Cu două numere în urmă, am scris un articol cu titlul ”Afganistanul, lăsat de izbeliște de Statele Unite și aliații NATO”. A fost o prezentare destul de exhaustivă a situației din Afganistan cu câteva concluzii cu valabilitate generală. Astăzi, o lună după publicarea lui, situația a devenit atât de dramatică încât am simțit nevoia să revenim și să reluăm ideea răspunderii morale. Am scris atunci că acest concept nu se utilizează în analiza situației internaționale, în luarea unei decizii de politică globală sau în relațiile dintre state. Și totuși, nu se poate să nu vedem consecințele dezastruoase ale unor măsuri, fără să vorbim despre ce înseamnă răspundere morală. În Afganistanul ocupat timp de 20 de ani de forțe care, chiar dacă nu acesta era obiectivul lor, cum spunea președintele Biden, au fost puse bazele, din păcate fragile, ale unui sistem care, chiar dacă nu a avut vreo tradiție în construcția politică și ideologică a țării, a adus elemente noi și pozitive în viața unor grupuri și categorii ale populației afgane. Desigur, rămâne oarecum neclar cum o armată de 300.000 de oameni, instruită și înzestrată cu armament modern, a cedat în fața grupului de talibani, mult mai puțini la număr și mai prost înarmați. Aici cred că răspunsul ar trebui dat de psihologi, sociologi sau istorici, dar intervine și insuficienta cunoaștere în Occident a valorilor reale ale afganilor, cele care ar fi trebuit să-i însuflețească.Read more…
De vorbă cu un antisemit
Cu ocazia unei vizite la Budapesta, într-una din seri am fost invitat la cină la niște prieteni din copilărie. Erau doi frați apropiați ca vârstă, Gyuri și Pali. Dintotdeauna mi-a făcut plăcere să-i întâlnesc, ne legau atât de multe amintiri comune. Ne-am îmbrățișat, după care am observat un bărbat necunoscut, de vreo cincizeci de ani, cu o mustață scurtă. Bărbatul era așezat pe un fotoliu și mă cerceta cu privirea. – Vărul nostru din New York, Győző, mi l-a prezentat Pali. A venit pentru niște afaceri. Vorbește bine limba maghiară, avea paisprezece când a emigrat. După prezentările de rigoare ne-am așezat. Soția lui Gyuri ne-a adus pălincă de prune și o gustare. După ce ne-am interesat de noutățile legate de familia fiecăruia, noua mea cunoștință a început să mă descoase de cât timp sunt în Israel, unde locuiesc, cu ce mă ocup, etc, etc. Se vede treaba, mi-am zis, că mustăciosul tocmai sosise și prietenii mei n-au avut timp să-i dea informațiile de rigoare. – Ești evreu? m-a întrebat Győző. Nu arăți.Read more…
Un palat simbol
Este povestea unui palat fabulos dar, mai ales, povestea oamenilor care l-au visat, l-au conceput, l-au proiectat, l-au construit și l-au însuflețit. Noi suntem norocoșii, cei ce l-am primit în dar, ne e drag și îl admirăm, la mai bine de un veac de când veghează asupra centrului orașului Oradea, aproape de Crișul Repede, în partea estică a Pieței Unirii. Salutând trecătorii pe care îi îngăduie pe lângă el zilnic, Palatul Vulturul Negru este o clădire emblematică pentru arhitectura unei epoci strălucitoare și de peste 100 de ani un simbol al orașulu,. În bogata arhitectură secession orădeană, acest palat este cel mai important monument istoric, împunându-și până azi eleganța de început de secol XX. Orădenii aveau o vorbă, poate unii o mai au și azi. Dacă erai întrebat unde ai găsit anume lucru, de multe ori răspunsul era ”sub vultur”, traducere abruptă din maghiară – ”a sas alatt” – adică într-unul din magazinele elegante din pasajul Palatului Vulturul Negru. În timpul regimului socialist, în pasaj funcționa și un magazin special, unic, cu mărfuri în regim de consignație, primite din străinătate, în pachete ajunse cu greu până la Oradea. Azi, aici sunt mai mult cafenele și cluburi pline de tineri, astfel încât putem imagina o întrebare mai potrivită zilelor noastre, cu același răspuns de acum zeci de ani: ”unde ți-ai cunoscut iubitul/iubita?” – ”sub vultur!”Read more…
