Tata nu m-a bătut decât o singură dată în viaţă, în anul acela, de Pesah, adică de Paştile evreieşti. În fiecare an, de Pesah, primeam câte o rochiţă nouă. În anul acela, 1936, mătuşă-mea Frida îmi cususe un hălăţel de glott negru, lucios, cu guleraş alb, pe care mama îl brodase cu fir roşu. Aveam funde roşii în cosiţe, pantofi de lac şi şosete albe. Toată înaintea de masă mă plimbasem, aşa frumos gătită, cu prietenele mele din colonie. După amiaza am plecat cu tata, în vizită la bunica dinspre mama şi celelalte rude. Toată lumea mă lăuda ce frumos eram îmbrăcată şi mă îmbiau să mănânc azimă şi hremzli. Când am pornit către casă începea să se întunece şi era răcoare. Tata grăbise pasul, probabil că se temea că mama avea să ne certe pentru întârziere. Eu aveam chef de joacă şi ajungând pe teritoriul coloniei am ţâşnit de lângă tata şi am început să sar într-un picior pe traversele de la calea ferată îngustă. Tata îmi striga să mă opresc pentru că am să mă împiedic şi am să cad, dar eu nu-l ascultam. La un moment dat am întors capul către el, m-am poticnit şi am căzut. Read more…
Sustenabilitate și captivitate
La jumătatea lunii decembrie 2019 am lansat o revistă științifică despre sustenabilitate. Întrebarea majoră adresată în articole ar fi, cum să-și satisfacă omenirea necesitățile de consum, atât în materie de bunuri cât și cele alimentare, fără a periclita viitorul generațiilor următoare? La mai puțin de două săptămâni de la mediatizarea noului for științific, la Wuhan a apărut o epidemie de origine necunoscută, care avea să devină pandemie. În scurt timp lumea a devenit complet nesustenabilă, economia, viața culturală, inclusiv cea familială. Am schimbat conținutul editorialului, conferindu-i titlul Tolstoian de Virus și pace. Mă conformez recomandării unui virolog american și de o lună zile stau în izolare completă. Un prieten mai tânăr, purtând mască de protecție, mă aprovizionează cu cele necesare. I-am cerut alimente în cantități limitate, întrucât dispun de spații de depozitare restrânse, iar frigiderul meu este doar de mărime mijlocie. Locuința fiind închiriată, mă bucur că este utilată cu mașini casnice și nu mă pot plânge de mărimea frigiderului. Timp de doi ani s-a dovedit suficient de încăpător, întrucât aici, în centrul Budapestei, la distanță de o șchioapă de stația de metro Astoria, funcționeză nu mai puțin de cinci magazine alimentare, la numai de cinci minute pe jos. ..Read more…
Privind spre noiembrie 2020
Din cele relatate de media, aleg o pagină numită Burisma. Acesta este numele unei companii ucrainene de explorare și producție a gazelor . Guvernul ucrainean luptând împotriva corupției a avut în vizor și această companie. Interesul prioritar al guvernului american este ca țările care primesc ajutor american să lupte împotriva corupției locale, iar Ucraina beneficiază de ajutor. Fireşte, procurorul general al Ucrainei a început anchetarea activității acestei mari companii. Pentru un neavizat, intervenția vicepreședintelui american Joe Biden, înainte de reîntoarcerea din Ucraina pare ciudată. Acesta a declarat, în fața camerelor de luat vederi : “aveți șase ore până la plecarea mea. În acest interval doresc demiterea procurorului general. Condiționez de asta primirea ajutorului american “. Următoarele detalii sunt relevante: Hunter Biden, fiul vicepreşedintelui – fără a avea studii sau experienţă în domeniu – făcea parte din consiliul de administraţie a companiei, fiind plătit cu milioane de dolari. De altfel, acesta recunoștea cu sinceritate că poziția respectivă o primise datorită numelui pe care-l poartăRead more…
