Cripta lui Nicanor

Jun 5, 2025By

Am făcut o plimbare prin Grădina Botanică a Universității de pe muntele Scopus.  Cu toate că în primii doi ani petrecuți la Ierusalim am învățat pe muntele Scopus, nu o cunoșteam aproape deloc.  Pe atunci, la începutul anilor 1970, întregul campus era un imens șantier și grădina încă nu fusese redeschisă.  Apoi m-am mutat practic în celălalt capăt al orașului, abia dacă am vizitat-o de vreo două ori în toți acești ani.  Și ce am găsit a fost… o surpriză: o criptă veche de 2000 de ani.  De fapt, nu ar fi trebuit să mă mir, pentru că acest pământ este atât de plin de istorie, încât e aproape imposibil să sapi și să nu găsești ceva…  Și chiar dacă pe atunci acest loc era în afara cetății, este normal ca mormintele să fie extra muros, în oraș și în împrejurimi se cunosc sute și sute de morminte antice săpate în stâncă – dar acesta are o poveste specială. După cum scriam în articolul despre centenarul universității, la sfârșitul secolului al XIX-lea, terenul viitoarei universități a fost achiziționat de Sir John Gray Hill care și-a construit acolo o vilă de vacanță.  În octombrie 1902, administratorul moșiei a dat din întâmplare peste criptă și stăpânul fiind absent, l-a anunțat pe consulul britanic.  Fiica acestuia, Gladys Dickson, care era arheolog amator, a vizitat situl.  Apoi arheologul britanic R.A. Stewart Macalister a făcut fotografii și a trasat planul monumentului, iar arheologul francez C.S. Clermont-Ganneau a studiat inscripția găsită.  Ca urmare, în 1903, în revista Palestine Exploration Quarterly au apărut două articole pe această temă, unul semnat de Gladys Dickson și ilustrat de Macalister, iar celălalt semnat de Clermont-Ganneau.  Era timpul să merg la Biblioteca Națională să le caut.Read more…

Jun 5, 2025 6 comments

Mario Lanza şi André Rieu, mesageri de top ai muzicii clasice

Jun 26, 2025By

Atât Mario Lanza (1921-1959), cât şi André Rieu (n. 1949) s-au dedicat popularizării muzicii clasice. Încă înainte de epoca internetului și chiar înaintea primului nostru televizor (Rubin), pe care l-am primit de Bar Mițva, îmi amintesc că tatăl meu, odihnească-se în pace, cunoștea și chiar cânta unele arii din operele lui Verdi și Puccini.  Tatăl meu era autodidact în multe domenii – așa a învățat contabilitatea pe când era încă tâmplar. De unde cunoștea tata aceste arii? Aveam acasă un pick-up, dar nu aveam acces la discuri de calitate. Mai târziu au apărut discuri românești cu Nicolae Herlea, Ion Piso și alți cântăreți de operă valoroși din România. Tata a cunoscut muzica de operă ascultând radio. Pe vremea aceea se transmiteau mai ales arii și mai puțin opere întregi. Tata avea o voce deosebită de bariton. De la el, dar și de la mama z.l., am moștenit pasiunea pentru muzica de operă. După pensionare, tata s-a familiarizat cu computerul. Avea obiceiul să asculte muzică de operă, dar și muzica orchestrei conduse de André Rieu.Read more…

Jun 26, 2025 18 comments

Hiram din Tir în Biblie şi în istorie

Jul 17, 2025By

Printr-o coincidență ciudată, în numărul trecut al revistei Baabel, Strul Moisa și cu mine ne-am ales subiecte foarte apropiate unul de celălalt, doar că le-am dezvoltat din unghiuri foarte diferite.  Aș avea multe de spus pe această temă, prea multe pentru un comentariu, de aceea am ales să scriu un articol separat. Întâi de toate apreciez ideea de bază a colegului meu: nu este o lege absolută că în Orientul Mijlociu trebuie să fie întotdeauna războaie.  Au existat și cazuri de prietenie și colaborare, în folosul ambelor părți, de ce să nu ne întoarcem la așa o realitate?  Acum vreo lună, când războiul era în toi, ea mi s-ar fi părut utopică, dar acum, cu negocierile în curs, cine știe, poate că pacea are totuși o șansă? Cât despre prietenia regelui Hiram al Tirului cu David și apoi cu Solomon, povestea este foarte bine documentată, îl admir pe autor pentru cunoștințele sale vaste în domeniul Bibliei.  Povestea este perfect credibilă în sistemul de referință al Bibliei, dar este ea și adevărată?  Da, în măsura în care aceasta este cu adevărat tradiția noastră.  Dar într-un sistem de referință mai larg, care include arheologia și istoria, situația este mult mai complexă. Mulți istorici sunt de părere că Biblia nu poate fi considerată cu adevărat o carte de istorie – decât, poate, începând cu perioada celor două regate.  Tot ce precedă această perioadă, de la facerea lumii și până la regatul unit, are mai mult sau mai puțin caracter de legendă.  Îmi bazez această opinie pe lucrările istoricului și arheologului Israel Finkelstein, pe care le-am prezentat în revista Baabel în seria de articole intitulată Biblia dezvăluită (1, 2, 3)Read more…

