Nimeni nu e de neînlocuit, dar…

În parc toamna se răsfaţă în galben solar, ruginiu, roşcat şi vişiniu; castanii, arţarii şi mestecenii sărbătoresc ajunul desfrunzirii. Ce poate fi mai trist, mai sfâşietor, decât să priveşti în lumina blândă ca mierea cum se desprinde o frunză şi se aşterne, lin, pe alee? Cât de frumoasă e în veşmântul ei colorat şi strălucitor, precum faianţa, şi cât de curând se va veşteji alăturându-se suratelor indiscernabile care foşnesc dureros sub tălpile mele! Copacul se scutură de frunze, scrutând, poate, primăvara viitoare, şi pare a glăsui în sinea lui „Nimeni nu e de neînlocuit!”. Urmăresc cu tristeţe scurtul drum al frunzei căzătoare şi-mi amintesc de o zi de 1 noiembrie – de Luminaţie sau Ziua Morţilor – când, plimbându-mă în Cimitirul Central (Házsongárd), printre mormintele împodobite cu nămeţi de crizanteme, am auzit pe cineva conchizând: „E plin cimitirul cu oameni de neînlocuit”. Auzeam pentru prima oară această cugetare, pe care aveam s-o mai aud de foarte multe ori, în diferite circumstanţe, şi de fiecare dată – ca şi atunci – avea să mă nedumerească prin ambiguitatea sa.Read more…

Ce-l așteaptă pe Joe Biden în noua sa funcție

Deocamdată ”președinte ales”, Joe Biden va primi confirmarea oficială în ianuarie, când electorii se vor pronunța asupra persoanei victorioase și sperăm că va fi doar o formalitate, iar demersurile de invalidare ale rivalului său vor fi sortite eșecului. Tranziția va avea loc în 20 ianuarie, iar dacă Trump nu ar fi Trump, de-acum formalitățile de predare a puterii ar fi început. Se spune că un adevărat gentleman știe să piardă. Dar cine spune că Trump este gentleman? Oricum nu știe să piardă, orgoliul lui nu-i permite să se comporte onorabil, dar trebuie să recunoaștem că e greu să renunți la putere, când ai primit mai multe voturi decât în 2016, numai că Biden a primit și mai multe. În orice caz, cu excepția republicanilor, toată lumea recunoaște rezultatul scrutinului, iar noul președinte ales își face planuri de viitor. Problema este că, așa cum s-a scris într-un comentariu la ”Washington Post”, este mai ușor să câștigi la alegeri decât să guvernezi. Acest dicton se potrivește perfect situației cu care se va confrunta Joe Biden, deoarece aproape toate obiectivele, toate promisiunile sale vor putea fi invalidate de adversarii lui.Read more…

Dar, în definitiv, de ce a pierdut Trump?

Schimbarea regilor, bucuria nebunilor, spune un vechi proverb românesc, bazat pe experiența de secole a supușilor. ”Plus ça change, plus c’est la même chose”, spun francezii, aplicând zicala și altor domenii ale vieții. Echivalentul cel mai apropiat în engleză ar fi: ”So, what’s new?” Și atunci, știind toate acestea, de ce se bucură atât de mult milioane de oameni din SUA, dar și din restul lumii, că Joe Biden l-a înfrânt pe Donald Trump? Din două motive: primul că alegătorii, în special, au memoria scurtă, nu durează niciodată nici măcar patru ani, și al doilea, că speranța moare ultima. Dar să vedem dacă totul e așa cum pare la prima vedere. În urmă cu peste patru ani, Trump a apărut pe scena electorală din senin, fără niciun trecut politic, dar promițând ceea ce își doreau mulți americani: anti-globalism, anti-ideologii demente, anti-imigrație ilegală, anti-radicalism islamic, anti-reglementări excesive, păguboase pentru economie, anti-exagerări cu ajutoarele sociale, măsuri sănătoase pentru economie și, în fine, unele idei îndrăznețe (alții le-au calificat drept nesăbuite) în favoarea Israelului. În ciuda tuturor prognozelor, Trump a învins-o pe Hillary Clinton, demonstrând cât de mult se îndepărtaseră democrații de valorile care făcuseră mare America, prin încercările lor de a împăca toate caprele și toate verzele din societate, rezultatul fiind alienarea multora, inclusiv dintre alegătorii lor tradiționali. Dar chiar și unii dintre cei care au considerat promisiunile lui Trump cauze bune și demne de susținut au ajuns să nu-l mai considere omul capabil să le promoveze, deoarece, după părerea lor, Trump s-ar fi dovedit, odată pus la încercare, a fi grevat de anumite carențe capitale. Iată câteva dintre ele, devenite grave handicapuri:Read more…

