Palma Stern – Amintiri (Capitolul III)

Apr 19, 2018By

Budapesta era bombardată ziua de ruşi, noaptea de americani. În cartierul nostru bombele cădeau aproape continuu. Ruşii bombardau în special drumurile. La sfârşitul fiecărui atac aruncau manifeste: muncitori, nu intraţi mâine la fabrica cutare, deoarece la ora cutare va fi bombardată şi… se ţineau de cuvânt! Noaptea bombardau americanii, ceea ce era şi mai sinistru. Eu nu coboram în adăpost deoarece acolo aveau loc razii. Deşi „sabia lui Damocles” atârna tot timpul deasupra capului meu şi de altfel al întregii populaţii, totuşi cei care aşteptau înfrângerea fascismului acceptau bombardamentele plini de satisfacţie. Nu intrau în adăpost, ci stăteau sub o boltă groasă şi se uitau la cele ce se întâmplă. Într-o seară când eram singură acasă şi mă culcasem, s-a dat alarma. Avioanele vuiau deja deasupra capului şi ca să nu le aud prea tare mi-am tras plapuma peste cap. A urmat o zguduitură puternică, iar când m-am dezmeticit se auzeau deja pompierii căutând oameni prinşi sub dărâmături. Le-am strigat că sunt la etajul trei, apartamentul zece. Bomba căzuse oblic peste casa noastră şi etajul trei rămăsese suspendat, fiind complet inaccesibil.Read more…

Apr 19, 2018 1 comment

Cum am ajuns medic într-un Oraş Liber Regesc

Jul 26, 2018By

Ar părea de necrezut, dar la mijlocul anilor ’70, pentru a lucra într-o comună pe o rază de 60 km de Cluj trebuia să dai concurs! Am dat concurs și am reușit. În copilărie nu m-am gândit niciodată că voi fi cândva medicul fetelor și băieƫilor care dansau și chicoteau joi după amiaza în Parcul Caragiale, în spatele Poștei Mari. De atunci eram fascinat de costumele naƫionale și de cântecele “sicanilor”. Comuna Sic (Szék în limba maghiară), în traducere: “scaun de judecată”, este situată la 15 km de Gherla și 60 km de Cluj, pe văi abrupte înconjurate de câteva lacuri cu pește de calitate. De-a lungul timpului localitatea a fost vestită prin minele ei de sare, cunoscut fiind faptul că în vremurile vechi sarea era foarte scumpă. Primele documente legate de Sic datează din sec. al XIII-lea. Localitatea a beneficiat de privilegii acordate de Matei Corvin în sec. al XV-lea. Ulterior Sic-ul a primit titlul de “Oraș Liber Regesc”.Read more…

Jul 26, 2018 3 comments

Cum am străbătut patru regimuri social-politice

Jan 17, 2019By

Apariția în ultima vreme în Baabel a unor articole cu caracter autobiografic m-a încurajat să-mi depăn istoria, iar expresia „cum am străbătut” am împrumutat-o din titlul unei cărți a istoricului Lucian Boia.

M-am născut în anul 1928, la Iași. Trecuseră șase ani de când, după îndelungate pertractări, cetățenia română era recunoscută pentru toți evreii din România. Tatăl meu avea un magazin de modă pe o stradă comercială principală a orașului. Părinții mei au fost evrei credincioși, dar cu o activitate de cult redusă: respectau regulile alimentare numai de Pesah și se duceau la sinagogă numai de marile sărbători de toamnă. Nu am urmat nicio formă de inițiere religioasă evreiască, părinții mă duceau cu ei la sinagogă, unde mă jucam în curte cu alți copii. Am urmat cursul primar la Spiru Haret, o școală situată în apropierea cartierului Țicău. Aici am avut și câțiva colegi evrei. În afara faptului că nu participam la ora de religie și la rugăciunea de Tatăl Nostru rostită de elevi în fiecare dimineața, nu îmi făceam cruce și nu spuneam Amin, nimic nu mă deosebea de ceilalți colegi. Nu mă simțeam izolat de colegii mei creștini, cu toate că nu eram inclus de ei la unele jocuri mai violente (de exemplu „de-a hoții și vardiștii”), la care copii mahalalei Țicău erau mai apți.Read more…

