Secretele arhivelor Vaticanului din timpul celui de-al Doilea Război Mondial vor fi dezvăluite

n urmă cu două săptămâni Vaticanul a anunțat că la 2 martie 2020 va face publice arhivele secrete ale papei Pius al XII-lea, care se afla în fruntea Bisericii Catolice în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Inițiativa aparține papei Francisc. În acest fel, Vaticanul răspunde presiunilor de peste trei decenii, exercitate de istorici din întreaga lume, inclusiv de Yad Vașem și de alte organizații evreiești, de a se deschide arhivele secrete referitoare la pontificatul papei Pius al XII-lea din timpul războiului. Această măsură va permite cercetătorilor să stabilească adevărul despre atitudinea papei și a Vaticanului față de fascism, nazism și prigonirea evreilor. ”Biserica nu se teme de istorie,” a declarat papa Francisc în fața personalului care se ocupă de arhivele secrete ale Vaticanului, arhivă cu zeci de mii de documente legate de papa Pius al XII-lea. De obicei Vaticanul își deschide arhivele la 70 de ani după terminarea pontificatului unui papă, dar cercetătorii au cerut să se deschidă mai devreme această perioadă, pentru a se putea găsi explicații și da răspunsuri la atitudinea deosebit de controversată a Vaticanului și a papei în perioada celui de-al Doilea Război Mondial față de evrei și față de Holocaust.Read more…

SOS! Salvaţi Marea Moartă!

În continuare aș vrea să prezint încă câteva aspecte legate de Marea Moartă. Căutând informații pe internet, unul din primele lucruri care sar în ochi sunt titluri ca: „Salvați Marea Moartă”, „Marea Moartă pe cale de dispariție”… Concomitent scade și nivelul apei sărate subterane. Locul ei este luat de apă dulce adusă de torenți. Astfel stratul gros de sare din subteran se dizolvă treptat, apar goluri și pământul se surpă, formându-se gropi adânci (sinkholes). După alte păreri nu este vorba de sare ci de straturi de nisip care sunt spălate de ape și apar goluri. Pagubele sunt enorme. Au avut loc accidente, clădiri au fost distruse, mai multe plaje au fost închise, plantații au devenit inaccesibile, ba la un moment dat a apărut o groapă chiar în mijlocul șoselei. Circulația a fost deviată pe un drum local, dar nici acesta nu oferă siguranță pe termen lung. Întregul mal apusean al Mării Moarte a devenit nestabil – despre cel răsăritean există mai puține informații, dar presupun că același fenomen se petrece și acolo. Cu timpul șoseaua va trebui reconstruită pe un traseu mai ridicat, mai departe de mal. Deocamdată nu se vede nicio soluție, decât ca Marea Moartă să fie umplută din nou…Read more…

Turnul Babel la orizontală

Nu am niciun dubiu că cei care au creat acum mii de ani legenda Turnului Babel s-au inspirat dintr-o situație reală. În acele vremuri și chiar mult timp după aceea, colectivitățile umane erau izolate timp de veacuri, relațiile dintre diversele populații aparținând chiar aceluiași popor erau practic absente, nemaivorbind de existența dialectelor aceleiași limbi, care făceau (și fac până în ziua de azi) o comunicare umană imposibil de realizat. Limba, mijlocul de comunicare cel mai important între două ființe umane, poate fi în același timp un obstacol în calea înțelegerii dintre oameni. De aceea nu trebuie să ne mire apariția limbii esperanto, o încercare a oftalmologului varșovian Dr Ludwig Lejzer Zamenhof de a găsi o soluție problemei din epoca modernă, în care oamenii circulă de-a lungul și de-a latul globului și se lovesc de bariera unor limbi pe care nu le cunosc.Read more…

Tandemul Cenuşă sau „Baabel, extremă urgenţă!”

Suntem dependenţi de computer, laptop şi toate accesoriile smart, intervenţia salvatorilor IT este imperios necesară, iar competitivitatea pretinde ca operaţiunea de salvare să aibă loc în timp… real. Un salvator eficient trebuie să fie la zi cu toate actualizările softului şi permanent în poziţia de „start”, gata să răspundă la SOS-ul lansat de beneficiarul disperat – în general o întreprindere, o companie, o instituţie. Şi pentru că salvatori IT de top sunt puţini, iar strigătele de ajutor sunt tot mai multe, pe bună dreptate se pune întrebarea ce şanse are o revistă precum Baabel – bazată în totalitate pe voluntariat şi adresată unei nişe (de elită, spunem noi, dar totuşi nişă) – să beneficieze de servicii de salvare prompte şi de cea mai înaltă calificare? Cred că vă daţi seama că sunt minime. Totuşi, Baabel se bucură de ajutorul echipajului de Hatzalah virtuală – alcătuită din fraţii Horaţiu şi Silviu Cenuşă. Ori de câte ori apare o problemă accesez contul lor de pe Messenger (creat special pentru Baabel) şi în cel mai scurt timp primesc un răspuns liniştitor, o promisiune onorată cu promptitudine maximă şi cu profesionalism desăvârşit. Read more…

