Zilele trecute am dat din întâmplare peste un articol care mi-a atras atenția. Articolul a apărut în noul număr al revistei ALEH, publicată de asociația imigranților olandezi din Israel. Autorul, Wout van Bekkum, a fost șeful catedrei de limbi orientale și de studii ale Orientului Apropiat la Universitatea din Groningen. Este prieten al soțului meu încă din studenție. Zilele trecute am dat din întâmplare peste un articol care mi-a atras atenția. Articolul a apărut în noul număr al revistei ALEH, publicată de asociația imigranților olandezi din Israel. Autorul, Wout van Bekkum, a fost șeful catedrei de limbi orientale și de studii ale Orientului Apropiat la Universitatea din Groningen. Este prieten al soțului meu încă din studenție. Articolul original se află aici: https://www.ioh.co.il/_files/ugd/98a859_f2278b81a46d4e9dacd952c85d064694.pdf (la pag. 25) Cu aprobarea lui l-am tradus, am adăugat ilustrații și câteva note explicative pentru cititorii de limbă română. La începutul anilor 1980, un israelian american stabilit la Haifa, un anume James Bennett, a vizitat clădirea impunătoare a Arhivelor Statului din Groningen[i], pe strada St. Jan. Groningen.Read more…
O broscuță…
Modelul Volkswagen „broscuță” a fost fără îndoială una dintre cele mai îndrăgite mașini din istorie. A fost produsă în milioane de exemplare în diferite țări, din Germania până în Brazilia. Diverse popoare au numit-o gândac, buburuză, purice, broască țestoasă, balon de săpun – fiecare după imaginația lui. Îmi amintesc că în România anilor 1960 se importa în număr restrâns, numai pentru uzul miliției și când o prietenă m-a luat de la Timișoara la Arad într-un Volkswagen primit din Germania, mi s-a părut un mare lux – cea mai bună dovadă că îmi mai amintesc și după 50 de ani. Începuturile industriei germane de automobile destinate publicului larg au avut loc în perioada nazistă. Ideea genială a fost a lui Henry Ford încă înaintea Primului Război Mondial: dacă am oferi publicului o mașină ieftină, cererea ar fi mare, mașina ar putea fi produsă în serie, prețul ar scădea în continuare, cererea ar crește și mai mult – iată rețeta perfectă pentru o creștere economică aparent nelimitată. Ideea a fost preluată și în Germania. Hitler era interesat să producă o mașină ieftină, la îndemâna oricui. (De altfel Volkswagen înseamnă „mașina poporului”.) Proiectul trebuia să aducă prestigiu regimului, mai ales că în mijlocul anilor 1930 a început și construcția primelor autostrăzi.Read more…
Pacea în Ucraina – un obiectiv deocamdată fără soluție
În curând se împlinesc trei luni de la începutul războiului din Ucraina şi, din păcate, nu se întrezărește niciun semn că s-ar apropia de sfârșit și că părțile ar dori să înceapă negocieri de pace. Aș enumera două motive: unii nu vor, alții nu pot. Între timp Ucraina este distrusă în mod planificat, numărul morților crește în ambele tabere, iar lumea întreagă se confruntă cu consecințele catastrofale, deocamdată economice, ale acestui război. argumentele care i s-au prezentat cu privire la cauzele ”operațiunii militare speciale”, la un moment dat numărul morților, recunoscut pentru prima dată de Vladimir Putin în discursul din 9 mai ca fiind considerabil, va crește în așa măsură încât va stârni nemulțumirea și furia rușilor care vor exercita presiuni asupra conducerii statului. Read more…
Şederea pe găleţi răsturnate
