Copiii din strada Pavel

La începutul secolului XX, marele romancier și dramaturg maghiar Franz Molnár a scris unul din cele mai frumoase romane pentru tineret ale tuturor timpurilor: „Băieții din strada Pál” (în maghiară A Pál útcai fiúk). De peste o sută de ani el a delectat generații de copii care creșteau la est de Viena. Inspirat de exemplul marelui maestru, la al cărui nivel nu voi ajunge din păcate niciodată, am ales un titlu asemănător. Numele străzii e practic același și articolul meu vorbește tot despre întâmplări pe care le-am trăit în copilărie, chiar dacă acestea s-au petrecut în alt loc, în altă perioadă și în alte împrejurări. Nu am aceleași pretenții literare, dar strada Pavel a existat cu adevărat, la fel și copiii de care mă leagă amintiri, unele vesele, altele mai puțin. Trebuie să fi fost prin 1965 când am părăsit în sfârșit locuința din fabrica Cotex, Oradea și ne-am mutat în primul nostru apartament normal, în strada Pavel (pe atunci Severinului) Nr. 29. Read more…

Casa Szegő

Pe Júlia Szegő (1893-1987) sau cum îi spuneam noi copiii, Uli néni, o cunoşteam de când mă știam. Venea des în casa copilăriei mele, fiind prietenă de familie. Era o femeie mică de statură, dar cu o personalitate uriașă, care te fascina din prima clipă.
De la ea am învăƫat “cântarea”. Ȋn casa de pe str. Republicii, aproape lipită de vestita Grădină Botanică din Cluj, dădea ore de “cântare” copiilor preșcolari sau celor din primele clase. Aceste lecƫii existau și înainte de război. Acolo, la Uli néni, învăƫaseră primele noţiuni de muzică și cei doi fraƫi ai mei, Peter și Ştefan, pieriţi la Auschwitz… Şi tot acolo am învăƫat și eu, în anii 1950. Acolo a învăƫat și sora mea, Zsuzsi.

Read more…

Cum am ajuns din nou în clasa a treia

Aproape de pensionare, cu un program de lucru mai lejer, am mai mult timp pentru cei patru nepoți ai mei. Vorbim ebraică, ei știu doar câteva cuvinte în limba româna și maghiară. N-am încă rutina să mă ocup cu toți patru, așa că mă ocup doar cu câte doi deodată. Adeseori merg cu ei la filme pentru vârsta lor și uneori mi-se întâmplă să adorm pe parcursul proiecției. Nepotul mai mare mă întreabă de ce mi se întâmplă asta.
“Sunt obosit”, îi răspund, dar nu știu dacă mă crede. Tuspatru sunt fani ai jocurilor interactive, din fericire în Beer Sheba există două centre de genul aceasta. Am fost de mai multe ori cu ei și niciodată nu ne-am plictisit, nici măcar eu. Mă joc și eu cu ei sau singur și trebuie să recunosc că de multe ori nu mă descurc fără ajutorul lor.Read more…

Salam

Zvonuri, zvonuri, zvonuri. În ajunul plecării noastre în Israel, Iașul era inundat de zvonuri de tot soiul și toate culorile. Tânărul stat Israel abia înfiripat a și fost atacat de arabi, dar neputând să-l răpună pe front, au găsit o altă metodă: un boicot agricol total. Israelul ducea lipsă de cele mai elementare produse agricole. Se improrta până și ceapa din Cipru. Dar cel mai deocheat zvon și de aceea cel mai credibil era că în Israel e foarte căutat salamul românesc, mai ales cel de Sibiu. Se spunea că cine vine în Israel cu o cantitate de salam cât de cât e un om făcut. Pe noi zvonurile nu ne-au afectat. Bani de salam tot nu aveam. Abia aveam bani să plecăm la București și de acolo la Constanța ca să ne îmbarcăm pentru voiaj. Am ajuns la București într-o seară târzie și ploioasă de octombrie. Bani de hotel nu aveam. Mama avea adresa unei rude îndepărtate, un bătrân pe jumătate surd care locuia în oraș. Tot întrebând am ajuns la el uzi leoarcă. Am bătut multă vreme până ne-a auzit. Ne-a deschis ușa speriat. Mama i-a explicat cine suntem și că suntem în drum spre Țara Sfântă. Pe bătrân nu l-a lăsat inima să ne lase pe stradă. S-a înduplecat și ne-a oferit ospitalitate. Am lăsat boccelele într-un colt, ne-am culcat pe jos și, răpuși de oboseală, am dormit până dimineața. A doua zi ne-am dus la consulatul israelian să ne interesăm de plecare.Read more…

