Uneori visez că predau un curs (sau o lecţie) de fizică şi după ce scriu pe tablă mai multe rânduri de formule, nu-mi amintesc continuarea demonstraţiei. Rămân înţepenită (aşa cum numai în vise se întâmplă), nu pot scoate niciun cuvânt şi îmi doresc să intru în pământ de ruşine. Apoi mă trezesc şi răsuflu uşurată: „Slavă Domnului că am scăpat!” De treizeci de ani nu mai învăţ, nu mai predau şi nu mai fac cercetare în domeniul fizicii şi ori de câte ori conştientizez acest lucru, încerc cel mai autentic sentiment de libertate greu de explicat, din moment ce nimeni nu m-a obligat să urmez Fizica, ci a fost opţiunea mea, încă din gimnaziu. În clasa a IX-a, am promovat la faza finală (şi am şi beneficiat de o tabără unde m-am distrat excelent). Următorul pas (firesc) a fost clasa specială de fizică (o clasă cu colegi de nota zece şi o atmosferă fabuloasă) unde am fost din nou finalistă la olimpiadă. E drept că niciodată nu am fost premiată la faza națională, nereuşind să obţin punctajul necesar. Dar am perseverat… Aproape că mă convinsesem că Fizica era destinul meu. Ne lega o relaţie bazată pe afecţiune sinceră, dar lipsită de pasiune, care promitea stabilitatea. În paralel scriam (şi uneori publicam) poezie şi proză şi citeam în neştire literatură (şi nu cărţi de fizică). Totuşi, după bacalaureat am fost gata-gata să abandonez cariera de fiziciană, însă m-au împiedicat… Tezele din iulie…Read more…
Două sportive de excepție
Cititorilor care nu le recunosc din fotografii, am să le dau câteva repere: Cele două sportive evreice s-au născut în același an, 1921, în două țări vecine, Ungaria și România. Amândouă au fost prigonite în timpul regimului nazist și apoi comunist. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost obligate să întrerupă sportul și ca urmare au atins culmea succesului la o vârstă destul de matură. Fiecare din ele a fost cea mai celebră sportivă din țara ei, câștigând cele mai multe medalii olimpice și mondiale și a intrat în The Hall of Fame International, adică în clasa sportivilor glorioși, fiecare în domeniul ei. Fotografia din dreapta o reprezintă pe celebra gimnastă Agnes Keleti (în maghiară Keleti Ágnes) născută Klein. Iar în stânga o vedem pe celebra campioană mondială de tenis de masă Angelica Rozeanu, născută Adelstein. Amândouă au fost nevoite să-și părăsească țara de baștină, emigrând în Israel, după care au fost date uitării. Doar în ultimii ani memoria lui Keleti Ágnes a fost reînviată de organizații sportive, ziariști și chiar instituții oficiale din Ungaria. Și Angelica Rozeanu? Oare de ce memoria ei este aproape complet neglijată în România? Read more…
Paradisul pierdut al copilăriei mele
Zilele trecute m-a apucat entuziasmul începutului de an și am decis să fac ordine printre hârtiile vechi dintr-un dulăpior cu două rafturi. Mai erau acolo de-a valma două platouri de inox și trei de ceramică, foarte frumoase, pe care de data aceasta le-am folosit la masa de revelion, întrebându-mă oare de la cine le-am primit, apoi lumânări electrice, coroniță de Advent, o colecție de tăieturi din primele mele articole publicate în ziarul Flamura Roșie din Arad, scrise în vacanțele de la facultate, altele de după 1990 și sute de fotografii. Multe erau în plicuri, dar aveam și trei albume, dintre care unul gol care cred că așa va rămâne. Mi-a făcut plăcere să mă uit la poze, sunt foarte multe din concediile petrecute în țară și în străinătate, eram extrem de tânără și foarte slabă, unele cu colegi de facultate, dar printre ele am găsit și câteva din fragedă copilărie, făcute în curtea casei din Arad în care am trăit 17 ani. Casa avea o grădină imensă, chiar și pentru privirea mea de astăzi, nu numai cea de la patru ani, când am văzut-o prima dată. A fost paradisul copilăriei mele, grădina Edenului din care Adam și Eva (se potrivește cu numele noastre, al meu şi al fratelui meu, nu-i așa?) nu au fost expulzați. Au plecat singuri, au părăsit-o, mergând spre alte lumi. Read more…
