O călătorie pe lacul Titicaca

În 2016 am vizitat Peru și insulele Galápagos. Peru ne-a impresionat mai mult, mai ales prin marea varietate de lucruri interesante pe care le oferă, de la relicvele civilizației incașe, inclusiv grandioasele lor construcții, natura (fauna și flora) și nu pe ultimul loc lacul Titicaca, cu interesantele sale insule. Lacul Titicaca își are numele din limba indigenă Aymara și înseamnă “pumă gri”. Lacul se află în Munții Anzi, se întinde între Peru și Bolivia și are o suprafață de 8.372 km2 (de 20 de ori mai mare decât lacul Razelm din România, de 40 de ori mai mare decât lacurile Garda, Como, Maggiore din Italia și de 50 de ori mai mare decât Marea Galileei. Are o adâncime maximă de 218 m și se află la o altitudine de 3.812 metri. Titicaca este cel mai înalt lac navigabil din lume. El are 41 de insule, unele dintre ele locuite. La acestea se mai adaugă și un număr de insule plutitoare, construite artificial. Am vizitat și noi două dintre ele. Am ajuns în orașul Puno, de unde urma să luăm vaporul. Înălțimea de peste 3.800 m nu ne mai deranja, fiindcă eram deja după o săptămână de aclimatizare în Peru. La Puno temperatura este constantă tot timpul anului, în jur de 10-15oC și bat vânturi puternice. Read more…

O întâlnire neașteptată cu Nicu Covaci, Omul-Phoenix

Anul 2022 mi-a adus schimbări mari în viață. După aproape 40 de ani în domeniul sănătății, la 1 ianuarie am intrat într-o nouă etapă, cea de pensionar. Lipsit de munca de zi cu zi, trebuia să mă gândesc cum să-mi petrec restul vieții. Trebuia să mă reorganizez ținând cont și de necesitățile vieții de pensionar. După o reflecție adâncă, mi-am formulat obiectivul principal: să caut un loc pe coasta Mediteranei unde să mă stabilesc și să mă dedic pasiunii scrisului într-un mediu care să mă inspire. Așa am ajuns într-un mod neașteptat la o întâlnire cu Nicu Covaci. Într-o călătorie de explorare pe coasta mediteraneeană a Spaniei, soția mea și cu mine am descoperit o perlă: Moraira. Această mică și fermecătoare stațiune este situată lângă mare, într-o vale de pe Costa Blanca, cam la jumătatea drumului între Valencia și Alicante. În jurul micului centru cu port, bănci, agenții imobiliare și restaurante, se întind cartiere de vile umbrite de vegetație, care oferă o atmosferă relaxantă. Spre deosebire de aglomerația din Benidorm, aflat la 30 km spre sud, Moraira este aproape necunoscută. În urmă cu mai multe decenii, Nicu Covaci și-a ales și el acest loc ca refugiu și locuință. În încercările mele literare, am publicat la Editura Integral o colecție de povestiri satirice traduse din germană, cu titlul Despre virtutea nerăbdării. Într-o discuție cu directorul editurii, Costel Postolache, am menționat orășelul de pe Costa Blanca unde aveam de gând să mă stabilesc. Imediat, Costel mi-a spus că, întâmplător, vechiul său prieten, Nicu Covaci, locuiește acolo de ani de zile și că ar fi o idee bună să-l cunosc.Read more…

