Zoomuzicologie

Jun 27, 2024By

Zoomuzicologia studiază aspectele muzicale ale sunetelor produse de animale și rolul lor în comunicare. Înainte de a intra în esența problemei voi încerca să răspund la două întrebări. Una este, de ce Goodie, câinele prietenului meu Eddy Barash, scotea niște sunete speciale atunci când îi cântam Happy Birthday to You – și numai atunci. A doua întrebare este de ce câinii urlă ca lupii atunci când aud sirena ambulanței. Răspunsul la prima întrebare este că probabil îi place cântecul… Dar s-a constatat că în general câinii preferă Cele patru anotimpuri de Vivaldi. Câinii aud mai bine decât noi tonurile înalte. În general, muzica nu prea gălăgioasă îi liniștește. În schimb zgomotele puternice îi irită și la auzul lor, câinii urlă la fel ca strămoșii lor, lupii, parcă încercând să “alunge” ambulanța. La fel pot reacționa la sunetul claxoanelor, al sirenelor, la zgomotul aspiratoarelor, la alarmele mașinilor, la tunete și la focuri de artificii. Este un instinct, la fel cu cel de a-și aduna odraslele și a le apăra. Câinii îi apără pe stăpânii lor atunci când simt că aceștia sunt în pericol.Read more…

Jun 27, 2024 13 comments

Mama ei de viață!

Jul 11, 2024By

Duminică, de la 7.30 până la 11 noaptea în sala de operații, un caz după altul, fără pauze, că doar suntem într-un spital particular. Luni și marți la fel. Marți noaptea. Ajunsă acasă pe la miezul nopții, timpul rămas până a doua zi se împarte între duș, o îmbucătură și încercarea de a adormi, o treabă foarte grea – oboseala, tensiunea, gândul la ziua de mâine, toate alungă somnul binefăcător. Dar omul trebuie să-și câștige pâinea, nu are încotro… Miercuri, ora 7.30. Două cazuri, doi copii, unul după altul. Inducția anesteziei generale, operația care ține cam trei sferturi de oră, transferul spre camera de trezire și fuga înapoi spre sala de operații. În sală e frig, cam 15o, ca să prevină transpirația operatorului. Ferească Cel de Sus să cadă picături de sudoare (nesterile!) de pe fruntea chirurgului în plaga operatorie. Dar ea măsoară 1.55 și cântărește 45 Kg și frigul o pătrunde peste tot-. Ora 10.00. Următorul pacient e o fetiță de 3 ani și jumătate, strabism bilateral, o intervenție de vreo oră. Totul se desfășoară normal, doar că e frig. Ea cere o pătură și din când în când moțăie, oboseala și frigul concurează, cine o s-o adoarmă mai repede. Răcnetul oftalmologului o trezește: sângele copilului e negru! Senzorul de pe degetul micuței paciente a căzut pe podea.Read more…

Jul 11, 2024 34 comments

Un igen pentru mai târziu. Poveste maghiară în doi timpi

Jul 25, 2024By

Mătușa mea s-a născut demult, pe vremea când Timișoara se numea încă Temesvar și era parte din Imperiu. Toate schimbările care au intervenit de-a lungul veacului au surprins-o, nu s-a prea putut adapta la ele. Cel mai greu i-a fost cu schimbarea limbii. Limba ei maternă era maghiara și omul nu-și schimbă chiar atât de ușor limba maternă. După ce foștii vecini s-au mutat și au venit vecini noi, a fost nevoită să învețe și românește. Maghiara o vorbea mai mult în casă, cu unchiul. După ce unchiul s-a prăpădit, a rămas orfană de maghiară. A încercat cu noi, dar ne era rușine. Toți colegii vorbeau românește la școală și mie îmi era jenă de e-ul meu deschis și de o-ul spre u care suna comic. Și atunci mătușa a făcut ceva deosebit, și-a luat un câine. Animalele, pe lângă alte calități, au și această caracteristică: te ascultă în orice limbă le-ai vorbi. Și uite așa, timp de opt ani, mătușa mea și Bobby au conversat cât se poate de amical în limba maghiară. Au trecut anii. Aș vrea să vorbesc ungurește, dar nu mai am cu cine. Mi-e rușine de rușinea mea de atunci. Read more…