Ce mic e omul în fața muntelu-i…
Nu, titlul nu conține nicio greșeală de ortografie, doar că originea expresiei se găsește adânc îngropată în amintirile mele din tinerețe, iar uneori e greu să ajung în straturile mai profunde. Dar pentru asta există Dr. Google, cel care le știe pe toate, și iată dialogul dintre Grigore Vasiliu Birlic și Radu Beligan, din urmă cu mulți ani: “– Vreți să scrieți ceva în registrul vizitatorilor? – Lasă fleacurile. Dă-mi un coniac! Da, imediat. – Și nu uita disciplina colonială! Am înțeles, domnule comandant. – Lasă-l, frate, nu vezi c-o să plătească? Uite, și-a băgat mâna în buzunar. A, nu, și-a scos batista. Mototol! Mototol a făcut-o, da. – Registrul vizitatorilor… Hm! Ia să vedem. – Ce mic e omul în fața muntelui! Hm! ‘Muntelu-i’. Heh! Hahaha!– Iată un cetățean care merită o lecție de ortografie!” Scheciul celor doi actori de neuitat mi-a venit în minte deunăzi, pe când îmi începeam dimineața cu lupta aproape zilnică pentru a mă adapta modificărilor fără de sfârșit care apar în sistemele tehnologice care fac parte din viața noastră cotidiană.Read more…
Călătorind așa cum am visat mereu (1). Parma
Parma, orașul întins leneș pe malurile râului Pad ne întâmpină cu o ploaie persistentă făcându-ne să credem că am început să umblăm sub un nor anume. Cu o seară înainte găsiserăm destul de greu cazarea. Era o vilă transformată în hotel, situată într-un parc aflat la vreo 15 de km de oraș. Ne-am lovit de aceeași problemă sâcâitoare a lipsei personalului de la recepție care să primească oaspeții hotelului. Am vorbit la telefon cu cineva de la hotel care ne-a spus că o persoană ne va aștepta până la ora 18, dar noi desigur că am depășit această oră. Întârzierea nu a fost numai din vina noastră. Veneam de la Veneția unde, din cauza unei greve, funcționa doar o singură linie de vaporetto între parcarea auto din afara orașului și Piața San Marco. De vină a fost aqua alta care ne-a făcut să ocolim piața pe pasarelele de lemn instalate ca să nu-și ude oamenii picioarele. Așa am întârziat la îmbarcare, nu am mai prins locuri pe vaporetto și a trebuit să așteptăm aproape o oră următoarea ambarcațiune. La ieșirea din Veneția am sunat din nou la Villa Meli Lupi, unde aveam rezervarea făcută cu multe săptămâni înainte. Am dat peste un băiat care ne-a spus să venim liniștiți, el ne va aștepta chiar dacă întârziem, fiindcă are oricum încă multe de făcut și mai stă la proprietate.Read more…
Aplicație
Dacă există un cuvânt care mă terorizează în epoca asta digitală, cuvântul acela e aplicație. De o vreme încoace telefonul meu arată ca o cracă din filmul de groază al lui Hitchcock, numai că în loc de păsări croncănesc acolo aplicații. Le-am declarat război, un război pe care probabil îl voi pierde, căci ele ne-au năpădit deja peste tot, ca o invazie de lăcuste. Dacă vrei să-ți faci programare la medic, trebuie să o faci prin aplicație. Dacă vrei să mergi la bancă, ai nevoie de altă aplicație. Chiar și Eli, frizerul din colț, nu mă mai primește dacă nu m-am programat prin aplicație. Cred că voi adera la curentul hippie. Cel mai nasol este însă dacă ești în străinătate. Ca să plătești parcarea ai nevoie de o aplicație pe care o poți folosi doar dacă ești conectat la un număr local. Read more…
Mă pregăteam să vizitez Budapesta şi Praga cu ONT-ul, dar…
