Am 13 ani și îmi verific în fiecare zi cutia poștală. Aștept o scrisoare foarte importantă de la o doamnă din America, pe nume Rașela Welch. Am invitat-o să participe la Bar Mitzva mea. Poate că nu știți ce e aceea o Bar Mitzva? Nici eu nu știam până ce mi-a explicat nenea Herbert. Nenea Herbert era mentorul pe care părinții mei l-au rugat să mă pregătească în vederea ceremoniei. Mi-a zis că e un fel de examen de maturitate. – Vei urca la amvon în sinagogă și vei citi un pasaj din Tora. Apoi îl vei interpreta. La sfârșit, înainte de cadouri, vei primi cele șapte binecuvântări. Prima e întotdeauna de la părinți. Apoi de la rudele mai apropiate ori mai îndepărtate și de la învățații obștii. Ultima binecuvântare, a șaptea, e de la o persoană pe care o vei alege tu. Căci asta înseamnă de fapt maturitatea: dreptul de a face alegeri.Read more…
O văd clar cu ochii minții, o am în fața mea, în diverse ipostaze care refuză să se suprapună: o unică prezenţă fizică, multiple personalități. Mi-o amintesc cum se iţea, ca decupată, în fereastra apartamentului ei de la etajul doi, în imobilul aflat exact vis-à-vis de blocul unde locuiam. Încadrată în chenarul ferestrei lungi şi înguste – parcă făcută la comandă pentru silueta ei – de unde ne muștruluia pe noi copiii care băteam mingea în mijlocul străzii pietruite şi cu circulaţie auto redusă. Ne jucăm “de-a ţările”, cu pasiune şi energie, dar vocea ei stridentă reușea să pună capăt jocului şi veseliei noastre şi ne împrăştiam spre alte activităţi, mai puţin zgomotoase. Copiii o porecliseră Mambo, probabil după şlagărul în vogă în acea epocă: “Mambo Italiano”, fără vreo legătură cu conţinutul cântecului, doar fiindcă “suna bine”. Porecla a prins instantaneu.Read more…
Să spun că e pentru mine cel mai interesant scriitor român e prea puțin. Aș spune că e dintre puținii (foarte puținii) care au rămas atât fideli idealurilor de stânga din tinerețe, cât și sinceri în asumarea derapajelor și exceselor pe care le-au făcut în perioada socialistă, fără să-și „cosmetizeze” oportunist biografia. Și că din cărțile lui putem afla mai multe despre paradoxurile și complexitățile socialismului românesc și ale „tranziției” capitaliste, decât dintr-un milion de memoriale ale durerii și condamnări oportuniste ale „comunismului”. Îl simt aproape pentru că ne leagă multe lucruri: pasiunea pentru fotbal și decepția cvasi-dispariției echipelor preferate (Progresul și Rapidul…); aplecarea spre ironie în momentele nepotrivite, care o fi bună în literatură, dar sigur nu-i gustată de toată lumea în viața de zi cu zi;Read more…
Unii îi spun dovleac, dar eu prefer să-i zic bostan, pentru că dovleacul este mai degrabă un nume generic, care include şi dovleceii care sunt prezenţi în comerţ pe tot parcursul anului, pe când bostanul apare numai toamna, chiar toamna târziu. În ultima vreme, bostanii – odinioară masivi, burduhănoşi şi prăfuiţi – au devenit mult mai atrăgători: galbeni, portocalii, dungaţi, rotunzi sau lunguieţi. În preajma sărbătorii de Halloween bostanii se răsfaţă pe tarabe ca nişte adevărate vedete. Bostanul era la mare căutare şi în vremea copilăriei mele, când – tot la sfârşit de octombrie, în prag de Luminaţie, copiii sculptau „tigve de bostan” cu chipuri hidoase în care aşezau lumânări aprinse, transformându-le în lămpi-sperietori. În serile târzii de toamnă, jucam „Piticot” sau „Nu te supăra, frate!” molfăind felii de bostan copt în cuptor, care umplea încăperea cu aroma sa îmbietoare. Bostanii pişcaţi de brumă erau, de departe, cei mai gustoşi. În limba maghiară bostanul se numeşte sütőtök, adică dovleac de copt. Poate că din acest motiv prin părţile noastre nu era gătit altfel decât…copt în cuptor.Read more…