Vulnerabilităţile demografice ale Israelului
Har Domnului, potrivit Institutului Central de Statistică din Israel [1]la sfârșitul lui ianuarie 2020 populația țării se ridica la 9.152.100 de suflete, din care 74,24% erau evrei, adică 6.697.000 de persoane. Cea mai vastă minoritate o constituie arabii care reprezintă 20,95% din locuitorii statului, adică circa 1.890.000 de oameni. Restul de 4,81%, adică 434.000 de indivizi sunt constituiți din: creștini, druzi, armeni, circasieni, samariteni, etc., apoi evrei nerecunoscuți ca atare conform legilor halachice, precum și neevrei căsătoriți cu evrei. Alte aspecte îmbucurătoare ale evoluției demografice israeliene sunt: rata de creștere demografică anuală de 2% care este de trei ori mai mare ca cea din țările OECD (0,6%), speranța ridicată de viață – 80,7 ani la bărbați și 84,6 ani la femei, ponderea ridicată a copiilor între 0 și 14 ani în structura populației – 27,3% și rata de fertilitate ridicată, de peste 3 la femei. Din anul 2000 populația Israelului a crescut de la cca.6 milioane la peste 9 milioane de suflete, această creștere cuprinzându-i și pe noii olimi (imigranți), o altă evoluție fundamentală îmbucurătoare. În dosul acestor tendințe pozitive se desfășoară în paralel și procese negative….Read more…
Scenarii pentru viaţa noastră post-pandemie
La fel ca toată lumea din zilele noastre, aștept și eu cu nerăbdare relaxarea restricțiilor de mișcare și întoarcerea treptată a vieții pe un făgaș normal. Nu mă îndoiesc că va fi un proces îndelungat și probabil marcat de eșecuri temporare, dar tendința de diminuare a pandemiei actuale este evidentă. Pe de altă parte sunt convins că nu vom mai trăi ca înainte; pandemia a avut un impact prea mare și de durată prea lungă asupra tuturor aspectelor vieții noastre, nu numai asupra sănătății, ci și asupra veții sociale și economice. Cine știe când vom putea pleca din nou în vacanță, când vom putea merge nestingheriți pe jos, cu mașina, cu trenul, cu vaporul sau cu avionul oriunde vrem. Nu știm dacă ne vom mai întâlni vreodată la un păhărel cu prietenii, ca să nu mai vorbim de întâlniri mai intime…M-aș bucura să dau răspunsuri la aceste întrebări, dar pentru că din păcate nu sunt profet, am căutat părerile altora, care pretind că știu mai mult în acest domeniu. Printre ei se află Zukunftsinstitut (Institutul Viitorului), o companie înființată în 1998 la Frankfurt pentru a cerceta schimbările și tendințele care apar în lumea de azi, de a le proiecta în viitor și de a identifica pericolele, dar și oportuniățile care se prezintă în viața economică și socială. Acest institut a prezentat patru scenarii posibile legate de felul în care ar putea arăta viețile noastre, luând ca punct de plecare situația actuală. Read more…
Botoşani, 7 aprilie – 23 August 1944
Fiind interesată de tot ce se referă la orașul Botoșani, orașul unde s-a născut mama, unde am urmat clasa a V-a și a VI-a de liceu, unde trăiau bunicii și multe rude și unde am ajuns după deportare, am dat peste un articol de ziar, o poveste a orașului pe care nu o cunoșteam. Ea se referă la perioada 7 aprilie – 23 August 1944, despre care nici chiar localnicii nu știu prea multe. Eu am ajuns la Botoșani în 2 mai 1944, am trăit din plin evenimentele din acea vreme și țin minte unele lucruri care poate ar servi la lămurirea acestui episod controversat din istoria orașului. Nu de mult a apărut următorul articol în Adevărul localintitulat Cum a apărut Republica Sovietică