Jul 25, 2024 7 comments

La catedră

Aug 22, 2024By

La începutul anilor 1990 am lucrat câțiva ani, mult prea puțini, în învățământ. De ce spun ”și eu”? Fiindcă în familia mea munca educativă de la catedră a fost o tradiție. Ea a început acum mai bine de un veac cu străbunicul meu, învățător în satul Cuzap din Bihor, acolo unde memoria lui este încă frumos păstrată de săteni. Și bunicul meu a fost învățător înainte de al Doilea Război Mondial, desăvârșindu-și apoi educația ca logoped. Tatăl meu a terminat și el specializarea didactică la nivel de liceu, dar nu a profesat decât un an sau doi ca suplinitor, devenind apoi jurist. Iar mama mea, memoriei căreia dedic acest articol, a fost educatoare și toată viața a nutrit o adevărată pasiune pentru meseria ei. În copilăria și în adolescența mea auzeam zilnic ce se întâmplă în căminul cu 350 de copii pe care l-a condus timp de 14 ani: ce spuneau copiii, cum reușeau lecțiile, care preșcolar – pe atunci se mai numeau și ”șoimi ai patriei” – o uimea cu imaginația sau cu talentul deosebit, ce activități plănuia și cum reușea să îmbunătățească condițiile în căminul unde copiii stăteau de la șapte dimineața până la șase seara. Toate acestea mi-au insuflat o mare considerație pentru activitatea didactică și, prin conjuncturile vieții, în 1993 am ajuns și eu să predau la un liceu orădean. Read more…

Aug 22, 2024 17 comments

Quo vadis, Israel?

Sep 19, 2024By

Ieri, 1 septembrie, s-a publicat numelor celor șase ostatici care au fost executați de “luptătorii pentru libertate” ai Hamasului în tunelurile întunecate din Gaza. Seara, strada principală a orașului s-a umplut cu o mare de demonstranți care protestau împotriva hotărârii cabinetului de război de-ai jertfi pe ostaticii din Gaza în vederea “victoriei finale asupra Hamasului”. Pentru prima oară de la începutul războiului protestul a luat o asemenea amploare. Numai la Tel Aviv au fost 500.000 de protestanți. Îi priveam pe cei din jurul meu: studenți, elevi, femei, bărbați, oameni cu părul cărunt, infirmi cu cârje și scaune cu rotile, evrei religioși și nereligioși, beduini, toți au ieșit la demonstrația de solidaritate cu cei în captivitate. Guvernul Netanyahu se încăpățânează să controleze Linia Philadelphi, situată la granița Fâșiei Gaza cu Egiptul. Această decizie este principalul obstacol în calea unui armistițiu și prin care s-ar obține și eliberarea ostaticilor care sunt în pericol de a fi uciși, numărul lor scade cu fiecare zi care trece (Am folosit intenționat cuvântul “linie” la fel ca Linia Maginot a francezilor din al Doilea Război Mondial – amândouă s-au dovedit la fel de inutile.) Hamasul profită de atuul pe care îl are prin deținerea a 101 israelieni. Negocierile indirecte sunt foarte dificile și necesită compromisuri semnificative, dar nimic nu poate fi mai important decât salvarea vieților omenești. În ziua de astăzi, Never again a rămas doar o legendă.Read more…