Spre deosebire de multe cataclisme naturale care se manifestă cu intensități diferite, mai mult sau mai puțin local, Covid-19 pare să nu cunoască granițe în spațiu și timp. Omenirea e în căutarea “glonțului vrăjit” eficient împotriva Covid-19. Pentru multe boli în trecut, “glonțul vrăjit” a fost găsit și numit vaccin. Unii consideră că l-au găsit și îl consideră vaccin anti Covid-19, deși din start diferă de vaccinurile convenționale prin modul aparte prin care pregătește sistemul imun să lupte cu boala. Faptul că i s-a dat denumirea de vaccin nu face să dispară această diferență. Există însă și alte caracteristici precum administrare, eficiență în timp, efecte secundare, posibilitatea ca cel vaccinat să se poată îmbolnăvi și a transmite apoi boala la alții – acestea, deși parțial cunoscute, nu sprijină denumirea atribuită. Pentru simplificare nu voi dezbate terminologia, ci voi remarca numai că societatea e divizată și nu în mod egal între cei care sunt pro și cei care sunt contra vaccinului. Eu, nevaccinându-mă, sunt evident în dezacord clar cu cei pro, nu din dorința de a avea o dispută, ei având argumentele lor, iar eu pe ale mele. Read more…
(New York, NY) 31 octombrie 2021: Organizația Mondială pentru Restituirea Proprietăților Evreiești (WJRO) deplânge moartea celui care a fost Dr. Aurel Vainer, vreme îndelungată preşedinte al Federației Comunităților Evreiești din România.
Gideon Taylor, președintele WJRO și Mark Weitzman, director de operațiuni WJRO, au transmis următorul comunicat: „Odată cu decesul celui care a fost Dr. Aurel Vainer, vreme îndelungată preşedinte al Federației Comunităților Evreiești din România, lumea a pierdut un mare umanist și lider evreu. Ne vom aminti de el ca de un politician respectat, un apărător al memoriei Holocaustului și o lumină călăuzitoare în lupta împotriva antisemitismului și a negării Holocaustului. El a lucrat neobosit pentru a obține dreptate pentru supraviețuitori și pentru familiile celor cărora li s-au luat pe nedrept proprietăţile, în timpul Holocaustului și a consecințelor acestuia.”Read more…
După cum am văzut nu demult, prima reprezentare grafică a Ierusalimului care s-a păstrat până în zilele noastre datează din perioada bizantină și se află pe mozaicul de la Madaba, în Iordania. Chiar dacă harta este schematică și rezoluția este foarte mică (un „pixel” sau o piesă de mozaic măsurând în jur de 1 cm2), e clar că artistul cunoștea orașul și reprezentarea este suficient de fidelă pentru a o folosi drept ghid pentru o plimbare. De atunci s-au mai făcut sute și mii de hărți. Biblioteca Națională a Israelului posedă colecție foarte bogată de hărți mai vechi și mai noi ale Ierusalimului, ale Țării Sfinte și ale Orientului Apropiat în general, precum și atlase, vederi panoramice, vechi ghiduri turistice și cărți de călătorii din această regiune. Este cea mai bogată colecție de acest gen din lume. Read more…
Trebuie să mărturisesc că și eu aveam semne de întrebare legate de viabilitatea sistemului în care trăiesc de aproape o jumătate de secol. Uneori îmi puneam mie însumi întrebări la care nu aveam răspuns și totodată eram cuprins de îndoială, dacă nu cumva totalitarismul de care fugisem ca gonit de pârjol nu mă va ajunge și aici, unde mă aciuisem în speranța că voi fi ferit de monstrul controlului ”de sus”. Ei bine, acum nu mai am niciun semn de întrebare! Sfârșitul lumii, așa cum o cunoaștem noi, e mai aproape decât ne închipuim. Iată principalele elemente ale acestui proces care devine din ce în ce mai evident. Înainte de toate, o scurtă paranteză. Cele ce urmează le-am pus ”pe hârtie” după ce am găsit în mine resursele de răbdare necesare să mă reîntorc și să ascult, dar în etape (pentru că nu am rezistat să ascult fără pauză 70 minute) tot interviul oferit de o persoană care pare extrem de cunoscută în lume, și nu numai pentru că s-a născut în aceeași țară cu mine (sic!), dar mai ales pentru opiniile ei paranoice care, după părerea mea, au nevoie de confirmarea unui (sau mai multor) specialiști în psihiatrie. Cred că merit o decorație pentru dovada de rezistență și răbdare, în fața unor elucubrații pe care nu știu ce trebuie să fac ca să le uit cât mai repede. Bineînțeles, e vorba de Vera Sharav…Read more…
