Matematicienii

Recunosc că am avut dificultăți cu matematica pe parcursul liceului. Îmi plăcea numai geometria plană pe care o găseam logică și interesantă. La sfârșitul anilor șaizeci, mama a hotărât să închirieze camera mică de lângă bucătărie. S-au perindat mulți interesați. Norocosul a fost un student la matematică, politicos, scund, cu tenul închis și cu părul foarte creț, ca afro-americanii. “M-a trimis tovarășa Benkő, a spus Jocó. Ulterior am aflat că numele lui de familie era Benkő și „tovarășa Benkő” era nimeni alta decât mama lui. Matematicianul era din București. Tocmai abandonase Institutul de Arte Dramatice și Cinematografie, unde frecventase cursurile pentru operatori de film.Am văzut mai multă fantezie în matematică decât în cea de operator imagine” a răspuns la întrebare mea referitoare la această decizie. Jocó era foarte cult și un mare iubitor de muzică. De la el am învățat mai mult despre scriitorii americani ai acelei vremi și a început să-mi placă Brahms, Gershwin și Beatles. Rezultatele mele la matematică nu au fost influențate de prezența lui, dar mă legasem de el ca de un frate. Mergeam împreună la concerte și la teatru. Îmi plăcea să-mi fac temele de casă, și nu numai la matematică, în cămăruța lui. Îmi plăcea să urmăresc cum așternea pe hârtie în mod organizat cifrele și ecuațiile. Jocó devenise un adevărat membru de familie, era invitat la mesele de duminică, asculta împreună cu părinții mei concertele simfonice de la radio și discuta cu ei despre literatură. Read more…

Ziua limbii ladino, la New York

În fiecare an, în luna februarie, comunitatea evreiască sefardă din New York se reunește pentru a celebra Ladino Day (Ziua limbii ladino). Evenimentul, ajuns la cea de-a opta ediție, este un moment de recunoaștere și promovare a limbii care a rămas până astăzi o parte esențială a identității culturale și lingvistice a evreilor sefarzi. Limba ladino sau judeo-spaniolă a evoluat din spaniola medievală, împrumutând elemente din ebraică și alte limbi cu care evreii sefarzi au venit în contact. După expulzarea evreilor din Spania în 1492, aceștia s-au răspândit în întreaga lume, aducând cu ei limba și cultura lor. Ladino a devenit o parte esențială a identității lor, folosită în viața de zi cu zi, în literatură, muzică și ritualuri religioase. În acest an, Ladino Day a fost organizată cu sprijinul American Sephardi Federation, American Ladino League, The Sephardic Jewish Brotherhood of America, The Sephardic Foundation on Aging, Foundation for the Advancement of Sephardic Studies and Culture și Shearith Israel League Foundation. Celebrarea a avut loc prin evenimentul Mazal Bueno, găzduit de Sinagoga Tribeca din cartierul cu același nume, cunoscută astăzi la New York ca sinagoga artiștilor și a oamenilor din televiziune și presă.Read more…

Dreptul la vot în dictatură și în democrație

Dreptul la vot este unul pe care nu toți știu să-l aprecieze, mai ales cei din lumea așa-numită liberă. Nici nu își pot imagina ce înseamnă să nu ai acest drept. Odată ce votul este o obligație, cum era în România ceaușistă și în blocul de est, nu se mai poate avea încredere în rezultatul alegerilor, căci votul este o alegere, la fel cum și ne-votul este una. Când am avut pentru prima oară dreptul să aleg între mai multe partide, împlinisem „frageda” vârstă de 37 de ani! Nu cunoșteam bine scena politică din Germania Federală. Nu știam suficient de bine limba germană pentru a citi programele partidelor politice care candidau, nu aveam nici răbdare. Și apoi aveam doi copii, unul de zece ani și unul de doi ani, care îmi ocupau timpul așa-numit liber. Așa că m-am orientat după numele partidelor și după promisiunile pe care le făceau în clipurile de la televiziune, după renumele unor membri, după mutrele lor de pe afișe… ca omul prost, adică simplu. Era o duminică ploioasă de ianuarie. Oficiul de vot era într-o clasă a școlii primare a fiului meu. Eram pătrunsă de emoția evenimentului. Nu cu mult înainte căpătasem cetățenia. În retrospectivă, din cele două voturi, pe unul l-am irosit, pentru că nu aveam experiența necesară. De atunci au trecut 35 de ani. M-am împământenit în Germania, dar nu sunt chiar „acasă” decât la mine acasă. Am învățat să descifrez mesajele concurenților la putere. Mi-am pierdut naivitatea, mai bine zis credulitatea începuturilor, ba chiar am devenit foarte sceptică.Read more…