Paradoxul discriminării

Cu îngăduința cititorului și speranța că acesta va încerca să facem împreună un exercițiu de gândire logică, voi începe, ca și în alte ocazii, cu o definiție. Asta pentru că sunt mulți cei care folosesc termeni fără să fie siguri dacă le cunosc înțelesul. Auzim sau citim discursuri care declară ”suntem impotriva oricărei forme de discriminare”. Să luăm al doilea înțeles al aceastei definiții: ”Politică prin care un stat sau o categorie de cetățeni ai unui stat sunt lipsiți de anumite drepturi pe baza unor considerente etnice, rasiale, sexuale etc.” Indiferent unde trăiește, evreul a fost de-a lungul istoriei, acel exemplu tipic de discriminare a unei minorități, Suntem o minoritate care a străbătut epoci ca să ajungă să își obțină drepturi civile, iar asta este un adevăr istoric și mai ales valabil în multe țări. Prin urmare, un popor care a suferit consecințele discriminării, intoleranței, antisemitismului și a trecut prin Holocaust este un popor care nu poate fi de acord cu discriminarea. Acum aș mai face un pas spunând că evreii sunt cetățeni loiali ai țărilor pe teritoriul cărora s-au născut. Desigur că mă refer la majoritatea acestei minorități, pentru că pădure cu uscături avem și noi. Evreii sunt inteligenți, educați și au calități native cultivate de-a lungul generațiilor, dar asta nu înseamnă că sunt toți așa. Suntem o diversitate ca oricare alții. Au fost găsite urme ale existenței evreilor pe aceste meleaguri încă din lumea antică, prin urmare evreii care sunt născuți aici sunt de aici, adică nu pot fi considerați străini în propria țară, nici dușmani, nici spioni ai unora sau altora sau mai știu eu ce altă alegere din clișeele profund antisemite aflate pe agenda unor extremiști. Cred că putem recunoaște că, cel puțin deocamdată, antisemitismul nu este pe agenda oficială, declarată a vreunui partid. Reorientările ce au loc în prag de alegeri europene fac obiectul unei alte teme, una de natură să îngrijoreze. Am să citez doar ce a spus acum câteva zile un om politic, desigur că nu de pe la noi, ci dintr-o țară pilon a Uniunii Europene. A spus că ”Patriotismului i se opune naționalismul”. Este ceva ce trebuie să ne dea de gândit tuturor, dar voi reveni la această temă… Să mergem la al treilea înțeles al definiției discriminării: ”Acordarea unui tratament favorabil unui grup, categorii sociale etc. pentru a-l ajuta să devină egal cu celelalte”. Aici începe lumea civilizată actuală să aibă o problemă.Read more…

Schimbările climatice în negociere

Zilele acestea se desfășoară cea de a 24-a Conferință a Părților la Convenția cadru a ONU privind schimbările climatice (COP24). Anul acesta evenimentul are loc în perioada 2-14 Decembrie 2018, la Katowice, în Polonia, țară care are Președinția acestei convenții pentru a treia oară. Îmi vin în minte momentele primei mele întâlniri cu colegii polonezi, la ședința pregătitoare a Primei Conferințe a Părților la această convenție, care a avut loc la New York, în februarie 1995. Eram la începutul participărilor mele la asemenea dezbateri și acea ocazie a reprezentat o experiență din care am învățat multe în materie de limbajul propriu convențiilor internaționale și negocierilor lor, dar nu numai. Atunci am intrat în contact cu specialiști în materie de planificarea mediului și negocieri globale, reușind să demarăm primele proiecte internaționale ale României sub auspiciile acestei convenții. Am folosit prilejul să fac cunoscuți colegii din domeniile conexe și ulterior aceștia au confirmat prin prestații de valoare în grupurile științifice de lucru și organismele convenției. Este poate cea mai dezbătută și negociată convenție globală, pentru că debutul și l-a făcut la ”Summitul Pământului” din 1992, de la Rio, apoi a intrat în vigoare in martie 1994 și a deschis astfel calea unei dinamici impresionante de negociere. Read more…

