Marșul Vieții – pentru cine?

Apr 19, 2018By

Pentru prima dată, la o vârstă cam înaintată, am avut prilejul să particip, împreună cu un grup de elevi și profesori de la Școala ”Lauder din București, căruia i s-au alăturat tineri de la liceul ”Ion Creangă” și de la Chișinău, la Marșul Vieții, un drum de parcurs de la lagărul Auschwitz la cel din Birkenau, pe o distanță de trei kilometri. Cel din acest an a fost al 30-lea, evenimentul fiind inițiat în 1988 în Israel. Dacă citești informațiile despre Marşul Vieţii, vei afla că este un program educativ pentru tinerii evrei de pretutindeni, pentru a le prezenta concret ce a fost Holocaustul și metodele brutale prin care s-a efectuat exterminarea evreilor. Programul, elaborat de conducerea organizației mondiale a Marșului Vieții este complex, el nu se limitează doar la cei trei kilometri ci prezintă istoria ghetoului de la Varșovia și răscoala, ghetoul din Cracovia și soarta evreilor din acest oraș inclusiv fabrica lui Schindler, lagărele de la Treblinka, respectiv monumentele din pădurea de-acolo deoarece lagărul a fost ras de pe suprafața pământului de germani – și de la Maidanek, soarta evreilor din Tykocin, un ștetl polonez tipic, duși în pădure și împușcați, așa cum s-a întâmplat în multe orășele evreiești din Polonia.Read more…

Apr 19, 2018 6 comments

Portocala

Aug 9, 2018By

Aseară după spectacol, în timp ce mă demachiam, colegul meu de cabină, actorul Dumitru Onofrei, îmi spune: “Hai spală-te mai repede, îmbracă-te şi vino cu mine am să-ţi arăt ceva.” Onofrei era actor mai vechi la Teatrul Naţional şi mai în vârstă decât mine cu vreo 10-12 ani. Eu aveam 14 ani şi el avea 24 sau 26. Mă uitam la el ca la un frate mai mare şi el avea grijă de educația mea artistica. L-am urmat imediat şi am ieșit împreună pe la intrarea actorilor ce se afla în spatele teatrului direct în strada principală Cuza Vodă… Strada, în trecut atât de falnică şi mândră, era acum jalnică, de parcă trecuse un tanc peste ea. Nu magazine, nu cofetării, din cele două cinematografe numai unul mai funcționa, din când în când: Trianon. Ne-am oprit în faţa unui magazin de delicatese, prăfuit. Oblonul era tras, dar la lumina felinarului de pe strada ne-am uitat înăuntru, prin gratiile oblonului magazinului care era gol. Complet gol. La fel şi vitrina. Goală şi prăfuită. în mijlocul ei era o farfurioară cu ceva ca o minge de culoare galbenă. Onofrei se apleacă spre mine şi mă întreabă: „Ştii ce-i asta?“ „Nu”, zic eu cu ochii la globul auriu. Asta este o portocalăRead more…

Aug 9, 2018 3 comments

Dacă-i uităm îi omorâm din nou

Jan 17, 2019By

Nu i-am cunoscut. Nici pe el şi nici pe tatăl lui. El era un tânăr de 38 de ani. Încă locuia cu familia, pe strada Pitagora, în cartierul evreiesc din București. Era un tip deștept căruia “îi mergea mintea”, cu opinii liberale, sportiv, bine făcut, care juca fotbal ori de câte ori avea puțin timp liber.

În contrast cu el, tatăl său era un evreu de tip vechi, ortodox, care trăia pentru a-şi face datoria de evreu religios. Era un om cunoscut pentru tradiționalismul şi corectitudinea sa. Era capul unei familii cu opt copii, patru băieți şi patru fete. Viața lor era una obișnuită, asemănătoare cu a multor evrei care trăiau în București în anii 40 ai secolului XX. Nu erau bogați dar trăiau bine. Erau antreprenori şi conduceau o afacere cu textile. Se numărau printre furnizorii Casei Regale şi în ciuda dificultăților cu care se confruntau toți evreii din România acelor vremuri, se părea că erau pe drumul cel bun. Până într-o zi. Dimineața zilei de 21 ianuarie 1941 l-a găsit pe bătrânul evreu rugându-se, alături de alți evrei, la Templul Coral.Read more…

