Sunt agasant de rezistente, vivacitatea lor trece adesea dincolo de monotonia pseudoargumentelor. Folosindu-mă de câteva ceasuri tihnite la sfârșit de săptămână, am purces la un inventar succint, nu neapărat într-o ordine dictată de frecvența ori impactul acestora. 1.Ungurii au fost mereu la guvernare de la 89 încoace: insinuându-se mai exact o anumită stare de „prostituție politică în formă continuată”, UDMR fiind etichetată ca o formațiune care-și urmărește scopurile fără scrupule. Avem de-a face cu o informație (voit/vădit) eronată, demontabilă în trei trepte: a) UDMR a făcut parte din 6 executive dintre cele 23 de echipe postdecembriste; cumulate, aceste perioade însumează 3017 zile din totalul de 11379 – reprezentând intervalul 26 decembrie 1989-1 martie 2021. Procentual vorbind 26, 51%, adică puțin peste un sfert din perioada analizată. De aici și până la permanența mult trâmbițată e o cale…Read more…
Pentru mine a aşterne masa e cu totul altceva decât a „pune masa”, după cum a aşterne patul este cu totul (şi cu totul) altceva decâte a „face patul”. Îmi place când se aşterne liniştea, la fel cum mă bucur să văd cum se aşterne zăpada…Îmi place cum sună cuvântul acesta care parcă înglobează simultan imaginea curăţeniei, foşnetul damascului (sau satinului), atingerea calmă a mâinilor, dar şi taina „valetului de cupă care pică la aşternut”…„Tu mai calci aşternuturi?” – m-a întrebat deunăzi, contrariată, o prietenă (mult mai gospodină decât mine). „Eu le spăl şi le pun la uscat, nu trebuie călcate”, mi-a spus ea.Read more…
Din fericire nu ne naștem identici și nu gândim cu toții la fel. Chiar și în cele mai teribile dictaturi, fie ele comuniste, militariste sau religioase, au fost și sunt numeroși cetățeni care gândesc independent, exprimându-se deschis în patria lor, sau ca refugiați politici. Bazați pe ideea gândirii și exprimării libere, nu îi putem condamna pe indivizii care decid să nu se vaccineze și nu ezită să-și exprime deschis opinia despre motivele acestui refuz. Cred că situația se schimbă esențial când este vorba de propaganda pe media, care poate să deruteze și să influențeze decizia unui mare număr de oameni de a nu se vaccina, mai ales dacă această propagandă vine de la medici, fiindcă eradicarea virusului depinde în mare parte de procentajul de vaccinări. De asemenea, îmi este clar că adepții refuzului de a fi vaccinați pot susține că istoria ne va demonstra cine are dreptate referitor la eficacitatea vaccinului împotriva virusului COVID-19 și efectele lui secundare de scurtă și lungă durată. Dar istoria ne-a demonstrat deja de nenumărate ori că vaccinurile au salvat și vor salva milioane de oameni de la moarte, pe când efectele secundare ale vaccinului sunt rare și de obicei ușoare. Pentru unii, refuzul de a fi vaccinat se bazează pe o convingere independentă, în rare cazuri ca urmare a unor experiențe personale sau familiale de complicații cauzate de un vaccin. Dar de obicei convingerea este alimentată de fake news propagate în media, mai ales în rețelele sociale, de către șarlatani, medicali sau nu, în căutare de popularitate sau de câștig material.Read more…
În anul 1527 Philipp, Prinț și Landgraf de Hesse, înființează la Marburg prima Universitate Protestantă din lume. Astăzi Universitatea Philipps din Marburg este reprezentată prin inovații deschizătoare de drumuri în domeniul medical. În anul 1889 Behring publica în Deutsche Medizinische Wochenschrift lucrarea Ueber das Zustandekommen der Diphterie-immunität und der Tetanus-Immunität bei Tieren (Despre apariția imunității împotriva difteriei și a tetanosului la animale), lucrare recunoscută ca originală și deschizătoare de drumuri în cercetare și în producția de medicamente. În 1895 postul de profesor de igienă la Universitatea din Marburg este ocupat de Emil von Behring. În anul 1901 profesorul Emil von Behring primește premiul Nobel pentru medicină, în semn de recunoaștere și apreciere a lucrărilor lui de cercetare și a realizării primului ser antidifteric „care deschide medicinei noi drumuri de cercetare, iar medicilor le oferă arme victorioase de lupta împotriva bolilor și a morții“Read more…