Concursul „Șederea pe Găleți Răsturnate” din acest an s-a încheiat cu strigăte de nemulțumire generală. Juriul internațional nu s-a putut pune de acord asupra câștigătorului locului trei, darămite asupra râvnitelor medalii de aur și argint. Nici măcar după negocieri îndelungate nu s-a putut ajunge la o evaluare finală a participanților, iar concurenților dezamăgiți li s-a înmânat numai o diplomă de participare, fără un clasament general. Pentru a patra oară consecutiv, unii concurenți au luat acasă și o infecție venerică, pe care au primit-o de la un judecător rămas anonim. Au fost chiar zvonuri despre luare de mită și folosirea de substanțe interzise de Comisia de Doping Moderat și Acceptabil pentru obținerea rezultatelor mai bune la exerciții deosebit de dificile, cum ar fi șederea cu o singură fesă pe marginea găleții. O situație intolerabilă. Pentru a înțelege mai bine circumstanțele din cadrul competiției, să trecem în revistă pe scurt evenimentele care au marcat istoria acestui sport popular, pe care mulți chiar îl consideră o veritabilă formă de exprimare artistică. Rădăcinile șederii competitive pe găleți răsturnate datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea. A treia revoluție tehnologică și procesul intensiv de industrializare au declanșat un fenomen social nemaiîntâlnit până atunci: migrarea populației paupere spre mediul urban, aflat în plin avânt industrial.Read more…
Iudaism în Israel
Recent am auzit rezultatele unui sondaj de opinie care m-a făcut să-mi pun câteva întrebări. Care este locul iudaismului, al studiului Torei în formația intelectuală și educația morală a tineretului israelian? Care este nivelul cunoașterii iudaismului în memoria colectivă a evreilor din Israel? Care este atitudinea diferitelor segmente ale populației israeliene față de această problemă? Rezultatele acestui sondaj de opinie le-am auzit la un program al canalului israelian de televiziune, numărul 14, canal cunoscut pentru atitudine lui de dreapta, națională și religioasă, dar care se străduiește adeseori să păstreze o notă de obiectivitate. Întrebarea era: ce crede populația despre necesitatea studiului Torei – recte a iudaismului – în Israel? Deși scopul sondajului nu era menționat, cred că el fusese organizat după ce ministrul învățământului, doamna Yifat Shasha-Biton, a decis ca examenul de bacalaureat să includă numai materii științifice, materiile umanistice continuând doar să fie predate în liceu. Alt motiv posibil pentru realizarea acestui sondaj de opinie pare să fie necesitatea verificării atitudinii generale a populației evreiești din Israel față de iudaism și față de studiul Torei, în condițiile tensiunii între evreii laici, religioși și ultrareligioși. Rezultatele au arătat că în rândul populației evreiești totale a țării, 74% dintre cei chestionați au răspuns că studiul Torei este foarte important. În privința diferitelor segmente ale populației, rezultatele sunt diferite. În rândul populației evreiești „laice”, numai 57% dintre cei chestionați au răspuns că studiul Torei și al iudaismului este foarte important. În alte segmente ale populației, rezultatele erau cele așteptate: acest răspuns a fost dat de 90% din evreii autodefiniți „tradiționaliști”, de 95% dintre evreii „religioși” și de 97% dintre cei „ultrareligioși” (haredim).Read more…
Anul acesta Sărbătoarea Sfântului Grigore Iluminatorul a avut loc… fără Liturghie