Jan 17, 2019 1 comment

Pentru a imortaliza şi portretele martirilor Holocaustului…

Oct 17, 2019By

Secolul 19 a adus emanciparea politică şi religioasă a evreilor aproape în toată Europa Centrală şi de Vest. Aşa s-a intamplat şi în Imperiul Austro-Ungar, unde în 1867 evreii din Ungaria au fost declaraţi egali în drepturile civile cu cetăţenii creştini ai ţării. Ce a adus legea emancipării din 1867 şi „receptarea” religiei iudaice din 1895 pentru evreii din Ungaria? În afară de faptul că a dat un nou impuls procesului de maghiarizare deja existent în rândul evreilor, s-a produs o integrare rapidă în viaţa socială, culturală şi economică ţării. Evreii au devenit promotorii urbanizării. Ei au fost cetăţeni loiali ai patriei lor din acea vreme, servind ca militari în Primul Război Mondial. Din datele statistice reiese că din cei 200.000 de evrei din Ungaria aflaţi în evidenţa arhivelor militare de război austro-ungare, se estimează la 106.000 numărul pierderilor (30000 morţi, 33000 răniţi, 33000 în prizonierat, 10000 dispăruţi). Studiind albumul omagial dedicat participanţilor evrei din Ungaria în Primul Război Mondial apărut în două ediţii la Budapesta (în 1940, respectiv 1941), am avut inspiraţia să verific în baza de date a Institutului Yad Vashem din Ierusalim care a fost soarta acestora în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Am constatat că în marea lor majoritate eroii evrei ai primei conflagraţii au fost victime ale celei de-a doua, existând pagini de mărturie despre ei. Întrucât paginile transmise nu conţineau fotografiile victimelor, iar albumul le avea, am considerat că pentru păstrarea memoriei acestora trebuie anexate fotografiile existente.Read more…

Oct 17, 2019 9 comments

Amintiri de medic tânăr

Mar 19, 2020By

Când toată lumea în mod neașteptat, dar cu totul justificat, e preocupată și îngrijorată de epidemia care a devenit pandemie cu acel coronavirus necunoscut, eu încerc să vă mai descrețesc frunțile cu amintirle mele. Nu toate sunt amintiri vesele, dar poate că și ele au contribuit la formarea mea ca medic și om cu orgoliile și slăbiunile lui firești. Sper să fie de folos și celor care îmi vor citi pățaniile din anii de ucenicie, poate că și le vor aminti și ei pe ale lor. Am căutat să învăț îngrijirea omului bolnav de la surori, de la infirmiere, bineînțeles de la superiori. Am intuit că la un tratament eficient contribuie și îngrijirea fizică a bolnavului. Ca extern prin concurs și apoi ca intern am învățat cum pregătești un pat cu cearșaful fără cute, cum întorci un pacient fără să-i provoci disconfort, cum pui o ploscă ș.a. (nu existau pampers și nu puneai numaidecât sonda ca acum). Poate că aș fi fost mai bună ca infirmieră decât ca medic, așa m-am gândit cândva. Toate acestea le-am învățat de la personalul inferior și cu ei am legat prietenii de durată, pe care le-am apreciat foarte mult. Eram internă la spitalul Iubirea de oameni, în stagiu la maternitate. Era încă înainte de naționalizare. Era un spital evreiesc, cu doctori cu precădere evrei, moașe și surori parțial evrei. Director era dr. Ghelerter. M-am adaptat foarte repede, cu toate că programul era infernal…Read more…