Până ce politica ne va despărți

S-a terminat. După două reprize de prelungiri și una de penaltiuri. Chiar dacă Trump a vrut să oprească meciul în minutul 35, la 1-0 pentru el și să spună in cel mai pur stil trumpian „Dacă nu mă lăsați să câștig îmi iau jucăriile și vă dau în judecată.” Țin minte că citisem odată despre efectul fluturelui. Am fost sceptic. Cum poți să crezi că fâlfâitul aripilor unui fluture pe o plajă din Brazilia poate provoca un tsunami în altă parte a lumii? Acum. după ce un liliac bolnav dintr-o piață din China a provocat căderea președintelui Americii, am început să cred. Ca cetățean israelian poate aș fi avut motive să-mi doresc alt deznodământ. Nu sunt pe planeta asta prea mulți cei care ne iubesc, iar Trump este unul din aceștia, chiar dacă motivele lui și ale evangheliștilor care-l susțin sunt eronate. Dar, vorba unui amic – prefer pe cineva care ne iubește greșit, decât pe cineva care ne urăște corect. Iar dinspre Partidul Democrat suflă un vânt rece, aș putea spune chiar un ger siberian. Căci cel care, sub presiunea BDS, boicotează ceremonialul de comemorare al primului ministru Rabin, așa cum a făcut-o noua stea de pe firmamentul albaștrilor, Alexandra Ocassio Cortez, poate fi capabil și de ticăloșii mult mai mari. Read more…

Evreii între Israel şi Diaspora (5)

Noi, evreii, iubim și respectăm viața ca pe cea mai înaltă valoare. Încerc să-mi imaginez că un personaj complex precum Regele David, care s-a metamorfozat, poate fortuit, într-un personaj istoric, a avut de dus multe lupte. O luptă pentru viață, o luptă pentru putere și nu în ultimul rând o luptă pentru adevăr. ”Că-ntru păcat am fost făcut
de maică-mea, și-ntru prihană,
dar Ție, Doamne, ți-a plăcut
să-mi fie adevărul hrană”.
………………………………..
”De robul Tău să nu Te lepezi
și nu-i lua duhul Tău sfânt,
de sub povara grelei lespezi
scoală-l și dă-i temei de cânt
în duhul mântuirii Tale!”
……………………………………..
”Doamne, bine Te
rog Sionului a-i face,
și fă să se zidească-n pace
Ierusalimul ”
(fragmente din Psalmul 51, tradus de Șerban Foarță)
Acest ciudat și mult discutat psalm, unul din cei atribuiți lui David, poate face parte din acele împletiri savante de cuvinte care conțin dezlegarea unor mistere.Read more…

Oameni cu “O” mare (II)

