Am auzit fraza asta de nenumărate ori, uneori ca o urare pentru cei care nu trebuie să afle chiar tot ce se întâmplă (uneori e mai bine să nu știi!) dar, mai ales, ca un ”contra” la expresia nu mai puțin celebră „cine are carte are parte”. problemă să răsfoiesc cărțile părintelui meu medic. De acolo am învățat multe lucruri pe care un copil de vârsta mea nu avea cum să le știe. Cartea Mужчина и женщина (Bărbatul și femeia) din biblioteca tatălui meu m-a ajutat să înțeleg la o vârstă de-ajuns de fragedă tainele anatomiei comparate dintre cele două sexe și modul cum vine copilul pe lume. Prima informație clară despre existența unor cărți care niciodată nu vor ajunge în mâna mea am primit-o pe la vreo 20 ani de la profesoara mea de engleză, dna Sfarti, care preda la Ministerul de Externe, pregătind viitorii diplomați. Ea mi-a deschis ochii: nu-ți poți închipui cât de mult se publică în străinătate și cât de mult pierzi pentru că niciodată nu vei obține cărți scrise acolo, decât dacă autorul e ”pe linie”. Nimic mai adevărat. În acei ani citeam numai ce se potrivea propagandei oficiale, sau, cel mult, scrieri din timpurile când comunismul încă nu exista.Read more…
Unde trăiesc eu oare?
Trăiesc în Israel de patruzeci și ceva de ani. De fiecare dată când țara intra în gura lumii, destul de des în această perioadă, îmi promit solemn că atunci când am un pic de timp, voi face o cercetare, să caut un răspuns la întrebarea: unde trăiesc eu de fapt, în Orientul Apropiat sau în Orientul Mijlociu? Dar să fie o cercetare ca lumea, așa cum am învățat la școală și apoi la institutul de cercetări în care am lucrat. Să intru într-o bibliotecă universitară și să descopăr ce s-a publicat în acest domeniu, cine a mai studiat acest subiect, la ce nivel și în ce limbă. Să mă lămuresc când și unde s-au folosit prima oară aceste expresii, cum și de ce s-au schimbat zonele geografice definite de ele de-a lungul timpului. Anii au trecut și niciodată nu am găsit timp pentru o astfel de distracție intelectuală. Treptat au apărut internetul cu baze de date și browsere, rețelele de socializare și inteligența artificială (IA). Acum, deși sunt pensionar cu foarte mult timp liber la dispoziție și încă interesat să aflu unde trăiesc, îmi vine peste mână să folosesc o metodă atât de desuetă… Și atunci? Ce să fac? Să întreb lumea pe Facebook sau pe orice altă rețea de socializare, să întreb ChatGPT sau vreo aplicație echivalentă? Și în ce limbă? Nu sunt naiv, termenii sunt folosiți azi mai mult politic decât geografic și istoric. Iar politic răspunsul depinde în ce limbă trăiești.Read more…
Școala mea din Arad
Dintotdeauna am susținut că școala mea era cea mai bună și cea mai frumoasă din lume. Știu, de obicei amintirile idealizează realitatea, dar spuneam același lucru și atunci când eram elevă. Am fost cu adevărat norocoasă – și poate nu numai eu, ci Aradul însuși, care se bucură de școli remarcabile. Clasele primare le-am făcut la „Școala pedagogică”, azi Colegiul Național Preparandia – Dimitrie Țichindeal. E adevărat că deasupra intrării principale era menționat anul 1812, dar pe vremea aceea asemenea amănunte nu mă interesau. Nici nu învățam în clădirea centrală, ci într-o căsuță cu numai patru săli de clasă, aflată în curte – era „laboratorul” viitorilor învățători, dar pentru noi era o școală ca oricare alta, doar că uneori veneau studenți, se așezau în ultimele bănci și asistau la lecții. Abia mult mai târziu am aflat că aceasta era urmașa „Preparandiei”, prima școală pedagogică română din Transilvania și, de fapt, una dintre primele din lume! Dar cea pe care o consider cu adevărat „școala mea” este Liceul Ioan Slavici, astăzi Colegiul Național Moise Nicoară. Până astăzi, când mă prezint unui arădean sau fost arădean, adaug cu mândrie „Moise Nicoară, promoția 1971”. Și într-adevăr, a fost un salt cât se poate de semnificativ. Întreaga atmosferă s-a schimbat. Read more…
Șoseaua 232 – Drumul Morții
