Despre Nobel, laureații evrei și genialitate

Jun 11, 2020By

În acest articol voi încerca să dezbat subiectul contribuției substanțiale a laureaților Nobel evrei la sănătatea și bunăstarea lumii. Unii, care au o ură organică față de evrei, ignoră această contribuție. Bineînțeles că e mult mai ușor să-i convingi pe cei convinși din capul locului. Dar scopul acestui articol nu este de a populariza evreimea prin distinșii laureați evrei ai premiului Nobel, ci de a dezbate presupusa genialitate a evreilor, care ar sta la baza succesului lor, considerând că din 1901, de când există premiul Nobel, 207, adică 20% dintre laureați au fost evrei. Este o performanță, evreii fiind doar 0.2% din populația lumii. Dar nu toți evreii sunt Einstein. Și eu sunt evreu și nu sunt genial; nici în jurul meu nu văd genii. Și totusi părinții îmi spuneau tot timpul să învăț ca să fiu primul în clasă, fiindcă sunt evreu. Când eram la școală, geniul la matematică era un băiat român. La facultate, cel mai bun anul meu era un neamț. Asta nu înseamnă că nu au fost genii printre laureații premiului Nobel. Dar un popor întreg nu poate fi genial și nu numai genialitatea dar și munca grea, perseverența și încrederea într-o idee sunt factori determinanți ai succesului. Read more…

Jun 11, 2020 34 comments

O țară mică cu două probleme, una majoră și alta nu prea…

Jun 11, 2020By

Cu speranța că cititorul nu s-a plictisit de subiect, îmi permit să continui expunerea situației Republicii Moldova de azi, și în primul rând să prezint, oarecum pe scurt, cele două probleme geopolitice cu care se confruntă (și uneori se înfruntă!) Moldova ca entitate națională, politică, etnică și geografică. O precizare de început. Nu am nicio îndoială, cuvântul Transnistria va trezi în memoria multora imaginile tragediei evreilor basarabeni, bucovineni (și o parte a celor pe care Holocaustul i-a găsit în nordul Moldovei românești) în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Lagărele de concentrare înființate de guvernul antonescian la est de Nistru s-au transformat foarte repede în lagăre de exterminare și care chiar dacă nu aveau camere de gazare sau crematorii, au devenit morminte pentru aproximativ 130.000 evrei (printre care bunica mea, mama tatei), o bună parte a victimelor fiind evrei ”autohtoni”, adică transnistrieni, al căror număr înainte de război era nu mai puțin de 300.000. Dar nu la acest tragic aspect doresc să mă refer în cele ce urmează, ci la evoluția acestei bucăți de pământ în ultimele două secole, evoluție de o importanță covârșitoare pentru actuala situație a Republicii Moldova. Povestea Transnistriei este prea lungă pentru a fi expusă în întregime aici. Voi începe cu anul 1924, anul în care Stalin, mai mult decât enervat de pierderea Basarabiei, unită în 1918 cu România creează la est de Nistru, în Transnistria istorică, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM), declară capitala ei ca fiind Chișinău, dar provizoriu o stabilește la Balta (după unii, la Tiraspol).Read more…

Jun 11, 2020 15 comments

O noapte în tren, pe vremea mineriadei

Jun 11, 2020By

În mulțimea de evenimente, cu prea desele schimbări de priorități, iată că o știre mi-a trezit amintiri. Știrea este despre exploatarea lignitului, mineritul de suprafață din Bazinul Olteniei. Acolo sunt cariere din care se extrage un cărbune de o calitate care nu prea justifică continuarea exploatării. Se repune problema oportunității acestui minerit, pentru care costurile sunt mari față de calitatea cărbunelui. Să nu mai vorbim despre costurile reconstrucției ecologice care se impune în aceste situații, ca să nu rămână acolo un teren sterp, cu aspect selenar. De fapt nu asta mi-a zgâriat auzul, ci ”vânturarea” ideii că minerii vor veni la București, eventual încolonați, ca să ”rezolve” problema. Această parte mi-a amintit despre o mineriadă din anii 90. Întâmplarea a făcut să mă nimeresc tocmai în trenul cu care minerii au venit la București. Este o poveste care mi-a rămas vie în minte și nu o voi uita niciodată. Este vorba despre Mineriada din septembrie 1991 și un tren al groazei. Despre această întâmplare nu am povestit până acum, dar o fac aici, pornind de la ce am scris mai sus. Read more…