Am relatat în numărul trecut al Revistei Baabel (https://baa­bel.ro­/2020­/­10­/­oa­meni-cu-o-mare-i/) cum am reu­șit să eva­dăm din mar­șul morții la gra­ni­ța cu Aus­tria, după două săp­tă­mâni de mers. Am povestit că această evadare s-a da­to­rat unui jan­darm cu pană de co­coș, care a intervenit pe lângă re­pre­zen­tan­tul am­ba­sa­dei (el­ve­ți­e­ne (sau suedeze?), pentru ca noi să ne putem ală­tu­ra gru­pu­lui care pă­ră­sea coloana în marș (cu ajutorul unui Schutzpass). El ne-a salvat via­ța, de­ve­nind pentru mine cel mai important Om cu “O” mare. În­treg gru­pul a fost înva­gonat în gara He­gyes­ha­lom. Va­go­nul de vite a fost în­cuiat din exterior și apoi atașat unui tren ca­re ve­nea spre Bu­da­pes­ta. După urcarea în tren ne-am con­si­de­rat ca și sa­lva­te. Drumul de întoarcere s-a dovedit mult mai dificil decât ne-am ima­gi­nat. Cei 150 de kilometri de marș forţat, în condiţii foarte grele, au lăsat urme se­ri­oa­se asu­pra mem­brilor gru­pu­lui. Câțiva aveau di­zen­te­rie, cu febră, dia­ree și văr­să­turi şi li s-a făcut loc pentru a se putea în­tin­de pe podeaua vagonului. Noi, cei sănătoşi, ne feream cât puteam, îndepărtându-ne de ei şi ajungând, astfel, să stăm foarte în­ghe­su­iți. Pe dea­supra, râia și păduchii de tot soiul, care nu oco­leau pe niciunul dintre noi, ne pro­du­ceau o per­ma­nen­tă și su­pă­ră­toa­re mân­că­ri­me. După o călătorie aparent foar­te lun­gă sosim la des­ti­na­ție, în ga­ra Kelenföld. Aștep­tăm cu nerăb­da­re să vină după noi cineva de la am­ba­sa­dă. Tre­c orele și nimic, nicio miș­care. Continuăm să aşteptăm mai multe ore, în­cuiați în vagon. Deodată se aude o bubui­tură puter­nică. Apoi din nou li­niș­te. Unul dintre noi se du­ce la uşa vagonului care – spre mi­ra­rea tu­tu­ror – se lasă îm­pin­să la o parte. Dar ni­meni nu se ara­tă pe peron, în fața ei. Ne îm­bul­zim să ieșim și cău­tăm cu pri­vi­rea în toa­te di­rec­ți­i­le. Ză­rim o sin­gură per­soa­nă care pu­tea fi au­to­rul lo­vi­rii la­că­tu­lui. Un soldat din Wehrmacht, care se înde­păr­tează de-a lun­gul va­goa­ne­lor. Read more…

Evreimea maghiară (VI). Situația actuală. Evrei maghiari de renume național și internațional.

La ora actuală în Ungaria mai trăiesc circa 100.000-120.000 de evrei, conform unui studiu sociologic din 2017. Din totalul populației evreiești, aproximativ 80% trăiește la Budapesta, cca. 80.000 de suflete. Aceste cifre se referă la cetățenii maghiari care au cel puțin un părinte evreu. Căsătoriile mixte reprezintă 65%, ceea ce corespunde trend-ului general de asimilare a evreimii europene de după Holocaust. Într-un recent studiu al Congresului Evreiesc European, populația evreiască a bătrânului continent numără puțin peste un milion de membri, un minim similar cu cel din Evul Mediu, după prima epidemie de ciumă. Doar cca. 3000 de evrei maghiari practică activ religia mozaică. Majoritatea evreilor maghiari – 76% au o diplomă universitară și au o atitudine pozitivă față de Israel. Cca. 20% dintre ei se interesează cu privire la posibilitatea de a emigra în Israel, dar numai 200-300 pe an fac pasul decisiv și ajung în patria istorică. O parte dintre ei se întorc după 2-3, neputându-se adapta la realitatea din Israel. Cca. 3000 de evrei unguri și 5000 de israelieni au nu numai dublă cetățenie, dar și dublă rezidență, făcând naveta între Budapesta și Tel-Aviv. Read more…

