Anul trecut, în ultimul articol din decembrie vă propuneam chestionarul lui Proust spre atenție și eventuală completare (https://baabel.ro/2021/12/chestionarul-lui-proust/). Îmi face plăcere ca la sfârșit de an să reflectez măcar puțin la ceea ce am trăit, la cum m-au schimbat întâmplările anului care a trecut, ce mi-a oferit și ce mi-a luat și pentru ce trebuie să-i mulțumesc. Mă gândesc la felul în care am hotărât lucruri, la ce am izbândit, la ce trebuia să fac și n-am făcut, la câtă iubire sau timp am irosit, la ce am greșit și peste ce am răzbit. Mie aceste reflecții mi-au intrat deja în obicei și recunosc că îmi fac bine, îmi sunt folositoare spre a-mi împuțina poticnelile viitoare. Unele din întrebările pe care vreau să vi le împărtășesc le-am discutat pe parcursul acestui an și au un caracter inedit în doze care le poate face interesante, așa încât iată-le în cele de mai jos! Poate veți avea dispoziția să le acordați atenție.Read more…
Unul din bunii mei prieteni, decedat nu de mult, psihiatru și sexolog renumit pentru metodele sale de tratament, dar și pentru măiestria penei sale de scriitor, a publicat în urmă cu mulți ani o culegere de interviuri imaginare cu personalități istorice din întreaga lume, printre care Moise, Iisus Hristos, Lenin, etc. Această carte mi-a revent în minte zilele trecute, urmărind o competiție de tenis în care unul din principalii participanți era Andrei Rubliov, nr. 7 în ierarhia mondială. Și ca de obicei în ultimele 18 luni, pe tabela de marcaj, în dreptul numelui său nu apărea nicio țară. Cu alte cuvinte, tipul e apatrid, ceea ce e complet neadevărat. Rubliov e cetățean rus, născut în Rusia în 1997, purtător al titlului de Maestru al Sportului din Rusia (2021) și conform deciziei forurilor sportive internaționale, el poate participa la competiții, dar fără ca țara sa să fie menționată în mod oficial. Mai mult, pentru a participa la turneul de la Wimbledon el, ca și alți tenismeni de origine rusă, a fost obligat să se abțină de a exprima solidaritate cu invazia Ucrainei și a semnat un document care atestă neutralitatea sa în acest subiect. A nu se uita, la începutul anului 2022 echipele sportive rusești (și cele bieloruse) au fost excluse din toate competițiile sportive internaționale oficiale, ca expresie a împotrivirii lumii civilizate la invadarea Ucrainei.Read more…
Pe mine mă fascinează documentele. Mai ales pentru cele vechi, originale, nu mai este doar o pasiune, a devenit o obsesie. „De gustibus non disputandum est” spuneau latinii. Mie parcă mi-e puțin milă de cei care nu sunt în stare să mă înțeleagă. Ca și madlena lui Proust din În căutarea timpului pierdut, doar uitându-mă la un document, din străfundurile memoriei se ridică și se încheagă în fața mea o altă lume. Scenarii cu dialoguri și acțiune, gândurile și postúrile personajelor inventate de mine mă copleșesc. Aud scârțâitul podelei din birou, simt mirosul parfumului folosit de persoana care a întocmit documentul. Dacă este datat, personajele sunt îmbrăcate potrivit epocii, dacă identific locul unde a fost emis, văd aievea nu doar încăperea, ci și clădirea, orașul și țara respectivă. De obicei interesul meu se reduce la a înțelege ce le-a trecut prin cap persoanelor care au întocmit ori au solicitat documentul și fundalul istoric căruia le aparțin. De fiecare dată sunt surprins din nou să descopăr cât de puțin s-a schimbat natura omului de-a lungul anilor – așa cum îmi apare mie din documentele examinate.Read more…
