La Buchenwald, pe Appellplatz

Apr 18, 2019By

În fiecare an, la 11 aprilie, avea loc Întâlnirea Buchenwaldiştilor, un eveniment important de care am luat cunoştinţă încă din copilărie, dar la care aveam să particip abia peste decenii, când îi ţineam locul tatei, care nu mai era printre noi…A fi buchenwaldist însemna nu numai să fi trăit experienţa dramatică a lagărului de concentrare nazist, ci şi de a fi făcut parte dintr-un colectiv în care primau solidaritatea şi ocrotirea celor vulnerabili, în faţa animalicei lupte pentru supravieţuire. Însemna să împărtăşeşti idealurile antifasciste şi să respecţi întreaga viaţă cele cuprinse în Jurământul de la Buchenwald depus de cei douăzeci de mii de supravieţuitori, adunaţi pe Appellplatz, de îndată după eliberare, când încă războiul nu se încheiase. An de an am marcat ziua de 11 Aprilie, la Cluj, şi abia acum, în primăvara lui 2019, am ajuns să trăiesc emoţiile acestei aniversări la Buchenwald, pe Appellplatz. Şi nu oricum, ci alături de doi oameni foarte apropiaţi…Read more…

Apr 18, 2019 8 comments

Hagada de Pesah – o nouă ediţie în limba română

Apr 18, 2019By

”Hagada de Pesah”, povestea ieșirii lui Israel din Egipt, este cea mai răspândită carte de iudaism după Tora. După unele afirmații, ea a cunoscut circa 3000 de ediții până în prezent. Aproape că nu există comunitate evreiască mare în care să nu fi fost publicată o ediție a acestei cărți. Ea este și cea mai tradusă carte de iudaism. Această difuzare largă a ”Hagadei de Pesah” se datorește importanței sărbătorii de Pesah (Paștele Evreiesc). Ea este regina sărbătorilor evreiești, cea mai mare sărbătoare a poporului evreu, sărbătoarea eliberării din robie. Se poate spune că poporul lui Israel a devenit popor cu adevărat după ieșirea lui din Egipt. Eliberarea din robie a fost eliberarea națională, urmată de eliberarea spirituală, prin predarea Torei (de Șavuot) și eliberarea socială, prin stabilirea egalității sociale (prin egalitatea stabilită de Sucot). Pe această bază s-a născut civilizația iudeo-creștină. Pesah a devenit un simbol. Lectura ”Hagadei de Pesah” în prima seară a sărbătorii (în Diaspora în primele două seri) a devenit obligatorie pentru fiecare evreu, pentru ca fiecare să știe că a fost eliberat din robie de către Dumnezeu Însuși…Aceste gânduri m-au cuprins și atunci când am răsfoit noua ediție a ”Hagadei de Pesah”, apărută acum un an, în ajunul sărbătorii de Pesah, epuizată imediat și reapărută acum circa două luni. Este o ediție de lux a ”Hagadei de Pesah”, însoțită de o nouă traducere în limba română, precum și de ”Legi de cult, comentarii și tradiții”, de ilustrații bogate.Read more…

Apr 18, 2019 2 comments

Două linii paralele care (totuși) se întâlnesc (uneori).

Apr 18, 2019By

Doctor tânăr în Buhușul anilor 30, părintele meu a devenit curând medicul curant al marelui rabin Friedman, cu care a întreținut timp de ani o relație unică în felul ei. El era medicul care,după ce consulta pacientul și rezolva (bine înțeles în măsura posibilităților de atunci) problemele medicale ale acestuia, se așeza la taifas cu rabinul cărturar și discuta subiecte având ca origine Vechiul Testament și Tanahul și scrierile lui Rambam. Medicul ateist (și erudit) și înțeleptul rabin găsiseră la acea vreme o platformă comună care le permitea să discute, uneori în contradictoriu, acele scrieri care stau până în ziua de azi la baza a ceea ce mie îmi place să denumesc iudaismul perenial. Această imagine, care s-a întruchipat în mintea mea datorită poveștilor tatei, s-a redeșteptat în memorie în momentul când bunul meu prieten beerșeevian Strul Moisa mi-a propus o întâlnire (pe scenă!) cu unul din cei mai cunoscuți teologi ai României de azi, părintele Prof. Ioan Chirilă, președintele Senatului Universității Babeș-Bolyai din Cluj. De la bun început această propunere mi s-a părut ca o foarte reușită glumă. De ce glumă?! Pentru că eu, evreul ateist, știam foarte puțin despre ce s-a scris în ebraică acum câteva milenii , iar distinsul teolog român e știut ca un recunoscut specialist în domeniul Vechiului Testament (ca să nu mai vorbim de Noul Testament, de care doar am auzit pe ici si colo)! El a petrecut un timp în Israel, citește curent în ebraică, a scris cărți despre Israel, iudaism și iudeo-creștinism, și chiar se exprimă în limba care de cincizeci de ani a devenit prima mea limbă.Read more…

