Telegonia este o teorie modernă demonstrată cu ajutorul geneticii, care susține că primul partener sexual din viața unei femei este tatăl genetic al copiilor ei. De aici reiese ideea că, indiferent de bărbatul cu care o femeie va face copii, tatăl biologic de drept este primul partener din viața acesteia, ba, mai mult al structurii ADN-ului copiilor săi viitori. Telegonia are dovezi certe, expuse de biologul si filosoful francez Felix Le Dantec. Exemplul cel mai concludent este cel în care s-a încercat împerecherea unei iepe pursânge cu un mascul de zebră.Read more…
Gențile din rafie, răchită sau iută, de toate formele, dimensiunile și culorile, au împânzit magazinele și siteurile, ca să nu mai vorbesc de omniprezența lor în paginile revistelor, la brațul celebrităților, în fotografii pe Instagram și pe podiumuri. Iar când spun că sunt omniprezente, nu glumesc.Read more…
Adevărat, garderoba de vară înseamnă bucurie: culori, imprimeuri nebune, accesorii exotice, texturi neobişnuite, franjuri şi pampoane, auriu şi roz fucsia, transparente şi materiale fluide, vaporoase şi, oh, cât e de plăcut să întâmpini dimineţile de vară într-o rochie care îţi mângâie corpul şi prin care simţi aerul! şi cât de bine e să vezi cu picioarele încălţate în sandale încep să capete o tentă aurie, după ce toată iarna şi primăvara le-ai ascuns în pantaloni!Read more…
Lămuresc un lucru de la bun început: nu voi analiza simplul tricou cu dungi orizontale, marinărești. Toata lumea are cel puțin unul în șifonier; știm deja cum sa îl purtăm și asortăm.
Alte dungi, însă – verticale late și subțiri, verticale și orizontale bi-colore, diagonale multicolore în jocuri grafice – sunt ceva mai dificil de gestionat. Cu atât mai dificil, cu cât fiind imprimeul cel mai purtat al acestei veri, nu îl vrem banalizat. Vestea bună este că, indiferent de culori, de direcție sau de dimensiune, dungile nu sunt rezervate doar siluetelor subțiri sau femeilor înalte. Le puteți reinventa total prin styling și, cu minima atenție și maxima relaxare, le puteți găsi pe cele mai compatibile stilului și morfologiei voastre.
Mai jos, un scurt ghid de buna purtare.Read more…
5 ani de Baabel înseamnă 5 ani în slujba cuvântului așezat, echilibrat, dedicat subiectelor actuale, dar și a amintirii, a nevoii de poveste, de valoare, de divertisment de calitate. La mulți ani fericiți… cititori și cititoare, autori și autoare…Read more…
Wilhelm Filderman s-a născut în 1882 într-o familie de bucureşteni de condiţie modestă, dovedind încă din timpul studiilor liceale aptitudini deosebite, iar după specializarea în drept la Universitatea din Paris obţine un doctorat cu o teză privind succesiunea în dreptul comparat, publicat în 1909. La vârsta de 27 de ani, revine în ţară şi se cuprinde într-o activitate socială tumultuoasă. Debutul publicistic şi-l făcuse cu mult timp înainte: la vârsta de 19 ani publicase sub pseudonimul Vişan „Lecţiuni de agricultură practică, cu 165 de gravuri intuitive” remarcată de Spiru Haret pe atunci ministru al Instrucţiunii Publice, iar în 1910 a publicat în ”Bulletin de législation comparée” studiul ”De l’unification des lois et d’une union législative en matier des proces entre étrangers ”. Revenit în ţară, obţine cetăţenia după mari stăruinţe şi începe o strălucită carieră de avocat. Aderă la organizaţia Uniunea Evreilor Pământeni (UEP), condusă de avocatul Adolf Stern este ales în Comitetul Central al acesteia în 1913 iar imediat după război, ca preşedinte.Read more…