N-am nicio explicație pentru faptul că în toți anii aceștia, de când mă știu, nu am suferit de insomnie, deși sunt sigur că, privind obiectiv viața mea, au existat de-ajuns de multe momente critice care să-mi afecteze calitatea somnului și / sau numărul de ore petrecute în neștire. Îmi închipui că această declarație va produce în sufletul unora o serioasă doză de invidie, dar n-am ce face, mi-e greu să mă solidarizez de facto cu cei care uneori, sau chiar deseori, ajung să termine număratul oilor înainte ca Moș Ene să li se așeze pe la gene… Într-o seară, acum foarte mulți ani, spre miezul nopții, am decis să fac totul pentru a rămâne treaz în următoarele ore, ca să studiez pentru un examen, dar m-am trezit dintr-un somn profund, pe la 2 noaptea, cu capul pe manuale… La un moment dat mă gândeam că aceasta se datorează meseriei mele și nenumăratelor gărzi de noapte, în timpul cărora, dacă nu puteai adormi imediat când aveai puțin timp liber, erai pierdut, nu știai când va suna din nou telefonul… Îți făceai treaba pentru care erai trezit, te întorceai în camera de gardă, stingeai țigara (obicei rău, periculos, de care m-am despărțit, slavă Domnului, de peste patruzeci de ani), te culcai, stingeai lumina și sperai să adormi cât mai repede.Read more…
Dacă Purim este o sărbătoare evreiască, unde este citită Cartea Esterei, care face parte din Biblia Ebraică, din secțiunea Ktuvim, ea i-a fascinat și pe ne-evrei, dovadă fiind numărul destul de mare de tablouri pe care le-a inspirat, mai ales în Țările de Jos. Aici i-aș aminti pe Rembrandt van Rjin, Jan Victors, Johannes Spilberg cel Tânăr, Jan Lievens și lista ar putea continua. Eu mă voi opri la lucrarea lui Rembrandt și nu doar pentru că poate fi văzută în secția de Arta Europeană a Muzeului Național de Artă al României. Acest tablou, aflat de mult timp în muzeu, a devenit mai cunoscut publicului în timpul Revoluției din Decembrie 1989, fiind deteriorat de gloanțele trase în timpul evenimentelor de atunci. Rembrandt a pictat Haman cerând iertare Estherei în jurul anului 1660, când era deja un artist consacrat, dar se confrunta cu unele dificultăți financiare. Ca artist era deja cunoscut pentru stilul său pe care îl regăsim în această lucrare, considerată una dintre cele mai importante din creația pictorului olandez. Prin folosirea clarobscurului, el reușește să creeze o atmosferă tensionată, iar expresiile personajelor redau emoții puternice de frică, hotărâre, disperare. Compoziția tabloului este dinamică, concentrându-se pe interacțiunea dintre Haman și Estera, în vreme ce regele Ahașveroș observă scena cu autoritate. Ar fi fost interesant de știut cine a comandat acest tablou, dar, din păcate, la fel ca în multe alte cazuri, informațiile despre comanda operelor de artă din secolul al XVII-lea sunt incomplete sau pierdute. Dată fiind mărimea tabloului, trebuie să fi fost o persoană cu o situație materială foarte bună – dar este posibil ca Rembrandt să nu-l fi pictat la comandă, ci pentru a-l vinde ulterior… Rembrandt a fost foarte apropiat de comunitatea evreiască din Amsterdam. A pictat numeroase portrete ale evreilor și pe alții i-a folosit ca modele pentru personajele din tablourile care reprezentau scene biblice.Read more…
Nu e primul şi, probabil, nu ultimul. Pe ceilalţi, în majoritate, i-am petrecut la cimitir. Pentru unii, foarte puţini la număr, am pregătit şi un mic discurs, aşa, în faţa groapei încă deschisă, sau după ce sicriul fusese depus şiRead more…
În cele ce urmează îmi propun să redau unele puncte de vedere ale profesorului israelian Jehuda Bauer, autor a nenumărate studii pe această temă. În optica sa asasinarea planificată şi totală a unui popor, cum s- a prevăzut pentru cazul evreilor, a fost o catastrofă fără precedent în istoria omenirii, chiar şi în istoria evreilor. În aceasta constă prima şi principala caracteristică a unicităţii Holocaustului.Read more…
Trebuie să recunosc că m-am cam codit câteva zile bune înainte de a hotărî să pun pe hârtie cele ce urmează. În primul rând am dorit ca pârjolul (că nu găsesc alt cuvânt pentru cele întâmplate în urmă cu numai trei săptămâni) să fie stins, oamenii să se întoarcă la treburile lor (deși cam 600- 700 de familii haifiote nu mai au unde să se întoarcă), dar mai ales am așteptat ca norii, de fum și de gânduri negre, ce se adunaseră pe cer de-a valma, să se risipească și să permită omului de rând să priceapă mai mult sau mai puțin ce și de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat.Read more…
