Hélène Berr s-a născut în 27 martie 1921 la Paris. Tatăl, Raymond Berr, inginer, a contribuit la dezvoltarea industriei chimice interbelice. Mama, Antoinette Rodrigues-Ely, era dintr-o familie de marani, originară din Lisabona. Evrei asimilați, ambii erau de mai multe generații în Franța, făceau parte din elita societății franceze și se considerau cetățeni francezi, indiferent de apartenența lor religioasă. A urmat un liceu privat, studiind latină, limbi moderne și filosofie. În 1940-41 și-a luat licența la Sorbonne, la limba și literatura engleză, cu nota maximă. În 1942 a primit Diploma de Studii Superioare pentru teza Shakespeare’s Interpretation of Roman History. Dar teza doctorat, Keats’s Hellenism, prezentată în octombrie 1942, nu i-a fost admisă din pricina legilor antisemite ale guvernului Vichy. Din 1941 Hélène a participat la UGIF și la „Temporary Mutual Aid”, împreună cu sora ei mai mare, Denise. UGIF (Union générale des israélites de France) era o organizație legală, înființată de politicianul antisemit Xavier Vallant sub regimul Vichy, în noiembrie 1941, la cererea Germaniei. În cadrul organizației, reprezentanți ai evreimii franceze se ocupau de asistența, bunăstarea și reintegrarea socială a evreilor, mai cu seamă a copiilor. Dar adevăratul scop era de a-i descoperi pe evreii din Franța și de a-i izola de restul populației. Organizațiile care se ocupau de orfelinate au devenit capcane pentru evrei. Li se promisese că Gestapoul nu se va atinge de ei, ceea s-a dovedit o minciună. Atât angajații, cât și copiii au fost până la urmă deportați.Read more…
Patru verișoare cu același nume
De ce mi s-a dat numele Mirjam? Încă din copilărie mama mi-a povestit cum se dau numele la evrei. De obicei numele se dau în amintirea unor morți dragi. Bineînțeles că se pot da și alte nume, dar nu din întâmplare cele trei verișoare și cu mine au primit numele de Mirjam. Era numele bunicii mele de la Botoșani, (cu toate că, de fapt, în actul ei de naștere era trecut Maria). Ea a murit foarte tânără, când mama mea avea doar 11 ani, lăsând patru copii orfani. Când aceștia au avut la rândul lor copii, tuspatru au dat numele mamei lor, Mirjam, primei lor fetițe. Cea dintâi Mirjam, numită în familie Mirjam cea mare, era fiica surorii mai mari a mamei mele. Era cu aproape doi ani mai mare ca mine. Povestea vieții ei e interesantă: Inițial locuia cu părinții la Siret, dar după accidentul de mașină soldat cu moartea tatălui ei, familia s-a mutat la Botoșani. Era o fetiță foarte deșteaptă și descurcăreață și a urmat liceul. De câteva ori și-a petrecut vara la noi, la Câmpulung, și ne-am împrietenit.Read more…
România anului 1938 – atentatul legionar de la teatrul din Timişoara
A scrie un articol în condițiile actuale mi se pare o îndrăzneală, mai ales când nu știi ce se întâmplă în lume, decât ceea ce afli din presă. De aceea mă limitez să aduc la cunoștința cititorilor un articol recent (13-X-2023) din Observatorul Cultural, nr. 1179, scris de Iulia Popovici, cu titlul „Sidi Tal și atentatul de la Timișoara”. Prof. Andrei Hoișie a fost cel care mi-a atras atenția asupra lui. Deși în articol se vorbește despre anul 1938, evenimentele actuale și reaprinderea antisemitismului în lume după 7 octombrie 2023 dovedesc că și după Holocaust se mai pot întâmpla oriunde, și mai ales în Israel, groaznice manifestări de ură contra evreilor. La începutul lunii noiembrie 1938, legionarii Gărzii de Fier au pornit un val de atacuri teroriste, folosind dinamită și grenade pentru a arunca în aer sinagogi, case, fabrici și chiar teatre evreiești. În 2 noiembrie a fost pusă o bombă la cantina studenților evrei din Cluj, în 16 la sinagoga din Reșița și în 26 la teatrul din Timișoara. Teatrul găzduia o trupă de artiști evrei în frunte cu renumita artistă Sidi Tal. Read more…