Apr 18, 2019 6 comments

După doi ani

Apr 18, 2019By

Cred că au trecut peste doi ani de când am scris în Baabel despre casa mea, despre parcul învecinat, „ghetoul” meu, așa cum îi spun, spațiul din ce în ce mai restrâns în care mă mai pot mișca. Și totuși, cu un efort în primul rând de voință, dar și cu un efort fizic, uneori chiar peste puterile mele, încerc să-l mențin în aceleași limite, știind că dacă renunț, aceasta va fi pentru totdeauna. Nu mi-e ușor să scriu acest articol. La hotărârea mea de a-l scrie a contribuit și articolul intitulat „Frica de bătrânețe”, apărut în ultimul număr din „Dilema”. De fapt nu vreau să vorbesc despre bătrânețe în general, ci despre felul în care mă lupt cu manifestările ei și despre cei doi ani care au trecut peste mine. Nu e ușor să privești conștient ceasul, cu timpul redus pe care-l mai ai înainte și să încerci totuși să duci o viață normală, o viață de om fără obligații, care își găsește bucurii în lucruri mărunte, banale, neînsemnate pentru cei mulți, într-un spațiu limitat de neputințe. Read more…

Apr 18, 2019 3 comments

Omul cu supa

Apr 18, 2019By

Prin anii cincizeci – șaizeci, o dată pe lună, de obicei duminica, veneau să ne viziteze un bărbat de vreo 30 de ani cu soția lui. Erau din Oradea. Károly Fried, Karcsi bácsi cum îi spuneam și Paula, o femeie deosebit de frumoasă. Îi arătau tatălui meu un respect ca unui părinte, lucru care m-a uimit când i-am cunoscut. La început eram preocupat mai mult de jucăriile pe care mi le aduceau și nu l-am întrebat pe tata care e explicația. Mai târziu, când am avut doisprezece ani, el mi-a povestit – Karcsi e ca un fiu al meu. – Am un frate! am strigat fericit. – Nu e cu adevărat copilul meu. L-am luat sub tutela mea în lagărul din Buchenwald, când eram prizoneri. La sfârșitul războiului, aflând că părinții lui au fost uciși la Auschwitz, l-am adoptat definitiv. Nu, n-a locuit niciodată cu noi, îi sunt doar părinte spiritual și mi-e drag ca și cum ar fi al meu…Read more…

Apr 18, 2019 2 comments

A murit omul care l-a prins pe Eichmann

Apr 18, 2019By

Săptămâna viitoare se vor împlini 30 de zile de la moartea lui Rafael (Rafi) Eitan, unul din cei mai mari spioni (dacă nu cel mai mare) pe care i-a avut Israelul. El a murit în ziua de 23 martie la vârsta de 92 de ani, după o viață cu adevărat aventuroasă, o viață nebună, de care foarte puțini oameni pe lume au parte. Majoritatea operațiilor la care a participat sunt învăluite în cel mai adânc secret, nu se poate povesti despre ele nimic și probabil că toate detaliile acestora nu vor fi cunoscute niciodată. Dar două operații spectaculoase l-au făcut faimos în acest univers de fapte invizibile, explodând ca niște revelații capabile să schimbe lumea. Prima și cea mai vestită este arestarea și aducerea în Israel a celui mai mare criminal de război prins până astăzi, Adolf Eichmann.Read more…

Apr 18, 2019 10 comments

Dar noi de unde venim?

