De la început trebuie să felicit editura că a publicat-o pentru că ne prilejuiește să ne întâlnim cu o lume apusă, pe care eu, deși foarte în vârstă, n-o cunoșteam, lumea unei mari familii de evrei asimilați, culți, mulți sefarzi, înstăriți de la începutul secolului 20. Am avut însă ocazia să o cunosc direct pe autoarea cărții, pe Marie-Claire Ștefănescu, pe Cocuța cum i se spunea în familie, ea fiind verișoara fostului meu cuscru, nu în perioada copilăriei ei, ci mult mai târziu, în a doua parte a anilor 70. I-am cunoscut soțul și fiica și mai recent nepoatele și strănepoatele.Read more…
Şcoala Medie Tehnică de Petrol era plasată iniţial într-o veche clădire boierească de pe bulevardul din Ploieşti. În anul respectiv, ca urmare a reformei învăţământului, şcoala s-a transformat în “medie tehnică”, care la absolvire acordă titlul de tehnician, în locul titulaturii anterioare de “subinginer”. Se ştia de asemenea că la terminarea şcolii, numai un număr limitat de absolvenţi aveau dreptul de admitere în învăţământul superior. Ceilaţi – pentru a primi această posibilitate – urmau să lucreze iniţial trei ani în producţie şi să presteze serviciul militar…Read more…
Peru era o ţară în curs de dezvoltare, cu mari ambiţii. În toată America de Sud, bătea un „vânt de libertate” şi independenţă economică. Latino-americanii voiau să scape de „tutela” Statelor Unite şi cochetau după exemplul cubanez cu modelul „socialist”. Sigur că mâna şi banii sovieticilor şi sateliţilor lor (printre care şi România) susţineau – nu neapărat dezinteresat – această tendinţă .Unul din aceste proiecte de însemnătate naţională a fost crearea unui parc industrial lângă oraşul Trujillo, al doilea oraş ca mărime din Peru, aflat în nordul ţării. Cele mai importante obiective industriale, care se doreau a fi create, erau fabrica de autovehicule şi fabrica de motoare auto.În acest context MAN compania germană de la care am achiziţionat licenţa motoarelor Diesel fabricate la Brasov, ne-a făcut propunerea să participăm împreună la licitaţia din Peru… Read more…
Fără să fiu patetică, îmi dau seama că trăim prea intens, ni se întâmplă prea multe, descifrăm zilnic un număr infinit de mesaje. Atât de multe, încât mintea nu le mai face față. Are nevoie de suporturi: jurnale de lectură sau călătorie, albume de fotografii sau însemnări pasagere în carnețelul cu buline pe care-l porți în geantă. La care te întorci uimit și nu-ți vine să crezi că toate ție ți s-au întâmplat. Da, știam că am mai auzit asta undeva. Sau că am mai citit-o pe fugă undeva.Read more…
S-a născut la Cernăuți, în anul 1918, pe timpul Austro-Ungariei, apoi România, din părinți intelectuali evrei și s-a bucurat de o educație aleasă și apoi de studii temeinice la Viena de istoria artei, dar ca evreică a fost nevoită să le întrerupă din cauza evenimentelor. Încă din 1938 s-a căsătorit cu Gottfried Brenner, inginer petrolist, soțul ideal pentru năzuințele ei. A revenit în orașul natal, Cernăuți, orașul care i-a rămas acel „acasă” pe care l-a purtat cu ea oriunde s-a aflat. Dar viața nu a ferit-o de evenimente cumplite care s-au precipitat în acest secol pentru toată lumea și nu numai pentru eaRead more…