Ce subiect de articol își poate alege un om bătrân ca mine, care a trecut prin izolarea din pandemie și trăiește în plin București singur în casă, departe de evenimentele pe care le cunoaște numai din ziare sau de la televizor? Trăiesc mai mult cu amintirile și de aceea am ales să scriu despre prima mea încercare de a face o excursie la Budapesta și la Praga, excursie pe care mi-am dorit-o foarte mult. De curând mi-am amintit-o, răsfoind un album cu imagini ale celor două orașe. În anii 60-70 ai veacului trecut ONT (Oficiul Național de Turism) a început să organizeze excursii, inițial în țările vecine și mai târziu chiar în Europa de Apus. Cum eram dornică să văd și să cunosc cât mai multe, soțul meu s-a gândit să-mi facă un cadou o excursie la Budapesta și la Praga. Excursia, făcută cu autocarul, urma să dureze o săptămână, în timpul verii, în zilele mele de concediu legal. Zis și făcut. Asemenea excursii nu costau mult și deoarece aparent nu erau foarte mulți amatori, înscrierea a fost ușoară, chiar pentru data care ne convenea la amândoi. De pașaport nu era nevoie, ghidul care însoțea grupul avea lista tuturor participanților.Read more…
Despre integritatea unei case de licitaţii
Acest comentariu lărgit se referă la articolul apărut în revista Baabel din 5 ianuarie 2023, referitor la Pinkasul salvat de la licitaţia din SUA. Efortul comun al întregului colectiv – prof. Zoltán Tibori Szabó, WJRO, Departamentul de Securitate Naţională al SUA, Comunitatea Evreilor Cluj, dar şi Revista Baabel – finalizat cu succes este meritoriu. Iar expresia kol hakavod/toată cinstea e destul de palidă, pentru a reda kavodul/cinstea ce li se cuvine! Pe site-ul casei de licitaţii citim următoarele: ”Kestenbaum & Company este o casă de licitaţii tip boutique cu sediul în New York, dedicată vânzării de cărți rare, manuscrise, scrisori cu autograf, artefacte rituale; nișele de interes fiind Hebraica şi Iudaica. Colecționari de top, dealeri specializați, curatori de muzee şi directori de achiziții din întreaga lume se bazează pe expertiza Kestenbaum şi îi apreciaza discreţia şi integritatea”…Read more…
23 ianuarie – Ziua Internațională a Scrisului de Mână
Înaintea utilizării calculatoarelor electronice și înaintea inventării mașinilor de scris, oamenii scriau de mână, folosind o pană, un toc, sau un creion. Era perioada în care caligrafia era asociată cu gradul ridicat de instruire. De-a lungul veacurilor, indiferent dacă s-au numit scribi, caligrafi, furieri sau simpli copiști, persoanele care aveau sarcina de a transpune în scris diferitele informații au fost întotdeauna apreciate. Desigur, un plus de apreciere era destinat acelora cu o caligrafie artistică. Acestora le erau destinate scrierea unor importante acte de cancelarie, rapoarte, dări de seamă, scrisori oficiale, decrete, legi, etc. Să ne desfătăm privirile cu câteva iscălituri realizate în acei ani. Pe lângă ei își duceau viața ceilalți „scribi”, mai modești, cu o scriere obișnuită și nespectaculoasă. Aceștia întocmeau acte cu caracter intern, înregistrau corespondența, completau registrele contabile și, nefiind supuși rigorilor gramaticale stricte, își permiteau anumite libertăți. Foloseau prescurtări, aplicau corecturi și în provinciile unde se foloseau limbi sau alfabete diferite, scrierea lor le mai amesteca în mod inconștient. Situația nu era gravă. Toți cei din jur erau buni cunoscători ai acestor limbi și utilizatori ai diferitelor alfabete, așa că indiferent cine scria și cum scria, textul era lizibil și înțeles de toți.Read more…
Delta 1310
Primele importuri de mașini Dacia au sosit în Israel în 1978 și datorită calității lor îndoielnice, într-un singur an au devenit un mare eșec. Ca urmare a criticii exprimate atât de clienți, cât și de mass-media, importul a fost oprit. În anii următori și-au încercat norocul și alți importatori, dar au eșuat și ei. Mediatizarea negativă de atunci a fost pe deplin justificată. În 1988 s-a reluat importul sub denumirea Delta 1310, la un preț imbatabil. Noul importator, paralel cu vânzări a înființat stații proprii de reparație și întreținere în orașele mai mari, activitatea lor fiind sub controlul inginerilor fabricii Dacia din România – și vânzările au crescut vertiginos.Read more…