Apr 18, 2019By

Deunăzi mă întorceam de la cumpărături la noi în Rehovot și așteptând la un semafor mi-am ciulit urechile la o discuție între doi trecători. Ceea ce am apucat să aud este că “Noi, sefarzii, spre deosebire de ashkenazim, votăm pentru Likud”. Departe de mine de a mă mira de preferința electorală a celor doi, ceea ce m-a surprins era faptul că ei se considerau și se declarau sefarzi, deși amândoi păreau evrei etiopieni. Subiectul originii evreilor este unul complex și fascinant. Cu toate că în tinerețe eram conștient numai de existența câtorva comunități evreiești, în primul rând sefarzii (evreii spanioli) și ashkenazimii (evreii germanici), diversitatea evreilor este enormă. Read more…

Apr 18, 2019 4 comments

Despre încercările mele autodidactice de a scrie un roman

Apr 18, 2019By

Uneori îmi stabileam scopuri care păreau de neatins, probabil ca să îmi demonstrez mie însumi că încă mai sunt în viață. Pentru ultima variantă există, ce-i drept, indicii indirecte: pot, de pildă, fără prea mare efort, să îmi încrețesc fruntea. Dar pentru o realizare mai durabilă este nevoie de un efort ceva mai mare. Aproape ca în cazul unui practicant de sporturi extreme, care aspiră mereu spre noi provocări. Nici mai mult, nici mai puțin, vreau să îmi încerc puterile cu un roman. În vreme ce consituția sa fizică îi impune sportivului limite pe care dorește să le depășească în mod constant, în cazul meu capacitatea mentală, creativitatea disponibilă și factorul timp îmi așază în cale piedici aparent de neînlăturat în această colosală încercare. De amintit ar fi lipsa de experiență, dar nu voi considera așa ceva drept un impediment. Dar fiecare lucru trebuie încercat, mai întâi, chiar și scrierea unui roman. Poate dumneavoastră, stimată cititoare,1 veți fi de părere, văzând aceste considerații, că am devenit megaloman, sau că aș vrea să impresionez pe cineva, de exemplu pe frumușica de la tejgheaua cu cârnați din măcelărie de care visez din când în când. Nu, nu și încă o dată nu! Nimic de genul ăsta. Nu doresc altceva decât să scriu un bestseller, care să pună pe jar literatura mondială, iar pe mine să mă facă dintr-o lovitură faimos și nemăsurat de bogat. În rest nimic. Read more…

Apr 18, 2019 4 comments

Mă voi plictisi (sau nu) de o haină originală?

Apr 18, 2019By

Deseori, persoanele pe care le consiliez îmi cer sfatul pentru a ieși din zona lor de confort. De cele mai multe ori, întrebarea sau rugămintea suna cam așa: „Mi-ar plăcea să am un altfel de stil, dar nu știu cum sau care ar fi acela… Dar știu că vreau să fie diferit de felul în care mă îmbrac acum!Îmi doresc să fie haine care sa îmi semene, în care să mă simt bine, să fie simple, dar în același timp deosebite, ieșite din comun, originale! Nu vreau să mă îmbrac la fel ca toata lumea.” Mie îmi plac, în egală măsura, hainele simple, liniștite, care îmbracă o femeie cu distincție, discreție, dintr-un singur gest firesc, dar şi piesele care au efect surprinzător, spectaculos, de asa-zis „wow!” Mă feresc însă de piesele „cool”, de ținutele „extraordinare”, de detaliile „nostime”, de o asortare „stridentă” sau de orice poate cădea sub incidenţa „extravagantului”. Când privirile mi se opresc asupra unei combinații vestimentare care poate fi descrisă prin atributele de mai sus – sau când o clienta îmi cere părerea -, trec totul prin filtrul celor 4 reguli ale originalității (regulile sunt şi ele originale, adică ale mele!)Read more…

Apr 18, 2019 0 Comments

Doi câștigători în alegerile din Israel

Apr 9, 2019By

Atât Benjamin Netanyahu cât și Benny Ganz s-au declarat învingători în alegerile legislative din Israel care s-au desfășurat ieri (9 aprilie), la jumătate de oră după închiderea urnelor, după ce au aflat rezultatele sondajelor Trei posturi israeliene de televiziune au efectuat sondajele, două l-au dat victorios pe Ganz, iar unul la egalitate, dar diferențele sunt foarte mici astfel că Netanyahu – care știe că va putea forma un guvern de coaliție cu partidele religioase și de extremă dreaptă – s-a bazat pe această perspectivă când s-a declarat învingător. În ceea ce-l priveşte pe Ganz, chiar dacă nu va avea parteneri, rezultatul lui este considerat de analiști extraordinar. Pentru un nou partid, format abia în urmă cu trei luni, a obține 37 de mandate (potrivit sondajului Canalului 12 al televiziunii israeliene) este o performanță. Potrivit purtătoarei lui de cuvânt, și Ganz declară că poate forma guvernul în speranţa că poate unele dintre partidele care până acum l-au ales pe Netanyahu, vor schimba tabăra.Read more…

