ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
Anul Nou din Baabel (se putea să fie altfel 😊?)) nu soseşte pe ninsoare, ci pe arşiţa cea mare, chiar în luna lui Cuptor când nu-i rost de Pluguşor! Un deceniu a trecut de când Baabel s-a născut şi la zece ani (se pare) se capătă…derogare
Read more…
Zece ani au trecut ca vântul și Baabel a crescut. La aceasta aș fi vrut să pot adăuga ”la fel ca noi”, dar noi nu am mai crescut ci… am îmbătrânit. Nu într-atât, totuși, să nu ne putem bucura de ziua aniversară a „copilului” nostru, al Andreei în primul rând și al meu, pe-alături. Ne-am gândit mult dacă îl vom putea face și până la urmă am decis că da. Ne-am întrebat și dacă vom avea cititori și colaboratori. Da, avem și constatăm cu bucurie că din an în an, în loc să ne rărim rândurile, ne îmbogățim, avem noi contribuitori valoroși. În mare, Baabel reflectă ideile noastre de la început – o publicație cu o tematică variată, nu o școală de gândire cu o anume ideologie. Desigur, sunt câteva principii de la sine înțelese pe care le respectăm și de la care nu facem rabat, Andrea le-a enumerat de câteva ori când unele articole le încălcau. Departe de noi dogmatismul, dar, în ciuda diversității, ne călăuzim după abordările de bun-simț fără de care un intelectual adevărat nu poate ieși pe piață. Că la tematica gândită de noi, soarta a făcut să se adauge și altele, o publicație ajunge să-și aibă propria viață, ea este vie și vrea să meargă și pe alte drumuri. Nu s-a dovedit o cale greșită, cititorii au agreat-o, chiar au cerut-o și mă gândesc aici de pildă la diferitele evocări personale ale unora dintre colaboratori, în fapt ale multora dintre ei. Mulți au calificat Baabel drept revistă evreiască. După părerea mea nu este, în niciun caz nu intenționat. Nu că ar fi ceva rău în această etichetă, dar repet, intenția noastră a fost diversitatea și suntem deschiși în această direcție.Read more…
Să fie într-un ceas bun! Revista Baabel a împlinit 10 ani. Să o felicităm din toată inima – dar să ne felicităm și pe noi, baabelienii, care am contribuit după puterile noastre la această poveste de succes. Pentru a sărbători cum se cuvine, vă propun unt tort aniversar – și nu un tort oarecare, ci cel pe care mama mi-l făcea de ziua mea când eram adolescentă. Ce bucurie că printre cititorii revistei se află cel puțin două persoane care au avut plăcerea să guste din el cu adevărat…Diferite variații ale acestei rețete se pot găsi pe internet cu numele de „Tort diplomat”, dar orice asemănare este pur întâmplătoare, pentru că pregătirea acestui tort era un proiect care dura de la începutul verii și până în primele zile ale anului școlar, când îmi invitam prietenii la petrecerea de ziua mea. Avea mama un borcan uriaș, cred că era de 5 litri, și în el pregătea un compot nemaipomenit. Îl numea Tutti-frutti sau Rumtopf, dar Tutti-frutti nu spune nimic, doar că e un compot asortat, iar în rețetele de Rumtopf de pe internet este vorba de fructe conservate în rom, ceea ce nu poate fi dat copiilor. Compotul mamei era cu totul altceva. Rețeta nu putea proveni decât din cartea de bucate preferată a mamei, Die Süddeutsche Küche (Bucătăria din Germania de Sud) scrisă de Katharina Prato. Read more…