Simplul fapt că m-am născut la începutul celei a doua jumătăți a secolului trecut, copil evreu într-o bucățică de țară cu caracter multicultural, nu a contribuit cu nimic la dezvoltarea unei identități clare, monolitice și cu rădăcini adânci în acea realitate. Dimpotrivă, această situație specială pe care am perceput-o din primul moment, m-a afectat atunci ca și astăzi. E vorba, desigur, de acel straniu amestec de influențe contrare, română și maghiară, la care am fost expus și care mă împinge încolo și încoace de când mă știu. Și nu mă refer doar la existența a două limbi complet diferite și în contrast una cu cealaltă. Aici e vorba mai mult de atmosfera culturală și, mai târziu, istorică și politică, care m-au afectat în mod constant în acele timpuri… Inutil a aminti faptul că treptat am început să înțeleg câte ceva din antagonismul mutual dintre cele două naționalități rivale, care nu prezentau – cel puțin aparent – nici un dram de afinitate reciprocă. Ungurii foloseau pentru români termenul de ”olah” provenit din cuvântul ”valah” și categoriseau compatrioții români ca primitivi, grație unui evident sentiment de superioritate, explicabil prin faptul că ungurii erau mai degrabă orășeni, iar românii din regiune erau predominant țărani dedicați muncii câmpului. Nu în mod surprinzător și românii aveau pentru unguri un cuvânt deloc prietenesc: ”bozgori”, cu o conotație de răceală sufletească, de lipsă de sentimente umane și simpatie pentru alții. Din fericire, am știut dintotdeauna să mă țin departe de asemenea dispute neplăcute, Read more…
În Ardeal și în Ungaria sunt foarte frecvente sosurile de fructe iar vara chiar și supele din agrișe, vișine sau mere. Pentru locuitorii de pe alte meleaguri, este mai puțin obișnuit. O prietenă mi-a povestit că a fost la un seminar internațional, organizat la Budapesta. Într-o zi s-a servit la masă supă de vișine. A fost consumată numai de participanții din Ungaria și Ardeal iar unul dintre profesorii veniți din Anglia, a spus cu mirare : ”N-am știut că aici compotul se servește ca felul întîi”.Read more…
„Iată o situaţie de kibli”- spunea tata atunci când în familia noastră trebuia să se ia foarte repede o hotărâre importantă, poate chiar esenţială, iar opţiunea nu era limpede. Cuvântul maghiar kibli, preluat din limba germană (kübel) – ca de altfel multe din denumirile vaselor şi ustensilelor de bucătărie – înseamnă găleată, iar situaţia căreia îi este ataşat în istoria familiei noastre s-a petrecut la Buchenwald, în primăvara lui 1945. După evacuarea din lagărul de la Auschwitz, în 18 ianuarie 1945, tatăl meu, Imre Székely, a fost dus într-un marş forţat, „al morţii”, până la Breslau (episodul este descris în volumul de mărturii publicat de Daniel Lőwy, Sárga csillag, Kolozsváron, Editura Koinonia, Cluj, 2017). Deţinuţii care scăpaseră cu viaţă din această încercare cumplită au fost îmbarcaţi în vagoane de marfă, descoperite Read more…
O vizită la Capul Kaliakra şi staţiunea Balcic devine un pretext pentru trecerea în revistă a mai multor secole de istorie a Imperiului Otoman şi cel Rus, a României, a regilor şi politicienilor, pentru a scoate în evidenţă figura suavă a unei femei puternice şi inteligente: Regina Maria, iubitoare de ţară şi luptătoare pentru viitorul ei, îndrăgostită de Balcic şi de Bran, locurile ei de suflet de la munte şi de la mare.Read more…
Acum 50 de ani, la 3 decembrie, făcea senzaţie în presa din toată lumea ştirea că la spitalul din Groote Schuur, în Africa de Sud chirurgul Christiaan Barnard a făcut primul transplant de inimă. Cum se spune operaţia a reuşit, dar pacientul a murit. Numele lui a ajuns atunci pe pagina întâi a tuturor ziarelor. Louis Washkanski era un băcan de 55 de ani care a mai trăit 18 zile după transplant. El a murit de o infecţie la plămâni, cauzată de slăbirea sistemului său imunitar afectat de administrarea unor medicamente destinate prevenirii respingerii transplantului. Şi până astăzi problema slăbirii artificiale a sistemului imunitar al primitorului a rămas principala dificultate în transplanturile de orice tipRead more…
