Singura bătălie dintre armata israeliană și cea sovietică

Aug 20, 2020By

În 30 iulie 1970, acum exact cincizeci de ani, pe cerul Egiptului s-au înfruntat forțele aeriene israeliene cu cele sovietice, aflate în Egipt. Rezultatul a fost un eșec sovietic colosal. Uniunea Sovietică a ajutat statele arabe în cinci din cele șase războaie dintre Israel și statele arabe. Singurul război în care Uniunea Sovietică a sprijinit Israelul, atât politic cât și militar, a fost Războiul de Independenţă. Sovieticii au aprovizionat armata israeliană în cele mai grele momente ale războiului, când efectiv nu mai avea arme și muniții. Ele au fost trimise indirect, prin intermediul Cehoslovaciei. A fost o perioadă extrem de grea, când vestul a pus embargo de armament, dar Israelul a reușit să aducă, prin contrabandă, armamentul de care avea nevoie, printre altele, Jeep-uri din Europa și bombardiere B-17 din Statele Unite. Cel puțin până la Războiul de Șase Zile din 1967, fiecare a cunoscut „pușca cehă”, chiar dacă nu mai era în uz general. În 1961, când m-am înrolat în armată, prima armă pe care am învățat-o la instrucție a fost rove cehi (pușca cehă). În război se folosea deja pușca americană M-16, iar ofițerii foloseau arma semiautomată israeliană Uzi. Astăzi ambele au ieșit din uz. În prima jumătate a anilor 50 atitudinea Uniunii Sovietice față de Israel s-a schimbat treptat, din motive regionale, dar mai ales din motive globale de război rece și interese politice și economice ale URSS. Rușii și-au dat seama că regimul din Israel nu este cel la care se așteptau, socialismul israelian moderat fiind îndreptat spre vest.Read more…

Aug 20, 2020 11 comments

Margit Bartfeld-Feller – un cronicar al sorţii evreilor ajunşi în Siberia

Aug 20, 2020By

Pe Margit Bartfeld au cunoscut-o mai ales bucovinenii din Israel, cititorii ziarului Die Stimme și cei care cunoșteau limba germană. Eu am cunoscut-o la Universitatea din Konstanz (Germania) în 1996, unde amândouă am prezentat câte o carte. Ea DENNOCH MENSCH GEBLIEBEN. Von Czernowitz durch Sibirien nach Israel, iar eu WAS AUS IHNEN GEWORDEN IST. Jüdische Familiengeschichten aus Rumänien, 1855-1995. Fiind de vârste apropiate, ne-am împrietenit și am menținut legătura prin editorul nostru comun. Viaţa ei este ca un roman și ea merită a fi cunoscută. Wikipedia are date sumare, dar importante despre ea. Născută în 1923 într-o familie înstărită de evrei din Cernăuți, oraș multicultural, unde se vorbeau patru limbi, germana, româna, idiș, ucraineana, educația ei și a fratelui mai mic, Othmar, a fost centrată pe cultură, în special pe literatură, muzică și relații cu oameni de aceeași calitate. Vorbind de casa părintească din Cernăuți, ea relatează că tatăl ei, care era mare amator de cultură, i-a prilejuit să cunoască încă de la vârsta de 10 ani scriitori de limbă idiș de talia lui Ițik Manger și Eliezer Stainbarg, care erau prieteni ai casei. În casă se vorbea germana, deși toți înțelegeau bine și idiș. Familia nu era foarte religioasă, dar păstra sărbătorile tradiționale.Read more…

Aug 20, 2020 6 comments

Așa se transformă omul în Toma Necredinciosul…

Aug 20, 2020By

Ținta acestor rânduri se îndreaptă spre situația în care ne aflăm de multe ori în ziua de azi, când așa zisa media ne pune la dispoziție date (știri) care se află departe de adevăr, mai departe decât luna de pământ. Fenomenul are și un nume: fake news. Pe vremuri (sunt sigur că mulți dintre cititorii acestei reviste își amintesc acele timpuri) lucrurile erau simple, chiar foarte simple. Ziarele aveau un singur element veridic: data. În rest tot ce se scria era măsluit, modificat și refăcut, în funcție de nevoile de moment ale celor care ne stăpâneau soarta. Cum îl sfătuia secretarul de partid pe Șmilovici, care pretindea că la Craiova nu se construiseră sute de blocuri noi? “Tov. Șmilovici, mata umblă mai puțin prin țară și citește mai atent Scânteia!” Vremuri de mult trecute, dar deloc uitate…Nu am fost singurul care a trăit procesul psihologic caracteristic celui care a trecut de la un regim totalitar la unul democratic.Read more…