Jan 17, 2019 2 comments

De ce nu am rămas în Canada

Oct 31, 2019By

Când ne-am întors din deportare, rudele noastre din Montreal și din Los Angeles ne-au făcut prima ofertă de a ne mijloci o eventuală emigrare. Cred că părinții ar fi fost de acord, dar eu, care începusem chiar la 1 Mai 1945 anul I la facultatea de medicină la Iași și eram îndrăgostită până peste cap de viitorul meu soț, nici nu voiam să aud, mai ales că speram că și în România sfârșitul războiului va aduce o lume nouă. De altfel nici nu mă simțeam în stare să iau încă o dată totul de la capăt. Mai mult, aveam impresia că rudele nu erau chiar atât de entuziasmate de venirea noastră. Oricum, de continuarea studiilor nu putea fi vorba. Ei ne-au avertizat că în caz că vom reuși să emigrăm, urma mai întâi să lucrez și să-mi susțin sigură cheltuielile pentru învățătură. Sora mea mai tânără încă nu avea dreptul de decizie. Până la urmă, cu mii de mulțumiri, familia a refuzat oferta. Poate că am fi preferat Israelul, dar el încă nu exista ca stat și mărturisesc că pe mine nici această idee nu mă atrăgea, dar e adevărat că nici nu prea știam despre ce era vorba. M-am apucat serios să recuperez anii de învățătură pierduți. Am reușit de bine-de rău să fac ultimele două clase de liceu într-un an, am început medicina la Iași și în 1947 m-am tranferat la IMF București, m-am căsătorit și din dragoste, dar și pentru a obține buletinul necesar transferului. O nouă ocazie de a vorbi despre emigrare, de astă dată în Israel, a fost la începutul anilor 50, când a survenit primul val masiv de emigrări…Read more…

Oct 31, 2019 10 comments

Succese, avansări şi amintiri triste în 20 de ani de carieră…

Apr 16, 2020By

Noua mea funcție în Haifa mi-a asigurat – într-un colectiv dominat de absolvenți ai unor universități americane şi israeliene de elită – trecerea cu buretele peste păcatele mele ereditare (ca să spun aşa), cum ar fi: studiile făcute în România, ivritul negramatical cu un incurabilul accent valah şi lipsa unor grade de colonel în rezervă, atât de importante pentru avansare în Ţara Sfântă. La graţierea “tarelor” amintite mai sus au contribuit lipsa totală de inhibiţie cu care, în diverse faze, am susţinut în faţa yankeilor soluţii tehnice ieşite din comun, un număr de lucrări prezentate la conferinţe internaţionale, precum şi titlul american de Certified Engineer – toate la un loc constituind o vopsea made în UȘA, aplicată peste materialul uman de bună calitate (zic eu) sosit cu Tarom-ul la aeroportul Ben Gurion, în ianuarie 1980.Read more…

Apr 16, 2020 9 comments

Pâine

Sep 3, 2020By

În vara anului 1993 mă aflam la Galați, unde lucram la Teatrul Dramatic. Dimineața devreme primul drum era la piață, ca să-mi cumpăr de-ale gurii. Locuind în teatru și neavând frigider, eram nevoit să mă aprovizionez zi de zi cu alimente proaspete, fiindcă era vară și ce rămânea pentru a doua zi se strica. După ce mi-am cumpărat destul pentru ziua respectivă, m-am instalat în rând la pâine. Înaintea mea era un domn îmbrăcat elegant, cu costum, cravată, pălărie și ținea în mână o servietă. Era înalt și cu toate că era trecut de vârsta mijlocie, se ținea încă destul de drept. Când i-a venit rândul, s-a apropiat de vânzătoare și i-a întins mâna în care ținea bănuții pentru pâine. Fata i-a numărat din palmă și a observat că nu era destul (peste noapte pâinea se scumpise cu un leu). Domnul elegant nu era pregătit pentru o asemenea eventualitate. Neavând suma necesară, s-a retras tăcut și a ieșit. La rândul meu mi-am cumpărat pâinea și m-am îndreptat spre ușă. Când să ies, îl zăresc pe domnul meu, stând ceva mai departe de ușă, resemnat și cu ochii plecați…Read more…