J’accuse
Nu! Nu scriu despre renumitul articol al lui Émile Zola care îi condamna pe cei care l-au trimis pe nedrept la închisoare pe Alfred Dreyfus sub acuzația de trădare. În acest articol, îi acuz pe medicii care-și încurajează pacienții să nu se vaccineze contra COVID-19 și prin asta contribuie la propagarea, poate la nesfârșit a pandemiei care zi de zi – mai cu seamă acum în România – îşi ia tributul de câteva sute de morţi. Una dintre fraudele medicale pseudo-științifice care a avut repercusiuni publice grave și pe o scară largă a fost comisă de medicului britanic Andrew Wakefield care, împreună cu 12 coautori, a publicat în 1998, în prestigiosul jurnal medical britanic Lancet, un “studiu” pe 12 pacienți cu fișe medicale falsificate de către Wakefield. Rezultatele „revoluționare” ale acestei înșelătorii confirmau că autismul ar fi provocat de triplul vaccin contra rujeolei, oreionului și rubeolei pe care le-au primit copiii. Wakefield și colaboratorii au falsificat anamneza copiilor cu intenția de a da în judecată companiile farmaceutice care fabricau vaccinurile și de a obţine astfel o mulţime de bani. Mii de părinți, panicați în urma acestei publicații, continuă și astăzi să se împotrivească vaccinării copiilor, deși escrocheria lui Wakefield a fost demascată de o bună bucată de vreme.Read more…
Impresii de la Festivalul Internaţional de Film de la Haifa
Căutam în memoria mea uşor înceţoşată în acest moment al vieţii, un cântec interpretat dei Edith Piaf, care îmi crea senzaţia că ne învârtim, şi că iarăşi ne învârtim, în grup, pierzându-ne cumva identitatea. Dar nu-mi aminteam cu nici un chip numele acestuia. Cu o ultimă speranţă am scris pe Google: toutes les chansons d’Edith Piaf. Au apărut atunci o duzină şi ca la o loterie, “am tras” pe cel care mi se părea câştigător. Şi într-adevăr am nimerit: Această stare de spirit mi-a fost oferită, timp de ani de zile, de prezenţa la Haifa a frumosului festival de film. În cel mai pozitiv şi plăcut sens al versului: ”Emportés par la foule qui nous traîne, nous entraîne…Am fost unul dintre numeroşii spectatori, purtători de mască, din timpul zilelor celui de-al patrulea val de Corona. Publicul spectator este foarte divers, sunt persoane care vin din alte oraşe pentru perioada festivalului si locuiesc la hotel sau la prieteni. Există manifestări de stradă, cântăreţi, vorbitori, târg de meşteşugari şi chiar proiectii în aer liber, unde a ocupa un loc necesită a veni din timp şi uneori, chiar a intra în uşoare conflicte cu ceilalţi competitori, aici în Israel nu totdeauna politicoşi şi înţelegători. Nu sunt nici critic de film şi nu mă pot declara nici cinefil foarte avizat, dar vă asigur de o prezentare empirică a filmelor văzute, eventual adăugând unele impresii culese din surse de pe Internet.Read more…
Mambo
