Impresii de la întâlnirea cu Papa Francisc, la Şumuleu-Ciuc

Jun 2, 2019By

Am pornit din Gheorgheni spre Șumuleu-Ciuc, în zorii zilei, la ora 4.45, cu mai multe autocare iar în jur de ora 6.00 am ajuns în Miercurea-Ciuc, la intrarea în oraș, unde erau amenajate mai multe parcări atât pentru autobuze cât și pentru autoturisme, totul foarte bine pus la punct. Odată coborâți din autobuze ne-am încolonat și am pornit pe drumul de aproximativ 5 km de la intrarea în Miercurea-Ciuc până pe dealul Șumuleului. A fost crunt. A început să plouă și să bată vântul, erau puține grade peste 10, dar fiecare dintre noi știam că vremea va fi capricioasă și, ne-am echipat corespunzător. Deși majoritatea aveam umbrele și pelerine, la picioare toată lumea era udă și murdară de noroi. Când am ajuns în apropierea dealului Șumuleu totul era cuprins de o ceață atât de densă încât abia se vedea scena amplasată pentru oficierea slujbei. Pe ecranele gigant pelerinii erau informați în limbile română, maghiară și engleză referitor la ce au voie și ce nu au voie să aibă asupra lor, despre punctele de prim-ajutor din fiecare sector iar în cazul întâmpinării oricăror dificultăți eram îndemnați să apelăm cu încredere la voluntarii care se aflau prin mulțime. Era ora 9:10 când am ajuns în sectorul 1 dar, ploaia era din ce în ce mai nemiloasă iar frigul își făcea prezența, motiv pentru care zeci de persoane, printre care și foarte mulți copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Am înțeles de la cei responsabili cu acordarea primului ajutor că cele mai multe probleme au fost din cauza efortului și a vremii. Slujba religioasă era programată să înceapă la ora 11:30, prin urmare, aveam de așteptat aproape două ceasuri și jumătate…Read more…

Jun 2, 2019 4 comments

File din istoria evreimii clujene…a VII-a oară

Jun 20, 2019By

Încă sunt prea aproape de eveniment ca să pot arunca o privire retrospectivă, (cât de cât obiectivă) însă îndrăznesc să spun că satisfacţia obiectivului îndeplinit (şi sper că bine realizat) îi conferă valoare adăugată răstimpului febril al pregătirilor, când totul se aglomerează în preajma termenului limită – al acelui deadline cu nume atât de sugestiv – când simţi că nu mai pridideşti şi mai sunt atâtea de făcut! În acelaşi timp nu pot să nu contorizez cu oarecare mândrie că s-a încheiat şi cea de a şaptea ediţie a simpozionului File din istoria evreimii clujene, început în 2011 – de echipa (dream team?): Robert Schwartz, Andrei Zador, Ladislau Gyémánt şi subsemnata – în speranţa restituirii unor crâmpeie din istoria evreimii clujene, numeroase şi prospere, spulberate de Holocaust, reclădite din cenuşă şi apoi tot mai împuţinate… Cele şase ediţii anterioare s-au concretizat în şase volume (dublate fiecare de ediţia în limba maghiară) conţinând lucrări care contribuie cu piese importante în amplul puzzle al Istoriei evreilor din Cluj, o viitoare lucrare foarte necesară şi mult aşteptată. Ediţia a VII-a a Filelor din istoria evreimii clujene s-a desfăşurat sub genericul comemorării a 75 de ani de la deportarea la Auschwitz a celor peste 18.000 de evrei din Cluj şi împrejurimi şi a avut ca tematică generală: personalităţi evreieşti ale teatrului şi filmului din Cluj; presă şi gazetari evrei.Read more…