Sep 19, 2024 13 comments

În aparență, două conjuncturi total diferite, și totuși…

Oct 3, 2024By

Povestea își are începutul într-o plăcută seară de primăvară israeliană, acum mai bine de doi ani. Eram pe șosea, ne îndreptam spre casă după o zi petrecută cu nepoții, la vreo 120 km de reședința noastră, când o lovitură din spate m-a obligat să-mi opresc șirul gândurilor despre toate și nimic. Am înțeles pe loc că era vorba de o ”leziune” de-ajuns de semnificativă produsă mașinii noastre. Amănuntele nu au nicio importanță. Voi menționa doar că individul care conducea automobilul care ne-a izbit susținea că e nevinovat (deși ne-a lovit din spate) și nu s-a lăsat convins de necesitatea schimbului de date privitoare la asigurare. Prin urmare am fotografiat numărul mașinii, m-am sfătuit cu partenera mea de viață, prezentă și ea la această tărășenie, și… am plecat spre casă… Au trecut doi ani. Uitasem demult acest incident neplăcut, când, în urmă cu câteva luni am primit o scrisoare oficială în care eram citați ca martori la procesul intentat de asigurarea ”mea” asigurării ”lui”. Societatea ”mea” încearcă să primească înapoi banii cheltuiți pe repararea automobilului meu. Cât despre banii mei, adică prima de asigurare triplată, ei bine, subiectul nu e disputabil, legea nu vorbește de vreo modalitate de compensare, atunci ce să căutăm la tribunal?! Dar se pare că odată ce ești citat, nu ai încotro. Așa începe, de fapt, povestea pe care vreau s-o povestesc acum. Voi încerca s-o fac mai pe scurt, nu de alta, dar ea este doar o jumătate din ce vreau să aduc la cunoștința cititorului, în speranța că nu-l voi plictisi peste măsură.Read more…

Oct 3, 2024 11 comments

Regina din Saba: un personaj fascinant și enigmatic

Oct 17, 2024By

Regina din Saba (ebraică: מַלְכַּת שְׁבָא / Malkat Șva) este consemnată în toate cele trei religii avraamice – iudaismul, creștinismul și islamul – constituind chiar o parte a narațiunii de bază a Etiopiei. Regatul Saba se afla în sud-vestul Peninsulei Arabice (cam în actualul Yemen), fiind pe linia legăturilor comerciale ale regelui Solomon. Este posibil ca vizita reginei să fi fost destinată extinderii legăturilor comerciale. Din 3 Regi 10:1-13, cu sursa paralelă 2 Cronici 9: 1-12, ar rezulta că faima ei se datorează călătoriei peste mări și țări, precum și interacțiunilor cu regele Solomon. Renumele de înțelept al regelui Solomon se răspândise peste tot; ajunsese și la Regina din Saba. În consecință, ea a decis să-l întâlnească, pentru a-l pune la încercare cu niște întrebări la care ar fi putut răspunde, doar o persoană foarte inteligentă.  A trimis și un sol la curtea lui Solomon spre a-i da de ştire că dorea să-l întâlnească. Regina știa că Solomon era un rege bogat și puternic, așadar a pornit către Ierusalim cu mare fast, dovadă a bogăției și puterii de care dispunea: alai mare, cu cămile încărcate cu mirodenii, aur și pietre prețioase. Read more…

Oct 17, 2024 8 comments

5 noiembrie – o zi neagră pentru Europa

Nov 7, 2024By

Realegerea lui Donald Trump ca președinte al Statelor Unite, el devenind cum l-au etichetat mulți comentatori ”cel mai puternic om din lume” – a fost o cumplită dezamăgire pentru noi, europenii. Nu pot să spun că ar fi fost o surpriză. Marile erori ale democraților de-a lungul celor patru ani ale președinției lui Joe Biden, campania electorală târzie a Kamalei Harris, fără ca ea să aibă timp să-și construiască un program cu care să-i atragă pe cei indeciși, poate și faptul că este femeie și de culoare, conflictele din interiorul partidului, toate aceste elemente și probabil și altele au dus la pierderea scrutinului de către democrați. Victoria lui Trump se explică nu atât prin acceptarea cu entuziasm a programului republicanilor, ci, mai ales, prin votul negativ dat democraților. Trebuie să recunoaștem totuși: mai mult de jumătate din americani l-au votat pe Donald Trump. Îi înțelegem pe cei care îi susțin ideologia, lozinca MAGA, adică punerea pe prim plan a intereselor Americii: izolaționiștii, suprematișii albi, miliardarii mai mari sau mai mici, cărora, prin politica sa financiară, Trump le oferă numeroase avantaje, nu numai prin reducerea impozitelor celor foarte bogați, ci și prin eliminarea concurenței străine cu ajutorul unor taxe de import crescute, mai ales în ceea ce privește China. Se pune, însă, întrebarea de ce a fost votat de restul alegătorilor, cu o mare varietate de ocupații, credințe, rase și care, teoretic, ar fi trebuit să-i voteze pe democrați.? Până la urmă este treaba americanilor care l-au votat (sau nu) pe Trump. Pe noi ne interesează efectul scrutinului asupra noastră, a europenilor.Read more…

