Prietena mea „diazepam”

Apr 18, 2024By

Titlul acestui articol e greu de înțeles. Diazepam este calmantul clasic al anilor 1960-70. Mai multe explicații vor urma pe parcurs. În viața mea lungă am avut mulți prieteni, mai buni sau mai puțin buni, dar toți au însemnat ceva pentru mine. Pe Coca S. am cunoscut-o la Botoșani, din liceu, dar nu i-am dat atenție, deoarece era mai mică decât mine, cu toate că ea îmi căuta prietenia și mă aștepta aproape zilnic ca să mergem împreună la școală. Nu cred că în timpul deportării m-am gândit vreodată la ea. Când am revenit la Botoșani și m-am dezmeticit, am auzit că a terminat liceul evreiesc și chiar s-a măritat cu secretarul liceului, o persoană cu mult mai în vârstă ca ea, și împreună s-au mutat la București. Foarte mulți ani nu am știut nimic despre ea, până când, într-o zi, plimbându-mi copilul cu căruciorul pe o stradă din vecinătatea locuinței noastre, am întâlnit-o pe Coca. Ea închiriase o cameră în apropiere și își plimba și ea băiețelul. Și așa ne-am regăsit și ne-am împrietenit. Read more…

Apr 18, 2024 6 comments

După şapte luni. Reflecţii

May 9, 2024By

Aceste rânduri s-au născut în săptămâna de după sâmbăta de 7 octombrie 2023, sărbătoarea de Simhat Tora, cunoscută azi în Israel ca sâmbăta neagră sau sâmbăta blestemată. A durat câteva zile bune ca să cred că încep să înțeleg ce ni se întâmplă. Alarma a sunat la ora 6:29 dimineața, odată cu începutul barajului de rachete asupra jumătății de sud a Israelului. Marea majoritate a oamenilor erau acasă. Dar în nordul țării, acolo unde locuiesc eu, nu au fost alarme și doar pentru că fiica mea mi-a trimis după câteva minute un anunț pe WhatsApp că la ea totul este în regulă am aflat că a izbucnit războiul. Trei din cele patru canale principale de televiziune au intrat în regim de emisiuni speciale, al patrulea nu a emis deloc – ideologic era mai important să nu se lucreze sâmbăta. Asta înseamnă fără publicitate și programe distractive, doar știri și mai ales comentarii fără întrerupere. Și multă muzică tristă. După câteva ore, reporterii, aproape jenați, au început să transmită cererile de ajutor primite de la cunoștințe. Se scuzau, poliția, pompierii, salvările nu răspund. Unde este armata? Încet, aproape în șoaptă, a apărut pe ecran termenul victime – un termen abstract care înseamnă că sunt răniți și morți, dar nu se poate comunica, deoarece întâi trebuiau anunțate familiile. Termenul a fost treptat reactualizat: zeci de victime, apoi peste o sută, aproape două sute, reporterii și stațiile mai precaute vorbeau sau scriau despre sute de victime. Apoi a apărut informația că ar fi peste 900 de victime. Stăteam cu sufletul la gură, oare vom trece de o mie? Am trecut. Am ajuns la 1300, apoi 1400. Numărul celor omorâți a fost mai târziu, peste săptămâni, revizuit la 1143…Read more…

