Refugiați de Corona în Dubai (II)

Bineînțeles că după prima zi de vacanță nu poți scrie impresii de călătorie complete, mai ales când ești, ca mine, om de rând și nu ai darul prezicerii viitorului. În schimb a povesti retrospectiv nu e mare lucru, asta știe oricine. Și cum aceste impresii de călătorie nu au nicio ambiție artistică, voi povesti în continuare despre sejurul nostru din Dubai, unde ne-am refugiat de teama frigului și a coronavirusului. Aveam o cameră cu demipensiune și nimic nu ne obliga să părăsim hotelul, așa că în prima săptămână am trăit practic ca într-o carantină voluntară. A fost un fel de exercițiu pentru situațiile dificile care ne-ar mai putea aștepta la întoarcere. După cum stau lucrurile, se pare că ne vom putea încă întoarce în Elveția fără mari probleme, dar în zilele noastre nimic nu e sigur. Șederea noastră la hotel, pe nisipoasa peninsulă Palm, era structurată mai ales în funcție de mese, ne rămânea doar să ne umplem timpul dintre ele. Zilele decurgeau după o ordine prestabilită: micul dejun – internet – plajă – gustare – piscină – internet – cină – somn. A doua zi la fel. Ca să nu devină plictisitor, începând din a patra zi am schimbat ordinea dintre plajă și piscină. Ce ușurare!Read more…

Dacă nu mă duc la mall, parcă-n suflet simt un gol!

Ne aflăm în mijlocul celui de al doilea mare val de contaminări, internări în spitale și decese provocate de Covid-19 și autoritățile nu mai știu ce măsuri să ia. Cele pe care le-au luat până acum au fost de fapt, spun mulți, doar jumătăți de măsură. Politica de laissez-faire a Suediei, inițial lăudată pentru că ar putea duce la „imunitatea de turmă” s-a dovedit prost inspirată. Cea a țărilor care au adoptat sistemul „stop-start”, adică restricții urmate de relaxări, nu s-a dovedit nici ea mai eficace. Iar măsurile dictatoriale impuse în unele țări amintesc de o oală sub presiune, din care aburul țâșnește ori de câte ori ridici puțin capacul să vezi ce se întâmplă înăuntru. Virusul profită din plin de războiul continuu dintre interesele contradictorii ale principalilor actori din această dramă: oficialitățile, micii întreprinzători, patronii marilor companii industriale și comerciale și în sfârșit, marele public. Oficialitățile sunt datoare să protejeze populația în orice împrejurare și în fața oricărei amenințări. Asta încearcă să facă guvernele din întreaga lume. Că nu prea au mare succes, este poate de înțeles. Nu au fost confruntate până acum de o asemenea problemă, un inamic invizibil de o ferocitate și o viclenie aproape inimaginabile. Dar nici ezitările, șovăielile, contrazicerile, contramandările și măsurile anemice luate de politicieni nu au ajutat. Butada „În trecut am fost foarte nedecis, dar acum nu mai sunt așa de sigur” exprimă cât se poate de bine atitudinea multora dintre politicienii noștri. Read more…

Cartea flăcăului sau erată la „Mândruţa şi cartea”

Textul de faţă s-a născut din dorinţa de a rectifica eroarea produsă de subsemnata în articolul publicat în numărul precedent al revistei (https://baabel.ro/2020/12/mandruta-si-cartea/). Pornind de la o ipoteză falsă mi-am exprimat uimirea că flăcăul dintr-un cunoscut cântec ardelean, în demersul său de a-i trimite carte mândruţei sale, se adresa primarului, notarului, pretorului, dar nicidecum învăţătorului sau preotului. Ba mai mult, insinuam că feciorul cu pricina ar fi fost neştiutor de carte. S-a dovedit că neştiutoarea (despre carte) eram tocmai eu care credeam că în cântec era vorba de o scrisoare trimisă mândruţei. Spre norocul meu, un comentator avizat – Tiberiu Viorel Coste care semnează şi în Baabel) – mi-a atras atenţia că în acest caz cartea nu însemna scrisoare (şi cu atât mai puţin „carte de vizită” cum o denumisem printr-un joc de cuvinte, judecând că mândruţa nu putea fi vizitată aşa tam-nisam) , ci avea o altă semnificaţie, specificată de altfel şi în DEX: „act scris, document, dovadă, şi se referea la un permis de călătorie, necesar pe teritoriul Transilvaniei, în perioada când a apărut cântecul (care, judecând după melodie, pare să fie de pe vremea imperiului habsburgic). Read more…