Nov 7, 2024 32 comments

Experiența nepaleză II

Nov 28, 2024By

În ultima zi a șederii la mânăstirea despre care am scris în numărul trecut, ni s-a permis să asistăm la o lecție de Shanti (evocă liniște, pace, calm mental) ținută de câțiva elevi și îndrumători ai acestei școli. Timp de o jumătate de oră am asistat la un fel de rugăciune, total copleșiți de efectele sonore create. Se auzeau incantații ritmice murmurate cu voci foarte joase, recitate succesiv sub forma unui dialog de către două grupuri aflate fiecare în două colțuri opuse ale sălii imense a templului. Din când în când, două instrumente de suflat, un fel de trâmbițe, tulburau armonia cu stridența lor, iar peste toată această vibrație se auzea câte o lovitură puternică și profundă de tobă mare. La început, amestecul de sonorități mi-a produs o senzație de disconfort, dar pe măsură ce mă lăsam purtată fără opreliști și fără împotrivire de această vibrație, am fost de-a dreptul copleșită. Am trăit foarte intens sentimentul că aparțin universului, că sunt o parte infimă dintr-un întreg nedeterminat temporal sau spațial.Read more…

Nov 28, 2024 3 comments

Cum poate fi oprită ascensiunea lui Arturo Ui?

Dec 12, 2024By

Cu trei zile înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, din cauza unor nereguli grave, Curtea Constituțională a decis anularea rezultatelor turului întâi și reluarea de la zero a întregului proces electoral. Se pune deocamdată capăt confruntării dintre candidata căii europene, Elena Lasconi (USR), și suveranistul antieuropean și presupus pro rus, cu simpatii vădit neo legionare, Călin Georgescu. A fost mijlocul prin care autoritățile române au stopat, cel puțin deocamdată, ascensiunea autohtonului Arturo Ui, inițial eroul piesei cu același nume a lui Bertolt Brecht, scrisă în perioada ascensiunii nazismului și în care scriitorul antifascist german găsește similitudini dramatice între metodele folosite de o bandă de gangsteri din Chicago și conducerea Germaniei naziste în frunte cu Adolf Hitler. Nu sunt prea originală cu acest titlu, l-am regăsit la un editorial publicat în România literară din 2022, semnat de regretatul istoric și critic literar Nicolae Manolescu care, surprinzător sau nu, s-a referit în context la așa-zisul necunoscut până acum… Călin Georgescu, pe-atunci vajnic reprezentant al partidului AUR. Deci personajul respectiv nu era un anonim în lumea culturală și politică, își făcuse deja apariția și susținea idei asemănătoare cu cele de astăzi. Dar aceasta este doar un by the way, un à propos pe marginea a ceea ce am dori să dezbatem. Nelămurirea mea este: oare o decizie administrativă, legală de altfel, este calea cea mai bună de a-l opri pe Arturo Ui al nostru care, ne place, nu ne place, a adunat peste două milioane de voturi?Read more…

Dec 12, 2024 8 comments

Crăciun în Ierusalimul anilor 1870

Dec 25, 2024By

Atmosfera Crăciunului în Ierusalimul anilor 1870 este descrisă foarte sugestiv în romanul Fetiţa din Ieruslim, scris de Miriam Harry şi publicat la Paris, în 1914. Versiunea română tradusă de mine a apărut în Revista Baabel şi apoi a fost publicată sub formă digitală.
Fetița din Ierusalim se numește Siona Benedictus – Siona pentru că s-a născut pe muntele Sion, iar Benedictus, pentru că aparține unei familii de creștini protestanți.
Siona trăiește într-o lume pestriță, exotică, plină de farmec, dar și de mizerie și cruzime, iar ea înregistrează cu fidelitate fiecare imagine, sunet, mireasmă… Într-adevăr, în Ierusalimul de acum 150 de ani trăiau arabi, evrei, creștini de diverse naționalități, printre care mulți preoți, călugări și misionari, iar peste toți domina stăpânirea otomană – singurul aspect care ne este oarecum cunoscut din istoria României. Copilăria ei se desfășoară în umbra locurilor sfinte, ea ajungând de pildă să se joace de-a v-ați ascunselea chiar în Biserica Sfântului Mormânt…
Mama, o femeie ștearsă și bigotă, este eclipsată de dădaca din Betleem, cea care o învață limba arabă, îi spune basme… Dar lumea ei este dominată de figura carismatică a tatălui, un adevărat erou romantic, care face expediții în deșert, este prietenul beduinilor, un mare învățat, arheolog și negustor de antichități.
Îndărătul personajului Siona se ascunde însăși autoarea, născută la Ierusalim în 1869, care își povestește cu multă duioșie, sensibilitate și umor propriile amintiri din copilărie. În casa Sionei se făceau întotdeauna pregătiri mari de Crăciun. Mama ei era cuprinsă de o seninătate aproape copilărească. Pentru ea Crăciunul nu era numai o sărbătoare religioasă, ci mai ales una sentimentală, sărbătoarea amintirilor din copilărie și a vechilor tradiții din Hesse, ținutul ei natal. Și cu toate că îl serba la Ierusalim, la doi pași de însuși locul Nașterii Domnului, pentru ea Crăciunul rămânea o sărbătoare europeană.Read more…