Doctorul Carol Lőwy (scriitorul Dániel Károly) a plecat dintre noi

În 24 noiembrie doctorul Carol Lőwy împlinea 93 de ani – pregătirile pentru petrecerea surpriză fuseseră făcute – însă cunoscutul medic pediatru, o figură emblematică a Clujului a căzut la pat, răpus de slăbiciune şi peste nici zece zile, în 6 octombrie (cea de a 5-a zi de Hanuka) a trecut pragul veşniciei. A avut o viaţă îndelungată, interesantă, rodnică şi frumoasă în care vocaţia de medic pediatru s-a împletit cu cea de mânuitor de al condeiului (cu mai multe volume la activ). Era un om de spirit, meloman, iubitor de carte şi de arte. Un romantic şi un desăvârşit partener de discuţie. Înalt cu o claie de păr nins, doctorul Lőwy era o prezenţă distinsă şi familiară, la spectacole de teatru, concerte, vernisajele expoziţiilor şi la evenimentele organizate de comunitatea evreilor. Era un atent observator al vieţii culturale clujene şi un cronicar avizat al acestora, publicându-şi opiniile în cotidianul maghiar clujean Szabadság.Read more…

Ce merită cumpărat la reducerile din ianuarie

Cea mai faină şi longevivă piesă vestimentară cumpărată la reduceri a fost (este, încă!) un palton de la Stefanel. L-am luat la un preț cu vreo 60% mai mic decât cel original, în urmă cu vreo 2 ani, şi il port obsesiv în fiecare iarnă. Pe el mă bazez, se potrivește la absolut orice ţinută: de la ultra-casual, la foarte elegante. Cea mai proastă decizie de shopping pe care am luat-o vreodată a fost o pereche de cizme Musette. Trecuseră prin cinci niveluri de reduceri şi erau absolut splendide. „Uau, ale mele sunt, ce deal extraordinar!”, mi-am spus pe moment. Ba deloc, pentru că tocurile erau prea înalte pentru a fi comode, rise-ul (înălțimea şi circumferința pârții care înfășoară laba piciorului) era pentru un picior mai îngust şi, pentru că nu aveau fermoar, era un coșmar sa le descalț. Le-am purtat o singură dată în 6 ani. De ce v-am istorisit întâmplările astea două? Pentru că sezonul de reduceri de iarnă tocmai a debutat (online şi offline).Read more…

10 soluții practice la întrebări despre haine

Când vine vorba de garderoba, stil sau modă, sigur că uneori contează să știi de unde cumperi cea mai frumoasă rochie cu imprimeu leopard sau care e ultima tendință în materie de accesorii. Alteori, însă, avem nevoie să ni se răspundă la chestiuni practice cu soluții concrete, punctuale. Mă refer la chestiile esențiale, de care ne lovim zilnic. Informațiile şi situațiile nu sunt la fel de glamorous ca primele, dar în mod cert sunt mai reale şi mai utile. Plecând de la aceste premise, zilele trecute am deschis pe contul meu de Instagram o rubrica noua, Style Q&As: îmi puteți lăsa întrebările voastre, iar eu voi posta o selecție din răspunsuri în fiecare duminica seara. Spun „o selectie” pentru ca: 1) timpul nu îmi permite să răspund tuturor întrebărilor; 2) unele întrebări se (vor) repeta; 3) voi face diferența între întrebări ale căror solutii pot fi utile tuturor (sau multora), şi întrebări al căror răspuns stă într-o sesiune individuală şi personalizată. Cele mai interesante, deștepte şi utile întrebări le voi transforma şi în articole pe blog, pentru ca să se bucure de acele informații cât mai multa lume. Până una-alta, am strâns 10 astfel de întrebări legate de haine, garderobă, ținute sau stil, cărora le-am găsit soluții simple şi directe, care sper să ne facă viața ceva mai ușoară.Read more…

Corăbii pe Marea Moartă?