Universitatea „noastră” a ajuns la centenar

În aprilie 2025 Universitatea Ebraică din Ierusalim împlinește un secol de existență. Ei și? – veți spune. Ce e un secol? Universitatea din Praga are aproape șapte, Sorbona are aproape opt. Adevărat. Dar aceasta este a noastră și nu pentru că ar fi spus-o vreun politician într-un discurs pompos, ci pentru că viețile noastre sunt împletite cu Universitatea. Cum spune soțul meu (nu foarte modest, dar adevărat): „50 de ani fără mine și apoi 50 de ani cu mine.” Și fără îndoială că primii 50 de ani au fost mult mai zbuciumați…Ideea de a întemeia o universitate la Ierusalim datează încă din anii 1880, a fost discutată la Primul Congres Sionist din 1897, decizia a fost luată în 1913 și în anul următor a fost achiziționat terenul… Și ce teren! Este pe culmea muntelui Scopus, cu o priveliște spectaculoasă: spre apus, întregul oraș îi stă la picioare, iar spre răsărit, după câteva cartiere mărginașe, începe deșertul. Terenul coboară peste 1000 de metri în cea mai adâncă depresiune de pe fața pământului, spre Marea Moartă. Iarna, după ce dau ploile, dealurile se acoperă cu un pufușor verde, dar restul anului e uscat ca iasca și spre seară deșertul primește o nuanță violacee. De câte ori am admirat această priveliște…La mijlocul secolului al XIX-lea, acest teren era practic nelocuit. În 1889 a fost cumpărat de Sir John Gray Hill, un avocat de succes din Liverpool. El și-a construit o vilă și împreună cu soția pictoriță își peteceau aici vacanțele de vară. Dar cum nu aveau copii, după moartea lor terenul a fost vândut, iar vila și cele câteva anexe au devenit primele clădiri ale Universității, vila devenind Institutul de Chimie. În sala mare a institutului, Einstein a ținut prima conferință despre teoria relativității, în februarie 1923. Clădirea a fost avariată în cutremurul din 1927 și ea nu mai există, dar pe locul unde era odată este o tăbliță comemorativă cu fotografia casei. Piatra de temelie a fost pusă în 1918, la scurtă vreme după schimbarea stăpânirii otomane cu cea britanică, iar ceremonia de inaugurare a avut loc exact acum 100 de ani, la 1 aprilie 1925Read more…

Istoria unui cântec: Buchenwaldlied sau Buchenwälder Marsch

Cunoşteam cântecul încă din copilărie, tata şi unii din foştii lui tovarăşi de lagăr îl fredonau la întâlnirile „buchenwaldiştilor” clujeni care aveau loc anual de 11 aprilie.
În perioada doctoratului de la Moscova, tata a participat la întâlnirile foştilor deţinuţi de la Buchenwald, mai ales prizonieri de război, şi mi-a spus că şi ei cântau acelaşi marş. L-am auzit apoi pe Appellplatz, în aprilie 2019 şi 2024, la festivităţile aniversare de la Weimar-Buchenwald, unde mulţi dintre participanţi cântau împreună cu corul profesionist, care se auzea din difuzoare. Mă impresionează, îmi dau lacrimile de câte ori aud versurile refrenului bine-cunoscut: Oh, Buchenwald, ich kann dich nicht vergessen, weil du mein Schicksal bist.
[Oh, Buchenwald, nu te pot uita, pentru că tu ești soarta mea]. Este un cântec supravieţuitor al Holocaustului care continuă să anime spiritele. Mulţi îl cunosc, îl fredonează, dar cred că puţini îi cunosc istoria: cine l-a compus şi când? Și eu mi-am pus întrebarea abia acum, la cea de a 80-a aniversare a eliberării lagărului.Read more…

