-a prezentat formaţia klezmer MAZEL TOV, a Comunităţii Evreilor din Cluj, în trei zile consecutive, la Bistriţa, Cluj şi Arad, cu ocazia sărbătorii de Hanuca din 2013 ( 5774 conform calendarului iudaic). Anul acesta, calendarele, cel iudaic şi cel gregorian, au împletit într-un fel sărbătoarea Crăciunului cu cea de Hanuca 5780 şi ultima lumânare, cea de a opta, s-a aprins în hanuchie, cu două zile înainte de finalul anului 2019 . Momentul a fost marcat de Comunitatea Evreilor din Cluj, care organizează în fiecare an, într-una din cele opt zile ale sărbătorii de Hanuca, un eveniment festiv de aprinderea lumânărilor în prezenţa membrilor comunităţii şi a invitaţilor acestora, urmată de un program artistic şi de o degustare de gogoşi (tradiţionale pentru această sărbătoare) însoţite de un păhărel de vin. Despre acest eveniment am simţit acum nevoia să împărtăşesc câteva impresii.Read more…