Gherla, 2 iulie 2022, cea de a patra sâmbătă după Rusaliile catolice – Sărbătoarea Sfântului Grigore Iluminatorul. Un număr mare de enoriaşi locali şi de pelerini sosiţi din ţară şi de peste hotare s-au adunat în faţa bisericii armeano-catolice din centru. Ar dori să intre în incinta maiestuosului edificiu care domină oraşul şi se zăreşte din depărtare, vestind gloria de odinioară a Oraşului Armenesc (Armenopolis), dar nu pot trece de vestibul. Prin geamul uşilor ferecate se zăresc în semiîntuneric rândurile de bănci goale. Mulţi se întreabă: „Cum de e închisă biserica? Chiar nu se va oficia Liturghia în sărbătoarea închinată Sfântului Grigore Iluminatorul, creştinătorul poporului armean?” Biserica nu a fost mistuită de flăcări (aşa cum se mai întâmplase de câteva ori în istoria ei triseculară) şi nu mai bântuie nici pandemia. E o zi minunat de senină, dar umbrită de absenţa serviciului divin. Lumea uimită, tristă şi resemnată rosteşte în cor Tatăl Nostru în trei limbi: maghiară, română şi armeană.Read more…
Între sionism şi marxism
În adolescență am devenit un simpatizant entuziast al ideii sioniste, influențat de impresionantele prelegeri ale rabinului Dr. Menahem Shafran, ținute pentru elevii evrei din liceele românești. Ideile sioniste mi-au fost consolidate prin aderarea la organizația Bethar și prin broșuri ilustrate privind kibuțurile din Eretz Israel. Faptul că port numele lui Theodor Herzl m-a determinat să studiez cu atenție biografia acestui remarcabil reprezentant al poporului în care am văzut lumina zilei. Corespondent al ziarului vienez Neue Freie Presse la Paris, a fost șocat să găsească în patria Revoluției Franceze același antisemitism cu care se familiarizase în Austria. În Franța, ofițerul evreu Alfred Dreyfus fusese acuzat în mod fals de crimă. Aceasta acuzație a produs o explozie de antisemitism în rândul publicului francez. Herzl a declarat în anii următori că Afacerea Dreyfus a făcut din el un sionist…Când mi-am făcut studiile universitare, în anii ‘50 ai secolului trecut, în perioada dictaturii proletariatului, marxism-leninismul era o disciplină obligatorie.Read more…
Femei în Biblie: soția și fiicele lui Lot
În textul biblic se regăsesc multe pasaje consacrate femeilor: Eva, Batșeva, Iudit, Rut, Estera, etc., dar și femei fără nume, precum Regina din Saba, despre care textul biblic oferă multe detalii. Legat de Lot, nepotul patriarhului Avraam, textul biblic redă alte trei femei fără nume, denumite soția și cele două fiice ale lui Lot. Subiectul este prezentat în două ”scene”: Scena întâi: Soția lui Lot (Geneza 19:15-26). Creatorul a hotărât să distrugă așezările Sodoma și Gomora împreună cu locuitorii lor, degradați total și fără frică de Dumnezeu. Lot locuia la Sodoma. El a fost salvat de către doi îngeri trimiși de Dumnezeu, care l-au prevenit de iminenta distrugere a celor două așezări. În consecință, Lot cu soția și cele două fiice ale sale au fugit spre Țoar. Doar că, pe drum, soția neascultătoare a încălcat porunca lui Dumnezeu să nu privească înapoi către orașele Sodoma și Gomora, distruse de focul ceresc. Ca urmare ea a transformată într-un stâlp de sare. Textul biblic nu precizează ce fel de sare, însă se presupune că este vorba de clorura de sodiu, NaCl: acțiunea se petrece în zona Mării Moarte, iar ”Marea” este un lac cu o concentrație de sare de 34%[1], iar stâncile dimprejur sunt încrustate cu sare. Această scenă prezintă o lecție importantă: Dumnezeu îi salvează doar pe cei care îl ascultă.Read more…
Căluda – Golgota bănişoreană