Copiii și pandemia

Copii, vă rog nu vă apropiați prea mult de mine. Este interzis din cauza pandemiei! Nepoții mei nu îmi acceptă cererea, ci mă tot întreabă: „De ce? Ce este pandemia? Când se va termina?” Răspunsuri aș avea, dar majoritatea se bazează numai pe logică nu au o bază solidă. Copiii îmi simt nesiguranța și continuă să se apropie de mine și de iubita lor bunică. Recunosc, nu am fost prea disciplinați, ne-am întâlnit adeseori cu ei, ba chiar au dormit la noi în timpul pandemiei. Ne venea foarte greu să refuzăm, mai ales că părinții lucrează și venind acasă, încep muncile casnice, cele educative, în locul școlilor închise, precum și cea de părinți. Cu toate greutățile, au rămas părinți grijulii. Noi îi ajutăm cum putem. Copiii vin la noi printre altele pentru că este foarte greu să găsești pe cineva care să-i îngrijească în orele dimineții. Iar noi, ca pensionari, avem timp berechet. Îi supraveghem să-și pregătească lecțiile, îi ajutăm să se conecteze la Zoom, mănâncă și chiar dorm la noi când părinții lor vor să se relaxeze pentru câteva ore. Recunosc, este riscant, dar noi acceptăm riscul de dragul lor. Read more…

“Copiii rușinii” din Cel de-al Treilea Reich

Nu intenționez să scriu despre tragedia celor 1.5 milioane de copii evrei uciși de naziști, nici despre cei rămași în viață, dar sterilizați, sau despre cei traumatizați pe viață, ci despre trista soartă a copiilor creștini născuți din căsătorii interzise și sterilizați, așa-zișii “copii ai rușinii”. Rasismul, intoleranța și ura naziștilor germani s-au manifestat nu numai față de evrei, ci față de tot ceea ce nu reprezenta perfecțiunea fizică și mintală a germanilor arieni. Sute de mii de germani cu dizabilități au fost eutanasiați sau sterilizați în secret, homosexualii deportați și omorâți cu miile la Dachau, așa cum au fost și cei care se opuneau regimului – comuniști, social democrați, preoți catolici etc. Etnia romă, la fel ca cea evreiască, era considerată inferioară și destinată exterminării în masă. Slavii erau considerați o rasă inferioară, destinată să devină sclavi ai germanilor. Și totuși naziștii, prin proiectul satanic al lui Himmler, comandantul SS-ului, au răpit în jur de 20.000 de copii polonezi care aveau trăsături de arieni, ca să-i germanizeze și să-i împartă familiilor de germani, pentru a fi adoptați. Odată ajunși în Germania, în lagăre de selecție speciale, copiii au fost reexaminați și cei care totuși nu corespundeau criteriilor ariene au fost pur și simplu uciși. Poate cel mai puțin cunoscut grup de copii prigoniți de naziștii germani au fost așa-numiții “copii ai rușinii”, un termen folosit de propaganda germană după Primul Război Mondial.Read more…

Ghid practic pentru lock-down-ul vienez (II)

Au trecut mai bine de opt ani, anunța Institutul Meteorologic, de când iarna surprinde Austria, deja de la începutul lunii decembrie. Ultimul strat generos de zăpadă în Viena, cu viscol și frig este o imagine de demult, chiar și fiica mea, în vârstă de 20 de ani, își amintește vag de ultimele drumuri cu săniuța, din vremea grădiniței. Acum, în lock-down “light”, toate acoperișurile au un strat subțire de zăpadă. Într-un tempo monoton, trenul mă duce spre Semmering, o localitate de munte aflată la 90 km de Viena. De pe viaduct surprind panorama văii împădurite, acoperite în zăpadă, în pâcla fumului din coșurile caselor, ici-colo strălucind sub razele soarelui de iarnă. Doar câte o boare de vânt aduce pe geamul compartimentului un vârtej de pulbere albă. Pereții celor 14 tuneluri sunt ca ecranul unor cinematografe, umbrele vagoanelor se derulează în imagini sacadate, ca la proiecțiile unui vechi film sepia, iar contururile deformate artistic de lumina din interior se schimbă optic în cele mai ciudate forme, dând iluzia unei vieți ca-n filme. Construcția acestei căi ferate peste Pasul Semmering, inaugurată în anul 1854 și din 1998 în Patrimoniul Cultural UNESCO, a fost o premieră europeană în domeniul transportului feroviar, un proiect al arhitectului Carl Ritter von Ghega.Read more…

Venus invidioasă?

