Votul turnesol

Prezenţa la vot la Referendum a întrunit 41,2%, în timp ce la alegerile euro-parlamentare au votat 48,94% din alegătorii români – un procentaj apropiat de cel din alte ţări din Uniunea Europeană. O primă concluzie îmbucurătoare este participarea masivă la Referendum, în ciuda discursurilor descurajatoare ale liderilor partidelor aflate la putere. A doua concluzie, la fel de îmbucurătoare, este că mare parte a cetăţenilor României sunt pro-europeni, deşi actuala putere nu s-a dat în lături să înfiereze în fel şi chip Uniunea Europeană. Astăzi, 26 mai, cetăţenii României au avut puterea în mâna (în votul) lor, şi şi-au demonstrat limpede voinţa. În acelaşi timp, cetăţenii români din Diaspora au participat în număr foarte mare la vot, au înfruntat vremea rea, au stat ore întregi la coadă, pentru a-şi putea exprima opţiunea europeană şi pentru justiţie. Şi din nou, mulţi dintre ei nu au ajuns să voteze. Din nou, guvernul României s-a dovedit incapabil să gestioneze (sau a boicotat)? procesul de vot, organizând mult prea puţine secţii de vot şi nu a aprobat nici prelungirea orei de închidere, deşi străzile din jurul secţiilor de vot (în Anglia şi Italia) erau pline de oameni care aşteptaseră ore în şir.Read more…

Gânduri post-Eurovision-iste

Recent am urmărit un program televizat deosebit: concursul Eurovision. Ca după orice eveniment important, am gânduri ”post”. Nu vă speriați: gânduri ”post-Eurovision-iste”, ultimul cuvânt scris cu o liniuță de despărțire unde trebuie, pentru că altfel ar apărea ”gânduri post-Euro-vi-sioniste”, iar sionismul nu mai este la modă nici de Ziua Ierusalimului, mai ales după un asemenea concurs internațional. ”Post-sionism”, post-modernism”, post-Eurovision-ism”. Totul ”post”. În ce privește concursul Eurovision de anul acesta, este într-adevăr ”post”, fiindcă această ediție a lui a trecut. Bucuria noastră, a tuturor, a fost că ea a avut loc în Israel. Adevărat că la Tel Aviv, nu la Ierusalim, fiindcă mulți oameni politici europeni nu vor să recunoască o realitate de fapt: capitala Israelului este orașul Ierusalim, reunit de 52 de ani, din 1967. La mulți ani, Ierusalim, de ziua ta, din partea mea, locuitor și iubitor al tău. Sper să îți facă această urare toată lumea, cu toate că n-au vrut să te accepte nici măcar ca gazdă a renumitului concurs muzical internațional, deși aveai dreptul la aceasta. Dar în fine, pentru Eurovision, ca toți să fie mulțumiți și să participe la el, a fost bine și la Tel Aviv… Cu toate că unele minți înfierbântate au vrut boicoteze și Tel-Aviv, spunând că este pe un teritoriu ocupat (?!). Bunicii noștri ar fi spus: Oy, veys mir! Meșighene kopf! Ghevolt!Read more…

Disputa polonezo-israeliană privind rolul poporului polonez în masacrarea evreilor

După săptămâna în care am comemorat jertfele Holocaustului, am trăit 36 ore sub amenințarea bombardamentelor având ca origine Gaza, am sfințit pe cei căzuți pentru apărarea Israelului și m-am bucurat de a 71-a aniversare a existenței acestei țărișoare, am simțit nevoia să mă ocup în aceste rânduri scrise în românește de un subiect pe care deja l-am tratat și publicat pe blogul meu în ebraică în urmă cu câteva săptămâni. E vorba de disputa între două guverne (sau mai bine zis între două opinii publice): cel polonez și cel israelian, privitor la rolul poporului polonez în masacrarea a șase milioane de evrei, dintre care trei milioane de evrei polonezi. Imensa majoritate a israelienilor consideră poporul polonez ca părtaș la ororile hitleriste, întrucât cea mai mare parte a evreimii poloneze a fost dusă spre cuptoare cu sprijinul (sau în cel mai bun caz cu indiferența) populației poloneze în mijocul căreia trăia.Read more…