O văd clar cu ochii minții, o am în fața mea, în diverse ipostaze care refuză să se suprapună: o unică prezenţă fizică, multiple personalități. Mi-o amintesc cum se iţea, ca decupată, în fereastra apartamentului ei de la etajul doi, în imobilul aflat exact vis-à-vis de blocul unde locuiam. Încadrată în chenarul ferestrei lungi şi înguste – parcă făcută la comandă pentru silueta ei – de unde ne muștruluia pe noi copiii care băteam mingea în mijlocul străzii pietruite şi cu circulaţie auto redusă. Ne jucăm “de-a ţările”, cu pasiune şi energie, dar vocea ei stridentă reușea să pună capăt jocului şi veseliei noastre şi ne împrăştiam spre alte activităţi, mai puţin zgomotoase. Copiii o porecliseră Mambo, probabil după şlagărul în vogă în acea epocă: “Mambo Italiano”, fără vreo legătură cu conţinutul cântecului, doar fiindcă “suna bine”. Porecla a prins instantaneu.Read more…
Ambasadori și miniștri de externe evrei de elită din Germania, Uniunea Sovietică, România și Israel
De-a lungul istoriei, evreii au deţinut funcţii politice importante în diferit ţăril europene, în SUA şi URSS, având un rol major în luarea unor decizii esenţiale pentru viitorul ţărilor lor şi al lumii. Mi-am propus să evoc câteva dintre personalităţile politice de origine evreiască ce au influenţat parcursul ţărilor lor în secolul XX şi începutul secolului XXI. Desigur, au mai fost şi alţi politicieni semnificativi de origine evreiască. Walther Rathenau s-a născut în 1867 la Berlin, fiul unui proeminent industriaș evreu, fondatorul firmei AEG. A studiat fizica, chimia și filosofia la Berlin și Strasbourg. Originea evreiască și bogăția au dus la ostilitate împotriva sa, într-o perioadă de antisemitism în Germania.Read more…
Ghid practic pentru lock-down-ul vienez (III) O după amiază cu Ruth Klüger
În drum către casă m-am oprit la numai câțiva metri de Ringstrasse, lângă un anticariat și un mic restaurant. Plimbăreții de sâmbătă, prizonieri acum în centrul orașului, au coborât resemnați din automobile, organizându-și ad-hoc provizii cu cafea, apă minerală și fursecuri.M-am îndreptat spre trotuarul din fața anticariatul pentru a scotoci în lăzile pline cu cărți, căutând ceva „ușor” pentru a face așteptarea suportabilă. Am ridicat o carte a lui Peter Ustinov, când ochii mi-au căzut pe coperta cărții lui Ruth Klüger Weiter leben, Eine Jugend. Surprinsă de această întâlnire neașteptată, am cumpărat cartea și m-am ghemuit comod în scaunul mașinii. Am deschis paginile… Cuprinsul… Prima Parte: Viena, Partea a doua: Lagărul… „Secretul despre care șușoteau adulții era moartea, nu ceva despre sex… Cu pătura trasă peste cap, speram să prind ceva din aceste vești îngrozitoare. Câteodată era vorba despre cunoștințe îndepărtate, alteori despre rude, dar întotdeauna despre evrei.” Read more…
Câteva completări despre evreii din Ploieşti
Am citit cu mult interes articolul dlui ing. Theodor Toivi despre evreii din Ploiești în perioada de după 23 august 1944 și apreciez în mod deosebit memoria sa, din care au ieșit atâtea nume care au reprezentat ceva pentru acest oraș. Mă bucur că foști membrii ai acestei comunități își amintesc și studiază diferite lucrări privitoare la Comunitatea evreiască ploieșteană și mai ales își amintesc și ne reamintesc personalitățile care au trăit și au făcut parte din Comunitate. Istoria evreilor din Ploiești este destul de îndelungată, datând de la 1690 – sau cel puțin de atunci există informații. În biblioteca Comunității se află mai multe publicații pe acest subiect. Printre ele se numără un articol semnat de Dana Mihai, precum și o carte veche, scrisă pentru Expoziția Universală și anume Istoricul Comunității cultului israelit din Ploiești, de la 1690-1906, de Rosen Avram, Tipografia Moderna Bercovici, 1906.Read more…
Poate fi Istoria Holocaustului “o temă minoră” în învăţământul românesc?
