Un tânăr de 110 ani

Nu este un om ci un oraș, care cu 110 ani în urmă era o dună de nisip, iar astăzi este o metropolă modernă, care doar pe ici-pe colo mai păstrează urmele modeste ale începuturilor sale, transformate cu gust și iscusință în ”muzee” vii și ispititoare. În prima seară după sosirea noastră în Israel am ieșit la o plimbare pe celebra stradă Allenby, una din străzile vechi din Tel-Aviv, primul oraș evreiesc modern. Orașul Tel-Aviv fost întemeiat în 1909, lângă Jaffa, pe malul Mării Mediterane. Șaizeci de familii de olim (imigranți) au întemeiat o așezare la nord de vechiul port, pe un teren care le-a fost pus la dispoziție (contra cost) de compania privată Ahuzat Bait. Compania împrumuta banii necesari pentru achiziționarea de terenuri și pentru construcții de la Fondul Național Evreiesc (Keren Kayemet Leisrael, KKL), un ”ONG” înființat în acest scop la cel de-al V-lea Congres al Organizației Mondiale Sioniste, în 1901. Dar de unde veneau banii? Herzl, temerarul inițiator al sionismului modern a încercat să-i convingă pe bogătașii evrei ai timpului (familia Rothschild, baronul Hirsch, etc.) să finanțeze ”întreprinderea” sionistă. Prima urgență era dobândirea de terenuri pentru a transforma visul unui stat evreu în realitate. Evreii bogați au contribuit sume importante, dar era totuși prea puțin și prea încet. Read more…

Istoria scrisului pe teritoriul României

„Istoria începe la Sumer” – aceasta era până nu demult ideea general acceptată. Și totuși pe teritoriul României s-au găsit urme de scriere poate și mai vechi, încă din neolitic: tăblițele de la Tărtăria. Sunt trei tăblițe de lut înscrise cu diferite simboluri, găsite în județul Alba. Inscripții asemănătoare, aparținând unei civilizații neolitice comune, au mai fost găsite și în Ungaria, Serbia și Bulgaria, dar cele de la Tărtăria par să fie cele mai vechi, datând de prin 5300 î.e.n., deci ar fi cea mai veche scriere a omenirii, cu 1000 de ani înaintea celei sumeriene! Toate aceste inscripții sunt foarte scurte și datorită numărului redus de semne, ele încă nu au putut fi descifrate. Nici măcar nu se știe dacă este scriere propriu-zisă sau proto-scriere. Din păcate atât autenticitatea cât și datarea tăblițelor de la Tărtăria au fost contestate. Nefiind specialistă în domeniu, nu pot să-mi dau cu părerea. În orice caz dacă primele tăblițe sumeriene au marcat începutul unei civilizații care s-a dezvoltat timp de milenii, lăsând nenumărate mărturii scrise, aici este vorba doar de câteva inscripții izolate. Societatea locală a cunoscut cu adevărat scrisul abia în epoca romană.Read more…

Votez pentru România normală!

Declar, din capul locului, că duminică mă duc la vot în turul doi al prezidenţialelor şi am să pun ştampila pe numele lui Klaus Iohannis. Suntem în febra ultimelor zile dinainte de turul decisiv al alegerilor prezidenţiale şi nivelul emoţional este la cote foarte ridicate. Cele mai recente mesaje, nu foarte coerente, dar cu atât mai zgomotoase, lansate în spaţiul public de către contracandidata vocală a lui Klaus Iohannis riscă să ecraneze, pe moment, realitatea ultimilor ani. Am fost martori la o succesiune de asalturi asupra statului de drept, concretizate prin: modificările nocive aduse legilor justiţiei, sfidarea tuturor atenţionărilor din partea Uniunii Europene (ai cărei membri suntem cu toate drepturile şi îndatoririle aferente) îngrijorate de ceea ce se petrecea în România şi de ignorarea tuturor recomandărilor sale, acţiunea agresivă de confiscare a instituţiilor statului, modificarea cutumelor Curţii Constituţionale şi folosirea ei ca instrument pentru restrângerea prerogativelor prezidenţiale şi, nu în ultimul rând, la represiunea brutală (cu bâte şi gaze lacrimogene) a zecilor de mii de cetăţeni care protestau paşnic în capitală împotriva măsurilor antidemocratice şi antieuropene. Nu aş fi enumerat cele de mai sus dacă pe cealaltă poziţie a buletinului de vot pentru turul doi al prezidenţialelor ar figura un alt contracandidat decât cel care a girat – în calitate de premier – o serie dintre acţiunile de mai sus…Read more…