În China, ţara unde au fost inventate atât hârtia, cât şi tiparul, a fost deschisă pentru public una dintre cele mai mari şi originale biblioteci din lume, ca înfățișare – o adevărată bibliotecă futuristă . Are în compoziția sa o clădire în formă de cupolă în care vor putea fi depozitate 1,2 milioane de cărţi şi publicaţii. Privite din toate unghiurile, contururile sălilor seamănă cu un ochi. Impresionantul lăcaș de cultură nu a fost construit în capitală, la Beijing, ci la Tianjin, un oraş de provincie care are un potenţial de zeci de milioane de cititori.Read more…
Descoperirea antibioticelor a fost, fără îndoială, una din cele mai mari realizări ale secolului XX. Datorită lor speranța de viață a oamenilor a crescut vertiginos. Dar acest fapt mai corespunde el realității în anul 2018? Mda… Poate… Dar într-o măsură din ce în ce mai mică. Adevărul este că antibioticele își pierd treptat eficacitatea – adică apar din ce în ce mai mulți microbi rezistenți, asupra cărora antibioticele nu mai au niciun efect. În ritmul acesta se presupune că până în anul 2050 nu vom mai beneficia de niciun antibiotic eficace, infecțiile bacteriene vor curma milioane de vieți, poate chiar mai multe decât cancerul. Care este explicația?Read more…
În urmă cu câteva zile, János Áder, președintele Ungariei, a anunțat data alegerilor parlamentare pentru opt aprilie. Campania electorală ar urma să se desfășoare de la jumătatea lui februarie, deci o perioadă destul de scurtă, dar realitatea este că toate partidele, atât FIDESZ și creștin democrații, cât și partidele de opoziție sunt încă de anul trecut în campanie. Toată lumea este de acord că premierul Viktor Orbán și aliații lui vor câștiga, fără nici un fel de probleme, scrutinul, dreapta ajungând pentru a treia oară consecutiv la guvernare. Aceasta pe de o parte, datorită strategiei foarte abile a FIDESZ care a știut să folosească conjunctura internă dar mai ales internațională pentru a-i atrage pe alegători, pe de altă parte, din cauza slăbiciunii de neiertat a opoziției care nu a reușit să învețe din eșecul de-acum patru ani și să formeze un front comun cu un program atractiv care să schimbe orientarea votanților.Read more…
Plănuisem să fiu la Stockholm in ziua de 27 ianuarie. ”Atmosfera e mai solemnă, numărul participanților la ceremonie ar fi fost mai mare, ca și cel al evreilor prezenţi la eveniment” – îmi spuneam. Știam și că Yehuda Bauer, celebrul istoric, fusese invitat, urmând să ia cuvântul la Sinagoga cea Mare a capitalei. Aș fi vrut să-i văd. Am rămas insă la Linköping, convins de o pornire de patriotism local (sentiment care, mărturisesc, îmi este străin de obicei), cam sceptic ce-i drept la gândul perspectivelor. Ca prin minune însă, când am ajuns in Piața Wallenberg, torțele luminau deja statuia salvatorului de evrei, adăugând o misterioasă strălucire ochilor celor câteva sute de oameni sosiţi la eveniment. Făcliile pâlpâiau, încercând să risipească întunericul, dar și frigul aspru din acea după-amiază târzie a Zilei Memoriei Holocaustului.Read more…
Nu se prea vorbea în România comunistă despre Basarabia. Subiectul era semitabu, pentru că orice discuție pe această temă putea avea consecințe neplăcute pentru cei ce îndrăzneau să discute despre ceea ce fusese timp de 22 ani parte integrantă din România după mai bine de 100 ani de înstrăinare…Dar eu ştiam ce se întâmplase cu buncii mei, acolo, departe de noi, în acei ani. Știam că bunicul fusese directorul gimnaziului evreiesc din Soroca, o așezare în nordul Basarabiei, că decedase cu două săptămâni înaintea intrării trupelor sovietice – iunie 1940 – și că fusese înmormântat în acea urbe, reședința