O problemă de matematică ce se cere soluţionată strategic, contracronometru

S-a încheiat primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Cei 53% dintre alegătorii din ţară şi din Diaspora au decis câştigătorul – exact aşa cum îl dădeau toate sondajele. Este George Simion, preşedintele, auto-întitulat „suveranist”, al partidului AUR[1]cunoscut şi ca un exponent al ideilor antisemite. Erijat în postura de succesor al lui Călin Georgescu (candidatul fantomă care a dus la anularea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2024), el a colectat şi voturile acestuia, obţinând în final aproape patru milioane de voturi, cu aproape două milioane peste cel de al doilea clasat: Nicuşor Dan – primarul general al capitalei. Restul voturilor s-a distribuit între ceilalţi candidaţi, mai mult sau mai puţin pro-europeni. Vestea bună este că challengerul lui George Simion nu este celălalt „suveranist”, ci un candidat pro-european deci nu s-au epuizat şansele de a avea un preşedinte continuator al orientării actuale pro-occidentale a României. Care sunt şansele lui de a câştiga? Rezultatul turului II nu pot fi aproximate printr-o simplă adunare a voturilor date de actualii alegători pro-europeni, ci se arată ca o problemă mult mai complexă ce trebuie formulată şi soluţionată rapid de echipa actualului candidat – matematician de profesie. Read more…

Împotriva cultului tinereții – Da, să arăți bătrân e mai bine!

Chinuit de o imagine prea tânără, am decis în sfârșit să arăt bătrân – și în același timp am devenit un antreprenor de succes. După ce am fost obligat de mai multe ori să-mi arăt cartea de identitate la ghișeul de bilete pentru a beneficia de reducerea de senior, am început să bănuiesc că problema era înfățișarea mea excesiv de tânără. Pielea netedă, culoarea sănătoasă a tenului, părul bogat, poate și postura dreaptă, impecabilă, îmi confereau o aură de tinerețe nepotrivită. Acest lucru îi nedumerea pe funcționarii de la ghișeu, care cereau o dovadă irefutabilă a vârstei. Această situație se repeta la orice achiziție de bilete – fie de tren, la muzee sau la alte activități. Datorită unei alimentații echilibrate, unui stil de viață sănătos și activ și, nu în ultimul rând, datorită grijii soției mele iubitoare, arăt considerabil mai tânăr decât ar sugera vârsta mea oficială. Deși, în general, acest lucru este considerat un avantaj, a început să mă deranjeze profund – și am căutat o soluție.Read more…

La „Maimuţa Plângătoare”

E o performanță să ajungi la aniversarea a 58 de ani de la terminarea liceului! De când am hotărât să ne întâlnim în fiecare an, ca să ne recunoaștem fără probleme, locul de întâlnire este restaurantul “Maimuța Plângătoare” și nu pentru că ar fi cel mai bun restaurant din oraș, nici pentru că am hotărât să plângem de fiecare dată când ne revedem, ci numai pentru că lui Vasilică / Laci i-a plăcut numele restaurantului. Anul trecut Laci a trecut în eternitate, dar noi vom merge și anul acesta la același restaurant. Am renunțat la festivitățile obișnuite în asemenea ocazii, nu ne mai întâlnim la școală, nu mai are sens, profesorii pe care i-am avut nu mai sunt în viață și din lipsă de spaţiu pe pereții coridoarelor liceului, tabloul cu absolvenții zace undeva într-un depozit. Cântăm Gaudeamus Igitur? Desigur, acest cântec e săpat adânc în sufletul nostru. Nu strigă nimeni catalogul, nu e nevoie, toți știm cine nu mai poate veni la întâlnire, nu i-am uitat. Pozele din anii când eram elevi, mai ales cele redescoperite de unul dintre noi, la care se adaugă cele cu nepoții și copiii, în această ordine, problemele de sănătate ale fiecăruia dintre noi sunt la ordinea zilei. Niciunul dintre noi nu mai e tânăr și dacă cineva nu se plânge de dureri, e semn că nu mai trăiește. Dacă totuși te trezești fără să te doară ceva, nu fi îngrijorat, durerea vine ea mai târziu, în timpul zilei, obișnuia să spună Vasilică.Read more…