Concursul Eurovision devine armă politică

De la început concursul Eurovision, cea mai mare competiție paneuropeană de cântece (și nu numai) a dorit să fie un eveniment fără tentă politică, de apropiere între țările participante. Organizatorii au negat întotdeauna că ar putea servi interesele unuia sau altuia dintre state, dar indirect teza era infirmată. Și acest lucru se vede cel mai bine la vot. Se știe de-acum că există grupuri de țări, în funcție de regiuni și interese, care se votează unele pe altele. Teoretic acest fapt nu ar trebui să modifice ierarhia câștigătorilor, dar contribuie la situarea unui concurent pe un loc mai bun. Trebuie însă să recunoaștem că melodiile reușite, care sunt pe gustul publicului competițiilor Eurovision, câștigă până la urmă. Nu vreau să discut calitatea lor, criticii muzicali au ajuns la concluzia că există o rețetă ”câștigătoare” – o melodie cât mai simplă, care poate fi ușor reținută de ascultători (vezi ABBA). La fel ca în cadrul multor competiții naționale, contează nu numai vocea, ci și ”istoria” interpretului – date biografice dramatice, o viață dificilă, eforturi mari de a ajunge să participe la competiție, în sfârșit, numeroase motive subiective. În cazul ediției din acest an este vorba de un element mai special legat de țara organizatoare. Deși se numește Eurovision, printre participanți se află și concurenți neeuropeni, cum este cazul Israelului și dacă nu mă înșel, al Australiei. Faptul că Israelul este printre statele concurente și a câștigat ediția de anul trecut, a ridicat de la început probleme organizatorice, legate de situația tulbure din Orientul Mijlociu. Israelul, prezent la Eurovision din 1973, a mai câștigat de patru ori concursul – 1978, 1979, 1999 și 2018 – și conform regulilor competiției, următoarea ediție se ține în țara câștigătoare.Read more…

Afişe anti-israeliene cu simboluri naziste şi fisurile vigilenţei din Cluj

Primul afiş privitor la boicotarea concursului Eurovision care are loc la Tel Aviv în perioada 14-18 mai 2019 a fost descoperit suprapus peste un alt afiş: cel al expoziţiei dedicate împlinirii a 71 de ani de la proclamarea independenţei Israelului. Mai exact, un fragment din afişul anti-israelian era lipit peste portretul lui Andrei Klein, cel care a pus la dispoziţie colecţia sa bogată şi a contribuit la alcătuirea expoziţiei. Doar cu o zi şi jumătate în urmă, avusese loc vernisajul la care participase un public numeros, Curând au fost descoperite afişele integrale postate în mai multe locuri din Cluj, inclusiv pe afişierele stradale gestionate de primărie. Pe aceste afişe – asumate de o entitate care-şi spune Solidaritate România-Palestina – se distingeau clar însemnele naziste, atât textul cât şi ilustraţia având caracter anti-israelian, antisemit. Primele reacţii au venit sâmbătă, 11 mai. Cotidianul de limbă maghiară Szabadság a publicat un articol întitulat Izraelellenes, názi jelképes plakátok Kolozsváron [Afişe anti-israeliene cu simboluri naziste la Cluj],iar Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România a dat publicităţii comunicatul în care îşi exprima revolta faţă de conţinutul acestor afişe şi făcea apel către autorităţile clujene să le înlăture de pe străzile Clujului.Read more…

Beit Hakerem

Cititorii mă vor înțelege când spun că eu am două patrii: cea în care m-am născut și cea în care trăiesc. (Până nu demult aceasta a fost prerogativa evreilor, dar în ultimii ani românii au și ei diaspora lor, deci mă vor înțelege și ei.) În acest articol, ca de altfel și în multe altele, scopul meu este să fac o punte între ele. Iar modul cel mai bun de a o face este să-i invit pe cititori „la mine acasă”, în cartierul Beit Hakerem din Ierusalim. Nu este o atracție turistică de prim rang, totuși cartierul meu ascunde multe perle. Centrul cartierului este Kikar Denia (Piața Danemarca). De ce tocmai Danemarca? Mai ales că după Danemarca mai e numit și un alt cartier, o școală… Nu este întâmplător. Danemarca și-a câștigat respectul și recunoștința poporului evreu pentru că a salvat aproape întreaga populație evreiască în timpul Holocaustului. În toamna anului 1943, când s-a aflat că nemții se pregătesc să-i deporteze pe evrei, mișcarea de rezistență i-a prevenit imediat ca să se ascundă. Apoi a pus mâna pe orice ambarcațiune disponibilă, mai ales bărci pescărești și a organizat transportul evreilor în Suedia neutră. Acțiunea a fost făcută pe furiș, la adăpostul întunericului și până în zece zile aproape toți evreii au fost salvați. Această faptă de eroism este amintită de plăci comemorative în mai multe limbi și de un monument, o sculptură care prin forma ei amintește un vapor. Read more…