Dec 25, 2024 3 comments

Binecuvântată fie amintirea numelor lor necunoscute!

Jan 23, 2025By

După cum s-a dovedit, majoritatea covârşitoare a cetăţenilor neevrei au dat dovadă de ostilitate sau, în cel mai bun caz, de indiferenţă faţă de concitadinii lor evrei (chiar vecini şi cunoştinţe) supuşi prigoanei, spolierii, ghetoizării şi deportării în lagărele de exterminare. Totuşi, în mai toate ţările unde funcţionau legile rasiale şi evreii erau în primejdie de moarte, s-au găsit şi Oameni (cu O mare) care s-au împotrivit acestui curent, ajutându-şi semenii evrei să supravieţuiască, chiar dacă asta însemna înfruntarea unor riscuri importante, precum pedeapsa capitală sau deportarea în lagărele naziste. Acum, în preajma zilei de 27 ianuarie,  Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului e bine să ne amintim de salvatorii evreilor. Titlul de Drept între Popoare a fost instituit pentru a-i onora pe aceşti ne-evrei temerari şi este acordat de către Memorialul Yad Vashem din Ierusalim, fiind o îndatorire înscrisă printre obiectivele acestei instituţii, încă de la înfiinţarea sa, în 1952. Punerea efectivă în practică a acestei directive a început în 1963, după procesul lui Eichmann, când Israelul a dorit să arate că alături de descoperirea şi pedepsirea celor care s-au făcut vinovaţi pentru exterminarea evreilor, doreşte să-i omagieze pe cei care, în cele mai negre vremuri ale istoriei, şi-au păstrat omenia, ajutându-şi semenii evrei. Conferirea titlului se face în urma unei propuneri nominale, însoţite de o mărturie a celui salvat, dovedită de documente oficiale sau alte probe concludente. Potrivit statisticii din 2023, de-a lungul celor şaizeci de ani de când se acordă acest titlu, el a fost conferit unui număr de 28.486 de persoane, din 47 de ţări. Cu siguranţă au fost mai mulţi salvatori care ar fi corespuns criteriilor şi ar fi intrat în panteonul Drepţilor între Popoare, dar nu mai există martori, nici documente suficiente care să ateste acţiunile lor şi, uneori, nu li se mai cunoaşte nici măcar numele. Este şi cazul pe care îl voi relata în continuare.Read more…

