Astăzi se împlinește un an de la cumplitele atrocități din Sâmbăta Neagră. Atunci au avut loc acte de o inimaginabilă cruzime, metode naziste provenite din perfecționarea crimelor și torturilor comise asupra evreilor în cel de al Doilea Război Mondial. În aceste zile toată lumea își amintește și face un bilanț. De un an întreg evreii își plâng morții, așteptând în rugăciune și durere eliberarea ostaticilor, a celor care au mai rămas. Este cumplit ce continuă să se întâmple cu acei ostatici maltratați, nemâncați, torturați, fără condiții să se spele, să își îngrijească bolile sau rănile, fără să vadă lumina zilei și mai ales fără să înțeleagă de ce li se întâmplă acest coșmar. Ei nu au mai văzut lumina zilei de un an și au pierdut șirul zilelor. Crime asupra unor civili, bătrâni, bolnavi, copii, copiii unor părinți care sunt ținuți ostatici și maltratați, iar în toate aceste zile, care se numără într-un an întreg, ei și-i plâng pe cei pierduții, morți sau încă vii. Un om moare când nu îi mai bate inima; câtă vreme o inimă bate, oricât de slab, acești oameni speră. Câtă cruzime și barbarie în acești teroriști care nu dau doi bani pe viață!… Peste două zile va avea loc Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului, care în România marchează începutul deportării evreilor din Bucovina, din 1941. Acel an a fost un an cu multe lucruri rele, pentru că tot atunci au fost și pogromurile, din ianuarie, de la București și de la sfârșit de iunie în Iași. Ne amintim lucruri triste, o istorie a faptelor, pentru că se numără în morții de atunci, pe care nu îi putem uita și care au nevoie de pomenire pentru a rămâne în lumina cea veșnică. Cum să ignorăm creșterea și coagularea răului?Read more…