Mar 19, 2020 7 comments

Descoperirea verișoarei Sara

Aug 20, 2020By

Am crescut împreună cu fratele meu Alin într-o familie evreiască, într-un cămin plin de dragoste și sub atenta îndrumare a părinților și bunicii noastre materne. În discuțiile dintre noi ne gândeam ce bine ar fi fost să avem o familie mai mare, niște veri, cu care ne imaginam cățărându-ne în copaci! Toți prietenii noștri aveau mai mulți frați și veri primari, noi nu găseam nici veri de rangul doi. Mama avea un frate care nu a avut copii, iar tata a fost singur la părinți. Tot ce puteam afla ar fi fost veri de rangul doi. Ne-am întrebat părinții și răspunsul a fost invariabil același, că posibil ar fi, dar cine știe dacă chiar au urmași acei veri primari ai părinților. Pe unii dintre verii mamei i-am cunoscut și părea că doar unul ar fi avut copii, parcă două fete, dar încă nu am reuşit să le găsesc. E drept că nici nu le-am căutat. Să fie la Sascut? Pe tatăl lor îl chema Dori, așa îl știam noi de mici. Chiar așa, ar fi ceva să descopăr prin intermediul acestor gânduri și veri din partea mamei! Numele de fată al mamei a fost Abramovici, iar cel al pe bunicii, Șefler. În schimb, dinspre partea tatei am început să aflăm mai multe după 1990. În continuare am să relatez despre o verișoară, cunoscută abia după moartea tatei. Acum şase ani, când tata a plecat dintre noi, înaintea sărbătorilor de toamnă, am primit mai multe mesaje de pe un site, unde se căutau rude pierdute după Holocaust, se numește Jewish Genealogy, unde mă înregistrasem și cu 9-10 ani în urmă, dar nu primisem nimic nicio informație. Trebuie să recunosc că nu prea avusesem timp să caut și tot ce făcusem fusese a fost să pun niște poze cu tata și bunicii paterni și povestea lor din lagărele naziste. Read more…

Aug 20, 2020 16 comments

Legăturile mele cu Marghita

May 20, 2021By

Fragmente din cartea autobiografică aflată în pregătire și care va apărea, sper, în toamna anului 2021, cu titlul german Vom Taumeln zwischen den Kulturen și cu cel maghiar Váradtól Váradig a szatíra útján. Un lucru care îmi place foarte mult la revista Baabel este că uneori un articol îl inspiră pe următorul. Așa s-a întâmplat și cu contribuția prietenilor mei Tibi Ezri și Ștefan Kleinmann, Memoria cetățenilor evrei din Marghita https://baabel.ro/2021/05/memoria-cetatenilor-evrei-din-marghita/, care m-a determinat să prezint aici un fragment din manuscrisul autobiografic menționat mai sus. Mai ales fotografia rudelor mele din Marghita, din fericiții ani 1920, m-a inspirat să fac această postare. Automobilul din centrul imaginii era pe atunci o mare atracție. El anunța binecuvântările iminente ale modernității, care începuseră să pătrundă chiar până în zonele rurale ale Bihorului. Pasagerii lui nu-și puteau imagina nici pe departe ce catastrofe îi așteptau în anii următori, pe ei și pe familiile lor. Această incapacitate de a-și închipui viitorul e aparentă în zâmbetele lor lipsite de griji și pe mulți dintre ei, ea avea să-i coste viața.Read more…

May 20, 2021 1 comment

Primul meu pașaport

Jun 2, 2022By

Acum câteva zile mi-am reînnoit pașaportul și mi-a revenit în memorie epopeea primului meu pașaport, cel din anul 1989. Poate nu ar strica să reamintesc că, în timpul Republicii Socialiste România, granițele erau cvasi-închise, cel puțin pentru cetățenii români, în direcția ieșirii din țară. Legea spunea că puteai călători doar o dată la doi ani în țările din blocul comunist, adică în țările socialiste dintre care unele erau vecine și toate erau ”prietene”. Dar în coruptul, decadentul occident, călătoria era aproape imposibilă,Mărturisesc că noul meu document biometric, cel pe care stă scris frumos UNIUNEA EUROPEANĂ și care conține într-un cip până și amprentele mele, tare mă tem că va fi ultimul pentru mine. Este eliberat cu o valabilitate de zece ani și mă gândesc că peste atâta timp poate nu voi mai avea prea mult chef de plimbări… Doamne ajută să n-am dreptate. În orice caz, chef de plimbare am avut de când mă știu și încă mai am, trăsătură de caracter moștenită de la tatăl meu care era și el un adorator al naturii și un mare călător. Din nefericire a trăit aproape toată viața în regimul comunist, așa încât nu a ieșit niciodată din granițele țării. Dar a visat… Eu, în schimb, am umblat cât de mult am putut și am făcut-o din primele zile când a fost posibil. Când îmi aduc aminte cum s-au aranjat lucrurile ca să obțin pașaportul în decembrie 1989, mai că-mi vine să cred în karma, că numai ea și cu mine știam cât de mare era dorința mea de a călători și cum în anii de comunism feroce pierdusem până și speranța că acest lucru ar fi posibil.Read more…

