De la început trebuie să felicit editura că a publicat-o pentru că ne prilejuiește să ne întâlnim cu o lume apusă, pe care eu, deși foarte în vârstă, n-o cunoșteam, lumea unei mari familii de evrei asimilați, culți, mulți sefarzi, înstăriți de la începutul secolului 20. Am avut însă ocazia să o cunosc direct pe autoarea cărții, pe Marie-Claire Ștefănescu, pe Cocuța cum i se spunea în familie, ea fiind verișoara fostului meu cuscru, nu în perioada copilăriei ei, ci mult mai târziu, în a doua parte a anilor 70. I-am cunoscut soțul și fiica și mai recent nepoatele și strănepoatele.Read more…
Şcoala Medie Tehnică de Petrol era plasată iniţial într-o veche clădire boierească de pe bulevardul din Ploieşti. În anul respectiv, ca urmare a reformei învăţământului, şcoala s-a transformat în “medie tehnică”, care la absolvire acordă titlul de tehnician, în locul titulaturii anterioare de “subinginer”. Se ştia de asemenea că la terminarea şcolii, numai un număr limitat de absolvenţi aveau dreptul de admitere în învăţământul superior. Ceilaţi – pentru a primi această posibilitate – urmau să lucreze iniţial trei ani în producţie şi să presteze serviciul militar…Read more…
Peru era o ţară în curs de dezvoltare, cu mari ambiţii. În toată America de Sud, bătea un „vânt de libertate” şi independenţă economică. Latino-americanii voiau să scape de „tutela” Statelor Unite şi cochetau după exemplul cubanez cu modelul „socialist”. Sigur că mâna şi banii sovieticilor şi sateliţilor lor (printre care şi România) susţineau – nu neapărat dezinteresat – această tendinţă .Unul din aceste proiecte de însemnătate naţională a fost crearea unui parc industrial lângă oraşul Trujillo, al doilea oraş ca mărime din Peru, aflat în nordul ţării. Cele mai importante obiective industriale, care se doreau a fi create, erau fabrica de autovehicule şi fabrica de motoare auto.În acest context MAN compania germană de la care am achiziţionat licenţa motoarelor Diesel fabricate la Brasov, ne-a făcut propunerea să participăm împreună la licitaţia din Peru… Read more…
Fără să fiu patetică, îmi dau seama că trăim prea intens, ni se întâmplă prea multe, descifrăm zilnic un număr infinit de mesaje. Atât de multe, încât mintea nu le mai face față. Are nevoie de suporturi: jurnale de lectură sau călătorie, albume de fotografii sau însemnări pasagere în carnețelul cu buline pe care-l porți în geantă. La care te întorci uimit și nu-ți vine să crezi că toate ție ți s-au întâmplat. Da, știam că am mai auzit asta undeva. Sau că am mai citit-o pe fugă undeva.Read more…
S-a născut la Cernăuți, în anul 1918, pe timpul Austro-Ungariei, apoi România, din părinți intelectuali evrei și s-a bucurat de o educație aleasă și apoi de studii temeinice la Viena de istoria artei, dar ca evreică a fost nevoită să le întrerupă din cauza evenimentelor. Încă din 1938 s-a căsătorit cu Gottfried Brenner, inginer petrolist, soțul ideal pentru năzuințele ei. A revenit în orașul natal, Cernăuți, orașul care i-a rămas acel „acasă” pe care l-a purtat cu ea oriunde s-a aflat. Dar viața nu a ferit-o de evenimente cumplite care s-au precipitat în acest secol pentru toată lumea și nu numai pentru eaRead more…
Să nu uităm, ceea ce nici Soros nu a uitat nici un moment, că pentru el bogăția nu a fost un scop, ci doar un mijloc de a înfăptui o lume în care Societățile Deschise să prevaleze. Este finanțator sau cofinanțator al mai multor instituții încredințate acestui scop. ”International Crisis Group” un ONG care se ocupă cu prevenirea crizelor care conduc la dezastre umane mai ales în Africa și Asia, ”Global Witness” un ONG care este dedicat luptei împotriva corupției în exploatarea resurselor naturale, ”Institute for New Economic Thinking” un institut pentru elaborarea de idei și proiecte pentru evitarea crizelor financiare globale. Dar și altele. Ce înseamnă o ”Societate Deschisă” pentru care Soros a organizat și finanțează reprezentanți care se dedică realizării acestui tip de societate? Cu ce se ocupă ”Sorosiștii”?Read more…