Povestea începe în urmă cu foarte mulți ani. Un grup de ajuns de mare de foști deținuți, unii condamnați pentru fapte urâte, alții chiar și pentru abateri foarte grave (iar alții complet nevinovați), hotărâse ca odată eliberați din închisoarea ce avea toate semnalmentele unei plantații cu sclavi, să încerce să se așeze împreună, să creeze o nouă localitate, o nouă entitate geopolitică, să trăiască nu laolaltă, ci doar împreună, fiecare la casa lui, cu banii lui , cu familia lui, dar împreună. Totul se baza pe un vis al unuia dintre ei. În acel vis apăruse un batrân cu barbă albă care îi promitea un pământ și prezicea visătorului că așa vor putea cu toții să se re-aranjeze în viață. Se făcu că găsiseră, după o lungă căutare și un drum și mai lung, o bucată de pământ nefolosită, necultivată,Read more…
M-am hotărit să fiu în ton cu moda și să scriu despre fotbal. Viața de pensionar (ce-i drept, activ) îți oferă și anumite drepturi și prerogative. De exemplu să amâni pentru mai târziu multe din ceea ce ești obligat să faci. Și asta ca să-ți creezi timp liber pentru alte preocupări, mai puțin (sau deloc) stringente, cum ar fi vizionarea zilnică a numai puțin de trei meciuri de fotbal, transmisie directă din patria putiniană. Deci se poate spune că am acumulat suficient material pentru nu unul ci mai multe articole pe acest subiect, al campionatului mondial de fotbal, care ține milioane (miliarde?) de indivizi de pe toată suprafața pământului fixați în fața ecranului de televizor cel puțin șase ore pe zi, timp de o lună. Trebuie să mărturisesc de la bun început că la mine patima vizionării de meciuri de fotbal (și de baschet) e de când a apărut în casa părintească pentru prima oară un televizor, adică de mai bine de 60 ani. Cred că în toată viața mea am petrecut în fața micului ecran mult mai multe ore decât în contemplarea unui peisaj muntos sau acuatic (mea culpa!)Read more…
Cu îngăduința cititorului și speranța că acesta va încerca să facem împreună un exercițiu de gândire logică, voi începe, ca și în alte ocazii, cu o definiție. Asta pentru că sunt mulți cei care folosesc termeni fără să fie siguri dacă le cunosc înțelesul. Auzim sau citim discursuri care declară ”suntem impotriva oricărei forme de discriminare”. Să luăm al doilea înțeles al aceastei definiții: ”Politică prin care un stat sau o categorie de cetățeni ai unui stat sunt lipsiți de anumite drepturi pe baza unor considerente etnice, rasiale, sexuale etc.” Indiferent unde trăiește, evreul a fost de-a lungul istoriei, acel exemplu tipic de discriminare a unei minorități, Suntem o minoritate care a străbătut epoci ca să ajungă să își obțină drepturi civile, iar asta este un adevăr istoric și mai ales valabil în multe țări. Prin urmare, un popor care a suferit consecințele discriminării, intoleranței, antisemitismului și a trecut prin Holocaust este un popor care nu poate fi de acord cu discriminarea. Acum aș mai face un pas spunând că evreii sunt cetățeni loiali ai țărilor pe teritoriul cărora s-au născut. Desigur că mă refer la majoritatea acestei minorități, pentru că pădure cu uscături avem și noi. Evreii sunt inteligenți, educați și au calități native cultivate de-a lungul generațiilor, dar asta nu înseamnă că sunt toți așa. Suntem o diversitate ca oricare alții. Au fost găsite urme ale existenței evreilor pe aceste meleaguri încă din lumea antică, prin urmare evreii care sunt născuți aici sunt de aici, adică nu pot fi considerați străini în propria țară, nici dușmani, nici spioni ai unora sau altora sau mai știu eu ce altă alegere din clișeele profund antisemite aflate pe agenda unor extremiști. Cred că putem recunoaște că, cel puțin deocamdată, antisemitismul nu este pe agenda oficială, declarată a vreunui partid. Reorientările ce