Răsfoind o agendă telefonică de-acum 20 de ani

Un cititor al revistei Baabel a menționat ironic numărul mare al amintirilor, rememorărilor pe care le publicăm. Nu înțeleg ce rău este să alegi un astfel de subiect, fiecăruia dintre noi ne place să evocăm niște clipe frumoase sau mai puțin frumoase din viața noastră și să le împărtășim cititorilor în ideea că le va plăcea sau îi va interesa. Sigur, se întâmplă și contrariul, deși rareori, așa cum s-a văzut din reacția cititorului menționat.Și mie mi s-a întâmplat să mai aștern în Baabel câteva rânduri cu amintiri, nu prea des, fiindcă îmi place să trăiesc în prezent. Dar zilele trecute, când făceam ordine într-un dulap, ceea ce mi se întâmplă rar din lipsă de timp, am dat de un carnețel, o agendă telefonică veche de peste 20 de ani. Însemnările din ea – nu erau numai numere de telefon – mi-au făcut plăcere, amintindu-mi de o epocă frumoasă, interesantă și plină de entuziasm din viața mea.Read more…

Rabinul care cânta la vioară

Într-una din sâmbetele de pe vremea rezidenței, când făceam de gardă la MICU, unitate de terapie intensivă mobilă, am fost solicitați de urgență la o sinagogă, într-un cartier al orașului. La sosire am găsit un om care își pierduse cunoștința. Zăcea întins între bănci, iar rabinul templului îi făcea masaj cardiac, înconjurat de enoriașii uluiți. Era probabil un stop cardio-respirator, ca urmare a unui infarct miocardic. Timp de douăzeci de minute l-am resuscitat pe bolnav împreună cu paramedicii. După ce pulsul pacientului a revenit, l-am luat în ambulanță, continuând tratamentul. Eram gata de plecare, când rabinul a fugit spre noi, cerându-ne să-l luăm și pe el la spital. După ce am ajuns cu pacientul la urgențe și l-am predat echipei de gardă, l-am întrebat pe rabin: Rebe, azi e sâmbătă, cum de te-ai urcat într-o mașină, adică o ambulanță? Când e vorba de viața unui om, sau ceva care spre binele unui semen al tău, primești de la Autoputernicul dezlegare de rigorile șabesului, îmi răspunse rabinul.Read more…

Premiul Nobel contra păcii

Cine ar fi crezut că va sosi și ziua în care Academia Suedeză, printre misiunile căreia se include şi decernarea Premiului Nobel pentru literatură, se va înscrie pe rușinoasa listă a instituțiilor afectate de epidemia scandalurilor sexuale?! Și cine ar fi crezut că Peter Handke, autorul austriac care i-a închinat ode dictatorului Slobodan Milošević, va apuca ziua în care prestigioasa instituție îl va răsplăti pentru meritele sale îndoielnice? n primăvara lui 1999, când forțele aliate occidentale au pornit atacurile contra Republicii Federale a Iugoslaviei, Handke se afla la Belgrad, unde declara cu patos:,,În momentele în care criminalii NATO își lansează bombele contra acestei țări, locul meu este aici.” Nu era prima oară când ideile sale au provocat opinia publică. În 1966, când Handke nu împlinise încă 24 de ani, într-un mesaj adresat Grupului 47 (cerc literar la Universitatea Princeton din SUA), ataca literatura germană, acuzând-o de ,,impotență descriptivă”., Criticii i-au prezis atunci un succes uriaș tânărului autor, considerat un rebel literar mai ales după publicarea romanului său Die Hornissen (Viespii). Prozator, dar și poet, uneori agresiv, alteori sensibil, el a produs în scurt timp un număr uriaș de nuvele şi piese de teatru, iar romanul său publicat în 1970 s-a bucurat chiar de vânzări considerabile, fiind adaptat la ecran de regizorul Wim Wenders, cu care a colaborat mai târziu și în cadrul eforturilor de realizare a capodoperei acestuia din urmă, Aripi deasupra Berlinului.Read more…

