Infecții spitalicești

Încă în 1847, doctorul I.F. Semmelweis a cerut spălarea și dezinfectarea mâinilor înainte de a consulta femeile la naștere, reușind astfel să scadă incidența febrei puerperale care făcea ravagii . Probabil că așa a murit la Toplița și bunica mea din partea mamei, la câteva zile după naștere. Infecții spitalicești au loc peste tot, deși în ultimele decenii lumea medicală a progresat mult și în acest domeniu. Iată câteva exemple cu care m-am confruntat eu însumi și oamenii din jurul meu: În 1973 eram student în anul trei la medicină la Timișoara. Câteodată ne luau la “muncă voluntară” la construirea noului spital județean. Așa s-a întâmplat că un coleg de cameră a călcat într-un cui ruginit. S-a dus la urgențe și a primit ser antitetanic. Numai că, după câteva săptămâni a început să se simtă rău. Nu avea poftă de mâncare, avea febră, dar nu prea mare și slăbea tot timpul. I s-a diagnosticat hepatită B, pe care o primise de la siringa incorect sterilizată cu care i s-a făcut injecția de ser antitetanic. A zăcut șase săptămâni la spitalul de boli infecțioase și, spre norocul lui, s-a însănătoșit.Read more…

De partea cui ești (sau ar trebui să fii)?

În 1949 aveam 10 ani, eram în clasa a V-a și profesorul nostru ne-a cerut să scriem o compoziție despre cunoscutul roman al lui Pușkin, Fata căpitanului, povestea unui tânăr de viță nobilă care la vârsta de 17 ani e trimis să-și facă serviciul militar departe de casă. De ce tocmai această carte? N-am idee. Știu însă că la acea vreme eram deja fascinat de povestiri și că povestea lui Piotr Andreevici mi-a plăcut mult. Acțiunea se petrece în secolul al XVIII-lea, în timpul răscoalei lui Pugaciov, un cazac care a condus o mișcare populară antițaristă și și-a sfârșit viața la Moscova, decapitat în piața centrală a orașului. Îmi închipui că prezența lui Pugaciov i-a determinat pe activiștii regimului comunist din România acelor vremuri să considere că romanul lui Pușkin  era potrivit pentru educația noii generații, supuse unui început de serioasă îndoctrinare. Am citit romanul și m-am pus pe scris. Doar că imaginea lui Pugaciov nu mi-a făcut o impresie bună, drept pentru care în compoziția mea eu am luat partea armatei țariste și l-am creionat pe Pugaciov ca pe un criminal care și-a meritat soarta! Vă închipuiți cum a fost primită compoziția mea! Profesorul a cerut ca tata să apară la școală și i-a arătat cumplita eroare politică a fiului său. Părintele meu s-a întors acasă și fără multe explicații m-a așezat la masa de scris și mi-a dictat noul text care trebuia prezentat a doua zi și în care, bineînțeles, eroul pozitiv e Pugaciov și criminalul e țarul! Și de ce această lungă introducere, la cele ce vor urma? Pentru că în cele ce urmează intenționez să discut reacția subiectivă a cititorului / spectatorului la întâmplările sau acțiunile la care, volens-nolens, se simte obligat să ia partea unuia sau altuia dintre personajele unei cărți, film sau piesă de teatru.Read more…