Nu departe de casa în care locuiam, la începutul unei străzi al cărei nume mi-l mai amintesc și după mai mult de cinzeci de ani, Ioan Ursu, se găsea cizmăria lui Bartha bácsi. Bartha János era invalid de război, astfel se explica că în anii cincizeci avea atelier particular. Era un om bine făcut, cu o mustață stufoasă de tip secuiesc și purta un halat și o șapcă cu cozoroc din piele. Avea o mulțime de clienți din partea locului. Atelierul în sine, situat în vecinătatea casei cizmarului, era de fapt o colibă mică, plină cu pantofi de tot felul, într-o dezordine desăvârșită. Niciodată nu am reușit să înțeleg cum putea Bartha bácsi să găsească în noianul de încălțăminte, pe cea a unui client anume. Pereții colibei erau plini de poze cu Bartha János, la început în uniformă militară, apoi, după ce-a fost rănit, în uniformă de poștaș; erau și poze de la petreceri etc. Durata reparațiilor era un mister pe care doar cizmarul îl știa, de la câteva ore până la câteva săptămâni, în cazurile mai “grave”, chiar câteva luni. Când lucrarea nu dura mai mult de o oră, așteptam până când îmi repara pantoful și între timp mă uitam cum lucrează. În atelier era un miros de clei și piele, se auzea un radio tranzistor în surdină.Read more…
Ierusalimul reprezintă orașul sfânt pentru cele trei mari religii monoteiste abrahamice, cu rădăcini profunde în inimile a multor milioane de evrei, creștini si musulmani. Însă de numele său e legat și Sindromul Ierusalim. Actul care a condus la „înscăunarea” definitivă a ceea ce este cunoscut astăzi sub denumirea Sindromul Ierusalim în atenția specialiștilor în psihiatrie este următorul: în anul 1969, Michael Rohan, turist australian creștin, a încercat să dea foc moscheii de pe Muntele Templului. Motivarea acțiunii sale a fost că arderea moscheii ar permite să fie reconstruit Templul, ceea ce ar aduce mântuirea omenirii, respectiv venirea lui Mesia. Desigur, actul a stârnit indignare și revolte în întreaga lume musulmană, însă a concentrat atenția psihiatriei asupra a ceeace a fost denumit Sindromul Ierusalim. Din punct de vedere istoric, descrierea clinică a acestui sindrom a fost realizată pentru prima dată în anii 1930 de către medicul psihiatru ierusalmitean Heinz Haim Herman, unul dintre fondatorii cercetării moderne de psihiatrie din IsraelRead more…
Cu ce ocazie povestește omul o poveste? Sau mai bine zis, de unde provin poveștile pe care le auzi aproape zilnic, de la diverse persoane care fac parte din cercul tău intim, sau din contră, indivizi pe care i-ai întâlnit cu totul întâmplător, și care-ți vor dispărea din viață la fel de repede cum au apărut? Eu povestesc (și scriu) povești legate de propria mea persoană, de lucruri care mi s-au întâmplat, sau de ființe cu care am contact mai mult sau mai puțin constant, de fapt prieteni sau cunoscuți apropiați. Nu-mi mai aduc aminte ca în ultimii ani să fi reprodus o poveste auzită de la altcineva. De data asta m-am hotărât să pun pe ”hârtie” o întâmplare care mi se pare că poartă în spate un tâlc deosebit, o întâmplare a altuia, povestită ca un fapt divers, dar care a căpătat în mintea mea o interpretare care justifică ideea de a o face publică.Read more…
”Toate călătoriile trebuie să fie ca niște poeme”. Este o frază a poetului american Paul Blackburn peste care am dat săptămâna trecută și care-mi revine în minte de câteva ori pe zi. Visez tot mai des că plec. Că mă urc în mașină și pornesc la întâmplare, mă las purtată de drum în voia lui. Îmi plac autostrăzile. Îmi place eficiența lor, organizarea lor, sentimentul de siguranță pe care mi-l conferă. Și de libertate. Întotdeauna când ajung ”dincolo” pe autostradă mă opresc în prima benzinărie și beau o cafea. Sărbătoresc faptul că am scăpat de drumul cu două benzi pe care ne înghesuim de-a valma camioane, mașini, biciclete și căruțe. Îmi plac autostrăzile, dar nu pentru viteză. Ci pentru spațiile de parcare și pentru toate posibilitățile pe care ți le oferă. Pentru toate drumurile laterale și pentru indicatoarele care pomenesc de vestigii arheologice, monumente istorice, localități cu nume pe care n-o să le mai auzi probabil a doua oară. Read more…