15 August, sărbătoarea de Sfânta Maria Mare este şi ziua comunei Bănişor. An de an bănişorenii risipiţi prin lume caută să revină în localitatea natală, să-şi revadă rudele şi prietenii. Ziua Bănişorului este şi un bun prilej pentru a evoca trecutul satului, a cunoaşte şi a face cunoscută istoria locuitorilor săi. În şirul evenimentelor de acest fel s-a înscris, anul acesta, inaugurarea unui monument modest, în vârful dealului Căluda, în memoria iobagilor care au fost torturaţi sau executaţi acolo. Până acum istoria tristă a acestui loc era păstrată doar de denumirea sa: Căluda. Fiii Satului Bănişor s-au gândit că se cuvine ca aici să fie amplasat şi un monument care să păstreze amintirea celor anonimi şi năpăstuiţi. Ne este greu să înţelegem, azi, cum au putut să supravieţuiască românii din Ardeal, cruntei asupririi sociale, etnice şi religioase, în cei o mie de ani în care Transilvania a fost a ungurilor. Românii erau în marea lor majoritate iobagi, erau o naţiune “tolerată” în propria lor ţară, lipsită aproape complet de drepturi, religia lor ortodoxă nu era recunoscută. Dacă mai adăugăm la acestea şi năvălirile tătare (1241, 1594, 1658, 1668) şi turceşti (1421, 1551, 1594, 1660), care au avut loc în Transilvania, în urma cărora rămâneau sate arse şi câmpuri pârjolite, mii de morţi, femei batjocorite, iar năvălitorii luau cu ei pe lângă robi, tot ce puteau duce (animale, cereale, obiecte de preţ etc.), nu pot, într-adevăr, înţelege cum au reuşit să supravieţuiască, în aceste condiţii, strămoşii mei! Ei pot fi asemuiţi cu acei copaci sau arbuşti crescuţi pe stâncă, în vârf de munte, care se “încăpăţânează” să rămână pe loc în ciuda vânturilor puternice care bat aproape continuu.Read more…
Demografie
Abia de câteva zile porțile școlilor s-au redeschis după vacanța mare, e un nou început de an școlar și copiii și-au pregătit ghiozdanele, le-au umplut cu rechizite, caiete și visuri, părinții și-au împachetat emoțiile și speranțele, au pregătit florile, iar bunicii și-au revigorat ajutorul, mândria și nesfârșita iubire. Timp de doisprezece ani, toată perioada școlii pe care am petrecut-o în orășelul meu transilvan, data de 15 septembrie însemna prima zi de școală, o dată ne-negociabilă, la fel ca 15 iunie, ultima zi de școală și închiderea anului, înainte de vacanța de vară. La fiecare început de an școlar, din clasa I-a până într-a XII-a, mama mea a venit la deschiderea festivă a anului școlar și mi-a adus un buchet de flori, marcând astfel importanța zilei și a activității școlare. Florile erau modeste, buchetele din flori de grădină nu aveau nimic din fastul căutat al celor de acum, dar reușeau să facă exact ceea ce trebuia – să înveselească curtea plină a școlii, unde festivitățile durau puțin, directorul ne spunea câteva cuvinte de bun venit și apoi toți colegii ne regăseam în clase. Desigur că prezența constantă a mamei, susținerea ei și încurajarea performanței și a seriozității în educație, au marcat întru veșnicie legătura noastră. Mama era educatoare și, trebuie să spun, n-am întâlnit niciodată vreun om mai pasionat de meseria lui. Legătura mea cu școala pornea din familie, mai mulți de-ai mei fiind de-a lungul timpului dascăli. O jumătate de veac mai târziu, prin natura serviciului meu, eram din nou conectată cu școala și cu deschiderea anului școlar.Read more…
Meridianul Zero de la Oradea