Jun 11, 2020 8 comments

Patru mame care au scos o armată din țara cucerită

Jun 11, 2020By

În 24 mai 2000, exact cu douăzeci de ani în urmă, ultimul soldat israelian părăsea pământul libanez, după aproape douăzeci de ani de prezență în condiții abominabile de pericol continuu. Acești ani au rămas în memoria poporului israelian ca o maladie zadarnică în care mii de tineri și-au pierdut viața. Iată cum s-a ajuns la această situație. Totul a început cu evenimentele numite „Septembrie negru” din 1970, când conducerea palestiniană în frunte cu Organizaţia de Eliberare a Palestinei a fost alungată din Iordania și s-a stabilit la Beirut. Aceasta a afectat echilibrul etnic, și așa instabil, din Liban, între musulmani șiiți și suniți, creștini, druzi, armeni, etc. Ca urmare în 1975 a izbucnt un război civil. Siria a intervenit ca să pună capăt războiului, pentru că sirienii aveau nevoie de acces la băncile libaneze și mai ales la portul Beirut. Între timp situația din nordul Israelului s-a înrăutățit. Localitățile de lângă granița cu Libanul erau bombardat aproape zilnic. Au fost și atacuri teroriste. Cea mai gravă acțiune a avut loc în 1978. O bandă de teroriști din Liban au debarcat pe malul mării la sud de Haifa.Read more…

Jun 11, 2020 2 comments

Puterea nucleară a Israelului

Jun 11, 2020By

De peste o jumătate de veac, poziția diplomatică constantă a Israelului constă în lipsa confirmării sau a infirmării posesiei de arme nucleare. Această ambiguitate, abil întreținută de toți liderii israelieni, și unul dintre cele mai păzite secrete din lume reprezintă parte din războiul de influență regional, respectiv cel psihologic pe termen lung, dintre statele arabe radicale, Iran, organizațiile teroriste – precum Hamas, Hezbollah, ISIS – pe de-o parte, și Statul Evreu, pe de alta. Cei peste 60 de ani, de când se presupune că Israelul ar avea arme nucleare, au confirmat succesul incontestabil al acestei atitudini bivalente, de descurajare subtilă a unui atac arab concertat de proporții sau a unui atentat extremist cu arme de distrugere în masă, orchestrat de organizații teroriste. Conform experților nucleari, Israelul posedă la ora actuală circa 80-90 de focoase nucleare, dar dispune de suficient material nuclear fisionabil pentru circa 200 de focoase nucleareRead more…

