Un american în mijlocul războiului din Orientul Mijlociu

Jul 24, 2025By

Am sosit în Israel la începutul lui iunie pentru a-mi lua locul la întâlnirea noastră anuală de la kibuțul Ein Ghev. Este o așezare pe țărmul Mării Galileii, cu Înălțimile Golanului ridicându-se amenințător la distanță, umbrită de un deal mai apropiat care găzduiește rămășițele unui antic oraș grec, Hippos, sau în ebraică Susita. Acest parc arheologic servea drept fundal al reuniunii noastre de trei zile cu prieteni vechi, care au lăsat în urmă, fiecare, o impresionantă viață profesională. Acum pensionați, împărtășeam cu pasiune amintirile anilor trecuți, schimbând bancuri “noi” și pândind pe ascuns semne de declin cognitiv la ceilalți. Rutina mea în cursul unor asemenea călătorii cuprinde excursii în locuri pitorești sau istorice, vizite la veri și scufundarea în miezul evenimentelor și contactelor cu oameni. După Ein Ghev am fost invitat la un minunat concert la Savion, oferit de Baroccada, un ansamblu specializat în muzica barocă interpretetă la instrumente de epocă. Fiind în Israel, anunțurile publice nu cereau spectatorilor să-și amuțească telefoanele, ci informau publicul despre localizarea adăpostului proxim în caz de alarmă. Pentru ceea ce va urma iau ca punct de referință vizita mea din anul trecut. La sfârșitul vacanței mele din 2024, tensiunile dintre Iran și Israel au escaladat și au erupt într-un conflict real, cu mesaje livrate de focoasele rachetelor. La 1 octombrie anul trecut, 200 de rachete balistice din Iran au vizat centrele intens populate din Israel… Am crezut că nu a fost decât un episod care a coincis, aleatoriu, cu vizita mea din 2024. Dar la 12 iunie anul curent mi-am descoperit deșteptarea unui sentimentul de responsabilitate sau culpabilitate. Se repetă povestea? Nu se poate, m-am gândit. Poate că oi fi având un mojo, o forță magică, și asta e cauza? – a intervenit imediat sentimentul evreiesc de vinovăție.Read more…

Jul 24, 2025 5 comments

Ion Iiescu a murit. Să încercăm să nu-l judecăm pripit

Aug 6, 2025By

Mâine, 7 august 2025, va fi doliu naţional în România. A murit primul preşedinte ales al României democratice şi i se acordă onorurile cuvenite. Totuşi, unul dintre partidele politice aflate la guvernare, USR, este împotriva funeraliilor de stat, la care nu va participa, dar şi a zilei de doliu naţional. Concomitent, a fost lansată o petiţie online cu acelaşi subiect. Din momentul în care vestea decesului a devenit publică, au început să apară reacţiile, majoritatea foarte critice la adresa omului politic Ion Iliescu şi a mandatelor sale. Şi e de înţeles, pentru că un articol echilibrat nu face audienţă. Totuşi, am fost uimită de unele dintre ele, ştiut fiind că printre criticii vehemenţi se număra şi cel care îi căutase anturajul şi publicase o carte despre el[5]. Majoritatea acestor articole îl acuză pe Ion Iliescu de toate relele care s-au abătut peste România după răsturnarea regimului ceauşist: morţii revoluţiei, procesul Ceauşescu, mineriadele, înfiinţarea FSN, formarea noii clase politice corupte care a jefuit ţara, încheierea tratatului de pace cu URSS (care oricum n-a mai avut obiect după disoluţia imperiului sovietic), apariţia şi consolidarea partidelor naţionaliste etc. Toţi aceşti critici uită sau nu înţeleg că în decembrie 1989 România trăia într-o paradigmă nord-coreeană din care, potrivit acestor critici acerbi, ar fi trebui să facă un salt graţios şi să aterizeze de îndată într-o democraţie occidentală consolidată.Read more…