Aug 20, 2020 16 comments

Vraciul

Aug 20, 2020By

Se pare că numele Barcan provine de la un toponim: satul ardelenesc Barcan sau cel moldovean Bărcănești. Numele există în două variante, Barcan și Bărcan; pe eroul povestirii mele îl chema Barcan. Cum am mai scris într-un articol precedent, prima mea noapte petrecută ca medic începător la dispensarul din Cândești, județul Neamț, a fost o noapte ”furtunoasă”. Am evacuat urgent la spitalul din Piatra Neamț o gravidă în stare de șoc, cu sângerare placentară. După ce m-am întors de la spital la Cândești, am făcut cunoștință cu personalul dispensarului, alcătuit dintr-o moașă experimentată, o soră-farmacistă care vizita dispensarul destul de rar, căruțașul, țața Maria, femeia de serviciu și nea Barcan, infirmierul, personajul principal al acestei povestiri. Nea Barcan avea în jur de 50 de ani și se născuse în satul vecin, Bărcănești, unde pe majoritatea locuitorilor îi chema Barcan. Când se îmbăta, ceea ce se întâmpla frecvent, nea Barcan arăta ca o caricatură: pe corpul scund și slab era așezat un cap destul de mare care se mișca fără încetare, avea ochii sclipitori și injectați, o privire șugubeață, o mustăcioară cu multe fire albe și doar doi dinți în gură. Read more…

Aug 20, 2020 24 comments

Amintiri dureroase din Cighid

Aug 20, 2020By

După răsturnarea regimului comunist în 1989, denumită în mod eronat „Revoluție”, un val uriaș de ajutorare s-a revărsat cu promptitudine din Europa de Vest asupra României, o țară zdruncinată din temelii, aflată încă în faza de descoperire de sine și reorganizare. Oficialități, organizații de caritate bisericești, dar și persoane private au sărit în ajutor, trimițând asistență materială țării aflate în dificultate. Numeroasele acțiuni de solidaritate au fost însoțite de jurnaliști și echipe ale televiziunilor occidentale, pentru a documenta relațiile sociale precare din societatea postcomunistă. Cu cât mai dramatice erau reportajele despre adevărul brutal, cu atât mai multă faimă își făceau posturile de televiziune. Acest fenomen declanșa la rândul său valuri de solidaritate. Luni, chiar ani de zile, transmisiunile „Documentarelor Groazei” atrăgeau o adevărată industrie de ajutorare. Cel mai spectaculos reportaj despre dezastrul de pe vremea aceea s-a filmat la Cighid, într-un cămin pentru copii abandonați. Copiii sufereau de diverse handicapuri fizice și psihice și vegetau în această instituție în condiții grotești, greu de suportat. Imaginile înregistrate acolo au făcut înconjurul lumii. În film se derulau secvențe din dormitoarele murdare, umplute până la refuz de gunoi şi fecale, în care copiii de toate vârstele, apatici, numai piele și os, stăteau chirciţi în paturi cu gratii. Nu-ți venea să-ți crezi ochilor! Totul se petrecea în arealul unei foste moșii pe care eu, telespectatorul luat prin surprindere, l-am recunoscut ca pe un loc pe care-l cunoşteam.Read more…

Aug 20, 2020 5 comments

A saluta sau a nu saluta? Aceasta-i întrebarea.