Aradul copilăriei mele

Din nou m-a inspirat un articol al soților Grosz, unde se pomenea despre trecerea compozitorului Franz Liszt prin Arad, despre care aveam amintiri vagi. M-a influențat și articolul Andreei Ghiță despre cinematografele din Cluj. Le mulțumesc. Așa a început să mă preocupe istoria Aradului și mai ales importanța lui culturală și am descoperit că după o întreagă copilărie și adolescență petrecute acolo, știu prea puțin. Deci m-am documentat. Spre deosebire de alte orașe din Transilvania, ca Brașov, Cluj sau Alba Iulia, istoria Aradului este destul de modestă. În sec. al XVI-lea exista o cetate turcească. În sec. al XVIII-lea Aradul a trecut sub stăpânire austriacă, dar a rămas un orășel de graniță, ceea ce explică construcția Cetății Aradului pe la 1750. Recensământul din 1788 indică o populație de vreo 8000 de locuitori (dintre care 352 evrei). Abia în 1834 Aradul primește statutul de oraș liber. Oricât ar părea tabloul de „primitiv”, pe vremea aceea Aradul se mândrea deja cu un teatru permanent, primul de pe teritoriul României, teatrul Hirschl, construit în 1817. Iacob Hirschl era un evreu vienez înstărit, negustor de textile, care s-a refugiat din fața armatei lui Napoleon, ajungând tocmai la Arad. Read more…

Însemnările unui filatelist meloman: despre filatelie

Filatelia este unul din hobby-urile cele mai răspândite. Dar ce este filatelia? Este studiul timbrelor poştale şi istoria poştei. Printre primele transporturi poștale se numără cele făcute cu porumbei, cai, curieri, poștalioane, Ballon Monté, poșta maritimă, poșta prin cale ferată, poșta prin navele aeriene Zeppelin și la urmă transportul prin avioane. Fiecare sistem de transport poștal a fost folosit în diferite epoci ale istoriei. Pe la mijlocul sec. al XVIII-lea au fost amenajate hanuri poștale pentru vizitii și călători. De aici plecau poștașii călărind și ducând poșta, care la sosire era anunțată cu trâmbițe.Read more…

Mort după o bere (La figurat, dar și la propriu)

Mă aflu în al doilea lockdown. Și nu știu pe cine să dau vina pentru situația în care ne aflăm. Pe chinezii de la care a pornit virusul în urmă cu aproape un an? Pe pasagerii liniilor aeriene care l-au răspândit între timp în restul lumii, inclusiv Anglia, unde locuiesc cu familia mea? Pe politicienii noștri, care inițial au reacționat cu un calm olimpian la pericol, vrând probabil să proiecteze imaginea de lideri cu sânge rece, care nu intră în panică imediat, care gândesc înainte de a lua o decizie, ș.a.m.d.? Pe ”oamenii de știință” care dau verdicte ca Papa de la Roma, dar care se contrazic între ei? Sigur, fiecare din categoriile enumerate mai sus poartă o parte din vină. Dar, personal, eu îmi blamez semenii, și în primul rând pe cei mai tineri decât mine (eu fiind în categoria ”vulnerabili”, având peste 70 de ani). Mulți dintre ei au acceptat teoria că virusul nu există, că e o conspirație (dar a cărei autori și obiective rămân în obscuritate) și resping orice măsură de precauție. Alții, încurajați de concluzia unor ”specialiști” că virusul nu este prea periculos pentru copii, tineri și oamenii în general sănătoși, își trăiesc în continuare viața de parcă nimic nu s-a întâmplat.Read more…

Trăim din amintiri

COVID-19 ne periclitează nu numai sănătatea fizică, dar și pe cea mintală. Ne izolează de cei dragi, de prieteni, de colegi și ne lipsește de plăcerea de a merge la spectacole. Nu mâncăm la restaurante și nu avem acces la sala de sport, ca să ardem caloriile pe care le-am fi acumulat la restaurante. Norocul nostru este că îi avem aproape pe mama mea, pe copii și pe nepoți. În plus trăim din amintiri, în special din amintirile excursiilor interesante făcute înainte de corona, cam de 2-3 ori pe an. Cea din decembrie 2019 la Budapesta a devenit memorabilă, fiind ultima la care am participat, dar sperăm că nu și ultima din viața noastră! Aș vrea să vă povestesc despre acele locuri, persoane și evenimente care ni s-au părut deosebite. Deși în principiu sunt un ateu universalist și poate mai cred în utopia păcii între popoare, mă simt profund atașat de poporul evreu de care aparțin. Acest atașament nu se datorează spălăturii de creier religioase, nici antisemitismului, pe care aproape că nu l-am simțit în România. Pur și simplu știam că sunt evreu, eram împăcat cu originea mea și sunt mândru să aparțin acestui popor. Ca urmare, în majoritatea excursiilor noastre căutam sinagogi sau oricare alte mărturii ale prezenței evreilor în acele locuri. Nu voi scrie numai despre Holocaust, deși toți cei care au salvat evrei, periclitându-și propria viață sau carieră politică, merită din plin să fie onorați.Read more…

O generație uitată?!