Bătrânul și piscina

Și tu te uiți ca toată lumea la cicatricile mele? m-a întrebat Ițhac în vestiarul piscinei. Cea de pe umărul drept e din războiul din 1956, cea de pe umărul stâng e din 1967, de la Războiul de Șase Zile, iar cea de pe abdomen e din1973, de la Războiul de Iom Kipur. La altele n-am mai participat, că eram prea bătrân. Ițhak are 83 de ani și arată ca de șaptezeci. A venit cu părinții din Maroc la vârsta de 15 ani. Familia s-a stabilit în deșert, la Beer Șeva. A fost tehnician la Bezek, societatea israeliană de telefoane. Limba lui maternă fiind franceza, o vorbește de fiecare dată când are ocazia. Să nu-i critici pe francezi sau pe marocani în prezența lui! E foarte mândru de Mohamed al V-lea, regele Marocului, care în timpul ocupației germane, 1940-1944, nu numai că nu a permis deportarea cetățenilor evrei, a interzis chiar și stigmatizarea lor. Are numai doi băieți, pentru că soția lui iubită a decedat la vârstă tânără. De atunci a mai fost căsătorit încă de trei ori, ultima dată în urmă cu cincisprezece ani.Read more…

Călătoria mea la Iași și revenirea la București după 10 săptămâni

Cunosc foarte bine acest drum, l-am făcut de nenumărate ori. Dar în acest an parcă am avut răgazul, ca niciodată, să privesc cu ochii mai critici gările cunoscute și să trag niște concluzii care m-au întristat mult. La București unicul vagon de clasa întâi era aproape plin; până la Iași s-a golit vizibil, ceea ce e normal. Dar de la Ploiești încolo, nu a mai urcat aproape nimeni, nici măcar la clasa a doua. Oare nu se mai călătorește cu trenul? E adevărat, avionul e mult mai ieftin, poate de aceea oamenii nu mai merg cu trenul. Merg mai ales bătrâni ca mine, pensionari, care au gratuitate, costul fiind achitat de casa de pensii. Și totuși era în preajma vacanței de Crăciun. Unde sunt elevii, studenții care și ei călătoresc gratuit? Numai bunicii mai călătoresc? Și gările unde ne-am oprit mi-au dat mult de gândit. Am văzut la TV o serie de emisiuni interesante despre gările din țară, despre istoricul lor și oamenii care au contribuit la clădirea lor. Dar despre gările de pe traseul meu, pe care le cunosc de atâția ani, nu s-a spus nimic. Gările mi s-au părut mai triste ca oricând. De la Râmncu Sărat încolo, la Buzău și Focșani, nu a mai urcat nimeni, nici măcar pensionarii.Read more…

„Tov lamut bead arțenu” – „E bine să mori pentru patrie”

În 18 martie se vor împlini 99 de ani de la moartea a unuia dintre cei mai mari eroi al Israelului modern, Iosef Trumpeldor. În 8 martie 1920, o săptămână după moartea lui, a apărut în ziarul HaAreț articolul „Tel Hai”, semnat de Zeev Jabotinsky. Autorul descrie ultimele clipe ale eroului rănit. Văzând jalea camarazilor lui, ultimele cuvinte spuse Iosef Trumpeldor au fost: „E bine să mori pentru patrie”. Trumpeldor a fost luptător evreu, lider sionist, socialist și pionier. Ca urmare a vieții sale vijelioase, eroismului și morții glorioase în lupta de la Tel Hai, el a devenit un model de luptător și mai ales un erou național. Eu țin minte că la școală și mai ales în armată învățam despre eroismul lui și al camarazilor săi și făceam excursii la statuia Leului din Tel Hai, unde sunt imortalizate aceste ultime cuvinte și numele celor căzuți acolo.Read more…

„Anul trecut la Marienbad”

Localitatea, cunoscută iniţial sub numele de Marienbad, a fost o staţiunile balneară foarte renumită. Numeroşi oameni proeminenţi din lumea artistică sau conducători ai lumii au revenit mereu în acest loc. Amintesc scriitori ca Johann Wolfgang Goethe, Mark Twain, I. S. Turgeniev, R. Kipling, N. V. Gogol şi H. Ibsen, compozitori ca Frédéric Chopin, Johann Strauss, F. Liszt, C. M. Weber şi A. Dvorak, inventatorul Thomas Alva Edison…, Au fost prezente în staţiune şi numeroase personalităţi evreieşti, din care îi amintesc doar pe compozitorul Gustav Mahler, scriitorii Sigmund Freud şi Franz Kafka şi nu în ultimul rând pe filozoful Theodor Lessing, care în 1933 a fost ucis de naziştii sudeţi, chiar aici la Marienbad. Lessing, care era sionist, a lăsat posterităţii opera sa clasică “Der jüdische Selbsthass”, în care a încercat să explice fenomenul urii de sine a unor intelectuali evrei. Din nefericire această operă, deşi datează din 1930, este actuală şi în prezent!Read more…