Jun 20, 2019 6 comments

Gândurile cititorului transformat în critic literar

Jul 4, 2019By

Nu, nu sunt obsedat de scrisul lui Yuval Harari. Ca dovadă, nu am fugit la librărie să cumpăr primele două cărți ale sale, pe care nu le-am citit până acum. Dar decizia de a mă ocupa pentru a doua oară, consecutiv, de cele descoperite în ultimul său volum (”21 lecții pentru secolul 21”) mă obligă să răspund la întrebarea pe care poate mulți cititori și-o vor pune, și anume ce-l face pe individ să pună deoparte alte subiecte, unele chiar foarte interesante, și să se refere încă o dată la amintitul scriitor. Adevărul este că pentru un scrib amator ca mine, greutatea este de a găsi o dată la două săptămâni un subiect care, cel puțin în aparență, ar putea interesa pe stimatul cititor, gata să sacrifice câteva minute din viața sa pentru a citi un eseu care să nu-l dezamăgească. Am mai spus-o, Harari scrie foarte bine, posedă un condei de mare valoare și stilul său e mai mult decât atractiv, este captivant. În marea lor majoritate argumentele pe care le aduce pentru a-și demonstra teoriile sunt corecte și uneori chiar inovatoare, cel puțin pentru cel care nu și-a dedicat viața nici istoriei universale, nici filozofiei. Ceea ce nu înseamnă că tot ce scrie e literă de lege.Read more…

Jul 4, 2019 16 comments

Karlovy Vary 2019 – O ediție etalon

Jul 18, 2019By

Ediția cu numărul 54 a Festivalului internațional al filmului de la Karlovy Vary a început pe cunoscuta melodie Cha ba da ba da. Suport muzical al unui montaj cu Un alt bărbat și o altă femeie. Refrenul avea să fie reluat și în seara închiderii. Neobișnuit pentru un mare festival. După cum neobișnuiți au fost și cei aflați dincolo de sintagma transferată din titlul faimosului film al lui Lelouch. Nu erau două vedete ci, pur și simplu, Bărbatul și femeia care, acum 25 de ani, au relansat festivalul, după ani de presiuni politice, l-au proiectat pe orbita regăsirii: Eva Zaoralova și Jiří Bartoška. Ea- critic de film, numită director artistic și selecționer. El – actor, acum președinte. Festivalul din acest an a omagiat cei 25 de ani ai unui cuplu profesional de excepție, care a preluat conducerea unei manifestări stagnante ce și-a regăsit, în libertate, calea unei identități moderne. Soarta putea fi întoarsă din drum, nu însă și numărătoarea. A trebuit să ne obișnuim cu ciudata matematică: deși s-a născut în 1946, deci odată cu festivalul de la Cannes, KVIFF, cum îl recomandă inițialele, a ajuns abia la ediția a 54-a. Și-a făcut repede loc pe hartă, drept care, în 1956, Federația internațională de specialitate (FIAPF) l-a inclus, în ierarhia sa, în clasa restrictivă festivalurilor de categoria ARead more…

Jul 18, 2019 1 comment

Câteva cuvinte

Jul 28, 2019By

Sunt câteva cuvinte de mulțumire și recunoștință, cum se obișnuiește la începutul unei cărți, mai cu seamă dacă este cartea de debut a unui om de mult trecut de prima tinerețe. Demult utream dorința de a lăsa ceva în urmă, în afara multelor lucruri inutile și a puținelor utile, pe care le-am strâns într-o viață, împreună cu Vera, soția mea, Roby fiul meu și familiile pe care nu le mai avem. Acest ceva nu putea fi decât o carte, căci am avut șansa și neșansa să fi fost născut și trăit ca fiu al Poporului Cărții. Deci cartea are ca ”personaj” principal tocmai acest popor evreu. Cartea care o citiți acum (și pe care sper că veți avea răbdarea să o parcurgeți până la sfârșit) este o colecție de articole publicate într-o revistă online (așa este acum moda, dictată de preocupări ecologice și economice) cu incitantul titlu BAABEL, care include multe semnificații. Andrea Ghiță, talentata ei plăsmuitoare, mi-a oferit spațiul în care mi-am făcut debutul întârziat în ale scrisului. Tot ea, împreună cu Eva Galambos, m-au încurajat și m-au ajutat să depășesc tracul de început. După o longevitate remarcabilă de șapte ani de apariții bilunare neîntrerupte, revista BAABEL a dobândit o reputație lăudabilă. Cele 140 de articole (devenite capitole) le-am adunat în două volume cu sprijinul multor prieteni, cărora le mulțumesc din suflet. Apărute în revistă între anii 2013-2019, ele sunt un fel de eseuri, impresii de călătorie, incursiuni în diverse istorii și întâmplări cotidiene.Read more…