Aug 6, 2025 11 comments

Petra

Sep 4, 2025By

În primii ani petrecuți în Israel, în timpul studenției, am auzit niște zvonuri relatate în șoaptă: undeva, prin Iordania, se află o cetate de un farmec nemaivăzut.  I se spune Hasela haadom (Stânca roșie).  Mai mult nu se prea știa, cel puțin eu nu am aflat.  În imaginația mea se întrețeseau legendele din 1001 de nopți cu romanul Castelul fetei în alb din seria Cireșarii, una din cărțile de căpătâi ale copilăriei mele.  Când am ajuns în lumea adulților, cu grijile familiei și ale slujbei, aceste visuri au fost date uitării – dar generații noi de tineri le păstrau.  Despre ele s-a scris și o baladă.  “Dincolo de munți și de deșert, legenda spune că este un loc de unde nimeni nu a revenit.  E Stânca roșie. Trei tineri au ieșit la asfințit spre vechiul vis al munților Edom, o hartă, niște apă și-au pornit spre Stânca roșie. Înainte mergea un cercetaș, după stele căutând drumul, dar tot ce vedea în fața lui era Stânca Roșie. Când au poposit lângă un stei, cu voce de lunatic zice el:  Văd fața palidă…  Aiurezi, i-au spus ceilalți, e Stânca roșie. Discul soarelui lovea în cap, plămânii plini de praf și de zăduf, deodată sângele le-a înghețat: Stânca Roșie! A răsunat rafala de pistol.  M-au nimerit!!  Apoi a amuțit.  Răspuns-au ceilalți cu cenușă-n glas: Aici e Stânca roșie. Dincolo de munți și de deșert, legenda spune că este un loc de unde nimeni nu a revenit.  E Stânca roșie.” Și într-adevăr, zeci de tineri și-au pus viața în pericol mergând pe urmele acestui vis. Unii au pierit în accidente, mușcați de șerpi sau scorpioni, dar mai ales, prinși ca spioni când treceau clandestin granița în Iordania dușmană. Pentru generații succesive de tineri, aceasta era provocarea supremă, dovada extremă de curaj, un fel de psihoză colectivă. Cântecul a fost interzis, ca să nu ducă și mai mulți tineri la pierzanie…Read more…

Sep 4, 2025 15 comments

Sfârșit de vară pe insula Krk

Oct 1, 2025By

Acum câteva zile a fost echinocțiul de toamnă, vara s-a sfârșit și vedem asta nu doar în calendar, ci și în vremea de afară care ne-a pus, de pe o zi pe alta, să ne căutăm prin dulapuri haine mai calde. Fiindcă vara asta am scris despre insule grecești, voi celebra sfârșitul ei încheind seria evocărilor mele estivale tot cu o insulă, de data aceasta din Croația, și anume insula Krk. Am fost câteva zile într-o vacanță mult dorită și așteptată în Croația, o destinație relativ apropiată și extrem de ofertantă în ceea ce privește diversitatea reliefului, a siturilor istorice și a frumuseții în general. Țara asta are de toate: munți acoperiți de codri uluitori, parcuri naturale dominate de ape în cascade, lacuri, râuri și pâraie vijelioase, țărm lung de mare cu o multitudine de insule, unele locuite altele nu, istorie diversă, modernitate și oameni primitori dincolo de așteptări. Am făcut o (prea) scurtă vizită în parcul-rezervație naturală Plitvice despre care mă rezum să spun că, dacă Paradisul există, eu una cred că așa o fi arătând. Croația are o imensă componentă insulară care cuprinde peste 1000 de insule și insulițe dintre care 48 sunt locuite permanent. Insula Krk, cea mai mare dintre acestea, este situată în golful Kvarner, în apropierea peninsulei IstriaRead more…

Oct 1, 2025 13 comments

Ce ar fi fost dacă…? (2). Birobidjan 

Oct 15, 2025By

Proiectul colhozurilor evreiești din Crimeea și Ucraina avea multe avantaje, dar și un defect fundamental: pământul era revendicat de alte populații, ceea ce crea tensiuni.  Din punctul de vedere al conducerii sovietice ar fi fost de preferat un pământ pustiu sau aproape pustiu, de exemplu în Siberia.  Oricum voiau să dezvolte Siberia, de ce să nu-i trimită încolo pe evrei, mai ales că astfel ar închide și gura sioniștilor.  Vreți o patrie?  Poftim!  Așa a apărut ideea de a crea Regiunea Birobidjan Autonomă Evreiască.  (Nu întâmplător îmi amintește de Regiunea Mureș Autonomă Maghiară – ambele au fost create de același sistem și în același scop: să dea unei minorități iluzia libertății.  Chiar numele Birobidjan e bazat pe două râuri locale, Bira și Bidjan, la fel ca în cazul nostru Mureș.)  Așadar, începând din 1928, sprijinul acordat la început colhozurilor evreiești a fost îndreptat înspre Birobidjan. Nu mi-a fost ușor să găsesc locul pe hartă, e cu adevărat la capătul lumii.  Noroc că e pe linia Transsiberianului.  Pornind din stația terminus, Vladivostok, (vezi linia roșie de pe hartă), ar trebui să mergem cu trenul vreo 12 ore spre nord, la Habarovsk, și de acolo încă vreo două ore spre vest, în total aproape 1000 km.  (Până la Moscova sunt vreo 10.000.)  Teritoriul se află la granița cu China și chiar a aparținut Chinei până în 1860.  Nu numai izolarea îl face extrem de neatrăgător.  Iarna durează șase luni pe an și când se topesc zăpezile apar țânțarii – nici nu știu ce e mai rău.  Condițiile nu prea sunt prielnice pentru agricultură, în schimb există bogății minerale, printre care și aur, precum și păduri întinse.Read more…