Ca să vorbeşti despre estetica şi frumuseţea feţei şi corpului trebuie să priveşti şi în interior. Ceea ce de multe ori credem şi ne aşteptăm să rezolvăm în saloanele de cosmetică sau întreţinere corporală, nu putem face dacă nu acceptăm să privim corpul şi faţa ca un întreg (ceea ce se vede şi ceea ce nu se vede). Dacă vom reuşi să conştientizăm acest lucru şi rezultatele proceselor de înfrumuseţare se vor observa mai repede. În scurta noastră întâlnire de azi acest lucru aş vrea să-l înţelegem. Să luăm un exemplu concret: problema cearcănelorRead more…
Eu îl cunosc pe Carol Feldman de foarte mulți ani, de când și-a început ucenicia de artist la Teatrul Evreiesc de Stat din București și cât timp a fost în țară, până la emigrarea lui în Israel am avut ocazia să-i urmăresc direct evoluția. Ulterior, deoarece am rămas în legătură de prietenie apropiată și până în prezent, el a continuat să fie pentru mine actorul dăruit de un har deosebit chiar dacă silit de împrejurări a jucat mai puțin teatru decât ar fi fost cazul și a îmbrățișat cu succes și alte preocupări ca cea de ziarist și scriitor, inițial în Israel fiind contabil, meserie din care putea trăi decent. Din propria lui povestire și din amintirile mele, soțul meu Israil Bercovici fiind din 1954 până la pensionare secretarul literar al TES(teatrul evreiesc de stat) cunosc evoluția lui ca artist. Read more…
În Ungaria și Transilvania, Purimul fără kindli nu prea este Purim. Kindli este de fapt o variantă a prăjiturii ”beigli”, adică acel cozonoc răsucit, gen ruladă, fie cu nucă sau cu mac ce se servește de Crăciun. Bucătăria evreiască din Transilvania și Ungaria a preluat-o și a adaptat-o. Umplutura este aceeași, ea poate fi nucă sau mac, forma este oarecum schimbată, este ruladă, dar nu mai e răsucită..Read more…
Prin anii 1961 sau 1962, prietenul si colegul meu de facultate din cadrul Institutului Politehnic din București, Harry Moscovici, mi-a telefonat într-o zi şi m-a întrebat dacă vreau să merg cu el într-o excursie ONT in Polonia, cu o scurtă oprire în Cernăuţi. Mi-a mai spus că, probabil, sunt familiar cu stilul nostru de a duce cadouri acolo şi a ne întoarce de acolo cu lucruri care sa ne “uşureze” costul excursiei. Harry a mai adăugat că daca nu înţeleg eu bine, o să-mi explice el mie.Read more…
Dodo este numele dat în derâdere de portughezi – însemnând prost – unei păsări care a existat pe insula Mauritius (numai acolo ) până în secolul XVII. Până la descoperirea insulei, Dodo n-a avut dușmani naturali. Dodo era o pasare mare , greoaie avea aripi dar nu zbura iar ouăle le lasă împrăștiate pe unde se nimerea . Dodo era lipsit de orice simt al primejdiei, de orice instinct de apărare. Pentru Dodo, apariția oamenilor pe insula a însemnat începutul sfârșitului din momentul în care carnea și ouăle lui Dodo au fost apreciate . Evreul, cu tot ce se referă la el, e un subiect abordat și explicat de mulți. Față de ei, punctul meu de vedere poate apărea simplist, dar eu l-am format pentru mine prin prisma experienței personale de viață .Read more…