Sunt convinsă că majoritatea cititorilor, chiar cei care nu locuiesc în Israel, au fost la Marea Moartă. A văzut cineva vreo corabie? Că eu una, nu! Totuși subiectul nu este chiar atât de absurd pe cât ar părea. Ilustrația de mai sus reprezintă pe Lot și fiicele sale, care părăsesc în grabă Sodoma în timp ce …Domnul a făcut să plouă peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc… (Gen. 19: 24) Deci pe fundal se află Marea Moartă, iar pe ea se văd două bărci! Gravura este dintr-un volum de Flavius Josephus, apărut la Amsterdam în 1665. Veți spune că artistul a lucrat din imaginație. E foarte probabil. Și totuși au existat ambarcațiuni pe Marea Moartă. Împrejurimile Mării Moarte au fost locuite din cele mai vechi timpuri. Ierihonul a fost locuit fără întrerupere din neolitic până în ziua de azi. Vechiul Testament pomenește cinci orașe: Sodoma, Gomora, Adma, Țeboim și Țoar, dar s-ar putea să fie locuri mitice, rămășițele lor nu au fost găsite. (Numai Țoar/Zohar a fost o așezare reală și chiar destul de importantă, în sudul Mării Moarte, locuită până în epoca bizantină.) Ein Gedi a fost locuit din neolitic până în epoca bizantină (cu o pauză în epoca bronzului) și e locuit din nou în prezent. Au mai fost și alte oaze locuite. Au existat așezări chiar și în afara oazelor. La Masada, de exemplu, aprovizionarea cu apă se făcea prin apeducte care aduceau apa torenților și umpleau o serie de rezervoare săpate în stâncă.Read more…

O strângere de mână

Pentru mine cel mai impresionant moment al serviciului divin de la sinagogă este cel în care cel chemat să citească din Tora îşi încheie pasajul desemnat şi, înainte de a se aşeza la locul său, strânge mâinile coreligionarilor din preajmă, primind surâzător vorbele lor bune. Am avut prilejul să particip la liturghia din biserica armeano-catolică şi am observat că, după Riturile Împărtăşirii şi rostirii rugăciunii Tatăl Nostru, credincioşii catolici dau mâna cu cei care şed în vecinătatea lor; acest gest fiind un semn al păcii, al împărcării. În copilărie ieşeam adesea la plimbare cu bunicul meu adoptiv, un bătrân chipeş cu ţinuta elegantă. Când ne întâlneam cu o cunoştinţă, saluta ridicându-şi pălăria cu un gest amplu, iar dacă ne opream să schimbăm câteva cuvinte, dădea mâna cu persoana respectivă, strângând-o energic.Read more…

Prietena mea din Dresda și călătoria ei în Israel

Am cunoscut familia Z. la Dresda, la începutul anilor 90, la scurt timp după căderea zidului Berlinului. Așa cum se obișnuiește, editorul promovează cărțile apărute prin citirea de către autor și discuții cu publicul. Este vorba de de Jurnalul de ghetou, apărut inițial în limba germană. Chiar înainte de 1989 existau în fosta RDG asociații de prietenie germano-israeliene. În acest cadru am ajuns și la Dresda, oraș martir care după peste 50 de ani mai purta răni vizibile ale războiului. Am cunoscut această familie într-o biserică evanghelică și foarte repede ne-am împrietenit și corespodăm până azi. Recent, Anette, prietena mea din Dresda a făcut o excursie în Israel împreună cu niște colege. Excursia a încântat-o și mi-a trimis prin internet un fel de jurnal de călătorie. Mi s-a părut interesant să aflu cum vede Israelul o tânără din Germania (fosta RDG), așa că i-am cerut voie să-l traduc. Nu știu dacă voi reuși întocmai, dar voi încerca să redau esențialul.Read more…

Omul cu supa

Prin anii cincizeci – șaizeci, o dată pe lună, de obicei duminica, veneau să ne viziteze un bărbat de vreo 30 de ani cu soția lui. Erau din Oradea. Károly Fried, Karcsi bácsi cum îi spuneam și Paula, o femeie deosebit de frumoasă. Îi arătau tatălui meu un respect ca unui părinte, lucru care m-a uimit când i-am cunoscut. La început eram preocupat mai mult de jucăriile pe care mi le aduceau și nu l-am întrebat pe tata care e explicația. Mai târziu, când am avut doisprezece ani, el mi-a povestit – Karcsi e ca un fiu al meu. – Am un frate! am strigat fericit. – Nu e cu adevărat copilul meu. L-am luat sub tutela mea în lagărul din Buchenwald, când eram prizoneri. La sfârșitul războiului, aflând că părinții lui au fost uciși la Auschwitz, l-am adoptat definitiv. Nu, n-a locuit niciodată cu noi, îi sunt doar părinte spiritual și mi-e drag ca și cum ar fi al meu…Read more…