München – Expresionism în halba cu bere

În piața Max Joseph, pe treptele Operei de Stat a Bavariei, îmi dau seama că acest oraș este predestinat bărbaților și nu pot scrie despre München nimic ce ar putea fi pe placul cititoarelor. Nici măcar Der englische Garten nu poate trezi interesul doamnelor – în toate ghidurile turistice arealul înmiresmat de flori este evaluat la dimensiunea a 640 de terenuri de fotbal. Bayern München și Franz Beckenbauer sunt parte a patrimoniului din Bavaria. Din reclamele marilor case de modă sau bijuterii mă privesc cu autoritate, în poze înscenate în duritatea peliculei alb-negru, actualele staruri ale celebrei echipei de fotbal. Pe străzi sunt „caii putere” al unui alt arhetip bavarez: nenumărate modele BMW și Audi pe care eu le-aș sintetiza astfel: automobile cu trei intrări (portiera față stânga, față dreapta și portbagaj), eventual cu încă două în spate.  Chiar la Bayerische Staatsoper, deși este prezentată opera Norma, pe afiș sunt numai bărbați cu cagule. În weekend se joacă Scarpia, aș spune, voi vedea mâine ce a mai rămas din Tosca lui Puccini. Deci nu-mi rămâne decât să scriu despre München și bere, două substantive legate între ele încă din 1487, printr-o lege care reglementează strict ingredientele pentru fabricarea berii locale: apa numai din fântâni adânci și cel mai bun malț și orz. Folosirea drojdiei a fost permisă mult mai târziu. Berea blondă, clară și translucidă, cu un guler înalt de spumă albă la gura halbei, a apărut abia la sfârșitul secolului al XIX-lea și este cea mai fadă. Băutura tradițională în Bavaria este, de fapt, berea brună a cărei culoare și consistență variază în funcție de rețeta producătorului. Ea este puțin tulbure și are gustul mai voluptuos, pregnant, la fel de fermecător ca al ciocolatei amărui, Read more…

Până la ultimul antisemit din lume

Nu cred că mai există în lume un popor care a trecut prin atâtea ca evreii și în ciuda tuturor catastrofelor, ei au rămas optimiști. Exemplele sunt numeroase, nu am de gând să le înșiri acum și aici. Speranța “că va mai fi sărbătoare pe strada noastră” s-a păstrat de-a lungul generațiilor. Voința de-a supraviețui, de a găsi soluții pentru toate situațiile imposibile a caracterizat întotdeauna acest popor. Umorul evreiesc, în care oamenii fac haz de necaz, , prioritatea educației copiilor, numărul mare de absolvenți a facultăților sunt tot atâtea dovezi ale voinței de supraviețuire. Un popor fără țară a reușit să-și păstreze identitatea mai bine de 2000 de ani, datorită tradițiilor și conștientizării obârșiei. Asimilarea unei părți a populației evreiești în multe țări europene nu a rezolvat problema antisemitismului, pentru populația majoritară, cei care s-au asimilat au rămas tot evrei. Nu pot decât să revin la celebra frază a scriitorului sovietic Ilya Ehrhenburg care, întrebat până când va susține că este evreu, a răspuns: “Până când mai există un antisemit pe lume”. Holocaustul a dus la concretizarea necesității creării unui stat evreiesc. Dintr-un stat subdezvoltat, în mai puțin de un sfert de veac Israelul a devenit unul din statele dezvoltate ale lumii, un stat liberal și democratic.Read more…

Cum să murim bătrâni și sănătoși

Un articol publicat recent în prestigiosul jurnal The New Yorker dezbate un subiect care, probabil, ne preocupă şi pe noi, cei aflaţi la “a treia tinerețe”: Cum putem îmbătrâni (şi chiar muri) sănătoși? A doua parte a întrebării pare ilogică, fiindcă poți muri sănătos numai într-o catastrofă naturală, o explozie, un accident grav, sau, foarte rar, în timpul unei operații care s-a complicat. Deci, practic, mai relevantă este prima întrebare. Autorul începe articolul afirmând că în medie, americanii trecuți de 65 de ani își mai sărbătoresc sănătoși o singură zi de naștere. Și totuși, spune el, în comparație cu speranța de viață din secolele trecute, generația noastră are noroc, chiar dacă murim singuratici, dependenți de ajutorul altora, sau debilitați mintal și / sau fizic. Motivele creșterii longevității de-a lungul secolelor sunt bine cunoscute.Read more…