După un interviu pe care l-am dat recent pentru Institutul Eli Wiesel, cu ocazia datei de 9 octombrie, ziua comemorării Holocaustului din România, cercetătoarea A. B. mi-a spus că a fost deosebit de impresionată relatarea făcută în jurnalul meu despre felul cum am aflat de moartea bunicilor. Din vorbă în vorbă mi-a spus că Institutul este în posesia unor înscrisuri originale cu date din spitalul-cămin din Moghilev, cu privire la cei decedați. Bineînțeles am tresărit și am rugat-o să-mi furnizeze datele. Cu mare promptitudine mi-a trimis copia documentului, din care speram să aflu data morții bunicilor. Știam luna, dar nu cunoșteam data exactă. În 1967 am căutat timp de câteva ore prin imensul cimitir de la Moghilev și de atunci știu că nu au morminte; probabil au fost îngropați pe rând în gropile comune. Sora mea a fost acum câțiva ani la Moghilev și a întrebat la Comunitatea evreilor dacă există înscrisuri despre cei înmormântați, dar nu i s-au putut da informațiile cerute. Și iată, după 80 de ani, sunt în posesia datelor care dovedesc că bunicii noștri iubiți au existat cu adevărat și au murit la scurt timp după deportare. Este singura dovadă oficială, deoarece pentru evreii care au murit în timpul Holocaustului nu există certificate de deces.Read more…
De data aceasta aș vrea să-mi invit cititorii pe urmele celor 1001 de nopți, așa cum mi le amintesc din copilărie, istorisite de Eusebiu Camilar… Nu mă refer însă la Șeherezada și la Riar Șah, ci la curtea legendarului Harun al-Rașid, la Califatul Abbasid cu capitala la Bagdad. În sec. al IX-lea Bagdadul era unul din marile centre ale culturii, comerțului și navigației. La curtea din Bagdad trăia un mare cărturar, numit Ibn Khordadbeh (820-912). Era directorul poștelor, al informațiilor și al poliției, omul de încredere și confidentul personal al califului. A lăsat posterității câteva cărți, cea mai importantă fiind Kitab al-Masalik wa al-Mamalik (Cartea drumurilor și a ținuturilor), un compendiu despre diversele popoare care locuiau în Califatul Abbasid și mai ales despre drumurile comerciale și stațiile caravanelor care îl străbăteau. Este nu numai un document important despre geografia și cultura Califatului, ci și principala sursă de informație despre radhaniți. Read more…
Copilul de suflet al adevăraților arădeni, echipa de fotbal UTA (fostă ITA) a fost creată de o personalitate legendară a orașului, care a finanțat și construirea stadionului, pe atunci cel mai modern în această parte a Europei. Acum, stadionul, de curând repus în funcțiune după mulți ani de modernizare, îi poartă numele, iar știrea zilei este că municipiul a inaugurat o statuie, care-l reprezintă șezând în tribună. Orice arădean, chiar din generația tânără, citind aceste rânduri, va ști că este vorba de baronul Francisc Neuman, respectat, admirat, îndrăgit și alintat de arădeni cu apelativul Feri Báró. Francisc Neuman încheie șirul de înfăptuiri ale unei adevărate dinastii de oameni care în Arad au făcut istorie. Citez un pasaj din cartea istoricului arădean Péter Puskel:Read more…
După două decenii de guvernare Likud-Benjamin Netanyahu și mai multe tentative eșuate de alegeri, care nu s-au soldat cu victoria vreunuia dintre partidele de opoziție, acestea au ajuns la concluzia că numai prin realizarea unui front larg vor putea dărâma regimul Netanyahu. Deși numitorul comun al celor opt formațiuni politice aflate azi la guvernare a fost ceea ce am menționat anterior, liderii partidelor au vrut efectiv să și conducă Israelul. Se pare că țări central-europene, și mă refer concret la Cehia și Ungaria, au preluat modelul israelian. De fapt, era mai mult o chestiune de bun simț. Atât opoziția cehă, cât și cea maghiară și-au dat seama (din păcate a trebuit să treacă destul de mult timp) că numai împreună, în pofida marilor diferențe ideologice și de program ale partidelor componente, vor putea învinge un regim recunoscut de o mare parte a opiniei publice ca fiind corupt și în ce privește Ungaria – autocrat.Read more…