Jul 28, 2019 6 comments

A privi, a vedea : Timişoara evreiască şi nu numai

Sep 19, 2019By

„Numai cine e însufleţit poate să însufleţească” – pare a fi fost, după mărturia Gettei Neumann, un gând călăuzitor al vieţii tatălui său, rabinul dr. Ernest Neumann. Parcurgându-i cartea, pornind adică pe urmele Timişoarei evreieşti, poţi constata fără urmă de tăgadă că fiica a asumat şi interiorizat aceeaşi convingere, împlinind un gest de devoţiune pentru ilustrul părinte şi continuând vocaţia lui în alt plan al vieţii. Pentru că lucrul cel mai frapant al acestei istorii încorporate în memorie şi în patrimoniul material al oraşului este senzaţia de viu şi animat. Cartea aceasta, bine documentată şi extraordinar ilustrată, gândită cu minuţie ca structură şi organizare, inclusiv vizuală, scrisă cu gândul de a cuprinde, dacă s-ar putea, totul, este dominată de pasiunea autoarei pentru obiectul ei de studiu, pentru oraş şi pentru oamenii care, locuindu-l, l-au inventat ca spaţiu real şi mental. Această pasiune se transpune în plăcerea de a găsi surse inedite, de a combina amănuntul atractiv sau anecdota savuroasă, cu sobrietatea documentului care inventariază sau atestă, de a combina vocea textelor din trecut şi de azi cu propriul comentariu savant, sentimental, critic, ironic sau admirativ. Read more…

Sep 19, 2019 3 comments

O lume dispărută. Cernăuți, orașul multicultural

Oct 3, 2019By

De mult mă gândeam să scriu despre orașul Cernăuți, care în copilărie mi se părea „cel mai mare și cel mai frumos”. Aveam acolo multe rude pe care le vizitam cu părinții, acolo s-a operat bunica (fără succes) de cataractă, acolo era vestitul pediatru, Wiesenthal – ulterior cunoscut și în București – la care a plecat mama cu sora mea pentru o urticarie rebelă, acolo speram să studiez istorie când va veni timpul. Dar nu a fost să fie! Ultima dată am fost la Cernăuți în 30 aprilie 1944, acum 75 de ani, o viață de om! Atunci mă întorceam, pe jos, din Transnistria. Nu numai eu credeam că e cel mai mare și mai frumos oraș din lume. Cei din jurul meu ziceau: „O, dacă am sta la Cernăuți! Acolo sunt oameni culți și învățați, acolo e bine să trăiești. Seamănă cu Viena. Ce m-a îndemnat să scriu acum despre Cernăuți? Un articol apărut recent într-o revistă fraceză (Presse Nouvelle) cu titlul Des poètes juifs de langue allemande, témoins d’une capitale disparue, Czernowitz m-a făcut să împărtășesc, cititorilor revistei Baabel ce a fost altădată acest oraș. Pe internet se găsesc foarte multe date geografice, istorice, sociale și culturale, etc. despre viața zbuciumată a orașului ctitorit de Alexandru cel Bun în 1408. Aleg totuși din datele de pe internet unele cifre semnificative. Recesământul din 1930 a arătat că din cele peste 140.000 de suflete din municipiul Cernăuți, 42.592 erau evrei și din această cifră se vede cât a fost el de important pentru această etnie. În zilele noastre Cernăuți este un oraș ucrainean. Ultimul recensământ, cel din 2013, arată o creștere semnificativă, aproape o dublare a populației, dar numai 1308 persoane s-au declarat evrei. Read more…