Măsurarea timpului. Calendare
Cred că Anul Nou este ocazia cea mai potrivită să scriu despre timp și despre calendare. De când lumea, cei care erau inițiați în măsurarea timpului au avut și puterea, ei știau când trebuiau făcute muncile agricole, când aveau loc întâlnirile tribului, slujbele religioase, sărbătorile… Dacă cineva îndrăznea să li se opună și să judece altfel, își risca recolta…Măsurarea lungimilor e foarte simplă: oricine poate măsura trei coți de pânză, luându-și propriul cot ca etalon. Nici greutatea nu e mult mai complicată – balanțele se cunosc încă din antichitate, iar ca unități de măsură slujeau obiecte din natură, ca de exemplu boabele de orz. (Într-o formă standardizată, această unitate se mai folosește în SUA și astăzi!). Timpul însă este o noțiune abstractă și fiecare civilizație îl înțelege în felul ei. În India era văzut ca un fenomen ciclic, ca o roată care se învârtește la nesfârșit, pe când noi avem o percepție liniară a timpului. Pentru a măsura perioade de timp mai scurte de o zi se folosea clepsidra (ceasul cu nisip sau cu apă) sau se considera timpul necesar pentru arderea unei lumânări. Dar niciuna din aceste metode nu putea răspunde la întrebarea aparent simplă: „cât e ceasul?” sau „la ce oră?” O idee aproximativă se putea obține, desigur, după lungimea umbrei. Read more…
Visul
Eram două surori gemene. Când ne-am născut era încă război în Europa. În martie 1944 evreii din Banat erau pregătiți pentru eventualitatea de a fi deportați. Intrarea trupelor sovietice în România în august a salvat mulți evrei de la deportare și moarte sigură. Stăteam într-o locuință confortabilă la etajul întâi. Noi, copiii, aveam o cameră luminoasă cu geamuri largi spre stradă. Seara, înainte de culcare, îngrijitoarea noastră, o femeie de etnie germană, ne punea să spunem o rugăciune din cele care se spun la creștini: Én Istenem, Jó Istenem, becsukodik már a szemem… (Doamne, bunul D-zeu, ochii mi se-nchid de somn…) și apoi mergeam la culcare. La noi în casă nu se vorbea de Holocaust, dar anii prin care trecuseră părinții și bunicii, rudele din partea atașată Ungariei, crâmpeie de fraze rostite întâmplător, teama părinților pentru noi, copiii, pentru ce ni s-ar putea întâmpla, aveau efectul ecoului, acelui rău care trăia în inima oamenilor. Și va continua să trăiască. Nu știu cum și când a fost primul meu vis. El a continuat să apară în fiecare noapte. E prima oară că îl povestesc.Read more…
În lift
Locuiesc la etajul 9, într-un bloc cu 21 de etaje. Nu am încotro, trebuie să folosesc liftul. Locuința în care am stat mai înainte era la etajul 3, avea ascensor, dar adesea urcam pe trepte așa, de plăcere, ceea ce nu pot face în actuala situație. De mai multe ori mi-a trecut prin minte că într-o bună zi aș putea rămâne blocat în ascensor, dar de fiecare dată am alungat ideea. Și, vorba proverbului, “de ce ți-e teamă nu scapi”: într-una din zile am rămas într-adevăr blocat între etajul 8 și 9, ba am mai rămas și în întuneric. Eram șase persoane în ascensor. Am început să-i studiez pe ceilalți la lumina lanternei din telefonul celular. Lângă mine era o tânără, probabil studentă, apoi o femeie cu un copil de 9-10 ani, un om în vârstă cu o sacoșă cu roți și o tânără pereche, soț și soție. După o scurtă perioadă de tăcere și de teamă, oamenii au început să vorbească. – O să întârzii de la prima întâlnire cu un bărbat simpatic, spuse femeia tânără.În zadar a încercat să-i telefoneze, nu era semnal. – Eu mă bucur să ajung mai târziu, sau chiar deloc, la ora de matematică, a spus copilul, pe nume Arie, după care a aprins o lanternă. Mama lui era nemulțumită: – Nu-mi place cum vorbești, iar o să lipsești de la lecție. Cei doi tineri încercau cu disperare să anunțe locul de muncă despre motivul întârzierii, dar fără rezultat.Read more…