Dacă la aniversările anterioare îi invitam pe baabelieni și pe cititorii lor, la o felie de tort, cred că acum, când împlinim 5 ani, merităm un pahar de șampanie sau…pe aproape. Am ajuns la jumătate de deceniu de existență, măsurată cu apariții bilunare, ceea ce mi se pare remarcabil, având în vedere că Baabel nu este rezultatul vreunei agende sau constrângeri de orice fel și nu urmărește nici un fel de profit, întemeindu-se doar pe dorința și plăcerea de a scrie, de a ne împărtăși gândurile, ideile, amintirile și reacțiile la realitățile vieții din proximitatea noastră sau de mai departe. De fapt, în era digitală totul e în proximitatea noastră. Numai alienarea ne poate face să ne simțim departe chiar și de ceea ce este în preajma noastră, or – îndrăznim să sperăm – că Baabel este un antidot și pentru alienare, însingurare.Read more…
Strada Şincai nr. 4 din Cluj este adresa unde mi-am început parcursul vieţii, împreună cu Mama, într-un noiembrie rece şi burniţos, dar este şi locul unde a început prietenia mea cu Dr. Yohanan Vass, la a cărui rugăminte am depănat câteva amintiri în completarea articolului lui despre aceeaşi stradă Şincai, în ciclul Oameni, case, amintiri…”Pe strada Şincai nr. 4!” – era răspunsul pe care trebuia să-l dau la întrebarea ”Unde locuiești?”, la vârsta primei copilării. Era locuinţa în care m-am mutat direct de la spital, în noiembrie 1952. Mama mi-a povestit că era o zi mohorâtă, fulguia. Eu mă născusem în plină vară, dar fiind prematură – la naştere aveam 1,3 kg, dar am scăzut la 900 de grame – m-au ținut câteva luni în incubator şi mi-au dar drumul din spital abia după ce împlinisem trei luni și cântăream 3 kilograme. Read more…
Zilele trecute mi-au ieșit în cale niște minunate dude! Mă gândeam că timpul lor a trecut, atât la propriu, cât și la figurat! Totuși iată-le într-o poză, cât se poate de frumoase și proaspete! Sub poză scrie ”dați un like dacă ați mâncat așa ceva în copilăria voastră”! Lăsând la o parte aprecierile (like-uri) care astăzi ne măsoară ”audiențele” pe internet, am căutat răspunsul la întrebarea nepusă explicit și am ajuns la concluzia că eu una nu am mai mâncat dude de foarte mulți ani. Pe firul gândului a apărut firesc bătrânul nostru dud, cel din fața bucătăriei și episoade de viață mi-au înflorit în minte, ca tot atâtea focuri de artificii, mici crâmpeie de amintiri frumoase! Am zâmbit amintirilor ieșite de-a valma din sertărașele memoriei și am recunoscut în ele dudul cel bătrân în variate ipostaze. Am ieșit apoi în curte și, printre lăstari și buruieni, am găsit acea bucată specială de lemn, buturuga rămasă din falnicul dud de altădată!Read more…
Şi anul acesta am fost la München, în vizită familială. Primul drum, după ce mi-am văzut rudele, a fost să vizitez monumentul închinat victimelor atentatului asupra sportivilor israelieni, la împlinirea a 45 de ani de la tragicul eveniment. Ȋn cadrul vizitei în Germania în luna septembrie a acestui an, președintele israelian Reuven Rivlin şi preşedintele german Frank- Steinmeier, au inaugurat Monumentul închinat memoriei celor 11 sportivi israelieni uciși la München, la Olimpiada din 1972, de către teroriștii organizației “Septembrie Negru”.Read more…
La înmormântări toate se iartă, de ”morți numai de bine”, ne aducem aminte de cel sau cea care a plecat dintre noi, chiar dacă atât cât a fost în viață nu ne-am văzut prea des. Ne întâlnim cu oameni de care nu întotdeauna știm cum se numesc sau de unde îi cunoaștem, dar evocăm împreună virtuțile celui dispărut și ne exprimăm reciproc dorința ca acesta să se ”odihnească în pace”, ceea ce evident este un ”non sens” atât pentru cei ce cred ca și pentru cei ce nu cred în ”viața de apoi”. Deseori aud în astfel de prilejuri triste cum sunt despărțirile pentru totdeauna, comentarii apreciative la adresa ritualului de înmormântare evreiesc, un ritual mult mai reținut și mai sumar sau (folosind poate o expresie prea prozaică:) mai ”la obiect” Asta nu înseamnă că la evrei doliul ar fi mai puțin profund. Doar că este altfel distribuit. Read more…