Ființele umane se nasc cu fizionomia și formele corpului lor unic, în funcție de etnie, caracteristici familiale și bagajul genetic propriu. Nasul coroiat al evreilor a fost luat în derâdere de naziștii celui de-al Treilea Reich. Filmul de propagandă Jud Süß (Evreul Süss), vizionat de 20 de milioane de germani, prezenta printre altele această fizionomie caracteristică, specifică evreilor, ceea ce de fapt nu este adevărat. Nasuri coroiate sau acviline se întâlneau la romanii antici, la greci, armeni, arabi, iranieni, spanioli, italienii de sud sau gruzini (georgieni). În jurul meu văd mii de evrei israelieni cu nasuri mici și drepte. Oricum, medicina modernă oferă posibilitatea de a schimba forma nasului printr-o operație numită rinoplastie, făcută de medici O.R.L. sau de plasticieni. Imaginea în ochii proprii și cea dorită de partener/ă se poate schimba radical spre bine după această operație. La fel se întâmplă de obicei și cu mărirea sau micșorarea sânilor, epilarea la femei, implantul de păr capilar la bărbați, sau corecția ridurilor extreme, mai ales la oamenii relativ tineri, dar nu numai. Unele operații estetice sunt corective, îmbunătățind calitatea vieții și sănătatea pacienților. Exemple ar fi micșorarea sânilor enormi, sau anteriorizarea bărbiei la cei cu bărbii minuscule, care adesea au tulburări respiratorii, mai ales în timpul somnului. Eu cred că aceste proceduri estetice / cosmetice sunt nu numai îndreptățite, ci chiar necesare.Read more…

Sentință juridică ”istorică”: cine este evreu … oficial și legal în statul israel și în diaspora

Luni 1 martie 2021, Curtea Supremă din Israel a pronunțat o sentință care a căpătat un caracter istoric. Ea a redeschis o problemă spinoasă: cine este evreu? O întrebare la care politicienii israelieni nu au reușit și probabil nici nu au vrut să răspundă clar, de-a lungul deceniilor. Ei au preferat să renunțe la dezbaterea acestei probleme, s-o neglijeze datorită complexității sale și implicațiilor sociale și politice pe care le are. Acești politicieni, din partide politice diferite, au preferat varianta cea mai comodă, evitând implicarea proprie și nevoind să-și ia o răspundere istorică, ceea ce ar fi influențat întreaga evoluție viitoare a poporului lui Israel. Ei au decis să accepte răspunsul dat de rabini ortodocși, pe bază halahică. În conformitate cu acest răspuns, este evreu sau evreică cel născut sau cea născută de o mamă evreică, precum și cel sau cea care trece la iudaism. Dar fără să se precizeze nimic asupra trecerii cuiva la iudaism, fără a se vorbi de curentele religioase din iudaism. Cu alte cuvinte, o nebuloasă, făcându-se abstracție că există forme diferite de trecere la iudaism și ajungând la un raport ciudat între sacru și profan, între religios și laic, între dreptul halahic, dreptul civil, situația politică. În urmă cu un număr de ani, se afirma că trecerea la iudaism a ajuns elementul religios care îi preocupă pe evreii laici în Israel. Același răspuns general, fără preciziuni, explicații și comentarii, a fost preluat de ”Legea Reîntoarcerii”, lege de bază a Statului Israel, care decide asupra dreptului fiecărui evreu de a imigra în țară, de ”a face alyah”. Ulterior a fost declarat ca având drept de ”a face aliyah” și cel sau cea are un bunic evreu sau o bunică evreică. Deoarece curentul ortodox iudaic este singurul recunoscut oficial în Statul Israel, singurele convertiri la iudaism recunoscute oficial erau ortodoxe, ”în conformitate cu Halaha”, în fața unui Tribunal Rabinic ortodox de Stat. În privința convertirilor la iudaism făcute în străinătate, erau recunoscute numai cele făcute în fața unui tribunal rabinic ortodox. În anul 1988 s-a decis recunoașterea convertirilor la iudaism făcute în fața unui tribunal rabinic reformist sau conservativ (”masorti”) în străinătate, respectivele persoane trebuind totuși să se afle într-o comunitate o perioadă anumită, înainte de ”a face alyah”.Read more…