Surpriza din orașul scufundat

Întotdeauna mi-a plăcut Constanța. Când eram mică plănuiam în gând că atunci când o să cresc o să mă mut acolo, pe malul mării. De câte ori întâlneam constănțeni la munte mă întrebam cu ușoară indignare ce nevoie au să plece în alte părți când au un oraș grozav și marea la doi pași de casă. Pentru că verișoara mea primară locuia la Constanța, mergeam s-o vizităm tot timpul anului, nu doar vara. Și adevărul e că marea îmi plăcea mai mult în octombrie sau în noiembrie. Căpăta o culoare oțelită și avea un aer melancolic, fără mulțimea zgomotoasă de pe plajă. Îmi amintesc de o seară de noiembrie, nu foarte friguroasă. Ieșeam cu Tata de la Casino și a devenit brusc foarte agitată. A trebuit să o luăm la fugă, altfel valurile ne-ar fi udat din cap până-n picioare.Read more…

Să retrăiești trecutul cu succes.

Îmi permit să amintesc cititorului faptul că ultima mea contribuție la reușita gazetă electronică, BAABEL, prezenta un film recent al lui Woody Allen. Până atunci nu avusesem nici ocazia nici dorința de a mă transforma în critic de artă cinematografică, dar m-am scuzat menționând că Allen e un tip foarte apropiat de existența mea intelectuală de-a lungul multor ani. Cine și-ar fi închipuit că în mai puțin de două săptămâni, traversând aceeași stradă din micul meu Omer sudic, spre cinematograful de cartier, aveam să vizionez un film care mă obligă să iau din nou ”condeiul în mână” și să-l comentez?! Întors acasă (adică 50 pași de la ieșirea din cinematograf) m-am trezit gândindu-mă că de fapt ce văzusem nu prea era original, deși foarte bine realizat și cu o serioasă încărcătură de romantism sentimental (sau sentimentalism romantic). Uite, mi-am zis, în primul rând adu-ți aminte de cele două filme ale lui Marcello Mastroianni. Primul, Intervista, aduce pe celebrul actor în casa Anitei Ekberg, în Suedia, amândoi deja vârstnici, mână în mână și revăzând după 25 ani, cu lacrimi în ochi, celebra scenă de la Fontana di Trevi, din filmul 8 ½. Sau tot el în Pret à porter, în care eroul își regăsește iubita din adolescență, amândoi se retrag plini de pasiune erotică într-o cameră de hotel, el o așteaptă în pat, ea se dezbracă și se apropie tiptil de iubitul de odinioară, care însă între timp sforăie ca în vremuri bune!!!Read more…

Rânduri despre Nicolae Cajal, la 100 de ani de la naşterea sa

În anul 1976 am avut ocazia să-l cunosc pe academicianul Nicolae Cajal la Institutul de Inframicrobiologie, unde am fost sa-mi fac o analiză specială în urma unei pneumonii rebele. M-a impresionat foarte mult atât prin profesionalismul său desăvârşit, cât şi prin modul său de a fi, cald şi prietenos. Am rămas într-o legătură permanentă. După 1990, în activitatea mea de secretar executiv al Consiliului pentru Minorităţile Naţionale, am avut prilejul să mă întâlnesc des cu acad. Nicolae Cajal şi să vizităm împreună, de mai multe ori, comunităţile evreieşti din ţară.
Am fost plăcut impresionat de căldura cu care era primit în comunități şi de respectul pe care i-l arătau conducătorii administraţiei şi altor instituţii din localităţile vizitate. Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naşterea sa, am aşternut câteva rânduri, cuprinzând informaţii poate mai puţin cunoscute despre activitatea academicianului Nicolae Cajal, fost preşedinte al FCER.Read more…

“23 august 1944/2019”. Un film care prezintă evenimentul din perspectiva evreilor supravieţuitori.

De curând am avut prilejul să particip la proiecţiile cu public ale filmului 23 august. 1944/2019, realizat de către un grup de tineri cineaşti– Anda Tarara, David Schwartz şi Roland Ibold şi având drept protagonişti rezidenţi ai Căminului Moses şi Amalia Rosen, al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. Proiectul „75 de ani de la 23 august 1944 – perspective marginale”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, se întemeiază pe experienţa şi încrederea reciprocă pe care cele două părţi au căpătat-o de-a lungul unei colaborări îndelungate. În urmă cu zece ani, un grup de artişti, dintre care făcea parte şi actorul şi regizorul David Schwartz, a început un program de artă comunitară la Căminul Rosen. La un moment dat, în cadrul acestei activităţi – care s-a soldat cu mai multe spectacole de succes – rezidenţii au fost invitaţi să-şi alcătuiască harta vieţii. Faptul că data de 23 august 1944 figura pe absolut toate hărţile a inspirat realizarea unui film despre evenimentul de la 23 august – dată care astăzi, după 75 de ani, pare să fi căzut în derizoriu – aşa cum l-au trăit evreii din capitală. Filmul este alcătuit din interviuri care rememorează atât cele petrecute în 23 august 1944, cât şi perioadele anterioare şi ulterioare, amintirile personale fiind combinate cu discuţii animate şi adesea în contradictoriu ale celor patru protagonişti ale căror origini sociale, experienţe, trăiri şi concepţii de viaţă sunt adesea diametral opuse.Read more…