Marşul Memoriei a pornit către Auschwitz. Primul popas a avut loc la Cluj

Anul acesta, cu prilejul împlinirii a 75 de ani de la începutul nimicirii evreimii din această parte de ţară, un număr de 75 de persoane au pornit într-un pelerinaj la Auschwitz. La acţiunea desfăşurată sub genericul Marşul Memoriei, iniţiată de Asociaţia Sionistă din România şi realizată în parteneriat cu Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România şi Fundaţia Caritatea, participă evrei de toate vârstele, reprezentând 11 comunităţi evreieşti din România, vicepreşedintele FCER, precum şi preşedintele şi vicepreşedintele Asociaţiei Sioniste. Unii dintre pelerini sunt descendenţi ai familiilor celor pieriţi în Holocaust, dar din grup fac parte şi neevrei, dornici să omagieze memoria martirilor evrei. Primul popas al pelerinajului cu destinaţia Auschwitz-Birkenau a avut loc la în seara de 15 mai 2019, la Muzeul de Artă din Cluj.Read more…

Dr. Mózes Farkas (Uzinele Dermata) – un manager modern “avant la lettre”

Dr. Mózes Farkas a fost director general al Fabricii Renner și asociații și al Uzinelor Dermata timp de peste două decenii. În această perioadă, din fostul atelier de tăbăcărie înființat de familia Renner, s-a dezvoltat o uriașă uzină de produs piei, încălțăminte și articole de pielărie (cea mai mare din România și Sud- Estul Europei). Cu toate acestea, astăzi când se vorbește de istoricul Uzinelor Dermata (devenită Clujana ) numele lui Mózes Farkas este aproape ignorat sau se fac afirmații tendențioase legate de persoana sa. În anul 2014 la Facultatea de Științe Juridice a Universităţii Maghiare Sapientia s-a lansat proiectul de cercetare cu titlul: De la fabrica de pielărie Renner la noul capitalism. Conducătorul proiectului, prof. univ. dr.Veress Emőd, a prezentat la simpozionul File din istoria evreimii clujene, ediția a VI –a (mai 2017), primele rezultate ale acestei cercetări care se desfășoară în continuare. Această evocare dorește să aducă în atenția cititorului viața și activitatea lui dr. Mózes Farkas, atât cât se poate documenta la ora actuală.Read more…

Printre sute de rachete

În ultimii ani se declanșează adesea conflicte armate între Israel și organizația teroristă Hamas din fâșia Gaza. Ele se soldează cu atacuri cu rachete, mai ales asupra părții de sud a țării, dar nu numai. Imediat după lansarea lor se declanșează „Alarma Roșie” (alarma din timpul unui atac aerian.) Motivele sunt diferite, dar țelul este întotdeauna același, de-a omorî israelieni, de-a distruge bunurile locuitorilor, de a le deranja viața de zi cu zi, de-a crea panică, de a-i determina să-și părăsească casele și așezările în care trăiesc. Oamenii locului s-au obișnuit deja ca în timpul scurt care le stă la dispoziție, de la cinsprezece secunde la Sderot până la un minut la Tel Aviv și împrejurimi, să se adăpostească într-o cameră de beton care se închide ermetic și care îi protejeză de consecințele bombardamentului. Magazinele, mallurile, marea majoritate a restaurantelor, spitalele și policlinicile sunt înzestrate cu asemenea încăperi, în plus există și adăposturi publice. De câțiva ani există un sistem anti-rachetă numit „Cupola de de Oțel”, dezvoltat de industria aeronautică israeliană, care din fericire distruge cam optzeci la sută din aceste obiecte‚ „prietenești”. Rămân „doar” bubuiturile rachetelor sau a contra-rachetelor și șuieratul sfâșietor al sirenelor. Nu întotdeauna se termină cu „happy end”. Uneori sunt nimerite case și locuitorii supraviețuiesc numai pentru că au ajuns la timp în adăposturi. Nu toți sunt atât de norocoși și din nefericire sunt și morți sau grav răniți.Read more…