Que sera, sera

Încheierea alegerilor americane este evenimentul important al săptămânii precedente. Victoria lui Trump este văzută în mod diferit de comentatori, depinzând de modul cum pot sau cum vor să înțeleagă. În mod normal, la anunțarea rezultatului, candidatul înfrânt acceptă verdictul alegătorilor și iese în fața masei de susținători să le mulțumească pentru participare în campania electorală. N-a făcut-o la vremea ei nici Hillary Clinton și n-a făcut-o nici Kamala Harris. Amândouă și-au lăsat simpatizanții să aştepte și să aștepte apariția candidatei cu o vorbă de mulțumire. Kamala a făcut-o chiar mai rău. Colaboratorii, simpatizanții Kamalei au așteptat și au tot așteptat, în zadar, ca și favorita lor să le adreseze o vorbă de mulțumire, după ce rezultatul alegerilor a fost clar și Trump își încheiase deja discursul victoriei. După multă așteptare au fost expediați acasă cu informația că în ziua următoare Kamala le va vorbi; fidelii s-au readunat a doua oară, la ora unu la prânz, apoi la patru după amiază – oră anunțată şi re-anunțată de media. Îmi permit să prezint bănuiala mea că motivul schimbării orei a fost neînțelegerile în echipa care s-a ocupat cu compunerea discursurilor Kamalei. Pe la ora patru și jumătate Kamala Harris a vorbit sau, mai corect spus, și-a citit discursul  în fața mulțimii care a așteptat-o, toți emoționați, mulți cu lacrimi în ochi sau chiar plângând.Read more…

Rezultatele alegerilor parlamentare – bucurie sau dezamăgire?

O parte considerabilă a alegătorilor români a răsuflat ușurată la aflarea rezultatelor alegerilor parlamentare, concretizat în 60, la 40 de procente, în favoarea democrației. Totuși, nu am ajuns rușinea Europei, cu un parlament compus majoritar din suveraniști, naționaliști sau simpatizanți legionari. A învins bunul simț și, teoretic, se poate contura un guvern democratic care să continue drumul european al României. Dar suntem încă departe de a avea o tendință consolidată a acestei orientări. Cui datorăm acest succes? Da, probabil a jucat un rol dezvăluirea modalității în care Călin Georgescu a câștigat detașat în primul tur al prezidențialelor – oamenilor nu le place să li se arate că au fost fraieriți și la a doua gândire au renunțat la acest vot antisistem care ar fi fost orice, numai antisistem nu, ci mai degrabă victoria unui alt sistem care, din fericire, multora nu le place. Un rol esențial l-a jucat și noua conducere a Partidului Național Liberal care nu numai că a înlăturat-o pe cea veche, compromisă ca prestigiu, ci a înlocuit-o cu oameni noi, care și-au dovedit capacitatea administrativă și de gândire în perspectivă în locurile unde munceau. Read more…

Crăciun alb, Crăciun negru

Îndeobşte, la început de decembrie, lumea se întreabă oare cum va fi Crăciunul „alb sau negru”? Alb dacă va ninge, negru dacă va lipsi zăpada.
Pentru mine cele două ipostaze au mai degrabă altă semnificaţie: Crăciunul e alb dacă e luminos şi împăcat. Crăciunul e negru dacă e încrâncenat sau chiar îndoliat… Cu câteva zile în urmă, în 20 decembrie, un atentator s-a năpustit asupra Târgului de Crăciun din Magdeburg, ucigând 5 oameni şi rănind 200. Nu a fost primul act terorist criminal îndreptat împotriva sutelor de cetăţeni paşnici care s-au adunat pentru a se bucura de ghirlandele luminoase, decorurile sclipitoare, de gustul fursecurilor de sezon, de aroma ciocolatei fierbinţi şi vinului fiert, specifice acestei sărbători mult-aşteptate. Se dovedeşte că răzbunarea e mai dulce atunci când distrugi bucuria altora! Frustrarea, zgura amară care colcăie în tenebrele sufletului omenesc erupe cu forţă mai mare atunci când e în preajma semenilor care se bucură, se simt – vremelnic – fericiţi, împărtăşindu-se din lumina şi starea de bine a sărbătorilor. E un război surd împotriva luminii lăuntrice care dacă nu poate să fie stinsă de tot, atunci măcar să pâlpâie de teamă! Şi totuşi, spiritul luminos şi plin de iubire al Crăciunului a putut stăvili moartea chiar şi în vreme de război.
Mă gândesc la aşa-numitul „armistiţiu de Crăciun” care a avut loc în timpul Primului Război Mondial, e drept doar în primul an, 1914, când încă domnea spiritul cavaleresc.Read more…

Să citești și să nu crezi!