Jun 11, 2020 1 comment

15 iunie 1967

Jun 11, 2020By

Cititorului care ridică din sprâncene a mirare, la vederea acestui titlu, îi voi divulga că aceasta era data de susținere a Examenului de Stat, în vederea obținerii Diplomei de Inginer. Susținerea se făcea în fața Comisiei de examinare și analiză a proiectului. Pe atunci eram student în ultimul an la Facultatea TCM (Tehnologia Construcțiilor de Mașini), departamentul MUPC (Mașini și Utilaje pentru Prelucrări la Cald) din cadrul IPBv (Institutul Politehnic din Brașov). Proiectul îl predasem la secretariat conform instrucțiunilor: cu o lună înaintea susținerii, în coperți cartonate, pe care erau înscrise cu litere de bronz titlul și autorul lucrării, precum și numele îndrumătorului, prof. Constantin Wanyorek…Doar că, începând cu din 5 iunie (1967), știrile de la radio, pe care le auzeam la difuzorul din camera de cămin, erau pentru mine deosebit de îngrijorătoare: izbucnise Războiul de Șase Zile. Radio Bucureşti transmitea informaţiile furnizate de agenţiile de ştiri ale alianţei anti-israeliene (Egipt, Iordania şi Siria), conform cărora forțele lor armate se îndreaptă din trei direcții diferite către Tel-Aviv, Ierusalim și Haifa. În paralel, Uniunea Sovietică și statele socialiste satelite, care sprijineau alianța statelor arabe, rupeau rând pe rând relațiile diplomatice cu Israelul; România încă nu o anunțase. Situația părea un dezastru total: simțeam că sloganul “aruncaţi-i pe evrei în mare”, începea să capete contur… În ceea ce mă privește, îmi puneam întrebarea care ar putea fi poziția Comisiei, în conjunctura politică creată; cu toate că, teoretic, n-ar fi trebuit să existe nicio legătură.Read more…

Jun 11, 2020 14 comments

Scrie-mi un post-it dacă pleci

Jun 11, 2020By

Bunicul era milițian și lucra la Evidența Populației. Pentru că avea un scris caligrafic desăvârșit, primea de lucru și acasă. Chiar și după pensionare. Probabil că jumătate din buletinele eliberate la acea vreme la Brăila fuseseră completate de el. Intra în curte cu niște cutii imense pe care un șofer i le aducea până la poartă. Acolo erau fișele și buletinele încă necompletate. Erau scrise cu tuș, iar înainte să merg la școală nu mi se părea joacă mai fascinantă decât să scârțâi cu penița pe hârtie. Mă minunam cum reușea Bunicul să înșiruie literele rotund și ordonat, când penița mea părea să aibă viață și voință proprii: se crăcăna, se îndoia, găurea hârtia și lăsa pete mari și negre de tuș în mijlocul paginii. Pete pe care le numeam purcei. Condeiul era lung și negru și-mi plăcea să-i rod solemn capătul, prefăcându-mă că mă gândesc la idei complicate pe care să le aștern pe hârtie. După ce am început să merg la școală, scrisul nu mi s-a mai părut deloc distractiv. Învățătoarea mă certa permanent că scriu urât, iar acasă părinții erau uimiți. Read more…

Jun 11, 2020 3 comments

Răbdare!

Jun 11, 2020By

SAVLANUT! (răbdare). Se spune că acesta e primul cuvânt care trebuie să-l învețe fiecare nou-venit în Israel. Tel Aviv, Aeroportul Ben Gurion. Aterizări. La difuzor se cântă Hevenu Șalom Alehem. Toată lumea din jur vorbește, dar tu nu înțelegi nimic. Înțelegi numai când se salută cu Șalom (pace). E pace în Israel? – întrebi. SAVLANUT!! ți se răspunde, pacea va veni… cu timpul. Primești un suc de portocale și te simți în al nouălea cer. Apoi te repartizează cu familia undeva… aproape de Tel Aviv. Totul e „aproape” de Tel Aviv. Și Carmiel și Beer Sheva și Or Akiva… chiar și Eilat. Imediat, încă două cotituri… răbdare, imediat ajungem. Ajungi. Undeva pe lângă deșert… dar ce importanță are? Ești în Ereț Halav u Dvaș (pământul laptelui și al mierii)… Ai un pat pe care să te culci și un frigider în care vei avea ce pune… Deocamdată nu ai, dar răbdare, asta nu merge așa, cu una cu două. Livada de portocale nu e departe și mirosul ei te amețește.Read more…

Jun 11, 2020 13 comments

Festivalurile au murit. Trăiască festivalurile!