May 9, 2024 15 comments

Despărţirea de Tomi

May 30, 2024By

Povestea prieteniei dintre Edith şi Tomi, doi copii din Cluj, a durat vreo doi ani şi ceva şi s-a încheiat brusc, tragic, în ultima zi a ghetoizării evreilor din oraş. Eu am aflat-o de la Edith Pepelea, bunica colegului meu de redacție Áron (pentru mine Áronka, fiind mult mai tânăr decât mine). Doamna Edith, trecută de nouăzeci de primăveri, se defineşte ca o transilvăneancă adevărată: „Tata era român, mama nemţoaică, iar bunicile – atât din partea tatii, cât şi a mamei – erau unguroaice (una secuiancă şi alta maghiară). Am fost botezată în religia luterană, iar naşul meu, soţul naşei – prietena cea mai bună a mamei mele – era evreu: îl chema Endre Liebermann. La noi în familie toată lumea vorbea trei limbi: maghiara, germana şi româna. Am urmat grădiniţa română, şcoala primară germană, liceul maghiar (Gimnaziul Reformat) şi facultatea atât în maghiară (Biologie-Geografie, la Universitatea Bolyai), cât şi în română (Psihologie-Defectologie, la Universitatea Babeş-Bolyai). Toată viaţa am fost profesoară.” Ceea ce veţi citi în continuare este o parte dintr-un interviu pe care l-am realizat în 2021, în cadrul proiectului „Copii din Transilvania de Nord, supravieţuitori ai Holocaustului” şi prezintă perioada ghetoizării prin prisma unui copil creştin.Read more…

May 30, 2024 16 comments

Ţi-a fugit firul!

Jun 13, 2024By

Eram în clasa a şasea sau a şaptea şi câteva dintre colegele mele de clasă începuseră să poarte ciorapi de nailon. Potrivit legii nescrise, dar respectate cu stricteţe de către elevele de la Liceul (azi Colegiul Naţional) George Bariţiu, după ce treceai de pragul primului ciclu, aveai dreptul să porţi ciorapi de nailon. Ciorapii transparenţi puneau în valoare forma picioarelor lolitelor din vremea adolescenţei mele, stârnind invidia celor care mai purtau de ciorapi tricotaţi patent (sau flor). Pe atunci ciorapii de nailon se găseau destul de greu şi costau ceva bani, astfel încât obţinerea lor, prin cumpărare sau împrumut de la mămici (sau bunici) era precedată de multe insistenţe şi promisiunea de a avea mare grijă de ei. Primii ciorapi de nailon i-am văzut la sfârşitul anilor 1950, aduşi de tata de la Moscova, unde era la doctorat. Adusese în dar câteva perechi atât mamei, cât şi bunicii. Textura lor nu era atât de fină ca a ciorapilor originali de mătase, dar se spunea că erau mai robuşti şi mai durabili. Ciorapii de nailon deveniseră cunoscuţi şi (relativ) accesibili la noi în ţară, la peste douăzeci de ani de la apariţia lor în America interbelică. Nailonul este un material sintetic obţinut de către Wallace Hume Carothers şi asistentul său Julian W. Hill, de la compania americană DuPont. Este o poliamidă brevetată în februarie 1937, cu scurt timp înainte de sinuciderea lui Carothers, care de mult timp se lupta cu depresia.Read more…

Jun 13, 2024 7 comments

Examen la fizică

Jun 27, 2024By

Încă dinaintea sărbătorii de Purim, fiica mea, studentă, mi-a spus: – Vreau să-mi măresc nota la fizică. Mecanica newtoniană, compunerea și descompunerea forțelor, pârghii, scripeți și altele asemănătoare. Trebuie să mă ajuți! Deci am scos din bibliotecă Culegerea de probleme de fizică a lui Dorin și Silvia Gheorghiu după care învățasem și eu la liceu și „hai cu aducerea aminte”. Nu a fost ușor. Era în 1976. Cum cartea nu se găsea în magazine, mama mi-a cumpărat-o de la Librăria „Cartea prin Poștă” și timp de o lună și jumătate, până a sosit, m-a ajutat colega Daniela Munteanu care avea un văr student la Facultatea de fizică. Doamna Florica Naghel, diriginta și profesoara noastră de fizică, nu ținea seamă că nu avem culegeri și ne tot repeta: – Trebuie să învățați cum puteți! Neavând nici pile și nici posibilitatea să plătesc 100 lei pentru carte, a trebuit să aștept să sosească prin poștă. Între timp Daniela aducea cartea la fiecare oră de fizică și permitea colegilor să copieze problema dată ca temă de profesoara necruțătoare. Dar uite că m-am luat cu amintirile… Read more…