Da, știam, doar am doi ochi și două urechi și pot citi în mai multe limbi. Știam că nu toată omenirea trăiește după același tipic și că nu toți au acces la tot ce și-ar dori. Știam toate acestea, pentru că le vedeam (și încă le văd) în jur și pentru că media nu te lasă să trăiești în ignoranță și-ți pune deseori în față niște știri care în niciun caz nu-ți pot crea o stare de bine. Dar nu știam că sărăcia merge atât de departe. Un articol publicat recent într-un distins jurnal medical american, cunoscut în întreaga lume, mi-a pus în față o realitate de care nu eram conștient. Dar după ce-am citit articolul, mi-am spus: te miri?! De ce te miri? Adică, ce credeai, că sărăcia se simte numai în alimentarea insuficientă, în îmbrăcămintea ponosită și în temperatura scăzută în casă în lunile de iarnă? Sărăcia atinge orice parte a existenței, ea nu face deosebiri între ce trebuie să se afle în frigider și ce trebuie cumpărat copilului pentru a face față nevoilor zilnice. Dar de aici și până la neputința de a acoperi costul absorbantului menstrual e un drum extrem de lung și, de fapt, inacceptabil. Iată ce scriu autorii susmenționatului articol: Un sondaj național efectuat în anul 2023 [în Statele Unite] arată că aproximativ 25% din adolescente și o treime din femeile tinere nu-și pot permite achiziționarea de absorbante menstruale!Read more…

Drepturi, păreri, îngrijorare, bucurie

Unul din argumentele doborâtoare cu care ești întâmpinat de israelieni când îți dai cu părerea despre situația din Israel este că nu poți avea o părere dacă nu trăiești acolo. Acest argument ar trebui aplicat, prin urmare, la întreaga planetă. E cu totul altceva când cineva din afară își exprimă compasiunea. Să admiri, să participi la doliu, să te bucuri pentru acorduri de pace sau armistiții este acceptabil. Desigur, conștiința anumitor evrei din diaspora nu este tocmai împăcată. Cel puțin a mea nu este. De câte ori ascult știrile, vorbesc cu vărul meu sau cu prieteni ai căror copii sau nepoți fac armata, mă cuprinde un sentiment de rușine, de părere de rău că nu pot pune umărul, că băieții mei nu sunt periclitați, nu apără țara în care probabil că s-ar simți cel mai în siguranță în ce privește prejudecățile și atacurile antisemite. De fiecare dată când se vorbește de succesele israelienilor în știință, în cercetare, când primesc vreun premiu Nobel, nu pot eluda sentimentul că mândria e nemeritată. Întotdeauna când se vorbește, se scrie, se țipă lucruri denigratoare în legătură cu țara al cărei cetățean mai sunt, mă cuprinde un sentiment de neputință. Cum aș putea face și eu ceva? Cum aș putea scădea, micșora prejudecățile față de evrei, de israelieni?Read more…

Perdeaua de fum

„Mass-media este alcătuită în general din prostănaci. Dă-le trei subiecte și le-ai distras atenția” spunea Steve Bannon, fostul consilier al lui Donald Trump. Și într-adevăr, Donald le-a dat trei subiecte pe care să le rumege: cumpărarea Groenlandei, reocuparea Canalului Panama și, ultima găselniță, relocarea celor din Gaza. Dar ca la circul Globus din copilărie, acestea sunt doar niște perdele de fum în spatele cărora Trump va face adevăratele scamatorii prin care să-l mulțumească pe cel mai important om din anturajul său. Nu, acesta nu se numește Binyamin Netanyahu, ci Elon Musk. Fără discuție, Musk este la momentul actual unul din cei mai bogați oameni ai planetei. Dar e totodată și cel mai important donator al lui Trump, a dăruit peste 250 de milioane de dolari în campania sa electorală. Și, orice s-ar spune despre Donald, el nu-și uită binefăcătorii. Astfel, alături de Trump, Musk vrea să devină nu doar cel mai bogat om al lumii, ci și cel mai influent. Sunt deja indicații, nu puține, că e pe drumul cel bun. În scurtul timp de când Musk se află în fruntea Departamentului pentru eficiență guvernamentală, el și-a demonstrat cu prisosință eficiența.Read more…