Dintotdeauna copiii noștri sunt și au fost cei mai reușiți, posesori ai unor calități cu totul speciale, care îi deosebesc net de toți ceilalți copii. Vreau să văd cine îndrăznește să susțină altfel! Fraza aceasta, pe lângă că reflectă o realitate clară și de nedezmințit are la bază faptul că aceste caracteristici strălucitoare se transmit ereditar, și cum lucrurile sunt clare și din acest punct de vedere. Această filozofie de doi bani îmi era clară și nu aveam nici măcar un singur semn de întrebare. Toți prietenii și cunoscuții îmi vorbeau numai la superlativ de realizările progeniturilor lor, scumpii și extrem de reușiții lor copii, scoțând în evidență, aproape instinctiv, superioritatea odraslelor lor în comparație cu toți și toate care ”mișunau” în jurul lor, indiferent de vârstă sau profesiune. Dar ceva s-a întâmplat în ultimul timp cu modul meu de percepere a ceea ce se întâmplă în jur. Timp de aproape o oră (brutto, pentru că au intervenit și reclamele acelea enervante, care te fac să regreți că posezi un aparat de radio sau un televizor), cei patru – trei domni și o doamnă – nu au vorbit decât de… nepoții lor!Read more…

Oare diaspora ar fi o traducere corectă a cuvântului ebraic galut?

Diaspora este un cuvânt grec antic, diaspere format din dia (de-a lungul) și speiren (dispersare), care împreună înseamnă „împrăștiere, dispersare”. Acesta este sensul în care a fost folosit în greaca antică. În acest sens cuvântul se găsește și în traducerea Vechiului Testament în limba greacă din sec. al IV-lea î.e.n. Septuaginta, în Deuteronom 28:25. Cu acest cuvânt, diaspora, este tradus cuvântul ebraic biblic zaava (catastrofă, nenorocire). În traducerile românești pe care le-am văzut apar variante foarte îndepărtate de original. Cu toate acestea, luând în considerație că această traducere a fost făcută de înțelepți evrei, putem spune că ei nu au tradus cuvântul ad litteram, însă i-au dat o interpretare valabilă și până astăzi; Poate fi o aluzie la faptul că pedeapsa exilării ar fi o catastrofă. Cuvântul „diaspora” a fost folosit de greci în primele secole ale erei noastre pentru a ilustra uriașa comunitate a evreilor din orașul Alexandria din Egipt, care cuprindea pe vremea aceea un milion de evrei. Acesta este un sens identic la cel folosit astăzi în diferitele limbi. După cum reiese din documentele civile aflate în posesia noastră, cuvântul diaspora nu a fost folosit în sensul de exilare a evreilor până în anul 1869, acum 150 de ani. Cuvântul original ebraic paralel cu diaspora, galut, este total diferit. În primul rând cuvântul galut, precum și ideea pe care o reprezintă, apar deja în Vechiul Testament. În ebraica biblică cuvântul înseamnă „deportat, exilat, expulzat, expulzați, expulzare”. Read more…

Pentru cine sună telefonul?

Soții Bodor locuia într-un cartier liniștit al Clujului, într-o casă familială cu cei doi copii, Arnold și Eva. David Bodor era proprietarul unui magazin de încălțăminte foarte căutat, în centrul orașului. O familie mic-burgheză tipică, căruia nu-i lipsea nimic. Aveau vecini buni, respectuoși. Armonia a durat până la sfârșitul anilor treizeci, când au început manifestările de antisemitism. Dar nu numai… În 1938 familia Bodor și-a instalat un telefon. De atunci, în fiecare zi la orele 17.00 suna telefonul, dar la capătul firului nu răspundea nimeni. La început s-au răstit la necunoscutul care tăcea, apoi s-au plâns societății de telefoane, dar aceasta nu a găsit nicio soluție, nu a reușit să depisteze pe cel care îi deranja. În cele din urmă au cedat și s-au obișnuit să nu mai răspundă. Oricare din familie ridica receptorul, anonimul care suna nu scotea o vorbă. În primăvara lui 1944, când a începui ghetoizarea evreilor din oraș, necunoscutul a încetat să-i mai sune. Familia a fost deportată la Auschwitz, unde au pierit toții, cu excepția lui Arnold, care la vârsta de 22 de ani era bine făcut și a fost selectat pentru muncă.Read more…