Croazieră pe Marea Mediterană

În anul 1981 am vizitat Israelul pentru a doua oară. Această vizită, care a durat patru săptămâni, mi-a rămas în amintire datorită croazierei pe Marea Mediterană pe care am făcut-o în timpul acestui sejur. Ce m-a determinat să scriu despre această croazieră după atâția ani când datele exacte au pălit demult? Se știe că bătrânii trăiesc în trecut și mai ales acum, când sunt mai singură ca altădată, deoarece ai mei sunt de peste un an la Bușteni din cauza pandemiei, am tot timpul să evoc amintiri și evenimente plăcute dintr-o „altă” viață, care nu se va mai întoarce. Sunt exact 40 de ani de la această croazieră pe care nu o plănuisem. Erau 10 ani după prima mea vizită care m-a entuziasmat, doream să-mi revăd rudele, veri și verișoare și în special țara. Surpriza mi-a făcut-o una din verișoare, când m-a invitat să-mi petrec ultimele zile ale vizitei într-o croazieră care pornea din portul Haifa, pe care încă nu-l văzusem, deși fusesem de mai multe ori în acest oraș frumos; iar escalele erau în locuri care mi se păreau foarte interesante: Rhodos, Atena și Larnaca. Bineînțeles că am fost încântată și am primit cu plăcere acest neașteptat cadou. Croaziera implica o serie de drumuri la Legația Greciei pentru viză, dar le-am rezolvat foarte ușor și în timp util, bucuroasă să pot cât de cât vizita locuri necunoscuteRead more…

Adicția în lumea contemporană

“Quitting smoking is easy, I’ve done it hundreds of times.” (Este ușor să te lași de fumat. Am făcut-o de sute de ori.) Mark Twain. Poate că unii dintre noi am abuzat uneori mâncând prea mult, mai ales dulciuri, sau am abuzat cu băuturi alcoolice, țigări sau cu medicamente antidepresante, calmante, somnifere, sau pentru slăbit. În tinerețe eu fumam două pachete pe zi, dar m-am lăsat de pe o zi pe alta, acum 47 de ani. Câteva săptămâni am avut simptome fizice (transpirații și puls rapid) precum și psihologice. Luni de zile am mai visat că după prânz mă întindeam pe pat și aprindeam cu plăcere un Papatratos sau un Kent, țigări foarte scumpe pentru un student… Aceste vise îmi reveneau zilnic și în subconștient îmi ziceam că fumez o singură țigară, nu voiam să reîncep cu fumatul. Abuzul este folosirea exagerată a unor substanțe, care poate fi întreruptă în orice moment fără ca individul să sufere; cel care este dependent de o substanță nu poate întrerupe adicția, deși este conștient de dauna medicală, economică sau socială pe care și-o produce lui însuși și celor din jur. Read more…

Sfârșitul dinastiei Castro

Cel de-al VIII-lea congres al Partidului Comunist din Cuba, care s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, va rămâne în memoria cubanezilor ca o piatră de hotar a istoriei de șapte decenii a regimului comunist. Generații de cubanezi au crescut în umbra fraților Castro, mai întâi a lui Fidel, decedat în 2016, care a reușit să doboare vechiul regim capitalist corupt, cu cea mai mare parte a populației aflându-se în pragul sărăciei, apoi a fratelui său Raul. Acesta a trebuit să se confrunte cu provocările de după prăbușirea sistemului mondial comunist, reazemul existenței Cubei. Raul Castro a fost ales președinte al țării în 2008 și secretar al Partidului Comunist în 2011, după ce Fidel, bolnav, a renunțat la ambele poziții. Pe parcurs, în 2018, după ce a deținut două mandate de președinte al Cubei, Raul a predat funcția succesorului său, ales chiar de el, vicepreședintele Miguel Diaz-Canel, iar acum renunță și la funcția de secretar general al PC Cubanez. Astfel că, începând din 19 aprilie a.c., dinastia Castro dispare din suprastructura statului, cel puțin oficial, deoarece, afirmă analiștii, cât va mai fi în viață, (împlinește 90 de ani) Raul nu-și va pierde influența, probabil că sfaturile lui vor fi ascultate, cu toate că în Cuba vine la putere o nouă generație postrevoluționară.Read more…