Creaţiile lui Thomas (Tamás) Ditroi, la Muzeul de Artă din Cluj

Ultima oară când am fost cu Tamás la Carnavalul din Veneția nu reușeam să țin pasul cu el. L-am întrebat de ce se grăbește așa? ”Nu mi-am dat seama,” mi-a răspuns, ”simt că pășesc ca în vis”. Acum, când scriu despre expozitia soțului meu, artistul Thomas Ditroi, la Muzeul de Artă din Cluj, vorbesc și eu despre un moment cu o calitate asemănătoare, ca de vis. De multe ori am încercat să-mi imaginez ce ar spune Tamás despre acest eveniment, despre această realizare care este sută la sută a operei sale, care prin eforturile mele și ale celor dragi și apropiați este oferită și încredințată ochilor și sufletului publiculului clujean și, prin el, unei lumi întregi.
Sunt convinsă că Tamás s-ar fi bucurat enorm că operele sale sunt expuse cu atâta grijă în sălile generoase ale acestui muzeu special. Este special nu numai în sine, ci și prin faptul că timp de ani de zile, din copilăria lui și până în adolescență, curtea, scările, culoarele și sălile erau ca o a doua casă pentru el, muzeul fiind întemeiat și condus ani de zile de tatăl său, istoricul și criticul de artă Dr. Ervin Ditroi.
Read more…

Ner Zikaron

Mă numesc Agnes. La fel ca mulți alţi copii ai generaţiei supravieţuitorilor Holocaustului, am primit numele surorii mele care a pierit la Auschwitz. Și eu, ca și prietenii mei, am încercat să umplem golul lăsat de pierderea celor apropiaţi, străduindu-ne să învăţăm bine și să nu le facem probleme părinţilor, să fim ”copii buni”. Ȋn literatura de specialitate israeliană, acest fenomen de numește Ner Zikaron. Ȋn aceste zile când comemorăm Holocaustul, la fel ca în fiecare an, îmi amintesc de draga mea mamă, care ne-a povestit cum au fost smulși evreii din viaţa fericită, frumoasă și liniștită de dinainte de război și au fost trimiși cu cruzime în lagărele de concentrare naziste. După război mulţi dintre părinţi nu au vrut să le povestească copiilor despre grozăviile prin care au trecut.Read more…

Evrei români care au contribuit la construcția Israelului: Aaron Aaronsohn, primul israelian din epoca modernă

În 15 mai s-au comemorat 100 de ani de la dispariția lui Aaron Aaronsohn într-un accident de avion deasupra Canalului Mânecii, într-un zbor de la Londra la Paris, în drum spre Conferința de Pace din 1919. La ceremonia organizată în memoria sa a participat, printre alte personalități importante, și primul ministru Benjamin Netanyahu. Aaron Aaronsohn s-a născut la Bacău, în 21 mai 1876. Tatăl lui, Efraim Fișel, era de lângă Fălticeni și a fost negustor de grâne, iar mama, Malca, a fost fiica rabinului Șmuel Gălățeanu, președintele comunității evreiești din Bacău. După căsătorie, tânărul cuplu s-a mutat la Bacău, unde s-a născut Aaron. La Bacău, Efraim Fișel a avut ocazia să întâlnească oameni care veneau din Palestina și, ascultându-le poveștile, visa să-și împlinească dorința de a reveni în țara stămoșească. Soției i-a fost greu să se despartă de părinți și de familie, dar a acceptat să plece și ea în Palestina. În 1882 familia, împreună cu fiul lor, Aaron, care avea 6 ani, au plecat în Palestina, în cadrul Primei Aliya. Ei au fost printre întemeietorii localității Zichron Yaakov. Familia lor a fost foarte cunoscută în Yișuv (populația evreiască) din Palestina.Read more…

Vioara

De tânăr, de la 11 ani, am bătut la poarta muzicii, dar încercările mele s-au sfârșit printr-un eșec zdrobitor. Mama n-a avut de unde să-mi ia o vioară. Locuiam la cămin şi direcția a pus mână de la mână şi mi-au adus o vioară. Cu ea m-am dus la conservatorul George Enescu din Iași, unde profesorul Pascu domnea suprem. El m-a luat la pian şi a lovit o clapă, BANG, s-a întors spre mine şi a zis: – Repetă sunetul.
Am repetat BING.
– Încă o dată.
A lovit clapa şi din nou BANG, eu de colo BING. După mai multe încercări nereușite s-a întors spre mine şi a pronunțat sentința.
– Băiete, n-ai ureche muzicală absolută. Nu ești bun pentru vioară, cel mult vei zgâria la scripcă, la nunţi, asta vrei?
Am început să scâncesc:
– Nu vreau asta, vreau să cânt Paganini.
Read more…

Trasee britanice

Turnul Londrei este cel mai vechi palat, fortăreaţă şi închisoare din Europa. Imensa construcţie a fost creată de Wilhelm Cuceritorul pe locul unde, cu un mileniu înainte, împăratul roman Claudius construise un fort, ale cărui ziduri se pot vedea până azi. În continuare regii care s-au succedat la tron au construit noi ziduri, turnuri şi alte elemente arhitecturale, cu care nu doresc să încarc memoria cititorilor. În piaţa centrală, Trinity Square, se afla pe vremuri un eşafod, unde numeroase sus-puse persoane din complicata istorie a Angliei au fost expediate într-o lume mai bună, prin decapitare.Read more…