Oct 3, 2019 7 comments

Întâlnire cu trecutul

Oct 17, 2019By

– Domnul Schwartz? – m-a întrebat recepționerul hotelului. Tovarășul colonel vă așteaptă în camera 203, etajul doi. Nu mă simțeam în apele mele, eram tensionat, era prima dată când aveam de-a face cu autoritățile și încă cu Securitatea. Trecuseră mai bine de șase săptămâni de când am fost la Ambasada Israelului, în primăvara anului 1984, pentru a mă interesa de singurul meu unchi, kibuțnic, care nu mai dădea niciun semn de viață…– Sunt colonelul Aioanei, s-a prezentat un om între două vârste, cu părul cărunt, într-un trenci albastru. Sunt interesat de motivul pentru care ați fost la Ambasada Israelului. I-am relatat toate amănuntele. Au urmat o serie de întrebări legate de persoana și familia mea, după care am fost rugat să aștern pe hârtie tot ce i-am povestit. Mi-a cerut un număr de telefon, după care ne-am despărțit. Presimțeam că nu a fost ultima noastră întâlnire…Nu mult după întâlnirea cu securistul am primit de la unchiul meu o scrisoare în care îmi explica motivul pentru care nu l-am găsit. În scurtă vreme am fost din nou invitat la o convorbire cu colonelul, în care mi-a cerut încă o dată să-i dau în scris tot ce s-a întâmplat la Ambasada Israelului.Read more…

Oct 17, 2019 6 comments

Strădania de a deveni din nou sănătos

Oct 31, 2019By

Nu aș fi scris aceste rânduri dacă nu aș ști că multe persoane de vârsta mea, mai tinere sau chiar mai bătrâne, trec prin situația prin care am trecut eu în urmă cu o lună și ceva: operația și spitalul (sau invers). Medicul meu, care a încercat să-mi aline durerile în piciorul stâng, despre care credeam că sunt de la gonartroză (o am și pe asta!), m-a trimis să-mi fac o radiografie. Sentința lui a fost nemiloasă: ”sunteți bună de operație, de proteză de șold. Nu mai aveți deloc colagen”, cu precizarea: ”cât mai repede”. Într-o primă fază am rămas uluită. Nu știam că am osteoporoză și mă gândeam că o astfel de operație este necesară numai celor cu fractură de col femural. Sfătuită de prieteni să cer o a doua opinie cu toate că aveam o încredere deplină în medicul care m-a diagnosticat (în fond radiografia nu minte), am trimis imaginea unui specialist de la Târgu Mureș. Verdictul a fost și mai sever: nu numai șoldul stâng trebuie operat, ci și cel drept! Am primit mesajul când mă aflam în concediu la Borsec și, sincer să vă spun, nu mi-a picat bine, dar am încercat să dau uitării situația măcar până mă întorc la București. Numai că boala nu mi-a dat pace, piciorul stâng (interesant, nu șoldul!) mă durea tot mai rău. Până m-am întors la București, decizia mea era luată: nu are rost să mai amân, mă voi opera. ”Cât ești de curajoasă, chiar așa, te-ai decis imediat!”, mi s-a spus de multe ori de către prieteni și apropiați.Read more…

Oct 31, 2019 16 comments

Să retrăiești trecutul cu succes.

Nov 21, 2019By

Îmi permit să amintesc cititorului faptul că ultima mea contribuție la reușita gazetă electronică, BAABEL, prezenta un film recent al lui Woody Allen. Până atunci nu avusesem nici ocazia nici dorința de a mă transforma în critic de artă cinematografică, dar m-am scuzat menționând că Allen e un tip foarte apropiat de existența mea intelectuală de-a lungul multor ani. Cine și-ar fi închipuit că în mai puțin de două săptămâni, traversând aceeași stradă din micul meu Omer sudic, spre cinematograful de cartier, aveam să vizionez un film care mă obligă să iau din nou ”condeiul în mână” și să-l comentez?! Întors acasă (adică 50 pași de la ieșirea din cinematograf) m-am trezit gândindu-mă că de fapt ce văzusem nu prea era original, deși foarte bine realizat și cu o serioasă încărcătură de romantism sentimental (sau sentimentalism romantic). Uite, mi-am zis, în primul rând adu-ți aminte de cele două filme ale lui Marcello Mastroianni. Primul, Intervista, aduce pe celebrul actor în casa Anitei Ekberg, în Suedia, amândoi deja vârstnici, mână în mână și revăzând după 25 ani, cu lacrimi în ochi, celebra scenă de la Fontana di Trevi, din filmul 8 ½. Sau tot el în Pret à porter, în care eroul își regăsește iubita din adolescență, amândoi se retrag plini de pasiune erotică într-o cameră de hotel, el o așteaptă în pat, ea se dezbracă și se apropie tiptil de iubitul de odinioară, care însă între timp sforăie ca în vremuri bune!!!Read more…

