Seidemann a petrecut ani buni la acest teatru, apoi a lucrat ca liber profesionist în alte colective, ca regizor, ca profesor de artă dramatică în anumite şcoli şi apoi a venit pensionarea, cu banii proprii, plătiţi anterior. Bogat nu a fost niciodată. Dar nu l-am admirat numai pentru realizările lui teatrale, ci, mai ales, pentru bunătatea şi omenia lui deosebită, pe care le voi ilustra cu un caz concret la care am luat şi eu parte: La începuturile anilor 90, odată cu dezlănţuirea valului de plecări în străinătate, nu ştiu prin ce mijloace, dar fără a avea paşaport, a ajuns la teatrul patronat de Seidemann un adolescent rom, analfabet, înfometat, care nu ştia bine nici limba română şi care pentru o bucată de pâine şi probabil nişte bani mărunţi, s-a făcut util pentru nişte munci fizice atât de necesare unui spectacol. Read more…