Războiul s-a terminat, după doi ani terifiant de grei pentru toți, pentru toate comunitățile, pentru toate taberele, pentru toți soldații, pentru toți civilii, pentru noi toți. Ultimii ostaticii supraviețuitori au revenit acasă, la familiile lor, după o perioadă înfrigurată de speranță și așteptate. În ziua în care s-a semnat acordul de neagresiune și toți ostaticii rămași în viață au revenit la cuibul lor, am simțit cu toții o ușurare și o bucurie imensă amestecată cu o tot atât de mare tristețe. Ne doare sufletul pentru cei care nu au rezistat, pentru cei care au fost uciși cu cruzime în timpul detenției, pentru familiile care mai așteaptă cadavrele celor dragi ca să-i poată înmormânta așa cum se cuvine după datină. În plus, bucuria este umbrită și de o imensă grijă și teamă. Cum se va vindeca această rană vie și dureroasă, înfiptă adânc în credința și speranța noastră de pace reală și trainică? Cum vom reclădi ceea ce acești doi ani au incendiat și otrăvit? Suntem pierduți într-o mare de nedumeriri. Războiul s-a terminat, dar doliul continuă să ne copleșească. Oricât am vrea, este imposibil să ne întoarcem la situația dinainte de octombrie 2023 și, desigur, din perspectiva actuală nici nu este de dorit. Israelul este perturbat de conflicte interne și de o dezbinare fără precedent. Este greu de imaginat ieșirea din acest impas fără o schimbare radicală, strategică, nu un compromis tactic. Dorința să vin la fața locului, să simt tragedia confraților mei cât mai direct, nu doar prin mass media, am avut-o deja după câteva luni de la acest eveniment. Totuși nu am avut curajul și puterea fizică să întreprind nimic în mod individual.Read more…
Matrioşka
De o vreme încoace hoinăresc tot mai mult pe cărările trecutului dându-mi seama cu uimire că versiunile mele de la diferite vârste coexistă şi pot fi developate atunci când poposesc pe tărâmul diferitelor amintiri. De fapt, sunt ca o Matrioşkă ce nu poate fi deschisă decât cu parola introspecţiei sau cu cheia confesiunii. Prima matrioşkă am primit-o la vârsta grădiniţei şi purta într-însa 11 păpuşi mai mici, din care ultima, cea mai micuţă, era cât un bob de fasole. Am ţinut foarte multe la ea, o desfăceam adesea şi înşiram toate fiicele ei îmbrăcate în haine asemănătoare, de culori diferite, doar ultima era înfăşată ca un bebeluş. După ani şi ani am dăruit-o unei fetiţe. Mulţi ani nu am mai avut în casă nicio matroişkă, până la cadoul pe care mi l-a dat fiul meu, anul trecut, de Crăciun. Trebuie să recunosc că până la scrierea acestui articol nu am fost curioasă să aflu istoria şi, mai ales, semnificaţiile acestor păpuşi cuibărite una în cealaltă şi purtând diminutivul de la prenumele rusesc Matriona (care şi-ar avea sorgintea în cuvântul latinesc mater – mamă). Primul set de opt păpuşi introduse unele în altele a fost fabricat în 1890, la Manufactura de Jucării care funcţiona la Abramţevo, lângă MoscovaRead more…
Filme care m-au făcut să plâng
Nu sunt multe filme la care mi-au dat lacrimile, dar de trei sunt sigur. Pentru mine, lăcrimarea este atât un mod de ușurare, cât și o formă de exprimare a emoțiilor – uneori chiar a fericirii sau a bucuriei de moment. Acest fapt s-a întâmplat la filme de dragoste, atunci când, în cele din urmă, cuplul de îndrăgostiți se regăsește. Am plâns și din motive profund personale: moartea tragică a părinților mei. Am lăcrimat de bucurie la evenimente deosebit de emoționante, cum a fost momentul în care fiul nostru cel mare a fost distins de două ori dintre cei 15.000 de colegi ai săi sau când celălalt fiu a fost înaintat în funcție pentru merite deosebite la locul de muncă. Desigur, lacrimile pot apărea și din motive banale, de pildă atunci când curăț ceapa, când îmi intră ceva iritant în ochi sau în cazul unei infecții oculare, dar aceasta este cu totul altă poveste. Nu țin minte să fi avut vreodată „lacrimi de crocodil”, așa cum vedem uneori la moartea unui dictator. Plânsul este un fenomen complex, asociat cu stres sufletesc și / sau fizic, de pildă, o durere insuportabilă. El este însoțit de lăcrimare, de o anumită vocalizare (deși unii, ca mine, nu scot sunete când plâng), de modificări ale expresiei feței, ale ritmului respirator și ale posturii corporale.Read more…
Andrei Banc: “POPORUL ALES” ZBOARĂ în SPAŢIU.