Aug 20, 2020By

Zilele trecute m-a sunat o prietenă, cu panică şi mâhnire în glas şi întrebarea ei suna cam ca titlul de mai sus. Mi-a povestit că la sfârşit de săptămână a mers să-şi viziteze mama într-o altă localitate, iar cum a ieşit din supermarketul de acolo, cu masca pe faţă şi cu o eşarfă înfăşurată în jurul capului, ca eventualele particule (posibil contaminate) din aer să nu-i ajungă în păr, a dat nas în nas cu un coleg de serviciu, un familist liniştit, foarte harnic, considerat sursă de informaţii şi ajutor de nădejde (prin urmare îndrăgit şi respectat) – cu braţul petrecut strâns în jurul taliei unei roşcate cu forme îmbietoare… şi care părea cu vreo 20 de ani mai tânără, decât soţia respectivului, şi „nu semăna nicidecum nici cu copiii familiei” (de altfel băieţi cu toţii). Cum stătea ea acolo împietrită, cuplul a trecut pe lângă ea fără să-i acorde nicio atenţie, amândoi şi-au pus măştile pentru a intra în magazin, dar nu înainte de a-şi da un pupic. Pe ea, prietena mea, n-au băgat-o în seamă, cel mai probabil masca şi eşarfa au făcut-o de nerecunoscut pentru colegul cel familist şi atât de respectat, şi ea mă întreba acum, dacă ar fi trebuit să-l salute sau nu. Iar pe mine m-a pufnit râsul. Abia am putut să-i explic că nu râdeam de dilema ei, nici de situaţia în sine, ci de faptul că mi-am amintit de o scenă similară, când cică împărăteasa Eugenia, soţia lui Napoleon al III-lea, s-ar fi prefăcut că nu-şi recunoaşte fostul duhovnic, pe Marie-Bernard Bauer, care i-a ieșit în cale, la braţ cu o frumoasă dansatoare, mult mai tânără.Read more…

Aug 20, 2020 9 comments

Însemnările unui filatelist meloman: Revoluția Franceză și muzica

Aug 20, 2020By

Revoluția Franceză a constat dintr-o serie de revolte sociale și politice radicale. Ele au avut loc între 1789-1799 și s-au desfășurat în mai multe faze. Pe plan intern, revoluția s-a radicalizat cu ascensiunea lui Maximilien Robespierere – Teroarea –, apoi Directoratul, care s-a prăbușit în 1799, prin lovitura de stat condusă de Napoleon. Napoleon a instituit Consulatul și apoi Imperiul. Au urmat războaiele Napoleoniene, până la exilul lui pe insula Elba, iar apoi pe insula Sfânta Elena. Ca orice alt eveniment important, Revoluția Franceză a inspirat muzica, teatrul, literatura, etc., cu opere care au rămas în tezaurul culturii universale. La Marseillaise a fost scrisă și compusă într-o singură noapte, în 24 aprilie 1792, la Strassbourg, de către Rouget de Lisle (1760-1836). Compoziția a fost scrisă ca un marș pentru Armata Rinului. Ea a fost cântată pentru prima dată în casa lui Dietrich, primarul Strassbourg-ului.Read more…

Aug 20, 2020 24 comments

Descoperirea verișoarei Sara

Aug 20, 2020By

Am crescut împreună cu fratele meu Alin într-o familie evreiască, într-un cămin plin de dragoste și sub atenta îndrumare a părinților și bunicii noastre materne. În discuțiile dintre noi ne gândeam ce bine ar fi fost să avem o familie mai mare, niște veri, cu care ne imaginam cățărându-ne în copaci! Toți prietenii noștri aveau mai mulți frați și veri primari, noi nu găseam nici veri de rangul doi. Mama avea un frate care nu a avut copii, iar tata a fost singur la părinți. Tot ce puteam afla ar fi fost veri de rangul doi. Ne-am întrebat părinții și răspunsul a fost invariabil același, că posibil ar fi, dar cine știe dacă chiar au urmași acei veri primari ai părinților. Pe unii dintre verii mamei i-am cunoscut și părea că doar unul ar fi avut copii, parcă două fete, dar încă nu am reuşit să le găsesc. E drept că nici nu le-am căutat. Să fie la Sascut? Pe tatăl lor îl chema Dori, așa îl știam noi de mici. Chiar așa, ar fi ceva să descopăr prin intermediul acestor gânduri și veri din partea mamei! Numele de fată al mamei a fost Abramovici, iar cel al pe bunicii, Șefler. În schimb, dinspre partea tatei am început să aflăm mai multe după 1990. În continuare am să relatez despre o verișoară, cunoscută abia după moartea tatei. Acum şase ani, când tata a plecat dintre noi, înaintea sărbătorilor de toamnă, am primit mai multe mesaje de pe un site, unde se căutau rude pierdute după Holocaust, se numește Jewish Genealogy, unde mă înregistrasem și cu 9-10 ani în urmă, dar nu primisem nimic nicio informație. Trebuie să recunosc că nu prea avusesem timp să caut și tot ce făcusem fusese a fost să pun niște poze cu tata și bunicii paterni și povestea lor din lagărele naziste. Read more…

Aug 20, 2020 16 comments

Unde sunt meniurile de altădată?