Curcanul

Tatăl meu nu mi-a lăsat moștenire nimic decât simțul umorului. Şi pentru asta sunt recunoscător. A fost luat de lângă mine când aveam aproape șapte ani, în Duminica Pogromului din 41 şi nu l-am mai văzut. Înainte de război am crescut la Răducăneni, de unde s-au tras ai mei şi unde au trăit de câteva generații în relativă liniște până ne-au alungat în preajma războiului. Raducăneniul, aşa cum mi-l amintesc eu, era un orășel liniștit, așezat în nordul Moldovei, la 40 de kilometri depărtare de Iași. Era populat de vreo 300 de familii de evrei care se îndeletniceau cu tot felul de meșteșuguri şi negoț, cu care împlineau nevoile țăranilor din satele înconjurătoare. Erau croitori, cizmari, dogari. Mai era şi un fierar care făurea potcoave cu care potcovea caii şi repara căruțele care se stricau adesea pe drumurile desfundate şi pline de noroi. La Răducăneni se înfiripase o tradiție ca de sărbătoarea de Purim fiecare familie să aibă la masă un curcan. Cu mult înainte de sărbătoarea de Purim – aşa povestește mama – tatăl meu a făcut rost de o frumusețe de curcan…Read more…

Evrei români care au contribuit la construirea Israelului. Pictorul și scriitorul Nahum Gutman

În cadrul acestei serii am scris deja despre cinci personalități excepționale care au contribuit atât la prosperitatea statului Israel, cât și la cea a întregii omeniri. Fiecare dintre ei provenea din alt domeniu al vieții și creației. Voi continua cu prezentarea altor creatori israelieni eminenți din cele mai variate domenii ale vieții sociale, științifice sau artistice. De data aceasta îl vom întâlni pe cel mai mare pictor israelian contemporan, Nahum Gutman. El s-a născut în 5 octombrie 1898 în orășelul Telenești, aflat astăzi în Republica Moldova, la 93 km nord de Chișinău. Pe vremea aceea regiunea aparținea Rusiei. În anul 1903 familia a plecat la Odesa, iar Nahum a învățat la heder-ul unde preda tatăl său. În 1905, când Nahum avea 7 ani, familia a plecat în Palestina și s-a stabilit la Neve Țedek, care aparținea atunci de Iafo, (mai târziu avea să devină nucleul noului oraș Tel Aviv). Când a împlinit 12 ani, familia s-a mutat în cartierul Ahuzat Bayit din Tel Aviv, pe strada Herzl care de abia se construise. Tot atunci mama lui a murit după o boală grea. Un an mai târziu tatăl s-a recăsătorit. Bunica din Telenești a fost chemată să aibă grijă de copii. Nahum Gutman a crescut în umbra tatălui său, scriitorul Alter Gutman, care și-a schimbat numele în Simha Ben Țion. Atmosfera în care a crescut l-a determinat să devină nu numai pictor și sculptor, ci și scriitor. Read more…

Smartphonul şi reţeaua de socializare, un fel de…”văduvă neagră”?

Uneori, după împerechere, femela păianjenului “văduva neagră” îl ucide și îl mănâncă pe mascul. Aș dori să fac o analogie între comportamentul “văduvei negre” și influența smartphonului și a rețelei de socializare – la început toate trei reprezintă atracție și plăcere, dar uneori pot avea un sfârșit tragic. În acest articol voi încerca să abordez mai ales dezavantajele și pericolele legate de folosirea exagerată, incorectă sau necontrolată a smartphonului și a rețelelor de socializare.Read more…