Sep 3, 2020 9 comments

Buletin de București – august 1947

Aug 12, 2021By

Au trecut foarte mulți ani de atunci și parcă a fost ieri. Îmi amintesc fiecare amănunt. Era o secetă cumplită, o vară foarte caldă și o inflație atât de mare, încât kilogramul de mălai costa 600.000 lei. Tocmai terminasem anul III la facultatea de medicină din Iași și începusem să-mi dau seama ce înseamnă să fii medic, după cei doi ani de așa-zisă teorie. În anul III de facultate semiologia mi-a dezvăluit adevărata frumusețe a meseriei de medic și voiam cu orice preț să știu mai multe. Credeam că voi putea s-o fac cel mai bine la București, dar pentru asta aveam neapărată nevoie de un buletin de București. Singura posibilitate de a-l obține era căsătoria cu cineva din București, la fel ca în filmul lui Calotescu din 1983, Buletin de București. Dar eu nu doream o căsătorie fictivă, ci una adevărată. Mă săturasem de scrisori și voiam să fiu împreună cu viitorul meu soț. În luna august 1947 am căzut de acord să vin la București și să ne căsătorim civil, ca să-mi pot face formele pentru buletinul de București și apoi mutarea la I.M.F. București, ca să pot începe anul IV. Read more…

Aug 12, 2021 7 comments

Amintirile unui medic stagiar rural (II)

Jun 16, 2022By

Într-una din aceste duminici, în timp ce stăteam cu părinții mei care veniseră să ne viziteze, liniștea serii a fost întreruptă de țipetele și gălăgia unor localnici care încercau să între în incinta dispensarului. Tineri răniți, cu cuțite și topoare în mâini, însoțiți de prieteni sau membri de familie, invadaseră sala de așteptare. Nu știam cum să-i potolesc pe acești oameni, al căror comportament ieșise de sub orice control. Am văzut răniți plini de sânge culcați pe podea sau pe băncile din sala de așteptare. Nu aveam timp să stau pe gânduri, răniții trebuiau tratați de urgență. Părinții priveau speriați și îngrijorați prin geamul locuinței noastre, fiind martorii unei situații groaznice, la care erau expuși pentru prima oară în viață. Am cerut ajutorul miliției locale pentru a bloca intrarea publicului în sala de tratamente, l-am chemat de urgență pe Ion, asistentul meu cel mai versat în situații asemănătoare, și împreună am cusut rănile, le-am bandajat și încet, încet, toți răniții au părăsit dispensarul. Abia atunci am observat încă un rănit, aproape adormit sub una din băncile sălii de așteptare. Avea fața plină de sânge, inclusiv bandajul care-i acoperea urechea stângă. După ce am scos bandajul, am descoperit o imagine pe care nu o mai întâlnisem în viața mea: urechea era tăiată și atârna numai pe o bucățică de piele. Read more…

Jun 16, 2022 9 comments

Pesach la Câmpulung

May 4, 2023By

De Pesach mi-am amintit de copilăria din Câmpulung Moldovenesc şi modul în care petreceam această sărbătoare în familie şi m-am gândit să împărtăşesc aceste amintiri cititorilor revistei Baabel. Familia noastră nu era foarte religioasă, dar mama totuși respecta toate datinile. De fapt pregătirea întregii case pentru sărbătoare începea cu mai multe zile înainte. Nu vreau să vorbesc de curățenia care se făcea în toată casa. Chiar și în dulapurile de haine se făcea curat și în toate sertarele, mai ales în cele din bucătărie, ca să nu rămână cumva o firimitură de pâine. În ziua dinaintea sărbătorii se mânca în veranda de la intrare. Bineînțeles că noi copiii evrei nu mergeam la școală, absențele fiind motivate. Aveam în casă un set complet de veselă pentru Pesach: farfurii, cești, pahare și oale, care în timpul anului erau depozitate într-un loc special și înainte de întrebuințare erau spălate. Noi, copiii, sora mea și cu mine, făceam baie, ne îmbrăcam de sărbătoare și îl așteptam cu masa pusă pe tata care venea de la sinagogă.Read more…

May 4, 2023 7 comments

Moneda are două fețe

Sep 18, 2025By

Pe când eram elevă, în fiecare dimineață când veneam în bucătărie, prima privire era spre colțul mușamalei de pe masa pe care mâncam cu toții și care era și blat de bucătărie. Dacă vedeam o ridicătură, era semn bun. Dacă nu, mi se strângea inima – mama uitase oare să-mi lase bani?După cum ridicătura era mai mare sau mai mică, știam că sub mușama se găsește o monedă de 1 leu sau de 3 lei. Moneda de 3 lei trebuia să-mi ajungă pentru gustarea din recreații din trei zile consecutive. Administrarea banilor era riguroasă – dacă îi cheltuiam pe altceva, riscam să rămân nemâncată tot timpul cât eram la școală. Dacă nu se vedea nicio ridicătură, mai exista speranța ca mama să-mi fi lăsat o bancnotă. Foarte rar se întâmpla ca mama să uite să-mi lase bani. Zilnic, în drum spre școală, cumpăram de la băcănie pentru acest leu 10 biscuiți populari, care se vindeau la număr, nu se cântăreau. Băcanul știa precis că trebuie să-mi dea 10 bucăți. Aceasta era gustarea de la școală. Băcanul știa precis că trebuie să-mi dea 10 bucăți. Aceasta era gustarea de la școală. Îi împărțeam judicios pentru fiecare recreație, să nu mi se facă foame în timpul orei.Read more…