Apr 9, 2019 11 comments

Fantoma Articolul 253

Apr 7, 2019By

De câteva zile, o adevărată furtună bântuie în rândul profesorilor, furtună cauzată de modificarea calendarului mişcării personalului didactic în timpul desfăşurării acestuia. Cadrele didactice – în număr de aproximativ 2000 – care sperau să devină titulare pe baza articolului 253 din Legea Educaţiei nu mai au această posibilitate. După cum atrăgeam atenţia, încă din toamna anului 2017, în articolul Poarta 253 către titularizare https://baabel.ro/2017/11/poarta-253-catre-titularizare/, un profesor care dădea concurs în anul A şi obţinea un post de suplinitor la unitatea de învăţământ preuniversitar X se putea titulariza la acea unitate, în următorii şase (6 ani!) dacă erau îndeplinite, în principiu, următoarele 4 condiţii: lua cel puţin nota 7 la concurs, era înscris (cel puţin) la examenul pentru obţinerea definitivării, postul avea viabilitate de minim 4 ani şi avea cordul consiliul de administraţie al unităţii şcolare respective (ba mai mult, existau informaţii că această din urmă condiţie nici nu ar fi fost necesară). Acestea erau prevederile articolului 253 din Legea 1/2011. Prevederi care, deşi au fost declarate neconstituţionaleRead more…

Apr 7, 2019 1 comment

Vandalizarea cimitirului evreiesc din Huşi – comunicat FCER

Apr 3, 2019By

În numele conducerii Federației Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic, preşedintele Federației își exprima indignarea sa totală, însoţită de sentimente de amărăciune, de profundă mâhnire, pentru informaţia primită recent, referitoare la un grav act de vandalizare sălbatică care a avut loc în incinta cimitirului evreiesc din Huşi, la începutul săptămânii trecute, când un număr de 73 de monumente funerare au fost distruse.

În prezent, comunitatea evreilor din Huşi, altădată o comunitate înfloritoare, cu un număr important de evrei, nu mai are decât câteva zeci de membri, în cea mai mare parte oameni în vârstă, inclusiv supravieţuitori ai Holocaustului.Read more…

Apr 3, 2019 4 comments

„Faptul împlinit” versus acorduri internaționale

Mar 28, 2019By

În urmă cu câteva zile președintele Donald Trump a anunțat că este cazul să se recunoască apartenența Înălțimilor Golan de Israel. A fost un dar făcut premierului Netanyahu înaintea alegerilor, în speranța că aceasta va contracara acuzațiile de corupție formulate de procurorul general. Înălțimile Golan nu au aparținut niciodată Israelului sau Palestinei, ele au fost cucerite în timpul Războiului de Șase Zile de la Siria și din punct de vedere strategic sunt foarte importante pentru Israel, ca o barieră de apărare în cazul unui război cu Damascul.
În curând se împlinește un an de când s-a pus în aplicare decizia aceluiași președinte Trump de a muta Ambasada Americană la Ierusalim, considerat de SUA capitala Israelului, ceea ce și este. Dar situația juridică a Ierusalimului este controversată. Potrivit unor acorduri internaționale, unele semnate de partea israeliană chiar înaintea votului ONU pentru împărțirea Palestinei între israelieni și arabi, altele la Oslo, urmează ca statutul final al orașului să fie stabilit în urma unor negocieri. În pofida gestului SUA, foarte puține state au decis să-i urmeze exemplul, câteva dintre ele (Ungaria, Slovacia, Cehia) limitându-se să deschidă la Ierusalim niște birouri de informații sau birouri comerciale. Poziția României este neclară, premierul Dăncilă revenind în declarațiile sale referitoare la mutarea Ambasadei Române, prin afirmația că a fost o opinie personală, dar de-acum răul a fost făcut. România care la ora actuală deține președinția Consiliului UE a adoptat o poziție contrară celei a Uniunii Europene. Tot în această lună s-au împlinit cinci ani de la ocuparea și anexarea Crimeii de către Rusia, în condițiile în care apartenența Crimeii de Ucraina a fost consfințită prin tratate. Argumentul că peninsula a aparținut inițial Rusiei și că a fost făcută cadou Ucrainei de către Hrușciov nu se poate susține din moment ce acordurile privind statutul Crimeeii au fost recunoscute pe plan internațional.
Sunt doar trei exemple printre multele zeci care au apărut în ultimele decenii când ”un fapt împlinit” este contrapus unor acorduri și tratate. Read more…