Opinii controversate

După publicarea unor texte inofensive legate de balerine, sculptori sau amintiri de călătorie, încerc să expun câteva idei controversate. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis săptămâna aceasta că produsele fabricate în Iudeea și Samaria nu pot fi etichetate „fabricat în Israel”, impunând schimbarea etichetelor în toate cele 28 de state membre ale UE. Înainte de pronunțare, UE nu considerase obligatorie o asemenea etichetare, dar acum va fi o cerință, iar Uniunea poate lansa proceduri legale împotriva oricărui stat care nu se conformează. Nu se solicită asemenea etichete descriminatorii pentru produsele fabricate în regiunile disputate din Kurdistanul ocupat de Siria, Irak sau Turcia, sau din Uiguria, Kashmir, Transnistria, Mali ș.a.m.d…Departe mine gândul de a mă amestecă în opiniile electoratului din Dacia Felix. Dar mă intrigă campania mass mediei române contra d-nei Viorica Dăncilă, (ca și campania anti-Bibi din mass media Țării Sfinte).Read more…

Eroul meu din copilărie

Orice călător are nevoie de puncte de reper pentru a se dumiri: de unde a venit, unde se află, încotro se îndreaptă. Iar dacă acest adevăr e valabil în lumea coordonatelor spaţio-temporale, cu atât mai mult se aplică în cea a simbolurilor şi a principiilor în care spiritul uman încearcă să-şi găsească calea. Omul are nevoie de referinţe pentru a se orienta în viaţă, iar unele „indicatoare” din drum îmbracă forma… unui bătrânel şchiop şi gârbovit de exemplu, cu ochii senini şi vorba domoală. Da. Şi în basme populare se întâmplă ca personajul principal să fie sfătuit de o bătrânică, uneori chiar fără nume, mereu fără pretenţii la faimă, răsplată, jumătatea împărăţiei sau orice altceva râvnit de eroul poveştii. Acest „reper fără nume” din basmul meu a fost bunicul. Care nici măcar nu mi-a fost bunic în sens biologic. Read more…

Cod vestimentar pentru sezonul rece 2019

La ora la care toamna colorează frunzele în ruginiu, cerul în gri plumburiu şi vitrinele în roșu, bleu şi oranj, plonjez scurt în lookbook-uri, prezentări de colecții şi conturi de Instagram pentru a extrage o serie de manevre stilistice, asocieri noi de culori şi detalii de outfit styling care merită a fi înscrise, cu discreție sau cu aplomb, în ţinutele pe care ni le pregătim în următoarea perioadă. Armoniile cromatice în tente de cafeniu în contact cu tușeuri de galben intens sau muștar
Paleta de culori – atât de simplă, delicată şi modernă – creată prin alăturarea de alb (sau crem, ecru, ivoire), liliachiu şi bej sepia
Cât de bine arată două nuanţe neutre clasice – aici, bleumarin şi verde măsliniu -, suprapuse unor piese fals-basicRead more…

Israelul – în prag de război

Peste 200 de rachete au fost trase din fâșia Gaza către teritoriul israelian – spre zone locuite exclusiv de civili – de către organizațiile teroriste palestiniene. Ele au fost îndreptate spre localitățile din sudul Israelului, dar și spre Tel Aviv. Această ploaie de rachete a reprezentat răspunsul palestinian după ce forțele armate israeliene au reușit să-l anihileze pe Bahaa Abu al Ata, liderul organizației jihadiste palestiniene din fâșia Gaza. A fost o operație ”chirurgicală” cum sunt numite măsurile de anihilare a unor persoane implicate în atacuri teroriste. Bahaa Abu al Ata a fost unul dintre cei mai periculoși lideri, răspunzător cu organizarea numeroaselor atentate teroriste antiisraeliene și de pregătire a altora noi. El, împreună cu soția lui au murit într-un bombardament efectuat de aviația israeliană. În același timp, a fost organizat un atentat împotriva unui alt lider jihadist din Damasc, Akram al Ajouri. Acesta nu și-a pierdut viața, dar au fost ucise două persoane, unul fiind fiul teroristului. Acuzat, Israelul nu și-a asumat această acțiune.Read more…