Sep 18, 2025 14 comments

Tu Bișvat în copilaria mea

Jan 28, 2016By

Anul trecut, de Tu Bişvat, nepotul meu a plantat 5 puieţi de pomi fructiferi, desigur împreună cu parinţii lui şi asta pentru că este încă mic, dar obiceiul se imprimă şi va deveni o practică în anii viitori. Sper să fie aşa! Să nu credeţi că tatăl lui nu a plantat la aceeaşi vârstă şi la fel am făcut şi eu în urmă cu peste 50 de ani. În familia noastră este o tradiţie plantatul pomilor fructiferi şi nu numai, ci a tot ce reprezintă vegetaţie, fie că sunt pomi sau arbuşti. Desigur că vă întrebaţi unde am vrut să ajung. Am şi ajuns! La continuitate voiam să ajung, la rădăcini, la tradiţii, pentru că aceşti copaci prind rădăcini şi devin puternici…Read more…

Jan 28, 2016 10 comments

Oameni, case, amintiri – Strada Republicii din Cluj

May 24, 2017By

Pornesc de pe strada Şincai, unde am copilărit. Traversez Piaţa Păcii. În colt, “Croco”, unde ne adunam ca studenţi, la o cafea şi la o șuetă. Ajung la începutul Strazii Republicii. Strada e cunoscută astfel de mai toţi clujenii, deşi de-a lungul timpului a avut denumiri diferite. Până in 1918, în perioada Imperiului Austro-Ungar s-a numit Majális-út, între 1923-1941, Strada Regală, după război şi abolirea monarhiei a primit – în mod logic, numele de Republicii, iar după Revoluţia din 1989, pentru scurt timp s-a numit Gheorghe Bilașcu – intemeietorul Scolii Clujene de Stomatologie dupa 1918 la Univesitatea din Cluj. Apoi a revenit la denumirea din trecutul recent: Republicii.Read more…

May 24, 2017 5 comments

La Vancouver, cu Regele Mihai

Dec 12, 2017By

Revenind la dineul regal, câteva zeci de membri ai comunității locale ne-am adunat să-i primim pe Regele Mihai și Regina Ana, cu care am petrecut o seară fabuloasă. Cum Regina Ana nu vorbea româneste, am avut onoarea ca Majestatea Sa să fie așezată între mine și soția mea. Sincer să fiu, Regina a discutat mai ales cu Marion despre preferințele lor de muzică clasică și operă, dar i-am respectat alegerea. Eram înțeleși dinainte ca după plecarea suveranilor să ne întâlnim cu toții la noi acasă pentru un “drink” și niște tarte delicioase. Așadar, când seara se apropria de sfârșit, l-am rugat pe Dan, în românește, să le reamintească celor de față că îi așteptăm. De mult n-am fost atât de uluit, rămăsesem de-a dreptul “bouche bée” când Regina Ana mi s-a adresat cu un surâs: “What about us?? Could we also come to your home for a drink??” După ce mi-am revenit, am răspuns: “Of course, Your Majesty, please come!!”Read more…

Dec 12, 2017 11 comments

Schimbarea gărzii la Palatul Regal

May 3, 2018By

Ceremonia schimbării gărzii la Palatul Regal era și un prilej de manifestare a prețuirii și a respectului pentru familia regală. Este foarte greu de explicat acest sentiment azi, după 45 de ani de comunism, urmați de alți vreo douăzeci în care neocomuniștii au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a mânji monarhia, pe regii noștri, gesturile lor. Motivul era foarte simplu: se temeau de revenirea monarhiei, înlăturată prin forță la 30 decembrie 1947. Când am intrat în clasa întâia primară, în septembrie 1940, știam deja cine este Regele, știam din presa care venea acasă și pe care tata ne-o citea, știam de la biserică, știam din povestirile celor mari. Evenimentele erau comentate în fiecare casă din București și nu numai. Cei mai bătrâni îi spuneau VODĂ, așa rămăsese de-a lungul vremii, de când principele Carol, devenit apoi Regele Carol întâiul, pusese piciorul pe pământul celei ce urma a se numi România.Read more…