Aug 20, 2020By

Cu prilejul primei Zile a Femeii din cariera mea jurnalistică, am fost invitată la emisiunea pentru femei de la Radio Cluj, difuzată în direct. Gazda emisiunii, colega mea simpatică, volubilă şi…mămoasă, m-a prezentat ca pe o proaspătă colegă ( pe atunci radioul şi televiziunea coexistau în aceeaşi instituţie) şi a început interviul propriu-zis. Mi-a pus întrebări despre mine, despre carierea mea anterioară despre motivele care mă determinaseră să mă orientez către jurnalistică (după 15 de muncă în alte domenii), despre femeile deosebite pe care le-am cunoscut şi care mi-au influențat viaţa. Totul a mers strună şi colega mea zâmbea încurajator, dându-mi de înţeles că e mulţumită, până în momentul fatidic în care m-a întrebat: Care crezi că e calitatea cea mai importantă a unei femei? Răspunsul meu a venit instantaneu, ca şi cum gura ar fi vorbit fără mine: să fie o bună gospodină. Zâmbetul larg a dispărut brusc, de pe faţa gazdei emisiunii care m-a privit mustrător,Read more…

Aug 20, 2020 17 comments

Călătorind prin Austria: Kapruner Tal și Salzburg

Aug 20, 2020By

Părăsim Zell am See și după 15 minute intrăm în Kaprun, pe pitoreasca Kesselfalstrassee. Trecem de câteva teleferice care urcă spre masivul Kitzsteinhorn (3.000 m), precum și de staţia trenului alpin Gletscherbahn, asupra căruia voi reveni mai jos. Dar eu nu mă las amăgit de niciun teleferic şi continuăm sinuoasa Kesselfallstrasse până la capăt, unde parcăm automobilul și cumpărăm biletele spre Stausee Mooserboden. Suntem organizaţi ad-hoc într-un grup şi îmbarcaţi într-un autobuz care pătrunde într-un tunel dubios, urcând în viteză, timp de circa 20 de minute, până la Wasserfallboden, unde coborâm (cam palizi!), admirând lacul de acumulare inferior, prima staţie a călătoriei. Urcăm din nou în autobuz și finalmente o platformă imensă trasă de cabluri ne urcă la barajul lacului de acumulare superior, denumit Stausee Mooserboden. Read more…

Aug 20, 2020 2 comments

Gelal Bey – Scene din viaţa dobrogeană de altădată

Aug 20, 2020By

Gelal Bey, fiu de Paşă, moştenitor al unei însemnate averi răspândită prin Megidia, Murfatlar şi Kiustengé (denumirea turcească a Constanței), primise educaţia şi instrucţia la Stambul, pregătindu-se pentru cariera consulară. La cursurile serale de literatură franceză, patronate de Ambasada Franţei, făcuse cunoştinţa tatei, unde se înprieteniră. Se căsătorise cu fiica unui mare demnitar delà Curtea Imperială, frumoasă femee brună cu ochi focoşi, figură rotundă, gât plinuţ. Latiffé Hanum, soţia sa, îşi plimba languros trupul învelit în mătăsuri diafane, fără yaşmak la faţă, ceiace stârnia nemulţumirea coreligionarilor mai fanatici, care nu se împăcau cu acest sacrilej, nerespectarea „Namehramului” (secretul feţei). Se căsătorise cu fiica unui mare demnitar delà Curtea Imperială, frumoasă femee brună cu ochi focoşi, figură rotundă, gât plinuţ. Latiffé Hanum, soţia sa, îşi plimba languros trupul învelit în mătăsuri diafane, fără yaşmak la faţă, ceiace stârnia nemulţumirea coreligionarilor mai fanatici, care nu se împăcau cu acest sacrilej, nerespectarea „Namehramului” (secretul feţei). Read more…