Jun 27, 2024 13 comments

Domnul Ionel mi-a povestit

Jul 18, 2024By

Noaptea l-am visat pe „domnul Ionel”, un vecin care locuia puțin mai departe. Apoi am privit calendarul. Se comemorează 53 ani de la moartea sa. Într-o zi de vară l-am văzut pe balcon, Plângea. Când m-a văzut, m-a chemat la el şi a început să-mi povestească: Era în 1940. Tocmai terminasem anul universitar și am fost mobilizat. Eram ofițer în rezervă și am fost repartizat într-o unitate care trebuia să-i primească „cu pâine și sare” pe soldații români ce se retrăgeau din Basarabia cedată URSS. Să le ridicăm moralul. Nu știu exact ce s-a întâmplat în gara Galați. Era un loc împrejmuit, un lagăr unde se adunaseră câteva mii de persoane care doreau să se reîntoarcă la familiile lor din Basarabia, dar soldații români, frustrați de retragerea umilitoare și instigați de lozinci antisemite ca „evreii comuniști”, i-au separat pe evrei și i-au măcelărit cu focuri de armă, pe fundalul vagoanelor de tren. Speriat de masacru, am fugit până în port. Am intrat în prima cârciumă și am cerut o țuică. După vreo jumătate de oră, un soldat necunoscut mi-a spus: – Domnu’ sublocotenent, veniți să vedeți cum îi aruncă pe jidani în Dunăre.Read more…

Jul 18, 2024 17 comments

Povestea din spatele unor filme celebre

Aug 8, 2024By

Cultura americană este cunoscută marelui public, în special din filme și seriale. Voi aminti două: Dirty dancing și serialul The marvelous Miss Maisel care poate fi văzut pe platformele de streaming. Sigur că mai sunt și altele, dar eu mă voi referi doar la acestea care sunt cunoscute unui număr mai mare de oameni. Povestea din spatele acestor filme începe în anii ’50, iar eu, ca nou venită în America, aveam să aflu despre ea de la soțul meu, Harris Salomon, care este președintele companiei Atlantic Overseas Pictures și produce un documentar despre renumitul Grossinger’s Country Club din Munții Catskill, New York. Premiera va avea loc în această iarnă, la festivalul de film Sundance. Hotelul Grossinger’s a inspirat locația pentru celebrul film Dirty Dancing. Recent am avut privilegiul să particip la cel de-al doilea festival anual Borscht Belt, care a avut loc în Ellenville, New York. Această experiență mi-a oferit o perspectivă fascinantă asupra unei ere demult apuse, dar încă vie în amintirile multor americani. Ca nou venită și ca persoană născută în Europa, această incursiune în istoria Borscht Belt a fost nu doar o experiență culturală captivantă, ci și o oportunitate de a reflecta asupra diferențelor dramatice dintre viața evreilor americani și cea a coreligionarilor lor din Europa care, în a doua jumătate a secolului XX, încercau să își revină după Holocaust, iar unii căutau să părăsească țările de estul Europei în care se instalase regimul comunist și să înceapă o viață nouă pe alte meleaguri.Read more…

Aug 8, 2024 4 comments

Cine a fost Ruth Westheimer?