Astăzi, 28 iulie 2022, se împlinesc zece ani de la acea zi de sâmbătă, când am lansat în spaţiul virtual ambarcaţiunea Baabel, purtând la bord un singur articol, întitulat Armonia din babilonie prin care defineam profilul noii publicaţii fondate împreună cu Eva Galambos. Pe parcursul deceniului care a trecut am marcat, an de an, aniversarea revistei noastre, împărtăşind cititorilor realizările, împlinirile și neîmplinirile noastre. Doritorii le pot răsfoi în subsolul acestui articol. Cred că aniversarea de 10 ani (de căsnicie, de la absolvirea liceului, facultăţii etc.) este cea mai aşteptată şi mai frumoasă, pentru că îmbină experienţa unui răstimp nu foarte îndelungat, dar semnificativ, cu speranţa în alte multe aniversări rotunde (jubilee), vremea fiind încă „tânără”, nu-i aşa? Primul număr al revistei, apărut în ziua de joi 31 iulie 2022, avea 5 (cinci) articole, scrise de 3 (trei) colaboratori iar acum, în caseta redacţională – care apare în partea dreaptă a oricărui articol accesat – puteţi număra peste 80 de autori care au semnat, de-a lungul anilor, în revista noastră, în timp ce media articolelor/număr s-a triplat. Desigur, non multa sed multum şi tocmai de aceea ne-am străduit și ne străduim să ridicăm mereu ştacheta calităţii, să îmbogăţim și să diversificăm subiectele articolelor.Pe de altă parte, revista a devenit şi o adevărată „pepinieră” de autori de carte. Anul acesta doi autori baabelieni au publicat volume în care au adunat articolele (sau și articole) apărute în Baabel. Soarta a făcut ca amândoi să-şi prezinte cărţile și la Cluj.Read more…
Conform naraţiunii din Geneză 11: 1-9, curând după Potop, o rasă umană care migra înspre est şi vorbea o singură limbă, ajunge într-o câmpie în ţara lui Shinar şi decide să se stabilească acolo şi să construiască un oraş cu un turn care să ajungă până la cer. Aşa credeau ei că îşi vor face un nume şi nu vor fi răspândiţi pe toată suprafaţa pământului. Dar Dumnezeu, văzând puterea pe care o aveau oamenii uniţi şi care vorbeau aceeaşi limbă, a coborât pe pământ şi le-a încurcat graiul, astfel încât să nu se mai poată înţelege între ei și apoi i-a răspândit pe toată suprafaţa pământului, cetatea şi turnul rămânând neterminate. Iar oraşul-turn a fost denumit “Babel”, de la verbul balal care înseamnă în ebraică a încurca sau a provoca confuzie. În încercarea de a explica varietatea limbilor vorbite de diverse popoare, întâlnim povestiri similare – cu sau fără turn – la multe popoare. Găsim paralele în mitologia greacă, în Mexic, Nepal, Botswana, etc. Interpretarea tradiţională a naraţiunii biblice explică povestea construcţiei turnului ca pe un act de sfidare a puterii Domnului, iniţiat de tiranul arogant Nimrod (vizibil în pictura lui Pieter Bruegel în fruntea grupului de la baza turnului). Această interpretare se datorează istoricului roman evreu Flavius Josephus (în Antichităţile evreilor, c. 94 e.n.), dar competiţia dintre Dumnezeu şi fiinţele umane are origini mult mai vechi şi ea apare tot în Geneză, în povestea lui Adam şi Eva în Grădina Raiului.Read more…