Căldură mare

„O să fie bine și la vară cald” obișnuia să spună tatăl meu, adică „nu te necăji, totul se va rezolva”.  Dar cum tata nu mai e printre noi de peste treizeci de ani, mă îndoiesc că avea în vedere încălzirea globală și căldurile din zilele noastre.  Fiica mea, care trăiește lângă Marea Mediterană, chiar nu se necăjește.  La ea aerul condiționat funcționează fără oprire vreo șase luni pe an și nimeni nu se miră. Până la un punct îi dau dreptate.  Uneori este atât de cald, încât nu avem încotro.  Dar dacă toată lumea ar vrea să stea la aer condiționat, întreg globul pământesc nu ar putea furniza suficientă energie – oricum, un procent tot mai mare al consumului global de energie este folosit pentru răcire.  Iar aerul condiționat este o sabie cu două tăișuri.  Căldura din case e scoasă în stradă, astfel că orașele se încălzesc și mai mult.  Producerea energiei este însoțită de cantități enorme de bioxid de carbon care accelerează încălzirea globală.  Iar dacă agenții frigorifici se eliberează în atmosferă, ei au un puternic efect de seră.  Deci, oricum am privi problema, aerul condiționat este problematic.  Oare se poate și altfel?  Da.  Dar în societatea modernă această artă se pierde treptat.  Aș vrea să prezint diverse strategii de răcire bazate pe un consum minim de energie – unele cunoscute de toată lumea, altele chiar foarte originale, dezvoltate de popoare care trăiesc în zone cu climă caldă. Deci pentru a ne bucura de o temperatură cât de cât suportabilă în casă, avem două posibilități: să limităm încălzirea și să încercăm să ne răcim locuința.Read more…

Un om a mușcat un câine. Pe marginea scandalului de la Spitalul Sf. Pantelimon

Titlul de mai sus e clasic, el prezintă adevărata față a mijloacelor de comunicație din toate timpurile. Niciun ziar, niciun post de radio sau de televiziune nu se ocupă de un incident în care un câine a atacat un om, dar situația inversă este întotdeauna un subiect care ”se merită” difuzat și dezbătut. Înainte de toate aș dori să avertizez cititorul: de aici, de la peste 1500 de kilometri distanță, nu mă încumet să prezint un punct de vedere personal privitor la cele întâmplate (sau nu) în secția ATI a susnumitului spital. În cele ce urmează aș dori să prezint anumite aspecte ale activității specialității de anestezie-terapie intensivă în general, bineînțeles referindu-mă la campania de presă care se ocupă intens de acest episod. Ideea titlului de mai sus mi-a apărut instantaneu, dar deloc întâmplător. E de-ajuns ca o declarație – încă neverificată – a unei asistente medicale să arunce o umbră asupra unor medici anesteziști, ca opinia publică să ceară pedepsirea pe loc, sub forma cea mai gravă, a unor doctori a căror vină e departe de a fi dovedită. Pe vremea mea, sub acel regim de care nimeni nu mai vorbește, dar pe care nu-l pot uita, se spunea: nimic nu e întâmplător! După umila mea părere, nu întâmplător actuala campanie de denigrare, de împroșcare cu noroi, de defăimare este dusă împotriva profesiei care este și a mea. Lista motivelor pentru care disciplina ATI e pusă la zidul execuției e lungă și dureroasă.Read more…

Wishful thinking

Conform Dicționarului Britannica, wishful thinking este atitudinea sau crezul că un lucru pe care ți-l dorești foarte mult se va întâmpla, chiar dacă el pare improbabil sau irealizabil. Expresia nu prea are o traducere exactă în limba română, ea se tălmăcește ca fiind confundarea, deliberată aș zice, dorinței cu realitatea, un optimism irealist, o reverie sau, cel mai pe șleau, o iluzie. Există însă în limba română o expresie care îmbrățișează înțelesul zicerii englezești: a te îmbăta cu apă rece – semn că această acțiune sau meteahnă a firii umane este prezentă în culturi foarte diferite. Cu mulți ani în urmă, chiar înainte de a-i cunoaște semnificația, m-am confruntat de câteva ori cu această sintagmă. Împlinirea unor visuri care păreau total irealizabile m-a convins că îmbătarea cu apă rece nu este întotdeauna inutilă. În timp, după ce s-au petrecut diverse întâmplări ciudate pe care nimeni nu le-ar fi crezut posibile, am început să observ cu atenție fenomenul. Mi-am dat seama că o dorință pe care o ai astăzi se poate împlini abia peste ani, când aproape ai uitat-o. Totuși, Universul căruia într-un mod ciudat i-ai încredințat-o, a găsit modalitatea de a o împlini.Read more…