Mar 28, 2019 10 comments

Cel care a plecat… și rămâne

Mar 28, 2019By

De câte ori am scris despre el, despre activitatea și personalitatea sa?! De câte ori am avut ocazia să prezint altora ceea ce știam despre aportul său la o specialitate medicală care nu exista înaintea lui și pentru care el e considerat părinte și fondator?! Nimic mai simplu de înțeles, dacă ne gândim că George Litarczek, dispărut dintre noi acum două săptămâni, a trăit o viață lungă și plină de fapte care l-au făcut celebru nu numai în țara sa, dar și pretutindeni în lume. Dar tot ce am spus și/sau am scris despre el și faptele lui care l-au înscris pe veci în istoria medicinii, s-a adresat întotdeauna unui public care-l cunoștea, în mijlocul căruia și-a desfășurat întreaga sa activitate de mai bine de nouă decenii. Dar acum? Cum pot justifica cititorului aflat în afara sferei medicale faptul că dedic aceste rânduri celui care mi-a fost înainte de toate mentor, profesor și guru?Read more…

Mar 28, 2019 12 comments

Șmuel Solnik, rege peste Israel??

Mar 28, 2019By

Povestea începe în Polonia, la Kalisz. Șmuel Solnik s-a născut în 1910. Tatăl era ziarist, scriitor și mare sionist – luase parte la Congresul Sionist de la Londra în 1900. Mama era învățătoare. A avut doi frați mai mari, unul stomatolog și unul neurolog. El însuși nu era interesat de studii, ar fi preferat să devină mecanic auto, dar sub presiunea tatălui s-a îndreptat spre stomatologie. După ce a fost dat dat afară din mai multe școli, a plecat în Franța și s-a înscris la stomatologie la Sorbona. Nu se prea omora învățând, dar studiile erau un pretext bun pentru a rămâne în Franța, altfel ar fi fost deportat imediat înapoi în Polonia. În 1940, când Franța a fost ocupată de armata germană, Solnik a fugit în Elveția, unde a primit în sfârșit diploma. Apoi a obținut o viză pentru Palestina și s-a stabilit la Ierusalim, deschizând un cabinet stomatologic. În această perioadă pretinde să fi găsit documente care atestă că familia Solnik se trage din Don Isaac Abrabanel (1437-1508), marele vistiernic al regelui Afonso al Portugaliei, apoi al reginei Isabela a Spaniei, un mare învățat și conducătorul comunității evreiești în preajma expulsiei din Spania. Iar după spusele lui, numele de Solnik ar proveni de la un pseudonim folosit de acesta când nu voia să fie recunoscut: „de Salonic”. (Nu e clar dacă Don Abrabanel a fost vreodată la Salonic, dar se știe că a stat o vreme în Grecia, în insula Corfu.) Pe baza acestor documente un mare rabin (??) i-a întocmit arborele genealogic.Read more…

Mar 28, 2019 2 comments

Spre ”fața galbenă” a Pământului

Mar 28, 2019By

Am mai fost la Shanghai, cred că era în 1972. Eram proaspăt promovat inginer șef al uneia din cele mai mari întreprinderi ale României ”socialiste”: fosta fabrică de vagoane Astra, înființată la Brașov în 1921, transformată în timpul celui de al Doilea Război Mondial în fabrică de tunuri, ca apoi, după instalarea ”democrației populare”, să devină prin ordinul Partidului prima fabrică de autocamioane din România. Cel mai important beneficiar al nostru a devenit Republica Populară Chineză, un ”stat socialist prieten”, care întreținea relații speciale cu România, în baza resentimentului comun față de ”marele frate sovietic”. Prima vizită am făcut-o la Shanghai, În acea epoca dementă a ”revoluției culturale”, care distrugea tot ce aparținea trecutului, Șhanghai ca și alte orașe chineze părea sortit unei pieiri fără glorie. Oamenii triști ai Chinei, care se zbăteau între sărăcie, teroare și o penibilă îndoctrinare, nu credeau că ar putea apuca o altfel de viață. În primăvara aceasta am fost din nou la Shanghai. De la Brașov până la Shanghai via Frankfurt am Main, pe linie aeriană sunt aproape 20.000 km, cât jumătate din lungimea ecuatorului. În avionul Boeing dotat cu toate fanteziile digitale ale tehnicii actuale, ”navigând” pe ecranul din fața scaunului, timpul trece repede. Te simți în postura ridicolă a unuia care s-a săturat cu felul întâi, iar chelneri stilați îi servesc tot mai multe feluri, care mai de care mai ademenitoare. Mai cu picoteli, mai cu treziri scurte, iată-ne ajunși pe uriașul aeroport ultra modern Shanghai (PVG).Read more…