Într-un comunicat de presă emis de AUR, în data de 3 ianuarie 2022, formaţiaunea politică deplângea faptul că „în ultimii ani se constată o acţiune sistematică de subminare a calităţii învăţământului din România prin ridicarea la rangul de “materii” a unor teme minore, sau care pot face obiectul unor simple lecţii în cadrul materiilor existente (ex. educaţie sexuală, istoria Holocaustului, etc.)”. Propunerea legislativă, depusă de mai mulţi reprezentanţi ai tuturor grupurilor parlamentare (cu excepţia AUR), printre iniţiatori numărându-se liderii PSD şi UDMR, preşedinta de atunci a Senatului şi ministrul Educaţiei, a fost adoptată de ambelor camere, cu o largă majoritate, fiind promulgată de către preşedintele ţării în 25 noiembrie 2021. Calificativul de „temă minoră” aplicat istoriei evreilor şi Holocaustului a primit replici prompte şi dure atât din partea Institutului Naţional de Studiere a Holocaustului “Elie Wiesel”, cât şi din cea a Deputatul PNL Alexandru Muraru (care din ianuarie 2021 este Consilier onorific al Primului-ministru – Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi a Xenofobiei). Procuratura de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deschis un dosar penal in rem împotriva AUR pentru minimalizarea importanţei Holocaustului. Mă uimeşte faptul că liderul AUR, senatorul Claudiu Târziu, absolvent al SNSPA şi jurnalist de investigaţie, nu posedă cunoştinţele de istorie şi cultură generală care să-l facă să înţeleagă ce a însemnat Holocaustul (cu milioane de victime nevinovate) în istoria lumii, inclusiv a României, şi că nu este DELOC o “temă minoră”! Dacă într-adevăr nu a înţeles (şi nu doar se face că nu înţelege), atunci ar fi cazul să-şi completeze degrabă această lacună. Să înveţe despre Holocaust. Iată încă un motiv pentru a include această disciplină în programa de învăţământ. Consider că importanţa şi gravitatea acestui subiect pot fi receptate de publicul larg doar dacă sunt prezentate într-un mod adecvat. De ani de zile realizez interviuri, reportaje, filme documentare şi alte materiale de televiziune despre memoria Holocaustului şi nu încetez să mă întreb dacă am reuşit să captez atenţia telespectatorilor, să-i sensibilizez cât de cât, să-i determin să-şi pună întrebăriRead more…
Persecuţii rasiale (III). Două vederi scrise de tatăl meu în 1944.
Articolul anterior https://baabel.ro/2021/12/persecutii-rasiale-ii-scrisorile-bunicilor-mei-din-toamna-lui-1942/ se încheia cu cartea poştală, datată 27 noiembrie 1942, trimisă de către bunicii mei tatii, la Budapesta, unde-şi găsise ceva de lucru. „Dragă Imike, se apropie ziua de 7 decembrie, când va trebui să fii acasă pentru recrutare, după care în scurt timp va avea loc şi încorporarea…” – scria bunicul, pe cartea poştală – ultimul document pe care apare scrisul lui îngrijit, de fost funcţionar de bancă. Printre hârtiile din vechiul şi masivul birou de stejar nu am găsit niciun document care să ateste data recrutării, sau a chemării sub arme, şi nici scrisori trimise din armată. Am conchis că acest lucru era firesc, întrucât tata – înainte de a pleca în armată – şi-a lăsat fotografiile şi scrisorile la prietenul său maghiar József Kántor, care le-a păstrat şi le-a înapoiat după război. În mai 1944 părinţii tatii au fost internaţi în ghetoul de la Fabrica de cărămidă şi apoi deportaţi la Auschwitz. Bănuiesc că scrisorile primite de la fiul lor, aflat în detaşamentul de muncă, au rămas în locuinţa sigilată de autorităţi. Întrebat dacă după întoarcerea din deportare a revenit în locuinţa părinţilor, tata a răspuns; „Nu, nu. Acolo locuiau deja alţii”. Mă îndoiesc că noii locatari au păstrat scrisorile lăsate în urmă de evreii deportaţi. Şi totuşi, într-un plic din compartimentul cu documente al biroului tatii, am descoperit două vederi expediate către părinţii săi în… 1944!Read more…
Nandor Fodor, cercetător de geniu sau victima propriei naivități?