Puţini din tinerii generaţiei mele, mergând acum cu paşi pe care timpul îi grăbeşte neîncetat către maturitate, au avut o motivaţie deplină a emigrării lor în Israel, mai ales sub aspect ideologic. Avem cu toţii în minte prelungite seri de discuţii, visuri pe care le speram realiste, imaginări ale viitorului, uşoare conflicte rămase acum mult în urmă, în anii 1970-74 în Bucureştiul nostru natal, de care când şi când, uşoare nostalgii mă leagă, atunci când sub copleşitoarea teamă a scurgerii inefabile a timpului îmi fac bilanţuri parţiale ale sufletului. Mai mult decât orice, am simţit la un moment dat, de la 16-17 ani şi tot mai mult în anii studenţiei, că apartenenţa mea sufletească la poporul evreu reprezintă pentru mine imboldul principal de a pleca în Israel, unicul punct de pe glob unde găseam justificarea de a mă stabili. Ştiam însă că această plecare va însemna de fapt saltul de pe trambulina vieţii în propriile sale adâncimi tulburi, căci o puteam face doar de una singură.Read more…
Intrăm în inima medievală a oraşului Praga, admirabila piaţă din sec. 12, probabil una din cele mai frumoase din Europa, unde se află biserica Sf. Nicolae şi a Sfintei Fecioare, Primăria veche precum şi Palatul Kinsky. Ne fotografiem lângă statuia lui Jan Hus, înconjurați de numeroşi tineri pletoşi, care cântă laschitară sau pur şi simplu se încălzesc la soare. Ne alăturăm sutelor de privitori din faţa vechiului turn al primăriei unde este instalat celebrul Ceas Astronomic, aşteptând… ora exactă. Uşa sofisticatului mecanism se deschide în sfârșit şi apare Cristos urmat de cei 12 apostoli, în timp ce un schelet bate ora, sugerând scurgerea timpului către sfârşitul oricărui muritor…Colindând pitoreştile străduţe care pornesc din vechea piaţă remarcăm localuri unde tineri cu barbă cântă în cor în faţa unor stacane cu bere, având forma şi dimensiunile unor cizme de cavalerist!Read more…
Pregătind articolul despre evreii din Buhara, i-am telefonat prietenei mele Eti, ca să-i cer permisiunea să-i public fotografia în Baabel https://baabel.ro/2021/02/evreii-din-buhara/ Nu mai vorbiserăm de multă vreme. Mi-a povestit că în vara lui 2019, chiar înainte de începerea pandemiei de coronavirus, ea a făcut o călătorie în Uzbekistan împreună cu ai ei, pentru ca tânăra generație să vadă de unde se trage familia. Am îndemnat-o să-și scrie amintirile și iată rezultatul, în traducerea mea: La aterizarea pe aeroportul din Tașkent, capitala Uzbekistanului, am fost cuprinsă de o mare emoție. După ani și ani am reușit să-mi îndeplinesc un vis și să plec cu cele două fiice ale mele, cu ginerii și cu nepoții (de la cea mică, în vârstă de 5 ani și până la cea mai mare, de 24) în căutarea rădăcinilor familiei noastre, a locurilor de unde părinții mei au emigrat în tinerețe. Am ajuns parcă într-o altă lume. Locuitorii, bărbați și femei cu fizionomii mongole și cu dinți de aur erau îmbrăcați în culori vii. La aeroport ne aștepta un microbuz cu un șofer zâmbitor, care ne-a fost și ghid. El ne-a făcut o primire călduroasă. După un mic tur prin oraș, ne-a dus la hotel. Am intrat în baia elegantă și am deschis robinetul la duș, dar apa caldă împroșca în toate direcțiile…Read more…
Spre deosebire de alte virusuri ARN, o particularitate a noului coronavirus este faptul că acesta dispune de un sistem de corectare a copierii (proof reading). Adică în timpul replicării copierea este corectată, ceea ce înseamnă o probabilitate mai mică de apariţie a mutaţiilor genetice, cum se întâmplă, de exemplu, în cazul virusului HIV. Virusurile dezvoltă în permanenţă mutaţii, cele mai multe variante neavând niciun efect, sau doar efecte minime. Ele nu pot fi prevăzute, nici prevenite. Rareori mutaţiile rezultate pot produce o tulpină virală mult mai periculoasă ca cea originală, din Wuhan. De la începutul pandemiei până acum au apărut peste 25 de mutaţii importante ale virusului, sau cam două pe lună. Acest fenomen ține de evoluție, și nimeni nu poate ști ce schimb de informaţii va face virusul cu alte virusuri cu care se întâlneşte, cum va reuşi să scape de sistemele imune ale unor persoane care nu pot să-l elimine, sau / şi să capete informaţii despre anticorpii pe care noi îi producem împotriva lui. La nivel global, GISAID (Global Initiative on Sharing Avian Influenza Data) adună date genetice ale noului coronavirus. Ele sunt o sursă validă de informaţii pentru oamenii de ştiinţă care monitorizează progresia modificării virusului şi a pandemiei. Analiza a arătat că până în prezent sunt cunsocute 8 tulpini principale ale SARS-CoV-2Read more…