Jun 2, 2022 9 comments

Amintiri mai puţin plăcute

Feb 23, 2023By

După absolvirea cursurilor de ebraică, am fost angajat și ulterior definitivat ca Senior Systems Engineer la întreprinderea israeliană de stat Automatic Equipment din Tel Aviv, filiala Haifa. După un timp a fost invitat în biroul șefului, unde mă aștepta un tip matur, care s-a recomandat scurt Zvi, inginer în Industria Aviatică Militară: – Suntem informați că în România ai realizat un dispozitiv economic de alimentare cu combustibil a reactoarelor militare. Noi am văzut și patentul. Cred că ne interesează. – Și cum doriți să va ajut? Pe mine nu mă mai interesează demult acest dispozitiv. Am suferit destul pentru el “acolo” și nu intenționez să părăsesc Automatic Equipment din Haifa. – Nu este necesar, răspunse Zvi. Oricum vei fi concentrat pentru 45 de zile, în armată. În acest timp vei fi repartizat în biroul nostru de proiectare. Acolo vei executa desenul de ansamblu al dispozitivului, perfecționându-l cât mai mult pe cel patentat în trecut. Restul e treaba noastră. Având aprobarea șefului, m-am conformat.Read more…

Feb 23, 2023 8 comments

O dovadă din vremuri cumplite

Jan 28, 2016By

Nu mai țineam minte că am păstrat acest document. Este actul cerut de poliția din Ungaria la orice mutare sau angajare. Așa era în timpul războiului, în 1944. Documentul este întocmit de mine, scrisul este al meu. Fusesem angajată ca fată la curățenie la hotelul Hungaria, din Budapesta, care aparţinea de hotelul Ritz unde m-am prezentat mai întâi, dar o funcționară superioară, Ilona Hovány, nu m-a putut angaja deoarece actul, bineînțeles fals, pe care îl procurasem al numitei Zsuzsanna Maria Koroly aparținea unei funcționare …Read more…

Jan 28, 2016 0 Comments

O vară la Câmpina

Sep 7, 2016By

În mod categoric cel mai spectaculos sport practicat de noi în perioada practicii la Câmpina a fost înotul în canalul de evacuare al centralei electrice din localitate. În scopul răcirii agregatelor, o parte din apa rece a râului Prahova era pompată în centrală electrică. După operaţia de răcire, apă încălzită la o temperatura de 25-30 grade Celsius, era returnată în albia răului printr-un canal de evacuare lat de circa 4 metri. Dat fiind diferenţa de nivel între centrală şi râul Prahova, canalul era înclinat şi în consecinţă curentul de apă capăta o viteză apreciabilă.Read more…

Sep 7, 2016 0 Comments

Chipul bunicii Malka

May 7, 2017By

Malka Fischman s-a născut la 1 mai 1901, la Bănişor, un sătuc pitit între dealurile blânde ale Sălajului. Mă întreb cum o fi ajuns familia Fischman, din îndepărtata Galiţie, tocmai în colţul acela uitat de lume? Se întâmpla prin anii 1850-60. Probabil sosiseră cu căruţa şi bătuseră un drum lung şi anevoios până au găsit un sat unde încă nu se stabilise nicio familie de evrei care să impulsioneze negoţul cu produse agricole. Cert este că toţi cei care odihnesc sub lespezile micului cimitir evreiesc din Bănişor (în total vreo 20 de morminte) fac parte din aceeaşi familie, Fischman, iar pe cea mai veche piatră tombală stă scris că acel petic de pământ – de circa un ar – a fost cumpărat pentru a servi drept cimitir.Read more…