Aug 20, 2020 10 comments

Rabinul nostru

Aug 6, 2020By

Soția mea și cu mine suntem amândoi atei convinși, nici măcar agnostici, deși cu trei generații în urmă, trei dintre cele patru familii ale noastre erau religioase. De ce ultimele generații au devenit totuși atei, sau cel mult tradiționali? Cauzele îndepărtării unor evrei de religie sunt multiple. În primul rând emanciparea spirituală, socio-culturală, economică și politică a evreilor, care a avut loc în Europa spre sfârșitul secolului XIX, a aprins în mulți evrei flacăra libertății și dorința de a gândi liber. Mulți și-au concentrat capacitățile intelectuale în artă, muzică, literatură și științe, lărgindu-și astfel orizonturile creative. Al doilea motiv al abandonării religiei de către mulți evrei a fost Holocaustul. Evreii și-au pierdut încrederea în puterea protectoare a Domnului, care, spuneau unii, i-a abandonat pe evrei în momentele cele mai grele. Acestea fiind zise, menționez că și ateismul poate fi gradat. Spre deosebire de ateii extremiști, noi îi respectăm pe religioși și chiar păstrăm unele tradiții evreiești, fără vreo legătură cu religia: Brit Mila (circumcizia), Bar Mitzva (majoratul băieților la 13 ani) și cununia sub Hupa (baldchinul de nuntă). Deși eram atei, am întâlnit un rabin pe care l-am apreciat și l-am iubit. Read more…

Aug 6, 2020 29 comments

Isus, Spinoza, Marx și alți evrei

Aug 6, 2020By

Articolul de față pornește de la ecourile pe care le-a stârnit un articol mai vechi al subsemnatului, apărut în revista Baabel acum vreo șase luni https://baabel.ro/2020/01/dati-ni-l-inapoi-pe-isus/. Dar recent au apărut unele ecouri neașteptate, care mi-au dat de gândit. Bineînțeles, fiecare cu părerea sa. Nu vreau să polemizez cu nimeni: sunt un adversar al polemicilor, prefer explicațiile. Articolul la care mă refer era intitulat Dați-ni-l înapoi pe Isus și se referea la prezentarea denaturată a lui Isus Hristos, respectiv Yehoshua ben Miriam, de către arabii palestinieni, care l-au prezentat ca pe primul palestinian, iar Crăciunul ca pe o sărbătoare palestiniană. Eu am afirmat că Isus era evreu, fiind născut de o mamă evreică, unul dintre evreii celebri care au influențat evoluția istorică a omenirii. Este adevărat că pe atunci Yehoshua, fiul lui Yosef și al lui Miriam, cunoscut ulterior ca Isus din Nazaret, a fost respins de fruntașii învățaților în Tora din Ierusalim. Dar acest lucru nu-l face mai puțin evreu. Unii evrei l-au considerat un rabin eretic, creștinii l-au considerat Mântuitorul lor, iar musulmanii l-au considerat profet, dar unul inferior lui Mahomed. Este adevărat că a fost crucificat la porunca guvernatorului roman Pontius Pilatus. De-a lungul timpului istorici, juriști și teologi creștini și evrei, de diferite tendințe, au căutat să reconstituie procesul lui, folosind argumente logice și istorice. Totuși aceste lucruri nu au schimbat realitatea: el a rămas evreu, pentru că s-a născut evreu. Read more…

Aug 6, 2020 125 comments

Un evreu care nu voia să fie președinte

Aug 6, 2020By

Era Albert Einstein, unul din cei mai cunoscuți și mai importanți oameni ai planetei. În zilele noastre pline de lupte pentru putere, iată câteva gânduri despre un om extraordinar, care nu voia să acceadă la putere, deși i s-a oferit ”pe tavă”. ”Prietenia” mea virtuală cu Einstein datează de pe vremea când mă fascina fizica și mai cu seamă teoria relativității, în scurta mea viață de liceu. Spun scurta, nu fiindcă tuturor le pare scurtă această incomparabilă epocă a marilor iubiri și a micilor aventuri amoroase, ci pentru că într-adevăr am apucat perioada în care după modelul sovietic durata studiilor liceale a fost amputată de la opt clase la șase. Deci am făcut liceul ”pe trei sferturi”, dar asta nu m-a împiedicat să-mi completez deficitul anilor de studii cu lecturi nocturne din biblioteca bogată (raportat la epocă) a tatălui meu, fost negustor de vinuri avid de cultură. M-am ”împrietenit” cu Einstein în ”orele suplimentare” de noapte, în care, cu setea de adevăr a copilului maturizat precoce, căutam răspunsuri la marile nedumeriri cu care m-a confruntat viața. Printre ele era și teoria relativității, care îmi zdruncina toate convingerile, după ce timp de șase ani am înghițit și am digerat postulatele și demonstrațiile fizicii newtoniene. Simpatia mea pentru Einstein se baza și pe similitudinea vârstei în care am început studiile universitare, la 16 ani – el la Universitatea Federală Politehnică din Zűrich (ETH), eu la Institutul Politehnic Timișoara (IPT). Read more…