Jul 17, 2025 13 comments

Fotografia

Aug 7, 2025By

Era una din nopțile infernale ale Războiului de Douăsprezece Zile cu Iranul – povestește doamna Geta. S-a auzit sirena și am intrat în adăpost. După o perioadă de așteptare, un bum puternic a cutremurat clădirea în care stăteam, cum nu se mai întâmplase în alte atacuri cu rachete. Am ieșit din adăpost și am încremenit. Apartamentul meu era distrus în întregime. Stăteam în ușa camerei-adăpost, în pijama, cu urechile înfundate, și nu îndrăzneam să mă mișc. M-am pipăit să văd dacă nu cumva eram rănită. Spre norocul meu eram întreagă. urechile înfundate, și nu îndrăzneam să mă mișc. M-am pipăit să văd dacă nu cumva eram rănită. Spre norocul meu eram întreagă.

– Dixi! Dixi!  Unde mi-era câinele pe care îl luasem cu mine în adăpost? Dixi a apărut de sub birou. Tremura toată. Nu îndrăzneam să ies, nu știam ce să fac. Aveam la mine doar celularul și buletinul. Ar fi trebuit să caut prin casă alte lucruri importante, dar era praf și nu se vedea nimic. După o vreme care mi s-a părut o veșnicie, au apărut pompierii. La intrarea în apartament, ușa era blocată, a trebuit forțată. Eram derutată, nu puteam percepe realitatea. – Cum vă simțiți, doamnă, sunteți rănită? – m-a întrebat paramedicul echipei de salvare. – Sunt bine, dar trebuie să caut niște documente importante, am răspuns. – Nu se poate, e periculos, clădirea poate să se prăbușească în orice clipă, mi-a spus un ofițer al apărării civile. Trebuie să vă evacuăm imediat. Vă coborâm cu macaraua. – Aș fi vrut ca tot ce mi s-a întâmplat să fi fost doar un coșmar din care mă voi trezi, a continuat doamna Geta. M-au dus la un hotel din apropiere cu tot ce mai aveam: Dixi și celularul.Read more…

Aug 7, 2025 9 comments

Mie nu mi s-a cerut părerea…

Aug 21, 2025By

Sunt convins că cei care vor citi primele rânduri ale acestui text vor ajunge la concluzia că doamna Demență și-a găsit deja locul în mintea mea. E ca și cum aș declara că lumina apare odată cu răsăritul soarelui și dispare noaptea… De fapt, voiam să declar altceva, la fel de prostesc, și anume că părinții nu m-au întrebat ce nume să-mi dea. Dacă m-ar fi întrebat, aș fi acceptat, pentru simplul motiv că nici ei nu prea aveau de ales. Iată de ce. Străbunicul meu a avut șase copii, patru băieți și două fete. Toți au avut, la rândul lor, 2-4 copii, în afară de unchiul (tio) Gabriel, care a lăsat mai puțin de zece moștenitori. Cu excepția bunicului meu, toți au emigrat în Argentina în primul deceniu a secolului trecut și, cel puțin în primii ani, cu toții trăiau în aceeași urbe, Basavilbaso. Trăiau bine, dar unchiul Gabriel trăia și mai bine, în sensul că făcuse mulți bani (n-am idee din ce). Deci, având zece copii și bani, el a devenit capul (neîncoronat) al familiei, i-a ajutat pe toți care aveau nevoie, inclusiv pe răposatul meu părinte, aflat la studii medicale la Praga. Străbunicul a fost pus deoparte, tio Gabriel a devenit șeful ”tribului” și în cele două generații următoare, numele cel mai frecvent al noilor-născuți a fost Gabriel sau Gabriela.Read more…