Iată mai jos o listă a evreilor astronauţi (SUA) sau cosmonauţi (Rusia). Ca şi în cazul premiilor Nobel şi aici proporţia lor e mult mai mare decât cea pe care evreii o au în populaţia americană sau rusă. Nu am oRead more…
Excepţii care nu întăresc regula
Pentru a vă lămuri în privința Holocaustului pogorât asupra evreilor europeni în urma programului de exterminare inițiat și pus în aplicare de către Hitler vă rog să deschideți site-ul Yad Vashem de pe calculator. A fost o tragedie fără marginiRead more…
ÎNTÂLNIREA NEGAȚIONIȘTILOR ȘI NEONAZIȘTILOR LA LONDRA
Săptămâna trecută s-a desfășurat la Hotelul Grosvenor, situat într-un cartier elegant al capitalei britanice, o întâlnire cu caracter secret pe care, prin natura ei analiștii o consideră fără precedent. La acest eveniment au participat reprezentanți ai unor organizații neonaziste ,Read more…
NOUL GUVERN ISRAELIAN, FORMAT ÎN ULTIMA CLIPĂ
Cu nici două ore înaintea expirării termenului (inclusiv prelungire) – pentru formarea unui nou guvern – premierul Benjamin Netanyahu a reușit să obținâ sprijinul a 61 de deputați din Knesset, o majoritate extrem de fragilă, ținând cont de faptul căRead more…
BEETHOVEN SI BOALA LUI DE INIMĂ.
Ludwig van Beethoven a fost un geniu ale cărui compoziții fac parte din patrimoniul artistic al umanității. Dar Beethoven a fost și un om chinuit de boli .A fost surd, a suferit de inflamația intestinului gros, de o degradare aRead more…
MIKSA HORVÁTH, FABRICANTUL DE LĂZI DIN GHEORGHENI
Era soțul mătușii mele, Lili. El era brașovean. Ştiam despre el că în timpul primului război mondial era elev la școala de ofițeri de marină Koenigin Elisabeth o navă care, neputându-se întoarce în portul de la Fiume, a rătăcit timpRead more…
SUPĂ de VIŞINE
Curtea bunicilor mei adoptaţi (părinţii părinţilor mei au pierit în Holocaust şi m-aş fi numărat şi eu printre copiii fără bunici, dacă mama şi tata nu ar fi avut norocul să-i cunoască pe soţii Friedmann, a căror poveste am depănat-oRead more…
O VACANȚĂ DE NEUITAT
Suntem, în sfârşit, în preajma vacanței, împlinim zilele astea trei ani (nu eu ci Baabelul) aşa că mi-am zis, să mai ĺăsăm grijile mici şi mari, subiectele dramatice, le voi găsi şi peste o lună, hai să ne gândim laRead more…
DESPRE HORTHY cu OBIECTIVITATE…DUIOASĂ
După cum semnalam în precedentul număr din Revista Baabel (http://baabel.suprapus.ro/2015/07/dupa-75-de-ani-horthy-revine-la-cluj/), în programul ediţiei din acest an (a VI-a) a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, figura şi o expunere întitulată „Horthy Miklós emlékezete” (Memoria lui Miklós Horthy) pe care am întâmpinat-oRead more…
MIHAIL SEBASTIAN şi POLITICA de la “CUVÎNTUL” (6)
Sebastian şi Austria În contextul mişcărilor extremiste europene, o nouă demisie de la gîndirea democratică îi este imputată lui Mihail Sebastian, ca ipotetic partizan al unificării Austriei cu Germania. După ce-am văzut deja ostilitatea prelungită a ziaristului de la Cuvîntul faţă deRead more…
PRINȚESA ŞABAT
Ce reprezintă Șabatul în judaism? Unii comentatori au afirmat că este cununa creației, elementul cu care Dumnezeu a încheiat creația lumii. Cea de a șaptea zi de la facerea lumii, când Dumnezeu s-a odihnit după cele șase zile ale creației.Read more…
O AMINTIRE SUMBRĂ – NOAPTEA de CRISTAL
GERMANIA, 9-10 NOIEMBRIE 1938 Se împlinesc 77 de ani de la Noaptea de cristal (Kristallnacht ). Într-un articol publicat cu acest prilej în revista israeliană online ”Tablet”, autorul – AMOS N. GUIORA – fiul unor supraviețuitori ai evenimentului – puneRead more…
Mofturi la tv
Mofturi de toamna la televizor si nu numaiRead more…
Ce cauţi tu în viaţa mea?!
Prietenul meu fugi pe urmele soţiei de-abia plecate, închise uşile care despărţeau sufrageria în care eram aşezaţi pe fotolii confortabile de holişorul de la intrare şi mi se adresă, aproape în şoaptă:
-Eu cred că sunt evreu……Şi din acest moment suntem doi care ştim asta, doar doi în toată lumea, tu şi cu mine!!!
Întunericul cucerise deja încăperea, şi ar fi fost nevoie de a aprinde o lumină, altminteri discuţia ar fi continuat fără măcar să ne vedem mutrele, dar se pare că aceasta era dorinţa de moment a prietenului meu.Read more…


