Aug 6, 2020 14 comments

Soarta kibuţului Vojo Nova din URSS

Aug 6, 2020By

În mai 1920 un grup de evrei au format o organizație clandestină menită să apere populația evreiască din Ereț Israel. Ea a primit numele de Kibuț Secret. Totul era absolut secret, chiar și locul unde se afla baza lor, în kibuțul Kfar Ghiladi din nordul Galileii. Organizația fiind secretă, membrii nu notau nimic în scris. Nu existau organe de conducere, atât ierarhia, cât şi gradele erau inexistente. Hotărârile erau luate prin vot unanim – care e greu de obținut. Multe din acțiunile membrilor Kibuțului Secret au fost criticate de către conducerea populației evreiești din Palestina. Problema cea mai gravă o reprezentau relațiile internaționale ale unor membri. În primăvara anului 1926, o delegație din Gdud Haavoda a plecat în vizită în Uniunea Sovietică. Tocmai atunci URSS se afla în mijlocul unei campanii anti-sioniste. Șohat și Elkind aveau legături cu sovieticii. Ei au cerut să fie afiliați la Comintern, iar în schimb sperau ca URSS să-i sprijine financiar la achiziția de arme. În URSS s-au întâlnit cu oamenii agenției de spionaj GPO (predecesoarea NKVD). Ei cerut Uniunii Sovietice să sprijine „înființarea unui stat evreu comunist în Ereț Israel”. Read more…

Aug 6, 2020 16 comments

Schwester Selma

Aug 6, 2020By

Legendara Selma Mayer (1884 – 1984) a fost aproape 50 de ani sora șefă a spitalului Șaarei Țedek (Porțile dreptății). A fost distinsă cu titlul „Cetățean de onoare al orașului Ierusalim”. A murit la vârsta de 100 de ani, tot la spitalul căruia și-a dedicat viața. Textul de față se bazează pe un interviu pe care ea l-a acordat în 2-XI-1971 dnei prof. Margalit Shilo de la Institutul de cercetare a evreimii contemporane, Secția de istorie orală a Universității Ebraice din Ierusalim. Între 1906 și 1916 am lucrat ca soră la spitalul evreiesc Salomon Heine ( unchiul poetului Heinrich Heine) din Hamburg. Când a izbucnit războiul, surorile evreice, care până atunci nu puteau da examen de stat, au fost chemate să se prezinte și ele la examen. Fiindcă nu se știa exact ce se cere la examen m-au trimis pe mine și pe încă o colegă din promoția mea să încercăm. Aveam emoții mari, nu știam la ce să ne așteptăm, dar noi două am trecut, ba chiar cu nota maximă, pe când multe altele au căzut. Cu puțin înainte de Primul Război Mondial dr. Wallach a venit în Germania să caute surori pentru spitalul Șaarei Țedek din Ierusalim. El a povestit că la Șaarei Țedek mai lucrase o soră din Olanda. Înainte de a pleca în Palestina, ea a venit să învețe întâi germana în spitalul nostru din Hamburg. Condițiile erau extrem de primitive, ea nu a suportat și a plecat. Am hotărât să încerc să stau măcar până la sfârșitul războiului. Read more…