au loc în prag de alegeri europene fac obiectul unei alte teme, una de natură să îngrijoreze. Am să citez doar ce a spus acum câteva zile un om politic, desigur că nu de pe la noi, ci dintr-o țară pilon a Uniunii Europene. A spus că ”Patriotismului i se opune naționalismul”. Este ceva ce trebuie să ne dea de gândit tuturor, dar voi reveni la această temă… Să mergem la al treilea înțeles al definiției discriminării: ”Acordarea unui tratament favorabil unui grup, categorii sociale etc. pentru a-l ajuta să devină egal cu celelalte”. Aici începe lumea civilizată actuală să aibă o problemă.Read more…
Deunăzi am avut o discuție pe cale electronică cu o distinsă persoană de a cărei colaborare și ajutor mă bucur deseori, atunci când, împins de la spate de virusul scrisului, pun câte ceva pe hârtie/calculator. Discuția survenise în urma unui material în care doream să prezint o anumită stare de fapte actuală, dar care începea cu o (prea lungă?) introducere, în aparență fără nicio legătură cu subiectul ales. Reacția distinsei mele interlocutoare nu a întârziat să sosească. ”Domnul meu”, zicea ea (de fapt cuvintele îmi aparțin mie, doar ideea e a persoanei de care scriu), ”cititorul zilelor noastre nu are timp și nici răbdare să parcurgă un sfert de articol ca să ajungă la miezul lui. E nevoie de a-i spune direct și imediat despre ce e vorba, altminteri îl pierzi înainte ca el să ajungă la subiectul articolului”. Am încercat s-o conving, explicându-i că eu nu sunt jurnalist, că numai jurnalistul e obligat să prezinte faptele aproape goale cu scopul de a-și informa publicul de ultimele noutăți. Eu, îi spuneam, sunt doar medic, în cel mai bun caz un eseist amator și ca eseist am dreptul la divagații. Să spun drept, în aceste ultime zile de la discuția amintită, m-au cam ros îndoielile. Cine sunt eu , mi-am zis, să creez teorii într-un domeniu care nu-mi aparține mai deloc?Read more…
Îmi permit să amintesc cititorului faptul că ultima mea contribuție la reușita gazetă electronică, BAABEL, prezenta un film recent al lui Woody Allen. Până atunci nu avusesem nici ocazia nici dorința de a mă transforma în critic de artă cinematografică, dar m-am scuzat menționând că Allen e un tip foarte apropiat de existența mea intelectuală de-a lungul multor ani. Cine și-ar fi închipuit că în mai puțin de două săptămâni, traversând aceeași stradă din micul meu Omer sudic, spre cinematograful de cartier, aveam să vizionez un film care mă obligă să iau din nou ”condeiul în mână” și să-l comentez?! Întors acasă (adică 50 pași de la ieșirea din cinematograf) m-am trezit gândindu-mă că de fapt ce văzusem nu prea era original, deși foarte bine realizat și cu o serioasă încărcătură de romantism sentimental (sau sentimentalism romantic). Uite, mi-am zis, în primul rând adu-ți aminte de cele două filme ale lui Marcello Mastroianni. Primul, Intervista, aduce pe celebrul actor în casa Anitei Ekberg, în Suedia, amândoi deja vârstnici, mână în mână și revăzând după 25 ani, cu lacrimi în ochi, celebra scenă de la Fontana di Trevi, din filmul 8 ½. Sau tot el în Pret à porter, în care eroul își regăsește iubita din adolescență, amândoi se retrag plini de pasiune erotică într-o cameră de hotel, el o așteaptă în pat, ea se dezbracă și se apropie tiptil de iubitul de odinioară, care însă între timp sforăie ca în vremuri bune!!!Read more…
De când a început pandemia de coronavirus, ne plângem foarte mult și pe bună dreptate de izolarea care ne-a fost impusă celor vârstnici, dar și separarea familiilor în unități mici, limitarea mișcării libere, a întâlnirilor cu familia și prietenii, excursiile în aer liber, etc. Am învățat în această perioadă care sunt dezavantajele și chiar pericolul care ne paşte sănătatea fizică, psihică și intelectuală, până la cazuri extreme – oameni care au murit în singurătate și doar întâmplător s-a aflat de ei. Nici copiii și nici tinerii nu sunt scutiți de limitările pe care nu le cunoșteau și astfel sunt nevoiți să caute un mod de a se adapta acestei situații, a cărei durată nu o știe nimeni. Și nu în ultimul rând, în multe țări ale lumii rata șomajului a crescut cu zeci de procente. Mulți și-au pierdut pâinea de toate zilele. Gândindu-ne cu ce să echilibrăm aceste dezavantaje, putem ajunge la concluzii care să ne surprindă.Read more…