Nov 21, 2019 18 comments

O seară aproape biblică

Dec 5, 2019By

După ce am citit câteva texte vibrante în revista Baabel din 31 octombrie a.c., pe care mi-a trimis-o prietenul şi colegul meu Dr. Gabriel Gurman, m-am hotărât să mă duc neapărat să vizitez o sinagogă. Ocazia s-a ivit imediat, deoarece am primit o invitaţie la Concertul SoNoRo pentru duminică, 3 noiembrie, la ora 19, chiar la Templul Coral de pe strada Sfânta Vineri nr. 9 din Bucureşti. şa că iată-mă duminică deja de la ora 18.15 în faţa Templului Coral. Am venit mai devreme ca să ”prind” un loc mai în faţă, să-mi delectez urechea cu programul talentatei orchestre de cameră, SoNoRo, care de mulţi ani ne face surpriza să ne cheme în spaţii cu totul speciale. Ce bine că am venit mai devreme! E o vreme de început de veac în Bucureşti, o toamnă ca în poezia lui Arghezi… Sunt în curte şi admir frumoasa siluetă a Templului, pe care nu l-am mai văzut de când am condus-o pe ultimul drum pe Tia Peltz… O cunoşteam din anul IV de Medicină, de când făceam stagiu la Clinica de Boli Interne (Cardiologie, mai ales) la Spitalul Caritas… Read more…

Dec 5, 2019 3 comments

Undeva în Europa

Dec 19, 2019By

Într-o zi de salariu, Wolfgang Bruck, maistru la Uzinele Siemens din Berlin, a intrat într-un magazin de aparate electrice. Era în 1930, cu două zile înainte de Crăciun, și s-a hotărât să cumpere un aparat de radio, cadou pentru toată familia. Soția Helga şi copiii Erich şi Kristina se vor bucura deopotrivă de darul acesta, s-a gândit el. Alegerea a căzut pe un radio Siemens, care avea o scală luminată, cu o mulţime de posturi trecute pe ea, un difuzor mare și un ochi magic, verde, care semnala dacă te apropiai de postul căutat. Vânzătorul l-a asigurat că a ales bine, era un aparat modern, durabil şi cu sunetul clar.Wolfgang era încântat de noul radio, putea asculta știrile acasă, nu numai la difuzorul uzinei și, mai ales, putea asculta muzică simfonică. În 24 ianuarie 1933 l-au ascultat cu toții la radio pe Adolf Hitler, noul cancelar al Germaniei, vorbind de la Reichstag despre noua politică a țării și despre ideologia nazistă. Familia Bruck era încântată de noul lider al Germaniei și de programul său. Membrii familiei Bruck au avut parte de multe transmisii radiofonice de neuitat: Olimpiada de la Berlin din 1936, concerte dirijate de Wilhelm Furtwängler și Herbert von Karajan (cei doi mari dirijori germanI care au făcut pact cu naziștii) precum și tiradele capului propagandei fasciste, Goebbels, despre ”glorioasa armată germană”.Read more…