Să nu uităm, ceea ce nici Soros nu a uitat nici un moment, că pentru el bogăția nu a fost un scop, ci doar un mijloc de a înfăptui o lume în care Societățile Deschise să prevaleze. Este finanțator sau cofinanțator al mai multor instituții încredințate acestui scop. ”International Crisis Group” un ONG care se ocupă cu prevenirea crizelor care conduc la dezastre umane mai ales în Africa și Asia, ”Global Witness” un ONG care este dedicat luptei împotriva corupției în exploatarea resurselor naturale, ”Institute for New Economic Thinking” un institut pentru elaborarea de idei și proiecte pentru evitarea crizelor financiare globale. Dar și altele. Ce înseamnă o ”Societate Deschisă” pentru care Soros a organizat și finanțează reprezentanți care se dedică realizării acestui tip de societate? Cu ce se ocupă ”Sorosiștii”?Read more…
Ca să vorbeşti despre estetica şi frumuseţea feţei şi corpului trebuie să priveşti şi în interior. Ceea ce de multe ori credem şi ne aşteptăm să rezolvăm în saloanele de cosmetică sau întreţinere corporală, nu putem face dacă nu acceptăm să privim corpul şi faţa ca un întreg (ceea ce se vede şi ceea ce nu se vede). Dacă vom reuşi să conştientizăm acest lucru şi rezultatele proceselor de înfrumuseţare se vor observa mai repede. În scurta noastră întâlnire de azi acest lucru aş vrea să-l înţelegem. Să luăm un exemplu concret: problema cearcănelorRead more…
Eu îl cunosc pe Carol Feldman de foarte mulți ani, de când și-a început ucenicia de artist la Teatrul Evreiesc de Stat din București și cât timp a fost în țară, până la emigrarea lui în Israel am avut ocazia să-i urmăresc direct evoluția. Ulterior, deoarece am rămas în legătură de prietenie apropiată și până în prezent, el a continuat să fie pentru mine actorul dăruit de un har deosebit chiar dacă silit de împrejurări a jucat mai puțin teatru decât ar fi fost cazul și a îmbrățișat cu succes și alte preocupări ca cea de ziarist și scriitor, inițial în Israel fiind contabil, meserie din care putea trăi decent. Din propria lui povestire și din amintirile mele, soțul meu Israil Bercovici fiind din 1954 până la pensionare secretarul literar al TES(teatrul evreiesc de stat) cunosc evoluția lui ca artist. Read more…
În Ungaria și Transilvania, Purimul fără kindli nu prea este Purim. Kindli este de fapt o variantă a prăjiturii ”beigli”, adică acel cozonoc răsucit, gen ruladă, fie cu nucă sau cu mac ce se servește de Crăciun. Bucătăria evreiască din Transilvania și Ungaria a preluat-o și a adaptat-o. Umplutura este aceeași, ea poate fi nucă sau mac, forma este oarecum schimbată, este ruladă, dar nu mai e răsucită..Read more…
După îndeplinirea formelor de angajare, în conformitate cu normele întreprinderii m-am prezentat la şeful sindicatului inginerilor din fabrică, pentru a fi “luat în evidenţă”. Ing.S., care deţinea această funcţie, era un tip brunet, înalt, slab şi relativ mușchiulos pentru meseria sa de proiectant de SDV-uri (scule, dispozitive şi verificatoare). Interviul s-a efectuat în faţa planşetei sale din Serviciul Tehnic al marei instituţii din Haifa unde fusesem angajat.
După ce am răspuns la întrebările de rigoare privind studiile, specialitate sau locul naşterii, întrebările au luat o turnură interesantă:
– Anul naşterii?
– Răspund eu cu teamă de a fi considerat bătrân (împlinisem de curând 45 !).
– Interesant, răspunde S., şi eu m-am născut în acelaşi an! În ce luna luna?
– În luna mai, răspund eu automat.
– Interesant şi eu sunt născut tot în mai! Ziua?, întreabă el cu interes crescând…
– 27, m-am născut pe 27 mai!