Aug 22, 2024By

În 12 iulie 2024 s-a stins din viață, la 96 de ani, Ruth Westheimer, poate cea mai faimoasă sexologă din lume. Iată pentru început un interviu televizat pe care l-a realizat în 1989 (la vârsta de 61 de ani) în Israel. Ea vorbește liber despre sex. Din păcate interviul nu este subtitrat. M-a surprins ebraica ei excelentă, cu toate că a trăit numai cinci ani în Israel, dar, ce-i drept, obișnuia să vină în vizită în fiecare an. Ruth s-a născut în Germania, într-o familie de evrei ortodocși sub numele de Karola Ruth Siegel. În “Noaptea de Cristal” în 1938, tatăl ei a fost luat întâi la Dachau și apoi a fost ucis la Auschwitz în 1942. În ianuarie 1939, când era o fetiţă de 10 ani, mama și bunica ei au hotărât s-o trimită la o școală de fete din Elveția. Așa a fost salvată viața lui Ruth. Toată familia ei a fost exterminată de naziști. În 1945, la vârstă de 17 ani, Ruth a emigrat în Palestina Mandatară, unde a trăit în diferite kibuțuri. Acolo, la vârsta de 17 ani, a avut prima experiență sexuală, după care a rămas însărcinată și s-a văzut nevoită să-și crească singură copilul. Poate că această întâmplare nefericită ar fi putut fi prevenită dacă ar fi avut mai multă experiență? În orice caz se pare că aceasta a fost sursa care i-a trezit interesul pentru educația sexuală. Fără a se lăsa descurajată, mititica Ruth (avea numai 140 cm înălțime) s-a înrolat în formația militară Hagana și a participat activ în Războiul de Independență al Israelului, în care a fost grav rănită la ambele picioare.(1) După război s-a stabilit la Ierusalim.Read more…

Aug 22, 2024 12 comments

Sodoma și Gomora: mit sau realitate?

Sep 19, 2024By

Nu puțini dintre cititorii textului sacru încearcă să facă anumite legături cu actualitatea. Cei interesați de pictură, sculptură, muzică, teatru, cinematografie etc. știu că textul biblic a inspirat multe opere de valoare. Iar pentru arheologie, relatările din textul biblic, referitor la Orientul Apropiat pentru Vechiul Testament și ulterior partea vestică pentru Noul Testament, și apoi partea vestică pentru Noul Testament, constituie o bancă de date pe baza căreia s-a construit o ”mașină a timpului” care te ajută să faci o punte de legătură între trecut și prezent. În ceea ce mă privește nu sunt arheolog, însă aceasta nu mă oprește să fiu curios; e doar în firea omului. În cele ce urmează mă refer la întrebarea dacă acea ploaie de pucioasă și foc care a distrus cele două așezări biblice, Sodoma și Gomora, este mit sau realitate. În drum spre răspuns am consemnat și ”meandrele” datorate disputei dintre cercetătorii științifici.Read more…

Sep 19, 2024 5 comments

Din cauza evreilor

Oct 17, 2024By

La sfârşitul lunii septembrie estul şi sudul României se aflau sub cod roşu de intemperii, din cauza apropierii ciclonului Ashley. Cu vreo săptămână în urmă aceleaşi zone ale ţării fuseseră lovite de ciclonul Boris care a făcut ravagii, iar populaţia alertată cu întârziere suferise pagube majore. De data aceasta Ministerul Mediului şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă le-au transmis autorităţilor locale ordine ferme care au dus la evacuarea locuitorilor din zonele periclitate (cu tot disconfortul provocat de o asemenea acţiune). În final, temutul ciclon Ashley s-a „fâsâit” într-o ploaie torenţială. A doua zi, 1 octombrie, emisiunea România în Direct, de la postul de radio Europa fm dezbătea utilitatea măsurilor luate de autorităţile locale. Părerile ascultătorilor erau împărţite. La un moment dat, unul dintre aceştia a afirmat că ciclonul Ashley a fost o alertă falsă, menită să distragă atenţia populaţiei. „De la ce?” – a întrebat moderatorul, iar ascultătorul a explicat cu multă convingere că în aceeaşi perioadă mii de evrei au aterizat la aeroporturile de la Iaşi şi Bacău şi apoi s-au risipit prin ţară.Read more…