lui Petru Rareș. Despre bunica mea lucrurile erau mult mai puțin clare. Supraviețuitorii tragediei transnistriene povestiseră tatei cum că bunica Milca fusese ucisă de un ofițer român, cam prin anul 1942, pe marginile unui drum cu pulbure, între două lagăre de concentrare. Cu un singur foc de armă… Și aruncată într-un șanț. Și mai știam că cei doi fii – tatăl meu și fratele său – puseseră o placă funerară pe mormântul bunicului, în amintirea celei ce le fusese mamă și nouă bunică pe care n-am cunoscut-o niciodată. Cu aceste date în minte m-am întâlnit pentru prima oară, în anul 2000, cu medici anesteziști ”moldoveni” la un congres în București…Read more…
Pe a fişul expoziţiei „Martori evrei ai unui secol românesc” – găzduite de Institutul Cultural Român din Tel Aviv în perioada 22 – 28 februarie 2018, apare fotografia a doi copii surâzători. O fetiţă cu chip angelic, cuminte şi ascultătoare, şi un băiat ceva mai neastâmpărat, lucru dovedit de basca aşezată puţin într-o parte şi privirea pusă pe şotii. Cine sunt cei doi copii şi în ce fel au fost martorii istoriei? – îşi poate pune întrebarea un privitor iscoditor care caută legătura dintre aspectul şi subiectul afişului. Răspunsul îl veţi afla de la semnatara acestor rânduri, legatara fotografiei originale.
Cei doi copii din fotografie sunt frate şi soră: Rifca şi Iţu Geller, verişorii primari ai mamei mele Sara Székely, născută Tabák. Erau copiii lui tanti Frida, mătuşa mamei dinspre tată, croitoreasă de meserie.Read more…
Dar acum Paștele a trecut. Dnei Stoenescu și celorlalte citititoare (și cititori) interesate le propun o variantă: clasica budincă de pâine a mamei mele. Se face din pâine albă normală, dar cel mai bine iese din chifle sau din challah, colacul împletit care se consumă sâmbăta. Este un mod reușit de a întrebuința resturile de pâine care nu mai sunt proaspete. Ingrediente (pentru 4 persoane): 100 g unt, 100 g zahăr, 2 ouă întregi (nu se bate spuma de albușe), ½ litru lapte, 250 g pâine albă / chifle sau ½ de cozonacRead more…
“Am o formă ușoară de prosopagnosie!” De abia aștept să văd mutra înterlocutorului meu la auzul acestei remarci. Promit cititorului să încep un studiu legat de reacțiile ”publicului” la fraza de mai sus. Sunt convins că mă voi distra copios urmărind nedumerirea pe care o voi citi (sper) cu ușurință pe fața celui care în mod normal ar trebui să-mi dea replica. Și acum o veste, in ochii mei foarte interesantă. Nu există niciun mijloc sau test obiectiv care să confirme existența maladiei de care vorbim! Cu alte cuvinte orice individ poate anunța pe cine vrea că e atins de boala asta, deci poate explica cu ușurință diverse situații în care ultimul lucru pe care l-ai dori e să recunoști pe cel pe care îl ai în față.Read more…
Ceremonia schimbării gărzii la Palatul Regal era și un prilej de manifestare a prețuirii și a respectului pentru familia regală. Este foarte greu de explicat acest sentiment azi, după 45 de ani de comunism, urmați de alți vreo douăzeci în care neocomuniștii au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a mânji monarhia, pe regii noștri, gesturile lor. Motivul era foarte simplu: se temeau de revenirea monarhiei, înlăturată prin forță la 30 decembrie 1947. Când am intrat în clasa întâia primară, în septembrie 1940, știam deja cine este Regele, știam din presa care venea acasă și pe care tata ne-o citea, știam de la biserică, știam din povestirile celor mari. Evenimentele erau comentate în fiecare casă din București și nu numai. Cei mai bătrâni îi spuneau VODĂ, așa rămăsese de-a lungul vremii, de când principele Carol, devenit apoi Regele Carol întâiul, pusese piciorul pe pământul celei ce urma a se numi România.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