Cinema Esther
Adesea scriu despre Ierusalimul de altă-dată, dar acum a dori să prezint o filă din istoria orașului Tel Aviv. Întâmplarea a făcut că un coleg al soțului meu să vină în Israel și să stea câteva zile la Tel Aviv – un pretext cât se poate de nimerit să dăm o raită și să îl vizităm. Până când cei doi au avut niște discuții de specialitate, eu m-am plimbat prin holul hotelului – și nu m-am plictisit deloc. Așa un hotel n-am mai pomenit! E un adevărat muzeu. Este vorba de hotelul Cinema din Piața Dizengoff. Locul însuși are în ochii mei un farmec aparte. Am mai scris despre Piața Dizengoff. Este, cred, singura piață din lume construită în întregime în stil Bauhaus și formează un tot unitar. Una din clădirile care o înconjoară este hotelul Cinema. Ea adăpostea cel mai elegant cinematograf din Tel Avivul anilor 1940: Cinema Esther. Nemaifiind rentabil, cinematograful a fost închis în 1992. Actualul proprietar, Danny Goldsmith, a moștenit clădirea de la bunicii săi. El a renovat-o și a reamenajat-o ca hotel. Și pentru a desăvârși impresia de cinematograf, în hol, pe perete, se află un ecran unde rulează fragmente din filme vechi și după cea mai bună tradiție americană, spectatorii sunt tratați cu popcorn. Read more…
Un an de la Sâmbăta Neagră
Astăzi se împlinește un an de la cumplitele atrocități din Sâmbăta Neagră. Atunci au avut loc acte de o inimaginabilă cruzime, metode naziste provenite din perfecționarea crimelor și torturilor comise asupra evreilor în cel de al Doilea Război Mondial. În aceste zile toată lumea își amintește și face un bilanț. De un an întreg evreii își plâng morții, așteptând în rugăciune și durere eliberarea ostaticilor, a celor care au mai rămas. Este cumplit ce continuă să se întâmple cu acei ostatici maltratați, nemâncați, torturați, fără condiții să se spele, să își îngrijească bolile sau rănile, fără să vadă lumina zilei și mai ales fără să înțeleagă de ce li se întâmplă acest coșmar. Ei nu au mai văzut lumina zilei de un an și au pierdut șirul zilelor. Crime asupra unor civili, bătrâni, bolnavi, copii, copiii unor părinți care sunt ținuți ostatici și maltratați, iar în toate aceste zile, care se numără într-un an întreg, ei și-i plâng pe cei pierduții, morți sau încă vii. Un om moare când nu îi mai bate inima; câtă vreme o inimă bate, oricât de slab, acești oameni speră. Câtă cruzime și barbarie în acești teroriști care nu dau doi bani pe viață!… Peste două zile va avea loc Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului, care în România marchează începutul deportării evreilor din Bucovina, din 1941. Acel an a fost un an cu multe lucruri rele, pentru că tot atunci au fost și pogromurile, din ianuarie, de la București și de la sfârșit de iunie în Iași. Ne amintim lucruri triste, o istorie a faptelor, pentru că se numără în morții de atunci, pe care nu îi putem uita și care au nevoie de pomenire pentru a rămâne în lumina cea veșnică. Cum să ignorăm creșterea și coagularea răului?Read more…
Întâlnire cu… Demonii lui Bashevis Singer