Genealogie și genetică: legătura dintre strămoși și trăsăturile ereditare

Acest articol își propune să discute despre sensul și nonsensul cercetării genealogice private. În zilele noastre mulți se implică în astfel de investigații sperând să descopere că sunt urmașii unei personalități de seamă, relevante din punct de vedere istoric sau artistic. Această restricție nu se aplică studiilor de genetică a populațiilor; acestea sunt, într-adevăr, interesante și semnificative în multe privințe, mai ales pentru reconstruirea unor mari migrații. Celor care își caută cu ardoare strămoși celebri le pot oferi o mică consolare: cu toții suntem descendenți ai unor personaje importante din Antichitate și din Evul Mediu (evident, cu condiția ca aceste personalități să fi avut copii) indiferent dacă știm specific sau nu acest detaliu. O altă condiție este ca urmașii lor să nu fi trăit mult timp într-o comunitate izolată. Cu alte cuvinte, putem afirma că evreii de astăzi sunt descendenți direcți ai lui Iosua, Debora, regele David și rabinul Hillel, poate chiar ai faraonului Ramses al II-lea sau ai lui Iulius Cezar și ai altor conducători prolifici de origine mai îndepărtată de Levant. Acest lucru este valabil mai ales dacă, după obiceiurile străvechi ale conducătorilor, aceștia aveau, pe lângă soția principală, și diverse concubine. Se știe că descendenții actuali lui Ginghis Han se numără în milioane, deși majoritatea sunt probabil de origine asiatică. Desigur, ar fi fost suficient un singur „pas greșit” al unuia dintre urmașii lui cu o parteneră occidentală prolifică pentru ca și noi să avem onoarea de a ne număra printre urmașii marelui han.Read more…

Legenda celor zece triburi pierdute II

În articolul trecut am încercat să demonstrez că legenda celor zece triburi pierdute chiar asta și este: o simplă legendă căreia i s-a atribuit o importanță exagerată, uneori chiar până la absurd.  Cred că suntem cu toții de acord că probabilitatea de a-i mai găsi pe urmașii triburilor deportate acum 2700 de ani este practic nulă.  Deja Rabi Akiva, prin anul 100 e.n., era convins că cele zece triburi sunt pierdute pe vecie.  Și totuși…Au fost cazuri în istorie când grupuri de evrei au ajuns să fie izolați, până și existența lor a fost uitată.  Un exemplu este comunitatea din Kaifeng, China, despre care am mai scris. Sunt și alte grupuri etnice, nu puține, care susțin că ar fi descendenți ai triburilor pierdute.  Poate că unii sunt cu adevărat urmașii unor grupuri izolate de evrei, cine știe?  De fapt, în această categorie intră și evreii care au fost convertiți cu forța, de exemplu cei din Peninsula Iberică sau din Iran și ei declară că au practicat iudaismul în taină. Se pune întrebarea cum trebuie să înțelegem aceste afirmații. Unele sunt la fel de absurde ca teoriile propuse de europeni.  De exemplu, băștinașii maori din Noua Zeelandă spun că ei sunt urmași ai unora dintre cele zece triburi pierdute.  De ce?  Pentru că așa le-au spus misionarii.  Nu zău! Read more…

Pianistul

În holul spitalului Soroka un pianist de culoare interpreta la un pian alb Sonata Lunii de Beethoven, în mijlocul unui du-te-vino, în toiului războiului cu Hamasul. Aparținători ai bolnavilor, soldați, personal medical, religioși care se rugau, voluntari care îți ofereau prăjituri, cafea și mai știu eu ce, toți se opreau pentru un moment să asculte această piesă de pian diafană și inimitabilă în frumusețea ei. Pentru un moment, muzica era mai importantă decât războiul și urletul avioanelor. L-am mai auzit și cu alte ocazii, în perioade mai liniștite ale războiului, interpretând Liszt sau Chopin. Într-una din zile m-am oprit să privesc cum își mișca degetele pe claviatură. Nu e un amator, mi-am spus. Nu mi-am terminat bine gândul, când am auzit că mi se adresează: – Dumneata cânți la pian? Mă studiezi ca cineva care cunoaște pianul.Read more…