May 7, 2017 8 comments

1946 – Liceul Nicolae Bălcescu

Dec 7, 2017By

Liceul Nicolae Bălcescu, amplasat lângă asa-numita “Piaţă Anton”, era relativ departe de locuința noastră de pe str. Soarelui. Iarna mergeam adeseori prin zăpadă. Am urmat acolo primele două clase de liceu, terminand de fiecare dată cu premiul I, într-o concurenta aprigă cu Alexandru Pavel, viitorul meu coleg de facultate, care obținea sistematic premiul II. Componenta sociala a elevilor era ceva mai modestă decât la primele licee ale orașului. Mulți copii de la ţară, unii navetiști, minoritari, etc. Unul dintre colegi, Raul Zaharia m-a informat că este “evreu catolic” !Read more…

Dec 7, 2017 0 Comments

Marșul Vieții – pentru cine?

Apr 19, 2018By

Pentru prima dată, la o vârstă cam înaintată, am avut prilejul să particip, împreună cu un grup de elevi și profesori de la Școala ”Lauder din București, căruia i s-au alăturat tineri de la liceul ”Ion Creangă” și de la Chișinău, la Marșul Vieții, un drum de parcurs de la lagărul Auschwitz la cel din Birkenau, pe o distanță de trei kilometri. Cel din acest an a fost al 30-lea, evenimentul fiind inițiat în 1988 în Israel. Dacă citești informațiile despre Marşul Vieţii, vei afla că este un program educativ pentru tinerii evrei de pretutindeni, pentru a le prezenta concret ce a fost Holocaustul și metodele brutale prin care s-a efectuat exterminarea evreilor. Programul, elaborat de conducerea organizației mondiale a Marșului Vieții este complex, el nu se limitează doar la cei trei kilometri ci prezintă istoria ghetoului de la Varșovia și răscoala, ghetoul din Cracovia și soarta evreilor din acest oraș inclusiv fabrica lui Schindler, lagărele de la Treblinka, respectiv monumentele din pădurea de-acolo deoarece lagărul a fost ras de pe suprafața pământului de germani – și de la Maidanek, soarta evreilor din Tykocin, un ștetl polonez tipic, duși în pădure și împușcați, așa cum s-a întâmplat în multe orășele evreiești din Polonia.Read more…

Apr 19, 2018 6 comments

Portocala

Aug 9, 2018By

Aseară după spectacol, în timp ce mă demachiam, colegul meu de cabină, actorul Dumitru Onofrei, îmi spune: “Hai spală-te mai repede, îmbracă-te şi vino cu mine am să-ţi arăt ceva.” Onofrei era actor mai vechi la Teatrul Naţional şi mai în vârstă decât mine cu vreo 10-12 ani. Eu aveam 14 ani şi el avea 24 sau 26. Mă uitam la el ca la un frate mai mare şi el avea grijă de educația mea artistica. L-am urmat imediat şi am ieșit împreună pe la intrarea actorilor ce se afla în spatele teatrului direct în strada principală Cuza Vodă… Strada, în trecut atât de falnică şi mândră, era acum jalnică, de parcă trecuse un tanc peste ea. Nu magazine, nu cofetării, din cele două cinematografe numai unul mai funcționa, din când în când: Trianon. Ne-am oprit în faţa unui magazin de delicatese, prăfuit. Oblonul era tras, dar la lumina felinarului de pe strada ne-am uitat înăuntru, prin gratiile oblonului magazinului care era gol. Complet gol. La fel şi vitrina. Goală şi prăfuită. în mijlocul ei era o farfurioară cu ceva ca o minge de culoare galbenă. Onofrei se apleacă spre mine şi mă întreabă: „Ştii ce-i asta?“ „Nu”, zic eu cu ochii la globul auriu. Asta este o portocalăRead more…

Aug 9, 2018 3 comments

Dacă-i uităm îi omorâm din nou

Jan 17, 2019By

Nu i-am cunoscut. Nici pe el şi nici pe tatăl lui. El era un tânăr de 38 de ani. Încă locuia cu familia, pe strada Pitagora, în cartierul evreiesc din București. Era un tip deștept căruia “îi mergea mintea”, cu opinii liberale, sportiv, bine făcut, care juca fotbal ori de câte ori avea puțin timp liber.