May 3, 2018 1 comment

Cum am învățat medicina practică

Aug 9, 2018By

Când am început facultatea de medicină la Iași, în mai 1945, al Doilea Război Mondial era pe sfârșite și nici în visele mele cele mai frumoase nu m-aș fi putut gândi ce dezvoltare va lua știința în viitor. De aceea am folosit în titlu termenul de medicină practică, adică un fel de medicină generală, pentru că numai pe aceasta o aveam atunci în vedere: trebuia să te descurci înarmat numai cu stetoscopul, aparatul de tensiune și radiologia. Cum am mai scris cândva, credeam în misiunea medicului ca om care prin înțelegerea bolii, prin cunoștințele sale și posibilitățile de tratament, poate să aducă alinarea suferințelor și eventual vindecarea. Și din acest motiv, chiar în anul IV de studenție am dat concursul de externat (după sistemul francez atunci încetățenit în România) ca să lucrez timp de doi ani direct la patul bolnavului, iar apoi internatul. Acești ani au fost hotărâtori în evoluția mea ca medic. Trebuie să spun că cel mai mult am învățat atunci de la surori (nu existau atunci asistente) și chiar de la infirmiere.Read more…

Aug 9, 2018 2 comments

România 1989

Feb 14, 2019By

Eram plecat din țară de cinci ani când au avut loc evenimente din decembrie 1989. Am încercat să le înțeleg de departe, în timp și spațiu, pe baza celor citite în media în limba română – articole, comentarii, amintiri. Am citit mult, am selectat ceea ce mi se părea semnificativ și-mi permitea să asamblez un puzzle cu imaginea Revoluției. În cele de mai jos caut să prezint piesele acestui puzzle, așa cum mi le amintesc din cele citite, fiind adunate pentru uz propriu și căutând să fiu obiectiv. Nu folosesc cu plăcere termenul de „revoluție”, termen care mi se pare potrivit unor evenimente mari, progresiste, dar cu vârsta m-am dezumflat, aflând că în 1789 Bastilia era o dărâmătură unde mai erau doar câțiva deținuți, în 1917 la Petrograd Palatul de Iarnă era apărat doar de un batalion de femei, iar asaltul a fost făcut de trupe aduse de pe front, sub influență bolșevică și cu sprijin german. Urmarea acestor revoluții nu e subiectul acestei scrieri.Read more…

Feb 14, 2019 3 comments

Amintiri despre Kapo din lagărele de concentrare naziste

Oct 31, 2019By

Am scris câteva observaţii la articolul dl Jack Chivo “Only in Israel” referitoare la cei care erau Kapo din lagărele naziste, în urma discuțiilor contradictorii privitoare la acest subiect. Nu ştiu cum s-a ajuns la el, întrucât în articol nu apare, dar dacă tot s-a deschis această discuţie vreau să vă împărtăşesc câte ceva din experienţa mea de deţinut. Din 28 mai şi până în 15 iunie 1944 am fost la Auschwitz, iar apoi încă 10-11 luni în lagărul nr. 3 de la Kaufering și lagărul nr. 1 Landsberg. Am fost eliberat la 1 mai 1945. Aceste lagăre făceau parte din cele 11 lagăre de muncă (comandouri) care aparțineau de Dachau. Fiecare lagăr avea o capacitate de cca. 3000 de locuri şi în cele 10-11 luni au pierit acolo circa 15.000 de deţinuți. La Auschwitz am avut parte numai de Kapo ţigani. În lagărul de la Auschwitz ţiganii erau împreună cu familiile (nu fuseseră separaţi ca alţi deţinuţi) şi ştiam că trebuia să ne ferim de ei. Într-o baracă de 500 de locuri au înghesuit 1000 de deţinuţi. Priciurile nu au rezistat şi s-au prăbușit, astfel încât au fost scoase. Nu aveam loc să ne culcăm pe jos; singura posibilitate era să ne depărtăm picioarele şi să ne aşezăm cu toţii în V, unii în faţa altora – eu stăteam între picioarele celui din spate, iar între ale mele stătea cel din faţa mea. Era imposibil să dormi şi când unul trebuia să iasă, sau să se dezmorţească, erau nevoiţi să se scoale şi ceilalţi din rândul său. La mijlocul lunii iunie 1944 am ajuns la în Lagărul nr. 3 de la Kaufering. Era şi acolo foarte rău, dar faţă de Auschwitz era o diferenţă ca de la cer la pământ.Read more…

Oct 31, 2019 11 comments