Kibuţnici 2025

Felicitări tovarășă! – îi spune băiatul în tricou kaki fiicei mele. Ești de-acum havera cu drepturi depline. Fiica mea și soțul ei tocmai au fost admiși în kibuț. S-a votat prin vot secret – 77% din membri au fost pentru, 23% contra. Cei care s-au opus nu au făcut-o pentru că au ceva împotriva fiicei mele, ci pentru că resursele kibuțului vor trebui împărțite între mai mulți membri. Dar și așa e un procent frumos, mă asigură Ţvika. Ţvika e un kibuţnik vechi, are vreo 60 de ani de kibuţie. Ca unul venit din România anilor 80 – care era pe atunci un fel de kibuţ mai mare – eu sunt oarecum mirat că oamenii chiar vor să intre în kibuţ. Ţvika parcă îmi ghicește întrebarea. – Eu am intrat în kibuţ, pentru că eram proaspăt căsătorit și soției mele nu-i plăcea să spele rufele. Am aflat că în kibuţ există mașini de spălat rufe la colectiv. „Evreii ne-au adus comunismul pe tancurile rusești ”– spune o sintagmă veche pe care o folosesc mai mult antisemiții. Dar în cazul lui Ţvika, ea e adevărată. Lui Ţvika evreii i-au adus într-adevăr comunismul, dar nu pe tancuri rusești, ci pe mașini de spălat rufe de proveniență incertă.Read more…

Raţiunea a învins în România

E trecut de miezul nopţii, susţinătorii, în majoritate tineri, ai lui Nicuşor Daniel Dan, primarul Bucureştiului, care a câştigat alegerile prezidenţiale, îşi ovaţionează alesul în Cişmigiu, iar eu am impresia că totul e un vis, că nu poate fi adevărat. Privesc rezultatele matematice ale numărării voturilor: Nicuşor Dan 53,93% versus George Simion 46,07%, cel dintâi devansându-l pe  adversarul său, cu câteva sute de mii de voturi. O victorie covârşitoare, la care – sincer – nu mă aşteptam deloc. Eram sceptică şi cei din jurul meu erau la fel de neîncrezători în viitor. Eram temătoare de ce s-ar fi putut întâmpla dacă un naţionalist-extremist, cu simpatii legionare, ar fi ajuns în fruntea ţării. Unele dintre cunoştinţele mele, aflate în poziţii importante, unde aveau acces la informaţii relevante pentru situaţia politică, îl dădeau câştigător pe naţionalistul George Simion. Mă întrebam ce va urma?Read more…

Septuaginta

Povesteam în numărul trecut despre colonia evreiască din Alexandria (Egipt).  Adevărul este că israeliții au plecat de multe ori în Egipt, mai ales în vremuri de foamete, și poate că acest lucru stă la baza poveștii biblice a Ieșirii din Egipt.  Dar poate ea fi considerată „adevăr istoric”?  Acesta este până astăzi subiectul unor dispute încrâncenate. O prezență evreiască mult mai bine documentată exista de prin 450 î.e.n.  Mercenari din Iudeea stabiliți în Insula Elefantina de pe Nil păzeau granița sudică a Egiptului.  Ei și-au construit un templu propriu.  (Încă nu se putea numi sinagogă, pentru că religia monoteistă încă nu era cristalizată.) O colonie evreiască masivă a existat în Egipt în perioada elenistică și apoi cea romană, centrul cel mai însemnat fiind Alexandria.  Pe atunci fiecare evreu era dator să vină de trei ori pe an la Templul din Ierusalim.  Dar dacă locuia departe?  Așa se face că în Egipt s-au construit sinagogi – acolo nu se făceau jertfe, doar se dădea citire Torei și se țineau predici.  Numai că… după câteva generații în Egipt, evreii au adoptat limba și cultura greacă și (la fel ca în diaspora zilelor noastre) nu prea mai înțelegeau ebraica.  De unde știm?  Apartenența la cultura greacă avea numeroase avantaje: grecii (sau grecii prin adopțiune) erau scutiți de anumite impozite, aveau posibilitatea să lucreze în administrația statului, în afaceri se folosea tot greaca… Și într-adevăr, inscripțiile găsite de arheologi în sinagogile egiptene de atunci erau în limba greacă.  Era nevoie urgentă de o traducere a Torei în limba greacă.  Acest demers a fost început pe la 250 î.e.n.Read more…