Cetatea orașului meu, Cetatea Oradiei cunoscută în vechime sub numele Varadinum, atestată documentar prima oară în anul 1113, păstrează în istoria ei de peste 900 de ani comori de știință și de cultură care merită studiate, aflate și prețuite. Una din aceste comori este existența în inima ei, pentru 200 de ani (1465-1667) a Meridianului Zero. Sau a unei variante a lui, ca să fim corecți. Stabilirea Meridianului Zero aici a avut loc în secolul al XV-lea și desfășurarea acestui demers va fi descrisă în cele ce urmează. Ne amintim din școală că Meridianul Zero este linia imaginară care traversează globul pământesc, unind cei doi poli și intersectând Ecuatorul, despărțind emisferele de est și vest și având rolul de linie de referință pentru observațiile astronomice; cu ajutorul lui se stabilesc coordonatele geografice, el fiind și meridianul universal pentru calcularea timpului civil sau a orei standard. Știm cu toții că în zilele noastre Meridianul Zero trece prin observatorul astronomic din Greenwich, localitatea din apropiere de Londra, acesta având longitudinea 0 grade. Fiecare loc de pe Pământ este măsurat în termeni de longitudine față de distanța sa la est sau la vest de Meridianul Zero. Dar nu a fost deloc așa întotdeauna. În istoria astronomiei și geografiei planetei noastre au fost etape multe prin care au trecut savanții până să ajungă la cunoașterea de acum, au fost multe căutări și încercări animate de strădania perpetuă de a ști cât mai mult despre planeta noastră și despre Universul în care este așezată. O astfel de etapă a fost la mijlocul secolului al XV-lea tocmai la Oradea.Read more…
”Oameni, eu v-am iubit, vegheați!” – mesajul Premiului Nobel pentru Pace 2022
Cuvintele pe care le-am citat în titlu aparțin lui Julius Fučik, ziarist și scriitor ceh și sunt ultimele scrise în 1943 în jurnalul lui din închisoare, ”Reportaj cu ștreangul de gât”. Membru marcant al Partidului Comunist Ceh, Fučik a fost un luptător în rezistența cehă împotriva ocupației naziste a țării sale. Arestat în 1942, a fost torturat, condamnat la moarte și executat în 1943 și, așa cum evocă titlul jurnalului său, mai mult decât o premoniție, a fost spânzurat. Avertismentul său, adresat umanității, se referă la abuzul de putere sub cea mai brutală formă aplicat de forțele victorioase în timp de război, asupra populației civile, de fapt o nerespectare a drepturilor omului. Pe-atunci nu a existat această formulare, nu a existat nici noțiunea de genocid, dar în 1864 au fost încheiate Convențiile de la Geneva care consemnau principii referitoare la comportamentul pe timp de război față de militari, prizonieri de război dar și față de civili. După cel de-al Doilea Război Mondial, acestea, completate cu alte prevederi, au fost legiferate. Fučik care trăia într-o țară ocupată, era conștient că armata nazistă nu a ținut cont de prevederile Convențiilor de la Geneva, că a introdus un sistem de teroare în Europa ocupată. El presimțea că exista posibilitatea ca astfel de fenomene să se manifeste și în alte situații, cu alte forțe de ocupație, ceea ce de-altfel s-a și adeverit, vezi Ruanada sau Bosnia. De aceea ultimele lui cuvinte au fost un îndemn ca oamenii să fie atenți, să urmărească, să dezvăluie și să sancționeze astfel de abuzuri.Read more…
Nisa și lovitura de tun
Orice călătorie are și o componentă de învățare. Atunci când descoperi lucruri pe care nu le știai despre locul pe care-l explorezi, e ca și cum ai avea acces la o lecție care nu se desfășoară într-o sală de clasă, printre elevi sau studenți, ci îți este livrată doar ție, iar tu trebuie s-o observi, s-o reții dacă dorești și să te îmbogățești. Poți să înveți în câteva minute despre lucruri pe care trebuia să le cauți poate în zeci de cărți și, unde mai pui că lecția îți este ”predată” în modul cel mai direct, chiar pe… teren! Riviera Franței are ca ”perlă a coroanei” orașul Nisa, situat în Golful Îngerilor, pe malul mării azurii, de o culoare uluitoare în lumina blândă a mijlocului de septembrie, o culoare de o frumusețe care aproape m-a făcut să gândesc, ardeleancă ce sunt, că ”așa ceva nu există”…Read more…