Oct 15, 2025 15 comments

Perla

Nov 13, 2025By

Doar noi doi mai rămăseserăm să ne spălăm pe mâini și să mergem la masă, unde ne așteptați de un grup mare de prieteni. Am dat drumul la robinet și apa a început să facă zgomotul cunoscut. Dacă închideam ochii, m-aș fi putut închipui în mijlocul naturii, stând lângă un izvor. Și asta, pentru că el era foarte aproape de mine. Poate de aceea sunetul apei ne atrage și dorim să-l ascultăm. Apa robinetului susură ca oricare apă curgătoare, liberă să plece la drum, fără să-i pese de obstacolele pe care le va avea de înfruntat. Vrea să câștige doar bătălia cu natura, neștiind că ea însăși e natură. Cel mai ușoară îi va fi trecerea printre pietre. Va aluneca, netezindu-le puțin, le va îmbrățișa și va pleca mai departe. Lucrurile moi, fără consistență, îi vor da de furcă, ele vor încerca s-o oprească din drum și să o supună, dar vor reuși numai cu apa molcomă. Apa impetuoasă, odată scăpată din strânsoarea moliciunii, nu-și va mai aminti nimic și va merge mai departe. Nu voiam să prelungesc spălatul pe mâini, așa că nu am închis ochii. Mi-am pus mâinile sub jet și din acel moment am început să trăiesc iubirea, pentru că el mi-a luat fața în mâini și m-a sărutat, exact cum săruți un copil drag. Aveam mâinile „legate” și n-am putut răspunde în niciun fel, folosindu-mi brațele. Așteptam demult acest răspuns la o întrebare pe care nici nu i-o pusesem. Apropierea aceea a buzelor lui pe obrazul meu, odată cu susurul apei, a fost totul. Eu îl iubeam platonic, iar el nu-mi arătase până atunci vreun sentiment.Read more…

Nov 13, 2025 14 comments

Ucraina, așa cum o vede Donald Trump

Nov 27, 2025By

Donald Trump s-a obișnuit să facă planuri de pace… pe puncte. Cel din Orientul Mijlociu avea 20. Cel din Ucraina are, deocamdată, 28. Și de fiecare dată subiectul în cauză nu e consultat, așa cum a fost cazul populației din Gaza, pe care la început Trump voia să o dea afară pentru a putea crea o nouă Rivieră. Noroc de vecinii arabi care au refuzat să o primească, temându-se de frații lor ca dracul de tămâie. Nici Ucraina nu a fost consultată într-o primă etapă, probabil că părerea ei nu conta nici pentru americani, nici pentru ruși. De ce să conteze, dacă potrivit unor opinii americane, chiar la nivel înalt, planul ar fi fost întocmit de… ruși și trimis americanilor ”pentru informare”. Departamentul de Stat a negat ipoteza, a declarat că planul este american, ceea ce e cu atât mai rău, deoarece, surprinzător, semăna cu ceea ce dorea Putin și ceea ce afirma ori de câte ori era chestionat. Criticile vehemente, venite chiar din rândul unor legiuitori americani, al europenilor și, firește, al Ucrainei, ”o țară nerecunoscătoare față de eforturile noastre de pace” cum spunea cu năduf Donald Trump, au trezit la realitate cercurile apropiate de președintele american, conștiente că nu trebuie să se repete ceea ce s-a întâmplat cu aproape 90 de ani în urmă la München: să se pronunțe asupra sorții unei țări fără participarea acesteia. În consecință, pentru prima dată de când se discută despre viitorul Ucrainei, Statele Unite s-au gândit că ar trebui să fie întrebată şi ea. Astfel că la Geneva discuțiile s-au desfășurat între americani și ucraineni.Read more…

Nov 27, 2025 0 Comments