Pinkasul salvat de la licitaţia din SUA trebuie să ajungă acasă, la Cluj – interviu cu Zoltán Tibori Szabó, directorul Institutului pentru Studii de Holocaust şi Genocid
În curând se împlinesc doi ani de când, în 15 februarie 2021, revista Baabel era prima publicaţie din ţară care semnala că printre manuscrisele vechi evreieşti, scoase la licitaţie de către Kestenbaum&Company, din New York, în data de 18 februarie 2021, se numără şi Pinkasul Societăţii Sacre a Comunităţii Evreieşti Ortodoxe din Cluj (Kolozsvár, Klausenburg), din secolul al XIX-lea. În acelaşi articol publicam scrisoarea de contestaţie trimisă casei de licitaţii, de către Comunitatea Evreilor din Cluj care, în calitate de proprietar de drept al acestuia, solicita retragerea obiectului de la vânzare întrucât : Obiectul pus în vânzare de Dvs., valoros în sine şi foarte preţios pentru istoria comunităţii noastre, s-a aflat printre cele dispărute în timpul Holocaustului. Mai multe articole pe aceeaşi temă, publicate în prima jumătate a anului 2021, informau cititorii revistei Baabel, despre modul de desfăşurare a acţiunii de salvare şi restituire a acestui catastif scris de mână, de o mare valoare documentară, acoperind peste 50 de ani din istoria Comunităţii Evreieşti Ortodoxe din Cluj, chiar din anul înfiinţării Societăţii Sacre, 1836, un valoros obiect de artă, datorită prezentării grafice excepţionale. Aflând că în curând registrul manuscris, cunoscut sub denumirea Pinkas Klali Chevra Kadisha, va ajunge în România, i-am solicitat un interviu profesorului universitar Zoltán Tibori Szabó, directorul Institutului de Studii de Holocaust şi Genocid de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, cel care a jucat un rol cheie în demersurile care au avut drept rezultat retragerea de la licitaţie şi decizia înapoierii valorosului manuscris.Read more…
Cadoul de Hanuka făcut israelienilor de către Benjamin Netanyahu: un guvern controversat
Dacă încercăm să comparăm viziunea din urmă cu peste 100 de ani a lui Theodor Herzl, părintele sionismului, despre viitorul stat evreu cu cea de astăzi, imaginea creată de el nu are aproape nimic comun cu sionismul actualului guvern israelian care urmează să fie votat de parlament. În ambele sale lucrări – Statul evreu și Țară veche-nouă – Herzl descria o țară laică, modernă, cu o serie de inovații, cu posibilitatea ridicării nivelului de cunoștințe practice al populației evreiești care urma să se stabilească în Israel. Herzl nu a respins rolul religiei, dar l-a plasat între granițe bine definite. El își imagina orașele mari din Israel ca un fel de Vienă, cu cafenele și restaurante, teatre și parcuri, unde oamenii să se adune și să discute, să dezbată idei, așa cum se întâmpla la Viena contemporană lui. (Herzl nu a prevăzut însă relațiile problematice dintre evrei și populația arabă, relații pe care el nu le vedea conflictuale.)Ceea ce ne oferă actualul guvern israelian, format după negocieri îndelungate de Benjamin Netanyahu – care și-a văzut împlinit visul de a reveni la putere, pentru care a făcut o serie de concesii, multe contravenind principiilor democrației israeliene – este o coaliție de partide în care Likud, simbolul unei formațiuni de centru-dreapta, devine membrul cel mai de stânga al cabinetului, fiind flancat de partide ortodoxe, ultra ortodoxe și extremiste, chiar dacă au în titulatura lor sintagma ”sionist”. Read more…
Ceasul şi ora