Vacanță pe timp de război

Cu două zile înainte de începutului războiului cu Iranul am aterizat la Cluj. Eram bucuros să-mi revăd orașul natal și prietenii, mă simțeam acasă. Copiilor le-am trimis un mesaj că am sosit cu bine. După nici trei zile, în noaptea de vineri spre sâmbătă, s-a declanșat furtuna. Avioanele de luptă israeliene au bombardat obiective militare iraniene, inclusiv cele legate de planul nuclear al acestei țări. Din acel moment, vacanța mea s-a transformat într-un șir de evenimente aproape ireale. Alături de programul încărcat pe care-l aveam, la loc de frunte se afla site-ul israelian Ynet care transmitea non-stop știri despre război, precum și stațiile de televiziune BBC, CNN etc. Nu mi-a fost ușor să particip la un simpozion ATI și, mai ales, să mă concentrez pe prezentările pe care trebuia să le fac. Bombardamentele iraniene aveau loc mai ales noaptea. Cu toate că eram departe, nu puteam să dorm, mă trezeam noaptea și urmăream știrile pe internet. Bombardarea Institutului Weizmann din Rehovot, aproape de locuința fiicei mele, m-a alarmat.Read more…

În Israel mă simt cel mai în siguranță. Paradoxal, nu?

Am avut ocazia să cunosc atmosfera din mai multe spitale din țară, la diferite secții: Assuta Ashdod, Assuta Haifa și Spitalul Naharya (ortopedie), Rambam Haifa (oftalmologie), Bnei Zion Haifa, Sheba (urologie). Peste tot, fără excepție, am avut parte de un comportament profesionist și o atitudine plină de empatie și înțelegere din partea personalului medical, indiferent de ierarhie. Limbile cele mai vorbite erau araba și rusa, peste care trona ebraica, limba comună de comunicare. Observam cu multă bucurie relațiile interumane, uneori nu numai corecte, ci de-a dreptul cordiale și prietenești. Chiar dacă nu înțelegeam tot ce se vorbește, tonul vorbirii era edificator. Aceeași impresie mi-a făcut-o comunicarea în limba ebraică. Se trecea cu ușurință de la o limbă la alta în funcție de înțelegerea interlocutorului. În contextul și în virtutea veșnicelor amenințări am avut parte și de douăsprezece zile de bombardamente, de data aceasta mai agresive și mai periculoase.Read more…