De mult îmi doream să văd spectacolele teatrului evreiesc de la New York, mai ales că Abraham Goldfaden și-a trăit o mare parte din viață aici unde este şi înmormântat. Desigur, tot aici au loc cele mai mari spectacole pe Broadway, faima multora depășind granițele Statelor Unite și atrăgând turiști din toată lumea care adesea vin la New York doar că să vadă un anume spectacol, fie el și la matineu. Dar nu despre acestea doresc să povestesc, ci despre un spectacol care m-a atras prin titlul său, Bashevis’s Demons, și mai ales prin numele de pe afiș: Moshe Yassur, Beate Hein Bennett, Shane Baker și Miryem-Khaye Seigel. Pe regizorul Moshe Yassur îl știu demult (de mult), montările sale de la Teatrul Evreiesc de Stat precum Tangou Final, Întelepții din Helem, Fericirea furată și Ghimpl Netotul mi-au rămas în memorie peste ani. Celelalte nume mi le amintesc de la TES FEST, un festival care, constat cu bucurie, a devenit destul de cunoscut în rândul celor care iubesc teatrul idiș: actori, regizori, scenografi sau simpli spectatori din întreaga lume. Iar numele lui Bashevis Singer, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul în anul 1978, îmi era cunoscut prin cărțile sale care au fost traduse și publicate la București la editura Hasefer.Read more…
Ciuma medievală mai este relevantă astăzi?
Cu progresele uimitoare ale medicinei, cu antibiotice și vaccinuri, credeam că suntem pe cale să biruim bolile infecțioase și că epidemiile nu mai sunt decât niște ecouri ale trecutului. Din păcate, după pandemia de COVID, ne-am trezit la realitate: antibioticele își pierd treptat din efect ca rezultat al rezistenței microbilor, iar epidemiile nu au dispărut. Cu atât mai important este să studiem epidemiile din trecut, și nu doar din curiozitate, ci să încercăm să înțelegem ce s-a întâmplat, și mai ales de ce, pentru a le gestiona mai bine pe cele viitoare. Dintre epidemiile trecutului, niciuna nu a fost mai cruntă ca Moartea Neagră, ciuma care a bântuit prin Europa pe la 1350. (De fapt ea s-a întins și în Asia și nordul Africii, doar că din Europa avem mai multe informații.) Nu prea avem date exacte, dar istoricii presupun că Moartea Neagră ar fi nimicit între o treime și o jumătate din populația Europei. Valuri mai restrânse de ciumă au apărut și în continuare, până în secolul al XVIII-lea. (În Imperiul Austriac era obiceiul ca după o epidemie, în semn de mulțumire că au scăpat, supraviețuitorii să ridice o „coloană a ciumei” închinată Sfintei Treimi sau Fecioarei Maria.) Încă o mare epidemie a apărut în a doua parte a secolului al XIX-lea în China, iar cazuri izolate mai există și astăzi. Oricât de cumplite ar fi fost epidemiile de ciumă, ele nu au nimicit omenirea: unii s-au vindecat, alții nici măcar nu s-au molipsit. Oare de ce depindeau șansele de supraviețuire?Read more…
Plăcinta cu brânză de vacă
Această plăcintă este una dintre prăjiturile favorite ale doctorului Falic de la Policlinica comunității București și vă rog să–l întrebați dacă îi place. Îl servesc pe doctoral Falic cu această plăcintă, ori de câte ori îmi este anunțată vizita dumnealuiRead more…
Răspuns publicat în Jurnalul Săptămânii
În ediția de astăzi, 04 octombrie, a săptămânalului Jurnalul Săptămânii, din Tel Aviv, a apărut răspunsul la Scrisoarea deschisă publicată în Baabel, Din păcate, ziarul nu a publicat și Scrisoarea deschisă, pentru ca cititorii să vadă ce conținea ea și la ce se referă răspunsul. Revista Jurnalul Săptămânii neavând, deocamdată, o versiune electronică, putem publica doar o imagine a articolului, ceea ce și facem.Read more…
Cartierul Mea Șearim din Ierușalaim, la 145 de ani