Din păcate, am găsit prea puține informații, în limba română, despre Nándor Friedländer , născut la Bereg (din regiunea Transcarpatia, în Ucraina de azi), în 1895, într-o familie de evrei maghiari, și care în 1917 a devenit doctor în Știința dreptului la Budapesta, unde a lucrat ca avocat timp de patru ani, publicând în tot acest timp glose și articole în Budapesti Tudósitó, înainte de a emigra în America și de a deveni jurnalist la o revistă de limbă maghiară din New York: Amerikai Magyar Népszava (fondat în 1899). Dar chiar după ce a părăsit plaiurile natale, a colaborat cu diferite reviste din Ungaria și a continuat pe tot parcursul vieții, fiind considerat un publicist și scriitor cu foarte mare priză la public. Interesant e că Nándor (care între timp și-a schimbat numele din Friedländer în Fodor), a început să se intereseze de psihologie doar după ce a ajuns la New York, sub influența cercetărilor unui alt evreu maghiar, Sándor Ferenczi (născut la Miskolc, în Ungaria în 1873 sub numele de Fränkel Sándor), un renumit doctor în neurologie și psihologie, colaborator principal al lui Sigmund Freud în înființarea unei noi metode de abordare a tulburărilor psihopatologice: psihanaliza. Ferenczi a fost chiar președinte al Asociației Internaționale de Psihanaliză și interviul făcut cu el în 1926 l-a determinat pe tânărul (doctor în drept și) jurnalist Nandor Fodor să se apuce de redactarea marelui său opus: Encyclopaedia of Psychic Science, o lucrare interesantă, apărută în 1934, și care i-a adus lui Fodor funcția de cercetător la filiala din Londra a institutului American Society for Psychical Research, după ce a fost ales și membru al Academiei de Științe din New York.Read more…
Nori deasupra Țării Sfinte.
Scandalul Pegasus. celulare ale personalităților, de către poliția Țării Sfinte. Numeroșii politicieni și avocați intervievați explică că o asemenea acțiune se poate efectua numai cu acordul justiției, în caz contrar “spionii” telefoanelor și al computerelor noastre riscă o pedeapsă de cinci ani închisoare. Opiniile celor intervievați sunt contradictorii, acuzând poliția, justiția sau politicienii, dar evitând să concluzioneze ceva în mod precis. Despre ce este vorba? NSO Group Technologies este o firmă de tehnologie israeliană cunoscută în principal pentru programul său de spionaj Pegasus, capabil să supravegheze la distanță smartphone-urile sau computerele. Firma, cu sediul la Herzlia, avea în anul 2017 aproape 500 de salariați. NSO se ocupă numai cu clienții guvernamentali și susține că oferă guvernelor autorizate o tehnologie care le ajută să combată terorismul și criminalitatea. Programele de spionaj Pegasus sunt clasificate de către Israel ca o armă și orice export al tehnologiei trebuie să fie aprobat de guvern.Read more…
Expoziția Yayoi Kusama – Tel Aviv 2022
japoneză Yayoi Kusama (YK), născută în 1929 la Matsumoto, în provincia Nagano. Kusama, o lume a cărei transport şi relocare în inima oraşului Tel Aviv a necesitat cu siguranţă un efort deosebit. mulţi şi probabil trişti ani ai vieţii sale. Şi-a făcut studiile la Academia de Arte şi Meserii din Kyoto. În familia de agricultori bine situaţi în care s-a născut, tânăra cu trăsături ieşite din comun și cu un caracter rebel și neadaptabil a dovedit înclinaţii deosebite pentru creaţia artistică (desen, sculptură şi pictură). Aceste caracteristici, învăluite se pare şi într-o personalitate marginală, aflată câteodată sub impresia puternică a unor halucinaţii, dar şi frustrări provocate de propriii ei părinţi, au determinat-o să-i scrie artistei americane Georgia O’Keeffe, cu încurajare căreia a ajuns la New York.Read more…
120 de ani de la înființarea Spitalului Shaarey Tzedek
În ianuarie 2022 comunitatea medicală din Ierusalim a aniversat 120 de ani de la înființarea Spitalului Shaarey Tzedek, unul din marile centre medicale din Israel. La început de secol XX, la Ierusalim funcționau trei spitale evreiești: Spitalul Rothschild, Spitalul Misgav Ladach (Refugiul bolnavilor) al obștii sefarde și Spitalul Bikur Holim (Vizitarea bolnavilor). legendarul Dr. Moshe Wallach. El și-a dedicat întreaga viață acestui spital: a introdus medicina modernă a acelor ani, a tratat bolnavi de orice religie, fie ei evrei, creștini, sau musulmani, a tratat gratuit pacienții fără mijloace materiale.Read more…
Un taxi pentru Cosmos!