Jun 11, 2020By

“Another Round, cel mai recent film în regia lui Thomas Vinterberg, cu Mads Mikkelsen în rolul principal, a fost selectat la cea de 73-a ediție a Festivalului Internaținal de Film de la Cannes și va ajunge în cinematografele din România la finalul acestui an”. O astfel de știre, de curând difuzată de societatea de distribuție, poate deconcerta pe cititorul neconectat la știrile de ultimă oră din frământata lume cinematografică a lunilor din urmă. A 73-a ediție a Festivalului de la Cannes? Care? Cel care ar fi trebuit să aibă loc în mai? Oricât ar părea de ciudat, delegatul general al celei mai importante manifestări cinematografice din lume, Thierry Frémaux, a spus răspicat săptămâna trecută: “Nu putem să spunem la revedere tuturor, ne vedem anul viitor”. După ce a ținut pe jar întreaga suflare a filmului de pe mapamond, interesată de soarta marilor festivaluri, în timp ce multe au lăsat drapelul jos în lupta cu pandemia, acceptând trista realitate a renunțării, a anulării edițiilor în curs, (Avignon, Locarno, Karlovy Vary), în timp ce Mostra venețiană, cel mai vechi festival cinematografic, încă se mai gândește asupra modalității exacte în care ar putea ființa întâlnirea de la Lido din septembrie, Thierry Frémaux și Pierre Lescure (președintele festivalului de la Cannes) au hotărât: ediția cu numărul 73 va exista, și nu în format virtual. În niciun caz. Ce-i drept, nici fizicește, ca să spunem așa, nu e posibil. Unde-i lege nu-i tocmeală. Restricțiile sunt restricții pentru toată lumea. Read more…

Jun 11, 2020 0 Comments

Ecuaţii vestimentare insolite – sau ce înseamnă explorarea stilistică

Jun 11, 2020By

În materie de stil, foarte mult din evoluția proprie ţine de experimentare, de îndrăzneală, de receptivitatea faţă de nou, schimbare, risc. Astfel, sunt lăsate deoparte principiile pe care vi le-aş putea expune eu din perspectiva „tehnică” a unui stilist („silueta iți va echilibrată de croiala X, lungimea Y, accesoriul Z”), la fel cum merită ignorate regulile stricte transmise generațional („pe vremea mea, nu se purta dantelă cu cămaşa în carouri, iar eu știu să mă îmbrac, când eram tânără mi se spunea că sunt bine îmbrăcată!”), părerile binevoitoare ale unei colege („ești cam plinuță să porţi pantaloni scurți, nu crezi?”) sau ale partenerului de viață („rochia asta e prea decoltată pentru o femeie căsătorită!”). Instinctul propriu, exersarea permanentă a memoriei voastre vizuale, elaborarea propriei definiții a „bunului gust” se dovedesc a fi eliberatoare şi, deseori, resorturi de creștere plenară mai mult decât conformarea la un set de reguli referitoare la garderobă.Read more…

Jun 11, 2020 1 comment

Adevărul doare, dar vindecă!

Jun 4, 2020By

Am ezitat până acum să comentez despre situația din America de Nord (USA si Canada), după moartea tragică a lui George Floyd, dar cred că este momentul să spunem adevărul, în ciuda faptului că unora le va fi greu să-l digere! Aş vrea însă, să încep, prin a preciza că moartea unui om, în orice situație, este un eveniment tragic, pentru familia sa şi pentru întreaga comunitate. Cele ce s-au petrecut cu George Floyd nu ar fi trebuit să se întâmple, iar politiştii în cauză – dacă vor fi găsiţi vinovaţi în instanţă – trebuie pedepsiţi cu toată asprimea impusă de lege! Am să adaug însă că deşi de peste 45 de ani îmi împart timpul între Canada şi SUA, şi am fost destul de activ în cauze politice şi sociale precum şi în presă – pe ambele latituduni ale continentului – ideea că mai există rasism OFICIAL integrat în societate, in special împotriva negrilor şi minorităţilor, nu este ceva cu care am avut de-a face. Situaţia cu decedatul George Floyd este mult mai complicată decât ceea ce citim în presă şi cred ca este momentul să fie cunoscută. Înţeleg că anumite persoane cu idei preconcepute vor fi deranjate chiar indignate, dar, ca în multe alte ocazii, adevărul doare însă vindecă! De fapt cine a fost George Floyd?Read more…