Aug 6, 2020 5 comments

Bucuria de a… mirosi

Aug 6, 2020By

În Monitorul Oficial din 13 iulie 2020 a fost republicată Legea nr. 123 http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/227780 pentru modificarea și completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, privind protecția mediului, în sensul introducerii definiţiei disconfortului olfactiv şi a măsurilor de gestionare a acestui tip de poluare precum prevenirea, reducerea şi chiar sistarea funcţionării instalaţiilor şi activităţii factorilor ale căror emisii produc un disconfort olfactiv care depăşeşte normele admise. De când mă ştiu sunt sensibilă faţă de mirosuri, unele provocându-mi chiar rău fizic. Nu suport miasma care coboară vara, pe caniculă, de la cocinele de porci din ogrăzile de pe dealul învecinat cartierului unde locuiesc, după cum mi se face rău când trec pe lângă abator, dar îmi provoacă greaţă şi mirosul de benzină, ba chiar şi parfumul crinilor din vază. Totuşi, nu cred că aş fi remarcat adoptarea legii mai sus pomenite – pe care presa a botezat-o „Legea mirosurilor” – dacă nu mă întreba soţul meu (făcând haz de necaz): „Ce ne facem dacă te reclamă vecinii că iar ai ars mâncarea şi ne trezim cu o amendă?!” Adevărul e că în casa scărilor plutesc tot felul de mirosuri, în afara celor de mâncare arsă sau de lapte care a dat în foc (care nu pornesc numai de la apartamentul nostru 😊). Adulmecând cu atenţie, poţi identifica destul de corect meniul fiecărei familii. E cât se poate de limpede că acest act normativ nu vizează locatarul obişnuit (deşi în alte ţări – Italia, de exemplu – au existat cazuri de condamnare în justiţie a persoanelor care-şi deranjau constant vecinii cu mirosuri neplăcute…Read more…

Aug 6, 2020 6 comments

Aniversări

Aug 6, 2020By

Tocmai a fost ziua mea de naștere. Facebook s-a grăbit să publice o fotografie de la petrecerea de acum doi ani, împreună cu colegii mei de redacție. Am postat-o din nou, fiindcă din păcate anul acesta nu mai sunt poze, căci nu mai sunt petreceri. În urmă cu doi ani, când am împlinit o cifră rotundă (nu spun cât), am avut vreo șapte. Așa s-a nimerit: trei la Borsec, trei la București și una la Târgu Mureș. Când mai era în viață, mama mea râdea de mine și spunea că-mi place să fiu sărbătorită, deși atunci nu mă aniversam decât o dată pe an. Era o doză adevăr în cuvintele ei, dar mie îmi place nu pentru că vreau să fiu în centrul atenției, ci pentru că este un prilej să te întâlnești cu familia, prietenii, colegii. Sigur, nu e neapărată nevoie să fie o aniversare ca să te vezi cu ei, dar aceste ocazii sunt, știu și eu, mai festive, cu tort și uneori și cu lumânări, sau cel puțin ceva simbolic. Astăzi nu ar fi loc la masă pentru atâtea lumânări. Aniversările zilei de naștere erau o tradiție în familia noastră. Nu numai noi copiii eram sărbătoriți, dar și părinții. Poate nu în fiecare an, dar îmi aduc aminte că de câteva ori tata și mama au sărbătorit împreună, amândoi erau din ianuarie. Când eram mici, chiar adolescenți, fratele meu și cu mine sărbătoream de obicei separat. Read more…

Aug 6, 2020 19 comments

Tată de weekend

Aug 6, 2020By

Ziaristul a murit sâmbată dimineața. S-a internat cu o pneumonie severă, după primele zile de ameliorare, în noaptea de sâmbătă spre duminică s-a agravat dramatic și, în ciuda resuscitării îndelungate, a decedat. Avea cinzeci și doi de ani, era sănătos tun, sportiv, plin de viață. Era cunoscut și apreciat în cercurile colegilor de breaslă. Dr. Emil Argintaru îl înlocuia pe șeful secției de Terapie Intensivă. Noaptea și-a petrecut-o în secție, încercând să salveze viața ziaristului. Era șapte dimineața. Emil stătea în cabinet și încerca să înțeleagă ce anume a cauzat deteriorarea bruscă și decesul ziaristului. Secția era plină și Emil se întreba de ce chiar acum, când șeful e în vacanță, apar situații de genul acesta. Îl aștepta o discuție dificilă și neplăcută cu familia decedatului. Vizita s-a prelungit, erau numeroase probleme de clarificat. Emil nu se grăbea, îi era groază de întâlnirea cu familia defunctului. A intrat în sala de seminarii împreună cu asistenta socială și cu membrii familiei în cauză. După ce și-a prezentat condoleanțele, a redat evenimentele din noaptea de sâmbătă spre duminică și a așteptat întrebările rudelor. Se aștepta la o confruntare dușmănoasă, cum se mai întâmplase în cazuri similare. Read more…

Aug 6, 2020 6 comments