Conflictul actual dintre Rusia și Ucraina este urmărit cu interes și cu mare îngrijorare de miliarde de oameni. Dar există un om care îl urmărește chiar cu sufletul la gură, fapt cu atât mai ciudat cu cât acest om nu se află nici la Moscova, nici la Kiev și de fapt nici nu se află pe această planetă. Mark Vande Hei a pornit acum aproape un an într-o expediție de cercetare în spațiu. El ar trebui să își termine misiunea pe 30 martie. Problema este că Vande Hei e american, iar taxiul care ar trebui să-l aducă înapoi din delegația extraterestră e rusesc. De când Vande Hei a părăsit planeta, relațiile dintre America și Rusia nu doar s-au răcit, ci chiar au înghețat. „Criminal de război” îl numește președintele Biden pe președintele Putin, iar acesta la rândul lui face tot posibilul pentru a-i da dreptate. Adevărul este că Vande Hei are motive să fie îngrijorat. “Nu vom admite ca banii contribuabililor sovietici să fie folosiți pentru a aduce înapoi pe dușmanul yankeu”, scria nu demult pe Twitter președintele programului spațial rusesc, instabilul Dmitri Rogozin.Read more…
Vladimir Cucernicul și Iosif cel Fără de Prihană
Se spune că Eugen Ionescu ar fi scris odată o piesă de teatru absurd, una mai puțin cunoscută și care din motive obiective nu a fost jucată niciodată. Personajul principal este un mărunt funcționar comunist într-o regiune a Uniunii Sovietice, ceva între Tuva și Găgăuzia. Individul este lipsit de carismă, dar în schimb dotat cu multă ambiție și mai ales cu un simț olfactiv care îi permite să adulmece din ce direcție bate puterea. Undeva, pe la sfârșitul primului act, Uniunea Sovietică își abandonează supușii. Tronul stăpânirii rămâne gol, cam la fel ca în Regele Moare, iar personajul ăsta, Serghei Șoigu pe numele lui, care până mai ieri combătuse misticismul retrograd, are o revelație și îl descoperă pe Dumnezeu. Nu numai că Îl descoperă, ci Îl și face membru de partid. Partidul nu mai este cel comunist, dar e tot partid unic. Undeva, pe la sfârșitul primului act, Uniunea Sovietică își abandonează supușii. Tronul stăpânirii rămâne gol, cam la fel ca în Regele Moare, iar personajul ăsta, Serghei Șoigu pe numele lui, care până mai ieri combătuse misticismul retrograd, are o revelație și îl descoperă pe Dumnezeu. Nu numai că Îl descoperă, ci Îl și face membru de partid. Partidul nu mai este cel comunist, dar e tot partid unic. O fi fost religia opiul popoarelor, dar opiul şi are efecte curative, mai ales pentru Șoigu care urcă rapid câteva trepte pe scara conformismului și devine Ministrul Apărării în Imperiul Rinocerizat. Și în această calitate are o idee genială: va ctitori o catedrală mare, militară, care va fi gata fix pe 9 Mai 2020, data aniversării a 75 de ani de la Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Read more…
Frumosul oraș Riga, solidar cu Ucraina, dar și înfricoșat
Tocmai ne-am întors dintr-o excursie interesantă în Letonia (Letonia), unde am vizitat în special Riga, dar am făcut și excursii cu mașina pentru a vizita alte atracții turistice de pe teritoriul Letoniei. Această țară se întinde pe o suprafață de 64.589 km2 (dublă ca cea a Israelului), cu o populație de numai 1.9 milioane, adică o cincime din cea a Israelului. Poporul leton se trage dintr-un amestec dintre triburi păgâne și germanii care au stăpânit țara timp de secole și au introdus luteranismul, religia majoritară. De-a lungul secolelor, Letonia a mai fost ocupată și de suedezi, polonezi, lituanieni și ruși; până acum câteva decenii ea aparținea Uniunii Sovietice. Limba oficială este letona, care împreună cu lituaniana formează ramura baltică a limbilor indo-europene. Rusa se învață la școală, dar este vorbită curent mai ales de minoritatea rusă, care reprezintă cam un sfert din populație. Este interesant de remarcat că în marea piață acoperită din Riga, toți vânzătorii vorbeau numai rusește. Toți localnicii pe care i-am întâlnit, fie ei din capitală sau din provincie, vorbeau o engleză fluentă. Peste jumătate din suprafața țării este acoperită de păduri. Din păcate, noi am ajuns acolo când copacii erau încă pleșuvi, fără frunze și flori. Letonia se învecinează cu Estonia, Lituania, Bielorusia, Rusia și la granița Mării Baltice cu Suedia.Read more…