Jun 4, 2020 41 comments

Jurământ olimpic și violență care se repetă după aproape trei decenii

Jun 2, 2020By

– Ard clădirile pe strada unde locuiesc! – îmi scria prietenul Şerban, aflat cu o bursă la Pasadena. Se întâmpla în perioada revoltelor și tulburărilor civile din Los Angeles, la sfârșitul lui aprilie și începutul lunii mai 1992. După o urmărire ca în filme, patru ofițeri ai departamentului de poliție din Los Angeles l-au arestat pe Rodney King, cetățean de culoare cu multiple antecedente penale. Polițiștii s-au folosit de forța excesivă, brutalitatea arestării fiind înregistrată de către un civil, care locuia în zonă, iar videoclipul a fost difuzat pe larg în emisiunile TV. Valul de nemulțumiri a izbucnit după ce un complet de judecată i-a achitat pe cei patru polițiști. Cele întâmplate atunci semănau cu situatia de acum: mii de oameni s-au răzvrătit timp de șase zile după anunțarea verdictului. S-au comis jafuri, atacuri, incendii și omoruri, pentru restabilirea ordinii fiind necesară intervenția Gărzii Naționale a Armatei din California, a armatei Statelor Unite și mai multor agenții federale.Read more…

Jun 2, 2020 7 comments

Violenţe în SUA

Jun 2, 2020By

Am abordat subiectul violențelor din America în rândurile de mai jos . Nu l-am abordat exhaustiv, dar nici nu am putut scrie un text scurt care să fie acceptat la comentariile pentru articolul semnat de Mike Klein. Eu nu am luat la cunoștință prin media din America despre rasismul de aici, în cei zece ani premergători lui Obama. Acesta, odată instalat președinte, ne-a făcut cunoscut că societatea e divizată și că el își propune s-o unifice, iar de atunci pentru media americană nu există subiect mai important decît rasismul – după alegerea lui Trump, media a devenit portavoce a democraților pentru distrugerea președintelui republican care-și propunea obiective clare în interesul Americii, ceea ce e esențial în opinia mea și evident mai important decât anumite ieșiri neprezidențiale. Încă de la începutul președinției sale, Obama s-a exprimat, în urma unui incident minor ale cărui detalii nu le cunoștea, că “police is stupid ” . După asta n-am mai auzit de altceva decât “brutalitatea poliției” care, trebuind să evite acuzația de rasism și de brutalitate (într-o atmosferă probabil asemănătoare cu cea creată secolul trecut de McCarthy ) a ” lăsat-o mai moale ” , iar securitatea omului de rând se deteriorează treptat, mai ales că activiștii autoproclamați luptători pentru drepturi civile / justiție , Black Lives Matter etc. au fost primiți de Obama la Casa Albă. În atenția acestuia n-a stat faptul că cca. 95% din negrii mor de mâna negrilor și numai o mică minoritate în incidente cu polițiștiiRead more…

Jun 2, 2020 23 comments

Mike Klein relatează despre violenţele din Washington

Jun 1, 2020By

Colegul nostru Mike Klein, care şi-a petrecut iarna (inclusiv perioada de „izolare”) în Florida, a revenit acasă, într-un Washington afectat de proteste şi violenţe. Iată ce ne-a relatat via messenger . Era mai bine dacă rămâneai în Florida? Nu, și acolo sunt demonstrații și azi am auzit că au închis șoseaua principală. Dar să nu crezi că cetățenii de rând sunt în primejdie. Asta se întâmplă doar în centrele comerciale, în fața posturilor de poliție sau a clădirilor guvernamentale. Ce părere ai de tulburările de acum?America este o țară violentă și ceea ce se întâmplă nu e nou, din când în când se repetă ceea ce s-a petrecut în 1968, dar la o scară mai mică. Rasismul este prevalent în societate și răspunsul este prin demonstrații urmate de jafuri, incendii, violență….un cerc vicios. Protestele nu sunt omogene. Vin oameni cu intenții pașnice să protesteze faţă de rasism, dar li se alătură şi elemente de stânga radicale care se dedau la violență, pe urmă vin agenți provocatori de dreapta, urmați de cei care vor să fure și asaltează magazinele. Intervine poliția și, în final, e un dezastru care apare zilnic şi la TV și se extinde de la un oraș la altul. În general, imaginile sunt mult mai senzaționale decât realitatea. Crezi că tulburările actuale ar putea afecta şansele lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale?Read more…