A murit Rabinul Jonathan Sacks

În ziua de 7 noiembrie 2020 a murit Rabinul Jonathan Sacks, răpus de cancer la 73 de ani. A fost prim rabin al Marii Britanii, profesor universitar și membru al Camerei Lorzilor. Rabinul Sacks a fost una din cele mai mari somități contemporane evreiești în probleme de etică și morală și unul din cei mai importanți teologi. Începând din 1991, timp de peste 20 de ani, el a fost prim rabin al comunității evreilor din Commonwealth și Av Bet Din Londra. În același timp a fost și profesor le Yeshiva University din New York. În anul 2009 a fost numit membru pe viață al Camerei Lorzilor. Prințul de Wales l-a numit „un far al națiunii, un prieten devotat și un consilier valoros”. După ce și-a încheiat rolul de prim rabin s-a stabilit la Ierusalim, împărțind timpul între Londra și Ierusalim. Mulți evrei religioși, printre care și eu, îl întâlneam la sinagogă sau la alte evenimente, sau pur și simplu îl vedeam pe stradă.Read more…

De la robotul destinat apărării graniței teritoriale, la colonoscopul de unică folosință

În anul 2011, într-una din zonele industriale ale municipiului Beer-Șeva lua ființă IBEX Technologies Ltd, o unitate de proiectare-cercetare-dezvoltare. În scurt timp, echipa s-a concentrat pe creativitate neto: start-up-uri. Relatarea urmează în continuare traseul care, de la un start-up dezvoltat pentru necesități de securitate și civile, rezultatul fiind robotul Robosleeve, a ajuns la un start-up suplimentar: endoscopul de unică folosință, un dispozitiv medicalpentru depistarea în fază incipientă a cancerului de colon. Numitorul comun între cele două start-up-uri îl reprezintă integrarea unui nucleu tehnologic identic, însă adaptat aplicației specifice mediului de lucru. De menționat că ambele start-up-uri s-au dezvoltat în două companii-surori: Robosleeve la IBEX Technologies Ltd, iar colonoscopul la Consis medical. Read more…

Între Ljubljana și Zagreb

La sfârşitul verii trecute am luat avionul spre Rijeka, aflată pe insula croată Krk din Marea Adriatică. De acolo, vreme de opt zile am călătorit “în mod organizat” cu autobuzul prin Croaţia şi Slovenia, considerate acum drept cele mai avansate republici din fosta Iugoslavie. Am locuit în localitatea balneară slovenă Rogaška Slatina și ne-am deplasat zilnic spre punctele turistice majore. Am vizitat Ljubljana, Postojna şi Bled din Slovenia şi respectiv Zagreb, Plitvice şi Rijeka din Croaţia. Înainte de intrarea Croației în UE, trecerea acestei frontiere nu era o simplă formalitate. Dacă ofiţerul croat de grăniceri se mulţumeşte să intre în vehicul și să ştampileze paşapoartele, intrarea în Slovenia este mai complicată… Lumea coboară din autobuz şi trece pe rând în faţa unui ghişeu, unde o poliţistă severă ne identifică pe fiecare în parte şi ne fotografiază paşaportul. Ghidul insistă să ne abţinem de la comentarii, şi mai ales… să nu râdem, menţionând că orice ironie poate avea consecinţe neplăcute. În săptămâna următoare am traversat această frontieră de mai multe ori, colecţionând de amintiri interesante şi numeroase ştampile. Read more…