Un fel de memorii

Fiecare om este suma tuturor evenimentelor pe care le-a trăit, a locurilor pe care le-a văzut și, mai ales, a oamenilor pe care i-a cunoscut. Acestea sunt cuvintele unei bune prietene și eu tind să-i dau dreptate.  Cine mă cunoaște a observat, desigur, că folosesc o serie de expresii caracteristice, unele ciudate, unele nostime, unele pur și simplu absurde, pe care le-am cules de-a lungul anilor de la tot felul de oameni: familie, prieteni, colegi.  Nu o fac intenționat, nu le caut, ele vin singure, au devenit o parte din mine.  Am început o colecție.  Și cum am trăit între diverse culturi, ele vin într-o sumedenie de limbi; voi încerca, pe cât posibil, să le traduc / să le explic. Mama: Lang soll er leben und an der Wand soll er kleben!  (Germană: Mulți ani trăiască și de pereți să se lipească!)  Așa îi cânta fiecăruia din familie de ziua lui. Schwere Wissenschaft!  (Germană: Ce știință grea!)  Putea să se refere în aceeași măsură la o teorie complicată sau la o carte groasă: păzea, să nu-ți cadă pe picior!Read more…

„Marele filtru” – O explicație a Paradoxului lui Fermi

Ca cititor fidel al revistei Baabel și autor ocazional, m-am obișnuit să mă confrunt cu problemele politico-socio-culturale ale prezentului – adesea dintr-o perspectivă evreiască, româno-maghiară, destul de specifică. Să-mi fie iertat dacă le rezum, cu o notă de autoironie, prin formula „țores transilvanica”. (צורעס, țóres în idiș = griji). Totuși, nu strică să facem din când în când un mic zoom out – să atașăm un obiectiv cu unghi larg și să ne aplecăm asupra unei întrebări aproape galactice: ce se va alege din omenire pe termen lung? Nu mă refer doar la atitudinea umană, pacea mondială sau viitorul ecologic al planetei, ci – cu un pas și mai îndrăzneț înapoi – la însăși existența noastră în univers. Iar pentru cei care cred că întrebarea e prea largă, promit să rămân, cel puțin în teorie, în interiorul galaxiei noastre, Calea Lactee. Această întrebare fundamentală a fost formulată de nimeni altul decât laureatul Premiului Nobel pentru Fizică, Enrico Fermi (1901–1954), care, în 1949, în timpul unui prânz cu colegii săi din Los Alamos, a întrebat simplu: „Unde sunt toți?” Această întrebare avea să devină cunoscută drept „Paradoxul lui Fermi”.Read more…

Qatar – o țară cu politică… versatilă

Multe țări din lume au o politică duală, dar puține sprijină financiar grupări teroriste. Una dintre acestea este Qatar, unul dintre emiratele Golfului Persic. Fotografia de mai sus reprezintă chintesența comportamentului politico-economic dual al Qatarului: pe de o parte sprijinul financiar al teroriștilor Hamas, iar pe de altă parte negociator în războiul dintre Israel și Hamas. Această țară este considerată o monarhie ereditară(1), cu o suprafață cam cât jumătate din cea a Israelului și în care trăiesc aproape trei milioane de locuitori, aar numai puțin peste 10% sunt cetățeni al emiratului, iar restul muncitori străini. Între 1916-1971 Qatar a fost protectorat britanic. Țara era săracă și locuitorii ei se ocupau cu pescuitul de perle și extracția unor cantități mici de petrol. Timbru britanic din 1957, folosit în Qatar.