Cinci tendinţe de primăvară

Dacă ati trecut prin magazine în ultimele săptămâni, sunt sigură că aţi observat cum brandurile au început ba sa picure piese subțiri din colectiile de primăvară, ba să afișeze imagini gargantueşti cu rochii în nuanțe de galben solar, bleu azuriu, verde crud şi roz delicat, ba să ne tenteze cu sandale, culori de drajeuri delicioase, imprimeuri florale şi exotice, deși noi abia ne descotorosim de cojoace, fulare, cizme şi culori închise. Pe de altă parte, veştile stilistice sunt îmbucurătoare: până cand primăvara își intră pe deplin în drepturi, avem în magazine o serie de piese „de tranziție” pe care le putem cumpăra şi, well, purta începând chiar de azi. în felul acesta, chiar dacă nu toate zilele următoare vor fi însorite şi calde, ţinutele noastre tot vor invoca primăvara.Read more…

Mărțișorul – o moștenire a Romei antice

Când eram copil nu prea înțelegeam ce se întâmplă pe 1 martie, ce-i cu tradiția asta de ”Mărțișor” (márciuska). În comunitatea maghiară nu exista acest obicei, deși ulterior în unele locuri a fost preluat.
Apoi am devenit pasionat de religia romană antică și am înțeles, că este o moștenire a Romei: o tradiție antică romană care are origini în epoca regală în epoca mitică a lui Titus Tatius (deși dovezi literare avem doar din 375 i. Hr.). O perioadă mult cercetată în istoria Romei, când acest conglomerat rural într-o zona mlăștinoasă a devenit un oraș important și a început cucerirea vecinilor (răpirea sabinelor, de exemplu). Astfel se naște tradiția Matronalia (Matronales Feriae) pe un lucus (un loc natural, sacralizat) undeva pe colina Esquilina (sub monte Esquilio, așa cum spunea Ovid in Fasti 2.435 – azi între biserica S. Prassede și Torre Cantarelli în Roma).Read more…

O strângere de mână

Pentru mine cel mai impresionant moment al serviciului divin de la sinagogă este cel în care cel chemat să citească din Tora îşi încheie pasajul desemnat şi, înainte de a se aşeza la locul său, strânge mâinile coreligionarilor din preajmă, primind surâzător vorbele lor bune. Am avut prilejul să particip la liturghia din biserica armeano-catolică şi am observat că, după Riturile Împărtăşirii şi rostirii rugăciunii Tatăl Nostru, credincioşii catolici dau mâna cu cei care şed în vecinătatea lor; acest gest fiind un semn al păcii, al împărcării. În copilărie ieşeam adesea la plimbare cu bunicul meu adoptiv, un bătrân chipeş cu ţinuta elegantă. Când ne întâlneam cu o cunoştinţă, saluta ridicându-şi pălăria cu un gest amplu, iar dacă ne opream să schimbăm câteva cuvinte, dădea mâna cu persoana respectivă, strângând-o energic.Read more…

Prof. Bilașcu și primele femei stomatolog din România

La începutul anilor 90, nu mult după Revoluţie, am venit în vizită în Clujul natal. Urcam dealul spre cimitirul unde se odihneau părinţii mei.Strada, care odată s-a numit Majális út și apoi str. Republicii, se numea acum str. Prof. Gh. Bilașcu. M-am bucurat să văd înscris acest nume, căci întemeietorul stomatologiei române a fost și maestrul părintelui meu, iar eu, în căutările mele de istorie a medicinei, i-am întâlnit de multe ori numele și biografia. M-am întrebat dacă lumea știe cine a fost Bilașcu și m-am hotărât să întreb doi oameni care urcau și ei dealul. Unul mi-a spus că a fost activist naţional ţărănist, iar celălalt: “mi se pare că a fost ministrul agriculturii după Primul Război Mondial”. Dar cine a fost de fapt Gheorghe Bilașcu (1863-1926)?Read more…

De ce nu-l lăsăm pe Shakespeare în pace?