Jan 23, 2025 19 comments

Dispensa

Feb 6, 2025By

În copilăria mea a existat un an în care am făcut ce am vrut. Starea aceea de libertate nu am mai întâlnit-o niciodată de atunci. Era în anii ’50, înainte de a merge la școală. Sora mea, care era cu doi ani mai mare, începuse clasa întâi la 6 ani și ceva și mama s-a gândit să fac și eu același lucru. Nu știu cum rezolvase pentru ea, dar la mine trebuia să obțină o dispensă. Era singura posibilitate ca un copil să înceapă școala înainte de a împlini 7 ani. În ziua când urma să i se semneze hârtia care îmi dădea dreptul să încep școala la 6 ani și jumătate, nu am vrut să rămân acasă și am mers cu mama după dispensă. Am ajuns în locul cu pricina, mama a intrat și i-a spus funcționarului pentru ce venise, iar domnul acela a întrebat-o dacă mă crede potrivită să încep școala. Mama a răspuns că da și întrebările au continuat. Cum arăt? Ce înălțime am? Surprinsă de întrebări, i-a spus că sunt cu ea de mână. Desigur, domnul stătea la un birou și pe mine nu mă văzuse, pentru că, probabil, avusese privirea în niște dosare. Eram mai mică decât înălțimea biroului plus hârțoagele de pe masă! La rândul lui, surprins și înduioșat, domnul a rugat-o pe mama să renunțe la ideea de a mă înscrie la școală. „Lăsați fetița să mai crească, tovarășa Dincă! Nu vedeți ce mică este?” Eu nu-mi amintesc decât biroul, dovedit zid de netrecut, părtaș la refuz și la ceea ce avea să se întâmple. Înduioșată de argumente sau nemaiștiind ce să spună, mama a renunțat la dispensă… În acel an nu m-au mai dus la grădinița fabricii, unde fusesem până atunci, după anii de creșă, și nici nu au ales altă grădiniță în cartier. Nu știu din ce motiv. Așa că am cam umblat tot anul hai-hui prin zonă, în loc să încep ce îmi doream. Îmi amintesc perfect că bântuiam pe străzi de dimineața până după prânz, când venea sora mea de la școală, dar nu știu dacă mergeam în grup cu alți copii sau chiar o făceam de capul meu.Read more…

Feb 6, 2025 27 comments

Sokndal – O “insulă” pro-Israel în Norvegia

Feb 20, 2025By

În 1995, când am vizitat-o pentru prima oară, Norvegia mi-a apărut ca țara cu cel mai splendid peisaj din lume: o combinaţie perfectă de lacuri, munți, fiorduri, cascade și ghețari. Această părere mi-a rămas imprimată în minte și astăzi, chiar după ce am vizitat numeroase țări de pe mapamond. Oamenii erau primitori. Încă nu aveau obsesia de a face dreptate în Orientul Mujlociu… Interesant cum popoare și mai ales guverne își schimbă atitudinea față de evrei și mai ales față de Israel. Un exemplu elocvent este Norvegia. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Norvegia a fost neutră, dar după ocupația germană, țara a fost condusă de nazistul norvegian Vidkun Abraham Lauritz Jonssøn Quisling. Din populația evreiască din Norvegia, cam două treimi s-au refugiat în Suedia neutră, iar cei 795 care au rămas au fost deportați la Auschwiz și dintre ei numai 25 au supraviețuit. 45 de norvegieni au primit titlul de “Drept între popoare” pentru salvarea unor evrei și 7 au fost onorați de către Yad Vashem pentru salvarea a 12 copii ajutându-i să treacă hotarul în Suedia neutră. În general, populația era împotriva regimului nazist. În epoca modernă, Norvegia a adoptat și continuă să adopte o politică multiculturală și de diversitate. Aceasta a dus la o creștere de-a dreptul fenomenală a numărului de musulmani din țară, de la 1.000 în 1980 la 182.000 în 2020. Mainstreamul politic al Norvegiei respinge antisemitismul și totuși școlile, media, lumea artistică și sistemul judiciar sunt puternic influențate de extremiștii antisemiți norvegieniRead more…

Feb 20, 2025 21 comments

La moartea eseistei Júlia Szilágyi

Mar 6, 2025By

S-a stins din viaţă Júlia Szilágyi, scriitoare, eseistă, critic literar şi cadru didactic – o gânditoare în adevăratul sens al cuvântului, a cărei viaţă şi muncă le-au servit drept exemplu tuturor celor care au cunoscut-o. Pasiunea, demnitatea umană şi independenţa au fost valorile esenţiale care i-au caracterizat viaţa; niciodată n-a făcut vreun compromis cu puterea sau cu mediocritatea. A trăit 88 de ani. S-a născut la 1 august 1936, la Cluj, într-o familie evreiască definită atât prin setea de cultură, cât şi prin femei puternice. Dintru început soarta ei a stat sub semnul brutalităţii istoriei, a prigoanei anti-evreieşti. Războiul i-a marcat copilăria şi doar fuga peste graniţă a salvat-o de deportarea la Auschwitz şi exterminare. Mai târziu i-a fost dat să trăiască în anii cei mai sumbri ai totalitarismului comunist. Nimic din cele îndurate nu au frânt, ci dimpotrivă, i-au consolidat atât năzuinţa de libertate spirituală, cât şi încrederea în oameni. Şi-a început cariera colaborând cu critică literară la revista clujeană Korunk. În 1969 a devenit membră a colectivului de redacţie al aceleaşi reviste. Curând şi-a dat seama că arta nu poate fi separată de răspunderea morală individuală. Eseul a devenit modul ei predilect de exprimare, nu numai ca gen literar, ci şi ca un fel de atitudine spirituală.Read more…