În 1995, Emirul Hamad bin Khalifa Al Thani l-a detronat pe tatăl său. El a început o oarecare modernizare a emiratului, printre care și acordarea dreptului de vot femeilor la alegerile municipale. În 2013, Emirul Hamad a fost urmat la conducerea statului de fiul său, Tamim bin Hamad Al Thani. Îmbogățirea rapidă a statului s-a datorat descoperirii unor zăcăminte uriașe de gaze naturale, Qatar devenind a treia mare producătoare de gaz din lume, după Rusia și Iran.Read more…

1988. La Moscova şi nu numai

Fiind inginer-șef la o firmă modestă din New Jersey, mă tot jucam cu ideea de a pleca la o companie mai mare, cu vizibilitate mai bună și șansa de a participa la proiecte mai prestigioase. Deși am făcut pasul mult mai târziu, ani la rând m-a ținut pe loc un avantaj irezistibil: călătoriile în străinătate, pe cheltuiala companiei. Pentru cineva care își petrecuse jumătate de viață dincolo de Cortina de Fier, perspectiva era prea bună ca să o ratez. Dintre numeroasele călătorii pe care le-am făcut, una e mai deosebită. În 1988, cu pașaportul în mână, am pornit spre Uniunea Sovietică (va rămâne „Uniune” încă patru ani). Compania mea obținuse un contract pentru livrarea unuia dintre produsele mele, iar eu mă alăturam unei echipe de ingineri de la firma principală contractantă. Cunoscând varianta românească de comunism, eram dornic să văd, în sfârșit, modelul original și nu am fost dezamăgit.Read more…

Alma Deutscher

Alma Deutscher a apărut deja în Baabel, Hava Oren a scris despre ea articolul intitulat „O fetiță cu codițe”. Pe atunci mai purta, într-adevăr, codițe și avea fața și ochii luminați de bucuria de a cânta la pian, la vioară, de a compune și de a improviza. Ea cânta încă dinainte de a vorbi, talentul ei pentru muzică este cu totul ieșit din comun, un adevărat copil-minune. Când ajung la maturitate, mulți copii-minune stagnează sau chiar regresează, dar nu Alma! De aceea aș dori să continui povestea ei după vârsta de 15 ani, unde se oprește povestea Havei Oren, îndrăgostită la fel ca mine de Alma și de muzică. Compozițiile ei amintesc într-un fel de cele de acum 200 de ani, este o muzică frumoasă, plăcută, în contrast deplin cu o mare parte a muzicii moderne și acest lucru nu a trecut neobservat.Read more…

Ce am căutat pe fundul Mării Moarte

Să începem cu sfârșitul: am găsit o lume întreagă! Dar asta încă nu știam în 2006, atunci când s-a născut ideea nebunească de a face scufundări în Marea Moartă. A durat trei ani până când visul îndrăzneț a devenit realitate și de atunci m-am scufundat în apele verzi ale lacului de aproape 150 de ori. Dorința mea de a face scufundări în Marea Moartă a pornit de la povestea biblică a prăbușirii Sodomei și Gomorei, două orașe plasate de arheologi în zona Mării Moarte. Patru mii de ani mai târziu, Michael Sanders, un căutător de comori, cercetător biblic și arheolog amator, a adus un submarin (galben!) și a pornit să caute ruinele celor două orașe pe fundul Mării Moarte. Iată o documentare a acelei expediții (deși unele lucruri trebuie privite cu rezerve). Submarinul a oferit o ocazie unică geologilor Zvi Ben Avraham și Michael Lazar să observe fundul Mării Moarte de aproape, nu doar cu sonare de la suprafață, și ei au descoperit ceva neașteptat: pe fundalul alb și sărat erau pete mari, roșii, la adâncimi de până la 200 m.Read more…