Oct 17, 2024 37 comments

Acapararea resurselor globale în secolul XXI

Oct 31, 2024By

Uneori lăcomia nu are limite. Este o mare deosebire între un astfel de comportament între doi indivizi și între dorința de a acapara resurse pe plan global. Un articol publicat recent în ziarul britanic The Guardian analizează filmul documentar american The Grab (Apucarea, Acapararea), care descrie manipulațiile secrete ale unor guverne sau companii private pentru a acapara resursele globale.(1) Regizoarea filmului este Gabriela Cowperthwaite, iar premiera a avut loc în 2022, la festivalul de filme din Toronto, și a apărut pe ecrane în iunie 2024. Filmul prezintă investigațiile unor jurnaliști de la The Center for Investigative Reporting (CIR) despre activitatea marilor puteri financiare și încercările lor de a pune stăpânire pe resursele alimentare, terenurile arabile și apa din diferite regiuni ale globului.(2) Iată trailerul documentarului The Grab. Compania Smithfield Foods, cea mai mare producătoare de carne de porc din SUA, a fost vândută companiei WH Group din Hong Kong pe un preț de 7.1 miliarde de dolari. Astfel chinezii au pus mâna pe un sfert din carnea de porc produsă în SUA. Șeful companiei americane, Larry Pope, a asigurat Congresul american că afacerea nu are nicio legătură cu guvernul chinez. Dar unul dintre investigatorii grupului CIR, Halverson, a pus mâna pe un document secret pe care scria “A nu se distribui în SUA”. Read more…

Oct 31, 2024 14 comments

Căutări spirituale, deschideri noi. Experiența nepaleză în contextul tragediei israeliene

Nov 14, 2024By

M-au preocupat toate religiile. Am studiat iudaismul și creștinismul, fără însă să doresc o aprofundare fanatică, pentru a evita o unilateralitate Cu prima ocazie mi-am cumpărat Coranul tradus în românește. Din tot ce am citit până acum, nu am găsit nimic care să justifice infernul și otrava pe care unii susținători ai lui le răspândesc. Niciodată nu am crezut în fanatism și negare, pe care le văd foarte periculoase, cel puțin din modul meu de a privi umanitatea și de a mă strădui s-o înțeleg în ciuda agresivității și a tragicului. Îmi plăcea foarte mult istoria, mă interesau culturile vechi, mai ales cele de pe meleaguri îndepărtate. Așa se face că citeam cărți de călătorii, urmăream filme documentare și pe măsură ce înmagazinam mai multă informație, constatam că în profunzime totul este la fel, se repetă ca într-o spirală, că omul în adâncul său are aceleași dimensiuni spirituale, dar ele se manifestă diferit datorită educației și contextului în care evoluează. evoluează.

După ce am citit o carte extraordinară despre civilizația incașilor, mi-am dorit să ajung acolo într-o zi, să simt energia și vibrația acelui unic Machu Picchu. Acum câțiva ani mi-am văzut visul împlinit. Iată că acum mi s-a împlinit încă un vis. Am făcut o călătorie spirituală în Nepal și încerc să transmit câteva din experiențele mele de la poalele munților Himalaya.Read more…

Nov 14, 2024 4 comments

Debora prorocița, prima femeie-judecător

Nov 28, 2024By

Context biblic: ne aflăm la circa un secol după intrarea lui Iosua în Țara Făgăduită (Canaan). Israeliții nu au reușit să-i izgonească pe idolatrii canaaniți. Dimpotrivă, s-au înrudit cu aceștia, revenind la practicarea cultului păgân. Ajunși la o stare de servitute și asuprire, au început să regrete păcatele săvârșite, implorându-L pe Dumnezeu să-i izbăvească. În acest moment apar Judecătorii numiți de El. Aceștia erau lideri militari; nu doar magistrați, conform sensului actual al termenului. Prin faptele lor de vitejie, ei au dus la îndeplinire judecata Sa, răsturnându-i pe asupritori, restabilind un anumit grad de pace și libertate poporului. Debora a fost al patrulea Judecător din Israelul premonarhic, iind singura femeie judecător menționată în Biblia ebraică. În timpul vieții Deborei, ținutul în care ea și tribul ei se aflau era controlat de canaanitul Iabin din ținutul Hațor, iar armata lui era condusă de Sisera. Debora l-a chemat pe războinicul Barac, împuternicindu-l ca, în numele lui Dumnezeu, să ia zece mii de oșteni și să atace forțele lui Sisera, înzestrate cu nouă sute de care de luptă. Atacul urma să aibă loc lângă muntele Tabor.Read more…

Nov 28, 2024 8 comments

Aforisme periferice 1.

