Șoseaua 232 – Drumul Morții

Dec 4, 2025By

Războiul s-a terminat, după doi ani terifiant de grei pentru toți, pentru toate comunitățile, pentru toate taberele, pentru toți soldații, pentru toți civilii, pentru noi toți. Ultimii ostaticii supraviețuitori au revenit acasă, la familiile lor, după o perioadă înfrigurată de speranță și așteptate. În ziua în care s-a semnat acordul de neagresiune și toți ostaticii rămași în viață au revenit la cuibul lor, am simțit cu toții o ușurare și o bucurie imensă amestecată cu o tot atât de mare tristețe. Ne doare sufletul pentru cei care nu au rezistat, pentru cei care au fost uciși cu cruzime în timpul detenției, pentru familiile care mai așteaptă cadavrele celor dragi ca să-i poată înmormânta așa cum se cuvine după datină. În plus, bucuria este umbrită și de o imensă grijă și teamă. Cum se va vindeca această rană vie și dureroasă, înfiptă adânc în credința și speranța noastră de pace reală și trainică? Cum vom reclădi ceea ce acești doi ani au incendiat și otrăvit? Suntem pierduți într-o mare de nedumeriri. Războiul s-a terminat, dar doliul continuă să ne copleșească. Oricât am vrea, este imposibil să ne întoarcem la situația dinainte de octombrie 2023 și, desigur, din perspectiva actuală nici nu este de dorit. Israelul este perturbat de conflicte interne și de o dezbinare fără precedent. Este greu de imaginat ieșirea din acest impas fără o schimbare radicală, strategică, nu un compromis tactic. Dorința să vin la fața locului, să simt tragedia confraților mei cât mai direct, nu doar prin mass media, am avut-o deja după câteva luni de la acest eveniment. Totuși nu am avut curajul și puterea fizică să întreprind nimic în mod individual.Read more…

Dec 4, 2025 36 comments

Matrioşka

Dec 25, 2025By

De o vreme încoace hoinăresc tot mai mult pe cărările trecutului dându-mi seama cu uimire că versiunile mele de la diferite vârste coexistă şi pot fi developate atunci când poposesc pe tărâmul diferitelor amintiri. De fapt, sunt ca o Matrioşkă ce nu poate fi deschisă decât cu parola introspecţiei sau cu cheia confesiunii. Prima matrioşkă am primit-o la vârsta grădiniţei şi purta într-însa 11 păpuşi mai mici, din care ultima, cea mai micuţă, era cât un bob de fasole. Am ţinut foarte multe la ea, o desfăceam adesea şi înşiram toate fiicele ei îmbrăcate în haine asemănătoare, de culori diferite, doar ultima era înfăşată ca un bebeluş. După ani şi ani am dăruit-o unei fetiţe. Mulţi ani nu am mai avut în casă nicio matroişkă, până la cadoul pe care mi l-a dat fiul meu, anul trecut, de Crăciun. Trebuie să recunosc că până la scrierea acestui articol nu am fost curioasă să aflu istoria şi, mai ales, semnificaţiile acestor păpuşi cuibărite una în cealaltă şi purtând diminutivul de la prenumele rusesc Matriona (care şi-ar avea sorgintea în cuvântul latinesc mater – mamă). Primul set de opt păpuşi introduse unele în altele a fost fabricat în 1890, la Manufactura de Jucării care funcţiona la Abramţevo, lângă MoscovaRead more…

Dec 25, 2025 6 comments

Filme care m-au făcut să plâng

Jan 8, 2026By

Nu sunt multe filme la care mi-au dat lacrimile, dar de trei sunt sigur. Pentru mine, lăcrimarea este atât un mod de ușurare, cât și o formă de exprimare a emoțiilor – uneori chiar a fericirii sau a bucuriei de moment. Acest fapt s-a întâmplat la filme de dragoste, atunci când, în cele din urmă, cuplul de îndrăgostiți se regăsește. Am plâns și din motive profund personale: moartea tragică a părinților mei. Am lăcrimat de bucurie la evenimente deosebit de emoționante, cum a fost momentul în care fiul nostru cel mare a fost distins de două ori dintre cei 15.000 de colegi ai săi sau când celălalt fiu a fost înaintat în funcție pentru merite deosebite la locul de muncă. Desigur, lacrimile pot apărea și din motive banale, de pildă atunci când curăț ceapa, când îmi intră ceva iritant în ochi sau în cazul unei infecții oculare, dar aceasta este cu totul altă poveste. Nu țin minte să fi avut vreodată „lacrimi de crocodil”, așa cum vedem uneori la moartea unui dictator. Plânsul este un fenomen complex, asociat cu stres sufletesc și / sau fizic, de pildă, o durere insuportabilă. El este însoțit de lăcrimare, de o anumită vocalizare (deși unii, ca mine, nu scot sunete când plâng), de modificări ale expresiei feței, ale ritmului respirator și ale posturii corporale.Read more…