În anul 1981 am vizitat Israelul pentru a doua oară. Această vizită, care a durat patru săptămâni, mi-a rămas în amintire datorită croazierei pe Marea Mediterană pe care am făcut-o în timpul acestui sejur. Ce m-a determinat să scriu despre această croazieră după atâția ani când datele exacte au pălit demult? Se știe că bătrânii trăiesc în trecut și mai ales acum, când sunt mai singură ca altădată, deoarece ai mei sunt de peste un an la Bușteni din cauza pandemiei, am tot timpul să evoc amintiri și evenimente plăcute dintr-o „altă” viață, care nu se va mai întoarce. Sunt exact 40 de ani de la această croazieră pe care nu o plănuisem. Erau 10 ani după prima mea vizită care m-a entuziasmat, doream să-mi revăd rudele, veri și verișoare și în special țara. Surpriza mi-a făcut-o una din verișoare, când m-a invitat să-mi petrec ultimele zile ale vizitei într-o croazieră care pornea din portul Haifa, pe care încă nu-l văzusem, deși fusesem de mai multe ori în acest oraș frumos; iar escalele erau în locuri care mi se păreau foarte interesante: Rhodos, Atena și Larnaca. Bineînțeles că am fost încântată și am primit cu plăcere acest neașteptat cadou. Croaziera implica o serie de drumuri la Legația Greciei pentru viză, dar le-am rezolvat foarte ușor și în timp util, bucuroasă să pot cât de cât vizita locuri necunoscuteRead more…
Anul trecut, de Pesah, la începutul lui aprilie, petreceam un seder acasă, în doi, cu soţul meu, depănând amintiri despre seder-uri trecute, petrecute alături de membrii comunităţii evreilor din Cluj, sau alături de copii, în Israel. Condiţiile dictate de pandemia care a năpădit lumea m-au determinat să scriu un “Epilog la pesah”, pe care l-am încheiat cu urarea leşana habaa beyahad (anul viitor – împreună), parafrazând dorinţa exprimată la sfârşitul ceremoniei: leșana habaa beIerușalaim (anul viitor la Ierusalim). Pandemia însă, pârdalnica, s-a încăpăţânat să nu părăsească scena; prin urmare m-am gândit să scriu, de această dată, un prolog la sărbătoarea de Pesah care se prefigurează a fi asemenea celei de anul trecut, acasă, în doi.Read more…
Iar se apropie alegerile parlamentare, a patra serie din ultimii doi ani. Partidul Muncii, cel care a format primul guvern al Israelului modern sub conducerea lui David Ben-Gurion, a dominat alegerile până în 1977. De atunci, datorită devierii majorității populației israeliene spre dreapta, la conducerea țării s-a aflat aproape tot timpul partidul Likud. Partidul Muncii a decăzut și datorită unor lideri nepotriviți. La ultimele alegeri interne, în fruntea lui a ajuns o femeie, Merav Michaeli. Ea reprezintă Partidul Muncii în Knesset încă din 2013 și a ocupat funcții importante în diferite comisii parlamentare: cea pentru securitate și apărare, cea pentru educație, cultură și sport, cea pentru COVID-19 și preferata ei, comisia pentru întărirea poziției femeilor și egalitatea între genuri. Merav, născută în Israel în 1966, și-a început cariera publicistică încă în timpul serviciului militar, la postul de radio al armatei. Ea a fost publicistă, prezentatoare la radio și la televiziune, actriță, a produs și filme de televiziune. Esența poziției sale politice este feminismul, apărarea intereselor femeilor și egalitatea între genuri, religii și etnii din Israel. Mai puțin cunoscute sunt legăturile ei de familie – ea este nepoata lui Rezső KasztnerRead more…