Evreiască Botoşani. Istoria „statului autonom“ nebunesc proiectat de Ana Pauker în nordul Moldovei. Autorul atribuie Anei Pauker această idee și ea ar fi avut loc sub oblăduirea trupelor sovietice, după retragerea armatei române și a celei germane pe linia defensivă Rădăuți – Suceava – Fălticeni – Tg. Neamț – Pașcani – Tg. Frumos – Iași. Autorul afirmă că la Botoșani au rămas numai evreii, care i-au primit pe sovietici cu flori, apă și multă bucurie și pe acest fond s-a putut crea, deși pentru scurt timp, Republica Autonomă Evreiască Botoșani…Am citit și numeroase postări pe acest subiect, interesante ca poziționare actuală, unele și cu tentă antisemită. Care să fie subtextul apariției în presă după atâta vreme a acestui subiect neadevărat și controversat? Numai interes de senzațional și rost de o audiență mai mare? Când am ajuns eu la Botoșani, în 2 mai 1944, locuitorii orașului erau încă speriați de bombardamentul din 7 aprilie, odată cu intrarea armatei sovietice în oraș. Am mai văzut multă vreme urmările bombardamentului. Locuitorii își petreceau cel puțin o parte din noapte în pivnițele transformate în adăposturi.Read more…
Scrie-mi un post-it dacă pleci
Bunicul era milițian și lucra la Evidența Populației. Pentru că avea un scris caligrafic desăvârșit, primea de lucru și acasă. Chiar și după pensionare. Probabil că jumătate din buletinele eliberate la acea vreme la Brăila fuseseră completate de el. Intra în curte cu niște cutii imense pe care un șofer i le aducea până la poartă. Acolo erau fișele și buletinele încă necompletate. Erau scrise cu tuș, iar înainte să merg la școală nu mi se părea joacă mai fascinantă decât să scârțâi cu penița pe hârtie. Mă minunam cum reușea Bunicul să înșiruie literele rotund și ordonat, când penița mea părea să aibă viață și voință proprii: se crăcăna, se îndoia, găurea hârtia și lăsa pete mari și negre de tuș în mijlocul paginii. Pete pe care le numeam purcei. Condeiul era lung și negru și-mi plăcea să-i rod solemn capătul, prefăcându-mă că mă gândesc la idei complicate pe care să le aștern pe hârtie. După ce am început să merg la școală, scrisul nu mi s-a mai părut deloc distractiv. Învățătoarea mă certa permanent că scriu urât, iar acasă părinții erau uimiți. Read more…
Primul ambasador al statului Israel în România
Primul ambasador al statului Israel în România, pictorul Reuven Rubin, era originar din Galați. L-am întâlnit la dineul pe care domnia sa l-a oferit la Athénée Palace, (azi hotel și restaurant Hilton), restaurantul care pe atunci și încă mult timp după aceea a fost emblematic pentru evenimentele importante care se petreceau la București. Ca studentă, mâncam de obicei la cantina studenților evrei din strada Sf. Ioan Nou. Cine își mai aduce aminte de această stradă și de cantină?! Cred că această cantină exista de pe timpul când studenții evrei nu aveau voie să învețe la școlile de stat și în virtutea inerției a mai funcționat o perioadă și după aceea. Eu am mâncat acolo o bună bucată de timp. Strada a dispărut, bineînțeles și cantina, am găsit-o doar în unele fotografii de pe Facebook, care amintesc de cartierul evreiesc de altădată. Într-o seară din primăvara anului 1949, nu știu exact data, întorcându-mă pe jos de la masa de seară – locuiam aproape, tot în cartierul evreiesc – soțul meu mi-a spus că avea o invitație de la ambasada Statului Israel, cu ocazia venirii primului ambasador. Eram invitaţi la restaurantul Athénée Palace, chiar în aceeaşi seară. Deși eram obosită și sătulă (măncasem o iahnie de fasole), eram atât de curioasă să văd acest spectacol, pentru mine necunoscut, încât am acceptat. Problema era că nu aveam rochia corespunzătoare și am îmbrăcat ceva nepotrivit. Soțul meu lucra la revista săptămânală în limba idiș Ikuf Bletter, scoasă de Comitetul Democrat Evreiesc (o extensie pentru evrei a PCR). În această calitate primise invitația. Read more…