Oricine vizitează Orașul Sfânt fie cu scop turistic, fie pentru a omagia una din cele trei religii care au înflorit aici de-a lungul istoriei și care îi conferă acest atribut, al sfințeniei, nu poate să nu viziteze sau măcar să dorească să treacă prin acest cartier pitoresc. Ajung aici pelerini din întraga lume, dar printre aceștia, un număr însemnat sunt pelerini creștini români ! De ce ? Foarte simplu: fiindcă biserica ortodoxă română din Ierusalim se află chiar în acest cartier, pe o stradă impunătoare , Șivtei Israel nr. 46, chiar vizavi de Ministerul israelian al învățământului. În zilele noastre cartierul este populat cu precădere de evrei ultra ortodocși, numiți în ebraică haredim, mulți aparținând grupului ultra religios denumit Neturey Carta. În anul 2016 locuiau în cartier 9600 de persoane, majoritatea aparținând celor două grupuri mari de evrei haredim: hasidim și litaim. Străzile, casele și oamenii arată de parcă aparțin unei alte perioade, cel mai probabil perioada țaristă în Rusia, sau poți avea impresia că te afli într-un cartier evreiesc est- european numit ștetl. Și limba vorbită de locuitori este mai mult idiș (dialect german vorbit de evreii europeni) decât ivrit (ebraica modernă). La toate intrările în cartier sunt afișate anunțuri în ebraică și engleză care previn vizitatorii să aibă îmbrăcăminte modestă și decentăRead more…
SOS! Salvaţi Marea Moartă!
În continuare aș vrea să prezint încă câteva aspecte legate de Marea Moartă. Căutând informații pe internet, unul din primele lucruri care sar în ochi sunt titluri ca: „Salvați Marea Moartă”, „Marea Moartă pe cale de dispariție”… Concomitent scade și nivelul apei sărate subterane. Locul ei este luat de apă dulce adusă de torenți. Astfel stratul gros de sare din subteran se dizolvă treptat, apar goluri și pământul se surpă, formându-se gropi adânci (sinkholes). După alte păreri nu este vorba de sare ci de straturi de nisip care sunt spălate de ape și apar goluri. Pagubele sunt enorme. Au avut loc accidente, clădiri au fost distruse, mai multe plaje au fost închise, plantații au devenit inaccesibile, ba la un moment dat a apărut o groapă chiar în mijlocul șoselei. Circulația a fost deviată pe un drum local, dar nici acesta nu oferă siguranță pe termen lung. Întregul mal apusean al Mării Moarte a devenit nestabil – despre cel răsăritean există mai puține informații, dar presupun că același fenomen se petrece și acolo. Cu timpul șoseaua va trebui reconstruită pe un traseu mai ridicat, mai departe de mal. Deocamdată nu se vede nicio soluție, decât ca Marea Moartă să fie umplută din nou…Read more…
Scripcarul pe acoperiș – o nouă premieră la TES
Am văzut recent premiera unui nou spectacol al TES și sper că va fi un mare succes. Desigur că la premieră spectacolul încă nu este rodat, adesea mai e nevoie de unele retușări. Dar și așa sunt sigură că „Scripcarul pe acoperiş” va ține afișul multe stagiuni. Nu sunt critic de teatru, dar pentru că am văzut acest spectacol de mai multe ori în locuri diferite, vă pot împărtăși părerile mele ca să vă conving să-l vedeți. Credeți-mă, merită. Este un musical produs pentru prima dată în 1964 la New-York, dar este iubit și în ziua de azi. Garanția succesului este textul foarte bun, muzica și tot ce ține de un spectacol de care te bucuri că l-ai văzut și dorești să-l mai vezi de multe ori, ceea ce am și făcut. Deși au trecut atâția ani de când nu mai am o legătură directă cu TES, mi-a rămas o mare dragoste pentru acest teatru. Multe spectacole le-am revăzut la nesfârșit, cunoșteam artiștii și regizorii, mă simțeam acolo „ca acasă”. Și iată-mă la premiera „Scripcarul pe acoperiș”, spectacol pe care l-a văzut în engleză la New-York, în germană la Berlin și mai am și acum un disc vchi, de vinil, al spectacolului în idișRead more…
1984 – un roman revoluționar 70 de ani de la apariție