Mar 28, 2019 8 comments

Cartea mamei mele şi… destinul ei

Mar 28, 2019By

Câteva întâmplări recente mi-au dovedit că dictonul latin Habent sua fata libelli este valabil şi pentru cartea mamei mele, Sara Székely. După 12 ani de la apariţia primei ediţii în limba maghiară – Szurika, Éva lánya şi 10 ani de la publicarea traducerii în limba română – Surica, fiica Evei, după şapte ani de la plecarea mamei mele din această lume, cartea ei îşi urmează destinul, inspirând cititori cărora le iese în cale, influenţându-le destinul. Cartea a apărut în urma unui stimul nu tocmai…ortodox. De când mă ştiu, mama îmi povestea mereu despre copilăria ei petrecută în colonia muncitorilor de la fabrica de cherestea din Gheorgheni, despre cum a rămas orfană de tată, la vârsta de şase ani, despre mama şi bunica ei, despre cum a ajuns, la vârsta de 10 ani, la Orfelinatul Baron Hirsch din Budapesta. Mi-a povestit despre război şi prigoana antievreiască, despre salvarea de la moarte a copiilor din orfelinat – graţie protecţiei Crucii Roşii Internaţionale şi Ambasadei Suediei (personal a lui Raoul Wallenberg). Mi-a povestit despre deportarea la Auschwitz a mamei şi bunicii ei, precum şi a altor zeci de rude din Gheorgheni care au pierit în Holocaust, despre cum a revenit ea în Transilvania, fiind primul copil evreu care a sosit la Oradea în primăvara lui 1945. Poveştile ei m-au captivat prin conţinut, sinceritate, autenticitate, dar şi prin optimismul care emana din ele. Eram convinsă că dacă le-ar fi aşternut pe hârtie s-ar fi bucurat de succes. Read more…

Mar 28, 2019 6 comments

2 martie: sâmbăta în care se face apelul la memorie

Mar 28, 2019By

Adeseori când mergeam cu mașina prin Maramureș obișnuiam să fredonez Beltz, Mayn Shetele Beltz…! ascultând povestea Oanei despre cum în copilărie, jucându-se cu copiii din sat pe colinele ce împrejmuiesc Ungurașul, a descoperit împreună cu ei „un cimitir evreiesc”. Dar astăzi nimeni din sat nu mai știe nimic de el și nici de evrei nu pare să-și mai amintească cineva. Și totuși…Sâmbăta zilei de 2 martie, ajunată cu același refren nostalgic de film, în care Moishe Oysher, cantorul evreu din SUA născut la Lipcani a debutat, îmi aduce monografia orașului Baia Sprie în față. Curios, îi propun Oanei să căutăm consemnări despre evreii locului. Read more…

Mar 28, 2019 3 comments

Directorul

Mar 28, 2019By

Doctorul Mihai Pop, rezident de medicină internă, a fost medicul curant a tatălui meu, internat cu infarct miocardic la Clinica Medicală Unu din Cluj, în noiembrie 1968. Bolnavii aveau o încredere oarbă în el. Era mic de statură, foarte sincer și puțin cinic. Colegii lui îl apreciau mult. Se povestea că își spuneau între ei „Îl vezi pe doctorul ăla mic? Dacă nu știi ceva, întreabă-l, știe o carte nebună”. După șase săptămâni de spitalizare tata a revenit acasă ameliorat. Era impresionat de profesionalismul și omenia medicului care l-a tratat. „Așa doctor să devii și tu”, mi-a spus tata. Ani de zile au corespondat.

După terminarea facultății am ajuns în
zona Oașului, medic de dispensar la Gherța Mică, iar directorul medical al
zonei era nu altul decât Dr Pop Mihai. Speriat de condițiile grele în care
auzisem că voi lucra și emoționat ca fiecare om la începutul carierei, m-am
reîntâlnit cu medicul tatălui meu, de astă dată ca primul meu șef. M-a
întâmpinat cu zâmbetul lui de neuitat. “Nu fi neliniștit, copile, sunt sigur că te vei descurca, colegii mei de la spital și eu însumi te voi ajuta la nevoie.”Read more…

Mar 28, 2019 1 comment