Dacă nu-mi port singur de grijă
Într-o vară am făcut o călătorie în Austria și am poposit lângă lacul Wolfgangsee. Minunat peisaj! Pe plajă era foarte puțină lume. Stăteam la umbra copacilor, când la un moment dat o pereche care stătea cu câțiva metri mai încolo ne-a chemat să lângă ei. Erau nemți de vreo 60-65 de ani, foarte sociabili. Auzindu-ne vorbind limba maghiară, erau curioși să afle de unde venim. Le-am răspuns că suntem din Israel, originari din România. Am schimbat câteva fraze în germana noastră care șchiopăta. Atmosfera era plăcută. La un moment dat femeia ne-a spus: – Vreți să vă prelungiți concediul? Veniți la noi. Avem o vilă frumoasă, cu grădină. Copiii sunt plecați. Vă punem la dispoziție un întreg apartament. – Și unde stați? – Noi stăm la Dachau, a răspuns femeia. E foarte frumos la noi. O să vă placă. Read more…
Viața bate filmul
Titlul nu este deloc original și nu pretind că eu l-aș fi inventat. Răsfoind printre amintiri, lucru pe care-l fac tot mai des de când sunt singură, am dat de un personaj, prieten bun al soțului meu și ca atare și al meu, domnul Șulem Rubinger, a cărui viață se potrivește perfect cu titlul articolului de față. O viață ca a lui merită cunoscută de baabelieni. De ce acum? Nu prea știu, dar gândindu-mă la cei care-și fac vacanța la mare, mi-am amintit că odată, prin anii 60, el m-a învățat să înot. Ce n-au putut face alții, el a reușit. Nouă zile s-a căznit și în a zecea noapte am visat că știu să înot și de atunci chiar știu. Ce e și cu subconștientul! Dar nu aceasta este tema acestui articol. Vreau să relatez o simplă poveste de dragoste care m-a impresionat mult. Șulem Rubinger era bucovinean, din Cernăuți, un muncitor autodidact. Lucra la o fabrică de oglinzi și era un social democrat convins, bundist. Știa perfect idiș, germana și destul de bine româna. Chiar a apucat să-l cunoască personal pe Eliezer Stainbarg, poetul și fabulistul genial care a murit în 1932. Eu l-am cunoscut pe domnul Rubinger mult mai târziu. Era om însurat, cu soția grav bolnavă, întors din Uniunea Sovietică, dezamăgit de realitatea de acolo.Read more…
In memoriam
Institutul Internațional de Teatru sau ITI, cum era cunoscută această organizație în toata lumea, a fost înfiinţat în 1948 la Praga. Cu timpul centrul s-a mutat la Paris, unde era mai accesibil. Aceasta organizație a creat o platformă pentru a discuta și a rezolva probleme legate de – cum era de asteptat – teatru. Nu avea nicio culoare politică și nu făcea propagandă de niciun fel. Oameni de teatru, dramaturgi, regizori, actori din toate colțurile lumii se întâlneau o dată pe an, de fiecare dată în altă țară, pentru a se cunoaște și a dezbate probleme legate de repertoriu, stil de interpretare și pentru a aborda diferite probleme specifice artei dramatice. În 1963 congresul s-a ținut în Israel, la tânărul Teatru Municipal din Haifa, înființat cu doar 3-4 ani înainte, dar care raportase deja prestigioase premii internaționale cu producții precum Cercul de Cretă Caucazian de Bertolt Brecht, sau Rinocerii de Eugen Ionescu. Au sosit mulți delegați din toate colțurile lumii. Au venit din Franța, Anglia, Uniunea Sovietică și Statele Unite, ca să menționăm numai câteva țări. Din România au sosit doi delegați: cunoscutul actor Radu Beligan și regizorul de renume mondial Liviu Ciulei.Read more…