Mar 6, 2025 6 comments

Plictiseala

Apr 3, 2025By

Eu nu prea mă plictisesc în viața mea de pensionar: ba scriu la Baabel, ba citesc, pregătesc o prezentare pentru medici, asistente medicale, studenți la medicină sau la școala de asistente medicale, îmi vizitez nepoții sau ei ne vizitează pe noi și chiar vizionez unele programe TV (o dată pe zi știrile, programe de gătit la televiziunea româna sau maghiară, nelipsitele seriale de la ProTV International Inimă de țigan și Regina, pe care le văd poate pentru a zecea oară, sau concursul Românii au talent. Mai rămâne timp și pentru scurte plimbări în oraș și cumpărături, “răsfoitul” prin Facebook și corespondența prin e-mail sau Whatsapp. Nu lipsește nici Sudoku pe care încerc să-l rezolv de 3-4 ori pe zi.  Plictiseala este un fenomen complex și uneori dinamic, adică ea poate crește cu timpul în frecvență, durată și intensitate și ea nu este neapărat legată de lipsa de activitate. Sunt oameni care au întotdeauna mutre acre și dacă îi întrebi cum se simt, dau din umeri sau cască. Asta nu înseamnă că ei ar suferi de vreo boală organică. Plictiseala cronică este un mod de viață. Ea se deosebește de plictiseala întâmplătoare (atunci când nu ai ce face), la fel cum depresia cronică se deosebește de cea care urmează unui eveniment traumatic în viață (de exemplu divorț, pierderea unei persoane iubite etc.). Plictiseala cronică are un impact negativ în viața celui afectat și se pare că produce efecte negative asupra stării mintale și fizice. Persoana nu are interes pentru nimic. Plictiseala cronică a devenit o problemă și mai mare în timpul pandemiei de COVID-19.Read more…

Apr 3, 2025 14 comments

Papa Francisc, 12 file de istorie

Apr 22, 2025By

Aș fi ipocrit să vă scriu că m-a șocat vestea trecerii în neființă a Suveranului Pontif, mai ales după aflarea veștilor din ce în ce mai îngrijorătoare din ultimele săptămâni, referitoare la starea de sănătate mai mult decât șubredă a conducătorului Bisericii catolice. Este o veste tristă. În dimineața zilei de 21 aprilie, o liniște grea s-a așternut asupra Vaticanului, iar clopotele bazilicii Sfântul Petru au răsunat în semn de doliu și rugăciune. Am simțit că lumea s-a oprit în loc, și-a făcut prezența o tăcere nouă, una care doare, dar nu rănește, o tăcere care nu vine din absență, ci din prea-plinul amintirilor. Din păcate, de data aceasta trebuie să vă relatez la timpul trecut, nu ca în 2019. Papa Francisc a fost omul care a iubit mai mult decât a judecat, la Șumuleu-Ciuc a fost zâmbetul din mulțime, parcă ne aduna pe toți în brațe, indiferent de cine eram, de unde veneam sau ce credeam. Mi-l amintesc cum a apărut în mulțimea adunată pe dealul Șumuleului, cu figura lui modestă și ochii obosiți, dar senini. Cuvintele lui nu erau înalte, ci calde. Atunci când ne-a transmis mesajul său, cât se poate de clar, că oamenii ar trebui să fie mai buni cu cei din jur,  nu ne-a vorbit de sus, din poziția unui conducător, ci din locul unde dorul și speranța se întâlnesc.Read more…