Dec 12, 2024By

1. Principiul vaselor comunicante se aplică și la migrațiile popoarelor. Cei care pleacă sunt înlocuiți de cei care vin, tot mai mulți și mai disperați. 2. Două lucruri funcționează ireproșabil în lumea contemporană pe întreg mapamondul: spălatul banilor la vârf și spălatul creierelor jos, la bază. 3. Autocrat – un birocrat care acumulează atât de multă putere, încât circulă de unul singur pe autostrada politicii. 4. Logica feminină și cea masculină se completează sublim. În esență ele nu se intersectează aproape niciodată, doar ocazional și pasional în pat. 5. Sinecură – cură prelungită de excludere totală a muncii individuale, cu remunerare substanțială pentru lipsa muncii, asumată în mod curajos și dezinteresat.Read more…

Dec 12, 2024 3 comments

Degetul blocat

Jan 9, 2025By

Acum câțiva ani, într-o vacanță petrecută împreună cu nepoții, l-am văzut pe cel mai mare, care avea aproape 16 ani, făcându-i fratelui mai mic semnul acela atât de… cu degetul mijlociu al mâinii stângi. Sigur că știți despre ce gest vorbesc! M-am burzuluit la el și l-am certat. Bunica din mine a suferit cumplit, pentru că mă încărcasem cu responsabilitate și tot efortul depus în creșterea și educarea nepoților îmi apărea inutil, chiar dacă fusese exercitat doar în perioade scurte, în vacanțelor lor de vară. M-am burzuluit la el și l-am certat. Bunica din mine a suferit cumplit, pentru că mă încărcasem cu responsabilitate și tot efortul depus în creșterea și educarea nepoților îmi apărea inutil, chiar dacă fusese exercitat doar în perioade scurte, în vacanțelor lor de vară.

Dar, de fapt, pentru copii, gestul e similar cu cel pe care îl făceam noi la vârsta lor, când scoteam limba ca răspuns spontan la orice ne deranja. Când un copil îmi scotea limba, aparent fără motiv, răspunsul meu imediat era să-l imit. De unde era să știu că în Tibet a scoate limba este un salut respectuos adresat unei persoane întâlnite pentru prima dată?! Eu scoteam limba cu alte gânduri. O făceam la vedere, în fața celui cu care mă „duelam”, sau o făceam pe ascuns, fără să fiu văzută de „inamic”, dacă era un adult – frica de repercusiuni era sfântă. Ei, carevasăzică, așa și cu gestul degetului ridicat. Nimic nou sub soare, s-ar zice. Alte generații, alte instrumente de luptă la purtător!Read more…

Jan 9, 2025 10 comments

Pianul din amintiri

Jan 23, 2025By

În copilărie credeam că voi deveni pianistă. Cu plăcere îmi amintesc de perioada când părinții mi-au oferit posibilitatea ca de două ori pe săptămână să iau lecții la cea mai bună profesoară de pian din oraș și timp de opt ani cred că nu am lipsit nici măcar o singură dată. Eram un copil cuminte și exersam zilnic la pianina pe care mi-o cumpărase tata. De fapt, părinții încercau să ne ofere ceea ce nu au avut ei posibilitatea să facă. Nu mai vorbesc de lecțiile de ebraică și de franceză la care mama ținea foarte mult. Dar lecțiile de pian mi-au plăcut în mod deosebit și de mic copil speram să devin pianistă. În cei doi ani când am învățat la Botoșani am pierdut legătura cu pianul, nu îl vedeam decât la orele de muzică și cele de gimnastică. În schimb, în anul în care am stat acasă, cântam aproape zilnic la pian, astfel încât nu e de mirare că la deportare, în rucsacul meu și-a găsit loc transcripția pentru pian a Baladei lui Ciprian Porumbescu pe care o cântam cu mare plăcere. În cei trei ani de deportare mă gândeam deseori la orele petrecute la pian, dar nu mai doream să fiu pianistă, nici profesor de istorie, voiam să fiu medic… Read more…