Doi muzicieni faimoși, dar controversați

După părerea mea, mulţi au spus-o înaintea mea și o vor spune și după mine, anti-israelism înseamnă în mod automat și antisemitism. Există multe argumente care să întărească această supoziție, cel mai simplu și mai obiectiv fiind că în Israel trăiesc mai mulți evrei decât în orice altă țară din lume și aici evreii alcătuiesc majoritatea populației. Dar există și unele excepții, de exemplu evreii care nu sunt de acord cu politica guvernului Israelian. Ei nu sunt neapărat și auto-antisemiți. Numitorul comun al celor doi muzicieni la care mă refer este anti-israelismul – doar că unul recunoaște existența Israelului ca stat și celălalt nu. Dar între ei există și o deosebire mult mai semnificativă: unul scrie și cântă muzică frumoasă, care pe vecie va rămâne populară, pe când celălalt… Unul dintre “eroii” acestei povestiri, cel care scria textele cântecelor formației Pink Floyd susține că textul este mai important decât muzica. Atunci de ce nu s-a axat pe poezii, sau pe Rap, un stil care încă se mai cheamă muzică? Este Roger Waters, celebru nu numai ca unul din membrii întemeietori al formației Pink Flyod, ci mai ales prin antisemitismul și anti-israelismul lui virulent, de-a lungul deceniilor.Read more…

Babi Yar, Kiev, septembrie 1941

Nici înainte de deportare și nici în cei trei când am fost deportată în Ucraina și am ajuns la Djurin nu am știut ce s-a întâmplat la Kiev în septembrie 1941. Nici când am revenit în România nu am aflat despre masacrul care a avut loc la Kiev în septembrie 1941, adică înainte de deportarea mea. După 20 de ani, în 1961, am făcut o excursie în URSS și am ajuns și la Kiev. Printre obiectivele turistice pe care le-am vizitat a fost și Babi Yar. Însoțitorul ne-a relatat în cuvinte puține povestea celor întâmplate acolo. În 27 septembrie 1941, deci încă înainte de deportarea noastră, în Kievul recent ocupat de armata germană au apărut afișe care anunțau că evreii din oraș sunt obligați să se prezinte într-un loc anumit, cu documente de identitate, îmbrăcăminte călduroasă și banii și bijuteriile pe care le posedă. Cei care nu se prezentau erau amenințați cu moartea. Comandamentul german aprecia că vor veni cel mult 5.000 de evrei, dar s-au prezentat peste 30.000. Ei credeau că vor fi duși într-un lagăr de muncă, dar în realitate nu au fost duși decât până la Babi Yar, o râpă de la marginea orașului care se potrivea perfect cu misiunea soldaților germani: să ucidă cât mai mulți evrei în timpul cel mai scurt și fără a fi nevoiți să-i îngroape.Read more…

Ultima oră: Ierusalim, 7 noiembrie… 1898

Tocmai se încheie una din săptămânile cele mai tumultuoase din istoria recentă a Ierusalimului: vizita majestății sale împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei, însoțit de soția sa, împărăteasa Augusta Victoria, și de o suită de cca 200 de persoane.  Acesta a fost apogeul vizitei oficiale a cuplului împărătesc în Imperiul Otoman.  Călătoria de peste o lună a început, desigur, la Istanbul, unde au avut loc convorbiri cu sultanul Abdul-Hamid al II-lea, pentru a întări relațiile de prietenie dintre cele două țări.  Dar se poate spune că această călătorie a avut și un scop… turistic, încheindu-se cu o expediție în Levant.  Iată itinerarul parcurs de cuplul imperial: au venit cu yachtul la Haifa, au continuat cu trăsura la Jaffa, Ierusalim și Betleem.  Apoi de la Jaffa au continuat cu yachtul la Beirut, iar astăzi urmează să ajungă cu trenul la Damasc… În acest context ar trebui să-l menționăm și pe dl Theodor Herzl – poate că unii cititori și-l amintesc din relatările noastre din vara trecută, de la Congresul Sionist de la Basel.  (Un al doilea a avut loc în vara aceasta.)  El propovăduiește întoarcerea evreilor în patria lor istorică și construirea unui stat modern în ceea ce astăzi este o provincie otomană destul de înapoiată. Cum sultanul a refuzat net cererea lui Herzl de a crea un stat evreiesc, acesta s-a gândit să-l roage pe împăratul german să intervină…Read more…

Shame on you!!!