Jun 1, 2020 10 comments

Tatuajul

May 28, 2020By

Gabor Rostaș, de etnie rom, era un bărbat de 70 de ani, înalt și cu o mustață stufoasă. Era internat la Clinica de Boli Infecțioase cu o hepatită severă. În primele zile de boală, când pur și simplu zăcea în pat, nu au venit vizitatori. Pe măsură ce se ameliora, în salonul în care era internat se desfășura un du-te-vino al familiei: femei mai în vârstă, mai tinere și arătoase, precum și o puzderie de copiii, nu știu dacă erau nepoții sau copiii lui. – Domnule doctor, mi s-a adresat într-o zi Gabor, vă rog să mă mutați în alt salon. Vecinul de cameră nu prea e mulțumit de mine. Cu asta sunt obișnuit, dar mai e și altă problemă, eu sunt fumător înrăit, nu pot să mă las de pacostea asta. L-am mutat într-un salon cu balcon, unde putea fuma și l-am rugat să nu fumeze în cameră. S-a ținut de cuvânt și nu a fumat în salon. Peste câteva zile starea lui s-a agravat, a intrat în comă hepatică, din care puțini se mai reîntorc la viață. Primea perfuzii cu sânge, plasmă, etc. Surorile abia mai puteau să-i prindă o venă. Într-o zi m-au rugat să le ajut, poate reușesc eu să-i găsesc o venă accesibilă. L-am dezbrăcat de cămașa de pijama și cu tamponul cu spirt îi căutam vena. Pe brațul drept am reușit în sfârșit. Deodată am văzut un tatuajRead more…

May 28, 2020 12 comments

Adolf Eichmann, după 60 de ani

May 28, 2020By

La 11 mai s-au împlinit 60 de ani de la capturarea lui Adolf Eichmann, o personificare a răului absolut. Deși spre deosebire de alți zeci de condamnați pentru crime de război, el nu a ucis pe nimeni cu mâna lui, Eichmann este răspunzător pentru moartea a milioane de evrei pe care, prin abilitatea și capacitatea lui organizatorică, cu sprijinul administrației germane, i-a trimis în lagărele de exterminare, pe cei mai mulți direct în camerele de gazare. Eichmann, cu rang de locotenent-colonel, (Obersturmannführer) a făcut parte din ierarhia executivă a SS. De origine austriaco-germană, se înscrie în Partidul Național-Socialist și în SS în 1932, mai întâi în Austria, apoi se transferă în Germania, unde va trece la SD, serviciul de securitate al SS. După mai multe funcții, ajunge în secția care se ocupa de problemele evreiești. La început politica Reichului a fost de a-i constrânge pe evrei să emigreze, eventual în Palestina, pe care Eichmann a și vizitat-o în anii 30, se spune că a încercat chiar să învețe ebraica. La proces a vrut să acrediteze ideea că de fapt simpatiza cu sionismul și că a citit Statul Evreu al lui Theodor Herzl. A lucrat sub îndrumarea lui Reinhard Heydrich, unul din adjuncții lui Hitler, căruia i-a și furnizat informații pentru pregătirea „soluției finale”, decisă la conferința de la Wansee din 1942, respectiv lichidarea evreilor. Până atunci, Eichmann a pregătit proiecte pentru deportarea evreilor la Nisko în Polonia sau în Madagascar, dar aceste proiecte nu s-au realizat. Când s-a decis lichidarea totală a evreilor din Europa, Eichmann și echipa sa au fost desemnați să pregătească logistica acțiunii – mai întâi ghetoizarea, apoi transportarea lor în lagărele de exterminare. Read more…