Buzunarul cu castane

Toată copilăria și adolescența mi-am dorit să mănânc castane coapte. Într-un roman de Henriette Yvonne Stahl citisem o scenă care mă fascina și la care reveneam constant: o plimbare prin București într-o seară de toamnă târzie, cu ceață, frig și castane fierbinți băgate în buzunare. Cu degete care se caută, se furișează și se împletesc să se încălzească reciproc. Era la vremea aceea tot ce-mi imaginam mai subtil despre iubirea romantică și intimitate. La Brăila însă, castane coapte nu se găseau. Le-am descoperit abia la Cluj în anul întâi de facultate. Seara târziu, venind de la cursuri spre cămin, un miros seducător de lemn, de cald. O tarabă la marginea trotuarului și un bătrân cu fața luminată de jar care vindea cornete cu castane fierbinți. M-am simțit ca o eroină de roman, umplându-mi fericită buzunarele. Dar castanele cu mirosul lor înnebunitor și cu aura lor romantică nu mi-au plăcut deloc. Gustul mi s-a părut fad, dar le-am mâncat pe toate, pentru că altfel mi s-ar fi părut că le fac o nedreptate.Read more…

Umbra unui anonim

În anul 2011, la editura RAO a apărut „Numele și umbra”, cartea ziaristului, scriitorului și omului de televiziune Vartan Arachelian. Lectura cărții mi-a conectat, inevitabil, atenția și interesul spre spațiul multidimensional al armenilor din România și, prin extrapolare mai mult sau mai puțin voluntară, către cel al armenilor din orașul meu natal, Gherla, cu toate că „Numele și umbra” evocă doar persoane (și amintirea acestora) din comunitatea armenească din Vechiul Regat, cea a romanahailor (i.e. vorbitori de limbă româna). Treptat și involuntar, amintirile din copilărie mi s-au coagulat în jurul unui personaj dispărut din viața mea vreme de peste o jumătate de secol: Haig Yazdjian, fostul meu profesor de lucru manual.Din câte îmi amintesc, Haig Yazdjian, armean din Gherla, era singur pe lume, fără rude, fără nevastă, fără urmași, poate ultimul reprezentant al unei linii genealogice condamnată la extincție – după legile „darwiniste” știute și conduse doar de Cel De Sus. Conform spuselor tatălui meu, Haig Yazdjian nu se trăgea din contingentul armenesc venit din Moldova, pe la 1700, condus de Auxentiu Varzarescu (Oxendius Verzerescul – în limba latină) viitorul episcop catolic de rit armean, pentru a cumpăra de la Împărație terenurile de pe valea Someșului Mic și a crea, lângă vatra satului-cetate Gherla/Szamosújvár, modernul – la vremea aceea, Armenopolis. Nu! pentru că Haig era urmașul unor refugiați armeni, scăpați din Genocidul din preajma Primului Război MondialRead more…

Revoluţia anti-Trump a 75 de milioane de americani

“Tonight, the whole world is watching. I believe at our best America is a beacon for the globe. And we lead not by the example of our power, but by the power of our example. Joe Biden, 7 Noiembrie, 2020 – Delaware. Astăzi, 8 noiembrie 2020, la ora 8.25 dimineață, ora Californiei, în Los Gatos, m-am simțit ca în Decembrie 1989 la Cluj. Singur îmi spun: “Comparația este abruptă. Nu e același lucru.” Da, nu e același lucru pentru istorie, dar pentru mine este același lucru. Mi-am dat seama că e gata…E ca și atunci când, în timpul Revoluției, am auzit că l-au prins pe Ceaușescu. Urma emoțiilor de atunci împreună cu cele de acum îmi provoacă aceste comparații poate exagerate pentru unii. James Madison a spus că dacă oamenii ar fi îngeri, guvernul nu ar fi necesar. (James Madison a fost unul din autorii Constituției SUA și al patrulea președinte al SUA). Din fericire, sistemul “checks and balances” a funcționat în ultimii 4 ani. Dacă nu funcționa, Trump reușea să facă mult rău și să semene din ce în ce mai mult cu un dictator. A încercat mult sa erodeze si acest sistem, prin plasarea de persoane fidele, total partizane în ramura judiciară. Trump a apărut pe scena politică în 2015.Read more…