La vârsta aceea destul de timpurie, primisem de la Moș două volume de Istoria Artei, de fapt tratate în toată regula, pe care mama mea le considerase de neratat în străduința ei de a-mi asigura o educație cât mai bună. Și câtă dreptate avea! Multă bucurie mi-au adus acele volume! În acel Crăciun îndepărtat eram bolnavă, aveam febră, gâtul inflamat și dureros și tușeam, așa încât zilele de vacanță mi le-am petrecut în pat, în apropierea sobei cu lemne, lângă brad, cu Istoria Artei în brațe. M-am îndrăgostit definitiv de arta vizuală și din clipa aceea am simțit că îmi dă iluzia evadării din lumea reală plină de tristeți, într-o lume de o frumusețe care străbătuse secolele ca să ajungă la mine. Nu am visat că voi ajunge să văd cu ochii mei, în realitate, multe din tablourile reproduse destul de prost, adesea alb negru, în cele două volume. Nu doar că le-am văzut, dar am călătorit pentru ele de-a lungul și de-a latul continentului și, foarte des, întâlnirea cu câte un tablou pe care îl cunoșteam din carte m-a făcut să lăcrimez, emoția depășind limitele capacității mele de a mă stăpâni. Eu nu mă pretind a fi altceva decât o foarte mare iubitoare și consumatoare de artă, o admiratoare devotată, fără a fi cunoscătoare în domeniul artei vizuale. În ultimii ani constat că muzeele de artă trec dincolo de bine-cunoscuta metodă a expozițiilor itinerante ale câte unui mare artist și încearcă să facă legătura între operele expuse și idei, concepte sau curente dezvoltate de acei artiști și eventual ucenicii lor sau școlile pe care le-au inițiat. Astfel, la Muzeul de istoria Artei din Viena se desfășoară din octombrie până în ianuarie expoziția Rembrandt și Hoogstraten, culoare și iluzie. Am plecat la Viena în mod special pentru această expoziție, cu doar câteva zile înainte de Crăciun, considerând această oportunitate drept un cadou superb al sorții.Read more…