May 28, 2020 13 comments

Botoşani, 7 aprilie – 23 August 1944

May 28, 2020By

Fiind interesată de tot ce se referă la orașul Botoșani, orașul unde s-a născut mama, unde am urmat clasa a V-a și a VI-a de liceu, unde trăiau bunicii și multe rude și unde am ajuns după deportare, am dat peste un articol de ziar, o poveste a orașului pe care nu o cunoșteam. Ea se referă la perioada 7 aprilie – 23 August 1944, despre care nici chiar localnicii nu știu prea multe. Eu am ajuns la Botoșani în 2 mai 1944, am trăit din plin evenimentele din acea vreme și țin minte unele lucruri care poate ar servi la lămurirea acestui episod controversat din istoria orașului. Nu de mult a apărut următorul articol în Adevărul localintitulat Cum a apărut Republica Sovietică Evreiască Botoşani. Istoria „statului autonom“ nebunesc proiectat de Ana Pauker în nordul Moldovei. Autorul atribuie Anei Pauker această idee și ea ar fi avut loc sub oblăduirea trupelor sovietice, după retragerea armatei române și a celei germane pe linia defensivă Rădăuți – Suceava – Fălticeni – Tg. Neamț – Pașcani – Tg. Frumos – Iași. Autorul afirmă că la Botoșani au rămas numai evreii, care i-au primit pe sovietici cu flori, apă și multă bucurie și pe acest fond s-a putut crea, deși pentru scurt timp, Republica Autonomă Evreiască Botoșani…Am citit și numeroase postări pe acest subiect, interesante ca poziționare actuală, unele și cu tentă antisemită. Care să fie subtextul apariției în presă după atâta vreme a acestui subiect neadevărat și controversat? Numai interes de senzațional și rost de o audiență mai mare? Când am ajuns eu la Botoșani, în 2 mai 1944, locuitorii orașului erau încă speriați de bombardamentul din 7 aprilie, odată cu intrarea armatei sovietice în oraș. Am mai văzut multă vreme urmările bombardamentului. Locuitorii își petreceau cel puțin o parte din noapte în pivnițele transformate în adăposturi.Read more…

May 28, 2020 9 comments

Žatec Un orășel ceh… cu surprize

May 28, 2020By

În primăvara aceasta ne pregăteam să facem o nouă călătorie în Cehia, dar bineînțeles că în condiții de pandemie, ea a fost anulată, iar planul de a vizita orășelul Žatec (pronunțat Jateț), împreună cu prietenul nostru din Praga, s-a amânat. Pregătind această excursie am aflat însă o sumedenie de lucruri interesante, pe care aș dori să le împărtășesc cititorilor. Orășelul, cu vreo 20.000 de locuitori, se află la vreo oră de drum spre vest de Praga, aproape de granița cu Germania. (De fapt aparține regiunii Sudeților, care a fost ocupată de Hitler în 1938.) Orășelul este menționat în cronici încă de prin anul 1000; centrul este din Renaștere și Baroc, casele cu arcade amintind în mare măsură ansamblul Sugălete din Bistrița. Orășelul are o tradiție de sute de ani ca un centru de cultură a hameiului, folosit în prepararea berii; există o vestită bere locală și un festival al recoltei de hamei. Comunitatea evreiască este atestată de pe la 1350 și a existat până la pogromul din 1541, când evreii au fost izgoniți. S-au reîntors abia în a doua parte a sec. al XIX-lea, ponderea populației evreiești ajungând la aproape 1000 de suflete, sau cca. 10% din populațiea de atunci a orășelului. Erau activi mai ales în comerț și în exportul de hamei. Prosperitatea se poate vedea din sinagoga grandioasă, a doua ca mărime din întreaga țară, precum și din clădirile comunității și din cimitirul evreiesc. Din păcate din întreaga comunitate a rămas doar o singură familie de evrei. Ceilalți au fost deportați și supraviețuitorii au plecat. Sinagoga a fost incendiată în Noaptea de Cristal. Noroc că vecinii, care se temeau să nu ardă și casele lor, au stins focul, astfel încât a ars numai interiorul, dar clădirea a rămas. Acum este renovată și datorită acusticii ei deosebite servește uneori ca sală de concert. Dacă ar fi fost numai atât, nu aș fi scris articolul…Read more…