Copilăria mea la Bistrița (1949-1964)
Am venit la Bistrița la vârsta de doi ani, cu părinții mei, Lazăr și Ilona-Lili. Locuința noastră de pe strada Ion Luca Caragiale No. 11 am închiriat-o de la Comunitatea Evreiască. Acolo s-a născut sora mea, Helen, în iunie 1949. Tata s-a angajat ca cizmar la Cooperativa Unirea. La vârsta de cinci ani m-am dus la heider (școala evreiască), unde preda cunoscutul. La șapte ani am intrat în clasa întâi, la Școala Medie Mixtă de pe bulevardul Republicii. Îmi aduc aminte de prima mea învățătoare, doamna Bârsan, care vorbea perfect românește, dar cu accent rusesc, fiindcă era din Basarabia. Ea ne-a învățat alfabetul românesc cu ajutorul poveștilor. Ea era o învățătoare pedantă și ne cerea să scriem caligrafic literele și cuvintele, până am format propoziții întregi. Cu ea am făcut primii pași în matematică, începând de la 1+1, până am ajuns la tabla înmulțirii. Doamna Bârsan era o învățătoare strictă, iar eu, Iosif cel mic, o ascultam cu multă atenție și seriozitate. Read more…
Rashomon
Poate că unii cititori cunosc subiectul, dar îmi închipui mulți se vor mira: Rashomon? Asta ce mai e? Este vechea poartă, demult dărâmată, a cetății Kyoto (Japonia). Ei și? De fapt Rashomon înseamnă mult mai mult. Este o legendă japoneză medievală, pe care se bazează o nuvelă scrisă de Ryūnosuke Akutagawa acum un secol, pe care se bazează filmul lui Akira Kurosawa de prin 1950, Notă de subsol: De fapt filmul se bazează pe două nuvele ale aceluiași autor: Rashomon și În pădure. pe care se bazează piesa de teatru americană scrisă de Fay și Michael Kanin prin 1960, etc., etc. În japoneza modernă Rashomon a devenit sinonim cu dispută. Și în ultimă instanță este o noțiune filosofică după care realitatea este mai complexă decât o percepem noi, adevărul este subiectiv și fiecare om îl înregistrează în felul lui. Stabilirea adevărului absolut este foarte problematică. Ideea acestui articol mi-a fost sugerată de eseul publicat în Baabel, de către Gheorghe Moldovan despre adevărul istoric și de comentariile care i-au urmat. Interesant că în Japonia medievală exista deja concepția că adevărul nu este absolut, ci „depinde pe cine întrebi”. Read more…
Dincolo de amintiri. A fost odată Monica Şurtea
Răzbate o privire dinspre două ape, aparent limpezi, îndată tulburate de o suflare, un cuvânt, fuga unui gând. La casa acestor ochi, adânci cât lacurile ademenitor-înșelătoare ascunse-n munți, am petrecut anii dintâi ai copilăriei, am mâncat cele mai bune prăjituri și am fost atrași de cele cele mai ispititoare jucării, viu colorate, de la miniaturi în sticlă, la fantasmagorice castele de carton. Singură la părinți și dornică de tovărășie, Monica Șurtea își împărtășea cu generozitate ”grădina zoologică” din pluș, păpușile de porțelan, elefănțeii sculptați în humă sau plastic, rățuștele măcăitoare și câinii cu lătrat mecanic. Așa a început totul, pe o stradă din vecinătatea Cimitirului Central.Și tot acolo, la același cimitir, avea să se sfârșească. Părinții noștri, colegi fiind, se împrieteniseră. În bezmeticii ani staliniști, când mulți dispăreau peste noapte, bucuria copiilor îi lumina și pe ei. Puținul timp liber îl acordau copiilor mergând în excursii sau în vizite reciproce. Monica Șurtea a fost de pe atunci de o rară generozitate. Copil unic, dar fără mofturi. O încânta orice, punea mereu întrebări și n-o mulțumeau răspunsurile simple, pe înțelesul ”celor mici”. Citea dinaintea vremii de școală. Read more…