Unchiul Georges este un francez de rând, „français moyen”, cum se exprimă concetățenii săi, care nu se remarcă prin nimic. Dar în orășelul în care locuiește este faimos pentru ura sa neîmpăcată pentru englezi. Într-atât, încât deviza lui ar putea fi Odio, ergo sum (Urăsc, deci exist). Nimeni nu cunoaște originea acestei antipatii duse la paroxism, dar este suficient ca cineva să pronunțe cuvântul „englezii” în raza auditivă a unchiului Georges, ca obrajii acestuia să devină stacojii și el să se lanseze într-unul din periodicele sale atacuri furibunde la adresa vecinilor de peste Canalul Mânecii. De fapt, pentru a-i face plăcere, și a-l lăsa să demonstreze că există într-adevăr, la fiecare adunare a rudelor și prietenilor, la orice petrecere, sărbătoare etc, cineva îi va menționa la un moment dat în treacăt pe englezi, unchiul Georges își va recita din nou mantra și toată lumea va fi mulțumită. Acesta este subiectul unei povestiri scurte a scriitorului francez Alphonse Allais, dacă memoria nu mă înșală, și îmi revine periodic în minte când întâlnesc în viață oameni cu o singură idee dar fixă, și care, dacă nu sunt lăsați să vorbească despre ea ad nauseam, trec prin viață neobservați. Read more…
În 8 martie 2021 deputatul minorităţii evreieşti din România, Silviu Vexler, s-a adresat Senatului României pentru a transmite un Mesaj privind protejarea memoriei victimelor Holocaustului din România. Prezenţa sa la microfonul Senatului – aprobată de biroul permanent a acestei camere – a fost cauzată atât de elogierea în plen a unui criminal de război, cât şi de existenţa în Senat a două proiecte de lege care „urmăresc să reintroducă indemnizațiile acordate de statul român pentru foştii legionari, urmaşii lor şi urmaşii foştilor criminali de război sau ai celor care au făcut parte din organizaţiile naziste”. Discursul a început cu citarea unor extrase din stenograme ale Consiliului de Miniştri, din 1941, prezidate de Ion, respect de Mihai Antonescu, care dovedeau deciziile privind deportarea şi eliminarea fizică a „elementului evreiesc” din România, precum şi masacrarea evreilor din Odesa. Apoi Silviu Vexler a arătat că „Toate aceste stenograme au un numitor comun, un participant activ la aceste şedinţe şi anume Mircea Vulcănescu, la momentul respectiv subsecretar de stat la Ministerul Finanţelor, persoana responsabilă, după cum reiese din restul stenogramelor, de jefuirea evreilor care erau deportaţi în Transnistria. Veţi găsi, dacă aveţi curiozitatea, în acele stenograme toate intervenţiile lui Mircea Vulcănescu pentru a operaţionaliza la maximum procedura de jefuire a acelor oameni care se îndreptau spre moarte. Nu este o opinie personală şi nici una care să judece activitatea lui Mircea Vulcănescu. Este pur şi simplu ceea ce scrie în stenogramele statului român. Mircea Vulcănescu este un criminal de război condamnat. Condamnat nu doar în perioada 1945-1948, imediat după război, condamnarea lui ca criminal de război a fost reconfirmată în 2019, acum doi ani, de către justiţia României democratice, de după Revoluţie. Deci rămâne şi în continuare un criminal de război, de pe urma deciziei căruia au fost omorâţi oameni nevinovaţi”.Read more…
Luni 1 martie 2021, Curtea Supremă din Israel a pronunțat o sentință care a căpătat un caracter istoric. Ea a redeschis o problemă spinoasă: cine este evreu? O întrebare la care politicienii israelieni nu au reușit și probabil nici nu au vrut să răspundă clar, de-a lungul deceniilor. Ei au preferat să renunțe la dezbaterea acestei probleme, s-o neglijeze datorită complexității sale și implicațiilor sociale și politice pe care le are. Acești politicieni, din partide politice diferite, au preferat varianta cea mai comodă, evitând implicarea proprie și nevoind să-și ia o răspundere istorică, ceea ce ar fi influențat întreaga evoluție viitoare a poporului lui Israel. Ei au decis să accepte răspunsul dat de rabini ortodocși, pe bază halahică. În conformitate cu acest răspuns, este evreu sau evreică cel născut sau cea născută de o mamă evreică, precum și cel sau cea care trece la iudaism. Dar fără să se precizeze nimic asupra trecerii cuiva la iudaism, fără a se vorbi de curentele religioase din iudaism. Cu alte cuvinte, o nebuloasă, făcându-se abstracție că există forme diferite de trecere la iudaism