Prima tranzacție comercială

Cripta Patriarhilor din Hebron este locul de veci unde a fost înmormântată Sara; ulterior a devenit și locul de veci al Patriarhului Avraam, al fiului său, Isaac, și al soției sale, Rebeca, precum și al lui Iaacov (fiul lui Isaac) și al soției sale, Lea. Avraam și familia sa se aflau în Canaan. La moartea soției sale, Sara, patriarhul Avraam a solicitat de la localnici, fiii lui Het (hitiţii), un loc pentru mormânt. A cumpărat peştera și locul din apropiere de la proprietarul ei, Efron Hititul în prezența întregii obști hitite și a înmormântat-o pe Sara. Peştera se află în pământul Canaanului, lângă Mamre, unde astăzi se află orașul Hebron. 15. “Ascultă, domnul meu, țarina prețuiește patru sute sicli de argint. Ce este aceasta pentru mine și pentru tine? Îngroapă-ți dar pe moarta ta!” 16. Atunci, ascultând pe Efron, Avraam a cântărit lui Efron atâta argint, cât a spus el în auzul fiilor lui Het: patru sute sicli de argint, după prețul negustoresc. 17. Și așa țarina lui Efron, care e lângă Macpela, în faţa stejarului Mamvri, țarina și peștera din ea și toți pomii din țarină și tot ce era în hotarele ei de jur împrejur 18. S-au dat lui Avraam moșie de veci, înaintea fiilor lui Het și a tuturor celor ce se strânseseră la poarta cetății lui. 19. După aceasta Avraam a îngropat pe Sara, femeia sa, în peștera din țarina Macpela, care e în fața lui Mamvri sau a Hebronului, în Canaan. (Geneza, cap. 23)Read more…

Vecinii evreilor în vremea Holocaustului

Fiecare supraviețuitor al Holocaustului ar putea scrie un roman sau furniza un subiect pentru un film. Acest articol prezintă trei filme artistice zguduitoare despre soarta unor evrei maghiari în timpul Holocaustului și a unor supraviețuitori întorși din lagăre. Acestea sunt doar câteva cazuri izolate din tragedia Holocaustului, dar au fost nenumărate altele, trăite de majoritatea evreilor europeni. Numitorul comun al celor trei filme este comportamentul localnicilor față de evrei, înainte și după deportare. Mulți dintre ei au devenit dușmănoși și unii chiar necruțători. Oare ce a produs această dezumanizare a unei mari părți localnicilor? Din istoria orășelului în care m-am născut știam că ei voiau să scape de evrei și nu neapărat din motive religioase ci, mai ales, fiindcă le invidiau succesele și abia așteptau să le ocupe casele și să le fure bunurile. Aceasta a fost realitatea pe care mi-au descris-o rudele mele supraviețuitoare ale Holocaustul. Adevărat, majoritatea nu au ucis evrei cu mâinile lor și nu toți i-au denunțat. Au fost printre ei și unii eroi care au ascuns evrei, periclitându-și propria familie.Read more…

Să laşi loc de bună ziua

Potrivit antropologilor, salutul este „un pact tacit de neagresiune”: îți arăt că te recunosc, nu te ignor, nu te atac. De aceea, aproape toate culturile au formule de salut prietenoase, binevoitoare. Mai mult, în majoritatea limbilor vorbite pe planetă, formula de salut e aceeaşi: Bună ziua (şi variantele ei: bună dimineaţa, bună după-amiaza, bună seara, noapte bună). Cred că pentru cititorii Baabel (care cunosc foarte bine formulele de salut din principalele limbi de circulaţie internaţională) e interesant de aflat cum se dă bună ziua în finlandeză – Hyvää päivää, în armeană – Բարև ձեզ (Barev dzez), malteză – Bongu, inuită – ᐊᒐᓇᖅᑐᖅ (Agnaiqtuq), în bască – Egun on, în albaneză – Mirëdi. Există şi alte formule de salut care urează sănătate şi noroc (precum cunoscutele formule ale romanilor – Ave şi Salve – dar şi cel din în limba romani – Sastipe baxtale şi coreeană – 안녕하세요 (Annyeong haseyo), dar şi urarea de Pace (în ebraică Şalom שלום şi în arabă Salam سلام). Dar să revin la Bună ziua, acest salut quasi-universal care a inspirat una dintre zicalele româneşti cele mai înţelepte: Să laşi loc de bună ziua.Read more…