De-a lungul istoriei, pentru problemele nerezolvate ale diverselor state, regate, imperii au fost găsiți aceiași vinovați: evreii. Iar consecințele: expulzări, pogromuri, privarea de cele mai elementare drepturi civile, mai târziu chiar de dreptul la existență – șase milioane au fost uciși în lagărele de concentrare naziste. În Sâmbăta Neagră, Hamasul a atacat sudul Israelului și 1400 de israelieni, inclusiv femei și copii, au fost batjocoriți, măcelăriți, arși de vii și 240 au fost luați ostatici. A fost cel mai tragic eveniment în viața evreilor de după Holocaust. Imediat după aceea, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că evenimentele din 7 octombrie nu au venit din senin, ele au fost urmarea suferințelor îndurate de palestinieni din vina israelienilor. (N.B. Din 2005 încoace, picior de israelian nu a mai călcat în Gaza!) Pe scurt, domnia sa a găsit o „explicație” a măcelului. Imediat după evenimentele din sudul Israelului, în întreaga lume au izbucnit demonstrații anti-israeliene și antisemite. Guvernele lumii civilizate nu s-au grăbit să ia măsuri împotriva acestor manifestări. Astăzi evreilor din Europa le este frică să iasă pe stradă. De atunci, zeci de evrei au suferit agresiuni fizice, iar la Amsterdam a avut loc primul pogrom antievreiesc de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.Read more…

Glasul sângelui

La Brno, în Republica Cehă, unde e stabilit de ani buni, fiul nostru cel mare are prin curte vreo patru pisici. Una din ele e privilegiata familiei. Vine și pleacă oricând vrea. Face exact ce facem noi la hotel, unde ne reîntoarcem de câte ori simțim nevoia. În rest, hălăduim ca să vedem cât mai multe obiective turistice.
Privilegiata duce o viață după pofta inimii. În casă are doar câteva restricții pe care le respectă cu rigurozitate. Privilegiul și l-a tras de la faptul că a fost foarte bolnavă, a avut un virus care a putut fi răpus numai după un tratament îndelungat. La una din consultații l-a zgâriat chiar pe binefăcătorul ei. Vina o purta numai fiul meu. Și i-am spus-o în față. Nu a pregătit-o psihologic, explicându-i detaliat pentru ce e supusă unor constrângeri într-o incintă medicală! Ca să nu fie agresivă și să nu mai pună ghearele în acțiune, a fost sedată. Acum, după repetate tratamente și după îndelungate monitorizări, e bine. A ajuns în situația să le privească pe suratele ei cu condescendență, acceptând să-și petreacă timpul și cu ele, în loc să huzurească prin casă. Are nevoie să se simtă liberă, fie și cu un confort diminuat.Read more…

Israelul are nevoie de prieteni

În ultimele câteva săptămâni situația din Orientul Mijlociu s-a schimbat radical și neașteptat. De pe o zi pe alta s-a prăbușit ”axa răului” din regiune, respectiv alianța agresivă Iran-Siria-Houthi plus organizațiile teroriste Hezbollah-Hamas. De-acum strategiile se vor modifica, se întărește rolul unor puteri regionale ca Turcia, Egipt și Arabia Saudită. Se fac și se desfac alianțe, iar în spatele lor se conturează alte grupări care tind să umple niște goluri și despre care nu se știe încotro vor evolua. Deocamdată, după prăbușirea regimului Assad, o parte a Siriei este administrată de organizația de sorginte islamistă, Hayat Tahrir al Sham, (HTS) grupare desprinsă de Al Qaida, care l-a doborât pe Bashar el-Assad și a preluat conducerea țării. Numai că trecutul său este departe de a fi glorios. Pentru ca acesta să fie dat uitării și pentru a se face acceptat de comunitatea internațională, HTS încearcă să-și modifice imaginea și și-a formulat un program în cadrul căruia promite drepturi egale minorităților etnice și religioase din Siria, înțelegere și drepturi pentru femei, în încercarea de a evita apariția unui nou Afganistan. Ele sunt în fază de proiecte, iar în calea realizării lor sunt zeci de obstacole, interne și externe, care pot oricând exploda.Read more…

Începutul sfârșitului sau sfârșitul începutului?