și ajungând la un raport ciudat între sacru și profan, între religios și laic, între dreptul halahic, dreptul civil, situația politică. În urmă cu un număr de ani, se afirma că trecerea la iudaism a ajuns elementul religios care îi preocupă pe evreii laici în Israel. Același răspuns general, fără preciziuni, explicații și comentarii, a fost preluat de ”Legea Reîntoarcerii”, lege de bază a Statului Israel, care decide asupra dreptului fiecărui evreu de a imigra în țară, de ”a face alyah”. Ulterior a fost declarat ca având drept de ”a face aliyah” și cel sau cea are un bunic evreu sau o bunică evreică. Deoarece curentul ortodox iudaic este singurul recunoscut oficial în Statul Israel, singurele convertiri la iudaism recunoscute oficial erau ortodoxe, ”în conformitate cu Halaha”, în fața unui Tribunal Rabinic ortodox de Stat. În privința convertirilor la iudaism făcute în străinătate, erau recunoscute numai cele făcute în fața unui tribunal rabinic ortodox. În anul 1988 s-a decis recunoașterea convertirilor la iudaism făcute în fața unui tribunal rabinic reformist sau conservativ (”masorti”) în străinătate, respectivele persoane trebuind totuși să se afle într-o comunitate o perioadă anumită, înainte de ”a face alyah”.Read more…
Pandemia de coronavirus dă naștere celor mai ciudate combinații de cuvinte, atitudini care se răspândesc cu viteză. Printre acestea, folosită din ce în ce mai frecvent este cea a ”diplomației vaccinurilor”. Aici pot fi distinse două direcții, dar legate una de cealaltă, vaccinul fiind numitorul comun. Prima, practicată de câtva timp, este cea în care o țară care are șansa să posede mai multe vaccinuri, oferă unei alte țări care nu a avut posibilitatea să le achiziționeze, o cantitate mai mică sau mai mare din cele trei, patru sau cinci tipuri din acest medicament salvator. Prima țară care a ofertat a fost Israelul, urmată apoi și de altele. Acțiunea are două subcategorii: un stat oferă vaccinul fără niciun fel de contraservicii, sau în spatele gestului la prima vedere altruist se ascund și alte interese. Desigur, nimeni nu va recunoaște că alege cea de a doua opțiune, dar până la urmă tot se va afla care a fost miza. Să precizăm: nu este vorba de bani, cel puțin deocamdată nu se face speculă cu vaccinul, oficial nimeni nu este atât de cinic încât să speculeze pandemia pentru cine știe ce interese meschine. Cred că putem vorbi mai degrabă de o abordare ”soft” – o declarație de simpatie, niște mulțumiri mai calde, gesturi care să îmbunătățească imaginea donatorului, dar nu putem exclude nici concesii mai mari. Numai că, din păcate, nu aceasta e calea de a învinge pandemia.Read more…
Al Doilea Război Mondial s-a încheiat cu un fel de miracol pentru evreii din România, comparat cu genocidul european. Majoritatea evreilor din Vechiul Regat și din Transilvania de Sud au supraviețuit ocupației germane, Holocaustului și regimului fascist antonescian. Conform recensământului din 1945, numărul acestora s-a ridicat la cca 350.000 de suflete. Încă din 1946, cu concursul organizației evreiești Aliyah Beth Mossad din Palestina aflată sub mandat britanic și cu aprobarea autorităților române, au plecat spre Palestina câteva vase cu emigranți evrei. Odată cu înăsprirea măsurilor împotriva imigrației evreiești ale autorităților britanice, din 1947, transferul emigranților evrei a continuat pe cale terestră prin Iugoslavia, Bulgaria și Ungaria. A urmat un blocaj total al emigrării evreiești până la 11 iunie 1948, când România a recunoscut noul Stat Evreu și o misiune diplomatică israeliană a luat ființă la București. În această perioadă noile autorități comuniste au dus o campanie dură împotriva sionismului, asimilat cu „o armă imperialistă veninoasă” sau cu „o forță fascistă și reacționară”. În 1958, odată cu dezghețul stalinist și începutul consolidării comunismului românesc sub bagheta lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, politica regimului comunist român a devenit foarte permisivă față de emigrarea evreilor în Israel. Totul a început cu lipsa cronică de valută a Republicii Populare România…Read more…