Dacă uit să-mi pun ceasul pe mână mă apucă panica, chiar dacă ora de pe ecranul smartphone-ului meu este mult mai exactă decât cea indicată de arătătoare, pe cadranul ceasului de mână vechi de peste zece ani. Dar un ecran nu e cadran, iar gestul de a-mi consulta ceasul e înrădăcinat în existenţa mea de o viaţă (minus circa nouă ani, până în vacanţa mare de după clasa a doua primară, când am primit primul meu ceas – un UMF – drept recompensă pentru premiul I). Pe vremea aceea puţini copii aveau ceas de mână şi pentru a te orienta în timp (dacă nu erai în centru ca să arunci o privire către ceasul din turnul bisericii Sf. Mihai) trebuia să te adresezi politicos unui adult: „Nenea (tanti) vă rog să-mi spuneţi cât e ceasul.” Mai târziu am aflat că aceeaşi formulă era şi un mod simplu de a „agăţa” o fată de care-ţi plăcea. Astăzi o astfel de abordare pe stradă este insolită (ca să nu spun obraznică), din moment ce tot omul are asupra sa (măcar) un telefon şi, practic, la fiecare colţ de stradă, pe firmele luminoase şi în interiorul prăvălilor, farmaciilor şi altor localuri publice, există felurite ceasuri şi afişaje electronice, indicând ora exactă. Ceasul şi ora… În limba română întrebi „Cât e ceasul?” şi tot ceasul este şi instrumentul care indică orele. E drept că poţi întreba (mai ales în Transilvania) „Cât e ora?” şi uneori (mai ales în Vechiul Regat şi în scrierile autorilor din acea parte de ţară) întâlneşti o formulare de genul „pe la ceasurile şapte”. Potrivit DEX, ceasul şi ora sunt sinonime. Totuşi, eu sesizez o diferenţă de nuanţă între cele două. Read more…
Benny Hill și politica israeliană
Israelul își schimbă guvernul. Doar că de data asta e mai mult decât o simplă schimbare de persoane. Este o schimbare la față. Va fi un guvern cu mulți religioși, dar fără niciun Dumnezeu, a cărui intenție declarată este să transforme Israelul dintr-un stat evreiesc și democratic într-unul evreiesc și teocratic. Celor care mă întreabă cum a fost posibilă această transformare le dau exemplu un filmuleț cu Benny Hill, celebrul comic englez din anii 80. Benny Hill conducea o mașină pe un drum pustiu de coastă, când dintr-o dată îi iese în față o autostopistă tare sexy. Fascinat de perspectiva unei distracții în doi, el oprește motorul, la care autostopista face un semn cu mâna și din spatele arbuștilor unde erau pitiți până atunci, năvălesc către mașină niște indivizi dubioși cărora nimeni nu le-ar fi oprit în mod normal. În scena finală a filmului, mașina se îndepărtează, în vreme ce Benny Hill rămâne cu buzele umflate și cu pantalonii în vine pe marginea șoselei, privind abătut cum autostopista cea sexy se pierde în zare împreună cu dubioșii în propriul său automobil. Era în epoca de dinaintea lui #meetoo și a corectitudinii politice, când asemenea finaluri erau încă posibile. Exact la fel ca în acel clip, în spatele autostopistei sexy cu engleza ei perfectă, talentul oratoric și studiile la MIT se ascundeau habotnicul, homofobul, rasistul și delicventul eliberat pe cauțiune, pregătiți să sară în automobil și să preia cârma.Read more…
Evreii sub regimul condus de Ion Antonescu, în perioada fără legionari. Poziţia lui Wilhelm Filderman. (I)
24 ianuarie – 22 iunie 1941. Ziua de 24 Ianuarie, scrie Filderman, a pus capăt regimului legionar fără a diminua suferinţa populaţiei evreieşti. Următorul guvern nu a avut nici o iniţiativă pentru a repara răul. Dimpotrivă persecuţiile au continuat, iar nǎpasta antisemită a devenit încă şi mai mare, cu singura deosebire că legionarii au fost înlocuiţi de stat şi de aparatul său birocratic. Asupra acestei politici şi-a pus amprenta concepţia conducătorului statului despre evrei şi problema evreiască în România. “Guvernul mareşalului Antonescu a pus în aplicare sistematic o politică antisemită” conchide Dinu