În contrast cu el, tatăl său era un evreu de tip vechi, ortodox, care trăia pentru a-şi face datoria de evreu religios. Era un om cunoscut pentru tradiționalismul şi corectitudinea sa. Era capul unei familii cu opt copii, patru băieți şi patru fete. Viața lor era una obișnuită, asemănătoare cu a multor evrei care trăiau în București în anii 40 ai secolului XX. Nu erau bogați dar trăiau bine. Erau antreprenori şi conduceau o afacere cu textile. Se numărau printre furnizorii Casei Regale şi în ciuda dificultăților cu care se confruntau toți evreii din România acelor vremuri, se părea că erau pe drumul cel bun. Până într-o zi. Dimineața zilei de 21 ianuarie 1941 l-a găsit pe bătrânul evreu rugându-se, alături de alți evrei, la Templul Coral.Read more…

Jan 17, 2019 2 comments

De ce nu am rămas în Canada

Oct 31, 2019By

Când ne-am întors din deportare, rudele noastre din Montreal și din Los Angeles ne-au făcut prima ofertă de a ne mijloci o eventuală emigrare. Cred că părinții ar fi fost de acord, dar eu, care începusem chiar la 1 Mai 1945 anul I la facultatea de medicină la Iași și eram îndrăgostită până peste cap de viitorul meu soț, nici nu voiam să aud, mai ales că speram că și în România sfârșitul războiului va aduce o lume nouă. De altfel nici nu mă simțeam în stare să iau încă o dată totul de la capăt. Mai mult, aveam impresia că rudele nu erau chiar atât de entuziasmate de venirea noastră. Oricum, de continuarea studiilor nu putea fi vorba. Ei ne-au avertizat că în caz că vom reuși să emigrăm, urma mai întâi să lucrez și să-mi susțin sigură cheltuielile pentru învățătură. Sora mea mai tânără încă nu avea dreptul de decizie. Până la urmă, cu mii de mulțumiri, familia a refuzat oferta. Poate că am fi preferat Israelul, dar el încă nu exista ca stat și mărturisesc că pe mine nici această idee nu mă atrăgea, dar e adevărat că nici nu prea știam despre ce era vorba. M-am apucat serios să recuperez anii de învățătură pierduți. Am reușit de bine-de rău să fac ultimele două clase de liceu într-un an, am început medicina la Iași și în 1947 m-am tranferat la IMF București, m-am căsătorit și din dragoste, dar și pentru a obține buletinul necesar transferului. O nouă ocazie de a vorbi despre emigrare, de astă dată în Israel, a fost la începutul anilor 50, când a survenit primul val masiv de emigrări…Read more…

Oct 31, 2019 10 comments

Succese, avansări şi amintiri triste în 20 de ani de carieră…

Apr 16, 2020By

Noua mea funcție în Haifa mi-a asigurat – într-un colectiv dominat de absolvenți ai unor universități americane şi israeliene de elită – trecerea cu buretele peste păcatele mele ereditare (ca să spun aşa), cum ar fi: studiile făcute în România, ivritul negramatical cu un incurabilul accent valah şi lipsa unor grade de colonel în rezervă, atât de importante pentru avansare în Ţara Sfântă. La graţierea “tarelor” amintite mai sus au contribuit lipsa totală de inhibiţie cu care, în diverse faze, am susţinut în faţa yankeilor soluţii tehnice ieşite din comun, un număr de lucrări prezentate la conferinţe internaţionale, precum şi titlul american de Certified Engineer – toate la un loc constituind o vopsea made în UȘA, aplicată peste materialul uman de bună calitate (zic eu) sosit cu Tarom-ul la aeroportul Ben Gurion, în ianuarie 1980.Read more…

Apr 16, 2020 9 comments