Memoria cetățenilor evrei din Marghita

Cu toții avem datoria morală de a nu-i uita pe cei dragi, pe prieteni sau pur și simplu pe concetățeni. Din păcate, înfloritoarea comunitate evreiască din Marghita, județul Bihor, a fost uitată. Eu doream să le păstrez memoria cu o mică placă comemorativă dedicată cetățenilor evrei din Marghita. Împreună cu prietenul meu din copilărie, Oscar, cetățean al orașului, plănuiam ca placa să fie pusă pe locul de unde peste două mii de evrei au fost luați cu forța la Auschwitz, unde majoritatea au fost uciși. În zadar am scris fostului primar al orașului și președintelui comunității evreiești din Oradea. Nici măcar nu mi-au răspuns. Din fericire, noul primar al orașului a luat inițiativa comemorării prin amenajarea cimitirului. Nu știu dacă a fost intenționat sau nu, dar odată cu instaurarea regimului comunist, urmele evreimii Marghitane au fost șterse treptat. Ceea ce s-a salvat ca prin minune după Holocaust, a fost distrus pe vremea comuniștilor. Acum vreo treizeci de ani, în timpul unei vizite, nu am reușit să identific mormântul frățiorului meu Ștefan, care a murit la vârsta de trei luni. Totul era acoperit de buruieni. Multe morminte au fost distruse.Read more…

Cine va aduce pacea în Israel?

Pentru a treia oară, Israelul a fost atras într-un război cu organizația teroristă Hamas din Gaza. Amenințarea orașelor israeliene și a populației civile prin lansarea a multe mii de rachete de către militanții Hamas a declanșat o reacție dură din partea Israelului care a dat lovituri nimicitoare teroriștilor. Din păcate, atât atacul cât și contraatacul au avut drept rezultat pierderi de vieți omenești din rândul populației civile de ambele părți, distrugerea de clădiri și de infrastructură. Cum Israelul este dotat cu sistemul antirachetă Cupola de Fier, acesta a putut anihila cele mai multe rachete, dar nu pe toate. Distrugeri mari s-au înregistrat în Gaza, unde Hamas și-a plasat lansatoarele de rachete în cartiere dens populate, în școli, spitale, chiar și moschei. Cauzele acestui război sunt multiple, dar de astă dată el s-a declanșat loc într-un context politic special. Israelul și Gaza se află într-o perioadă de tranziție, într-un fel de vid de putere; o astfel de situație există și în SUA, singurul stat care poate pune capăt conflictului. În Israel și în Gaza se desfășoară o luptă pentru putere și influență, Hamas care guvernează fâșia Gaza, vrea să se impună drept liderul tuturor palestinienilor, respectiv și al celor care trăiesc în Cisiordania, administrată de Mahmud Abbas și de mișcarea Fatah.Read more…

Fundațiile invizibile ale vieţii

Zilele trecute m-am întâlnit cu un amic constructor, care mi-a spus o povestioară nostimă legată de munca sa: tocmai lucrau de zor la fundația unei case, când fiul de vreo 5 ani al cuplului beneficiar i-a strigat stupefiat din mașina părinților care veniseră pentru a discuta despre câteva detalii: „Tata vă plătește să-i construiți o casă, nu să-i săpați o groapă în curte!” Iar când toți adulții din preajmă au încercat să-i explice, amuzați, că echipa lucrează la fundație, fără de care nu se recomandă construirea unei case, copilul mai întâi nu i-a crezut, arătând în jur spre celelalte case care „nu sunt cocoțate deasupra unor gropi”, apoi n-a înțeles de ce să sapi o groapă pe care apoi s-o umpli la loc, chit că o umpli cu altceva, nu cu pământul scos, și în cele din urmă nu pricepea nici în ruptul capului de ce trebuie să se muncească atât la un detaliu care oricum nu se va vedea după completarea lucrărilor. După această discuție haioasă m-am întrebat în drum spre casă dacă noi, oamenii în general, știm să apreciem „fundațiile” invizibile din viețile noastre, fără de care n-am fi reușit să devenim cine suntem. Ați auzit de doamna Kiesler, pe numele de fată: Gertrude Lichtwitz? Frumoasa Trude, adorată de „marea burghezie evreiască a vremii”, umplea săli de concerte oriunde în Europa. Publicul a uitat-o pe nedrept pe Gertrude, și s-ar putea să credeți că nici n-ați auzit de ea vreodată – dar dacă vă spun că era mama actriței și inventatoarei Hedy Lamarr?Read more…