Marşul Memoriei a pornit către Auschwitz. Primul popas a avut loc la Cluj

Anul acesta, cu prilejul împlinirii a 75 de ani de la începutul nimicirii evreimii din această parte de ţară, un număr de 75 de persoane au pornit într-un pelerinaj la Auschwitz. La acţiunea desfăşurată sub genericul Marşul Memoriei, iniţiată de Asociaţia Sionistă din România şi realizată în parteneriat cu Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România şi Fundaţia Caritatea, participă evrei de toate vârstele, reprezentând 11 comunităţi evreieşti din România, vicepreşedintele FCER, precum şi preşedintele şi vicepreşedintele Asociaţiei Sioniste. Unii dintre pelerini sunt descendenţi ai familiilor celor pieriţi în Holocaust, dar din grup fac parte şi neevrei, dornici să omagieze memoria martirilor evrei. Primul popas al pelerinajului cu destinaţia Auschwitz-Birkenau a avut loc la în seara de 15 mai 2019, la Muzeul de Artă din Cluj.Read more…

Vizita președintelui Trump și a soției sale, Melanie, în Marea Britanie

Am vizionat cu plăcere relatările colorate ale mass mediei privind vizita președintelui Trump și a soției sale Melania în Marea Britanie. Am admirat toaletele Melaniei, rochia albă cu pălărie mexicană asortată. Am admirat-o și pe d-na prim ministru Theresa May într-o superbă rochie roșie, lungă, cu o discretă crăpătura laterală. Am apreciat faptul că a apărut în fața perechii Trump împreună cu soțul ei, ținut până acum oarecum în umbră. Consider că Theresa May a părăsit în mod triumfal înalta ei funcție, mână în mână cu președintele Trump. Vizita acestuia s-a soldat cu promisiunea unor importate acorduri comerciale post Brexit. Am admirat și eleganta apariție a oaspeților la banchetul oferit de M.S. Regina Regatului Unit. Read more…

Papa Francisc în pelerinaj în România. Câți i-au înțeles mesajele?

Nu cred că există cineva în țara noastră – sau dacă da, numărul este infim – care să nu fi urmărit unul, două, mai multe sau toate momentele vizitei papei Francisc, indiferent dacă era credincios, liber cugetător sau ateu,creștin, evreu sau musulman.. Unghiul de vedere putea fi diferit: pe unii i-a încântat fastul, ceremoniile religioase, alții s-au simțit solidari cu prezența Suveranului Pontif sau satisfăcuți de faptul că, iată, pentru a doua oară în ultimii 20 de ani, Papa vine într-o țară preponderent ortodoxă și este primit frumos, nu este hulit, cu toate că am întâlnit în mediile de socializare atacuri împotriva prezenței lui, fie de natură religioasă, fie naționalistă. Probabil pentru unii schisma este la fel de vie ca acum 1000 și ceva de ani. Dar imaginea care a rămas în urma vizitei este pozitivă, atât pentru noi, cetățenii României, cât și pentru cei ce au urmărit de-afară desfășurarea evenimentelor. Și fără nici un gănd ascuns, trebuie să recunoaștem că a fost o imagine minunată, o imagine a unei alte Românii, fără certuri, scandaluri, încrâncenări. Papa a întâlnit peste tot fețe zâmbitoare și aceasta nu numai din partea credincioșilor catolici și greco-catolici ai căror Suveran Pontif este, ci și a altora, oficialități la cel mai înalt rang, de altă credință; să nu uităm, președintele Iohannis este protestant, iar premierul Dăncilă, de religie ortodoxă. Atât ei, cât și mulți alții au primit cu înțelegere îndemnul spre unitate, unitate care înseamnă și diversitate, rostit de Suveranul Pontif în discursurile și mesajele sale.Read more…

De ce să fii istoric în secolul XXI?