Jan 23, 2025 10 comments

Cu Annie Ernaux în lumea obiectelor

Feb 6, 2025By

Ne îndreptăm spre intrare. Annie cunoaşte bine drumul, nu e prima oară că vizitează acest loc. Am încredere deplină în călăuzirea ei şi o urmez îndeaproape, precum Dante pe poetul Virgiliu. Numai că ţinta noastră nu este lumea subterană a umbrelor, ci universul sclipitor al viselor şi al dorinţelor. E o lume aparent mult mai accesibilă celor vii decât cea imaginată de Dante. E vorba de lumea supermagazinelor. Supermagazinul Auchan este situat în Cergy, o suburbie din nord-vestul Parisului. Annie îl frecventează de mai mulţi ani, de când evită agitaţia şi atracţiile din inima metropolei, preferând atmosfera molcomă a suburbiilor care îi oferă liniştea necesară creaţiei literare. Dacă, din întâmplare, ajungi aici după ora închiderii, după ora 10, mă avertizează Annie, tăcerea şi întunericul sunt atât de profunde, încât te simți ca într-un cimitir. Greu de închipuit acest lucru, acum, când supermagazinul freamătă de activitate. În vorbele călăuzei mele, sub ochii noştri se desfăşoară un adevărat spectacol uman: cumpărătorii şi vânzătorii în rolul de actori completează spectacolul mut – dar nu mai puţin atrăgător – al obiectelor de pe rafturi. Farmacia, asemenea raionului de produse organice pe care l-am vizitat cel dintâi, ne îmbie cu promisiuni miraculoase de îmbunătăţire a vieţii. Preţuri reduse afişate peste tot. Alte produse, alte promisiuni, dar același limbaj care te învăluie într-o atmosferă de miraj specifică basmelor.Read more…

Feb 6, 2025 7 comments

Pariul cu moralitatea

Feb 27, 2025By

Ziua de luni, 4 noiembrie 2024, a fost memorabilă în Israel. În acea zi, pe la ora 8 seara, prim-ministrul Netanyahu a anunțat că îl concediază pe ministrul apărării Yoav Galant. O răfuială veche, de mai bine de doi ani, între ei se încheia cu demiterea celui din urmă, acuzat de toate eșecurile Israelului din ultimele luni și, mai ales, de eșecul din acea fatidică zi de 7 octombrie. Cât despre succese, știm deja cine și le atribuie. Dar în acea zi s-a petrecut încă un eveniment important. A fost ziua alegerilor din America și în acea zi, la ora 21, când în America alegerile erau în toi, pe canalul 14 al televiziunii, canalul „bibist”, a apărut prezentatorul „de curte” al lui Netanyahu, Yinon Magal, purtând pe cap șepcuța MAGA de culoare roșie. „Sunt ziarist, nu am voie să vă influențez cu cine să votați. Nu pot să vă spun dacă să votați cu Donald sau cu Trump“, a spus el atunci, în aplauzele asistenței. Dar ca să fim cinstiți, nu doar Yinon Magal și nu doar canalul 14 l-au preferat pe Donald Trump, ci și o mare parte a israelienilor care nu urmăresc acest canal. Mulți dintre noi am pus jetoanele pe lipițanul roșu în defavoarea calului negru progresist (scuze pentru mica lipsă de corectitudine politică), pentru că Israelul, la fel ca o mare parte din America, se cam săturase de neomarxismul reprezentat de o anumită aripă a Partidului Democrat. De fapt, Israelul a fost singura țară în afara Statelor Unite în care la orice oră ai fi făcut sondaj de opinie, Trump ar fi obținut victoria. Dar politica americană are un bug: îți lasă doar două opțiuni și atunci e foarte ușor să sari peste cal și să te trezești tăvălit în noroi. Este exact ceea ce s-a întâmplat acum două zile, când la Adunarea Generală ONU , Israelul a votat alături de alte „democrații” precum Bielorusia, Coreea de Nord și Burundi, în favoarea Rusiei, aceeași Rusie care a refuzat să condamne atacul Hamas din 7 octombrie.Read more…