Citesc revista din 2015. Prietenul și dascălul meu G.G. îmi trimitea revista Baabel prin email. M-a încurajat de câteva ori să scriu pentru publicație, dar din lipsă de timp nu am făcut-o, încă mai lucram cu o normă întreagă. Revista mi-a plăcut dintotdeauna, articolele interesante, stilul sincer, obiectivitatea redactorilor și relația dintre colaboratori, care comentează articolele colegilor dădeau o senzație de intimitate, ceea ce nu prea se vede la alte reviste. Nu ultimul rând m-a atras prezența articolelor unor autori foști colaboratori ai emisiunilor în limba română de la BBC sau Europa Liberă, pe care i-am ascultat încă pe vremurile când trăiam în România ceaușistă. Încet-încet, revista a devenit o parte din viața mea, o așteptam cu nerăbdare în fiecare a doua zi de joi. Din 2017 am început și eu să scriu. În tinerețe am scris câteva schițe în limba maghiară, dar au rămas în sertar. Baabel mi-a dat posibilitatea să scriu, să mă antrenez, să public și să-mi îmbunătățesc stilul. Urmăream cu sufletul la gură comentariile cititorilor, ceea ce e valabil și în ziua de azi. De când colaborez la revistă, sunt mai atent la oamenii din jurul meu, intru în discuție cu ei, îi ascult, învăț de la ei. În timpul epidemiei de covid, când purtam cu toții măști, am fost uimit de limbajul ochilor.Read more…
Pe strada Republicii, pietonala care străbate centrul orașului Oradea începând din dreptul Teatrului Regina Maria și ducând până la Gara Mare, la numărul 33 se află clădirea unei farmacii care a funcționat ca atare nu mai puțin de 250 de ani – farmacia Rodia. Deși era una din cele mai vechi și mai cunoscute farmacii din Oradea, în urmă cu vreo zece ani ea și-a închis ușile și așa a rămas până de curând când, în anul 2019, în această incintă s-a deschis Muzeul Farmaciei. În minutele petrecute aici suntem purtați în trecut și ajutați să ne facem o idee despre modul cum se tratau oamenii odinioară, ustensilele folosite în laboratoarele farmaciilor de dinaintea epocii industriale, modul de păstrare a materiilor prime și a preparatelor farmaceutice și ambalajele vechi ale medicamentelor. Chiar neavând studii în acest domeniu, locul este fascinant vizita este o incursiune în istoria farmaceutică a orașului nostru. Existența primei farmacii din Cetatea Oradiei a fost consemnată în anul 1598, sub numele latin domus specierum et aromatorum. Locul găzduia plantele și condimentele necesare fabricării leacurilor și era dotat cu mojare, cu vasele trebuincioase și cu cuptoare. La vremea respectivă Cetatea găzduia și un spital.Read more…
Nu demult am primit o nouă carte apărută la editura Hartung-Gorre din Konstanz, Germania: Extreme jüdische Überlebungsschicksale (Povești evreiești de supraviețuire în condiții extreme). Este o sinteză a 21 de cărți apărute în decursul anilor la aceeași editură, printre care figurează și cartea mea. Pentru generațiile actuale, subiectul este istorie, dar pentru mine este încă deosebit de viu, de parcă întâmplările s-ar fi petrecut ieri. Cartea cuprinde jurnale, amintiri scrise de supraviețuitori, sau de copiii sau rudele lor, precum și cazuri de salvare în condiții extreme.
Herman Kondratowisch Abraham: Sub lumina roșie a Nordului. Născut în 1924 la Gura Humorului, deportat cu familia în Transnistria, ajunge în ghetoul de la Moghilev. După eliberarea orașului e înrolat în Armata Roșie și trimis pe front. Herman dezertează cu gândul să ajungă în România, dar e arestat și condamnat la opt ani de lagăr la Workuta, aproape de Polul Nord. Relatarea vieții de lagăr, a activității în brigada groparilor, condițiile de viață sub lumina roșie a nordului sunt descrise amănunțit. Un accident de muncă din 1949 duce la amputarea brațului drept. Condițiile de viață de la Workuta se ameliorează abia după moartea lui Stalin. În 1956 este eliberat și pleacă în Israel, unde încearcă să recupereze anii pierduți.