Dec 19, 2019 6 comments

Martorii fotografi ai revoltei clujene din decembrie 1989

Jan 9, 2020By

Nu este o sarcină ușoară pentru mine să vernisez această expoziție de fotografie și să vă vorbesc despre imaginile expuse. Fotografia documentară poate surprinde deopotrivă stângăcia și stânjeneala, fățărnicia și adevărul, bucuria și întristarea, speranța și letargia, iar privitorul le poate descoperi cu ușurință pe toate acestea fără a avea nevoie de explicații sau interpretări. Mai ales în cazurile în care fotografiile au fost realizate de persoane cunoscătoare ale tainelor acestei profesii, oameni care știu exact misterele compoziției unei imagini bune, precum și pe ce anume trebuie să se concentreze. Cele spuse sunt valabile și se măsoară la fel și în cazul lucrărilor expuse aici de către László Adorjáni, Rareș Beuran, József Essig, Károly Feleki, András Kovács, Vasile Luca, Eugen Moritz, Remus Rusu și Géza Vass. Numai că în zilele în care aceste fotografii erau realizate, totul era diferit față de cum fuseseră cu o zi sau cu câteva zile mai devreme. Dacă ne uităm la lucrările expuse, putem observa imediat că de pe acestea ne privesc oameni dinamici, plini de speranță, bucuroși și gata de acțiune, oameni care în acele zile ale lui decembrie 1989 s-au angajat fără rezerve în revolta populară de mult și de către mulți așteptată în taină, precum și în evenimentele revoluționare produse într-o atmosferă devenită deodată fierbinte și care purta promisiunea schimbării soartei întregului popor.Read more…

Jan 9, 2020 4 comments

Teodor Feldman – O viaţă dedicată memoriei Holocaustului

Jan 23, 2020By

În 18 ianuarie 2020 s-au împlinit 98 de ani de la nașterea lui Teodor (Tivadar – Tibi) Feldman z”l. În scurta lui viață, Tibi a cunoscut puțini ani fericiți, o mare parte a vieții sale fiind umbrită de trauma Holocaustului. Tibi Feldman a fost “o pasăre rară” care și-a dedicat viața memoriei Holocaustului. Tibi Feldman s-a născut în 1922 în comuna Voivozi, județul Bihor. Când Tibi avea doar un an, familia Feldman s-a mutat la Oradea, unde au trăit o viață liniștită și prosperă, până când a venit războiul și au fost deportați în lagărele de concentrare și exterminare naziste. Tibi și fratele său Ștefan (Pișta), care era cu un an mai tânăr, au învățat la liceul evreiesc (Zsidilic) din Oradea. Tatăl său, Ludovic (Lajos), a murit înainte izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Dupa moartea tatălui, frații Feldman au trăit împreună cu mama lor, Elisabeta.Read more…

Jan 23, 2020 2 comments

Mișcarea sionistă de tineret Hașomer Hațair

Feb 6, 2020By

omer Hațair a fost și este o mișcare a tineretului evreu sionist cu orientare de stânga. În ebraică șomer înseamnă paznic, iar numele mișcării ar puitea fi tradus ca „Tânărul paznic”, sau „Tânăra Gardă”. În familia noastră cuvintele Hașomer Hațair, dar mai ales șomer, produceau emoție și nostalgie. Părinții mei s-au cunoscut la activitățile Hașomer Hațair, ramura Cluj (instruiri, conferințe, tabere de vară) la începutul anilor treizeci. În 1934 s-au căsătorit și în anul următor s-au mutat la București. S-au întors în orașul natal abia în primăvara lanuui 1945, dar câte evenimente tragice nu s-au petrecut în această perioadă…Cuvântul șomer însemna pentru ei și prieten, camarad. Tatăl meu a legat prietenii de o viață cu foarte mulți șomeri din generația sa. Chiar dacă nu se mai întâlneau, au păstrat legătura prin corespondență. În perioada războiului mai ales prietenii din Cluj au avut mult de suferit. În primăvara anului 1944 au fost ghetoizați și trimiși în lagărele morții. Puțini s-au întors. Read more…