Zilele acestea s-au împlinit 70 de ani de la apariția romanului revoluționar 1984 al scriitorului britanic George Orwell. Este un roman istoric despre opresiunea practicată de un guvern totalitar, precum și despre comportamentul oamenilor care trăiesc într-un astfel de regim. Orwell a scris cartea în 1948, pe o insulă scoțiană, într-o perioadă în care suferea de o formă foarte gravă de tuberculoză. Acțiunea romanului are loc într-un viitor utopic și prezintă viața lui Winston Smith, un nefericit funcționar care trăiește în super-statul Oceania, una din cele trei mari puteri care domină planeta și care sunt într-un război perpetuu. În acest stat populația trăiește sub supraveghere continuă, întreaga lor viață fiind controlată de șeful statului, numit „Big Brother”, (Fratele cel Mare). În această țară nu există legi, însă există o forță de poliție care supraveghează minuțios mișcările, comportamentele, până și gândurile supușilor, iar imense afișe care tronează pe străzi reamintesc obsesiv tuturor că „Fratele cel Mare e cu ochii pe tine”, te protejează, se interesează de tine și chiar îi pasă de soarta ta, tu însă nu poți face nimic fără știrea lui. Read more…
Igiena personală: de la Howard Hughes la corona. Ce învățăm din această pandemie?
Actualmente lumea este frământată de pandemia corona, care pare a fi cea mai gravă după “gripa spaniolă” din 1918-1919. Aceasta din urmă a lovit lumea în două valuri, primul în vara anului 2018, iar al doilea în toamna aceluiași an, cauzând cea mai mare parte a mortalității. Din fericire până acum, și sperăm că așa va fi rămâne în continuare, mortalitatea de corona este mult mai scăzută comparativ cu gripa din 1918, în care au murit între 40 și 50 de milioane de oameni. O treime a populației lumii (500 de milioane de oameni) a fost infectată. O mare deosebire între pandemia de atunci și cea actuală, în afară de faptul că au la origine virusuri diferite, este mortalitatea cu preponderență la vârsta de 20-40 de ani, față de corona, care omoară mai ales oameni trecuți de 60 de ani. Din cauza lipsei unui vaccin, precum și a antibioticelor pentru tratamentul infecțiilor secundare, tratamentul gripei spaniole s-a limitat la carantină, păstrarea igienei personale, măști de față, dezinfectanți și interzicerea întrunirilor publice. Totuși măsurile de protecție nu au fost respectate în mod absolut, printre altele din cauza mijloacelor de comunicare în masă, care erau abia în scutece. Cam aceleași mijloace de protecție avem și pentru bolnavii de corona, doar că între timp avem și antibiotice.Read more…
Picătura de antisemitism prelinsă din „Adevăruri Ascunse”
Graţie unei postări a prietenei mele E.T. (de pe Facebook), care semnala afirmaţiile antisemite insinuate în ediţia din 30 mai, am aflat şi eu de existenţa emisiunii „Adevăruri Ascunse”. Potrivit textului de promo această emisiune „explică întâmplările actuale şi face previziuni cu ajutorul numerologiei şi ştiinţelor astrale”. Drept să spun, luând în considerare preocupările mele, era foarte puţin probabil să urmăresc această emisiune. De altfel şi E.T. a nimerit absolut accidental peste ediţia care trata „Regretele zodiilor la finalul vieţii” şi s-a decis să se oprească din „zapare” pentru a afla ce regretă nativii din zodia ei. Numai că, în prealabil, i-a fost dat să audă din gura invitatului nişte afirmaţii despre… evreii care vor să ia banii şi înţelepciunea altora, lucru pe care l-a împărtăşit revoltată pe Facebook. Curioasă să aflu exact despre ce anume era vorba, am căutat pe YouTube ediţia cu pricina şi am ascultat siderată cele afirmate de invitatul permanent, numerologul Mihai Voropchievici:Read more…
FETIŢA din IERUSALIM
Fetița din Ierusalim se numește Siona Benedictus – Siona pentru că s-a născut pe muntele Sion, iar Benedictus, pentru că aparține unei familii de creștini reformați.