Pinkasul salvat de la licitaţia din SUA trebuie să ajungă acasă, la Cluj – interviu cu Zoltán Tibori Szabó, directorul Institutului pentru Studii de Holocaust şi Genocid
În curând se împlinesc doi ani de când, în 15 februarie 2021, revista Baabel era prima publicaţie din ţară care semnala că printre manuscrisele vechi evreieşti, scoase la licitaţie de către Kestenbaum&Company, din New York, în data de 18 februarie 2021, se numără şi Pinkasul Societăţii Sacre a Comunităţii Evreieşti Ortodoxe din Cluj (Kolozsvár, Klausenburg), din secolul al XIX-lea. În acelaşi articol publicam scrisoarea de contestaţie trimisă casei de licitaţii, de către Comunitatea Evreilor din Cluj care, în calitate de proprietar de drept al acestuia, solicita retragerea obiectului de la vânzare întrucât : Obiectul pus în vânzare de Dvs., valoros în sine şi foarte preţios pentru istoria comunităţii noastre, s-a aflat printre cele dispărute în timpul Holocaustului. Mai multe articole pe aceeaşi temă, publicate în prima jumătate a anului 2021, informau cititorii revistei Baabel, despre modul de desfăşurare a acţiunii de salvare şi restituire a acestui catastif scris de mână, de o mare valoare documentară, acoperind peste 50 de ani din istoria Comunităţii Evreieşti Ortodoxe din Cluj, chiar din anul înfiinţării Societăţii Sacre, 1836, un valoros obiect de artă, datorită prezentării grafice excepţionale. Aflând că în curând registrul manuscris, cunoscut sub denumirea Pinkas Klali Chevra Kadisha, va ajunge în România, i-am solicitat un interviu profesorului universitar Zoltán Tibori Szabó, directorul Institutului de Studii de Holocaust şi Genocid de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, cel care a jucat un rol cheie în demersurile care au avut drept rezultat retragerea de la licitaţie şi decizia înapoierii valorosului manuscris.Read more…
Rămas bun, Tereza Mózes!
În 20 ianuarie 2023, etnografa, muzeografa şi scriitoarea Tereza Mózes a părăsit această lume la vârsta de 103 ani. A fost o femeie înţeleaptă, puternică şi tenace, care – după cumplita experienţă a Holocaustului – a reuşit să se realizeze atât profesional, cât şi familial. Am avut norocul şi privilegiul s-o cunosc cu aproape două decenii în urmă şi apoi, de-a lungul anilor, să păstrez legătura cu ea. Tereza Mózes a fost colaboratoarea revistei Baabel, începând din 2013 şi până în 2018 (la vârsta de 99 de ani). Cum am cunoscut-o pe Tereza Mózes. Citisem două dintre cărţile ei, Decalog însângerat şi Evreii din Oradea, care m-au impresionat foarte mult şi mi-am propus să realizez un film portret despre ea. Am fixat data întâlnirii, în miezul lunii august 2005, când familia Mózes, stabilită de o vreme în Israel, a revenit la Oradea pentru o scurtă vacanţă. Am sosit împreună cu colegul meu, operatorul de imagine Sandy Marius[2], şi am sunat la poarta casei cochete din centrul Oradiei. Din primul moment m-a fascinat privirea de un albastru intens, ageră şi scrutătoare, dar şi ţinuta distinsă a gazdei noastre. Discuţia a început în aburii cafelei aromate cu care ne-a servit soţul ei, doctorul Carol Mózes (1917-2005). din gesturile căruia emana respectul şi afecţiunea faţă de soţia sa şi ospitalitatea faţă de noi, deşi dăduserăm buzna cu toată aparatura într-un interior care ne-a tăiat răsuflarea.Read more…