Post Scriptum la articolul Reţele de Socializare
M-am bucurat de interesul pe care l-a stârnit în articolul meu care prezenta foarte scurtă şi concisă istorie a apariţiei tehnologiei de conectare între calculatoare şi, ulterior, cu orice alt “device” care poate fi “legat” la o reţea care transmite date, de cele mai multe ori reţeaua Internet. Există insă şi alte reţele cu caracteristici mai specifice, folosite în scopuri diferite, care sunt de obicei şi mult mai restrânse. Cel puţin aşa erau cu ani în urmă când eram mai aproape de acest domeniu. Unele dintre aceste retele sunt de exemplu foarte rapide, altele au alte caracteristici făcute sa îndeplinească anumite scopuri.Read more…
Pâine
În vara anului 1993 mă aflam la Galați, unde lucram la Teatrul Dramatic. Dimineața devreme primul drum era la piață, ca să-mi cumpăr de-ale gurii. Locuind în teatru și neavând frigider, eram nevoit să mă aprovizionez zi de zi cu alimente proaspete, fiindcă era vară și ce rămânea pentru a doua zi se strica. După ce mi-am cumpărat destul pentru ziua respectivă, m-am instalat în rând la pâine. Înaintea mea era un domn îmbrăcat elegant, cu costum, cravată, pălărie și ținea în mână o servietă. Era înalt și cu toate că era trecut de vârsta mijlocie, se ținea încă destul de drept. Când i-a venit rândul, s-a apropiat de vânzătoare și i-a întins mâna în care ținea bănuții pentru pâine. Fata i-a numărat din palmă și a observat că nu era destul (peste noapte pâinea se scumpise cu un leu). Domnul elegant nu era pregătit pentru o asemenea eventualitate. Neavând suma necesară, s-a retras tăcut și a ieșit. La rândul meu mi-am cumpărat pâinea și m-am îndreptat spre ușă. Când să ies, îl zăresc pe domnul meu, stând ceva mai departe de ușă, resemnat și cu ochii plecați…Read more…
Ruși Albi și… Roșii
Să încep cu poziția (geografică:) a Belarus în Europa. Probabil că vă va surprinde: Belarus se află în ”Centrul Europei” sau, oricum, foarte aproape de acest punct a cărei definiție este încă disputată. În principiu, poziția ”centrului” depinde de poziția punctelor extreme. Aici este ”cuiul lui Pepelea”. Dar oricum am socoti, Belarus ar putea fi ”steagul alb” și puntea de legătură care să unească, spre binele omenirii, UE cu Rusia!! Republica Populară Belarus a fost proclamată la 25 martie 1918, imediat după încheierea păcii de la Brest-Litovsk, între Rusia Sovietică și Puterile Centrale. După revoluția democratică (Kerenski) din Rusia care a avut loc în februarie 1917, forțele politice reprezentative printre care Uniunea Socialistă Belarusă, Mișcarea Creștin-Democrată și BUND ( Uniunea Generală a Muncitorilor Evrei) au alcătuit Sfatul Național Belarus. Acest ”parlament” ad-hoc, ”Rada” a proclamat independența statului Belorusia, a adoptat la 21 februarie 1918 constituția și a numit primul guvern care urma să fie validat după primele alegeri democratice. Statul cuprindea un număr de 6 gubernii (Moghilev, Grodno, Vilna, Minsk, Vitebsk, Smolensk ) locuite de ruși albi (bieloruși), lituanieni, evrei și polonezi. Evreii reprezentau aproape 20% din populație, dar în unele localități urbane ei constituiau peste 50%.(Bialystok, Vilna, Vitebsk) Noua republică populară care între timp și-a cosmetizat denumirea în republică democrată (deși nu a primit recunoașterea oficială a statelor beligerante) și-a constituit o armată proprie sub comanda generalului Stanislaw Bulak Blaschowitz, care a devenit și primul șef de guvern al Bielorusiei.Read more…