C. Giurescu în cartea sa despre România în cel de-al Doilea Război Mondial. Conducătorul şi-a expus concepţia despre evrei şi problema evreiască în România în directivele sale către autorităţile militare şi civile, în intervenţii în cadrul şedinţelor Consiliului de Miniştri, în interviuri acordate unor ziarişti şi scriitori. Textele respective reflectă importanţa acordată de către conducător problemei evreieşti şi aşa-zisei ei rezolvări în România. Documentele sunt edificatoare asupra faptului că nici pentru conducător şi nici pentru regimul său, problema evreiască nu era o problemă periferică, de natură conjuncturală, condiţionată doar de necesităţile strategico-militare ale războiului. Se considera chiar că eludarea problemei evreieşti ar fi însemnat trădarea românismului. În primul interviu acordat reprezentanților presei, imediat după preluarea puterii, conducătorul preciza: “Problema evreiască este o problemă vitală, ignorarea ei sau încercarea rezolvării ei prin soluţii aparente ar însemna trădarea românismului. Generalul Antonescu şi-a luat angajamentul să rezolve această problemă metodic şi progresiv”.Read more…
Pe jos spre America (I)
În 1942 revista YIVO Bleter din New York a lansat un concurs pentru cea mai bună istorie a unui imigrant și cea a lui Jacob Finkelstein a fost premiată, fiind apoi publicată în septembrie 1945. Aceasta a devenit una din puținele surse istorice (poate singura) care documentează emigrarea masivă a evreilor din România spre America, pe jos, în primii ani ai secolului XX. Scriitoarea canadiană Jill Culiner, ea însăși nepoata unui evreu care a părăsit Ucraina pe jos, a găsit relatarea lui Finkelstein, a tradus-o din idiș în engleză și a luat-o ca punct de plecare pentru o călătorie în România și pentru cartea ei Finding Home: In the Footsteps of the Jewish Fusgeyers (În drum spre casă: pe urmele drumeților evrei). Îi mulțumesc colegului nostru Ilia Ehrenkranz că mi-a atras atenția asupra acestei cărți. Și eu o recomand cu căldură. Jacob Finkelstein s-a născut în 1878. A urmat școala elementară religioasă (heder) în orășelul Căușeni din sudul Basarabiei, apoi și-a făcut ucenicia la un fierar. Fiind amestecat într-o încăierare, a fost nevoit să fugă; a trecut clandestin granița în România și s-a stabilit la Bârlad. Iată povestea relatată de el însuși.Read more…
Flâner = Paris = Secolul al XIX-lea
Recomandările medicale abundă cu privire la randamentul maxim pe care ţi-l poate da o plimbare zilnică round the block. Şi, ca orice recomandare, medicală sau nu, sfaturile diferă de la site la site, de la o zi la alta. De exemplu, nu demult se preconiza că cel mai avantajos este a merge în ritm vioi. Recent au apărut însă sfaturi după care mersul în ritm moderat ar fi egal, sau chiar superior din punct de vedere al beneficiilor pe care le oferă sănătăţii noastre. De aici a fost numai un pas până la promovarea mersului agale, a plimbării lejere care îţi permite să mai şi observi pe unde treci, ce e în dreapta şi ce e în stânga. Înregistrezi imagini, sunete. Savurezi. Un mers la care se adăuga o doză sănătoasă de mindfulness. Selectaţi, vă rog, conform inclinațiilor voastre, opțiunea 1, 2 sau 3. Enjoy! Dar nu asta m-a şocat. Ceea ce m-a surprins este că autorul articolului denumeşte plimbarea în pas măsurat flanat şi ca să ilustreze sensul termenului “a flana,” ilustraţia de frontispiciu arată o femeie plimbându-se agale pe o cărare din pădure. Pentru mine, “a flana” denota numai şi numai o plimbare la pas domol într-un oraş aglomerat. Să te pierzi în anonimatul unei mulţimi. Un cuvânt cu un sens strict citadin. Vă amintiţi de şlagărul lui Yves Montand Sur les Grands Boulevards?Read more…
Amintirile mele despre ecumenismul timişorean