Lecturi obligatorii

L-am cunoscut pe Aram Azaryan într-una din concentrările mele în armată. Lucra cu mine. Făcea parte din echipajul sanitar al batalionului. Terminase cursul de paramedici, dar în civil era profesor de istorie la Liceul Armean din Ierusalim. Într-una din diminețile de Şabat, ieșind din sala de mese, mi-am aprins o țigară, ca de obicei pe vremurile când fumam. Aram s-a apropiat de mine și mi-a spus în șoaptă: – Domnule doctor, ar trebui să vă îndepărtați cu țigara de sala de mese. Sunt printre noi religioși pe care îi deranjează fumatul în timpul Şabatului. Eu sunt creștin, n-ar trebui să mă intereseze, dar oricum trebuie să-i respectăm. Mi-am stins țigara și l-am întrebat: – Aram, tu de ce faci armată? (În Israel, cetățenii arabi de religie musulmană sau creștină nu sunt obligați să efectueze serviciul militar, pot să-l facă însă în mod voluntar). – Sunt cetățeanul acestei țări, deci am și eu obligația să satisfac serviciul militar. Asta-i tot. M-am născut aici, în Ierusalim, iubesc acest oraș, mă simt acasă. – Ai auzit de scriitorul Franz Werfel? m-a întrebat Aram. Read more…

Alfabetul

Vă veți mira poate de ce am ales un subiect atât de prozaic. Doar fiecare copil care a terminat clasa întâi știe să recite alfabetul. Ba îmi amintesc că prin clasa a II-a eu chiar l-am cântat, în versiunea lui Mozart, la corul Școlii de Muzică din Arad. i totuși invenția scrierii a fost un pas uriaș al omenirii pe calea progresului și a civilizației. Prin ea informația putea fi păstrată nu numai în memorie ci putea fi redată mai mult sau mai puțin fidel la distanțe mari, atât în spațiu cât și în timp. Prima relatare despre invenția scrisului apare într-un poem sumerian: „Limba mesagerului s-a împleticit și el nu a putut repeta solia. Atunci regele din Kulaba a făcut o tăbliță de lut și a pus cuvintele pe ea. Nimeni nu mai pusese vreodată cuvinte pe o tăbliță de lut.” Scrisul a fost inventat în mod independent de diferite culturi, în perioade și în zone geografice diferite. Cele mai vechi și mai cunoscute au fost cea sumeriană, cea egipteană, cea chineză, scrierea Maya din America Centrală… Alte civlizații au preluat ideea scrierii și au adaptat-o limbii lor. Așa se face că în zilele noastre există o mare diversitate de sisteme de scriere, din care unele ne apar chiar foarte ciudate. Oare cum poate fi citită scrierea arabă? Dar cea armeană? Și ce ne facem cu japoneza, care folosește concomitent mai multe sisteme de scriere? Totuși japonezii se descurcă…Read more…

Tainele Bibliei din kibuţ

La începutul anilor 2000 au sosit în vizită la Cluj Eva şi Laci Leob, prieteni din copilărie ai tatei, stabiliţi în Israel de o bună bucată de vreme. Au sosit – ca de obicei – cu multe cadouri, dintre care unul era special. De fapt familia Leob era doar comisionara unui dar trimis de un alt prieten al tatei, Mordechai Keidar, plecat în Palestina din 1942 şi stabilit în kibuţul Maagan. Cadoul trimis de Mordechai Keidar (căruia cu toţii îi spuneam Tata) era ambalat în mai multe straturi de hârtie, pe care prietenii mei le-au despăturit cu grijă, până a apărut un obiect cu totul neaşteptat: o biblie în limba maghiară, legată în piele, într-o stare relativ deteriorată. Am deschis-o şi am constatat cu uimire că era ediţia din 1794 a aşa-numitei Biblii Károli. Mesajul prietenului nostru, Tata, era următorul: „Îţi trimit biblia aceasta veche de 200 de ani ca s-o valorifici şi să foloseşti banii aşa cum crezi de cuviinţă.” Darul m-a impresionat foarte mult, dar nu aveam deloc intenţia de a mă despărţi de această carte veche, întrucât – fiind copilul unor supravieţuitori ai Holocaustului care îşi pierduseră tot avutul – ţineam mult la obiectele şi, mai ales, la cărţile vechi. Am aşezat Biblia în biblioteca părinţilor mei şi nu m-am mai atins de ea timp de aproape două decenii. Adevărul este că şi uitasem că există, dar căutând asiduu un subiect de …articol, m-am gândit că însuşi faptul de a primi, tocmai dintr-un kibuţ, o biblie protestantă veche de peste 200 de ani era un subiect interesant pentru Baabel. Ce n-aş fi dat să pot reconstitui modul în care ajunsese Biblia în kibuţ… dar pentru asta trebuia mai întâi s-o răsfoiesc. Read more…