Feb 27, 2025 18 comments

Nu va fi în curând pace în Ucraina și nici în Orientul Mijlociu

Mar 20, 2025By

Președintele Donald Trump visează. Nu e un lucru rău, de multe ori visele te înarmează cu calități extraordinare, nemaipomenite, crezi că poți muta până și munții din loc, te transportă în locuri minunate sau te ajută să-ți îndeplinești cele mai curajoase idei. Sunt dorințele tale, ascunse în subconștient, așa-numitul wunschtraum. Problema este că atunci când te trezești, trebuie să-ți dai seama că sunt vise și că foarte puține dintre ele pot fi realizate, poate chiar niciunul, cel puțin nu așa cum le-ai visat. E bine să-ți păstrezi ideea care te-a preocupat înainte de a adormi și să cauți o cale realistă de a o pune în practică. Multe invenții, lucrări, teorii, opere de artă s-au născut în acest fel. Numai că președintele american nu procedează așa. Ceea ce visează trebuie aplicat tel quel, așa cum era în vis. Nu există „nu se poate”. Dezmeticirea vine mai târziu și atunci încerci să faci ceva, să impui, de cele mai multe ori să ameninți. Uneori reușești, dar de cele mai multe ori nu. Atunci nu ai încotro, trebuie să renunți la vis și să vezi ce se poate face în lumea reală. Pe președintele Trump l-au copleșit două vise care, trebuie să recunoaștem, au pornit de la o idee frumoasă – pacea, pacea în Orientul Mijlociu, pacea în Ucraina, și, dacă se poate, în timp record, în 24 de ore. Acesta a fost promisiunea făcută la inaugurarea mandatului său și chiar mai înainte. Au trecut trei luni și, din păcate, nu se întrezărește nimic în această direcție, pe termen scurt sau mediu. Oricum, cele 24 de ore au trecut demult.Read more…

Mar 20, 2025 26 comments

Doctor Moscovici din Beer Șeva

Apr 3, 2025By

Dr. Moscovici, medic chirurg la un cunoscut spital din capitală, ne povestește impresiile sale de nou sosit în țară nou imigrant. Am fost cazat în centrul țării, dar, neavând relații, am fost nevoit să-mi fac stagiul de specializare ca medic la Beer Șeva. Am închiriat de la firma Amigur un apartament de două camere, într-o clădire veche, construită imediat după întemeierea statului, și aflat într-un stadiu avansat de uzură. În clădire mai trăiau doar bătrâni nevoiași, care nu-și puteau permite apartamente proprii; unii dintre ei erau supraviețuitori ai Holocaustului. Singurii locatari mai tineri eram eu și două surori medicale, Malca și Lea, bucovinence, care își făceau și ele stagiul la spital pentru obținerea permisului de practică medicală. Ele locuiau la altă scară. Spre distracția mea erau gemene, semănau ca două picături de apă și întrucât își schimbau între ele și garderoba, aproape nimeni nu reușea să le deosebească decât la spital, unde purtau ecuson. Fiecare palier avea două apartamente și cum pereții erau foarte subțiri, „transparenți”, atunci când era liniște auzeam clar discuțiile vecinilor mei, familia X, originari dintr-un frumos oraș moldav.Read more…

Apr 3, 2025 13 comments