Aug 21, 2025 7 comments

Charles Dickens și antisemitismul

Sep 18, 2025By

În adolescență am citit destul de multă literatură din secolul al XIX-lea și îmi amintesc de două cazuri în care m-am confruntat cu exemple crase de antisemitism.  Primul a fost în romanul Hector Servadac al lui Jules Verne.  Acolo apare un evreu pe nume Isaac Hakhabut, dar autorul nu îi face un portret, ci o caricatură: este o figură demnă de dispreț, ridicolă, un zgârcit al cărui singur scop în viață este de a se îmbogăți.  Evident că nu mi-a făcut plăcere, dar romanul era palpitant și cum Hakhabut avea un rol secundar în desfășurarea acțiunii, am făcut abstracție de el și am trecut mai departe. Abia acum mi-am pus întrebarea de ce oare Jules Verne l-a inclus în roman.  Să fi avut vreo legătură cu procesul Dreyfus?  Nu, romanul a fost scris cu vreo două decenii mai înainte.  Și atunci?  Se pare că în perioada în care Jules Verne scria romanul, a apărut în presă o știre cum că el s-ar fi numit în realitate Julius Olschewitz și că ar fi fost evreu polonez.  Știrea l-a enervat la culme și a dezmințit-o vehement, declarând că e francez get-beget și catolic din tată în fiu.  O altă ipoteză ar fi că Jules Verne a făcut-o din răzbunare, după ce s-a simțit escrocat în ce privește drepturile de autor de doi evrei. (Numai unul din cele două cazuri a putut fi dovedit).  Dacă asta este o scuză?  Oricum, eu eram abia prin clasa a VI-a și asemenea amănunte nu mă interesau. Dar romanul Oliver Twist al lui Charles Dickens l-am citit în liceu și nu am mai trecut cu atâta ușurință peste aspectele neplăcute.  De fapt, cel mai puternic mi s-a întipărit în memorie personajul Fagin – și este o figură cât se poate de antipatică: un pungaș, organizatorul unei bande de hoți de buzunare. Read more…

Sep 18, 2025 19 comments

Doi ani de agonie

Oct 1, 2025By

În curând se împlinesc doi ani de când statul Israel a fost lovit în moalele capului, în cele mai adânci şi intime colţuri ale personalităţii locuitorilor săi. Durerea a pus stăpânire pe oamenii cărora le-au fost ucişi copiii, soţii, fraţii, soţiile şi cine nu? La început au fost cei direct loviţi şi cei direct sinistraţi, apoi încet, încet, mass-media a răspândit felurite ştiri din care au ieșit la iveală erorile, inconştienţa, lipsa de pregătire şi aroganța premierului Netanyahu, a guvernului și, mai ales, ale armatei, de-a lungul multor ani. În ciuda succeselor militare ale armatei israeliene care a pornit un război împotriva teroriştilor Hamas, conflagraţia a adus cu sine soldaţi ucişi al căror număr se apropie de patru cifre, în timp ce numărul răniţilor depăşeşte demult cinci cifre. Războiul acesta nemilos continuă de doi ani și între timp, statul Israel coboară tot mai mult în ochii celor ai căror membri de familie s-au întors într-un sicriu – ori nu s-au întors deloc. Odată cu aceasta, pe măsura trecerii timpului şi a lipsei de perspectivă pentru sfârşitul acestui război, cât şi a unui program asupra reorganizării Fâşiei Gaza, ţările lumii, care au oferit în decursul ultimelor zeci de ani sprijin moral şi militar Israelului, s-au retras treptat din această colaborare,Read more…

Oct 1, 2025 40 comments

Locuitorii şi adresele din Clujul anului 1943. Pagini de poticnire

Oct 30, 2025By

În februarie 1943, la Editura Minerva din Cluj apărea publicaţia Kolozsvári lak és címjegyzék 1943 (Indexul locuinţelor şi adreselor din Cluj, 1943). Volumul gros, de 627 de pagini, era rodul muncii temeinice a trei funcţionari publici: Ödön Boga, revizor contabil, şef al administraţiei fiscale locale, Aurél Zámbó şi Ernő Gál, fruncţionari fiscali (perceptori). Publicaţia voluminoasă, elaborată cu profesionalism şi migală (astăzi ne e greu să ne imaginăm cum se alcătuia o bază de date atât de amănunţită fără ajutorul computerului) avea să fie utilizată circa doi ani. În octombrie 1945, Clujul a fost eliberat, curând numele străzilor şi pieţelor (cel puţin ale celor centrale) au fost schimbate[2], iar după ce Transilvania de Nord a reintrat în componenţa României, acest index, întocmit în limba maghiară şi reflectând situaţia din 1943, a devenit inutil. Mă îndoiesc că vrednicii funcţionari fiscali, Ödön Boga, Aurél Zámbó şi Ernő Gál, şi-ar fi imaginat vreodată că lucrarea lor, menită să înlesnească găsirea locuinţelor şi adreselor în timpul administraţiei maghiare a Clujului, avea să devină o importantă sursă istorică şi sociologică, mai cu seamă pentru populaţia evreiască a oraşului. De fapt, cred că volumul Kolozsvári lak és címjegyzék este ultimul loc în care evreii clujeni au mai fost trecuţi cu nume, prenume şi profesiune, ca cetăţeni ai urbei…Read more…

Oct 30, 2025 20 comments