– Extraordinar, într-adevăr extraordinar! Şi eu sunt născut tot în ziua de 27 mai !Read more…
Alina (născută într-o zi de 1 aprilie și nu e banc, așa scrie în acte) este și ea ”produsul” Școlii Lauder, nu pe de-a întregul, deoarece a urmat ultimii trei ani ai liceului la Colegiul Național ”Mihai Viteazul”. Școala Lauder, o școală româno-evreiască, i-a oferit posibilitatea ca, încă din grădiniță să învețe limbile engleză și noțiuni de limbă ebraică, iar în timpul celor 10 ani petrecuți acolo să cunoască și să aprofundeze, pe lângă istoria universală și cea a României și cea a poporului evreu, marile sale probleme, tragediile cu care s-a confruntat de-a lungul timpului, culminând cu Holocaustul și istoria statului evreu. A rupt tradiția inginerească a familiei, și-a dat seama că înclinația ei este spre științele umane și, având și experiența unei școli liberale, s-a îndreptat către Facultatea de Științe Politice a SNSPA (Școala Națională de Studii Politice și Administrative) din București. Nu a mai apucat înființarea la SNSPA a secției de Studii Israeliene, dar a avut posibilitatea să studieze, printre altele, subiecte legate de multiculturalism, naționalism, minorități naționale, instituții ale Uniunii Europene. Munca în organizațiile evreiești a dus-o până la urmă, pe undeva firesc, în Uniunea Europeană a Studenților Evrei pe care a descoperit-o pe…Facebook în urmă cu doi ani. Read more…
Nu se poate vreo aniversare fără ceva dulce. De obicei un tort – preferatul meu este tortul de ciocolată și dacă este împodobit cu vișine e și mai bine , frișcă nu vreau că e prea mult. Dar de această dată, la cea de a cincea aniversare a revistei noastre Baabel care la anul intră în clasa pregătitoare, mi-am adus aminte de una dintre zilele mele de naștere, nu de cinci ani, atunci nu prea ne duceam la cofetărie, cred că evreii nu aveau voie și era puțin înainte de 23 august, în sfârșit nu contează anul dar țin minte că , spre deosebire de alte dăți când eram sărbătorită acasă, de această dată ne-am dus la cofetăria Malka din Arad. Era una dintre cele mai vechi cofetării din oraș, în concurență cu încă alte două-trei, dar mie îmi plăcea acolo fiindcă se găsea pe bulevardul central, vizavi de Primărie și avea scaune și băncuțe din catifea roșie. Pe atunci a te duce la cofetărie era un eveniment, mai ales pentru noi, copiii. Pentru următoarele generații, această ieșire s-a banalizat, probabil că părinții și bunicii deveniseră mai indulgenți și cedau rugăminților copiilor. În schimb azi, cel puțin în București, cofetăriile s-au împuținat iar în cele care există, rareori poți sta jos, de obicei comanzi pentru acasăRead more…
Scriam în numărul anterior al revistei Baabel că voi continua tema. De această dată prin extinderea înțelesului a ceea ce defineam a fi xenofobia[1]. Dacă mergem la esență, este vorba despre neacceptarea străinilor de către o parte a cetățenilor unei țări. Îmi veți spune că în orice societate, din orice țară, există asemenea porniri. Dacă ne referim la țara noastră, poate vă întrebați dacă putem spune că există un asemenea sentiment de neacceptare a străinilor. Oare cum ar putea românul să fie xenofob, atâta vreme cât el însuși este sub presiunea discriminărilor de tot felul care derivă din xenofobia altor cetățeni împotriva cetățenilor români.Read more…
Locuitorii din Drumul Taberei au constatat cu satisfacție că s/a redeschis parcul de care fuseseră lipsiți, o bună bucată de vreme. Și surpriză – parcul a fost reînnoit !!! Este drept, a durat destul de mult, au fost chiar și câtevaRead more…
Societatea modernă are tendinţa de alienare, fapt cauzat în special de evoluţia mijloacelor de comunicare la distanţă. Din acest motiv, consider că problematica serialului de faţă este actuală deoarece jocul are un rol esenţial în socializare, fie că vorbim despre copii sau despre adulţi.