Ce-şi doresc cititorii Revistei Baabel
Revista Baabel tinde să ajungă cât mai aproape de așteptările cititorilor şi pentru a-și îmbunătății procesul editorial, a realizat în perioada ianuarie-mai 2022 un sondaj de opinie online în rândul cititorilor săi. Sondajul de opinie și a propus: identificarea profilului respondenților (gen, vârstă, mediu de rezidență);
măsurarea arealul geografic din care provin cititorii (țara),
frecvența accesării revistei (zilnic, săptămânal, lunar, bilunar, sporadic – din când în când);
gradul de afinitate al cititorilor față de revistă – în ce măsură cititorilor le place revista (foarte mult, destul de mult, nu prea mult);
interesul față de tematicile articolelor (istoria și tradiția evreilor, recenzii de carte, politică, sănătate, rețete, memorii, modă, ș.a.);
preferințele tipului de articol (articole documentare, literatură, analize critice, povești autobiografice, ș.a.).
ultimele două întrebări au oferit posibilitatea cititorilor de a argumenta preferința pentru un anume tip de articol, precum și oportunitatea de a oferi recomandări autorilor revistei. Studiul se bazează pe un eșantion de disponibilitate, dând ocazia tuturor celor interesați să completeze chestionarul. Chestionarul a fost realizat folosind aplicația Google Forms și a putut fi accesat de pe pagina principală a revistei, invitația spre completare fiind în atenția cititorilor revistei și la finalul fiecărui articol.Read more…
Amintiri din Războiul de Șase Zile, după 55 ani
Nu, nu am fost prezentă la Războiul de Șase Zile, deși în cariera mea ziaristică aș fi dorit să fiu și reporter de război, să merg pe front și să asist la confruntări. Probabil că aveam și o doză de inconștiență, nu mi-am pus problema că aș putea fi rănită sau împușcată, așa cum s-a întâmplat recent ziaristei de la Al Jazeera și altor zeci chiar sute de ziariști, victime ale războaielor. În timpul Primului Război din Golf, din 1991, l-am rugat pe directorul meu general de la Agerpres să mă lase măcar în Israel, spre care Saddam Hussein lansa rachete, cu toate că la rugămintea americană Israelul s-a abținut să participe. Dar nici acolo nu m-a lăsat. Singura dată când ”am gustat” cât de cât atmosfera de război a fost în timpul celui de-al Doilea Război din Liban, din 2006. Pentru a obține informații corecte despre acest război, Asociația Sionistă din România a trimis în Israel un grup de ziariști din presa română, iar în această delegație m-am aflat și eu. Cu chiu cu vai partea israeliană ne-a dus la Haifa, care era ținta principală a rachetelor lansate de Hezbollah din nordul Libanului. Spre deosebire de imaginile transmise de partea arabă, cu clădiri bombardate de israelieni pe teritoriul libanez, la Haifa am văzut doar două-trei blocuri afectate și ni s-a spus că israelienii începeau să le refacă imediat după bombardament. Am asistat în schimb la o alarmă de lansare a unei rachete. Eram pe malul mării. Dar să ne întoarcem la Războiul de Șase Zile, din 1967. Față de situația de după 1989, atunci era mai greu să fii informat. Totuși, prin 1965-66, când România a început să se îndepărteze de URSS, a avut loc un fel de liberalizare, ceea ce a însemnat, printre altele, că s-a adus presă occidentală la câteva chioșcuri de ziare și la hoteluri,Read more…



