Margit Bartfeld-Feller
Născută în 1923 la Cernăuți, în 1941 e deportată împreună cu familia în Siberia, într-un sat din regiunea Tomsk. Curând tatăl moare. Viața grea a familiei, la fel ca a localnicilor, este de fapt o luptă pentru supraviețuire. În cele din urmă își câștigă existența ca profesoară de muzică. Reușește să emigreze cu familia în Israel abia în 1990. Amintirile despre Cernăuți și Siberia devin cărți foarte apreciate. Două povestiri au apărut chiar în traducere în revista Baabel.Read more…
Curando fieri quaedam majora videmus vulnera, quae melius non tetigisse fuit. Unele răni sunt mai grave după tratament. Ar fi fost preferabil să nu fie atinse. Ovidiu, Epistolae ex Ponto, III, vii, 25. Probabil mulți dintre cititori au avut sau vor avea operații în viitor. În ochii pacienților și chiar ai studenților la medicină, procedurile chirurgicale sunt considerate acte dramatice, care schimbă complet prognoza unei boli “chirurgicale”. La fel de impresionați am fost și noi ca studenți la medicină. Probabil mulți dintre cititori au avut sau vor avea operații în viitor. În ochii pacienților și chiar ai studenților la medicină, procedurile chirurgicale sunt considerate acte dramatice, care schimbă complet prognoza unei boli “chirurgicale”. La fel de impresionați am fost și noi ca studenți la medicină. Cum spunea celebrul William Osler, un medic bun tratează boala, dar un medic foarte bun tratează pacientul. Primul pas spre operație este decizia dacă intervenție chirurgicală este cu adevărat necesară. Este cert că operația îl va ajuta pe pacient? Read more…
Anul e 1973 și la Timișoara cerul e violet, Poli tocmai a promovat în A după foarte mulți ani, eu sunt doar un puști, dar aud galeria scandând în zilele acelea: Zi cu soare, fără soare, Noi la Poli toți venim, Să vedem meciul cel mare, Să vedem meciul cel mare …urmat de acel sacadat “Poli, Poli luptă pentru noi”. Da, cerul era violet în acele zile la Timișoara, dar cum te îndepărtai puțin pe linia 100 din Mersul Trenurilor, cerul devenea albastru, încă de după Caransebeș devenea albastru și alb și era încă alb-albastru mult după Caracal, aproape de București. Uneori era alb-albastru încă de la Lugoj, unde mergeam cu bunica în vacanțe și prietenul meu Raul, cel bănățean în buletin, dar oltean în cuget și în simțiri, îmi povestea despre Țarălungă și Deselnicu, iar eu credeam ca ăștia nici nu există, că sunt doar niște personaje dintr-o poveste în care ȚarăLungă e colegul lui SfarmăPiatră…Read more…
Voi face un apel naiv către pacea mondială, prin însăși genealogia mea. Mama, ascunsă cu părinții în pivnița casei unui vecin din Târgu Mureş – un om de bine maghiar – a scăpat miraculos de ghetoizare și apoi de drumul fără întoarcere la Auschwitz, fiind salvată apoi de Armata Roșie, adică de sovietici, adică de ruși. Pentru dânsa și părinții ei, chiar dacă erau o familie tipic burgheză, eliberarea și scăparea cu viață din marasmul horthisto-hitlerist s-a datorat rușilor. Tatăl meu a fost deportat din Cluj de horthiști, împreună cu părinții și sora lui, în lagărul de concentrare din Bergen-Belsen din nord-vestul Germaniei. Au avut noroc și au fost eliberați de anglo-americani. Apoi au avut un noroc și mai mare și au fost preluați de Crucea Roșie Elvețiană și duși la Sanatoriul TBC de lângă Lausanne, pentru a se recupera, după ce fiecare dintre ei cântărea în medie 40 kg.Read more…