În 2007 am devenit student de istorie. Îmi amintesc reacția familiei, a prietenilor și a colegilor din liceu când ne-am v[zut după căteva luni de pauză și am povestit ce am ales, unde am ajuns. Reacția lor era foarte amabilă și aproape identică: se vedea că nu înțeleg de ce am ales această cale, de ce este „util” acest domeniu. „O să mori de foame” – spuneau. Unii au mers chiar mai departe și m-au întrebat direct: de ce avem nevoie de istorici și de istorie azi, în secolul XXI? De ce să plătim din banii cetățenilor salariul și munca de cercetare a sutelor de istorici în țară? Care este utilitatea istoriei și a meseriei de istoric, azi? ntrebarea este una foarte dificilă, dar nu neobișnuită. Apare deja și în antichitate, dar mai ales în istoriografia modernă, probabil cel mai semnificativ la istoricul-martir din Franța, Marc Bloch, ucis în timpul Holocaustului. În ultima sa carte – apărută post-mortem – intitulată Apologie pour l’histoire ou Métier d’historien, tradusă în română sub titlul ”Pledoarie pentru istorie”, Marc Bloch discută rolul civic, public și politic al istoricului în societate, dar și metodele și technicile de cercetare istorică modernă. Este nu numai un manual pentru istoricii în formare, dar și un testament personal cutremurător: prin munca lui academică, vocea lui publică și civică, Bloch a devenit un martir al epocii sale. La fel și Khaled al-Asaad, epigrafistul și arheologul faimos din Siria, decapitat și ucis în chinuri groaznice de către teroriști în Palmyra, orașul antic pe care l-a cercetat timp de un sfert de secol. Amândoi au fost voci extraordinare, apostoli ai istoriei, care şi-au sacrificat viața pentru știință și responsabilitatea istorică. Deși nu este elucidat nici în prezent, e foarte posibil că și vocea publică și fermă a lui Ioan Petru Culianu a fost motivul pentru care marele istoric al religiilor a fost ucis la Chicago. Read more…

Pro și anti…sionism

Odată cu trecerea timpului, în vâltoarea din ce în ce mai confuză a fenomenelor naturale și sub amenințarea din ce în ce mai pronunțată a unor posibile conflicte majore între armatele din ce în ce mai înzestrate cu tehnologii și tehnici din ce în ce mai sofisticate, ale puterilor lumii, ne-am fi așteptat ca vechile amenințări precum terorismul, problema palestiniană, antisemitismul cu ramura mai tânără antisionismul, să fi pierdut din amplitudine. Dar spre stupoarea noastră, vechile amenințări continuă să ia amploare în pofida noilor amenințări mult mai periculoase și imprevizibile. Antisemitismul în creștere a determinat măsuri excepționale luate de guvernele responsabile pentru a stăvili potențialele consecințe grave. Nu este vorba doar de disconfortul pe care un mediu care încurajează manifestările antisemite l-ar putea genera puținilor evrei care au rămas risipiţi în Europa, ci mai ales de efectul destabilizator pe care l-ar putea produce democrațiilor mai mult sau mai puțin consolidate. Dacă până acum combaterea antisemitismului a rămas în mare măsură în sarcina unor organizații evreiești, cu capacitate limitată de acțiune efectivă, se pare că unele guverne, printre care și cel al României, urmând o inițiativă a guvernului Statelor Unite, au creat câte un departament interministerial în frunte cu un emisar al guvernului (”envoy”) dedicat prevenirii și combaterii antisemitismului sub orice formă s-ar manifesta. Una din formele cele mai perfide este antisionismul. Read more…

Paradoxul

Cred că Efraim Kishon, fostul ziarist din Budapesta și scriitorul, umoristul și regizorul de filme israelian, apoi elvețian a observat și a redat cel mai bine paradoxurile acestui petic de pământ înghesuit între zecile de state arabe și care a primit numele Israel, după strămoșul nostru Jakob-Israel. Este adevărat că de secole evreii sunt talentați la autoironie. Probabil că este un instinct de autoapărare născut din realitatea crudă a diasporei. Dar tot atât de adevărat este că până astăzi israelienii de baștină nu se văd în oglindă – deși nu poartă ochelari. Adică văd numai ce vor ei. Să zicem că au imaginație. Iar Kishon, venind din altă civilizație, putea observa detaliile. Read more…