De mai multe decenii, în lumea teatrului și-a făcut loc ideea reevaluării unor piese clasice, de găsire a unor forme noi de prezentare, mai apropiate de percepția unui om al secolului 20 și 21. În general, formele vechi sunt apreciate ca prăfuite și poate că așa și este în unele cazuri, de aceea se încearcă tot felul de inovații, unele mai reușite, altele mai puțin. De ce trebuie regizorii să creadă că publicul este infantil și că nu înțelege?! Ce caută cuvântul ”politruc” sau ”ciuma roșie” în Roma antică?Read more…

O excursie la Marea Moartă în 1908

Această povestire se bazează pe un jurnal de călătorie publicat în 1909, în revista Das Heilige Land (Țara Sfântă), care apărea în Germania, la Köln. Autorul, abatele Louis Heidet (1850 – 1935) era alsacian de origine. Între 1890 și 1907 a fost atașat la Patriarhatul Latin (catolic) din Ierusalim, apoi a fost capelan la Tantur, lângă Betleem “Pe la sfârșitul lui aprilie, vechiul meu prieten F.K., originar din Baden dar locuind de ani de zile la Ierusalim, m-a invitat să-l însoțesc într-o călătorie de plăcere la izvoarele termale de la Callirrhoe. ” Read more…

Pe capul meu de locuitor…

Mă întreb uneori, îndeajuns de des, pentru cine scriu. Întrebarea e firească, și totuși necesită o explicație. Dacă aleg un subiect care se referă la actualitatea românească sau europeană, cei care trăiesc acolo o cunosc mai bine ca mine. Iar dacă scriu despre ce este la noi, în Israel, o altă parte a cititorilor are dreptul să se plictisească numai când vede titlul eseului. Pe cine interesează problemele altora? Doar fiecare le are pe ale sale.Read more…

Oscar 2019. Un mit în căutarea strălucirii pierdute

Văzută din fotoliile de acasă, “marea mesă catodică”, așa cum ironic numesc francezii noaptea Oscarurilor, pare să nu-și fi pierdut prea mult din aura vremurilor bune. Mai ales în ora de dinaintea marii ceremonii. Pe eternul și banalizatul covor roșu agitația, vânzoleala stârnite de sosirea nominalizaților, a vedetelor sunt aceleași, comentatorii specializți în astfel de întâmpinări sunt tot atât de guralivi, emoția reală sau jucată este la locul ei, chit că mai nimeni nu stă să asculte declarațiile invitaților, auzul fiind sabotat de privirile care au prea mult de lucru cu toaletele starurilor. Iar anul acesta chiar au avut ce vedea, moda zilei părând, în opinia omului normal, fie una a sugrumării sub strânsoarea textilelor, fie a imitării păsărilor rămase cu o singură aripă. Read more…

Lagărele cipriote – ultimul obstacol înaintea repatrierii evreilor

n luna februarie a acestui an se împlinesc 70 de ani de la desființarea ultimelor lagăre în care autoritățile britanice, care dețineau mandatul în Palestina, au internat zeci de mii de evrei în drum spre Israel. Mulți dintre ei erau evrei români. Lagărele au funcționat din august 1946 până în februarie 1949, aproape un an după înființarea statului Israel. Prima întrebare este de ce au hotărât englezii să-i adune pe evreii abia ieșiți din lagărele de exterminare naziste și să-i pună din nou în lagăre. Imediat după sfârșitul războiului, în 1945, au început să vină în Palestina valuri din ce în ce mai mari de imigranți, olim hadașim. Ei veneau în mod ilegal, deoarece autoritățile mandatului britanic nu permiteau imigrația. Instituțiile evreilor din țară i-au adus în secret, în vapoare închiriate.Read more…

Stagiarul din Düsseldorf

În dimineața unei zile de iulie 1999, când în sfârșit studenții de medicină și cei de la cursul de paramedici erau în vacanță, la sala de operații unde lucram a apărut un student de medicină german, aflat în schimb de experiență la spitalul nostru.– Mă numesc Peter Ritter, sunt student în anul patru la Facultatea de Medicină din Düsseldorf. Pe perioada verii am ales ca loc de stagiu de vară Centrul Medical Universitar din Beer Șeva. Mă acceptați?Read more…

1980 – Primele trei luni în Țara Sfântă.

În primele luni ale anului 1980, nou venit în Țara Sfântă, am abordat imediat, printre alte urgențe, cercetările pentru obținerea unui loc de muncă. În dificila acțiune am comis un număr de erori din care trebuie să amintesc: 1. Am întocmit un Curriculum Vitae adăugând, în afara studiilor și a câtorva proiecte importante (informații absolut necesare) și alte detalii care s-au dovedit literalmente nocive. Spre exemplificare am menționat lucrările pentru doctorat, lista comunicărilor la sesiuni tehnico-științifice, deplasările peste hotare în interes de serviciu, cartea de specialitate publicată în România și Polonia, premiile naționale și internaționale primite de proiectele mele, decorații, emisiunea TV “Prim Plan”, precum și alte deșertăciuni de aceeași natură. Acest CV eronat, m-a transformat într-un “overqualified”Read more…