Când am auzit prima oară dangătul clopotelor din Omiš mi-am amintit de o întâmplare petrecută cu mulţi ani în urmă. Cineva l-a întrebat pe fiul meu, care pe atunci avea vreo cinci-şase ani, ce voia să se facă atunci când va fi mare. „Clopotar” a răspuns acesta uimindu-ne pe toţi, deopotrivă. „De ce tocmai clopotar?” „Pentru că-mi place foarte mult cum sună clopotele”, a fost explicaţia băieţelului care peste ani avea să absolve muzicologia. Dangătul clopotelor din Omiš, reverberate de stâncile la poalele cărora este pitit orăşelul, m-a fermecat din seara în care am sosit şi până în dimineaţa plecării către casă. Clopotele băteau în zori, la amiază şi seara, iar în zilele de duminică de mai multe ori, chiar şi târziu. Începea clopotul uneia dintre biserici (după o ordine pe care nu am putut s-o descifrez) şi i se alăturau, pe rând, clopotele celorlalte patru, într-un canon încântător. În fiecare zi pe care am petrecut-o în pitorescul orăşel croat – aşezat pe o palmă de loc, străbătută de râul Cetina şi încadrată între stâncile maiestuoase şi de ţărmul nisipos al Mării Mediterane – ciuleam urechile pentru a intui dangătul clopotelor, încă înainte de a începe….Read more…
Indiscutabil, în ultimele două decenii războiul cibernetic a devenit una din formele cele mai uzuale ale noului război neconvențional planetar. Majoritatea statelor lumii au realizat că conflictele armate convenționale, clasice, nu mai sunt eficiente, antrenează riscuri și distrugeri reciproce mult prea ample, nu există un câștigător clar și univoc și presupune consumarea unor resurse umane și materiale mult prea mari, care riscă să epuizeze orice națiune sau stat fie el chiar foarte puternic. În consecință, conflictele contemporane sunt de fapt războaie nedeclarate, în care un rol primordial îl joacă latura tehnologică, informațională, logistică, financiară și economică și nu cea militară în sensul cunoscut al termenului. Practic, confruntările internaționale actuale sunt acțiuni camuflate și bine concertate ale diverselor servicii secrete contra funcționării infrastructurii și centrelor de comunicație ale adversarilor, de distrugere a serverelor și a bazelor de date sau de culegere de informații secrete din centrele de comandă ale acestora. Războiul cibernetic nu mai este apanajul exclusiv al marilor puteri sau al celor regionale, chiar și statele mici și mijlocii au capacitatea tehnică și logistică de a desfășura atacuri cibernetice…Read more…
În sfârșit, zilele trecute am avut parte din nou de o discuție interesantă cu câțiva prieteni, amatori de subiecte filosofice. (Pandemia, haosul carantinelor și al restricțiilor nu a prea favorizat socializarea în scopuri recreative și spirituale… Doream să definim doar talentul incontestabil. Și cum discuția se purta în limba engleză, toată lumea se gândea la talente de pe scena mondială, la nume familiare unei persoane din sfera culturală anglo-saxonă/americană. Iar în acel context nici eu nu mi-am adus aminte de unul dintre cele mai bune exemple și argumente pentru a-mi susține părerea. Deși ar fi trebuit. Pe Vilma Erzsébet Brachfeld , născută la Hajdúdorog în Ungaria în aprilie 1863, în familia unui evreu maghiar, chiar merita să n-o fi uitat, nici în vâltoarea unei discuții purtate într-o altă limbă.Read more…
Mi-a plăcut atât de mult de ea, încât aș fi putut să o urmăresc pe stradă. Era îmbrăcată foarte elegant, cu haine perfect croite, semn că erau făcute la comandă de o croitoreasă iscusită. Fustă dreaptă, maro, uni și un sacou cu forme geometrice în nuanțe ruginii, pantofi și poșetă din piele care se asortau perfect. Nu era nici tânără, nici suplă, nici frumoasă doamna asta după care am întors capul de stradă. Dar era elegantă natural și neostentativ și se vedea că se simte bine în hainele și în pielea ei. Mi-am imaginat-o intrând în magazinul de stofe, alegând culoarea, materialul și modelul. Cu mici gesturi smucite, suprapunând stofele, să vadă dacă se potrivesc. Zvâcnetul încheieturii atunci când alătură materialele și foșnetul lor atunci când se freacă unul de altul. Apoi mersul spre fereastră pentru mai multă lumină. Și capul înclinat, bucățile de stofă ridicate în dreptul ochilor. Micile ciorovăieli și armistițiul. ”Da, ai dreptate, ar merge mai degrabă o fustă în clini. Dar neapărat cu o pensă la spate, ca să nu facă burtă. Sau cocoașă”. Am asistat de atâtea ori în copilărie la răvășeala asta febrilă de stofe și mătăsuri.Read more…