În locul inspirației ideale pentru un număr jubiliar ca acesta, m-a năpădit un val de nostalgie vecină cu melancolia: imagini din Cluj (unde m-am născut, la fel ca revista Baabel), amintiri legate de aceste imagini, urmate în mod automat de mustrări dureroase de conștiință, iminente acestui gen de situație. Cine știe cum ar fi explicat psihologul (pe care, bineînțeles nu l-am consultat) această stare sufletească, survenită de altfel tot mai frecvent, probabil din cauza vârstei. Nimeni nu-și uită orașul natal, așa cum nu-i pierde din memorie nici pe prietenii copilăriei, sau locurile în care și-a petrecut anii trăiți parcă într-o altă existență. Așa stând lucrurile, nu ar fi existat motive serioase de îngrijorare, dacă aș fi neglijat deosebita intensitate a sentimentelor și imaginilor care mi-au invadat sufletul în acele ore de după ivirea zorilor (ceea ce în aceste luni de vară scandinavă are loc imediat după căderea serii). Ar fi fost potrivit ca în acest număr mai special să scriu despre ultima mea călătorie de vacanță, culesul cireșelor, sau măcar spectacole deosebite, dar toate acestea și-au pierdut subit din importanță. Read more…
Cu excepția unor… excepții (ca mine, de exemplu), omul poate să-și schimbe îndeletnicirea și rostul, dacă are un motiv suficient de puternic pentru a o face și dacă e dispus să-și asume riscurile inerente. Pe unii îi mână din spate plictisul meseriei alese, sau impuse (de altcineva, sau de împrejurări). Pe alții tentația unei schimbări, fie ea și aventuroasă, îi face să ia o decizie, uneori bine calculată, alteori pripită. Uitați-vă, vă rog, în jur și numărați-i pe cei care de-a lungul vieții au schimbat total macazul și s-au dedicat unei ocupații total diferite de cea de la începutul vieții lor profesionale. Cred că nu e numai o minoritate infimă. Personal, îi admir pe cei curajoși, care își iau inima-n dinți și iau totul de la capăt, de cele mai multe ori neștiind care va fi rezultatul. Îmi închipui că mulți eșuează, total sau parțial. Nu cred că există statistici, așa că nu ne rămâne decât să ne bazăm pe ceea ce vedem în jurul nostru și acumulăm de-a lungul vieții.Read more…
Prietenele mele dragi sunt mereu gata de discuții despre lucruri interesante. Iată, de exemplu, problema intuiției: – Tu mai conduci și acum, pe drumurile astea pline de descreierați?! – Nu, îi dau sfaturi celui de la volan, dar am citit că așa este! De altfel, Einstein n-a avut în viața lui permis de conducere! – Serios? De unde știi?! – Am citit când studiam contraargumente la teoria relativității. – Da? Și ce ai mai aflat despre el? Read more…
După plecarea părinților, în timpul așteptării încordate a pașaportului, mi se părea că tot ce se întâmplă în jur e legat de situația mea. Nerăbdarea de a părăsi lumea aceea, în care fiecare în felul lui trăia ca o fantomă, devenea o mizerie pe care o suportam din ce în ce mai greu. Existența noastră ar fi putut da material pentru multe povestiri grotești, ba uneori chiar a dat, dar pe vremea aceea nu eram receptiv la acest gen de umor. Fiecare trăia închis în sine – dacă totul în jur era naționalizat, suferința încă mai putea fi privatizată. Bunica și cu mine nu eram singuri, eram noi doi împreună, iar ceilalți erau ceilalți. Dna Tomuș, Esti, Haritonovici, Cukorka, Balogh Bácsi, Fărcaș și chiar Conducătorul trăiau fără speranță, într-o lume sortită pieirii. Era prea târziu, asta se putea vedea chiar pe ceasul dnei Ranszburg, cu mult înainte ca tovarășul Gorbaciov să fi rostit vestita formulă „Cine întârzie va fi pedepsit de viață”. Ceasul de perete nu se sinchisea și mergea inexorabil înainte, întârziind doar vreo șase-șapte minute, până după dictatură, până azi și până într-un viitor care probabil va fi fost întârziat încă înainte de a sosi. În orice caz pe vremea aceea nimeni n-a încercat să repare pendula dnei Ranszburg. Ce rost ar fi avut? Și așa nimic nu se mai conforma cu realitatea. Dar adevăratul motiv al acestei aparente lipse de interes era altul. Pur și simplu ceasul era al dnei Ranszburg, nu era treaba noastră.Read more…