De curând am vizionat un reportaj de televiziune despre sărbătoarea de Hanuka de la Cluj și filmul mi-a trezit niște amintiri nostalgice. M-am angajat la școala din Timișoara în toamna anului 1972. (Doamne, au trecut 50 de ani!) Școala Profesională a fost înființată în 1951, prin unirea fostei Școli ORT (o școală de recalificare a adulților care din cauza războiului nu învățaseră meserie și care a funcționat în clădirea fostului Liceu Israelit) cu Școala de Surdomuți. Aşa s-a întâmplat că majoritatea maiștrilor instructori și unii profesori erau evrei. În decembrie 1972, de Hanuka, aud o discuție: “Azi la templu va veni Mitropolitul.”Am făcut ochii mari și asta a fost remarcat, căci m-au întrebat: “Cum, nu știi că în fiecare an, de Hanuka, mitropolitul vine la noi la templu?” Nu. Nu știam. Acest obicei fusese introdus cu câțiva ani înainte de regretatul Mitropolit Nicolae Corneanu, bun prieten al Prim-rabinului Neumann, și el s-a permanentizat. De fiecare dată, predica ținută în fața comunității evreiești începea cu cuvintele: „Iubiți frați întru Dumnezeu Tatăl…” Read more…
Orice istorie se poate povesti pe scurt, dar un roman?!
Incredibil! Te duci pe Google și găsești filmulețe de opt minute, rezumând istoria omenirii în ultimele 65 milioane de ani. Evoluția muzicii se poate condensa în 13 minute și 13 secunde, iar originea și evoluția limbilor în 17 minute și 5 secunde. Ba mai mult, nu voi descoperi America dacă voi aminti cititorilor că istoria evreilor poate fi expusă și explicată într-o singură frază: ei au vrut să ne omoare, n-au reușit, atunci hai la masă! Dar un roman în mai puțin de două mii de cuvinte?! Un roman întreg, cu patru capitole, cu vreo zece personaje și cu un epilog aproape la fel de lung ca întreaga acțiune. Sper ca în cele ce urmează să pot dovedi că acest proiect e realizabil și chiar nu ai nevoie decât de (foarte puțină) imaginație pentru a-l duce la bun sfârșit. Deci să începem. Prolog. O distinsă persoană găsește în poșta ei electronică un ”colaj” de patru întâmplări erotico-satirice, aproape toate cu ”perdea”, prezentate foarte concis, sub formă de anecdote. Sunt povestioare demult cunoscute, dar plasarea lor împreună creează o atmosferă destinsă și produce un râs sănătos, ca un șir de glume reușite. ”Romanul” nu are titlu, dar doamna în cauză nu ține cont de această lipsă și trimite textul unei persoane care se ocupă, printre multe altele, cu scrisul.Read more…
Petarde de iarnă (3)
Când un evreu este pălmuit, avem de-a face cu un fapt obișnuit, în cel mai bun caz cu unul divers, care a intrat în rutina istoriei. Ba chiar un fapt îmbucurător în percepția multora. Dacă se întoarce cumva placa și arareori un evreu pălmuiește un neevreu, toată lumea este consternată, iritată, de-a dreptul jignită și revoltată. Acest exemplu ilustrativ de la nivel individual se transferă perfect la nivel colectiv: dacă asupra populației civile a Israelului sunt trase mii de rachete, mass media și organismele internaționale tac chitic. Ele reacționează însă vehement și extrem de critic la adresa Statului Evreu când acesta contraatacă ca o măsură de legitimă apărare, înfierându-l în toate forurile mondiale, ca pe un stat terorist. Spiritul comun al antisemitismului tradițional și al antiisraelianismului contemporan este tocmai esența sa anti. Anti-evreiască. ONU și EU fac tot efortul diplomatic rușinos și josnic de a submina și izola pe plan internațional Israelul, în loc să sprijine singurul avanpost al democrației și civilizației occidentale în Orientul Mijlociu, care este Statul Evreu! Mulțumesc public României și Ungariei pentru pozițiile proisraeliene adoptate împotriva unor rezoluții a căror menire este să delegitimeze Statul Evreu și Ierusalimul ca vatră istorică a poporului evreu.Read more…