Jan 8, 2026 22 comments

JOI. UN AN. IANUARIE (II)

Jan 22, 2026By

Peter Rosenthal a mai publicat sporadic în revista Baabel, cel mai recent fiind romanul autobiografic În capcana timpului, apărut în foileton în 2022.  Peter este „medicul-condeier” prin excelență.  Și când a primit un post, o dată pe săptămână, în zilele de joi, la o clinică de psihiatrie în celălalt capăt al orașului Köln, i-a venit o idee: să consemneze, timp de un an, întâmplările mărunte din zilele de joi, scenele inedite la care a fost martor, impresiile, ideile, stările de spirit…  Așa s-a născut culegerea de proză scurtă intitulată Donnerstags [Joi], apărută în decembrie 2025 la editura Parasitenpresse. Traducerea din limba germană îmi aparține.  Versiunea română, pe care o publicăm în foileton în Revista Baabel, apare aproape simultan cu cea originală, cu aprobarea editurii.  În această ediţie continuăm cu următoarele două zile de joi din ianuarie. Hava OremRead more…

Jan 22, 2026 2 comments

Mimi

Feb 19, 2026By

Adesea simțim nevoia să ne evocăm părinții, bunicii, rudele mai apropiate, cele în ascendență sau descendență mai directă, cu al căror sânge, sângele nostru seamănă mai mult la ”culoare”. Acum aș dori să evoc memoria unei crenguțe mai îndepărtate de pe arborele genealogic, dar sufletește extrem de apropiată, pe Mimi, mătușa mea mult iubită și prețuită. De fapt, era mătușa mamei mele dar, prin filiație, a devenit și mătușa mea. Mi-o amintesc pe Mimi în ipostaze diferite. Întâi o văd cu ochi de copil. Atunci când ne vizita, mi se părea că pe ușa apartamentului nostru sărăcăcios intra o păpușă vie. Mimi era întruchiparea eleganței, cu o siluetă extrem de fină, cu părul blond deschis, întotdeauna perfect coafat, cu o figură armonioasă, mereu surâzătoare, plină de grație și cu o voce blândă și dulce. Nu mi-o amintesc niciodată supărată sau indispusă, ci doar senină, slobozind hohote vesele de râs, pline de muzicalitate, luminând parcă atmosfera încăperii cu fiecare pas pe care îl făcea. Vizitele ei însemnau și întâlnirea cu verii mei, cei doi copii ai ei, iar soțul ei era unchiul simpatic, întotdeauna amabil cu toți cei din jur, un pater familias ideal. Pentru mine, cu ochi de copil, prezența frumoasei Mimi, întotdeauna elegantă, îmbrăcată cu rochii fermecătoare, întotdeauna atât de luminoasă și binevoitoare, era minunată.Read more…

Feb 19, 2026 13 comments

Ce cauţi tu în viaţa mea?!

Jan 14, 2016By

Prietenul meu fugi pe urmele soţiei de-abia plecate, închise uşile care despărţeau sufrageria în care eram aşezaţi pe fotolii confortabile de holişorul de la intrare şi mi se adresă, aproape în şoaptă:

-Eu cred că sunt evreu……Şi din acest moment suntem doi care ştim asta, doar doi în toată lumea, tu şi cu mine!!!

Întunericul cucerise deja încăperea, şi ar fi fost nevoie de a aprinde o lumină, altminteri discuţia ar fi continuat fără măcar să ne vedem mutrele, dar se pare că aceasta era dorinţa de moment a prietenului meu.Read more…

Jan 14, 2016 1 comment

Kertész Imre și Nemes Jeles László – maghiari sau evrei?

Jan 28, 2016By

Cred că primul nume este de ani de zile bine cunoscut cititorilor din numeroase țări. Este scriitorul evreu-maghiar care a primit, în 2002, premiul Nobel pentru literatură; singurul scriitor maghiar care a fost distins vreodată cu acest premiu.Nemes Jeles László este regizor de film, de asemenea evreu maghiar. Pe el încă nu-l cunoaște lumea în așa măsură dar de-acum, după ce, în 2015, la Cannes, filmul lui, ”Fiul lui Saul”, a primit Le Grand Prix (Marele premiu) al doilea după Palme d’or, iar în SUA Globul de aur pentru cel mai bun film străin, De ce i-am apropiat pe cei doi?Read more…

Jan 28, 2016 2 comments