Au trecut peste 15 luni de la începutul unui război impus în mod barbar de o grupare teroristă care își duce existența pe o bucată de pământ eliberată de aproape 20 ani de orice ocupație străină (israeliană). Atacul de la 7 octombrie 2023 a schimbat complet fața locului. Aceste ultime 15 luni reprezintă o perioadă extrem de încordată și de dureroasă. Israelul a pierdut peste 1200 civili și aproape 900 soldați și s-a găsit în fața unei catastrofe umane, prin răpirea a 250 de cetățeni, copii, femei, bătrâni. Au urmat, la foarte scurt timp, atacuri militare venite din țările vecine, întâi din Liban, apoi Yemen, Irak și Siria, totul impus și condus de Iran, un stat membru al ONU care are ca țintă principală a politicii sale dispariția Israelului. Această stare de fapt a avut și are o influență extrem de puternică asupra vieții de toate zilele a israelianului de rând. De la Războiul de Independență încoace, Israelul nu a purtat niciodată un război atât de lung. Niciodată nu a fost obligat să transfere zeci de mii de cetățeni dintr-o parte în alta a țării, transformându-i în refugiați în propria lor patrie. Niciodată nu a fost necesară mobilizarea a sute de mii de rezerviști timp de luni în șir. Niciodată această țară nu a fost izolată de întreaga lume ca în aceste 15 luni, când aproape toate companiile aeriene străine (cu excepția câtorva, inclusiv TAROM) și-au încetat zborurile spre și dinspre Israel. Și niciodată anti-israelismul (noua formă de antisemitism fățiș) nu a fost atât de violent, de murdar și de mincinos. Și lista poate continua. Datorită acestei situații incredibile, economia israeliană are de suferit, în primul rând din lipsă de mână de lucru, dar și din cauza încetării aproape complete a transportului maritim spre portul Eilat din cauza atacurilor permanente ale teroriștilor din Yemen. În ciuda pronosticului sumbru, Israelul a rezistat acestui cataclism care a afectat viața de zi cu zi a fiecăruia din cetățenii săi. Read more…

„Azi, 19 decembrie 1944, la 17 şi 15, inaugurez emisiunile” – impresii după lectura cărţii lui Carol Iancu despre Ilarie Voronca

Am citit pe nerăsuflate cea mai recentă carte a istoricului Carol Iancu, întitulată POURQUOI LE POÈTE ILARIE VORONCA S’EST IL SUICIDÉ? Corréspondances Inédites (1939-1947) [De ce s-a sinucis poetul Ilarie Voronca? Corespondenţa inedită (1939-1947)], apărută în 2024 la Editura L’Harmattan, Paris, în colecţia „Mondes Juifs et lumières du judaïsme”. Cartea caută motivele pentru care poetul român-francez şi-a pus capăt zilelor la doar 43 de ani, studiind corespodenţa acestuia cu persoanele care i-au devenit apropiate în anii grei ai războiului şi prigoanei antievreieşti. Volumul se înscrie în mod firesc în cercetările cunoscutului istoric şi profesor emerit al Universităţii din Montpellier a cărui prodigioasă activitate de cercetare cuprinde, pe lângă istoria socială, economică şi politică a evreilor din România, şi viaţa şi opera artiştilor, scriitorilor şi poeţilor evrei români care s-au remarcat în Franţa. Recenta sa carte este rodul unei munci de cercetare care s-a întins pe câteva decenii şi s-a desfăşurat nu numai în biblioteci şi arhive, ci şi „pe teren”, unde a realizat interviuri cu prietenii şi cunoştinţele poetului şi a avut acces la scrisorile pe care aceştia le deţineau. Prin publicarea cărţii, cuprinzând corespondenţa inedită a poetului, Carol Iancu oferă cititorilor (dar şi cercetătorilor) informaţii care limpezesc nu numai cauza sfârşitului tragic, ci şi unele aspecte mai puţin cunoscute ale vieţii lui Ilarie Voronca. Poate pentru că am citit şi alte relatări despre sinuciderea lui Voronca, am căutat în scrisorile sale indicii privind elementele care l-au animat, i-au oferit o oarecare satisfacţie şi i-au inspirat un dram de speranţă, în zbuciumaţii ani parizieni care au precedat decizia sinuciderii. Şi cred le-am descoperit. Următoarele fragmente din scrisorile adresate soţilor Mazenq sunt relevante pentru emoţia, agitaţia şi (uneori) chiar optimismul pe care le-a simţit poetul în noua sa ipostază de jurnalist de radio. Read more…

Negocierile de pace Putin-Trump: un nou München?