Feb 6, 2020 5 comments

Mi-e teamă

Feb 20, 2020By

De ceva vreme mă învârt prin casă, fără vreun spor, îmi cad lucrurile din mână şi sunt tăcută, îngândurată. „Ce-i cu tine?” – mă întreabă bărbatul meu, bănuind despre ce e vorba. „Am oră la dentist şi mi-e teamă”. Sunt scutită de replica „Ce prostie!” pe care mi-aş da-o şi eu în locul lui, din moment ce ştiu că n-o să mă doară, pentru că procedurile dureroase se fac sub anestezie. Dar frica persistă în mine deşi – Slavă Domnului – de-a lungul anilor nu am avut experienţe traumatizante în acest domeniu, ba din contră, am avut parte de medici stomatologi prietenoşi, cu mână uşoară. Şi totuşi, nu pot scăpa de frică. Acum e vorba de dentist, altădată de altceva. Trăiesc cu teama cuibărită în mine…Teama congenitală care s-a manifestat din fragedă copilărie. Ţin minte că odată am fost trimisă la tutungeria din colţ, dar m-am întors din drum pentru că mi-a ieşit în cale un câine, iar altă dată am urcat vitejeşte scările către toboganul înalt din Parcul Babeş, dar văzând jgheabul abrupt şi ameninţător pe care ar fi trebuit să cobor, am făcut cale întoarsă. Mi-era frică de avioane şi când le auzeam uruitul, fugeam în casă şi mă ascundeam, crezând că vine războiul şi încep bombardamentele (aşa cum văzusem în filme). Ani de zile mi-era teamă când eram scoasă la lecţii (deşi eram premiantă) şi tremuram de frică înainte de teze şi de olimpiade (unde eram tot premiantă). Cu timpul mi-am strunit emoţiile, dar teama a nu s-a risipit: mi-e teamă de bolile şi accidentele care mi-ar putea lovi familia, de singurătate şi serile pustii…Read more…

Feb 20, 2020 13 comments

O candelă pentru Tania

Mar 5, 2020By

Candela arde lângă fotografia Taniei, mama soţului meu. Ne-a părăsit acum trei săptămâni. În ultima vreme viaţa din trupul ei împuţinat şi fragil pâlpâia asemeni unei flăcărui firave, de candelă. Ochii ei care îşi păstraseră albastrul luminos şi pătrunzător, timp de peste 92 de ani, s-au înceţoşat. „Nu mai am mult de trăit…” ne-a spus de Crăciun, dar noi nu bănuiam cât de aproape era ceasul rău al unei căderi nefericite…Protezarea a scutit-o de durere, dar n-a mai avut putere să se ridice din pat. Avea să părăsească această lume peste doar câteva săptămâni…Era ultimul nostru părinte în viaţă şi a făcut maximul posibil să nu ne lase orfani. În ultimii ani o lăsaseră puterile şi avea tot mai multe goluri în memorie, rolul amfitrionului fiind preluat de Reli, sora soţului meu şi cumnata mea, care a îngrijit-o cu devotament şi dragoste, până la capăt. Viaţa Taniei s-a stins. O candelă pentru sufletul ei arde lângă fotografia din care mă priveşte o femeie tânără şi elegantă, cu bucle blonde şi privire senină. Îmi povestise că această poză a fost făcută curând după primirea cetăţeniei române care-i permitea să-şi scoată paşaportul şi să plece să-şi vadă familia din Cernăuţi, după 14 ani de la despărţirea precipitată din primăvara lui 1944. Read more…