La ieșirea din clădirea Gării Centrale de la Tel Aviv, am urcat în primul taxi care mi-a ieșit în cale. M-am așezat pe locul de lângă șofer, cum făceam întotdeauna, uitând că suntem în plină pandemie. Șoferul m-a privit curios. Amândoi ne-am pus măștile, după care i-am spus destinația la care voiam să mă ducă. – Nu ți-e teamă să stai în față? Organele sanitare recomandă călătorilor să se așeze pe bancheta din spate. – Scuză-mă, întotdeauna îmi place să stau în față când călătoresc cu taxiul, văd mai bine orașul, clădirile, oamenii, am răspuns. Când conduc, nu mă pot să mă uit în jur, asta e explicația, dar dacă te deranjează, oprește și trec în spate. – Pentru mine e în regulă unde stai, important că avem măști, a spus Michael. (Așa s-a prezentat mai târziu.) Era un bărbat pe la vreo șaizeci de ani, roșcat, cu nas proeminent și o șapcă de piele cu cozoroc, à la Robert de Niro.Read more…
Nu mă refer la dușmanii Israelului, fie ei musulmani, creștini sau evrei, care sunt mult mai numeroși decât prietenii noștri – despre ei știe toată lumea. Nici la prietenii evrei ai Israelului, care uneori sunt cu adevărat tendențioși. Nici la prietenii noștri evanghelici americani sau puținii noștri susținători europeni. Recent am aderat la un grup pe Facebook numit “Evrei români din toată lumea și prietenii lor”, cu peste 10,000 de membri. Îmi merg la inimă cuvintele scrise de prietenii noștri români în sprijinul Israelului. În lipsa unei politici ferme de propagandă în străinătate a guvernului israelian, sunt alții, adevărați prieteni ai Israelului, sau mai simplu, adepți ai dreptății, care văd obiectiv situația și nu ezită să o prezinte în mod obiectiv, chiar într-un mediu ostil și chiar cu riscul vieții. Mă refer numai la suporterii arabi ai Israelului, care, cu riscul vieții, expun realitatea așa cum o văd ei, din interiorul societății musulmane, combătând ura apriorică față de evrei și Israel.Read more…
În farmacie nu mai lucrez, m-am pensionat, dar deformația profesională nu dispare peste noapte. Rădăcina ebraică RKH רקח)) are ceva ambiguu. RoKeaH = farmacist, liRKoaH = a prepara, beit miRKaHat = farmacie (în traducere exactă ar fi „casă de preparate”), dar miRKaHat poate avea mai multe înțelesuri: preparat, amestec, sau… dulceață! În zilele noastre mă ocup mai degrabă de dulcețuri decât de medicamente, dar continui să văd lucrurile cu ochi de farmacistă. Tocmai am preparat o cremă de lămâie, o rețetă tradițională engleză, pentru care experiența dobândită în farmacie mi-a fost de mare folos. Read more…
Referinţe la fiinţe misterioase care ar locui în interiorul pământului abundă în folclorul a nenumărate popoare. Incorporarea acestor elemente în sânul unor organizaţii ca Societatea Thule şi, ulterior, în cadrul Partidului Nazist, este însă o elevare la un statut semioficial a unor credinţe populare în forţe supranaturale. Aparent, repetarea unor idei false sau iraţionale le conferă cu timpul rangul de “adevăr” și ele sunt adoptate de pături tot mai largi ale populaţiei. Pentru mulţi, ubicuitatea pare a fi o substituire acceptabilă a faptelor empirice. În 1871, Edward Bulwer-Lytton a publicat romanul The Coming Race/ Rasa care va veni sau The New Utopia/Noua Utopie, care a incitat imaginaţia cititorilor de pe tot globul cu istoria unei rase superioare subterane, care foloseşte forţa Vril pentru a-şi întreţine imperiul secret…Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