După șase luni de situații de alertă, urgență și ce ne-a mai adus pandemia, ar fi trebuit să ne fi obișnuit, să fim pregătiți pentru începerea școlilor. Astăzi se dovedește că nu prea suntem. Spun ”suntem”, pentru că toată societatea trebuia să fie pregătită, începând cu guvernanții, indiferent care ar fi ei, cei care la un moment dat sunt în această poziție de responsabilitate. Aproape 3 milioane de copii încep astăzi școala! Mulți nu știu în ce scenariu se găsește școala lor. Să fie scenariul verde, galben sau roșu? În afara oamenilor racordați la canalele media, radio, tv, restul populației, cu mic, cu mare, nu știe ce sunt aceste scenarii. Acum nu mă refer la cei care nu mai pot frecventa școala, în principal din cauza condițiilor de viață mai puțin decât precare. Ce să ne referim la tablete, dacă acei copii nu pot avea condiții minime de igienă, sau le lipsește hrana și o apă de băut care să îndeplinească normele legale. Cine a trecut prin asemenea sate știe despre ce este vorba. De acord, este pandemie, dar de ce nu sunt gata toate școlile să își primească copiii!? Ce s-a întâmplat din primăvară până acum?! Cum s-au pregătit!? Ce se întâmplă acum este de natură să zăpăcească și cele mai bine organizate minți și să irite cele mai calme firi. Școala la care învață nepotul meu este de săptămâna trecută în scenariul roșu și se pare că însăși directoarea ar fi contactat virusul…Read more…
De săptămâni întregi discutăm cu toții și peste tot despre campania de vaccinare, despre diferitele tipuri de vaccin și dorința noastră, a tuturor, să ne întoarcem cât de cât la normalitate, la muncă, distracție, colegi, familie și prieteni, așa cum ne obișnuiserăm să trăim înaintea acestei pandemii de proporții istorice. Iar într-o convorbire (online, firește) cu un fost coleg de liceu, acum cercetător în Statele Unite, nu aveam cum să nu aducem vorba de vaccinul Pfizer/BioNTech, la dezvoltarea căruia a contribuit Karikó Katalin, un biochimist născut la Szolnok, Ungaria, moment în care eu i-am reamintit mai în glumă, mai în serios interlocutorului meu ce am auzit pe vremuri de la un profesor de-al nostru de liceu: în oricare academie, oricare comunitate științifică sau artistică din lume se va găsi oricând cel puțin o persoană din Bazinul Carpaților. (De altfel afirmația originală suna cam așa: dacă ai arunca o piatră, indiferent în care instituție științifică sau culturală de oriunde în lume, ai nimeri cu ea cel puțin o persoană care să te înjure în română, maghiară sau în ambele limbi…) Desigur, am râs amândoi, iar eu l-am întrebat brusc dacă știa care e legătura dintre Bambi și Franz Schubert.Read more…
Soţul meu a dat din întâmplare peste un eseu al unui scriitor celebru, ale cărui sfaturi le urmează cu sfinţenie şi cu mult succes. Eseul se adresează scriitorilor de beletristică și soţul meu scrie cărţi şi articole de matematică, dar el susţine că sugestia acestui autor i se potrivește ca o mănuşă. În speță, ceea ce se recomandă este să reziști impulsului ca la sfârşitul unei şedinţe de lucru să închei un capitol, să termini o frază sau o propoziție; în mod ideal, ţi se indică să întrerupi până şi un cuvânt în mijloc. Această metodă te ajută să-ţi reiei rapid şi fără probleme firul gândirii şi al creaţiei la următoarea ședință de lucru şi să reintri în spiritul lucrării fără necesitatea unei perioade de acomodare. Cu alte cuvinte, aceasta recomandare valorizează haosul şi dezorganizarea şi de aceea poate părea bizară şi contraintuitivă, o contrazicere a bunului simț. Read more…