Pandemia e greu de suportat, mai ales de către bătrâni
În viața mea lungă am trecut prin mai multe epidemii, dar nu și printr-o pandemie al cărei sfârșit nu se întrevede și care devine aproape insuportabilă, mai ales pentru bătrâni. O încerc pe pielea mea și cu toate că mă opun din răsputeri și încerc să nu mă las doborâtă, simt ce consecințe poate avea, mai ales asupra psihicului meu și așa foarte fragil, psihic al omului vârstnic, mai ales când e singur. Au trecut mai bine de șase luni de când inițial am fost izolați în casă și apoi ne-am îndepărtat chiar noi înșine de cei dragi de frică, deoarece suntem cei cu comorbidități și expuși la forme grave de boală și de ce să n-o spun pe șleau, la a nu fi tratați corespunzător din motive lesne de înțeles, nefiind persoane prioritare. Așa judeci când ești medic și așa ar trebui să judec și eu. Dar când e vorba de persoana ta, e foarte greu să fii obiectiv și atunci lucrurile se prezintă altfel. Acum las la o parte problemele de viață și de moarte și vreau să vă descriu cum mi-a schimbat pandemia viața și psihicul. De șase luni m-am închis în casă. Rar mai vine cineva la mine și numai când se anunță la telefon și știu că pot avea încredere că e sănătos și va respecta sloganul: să nu dea mâna cu mine, să nu ne îmbrățișăm, să nu ne sărutăm, să păstreze o distanță de cel puțin 1,5 m de mine și eventual să poarte mască.Read more…
Muzeul Mozart din Praga
Vreau să-i mulțumesc lui Frideric Grosz – articolul său despre Beethoven în Ungaria mi-a sugerat să scriu despre un lucru care mă urmărește de multă vreme. Era în 1988, cu un an înainte de revoluțiile din Europa „comunistă”. Sub pretextul unui congres am reușit să vizitez Praga împreună cu soțul meu. Nu a fost simplu, Israelul și Cehoslovacia nu aveau legături diplomatice, pașapoartele participanților la congres au fost trimise la Paris pentru a primi vize… dar s-a aranjat. Soțul meu, care este mare meloman, a ținut să vizităm Muzeul Mozart, cu toate că se afla destul de departe de centrul orașului. Am luat metroul, apoi tramvaiul… și nu ne-a părut rău! Ceea ce în zilele noastre este cartierul Smíchov, pe vremea lui Mozart era o zonă rurală, cu dealuri acoperite de vii. Pe la mijlocul sec. al XVIII-lea devenise „la modă” și din ce în ce mai mulți orășeni înstăriți își făceau acolo reședințe de vară, mai ales că nu era prea departe, se putea ajunge în mai puțin de o oră cu trăsura. Read more…
O întâlnire peste generaţii, datorată unui articol pe care l-am scris
Am ezitat mult dacă să scriu sau nu despre urmarea pe care a avut-o articolul „În amintirea unui prieten din tinerețe”, publicat în 2018 https://baabel.ro/2018/09/in-amintirea-unui-prieten-din-tinerete/ . Este o problemă foarte personală, poate cu totul neinteresantă pentru alții. Dar e prea frumoasă ca să n-o împărtășesc și baabelienilor, de care mă simt foarte aproape, chiar dacă pe cei mai mulți nu-i cunosc decât din scris. Este vorba despre prietenul meu Bernard Horovitz, care mi-a dăruit de ziua mea, în 12 octombrie 1941 (cu zece zile înainte de deportarea în Transnistria) un caiet cu coperți de piele, care în 4 noiembrie a devenit jurnalul meu și după foarte mulți ani, în 1995, cartea Jurnal de ghetou, apărută în editura Kriteron. În 1 iunie 2020 am primit un email (după o convorbire telefonică) de la o persoană care s-a recomandat ca Liviu Horovitz, nepotul lui Bernard Horovitz. Cred că nu fac o indiscreție prea mare dacă rezum acest text. Persoana îmi relata că a dat din întâmplare peste revista Baabel și a citit articolul despre prietenul meu din tinerețe, Bernard (Bondi). Era bunicul lui, pe care el nu l-a cunoscut. Mai scrie că Alexandru Horovitz, fiul lui Bondi, avea numai 18 ani când tatăl lui a murit subit. Familia nu știa aproape nimic, deoarece Bondi nu le vorbise despre Câmpulung Moldovenesc și despre deportarea în Transnistria.Read more…