Apr 22, 2025 6 comments

SRL Gâsca și alte întâmplări hazlii

May 15, 2025By

Prietenului meu Michael, medic de profesie și specialist în terapia durerii, îi plac aventurile. Este un om de o bunătate rară, cunoscut în oraș că în cabinetul lui particular, consulta mulți bolnavi pe gratis. Soția lui, Orna, încerca să facă ordine și să-i stăvilească potopul de clienți și filantropia. Sala de așteptare era neîncăpătoare și mulți pacienți ședeau pe fotoliile din salon, alături de prietenii care îl vizitau. Împreună cu amicii lui Michael, Orna îi servea cu băuturi și pe pacienții care își așteptau rândul la consultație, săraca de ea nu reușea să-i deosebească. Uneori le oferea chiar băuturi alcoolice. – Interesant, i-a spus Michael soției la sfârșitul unei zile de consultații, mulți dintre pacienții mei consumă alcool înainte de a veni la cabinet. Să fie din cauza emoțiilor? – Nu mai primi atât de mulți pacienți, încât să nu mai încapă în sala de așteptare, i-a răspuns Orna râzând. În afară de pasiunea lui pentru profesie, Michael era atras și de afaceri, dar majoritatea se terminau cu un eșec. Una din ideile lui a fost să comercializeze ficat de gâscă. Împreună cu câțiva de prieteni a înființat în acest scop SRL Gâsca, într-un sat din Banat. Read more…

May 15, 2025 4 comments

Buhușiul meu – leagănul unei conviețuiri pașnice

May 29, 2025By

Nu m-am născut la Buhuși, dar Buhușul reprezintă copilăria mea. Am trăit în orășelul de pe Bistrița până la vârsta de 11 ani, când părinții au decis să ofere odraslelor lor atmosfera capitalei și apropierea de familie. Și cu toate acestea, eu am rămas buhușean, pentru simplul motiv că la vârsta mea poți uita ce ai mâncat alaltăieri, dar nu poți uita evenimentele vârstei fragede. O mulțime de amănunte îmi sunt vii, de parcă nu ar fi trecut zeci de ani: prieteni, vecini, mersul la râu, vizitele la ”colonia” fabricii, cabinetul tatei, steaua galbenă purtată în timpul războiului, farmacia mamei, naționalizată în aprilie 1949, unde îmi petreceam după-amiezile, când nu aveam tovarăși de joacă. Dar, mai ales, nu pot uita atmosfera calmă, plăcută, o realitate în care comunitatea evreiască își trăia viața departe de orice probleme, obstacole sau dușmănie. Sunt convins că nu greșesc: eram cu toții o apă și-un pământ! Cei cinci medici, trei evrei și doi români, se ocupau fiecare de pacienții săi, fără nici cel mai mic semn de ostilitate reciprocă. Nu pot uita căruțele din fața casei noastre, unde își avea tata cabinetul, care aduceau țărani din satele vecine, în căutarea alinării diverselor suferințe.Read more…

May 29, 2025 15 comments

Rămas bun, Mirjam Bercovici!

Jun 16, 2025By

Medicul şi scriitoarea Mirjam Bercovici a plecat la cele veşnice. În 11 septembrie ar fi împlinit 102 ani de viaţă şi deja îmi pregătisem titlul articolului aniversar: Încă nu am ajuns la vârsta la care să nu mai pot învăţa ceva nou. Această frază mi-a spus-o acum vreo două luni, când am sunat-o ca s-o întreb de ce întârzie cu articolul pentru Baabel. – Mi s-a stricat computerul şi sunt pe cale să-mi cumpăr un laptop. – Vă luaţi un laptop nou? – Desigur. – Oare n-ar fi mai bine să cumpăraţi unul second-hand cu sistem de operare mai vechi? Cel nou are cea mai recentă versiune de Windows şi e greu de învăţat. – Încă nu am ajuns la vârsta la care să nu mai pot învăţa ceva nou! Mintea receptivă şi energia doamnei Mirjam erau o dovadă vie pentru faptul că vârsta este doar un număr. Poimâine, 18 iunie se împlinesc 10 ani de când a publicat primul articol în Revista Baabel. În acest deceniu a publicat, aproape constant, câte un articol pe lună. „Nu am energia să scriu în fiecare număr, dar mi-a propus să public în fiecare al doilea număr al revistei” – mi-a spus şi s-a ţinut de cuvânt.Read more…

Jun 16, 2025 17 comments