13 octombrie – cea mai frumoasă zi din ultimele decenii pentru israelieni

Sirenele au tăcut, rachetele nu mai amenință, camerele-adăpost stau cu geamurile deschise. Este liniște, cele 65.000 de persoane adunate în Piața Ostaticilor stau cu sufletul la gură, urmărind ce se întâmplă în Gaza cu ostaticii. Dacă Hamas se răzgândește după ce a acceptat schimbul? Dacă niște teroriști neafiliați atacă coloana? După experiențe îndelungate, totul este posibil. Uralele au izbucnit în clipa în care prima coloană cu șapte ostatici a trecut granița și a fost preluată de militarii israelieni, iar bucuria a fost deplină când și cel de-al doilea grup cu 13 ostatici, a ajuns în Israel. Multe persoane aveau lacrimi în ochi. Dar uralele au continuat. Mulțimea, care de doi ani era prezentă în fiecare weekend în acest loc, cerând ca ostaticii să fie aduși acasă, l-a salutat pe președintele Donald Trump, cel datorită căruia minunea s-a întâmplat. Fără el, războiul ar mai fi durat luni bune, cu multe victime de ambele părți.Read more…

Dispăruți. Tiszaörs, Ungaria, 2004

Pe străduțe lăturalnice, pe lângă vile noi, cu grădini decorate cu pitici de ghips, mori de vânt și măgăruși din plastic cu ghivece de flori, Ágnes și cu mine ne îndreptăm spre strada principală cu magazinele ei moderne. Ea, ultima evreică din orașul Tiszafüred, îmi arată unde se aflau odinioară, înainte de război, casele și afacerile evreiești. Ajungem la un petec de grădină părăginită din spatele școlii. – Pe vremuri aici era o căsuță și alături două morminte, spune ea. Morminte evreiești, cred. În copilărie locuiam chiar acolo, într-o casă care a fost dărâmată pentru a face loc supermarketului, și am văzut pietrele funerare. Pășim peste gardul scund, ne croim drum printre bălării, dar nu găsim nimic. Pe cărarea crăpată, un muncitor împinge o roabă care scârțâie de-ți rupe inima. Ne apropiem de el. Ágnes îl întreabă de morminte. Omul, sfrijit și cu o mustață stufoasă, pare stânjenit: – Săptămâna trecută am sfărâmat lespezile. Directorul școlii zicea să le spargem și să folosim bucățile în zidul nou, ăla de acolo. La nici trei metri de noi, zidul de ciment se întinde de-a lungul curții școlii. – Așa stau lucrurile pe aici, spune Ágnes, resemnată. Dar eu sunt indignată.Read more…

Principatele Dunărene. Moldo-Valahia, 1855-1856

Am încetat să mai caut primul document în care s-a folosită expresia Orientul Apropiat atunci când am descoperit că era cât pe aici să intru într-un „câmp minat”. Întrebare simplă cu răspunsuri complicate. Wikipedia, în limba engleză, citează un paragraf dintr-o scrisoare publicată în revista Littell’s Living Age, apărută în anul 1855 în care ar fi fost folosit acest termen pentru prima oară. (To suport the “sick  man” in the near East is an arduous and costly affair). Oxford English Dictionary (OED) notează că întâia oară termenul în limba engleză a apărut în revista Fraser’s Magazine în anul 1856. (The Far East – in contradistinction to the Near East – for the integrity of which we went to war with Russia). Utilizarea majusculei și accentuarea „opoziției” față de Orientul Îndepărtat, o entitate geografică și politică cunoscută pe atunci de câteva sute de ani, i-a făcut pe specialiștii în lingvistică de la OED să atribuie întâietate articolului publicat în anul 1856. S-au poate nu au știut de publicația din anul 1855. Am mai găsit menționat și faptul că nu era întotdeauna clar dacă autorii diverselor texte mai vechi se refereau la „un loc apropiat de Orient” sau la „Orientul Apropiat”. Acesta a fost momentul când mi-am pierdut de tot interesul pentru acest subiect, dar trebuie să adaug că în timpul căutărilor mele mi-au atras atenția alte titluri: „Principatele Dunărene” (de două ori!) în Littell’s Living Age din 1855 și „Moldo-Wallachia” în Fraser’s Magazine din 1856 față de care nu am putut să rămân indiferent.Read more…