Iehuda Barkan răpus de Covid
Sâmbătă, 24 octombrie 2020, dimineața, după o luptă cruntă de peste o lună, Iehuda Barkan, cel mai celebru actor de filme din Israel, a cedat în faţa virusului ucigaș. Avea 75 de ani. Înmormântat a avut loc la 25 octombrie, cu participarea a numai 200 de persoane, din cauza restricțiilor impuse de pandemie. Cât de celebru și de iubit era se poate vedea din nenumăratele pagini de Google care anunță moartea lui. Știrile de seară ale posturilor de televiziune israeliene au debutat cu anunţul acestei veşti tragice, căreia i-au alocat mai mult de un sfert din durata emisiunii. Este pentru prima oară când văd așa ceva în Israel, unde subiectele mondene sau sportive nu intră la știri. Benjamin Netanyahu, care a ținut o conferință de presă la ora 21.00 despre înțelegerea cu Sudanul, a început prin elogierea lui Iehuda Barkan. Este o onoare nemaiauzită. Iehuda Barkan a pus bazele cinematografiei populare israeliene prin talentul lui enorm și prin felul în care știa să se facă îndrăgit de toată lumea.Read more…
Nimeni nu e de neînlocuit, dar…
În parc toamna se răsfaţă în galben solar, ruginiu, roşcat şi vişiniu; castanii, arţarii şi mestecenii sărbătoresc ajunul desfrunzirii. Ce poate fi mai trist, mai sfâşietor, decât să priveşti în lumina blândă ca mierea cum se desprinde o frunză şi se aşterne, lin, pe alee? Cât de frumoasă e în veşmântul ei colorat şi strălucitor, precum faianţa, şi cât de curând se va veşteji alăturându-se suratelor indiscernabile care foşnesc dureros sub tălpile mele! Copacul se scutură de frunze, scrutând, poate, primăvara viitoare, şi pare a glăsui în sinea lui „Nimeni nu e de neînlocuit!”. Urmăresc cu tristeţe scurtul drum al frunzei căzătoare şi-mi amintesc de o zi de 1 noiembrie – de Luminaţie sau Ziua Morţilor – când, plimbându-mă în Cimitirul Central (Házsongárd), printre mormintele împodobite cu nămeţi de crizanteme, am auzit pe cineva conchizând: „E plin cimitirul cu oameni de neînlocuit”. Auzeam pentru prima oară această cugetare, pe care aveam s-o mai aud de foarte multe ori, în diferite circumstanţe, şi de fiecare dată – ca şi atunci – avea să mă nedumerească prin ambiguitatea sa.Read more…
Evreii între Israel şi Diaspora (5)
Noi, evreii, iubim și respectăm viața ca pe cea mai înaltă valoare. Încerc să-mi imaginez că un personaj complex precum Regele David, care s-a metamorfozat, poate fortuit, într-un personaj istoric, a avut de dus multe lupte. O luptă pentru viață, o luptă pentru putere și nu în ultimul rând o luptă pentru adevăr. ”Că-ntru păcat am fost făcut
de maică-mea, și-ntru prihană,
dar Ție, Doamne, ți-a plăcut
să-mi fie adevărul hrană”.
………………………………..
”De robul Tău să nu Te lepezi
și nu-i lua duhul Tău sfânt,
de sub povara grelei lespezi
scoală-l și dă-i temei de cânt
în duhul mântuirii Tale!”
……………………………………..
”Doamne, bine Te
rog Sionului a-i face,
și fă să se zidească-n pace
Ierusalimul ”
(fragmente din Psalmul 51, tradus de Șerban Foarță)
Acest ciudat și mult discutat psalm, unul din cei atribuiți lui David, poate face parte din acele împletiri savante de cuvinte care conțin dezlegarea unor mistere.Read more…