ocupările mele, exact așa cum luna e departe de soare. ultimele săptămâni. Cartea se intitulează Before the Coffee Gets Cold, iar autorul se numește Toshikazu Kawaguchi. Se pare că volumul a avut succes, mai ales după traducerea în engleză, dar și datorită faptului că a apărut și filmul, cu denumirea Café Funiculi Funicula. O destăinuire: eu nu vizionez filme și nu citesc cărți care au ca substanță ceea ce se numește science fiction și nici cele cu acțiuni în afara razei verosimilului (se poate spune, și pe drept, că sunt un mărginit…). Îmi place ficțiunea, imaginația, inovația, dar totul în limitele posibilului. Dar cartea cu pricina am citit-o până la sfârșit, deși îmi era clar de la primele pagini că acțiunea poate fi definită ca realism magic, un gen complet străin de gustul meu. Cartea lui Kawaguchi m-a obligat să caut răspuns la o întrebare pe care mi-am pus-o până acum nu: ce îți oferă întoarcerea la un trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat? Read more…
Se cuvine să cinstim supravițuitorii Holocaustului, care după război s-au confruntat cu trauma paralizantă a lagărelor de concentrare sau a batalioanelor de muncă forțată. Reluarea vieții cotidiene a întâmpinat dificultăți deosebite. Majoritatea tinerilor și-au pierdut părinții, frații și rudele mai în etate. Foarte des, principalul susținător al familiei a pierit la muncă forțată sau în deportare. Adolescenți și tineri, neavând încă nicio calificare, au rămas fără susținere famială și financiară. Întorși acasă, își găsiseră casele sau locuințele golite, devastate. Unii nu s-au putut muta niciodată înapoi în fostul domiciliu al familiei, deoarece fusese complet jefuit. Chiar și când se cunoștea persoana care a prădat casa, victimele, aflate sub influența ororilor trăite, nu au raportat înstrăinarea avuțiilor de altădată. Unora li s-au returnat obiectele de valoare încredințate vecinilor, în timp ce alții în mod frecvent au primit răspunsul că „totul au fost luat de ruși”. Cât timp va trebui să mai treacă și oare se va vindeca vreodată distrugerea suferită de sufletul oamenilor?… – se întreaba Ferencz Dóra în memoriile sale scrise și publicate imediat după terminarea războiului. Pentru supraviețuitorii care au plecat direct în țări occidentale, Clujul a încremenit în starea din primăvara anului 1944; ei au păstrat timp de o viață amintirea adunăturii aliniate la marginea străzilor, mulțime care rânjea sfidător ori privea fără urmă de compasiune coloanele evreilor mânați de la ghetoul din cartierul Iris spre vagoanele de marfă. Oamenii de calitate nu au ieșit pe străzi, ci au acordat ajutor în secret, sfidând amenințările autorităților. Evreii care au revenit la Cluj şi au rămas aici s-au dedicat construirii unei societăţi noi şi s-au străduit să se integreze.Read more…
Doresc să scriu despre ce cred eu că se află în mintea lui Vladimir Putin în aceste zile când ne apropiem de ”aniversarea”, sau mai bine zis comemorarea a un an de la declanșarea războiului împotriva Ucrainei. O fac pentru că am simțit o teribilă nevoie să înțeleg, cu propriile mele mijloace neprofesionale, ce a stat la baza deciziei semi despotului rus de a purcede la o intervenție armată pe un continent în care imensa majoritate a țărilor componente au hotărât de foarte mult timp că cel de al Doilea Război Mondial a fost ultima tragedie europeană provocată de mâna omului. Deci, îmi asum riscurile și pornesc la drum. Putin e conducătorul unui popor pe care eu îl iubesc și mi-l simt aproape, și asta din mai multe motive, dar care n-a cunoscut niciodată adevărata democrație. Iobăgia, introdusă în Rusia din secolul al XI-lea și abrogată de-abia în anul 1861, a fost urmată și întărită de țarism (1547-primul țar, Ivan cel Groaznic), iar bolșevismul așa-zis comunist al secolului XX nu a făcut decât să meargă pe urmele autocrației implementate pe acel pământ de secole.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