Mar 5, 2020 13 comments

Nu vreau să reînceapă de mâine viața normală

Mar 21, 2020By

Trec prin orașul pustiu. Cred că doar de Paști, în copilărie, l-am mai văzut atât de gol. Atât primăvara, cât și liniștea îmi aduc aminte de atmosfera de sărbătoare de atunci. Când Paștele “românesc” și cel “unguresc” coincideau, atunci liniștea aceasta metafizică a străzilor chiar suna a sărbătoare.
Nu sunt nostalgic acum, să nu mă înțelegeți greșit. Însă acum conştientizez, din minut în minut, ce prăpastie uriașă este între acea realitate de sărbătoare și această liniște actuală de dinaintea furtunii pe de o parte și, pe de altă parte, viața noastră de zi cu zi, așa cum o trăim de multă vreme.
Vreau să trăiesc într-un oraș unde să pot respira aer, unde să pot vedea străzile, trotuarele, oamenii, clădirile, copacii și nu mașinile peste tot. Nu vreau să trăiesc într-un centru urban – cel al nenorocitului de Cluj – sufocat de atâția oameni, pentru activitatea cărora nu s-a gândit un plan urbanistic și o infrastructură sustenabilă.
Clujul din zilele acestea pare mult mai normal decât a fost acum o săptămână. Problema aceasta evident nu e doar la Cluj. Viața suprasaturată, consumerismul gargantuesc, producția nesfârșită și nemăsurată de toate felurile (inclusiv culturală) sunt fenomene globaleRead more…

Mar 21, 2020 10 comments

Douăsprezece scaune… în variantă personală

Apr 2, 2020By

Generației mele și poate și celei de după mine, care și-au petrecut o mare parte a vieții în regimul comunist, acest titlu îi este cunoscut. Romanul, căci este titlul unui roman, scris de doi scriitori ruși din Odessa, Ilf și Petrov (Evgheni Petrovici Kataev și Ilia Ilf), a apărut în 1928 și este o satiră la adresa vieții sovietice din acea perioadă, respectiv a NEP-ului – Noua Politică Economică. NEP a fost introdusă la câțiva ani după revoluția din 1917, când liderii sovietici de atunci și-au dat seama că populația moare de foame, că lipseau cele mai elementare bunuri și că nemulțumirea creștea. Atunci s-a luat măsura de a permite micilor meseriași, artizani, micilor întreprinzători să-și deschidă afaceri. Drept care multă lume a încercat să se îmbogățească și au apărut tot felul de escroci. Este perioada în care se petrece acțiunea cărții. Cele 12 scaune. făcuseră parte din mobila unei sufragerii, confiscate de comuniști. Fosta proprietăreasă, pe patul de moarte, mărturisește preotului și fiului său vitreg că într-unul din ele ascunsese niște bijuterii, dar nu știa în care. Oricum, scaunele nu-i mai aparțineau. Romanul descrie avatarurile eroului, care se asociază cu Ostap Bender, devenit tipul escrocului din perioada NEP-ului. Până la urmă scaunul în cauză este găsit – era tocmai cel de-al 12-lea, dar fără bijuterii, care fuseseră descoperite anterior și predate statului, care a construit din banii proveniți prin valorificarea lor un cartier de locuințe. De ce am relatat la început această poveste? Deoarece, la un moment dat, am trecut și eu printr-un episod aproximativ asemănător și nu puteam să nu fac comparația. Read more…

Apr 2, 2020 3 comments

Zile triste de primăvară

Apr 16, 2020By

Dintre toate lunile anului, pentru mine luna martie a fost întotdeauna cea mai frumoasă şi mai promiţătoare, luna în care m-am născut, luna în care ciclul naturii îşi reia viaţa de la început, dovedind că de când e lumea şi pământul există procese cărora nimic nu le poate curma desfăşurarea şi mai ales reînnoirea. Printre acestea sunt desigur procesele prin care natura reînvie, recăpătându-şi chipul zâmbitor şi înflorit, aducând cu ea sărbătorile, căldura, copiii şi oamenii zâmbitori. Dar acum, începând cu ianuarie-februarie 2020, faţa lumii s-a schimonosit. Deodată, începând cu Orientul Îndepărtat, cu China, sau mai precis cu o unică, singură provincie chinezească, s-a strecurat prin toate părţile lumii, cu o viteză apropiată metaforic de cea a luminii, o particulă infimă, un VIRUS, botezat COVID-19, întorcând întreaga omenire cu josul în sus. Îmi aleg cuvintele, pentru că nu ştiu exact ce este mai relevant de a fi menţionat, căci toate referinţele la această situaţie au un aspect înspăimântător.Read more…

Apr 16, 2020 4 comments