Transmiterea propriilor gene este fără îndoială unul din cele mai puternice impulsuri motivate biologic. Uneori acest impuls este atât de intens încât vine chiar înaintea instinctului de supraveițuire. E destul să ne gândim la soarta tristă a masculului văduvei negre. Acesta își pierde viața fertilizând femela, dar rezultatul este totuși conservarea speciei. Carnivorele își ucid prada pentru a se hrăni – faptul ni se pare normal. De altfel același lucru îl facem și noi când consumăm carne, chiar dacă noi mâncăm respectând codul bunelor maniere. Mai puțin normal ni se pare comportamentul leilor. Când un grup de lei e preluat de un nou mascul dominant, acesta ucide puii predecesorului și produce urmași ai săi, asigurând astfel transmisia propriilor sale gene. De ce nu ne purtăm și noi așa? Tot ce ne desparte de fiarele sălbatice este un strat relativ subțire de civilizație, la care se adaugă educația și un fel de altruism, din care unii au mai mult, alții mai puțin. Civilizația a adus cu sine și inhibițiile – care lipseau cu desăvârșire călăilor naziști care și-au dus victimele în camerele de gazare.Read more…
Întâmplarea face că sora mea din Iași și cu mine avem în original amintirile scrise de mama noastră care avea 7 ani, în momentul răscoalei și trăia la Botoșani, acolo unde a și început răscoala. Mama a scris aceste memorii în ultimele luni ale vieții, internată fiind în spital, în anul 1970. Voi folosi chiar cele scrise de ea pentru că alți martori direcți nu cred că există. Aceste amintiri scrise după foarte mulți ani, prezintă evenimentele așa cum i-au rămas în amintire, fără vreo tentă politică, fiind într-adevăr autentice. Mie mi se par și azi interesante atât din punct de vedere istoric, cât și al limbii române folosite de mama care urmase numai patru clase primare și provenea dintr-o familie de evrei din Botoșani unde se vorbea mai ales limba idiș. Read more…
În 1945, foarte tânăra supravieţuitoare a Holocaustului folosea materialele procurate în sărăcia de după război, pentru a sluji arta şi adevărul. Pentru a se reconstrui pe sine însăşi. Cine priveşte portretul fetiţei surâzătoare şi o cunoaşte adică nu a uitat fotografia făcută cu doar un an înainte, în care aceeaşi fetiţă, prigonită, privea chinuită lumea necruţătoare din preajma ei, poate recunoaşte în desenul în cretă colorată al Klarei Szűcs, incredibila flexibilitate sufletească a copilăriei. Pe care o poate regăsi în supravieţuitoarea unei generaţii exterminate, căreia iubirea ocrotitoare i-a redat bucuria de a trăi. Şi poate aprecia, plin de emoţie şi recunoştinţă, empatia tinerei pictoriţe.Read more…
Andrew Popper s-a născut la București în 1944, sub numele de Andrei Popper, fiu al Lidiei Selzer și Arnold Popper. După studii liceale strălucite, în 1974, a absolvit Academia de Ştiințe Economice (ASE) din București. Nu mult după terminarea studiilor, a plecat în Statele Unite, unde și-a continuat studiile la University New York, până în 1975. Imediat după terminarea studiilor, A. Popper a fost angajat la Federal Reserve Bank din New York, principala instituție financiară de peste ocean. Aici a activat în domeniul financiar, bancar și economic. Pe Regele Mihai I l-a cunoscut în casa unor bancheri new-yorkezi relaţia dintre cei doi fiind legată de interesele Casei RegaleRead more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