Coșmarul

Optimism is the madness of insisting that all is well when we are miserable –– Optimismul este nebunia de a insista că totul este bine, atunci când de fapt suntem nenorociți – Voltaire. Dușmănia dintre evrei și arabi este seculară, fiind cauzată nu numai de conflictul teritorial, ci și de religie, de concepțiile diferite despre viață și moarte, de educație, cultura și tradițiile radical diferite. Totuși, dacă noi evreii am fi întrebați, mulți ar răspunde, la fel ca mine, că după Holocaust, evreii au o singură țară, patria lor istorică milenară, pe când arabii (palestinienii și ceilalți) au 22 de țări. Războiul de independență al Israelului din 1948, a cauzat plecarea benevolă sau expulzarea din Israel a câtorva sute de mii, până la un milion de arabi. Mai puțin știut, mai ales în presa occidentală, este faptul că în jur de 850,000 de evrei au fost expulzați din țările arabe și Iran, care nu acceptau întemeierea statului Israel. În orașele israeliene cu populație mixtă evreo-arabă situația este labilă, departe de a fi idilică, cu răbufniri periodice de ură și agresiune din partea arabilor, care se simt mai mult palestinieni decât israelieni, cu toate că au drepturi egale. Nu că n-am avea și noi faliții noștri extremiști…Și totuși în 1969 a apărut o oază de optimism privitor la relațiile dintre cele două popoare, doar un mugure de optimism și de coexistență pașnică. Călugărul dominican, fost evreu născut în Egipt, Bruno Hussar, a înființat satul Neve Shalom (în ebraică) / Waħat al-Salam (în arabă) – Oaza Păcii. Read more…

Evreii din insule

În anul 2020 populația evreiască globală a ajuns la 14,7 milioane, față de 16,6 milioane câți au fost înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Este greu de recuperat numărul de evrei uciși de naziști și de colaboratorii lor! Holocaustul a cauzat o nouă migrație a evreilor spre toate colțurile lumii, în încercarea de a scăpa de primejdiile care îi amenințau în Europa. Dintre toți acești refugiați, unii au ajuns în diverse insule, pe unde i-a purtat soarta și unde au găsit adăpost. Dar adevărul este că în unele insule existau comunități cu mult mai vechi, unele chiar din antichitate. Printre primele insule unde au ajuns evrei a fost Malta, în urmă cu cca. 3000 de ani. (Se pare că erau membri ai triburilor Zvulun și Așer).Read more…

Unde sunt iluziile mele?

Nu mai există, au fost îngropate încetul cu încetul pentru ca astăzi să dispară complet. Să nu credeți că sunt o fire care mă amăgesc, că mă entuziasmez repede. Încă înainte de 1989 am fost reținută în ceea ce privește evoluțiile viitoare, concret atunci mă gândeam la antisemitism. Eram convinsă că după căderea regimului ceaușist, antisemitismul latent care uneori ieșea la suprafață, va izbucni, nemaiexistând o stavilă pseudoideologică despre egalitatea tuturor. Din păcate, am avut dreptate, așa s-a întâmplat, este adevărat, încetul cu încetul s-a mai atenuat, prin strădania unor oameni politici cu gândire democratică și prin constrângeri din afară – condiționarea intrării noastre în NATO și UE, au apărut și legi care sancționau manifestările antisemite. Dar, mai ales odată cu izbucnirea pandemiei, ele au reizbucnit sub o formă sau alta în Europa chiar și în România. În ultimul timp, nu atât acest aspect mă îngrijorează cel mai mult, ci tabloul românesc pe ansamblu. Și aici intervin iluziile mele. Mi-am făcut iluzia și am dat de câteva ori câte un cec alb (cu rețineri, totuși la vârsta mea nu pot fi chiar atât de naivă) pentru personaje și ideologii despre care credeam că vor funcționa.Read more…

O jumătate de veac, pentru un minut!