Siona trăiește într-o lume pestriță, exotică, plină de farmec, dar și de mizerie și cruzime, iar ea înregistrează cu fidelitate fiecare imagine, sunet, mireasmă… Într-adevăr, în Ierusalimul de acum 150 de ani trăiau arabi, evrei, creștini de diverse naționalități, printre care mulți preoți, călugări și misionari, iar peste toți domina stăpânirea otomană – singurul aspect care ne este oarecum cunoscut din istoria României. Iar copilăria ei se desfășoară în umbra locurilor sfinte, ea ajungând de pildă să se joace de-a v-ați ascunselea chiar în Biserica Sfântului Mormânt…
Mama, o femeie ștearsă și bigotă, este eclipsată de dădaca din Betleem, cea care o învață limba arabă, îi spune basme… Dar lumea ei este dominată de figura carismatică a tatălui, un adevărat erou romantic, care face expediții în deșert, este prietenul beduinilor, un mare învățat, arheolog și negustor de antichități.
Îndărătul personajului Siona se ascunde însăși autoarea, născută la Ierusalim în 1869, care își povestește cu multă duioșie, sensibilitate și umor propriile amintiri din copilărie. Tatăl autoarei, Moses Wilhelm Shapira, pe care se bazează personajul din roman, a fost o figură notorie și controversată la vremea lui, amestecat în mai multe scandaluri – ecoul lor apare și în roman. De fapt romanul este și un document al vremii, multe din lucrurile povestite fiind autentice, doar văzute prin ochi de copil.
Read more…
Care e legătura dintre vaccinul anti-COVID, Bambi și Franz Schubert?
De săptămâni întregi discutăm cu toții și peste tot despre campania de vaccinare, despre diferitele tipuri de vaccin și dorința noastră, a tuturor, să ne întoarcem cât de cât la normalitate, la muncă, distracție, colegi, familie și prieteni, așa cum ne obișnuiserăm să trăim înaintea acestei pandemii de proporții istorice. Iar într-o convorbire (online, firește) cu un fost coleg de liceu, acum cercetător în Statele Unite, nu aveam cum să nu aducem vorba de vaccinul Pfizer/BioNTech, la dezvoltarea căruia a contribuit Karikó Katalin, un biochimist născut la Szolnok, Ungaria, moment în care eu i-am reamintit mai în glumă, mai în serios interlocutorului meu ce am auzit pe vremuri de la un profesor de-al nostru de liceu: în oricare academie, oricare comunitate științifică sau artistică din lume se va găsi oricând cel puțin o persoană din Bazinul Carpaților. (De altfel afirmația originală suna cam așa: dacă ai arunca o piatră, indiferent în care instituție științifică sau culturală de oriunde în lume, ai nimeri cu ea cel puțin o persoană care să te înjure în română, maghiară sau în ambele limbi…) Desigur, am râs amândoi, iar eu l-am întrebat brusc dacă știa care e legătura dintre Bambi și Franz Schubert.Read more…