May 28, 2020 6 comments

Eu… analefbetha

May 28, 2020By

Am intrat în clasa I-a primară cam în perioada când se încheia glorios campania de alfabetizare din România, la care şi mama mea participase ca voluntar. Atunci mi-a povestit ce important este să înveţi să scrii şi să citeşti pentru că „ţi se deschide mintea”. Mi-a mărturisit că tatăl ei – muncitor forestieri la Gheorgheni (Harghita) – nu ştia carte şi că acest fapt l-a împiedicat să aibă un loc de muncă mai bun şi condiţii de viaţă pe măsură. Tocmai din această cauză mama ei, Eva, pierită în Holocaust, a ţinut să-şi dea fiica la şcoală, a trimis-o să înveţe la Budapesta, pentru a-şi face un viitor. Dacă nu ar fi plecat la Budapesta, mama – care în mai 1944 nu împlinise 14 ani – ar fi ajuns cu siguranţă în camerele de gazare de la Auschwitz, dar astfel a fost salvată de Wallenberg. Dorinţa Evei de a avea o fiică şcolită nu a adus după sine doar o viaţă mai bună, ci chiar salvarea vieţii! Acasă vorbeam ungureşte. Româneşte nu ştiam nici o iotă, dar părinţii m-au înscris la şcoala română şi simultan cu literele, am învăţat şi o limbă nouă. Acelaşi lucru mi se întâmplă acum, peste şase decenii când, într-un târziu, m-am apucat să învăţ limba ebraică. Read more…

May 28, 2020 11 comments

”Războiul de 100 de ani”

May 28, 2020By

În această primăvară s-au împlinit 100 de ani de la prima revoltă arabă din Palestina împotriva evreilor. Primul Război Mondial se terminase cu un adagiu neașteptat. Marea Revoluție bolșevică din Rusia a fost urmată de gripa spaniolă, care a provocat mai multe victime decât războiul însuși. În ciuda ravagiilor gripei, învingătorii Primului Război Mondial își împărțeau ”prada” prin nesfârșite tratative de pace, care aveau să ducă la noi războaie, mult mai devastatoare. Încă nu se încheiaseră dezbaterile care acordau Marii Britanii Mandatul pentru Palestina, dar știrile circulau intens, aducând sioniștilor din lume și evreilor din Palestina speranța că visul lor milenar a început să mijească la orizont. Evident, pe cât de mare era speranța evreilor, pe atât de mare era îngrijorarea arabilor palestinieni. Era o perspectivă clară și o voință politică exprimată ferm, că arabii vor întemeia un stat unit și puternic sau, eventual, o federație de state naționale arabe. Nu era doar o perspectivă, ci un angajament politic fără echivoc din partea Marii Britanii. În acest context ar fi fost firesc și corect ca Marea Britanie, o mare putere cu multe interese în Orientul Mijlociu, care voia să-și asigure un aliat de încredere împotriva și în locul Imperiului Otoman, să fi încurajat și mediat o alianță între sionismul evreiesc și naționalismul arab, dar englezii au procedat exact pe dos. Făcând înțelegeri și promisiuni secrete separat celor doi protagoniști, au creat între ei o tensiune care ar fi putut fi evitată și care a generat un conflict de un secol, al cărui deznodământ nu se întrevede nici acum.Read more…

May 28, 2020 8 comments