În mijloacele de transport în comun, dar şi în staţii, vedem deseori copii (singuri sau în grupuri, caz în care nu discută unul cu altul) care stau cu nasul în telefon. Dacă sunt în grup, sunt situaţii în care îşi scriu mesaje unuia altuia, dar, frecvent, ei se joacă. Fiecare pe telefonul lui, ignorându-l pe cel aflat la nici un metru distanţă… Read more…
Kurzii care numără între 25 și 35 de milioane de persoane, sunt o națiune fără țară. Ei trăiesc răspândiți în Turcia, Siria, Irak și Iran. În timpul Primului Război Mondial, kurzii au luptat împotriva turcilor, aliații Germaniei iar la terminarea războiului, țările învingătoare le-au promis, prin tratatul de la Sèvres din 1920, un stat care urma să cuprindă numai teritoriile locuite de kurzi, în Turcia. Războiul turc de independență a schimbat radical situația, Tratatul de la Sèvres a fost înlocuit cu cel de la Lausanne, iar prevederea privind un stat kurd a dispărut. Singurii care într-un fel s-au apropiat de visul statalității au fost kurzii din Irak cărora, în 1958 – prin noua constituție – li s-a recunoscut naționalitatea, dar li s-a respins cererea de autonomie pe un teritoriu cu populație majoritar kurdă.Read more…
Brăila este frumoasă nu numai din cauza Dunării. Acele clădiri maiestuoase, din fericire o parte restaurate, evocă trecutul ”glorios” al orașului, unul în care pulsa viața, erau tot felul de locuitori – de la foarte bogați, așa cum arată casele despre care am amintit, până la cei foarte săraci, descriși de Panait Istrati sau de Fănuș Neagu. Era orașul armatorilor, comercianților de grâne, al exportatorilor, marinarilor, dar și al pescarilor sau vagabonzilor dornici să plece în lumea largă. De cinci ani vin în fiecare toamnă la Brăila la Festivalul ”Mihail Sebastian”. Trebuie să recunoaștem că ideea a fost a Federației Comunităților Evreiești. La 100 de ani de la naștere, revista ”Realitatea Evreiască” a realizat, prin eforturile istoricului literar Geo Șerban și al redactorului-șef, Dorel Dorian, patru sau cinci ediții speciale despre Sebastian. A fost prilejul ca cititorii să-și dea seama că Sebastian nu este numai cel care a scris ”Steaua fără nume” și ”Jocul de-a vacanța” sau ”Orașul cu salcâmi”, ci un mare publicist și eseist, autorul romanelor-manifest ”De 2000 de ani” și ”Cum am devenit huligan” și mai presus – al ”Jurnalului” Read more…
După absolvirea facultăţii de medicină am fost repartizat în comuna Gherţa Mică din Ţara Oaşului, judetul Satu Mare. Era un sat izolat, cu drum de ţară neasfaltat, n-avea nici măcar indicator de localitate, aşa c-am numit-o cu mătuşa mea – care mă însoţise în această primă vizită – ”Greaţa Mică”, în ciuda protestelor tatălui meu. La Direcţia Sanitară a judeţului Satu Mare, mi s-a adus la cunoştinţă că era localitatea cu cea mai ridicată rată a mortalităţii infantile, dar şi cu cea mai mare rată a natalităţii, din Ţara Oaşului . Tata încerca să mă liniştească şi mi- a dat să citesc romanul Garnizoana din Siberia, scris de Rodion Markovits (1884-1948), un scriitor evreu, de limbă maghiară, născut la… Gherţa Mică.Read more…
Pe aeroportul de la Madeira, aşteptând avionul spre Madrid, s-a apropiat de mine un om între doua vârste, afro-american.
– Sunt Raul Santos, medic anestezist la Havana, şi vă cunosc de la prezentarea dumneavoastră la simpozion.Ştiu că veniti din “Ţara Sfântă” . Iertaţi-mi îndrăzneala, dar n-am vorbit niciodată cu un israelian, putem vorbi? Desigur, i-am răspuns, cu plăcere, nici eu n-am avut ocazia să vorbesc cu un cubanez, mai ales cu un anestezist.Read more…
În urmă cu câteva zile, cineva m-a întrebat de ce frazele mele încep cu ”eu”? Desigur că întrebarea era nuanțată, adică lăsa portița deschisă interpretărilor de orice fel. Cred că nu sunt exagerat de sensibilă dacă spun că întrebarea m-a pus pe gânduri. Totdeauna am învățat câte ceva de la orice interlocutor, așa că am luat in serios întrebarea și prin urmare i-am dat răspunsul, fără să stau prea mult pe gânduri. Mi se pare firesc ca frazele mele să înceapă cu ”eu”, fiindcă ne formulăm propriile opinii, viziuni despre viață, percepții, exemple din propria experiență. Cu alte cuvinte ne referim la ce am face noi într-o anume situație, cum am acționat în trecut într-o situație similară. Adică, ne dăm exemplu pe noi înșine și nu dăm sfaturi, ci spunem ceva trăit de fiecare dintre noi.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