În textul biblic se regăsesc multe pasaje consacrate femeilor: Eva, Batșeva, Iudit, Rut, Estera, etc., dar și femei fără nume, precum Regina din Saba, despre care textul biblic oferă multe detalii. Legat de Lot, nepotul patriarhului Avraam, textul biblic redă alte trei femei fără nume, denumite soția și cele două fiice ale lui Lot. Subiectul este prezentat în două ”scene”: Scena întâi: Soția lui Lot (Geneza 19:15-26). Creatorul a hotărât să distrugă așezările Sodoma și Gomora împreună cu locuitorii lor, degradați total și fără frică de Dumnezeu. Lot locuia la Sodoma. El a fost salvat de către doi îngeri trimiși de Dumnezeu, care l-au prevenit de iminenta distrugere a celor două așezări. În consecință, Lot cu soția și cele două fiice ale sale au fugit spre Țoar. Doar că, pe drum, soția neascultătoare a încălcat porunca lui Dumnezeu să nu privească înapoi către orașele Sodoma și Gomora, distruse de focul ceresc. Ca urmare ea a transformată într-un stâlp de sare. Textul biblic nu precizează ce fel de sare, însă se presupune că este vorba de clorura de sodiu, NaCl: acțiunea se petrece în zona Mării Moarte, iar ”Marea” este un lac cu o concentrație de sare de 34%[1], iar stâncile dimprejur sunt încrustate cu sare. Această scenă prezintă o lecție importantă: Dumnezeu îi salvează doar pe cei care îl ascultă.Read more…
În primăvara aceasta în orașul Winchester din sudul Angliei a fost inaugurat un monument dedicat unei eroine locale: Licoricia din Winchester (?-1277). Povestea a început în 1995, când săpături arheologice făcute în afara zidurilor orașului medieval au scos la iveală rămășițele unui cimitir evreiesc. Suzanne Bartlet, care locuia la doi pași, a găsit mormântul Licoriciei și nu a rezistat tentației de a cerceta cine a fost această femeie. După aproape un sfert de veac de căutări (și obținerea unui masterat în istorie) a publicat volumul Licoricia of Winchester. Marriage, Motherhood and Murder in the Medieval Anglo-Jewish Community. Primii evrei s-au stabilit în Anglia curând după cucerirea normandă; un document din 1148 menționează două familii evreiești care locuiau la Winchester. În zilele ei de glorie, pe la 1250, comunitatea număra 90 suflete, într-un oraș de cca 8000 de locuitori. Evreii erau considerați „proprietatea regelui”, o sursă nesecată de bani pentru vistieria țării, prin nenumăratele impozite pe care trebuiau să le plătească, și, mai ales, prin împrumuturile pe care le dădeau cămătarii evrei. Ei îndeplineau rolul băncilor de astăziRead more…
Spitalul de campanie israelian a fost instalat în vestul Ucrainei, aproape de orașul Lvov. Orașul pitoresc era plin de refugiați din toată țara. Nu era chiar pe linia frontului, dar uneori era ținta tirului de rachete al armatei ruse. Lui Mihai, orașul îi amintea de orașele transilvănene, construite în stilul Imperiului Austro-Ungar. Mihai, medic anestezist și specialist și în terapia durerii într-un spital din Sudul Israelului, s-a oferit voluntar în această delegație. S-a născut și a urmat liceul la Oradea, vorbea limba rusă, făcea parte din organizația “Medici Fără Frontiere” și în cadrul ei activase deja în Haiti și în Sierra Leone. Au sosit într-o zi ploioasă de martie. Spitalul era instalat în curtea unei școli, o parte din paturi erau în clase, altele în corturi. Prin oraș treceau valuri de refugiați din toate părțile Ucrainei, marea lor majoritate cu destinația Polonia. Erau oameni de toate vârstele, unii cu rucsacuri, alții cu geamantane, cu câini, pisici, păsări în colivii. Era o imagine tristă, a unor oameni care nu prea știu încotro se îndreaptă și dacă se vor mai întoarce vreodată pe meleagurile pe care le-au părăsit. Lui Mihai îi aminteau de filmele documentare despre Holocaust. Primul refugiat pe care l-a întâlnit a fost Vasili, un om mai în vârstă care ducea în brațe un câine lup.Read more…