De la faimoasa convorbire telefonică Trump-Putin, al cărei conținut nu-l cunoaștem, evenimentele se desfășoară cu o viteză uluitoare. Deşi, teoretic, încheierea războiului din Ucraina ar trebui să fie o veste de bun augur, ceea ce știm până acum despre intențiile președintelui SUA (ce vrea Putin este clar) este de rău augur. Să precizăm un lucru: nu orice acord de pace este bun, deși în război mor oameni, orașe întregi sunt distruse, case ajung în ruine – vezi imaginile din Gaza, dar și din Ucraina. Poate că înainte de a accepta să te așezi la masa negocierilor, ar trebui să stabileşti niște condiții. Am spus a te așeza la masa negocierilor? Greșit. Se pare că în acest caz, subiectul în cauză, Ucraina, nici măcar nu este prezent, cel puțin acum, în etapa pregătitoare care se desfășoară în Arabia Saudită. Partea americană a încercat să-l liniștească pe președintele Zelensky, promițându-i că la negocierile propriu-zise va fi de faţă şi Ucraina, dar deocamdată, așa cum se prezintă lucrurile, mă simt nevoită să evoc conferința de la München din 1938.Read more…

Lizzie Adler sau soarta tristă a unei Papieren Kind

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX mulți oameni din Europa, bărbați și femei, familii întregi, oameni săraci în majoritate, cărora soarta nu prea le zâmbise și care, deși munciseră din greu generații de-a rândul, nu reuşiseră să agonisească mai nimic, își părăseau țara și chiar Europa îndreptându-se către Lumea Nouă. De acolo veneau multe povești de succes prin intermediul scrisorilor și fotografiilor. Printre acești oameni disperați, dar și plini de speranță, erau mulți evrei, majoritatea din Europa de Est: Polonia, Ucraina, Rusia, România, Serbia, Bulgaria și chiar Ungaria. Dacă ne-evreii plecau mai ales din motive economice – sărăcie și impozite mari – evreii aveau un motiv în plus: antisemitismul care lua adesea forme violente. Nu am găsit informaţii privind numărul evreilor care au plecat în acea perioadă de pe meleagurile româneşti. Aici, în America, am cunoştinţe care îmi spun: ”Străbunicii au venit din România” sau ”Tatăl străbunicului a venit de la Galați. Știi unde este oraşul acesta din România?” Unii dintre ei mai găsesc printre hârtiile vechi ale familiei fotografii şi scrisori într-o limbă necunoscută lor și, mai rar, chiar jurnale, dar nu le înţeleg. Chiar dacă mulţi dintre cei care părăseau România promiteau că vor veni în vizită sau chiar că se vor întoarce, ajungeau doar să trimită ceva bani, multe scrisori și chiar fotografii despre noua viață pe care începeau să și-o clădească aici puțin câte puțin. Părinții arătau scrisorile rudelor, vecinilor și oricui îi întreba despre copiii plecați. Le arătau și poze să vadă vecinii cât de eleganți erau. În lipsa copiilor, acestea au căpătat denumirea de Papieren Kind – copil de hârtie… Deși scrisorile erau sincere şi chipurile din poze erau zâmbitoare, viața nu era deloc ușoară pentru noii sosiți care nu doar ajungeau într-o lume nouă, cu reguli diferite, greu de intuit, dar şi limba era necunoscută majorităţii dintre ei. Locuiau în condiţii mizere și munceau din greu. Uneori visul pentru o viață mai bună era curmat brusc. Un astfel de caz a fost cel al lui Lizzie Adler.Read more…