Ankie Hacks s-a născut în Olanda la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Erau ani grei, chiar și pentru olandezi, dar părinții ei s-au străduit să facă în așa fel încât să nu îi lipsească nimic. Este o fată inteligentă, sensibilă, iubește literatura, iar cartea care o impresionează cel mai mult este Jurnalul Annei Frank. Deși Ankie e catolică, visul ei este să vadă cu ochii ei țara în care Anna nu mai apucase să ajungă. în 1969 vede un mic anunț din care află că într-un kibuț din Israel se caută voluntari. Anunțul e însoțit de o poză romantică, cu băieți și fete dansând hora în jurul unui tractor și culegând portocale. „Aici e de mine”, își spune Ankie. Ajunge în kibuț în anul următor. Tractoare sunt prea puține, iar la portocale sunt deja prea mulți, așa că e trimisă la curățat ceapă la bucătăria kibuțului. Peste un an se întoarce în Olanda. Decide că ar trebui să practice un sport. Scrima ar fi o opțiune. E un sport elegant, dezvoltă agilitatea, formează caracterul. Se înscrie la Academia de Scrimă de la Haga. Antrenor îi e un băiat cu ochelari, care vorbește olandeza cu accent străin. „Probabil un balcanic”, gândește ea. Antrenamentele sunt grele, tânărul antrenor, deși politicos, o cam chinuie. La unul din antrenamente, Ankie are o răbufnire: Maspik (destul!), spune ea în ebraică!Read more…

Prezentator, ziarist, comentator, eseist – vedeți vreo diferență?

Hotărârea de a discuta acele aspecte care diferențiază sau, mai bine zis, ar trebui să diferențieze ocupațiile de mai sus, provine din realitatea de zi cu zi, în care toate mijloacele de comunicare la care am acces – ziare, radio și televiziune – se află în mâinile unor așa-ziși specialiști în domeniul știrilor și care de la o zi la alta, și uneori de la o oră la alta, trec dintr-o ”specialitate” la alta. Ba mai mult, uneori, chiar deseori, individul (sau individa) își permite să prezinte o știre, în calitate de prezentator, dar să treacă imediat la un alt tip de activitate și să o discute, transformându-se în mod magic în comentator. În felul acesta amatorismul își pune amprenta pe amalgamul de noutăți care ne sunt prezentate pe tavă, iar pericolul e înclinația noastră de a le absorbi telles quelles. Într-o lume în care știrile false (ceea ce americanii numesc fake news) reprezintă o nouă industrie, cu un înalt procentaj de credibilitate, mijloacele de comunicație așa-zise ”clasice” nu au decât un rol secundar în combaterea minciunii organizate. Să fiu bine înțeles. Într-o lume liberă dreptul de a avea o părere e inalienabil, însă ceea ce e interzis e de încerca să-ți transformi propriile tale opinii în adevăruri absolute.Read more…

Belgia – stat disfuncțional sau exemplar?

Deschid analiza cu un vechi banc care ilustrează ethosul statului belgian: În revista de front dintr-o unitate a armatei belgiene, comandantul ordonă ca valonii să facă doi pași la stânga, iar flamanzii doi pași la dreapta. Zis și făcut. Nemișcați rămân doar doi militari, Ițic și Ștrul. Nițel mai curajos, Ițic, timid îl întreabă pe comandant: Nous sommes les belges? Belgia și-a obținut independența în cursul așa numitei Revoluții Belgiene din 1830, o revoltă a populației din sudul Regatului Unit al Țărilor de Jos de confesiune catolică, contra dominației regiunii din nord de confesiune protestantă. Această revoluție a condus la formarea Statului Belgian catolic, burghez, neutru și francofon. Din 1831, de la instalarea lui Leopold ca rege, Belgia este o monarhie constituțională și democrație parlamentară, cu o constituție seculară bazată pe codul napoleonian. Totuși votul universal pentru bărbați a fost acordat doar în 1893, ca urmare a unei greve generale, iar cel pentru femei doar în 1949. Șeful statului este regele, actualmente Filip, care numește guvernul federal, după ce acesta a primit votul de încredere din partea Camerei Reprezentanților. Guvernul are în componență cel mult 15 membri, care cu posibila excepție a premierului, trebuie să conțină un număr egal de valoni și flamanzi.Read more…