Am ajuns în Statele Unite în 1975 și am fost surprins de puritanismul american. Eu credeam că vin în inima “capitalismului corupt și în putrefacție” și când colo am dat de o țară care avea o zonă uriașă numită “Bible Belt” (centura Bibliei) de un nemaipomenit puritanism de sorginte evanghelică. De 47 de ani văd lupta politică permanentă dintre progresiștii de stânga, mai ales din statele democrate de pe cele două coaste ale oceanului, și restul populației, mai ales din zonele rurale din centrul și sudul țării. Republicanii conservatori şi-au luat drept stindard interzicerea avortului, dreptul la exprimarea religiei în școli și universități publice și dreptul, aproape nelimitat, de a deţine și folosi arme de foc. Şi se pare că, spre satisfacția lor, au avut câștig de cauză. Pot să-i mulțumească lui Donald Trump și liderului Senatului, republicanul Mitch McConnell. Republicanii religioși l-au ales pe Trump cu mâna la nas. Nu le plăcea de el; afemeiat la a treia soție, nereligios, corupt, dar le-a promis că va schimba compoziția Curții Supreme. O contribuţie importantă a avut și fosta judecătoare Ruth Bader Ginsburg, care nu s-a retras atunci când Obama era președinte şi putea fi înlocuită cu un judecător liberal. Credea, ca mulți alții, că Trump nu are nicio șansă să câştige președinţia Americii. Bader Ginsburg era foarte bolnavă de mulţi ani, împlinise Avea cancere multiple de 85 de ani, iar după ce a decedat a fost înlocuită rapid cu o judecătoare de dreapta, în ultimele zile ale președinției Trump. Acum vedem rezultatele. Cu șase judecători conservatori și doar trei liberali, deciziile Curții Supreme vor fi probabil cu preponderență de dreapta.Read more…
Dacă în 2 iulie 2022, zidurile maiestuoasei biserici baroce din centrul Gherlei ar fi putut vorbi, am fi putut afla şi noi, cei prezenţi în faţa uşilor ferecate, dacă s-a mai întâmplat vreodată şi de ce (incendiu, revoluţie, sau război) să nu se oficieze Liturghia într-a patra sâmbătă de după Rusalii, când armenii catolici din Gherla prăznuiesc sărbătoarea Sfântului Grigore Luminătorul, apostolul care i-a creştinat pe armeni. Am fi aflat dacă s-a mai întâmplat vreodată şi din ce pricină ca incinta bisericii să nu fie plină de lume, armenii catolici să nu se spovedească, să nu se împărtăşească, să nu se roage la altarul Sfântului Grigore, aflat la loc de cinste în cel mai înalt lăcaş de cult armeano-catolic din Europa. Despre evenimentul de sâmbătă, 2 iulie 2022, sărbătoarea Sfântului Grigore Luminătorul, am relatat într-un articol de Ultimă Oră, în care am dat publicităţii şi poziţia Ordinariatului Armenilor Catolici, transmisă verbal de către Msgr. Attila Küsmödi, vicar-general al Ordinariatului, paroh romano-catolic al Gherlei, în prezent administrator al parohiei armeano-catolice. După cum scriam, dialogul a fost imposibil. Comunicatul a fost citit telefonic şi apoi aparatul a fost imediat deconectat. Nu am putut afla de ce s-a refuzat oficierea Liturghiei în ziua sărbătorii Sfântului Grigore Luminătorul şi nici motivul pentru care toţi preoţii care pot oficia în ritul armean au fost convocaţi la arhidieceză tocmai de Sf. Grigore Luminătorul. O clarificare avea să vină via Facebook, în 5 iulie…Read more…