De ce mint oamenii? (I, II)

Nu am scris acest articol pentru a îndreptăți minciuna, nici pentru a ne denigra pe noi înșine, medicii. Primele zece capitole sunt dedicate fenomenului minciunii în general, în speranța că vor crea un fundament cognitiv prin care vom înțelege mai bine motivul pentru care medicii mint și mai ales cum se confruntă și cum rezolvă această problemă sistemul administrativ medical și cel juridic. În aceste două capitole ale ciclului mă voi referi, mai întâi, la definiţia şi terminologia minciunii şi adevărului, iar apoi la motivele pentru care mint oamenii şi la categoriile de minciuni.Read more…

Cu condeiul și lupa prin Balcanii de azi (I)

Călătorind prin Balcani poate fi realmente o experiență hedonistă, o sărbătoare senzorială pentru văz, auz și gust. Frumusețea peisajului, a plajelor, insulelor, munților, pădurilor, lacurilor şi râurilor, este absolut copleşitoare. Iubitorii de fructe de mare îşi vor găsi acolo paradisul, pentru că prospețimea, gustul şi rafinamentul în gătirea și servirea mâncării sunt toate excelente. Regiunea abundă în zone viticole, sursa unora dintre cele mai bune vinuri europene. Adăugând la asta și muzica omniprezentă atât în localuri, cât și cântatul la reuniuni cu prieteni, ne putem forma o imagine reală a vieții gastronomice şi sociale din Balcani.Atât croații cât și muntenegreniisunt oameni foarte ospitalieri și e ușor să le fii pe plac, dar ei pot fi și iuți la mânie. Puțină intuiție socială, bun simț și o înțelgere a unor subtilități culturale pot fi de mare folos oriunde în lume, dar în Balcani pot determina diferența dintre o experiență de călătorie foarte plăcută și una absolut mizerabilă.Read more…

Mâine este Yom Hashoah

În 15 mai 1948 a fost proclamat statul Israel. Statul evreu care din momentul nașterii sale a trebuit să aibă forța necesară să se lupte cu armatele numeroase și înzestrate ale tuturor statelor arabe vecine, în timp ce soseau neîncetat sute de mii de evrei scăpați din urgia nimicirii cărora trebuia să li se asigure condiții de viață, sănătate și educație, a avut grija să acorde importanța cuvenită memoriei martiriului celor 6 milioane de evrei nimiciţi în Europa, în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Prima zi de comemorare a Holocaustului a avut loc în 28 decembrie 1949, în urma deciziei Șef Rabinatului din Israel care a stabilit ca această comemorare să aibă loc anual în ziua de 10 a lunii Tevet (Asara beTevet). Această zi, care conform calendarului evreiesc este o zi de doliu și post în amintirea asediului început de Împăratul Nabucodonosor asupra Ierusalimului (în anul 588 î.Hr.), a devenit pentru un timp Ziua de Comemorare (Jahrzeit) a Martirilor Holocaustului. Au fost aduse, din fostul lagăr de concentrare de la Flossenburg, cenușa și osemintele miilor de evrei exterminați acolo. Cenușa și osemintele lor au fost înhumate la Ierusalim. În anul următor, în 1950 ,comemorarea a avut loc într-un cadru mai larg, cu participarea reprezentanților comunităților din Diaspora și a unităților Armatei de Apărare a Israelului. Au fost înhumate sute de Suluri de Tora care fuseseră profanate în Europa, în timpul războiului. În anul 1951, subliniind importanța acordată acestei probleme, a fost supusă dezbaterii în Knesset – parlamentul Israelului, stabilirea unei date pentru comemorarea martirilor Holocaustului.Read more…

Ucraina are un președinte evreu. Este bine sau nu?

Recentele alegeri prezidențiale din Ucraina au avut un rezultat care pentru comunitatea evreiască internațională ridică un mare semn de întrebare. Volodymir Zelensky, un actor și producător de filme artistice, de desene animate și seriale de televiziune, câștigătorul scrutinului cu o cifră neașteptată – peste 73 la sută – este evreu, din părinți evrei nereligioși din Krivoi Rog. De menționat că la ora actuală, până în octombrie, premierul ucrainean Volodymir Groysman este de asemenea evreu. O astfel de structură nu există decât în… Israel. Oare victoria lui Zelensky se datorează marii dragoste a ucrainenilor pentru evrei? Greu de spus la prima analiză. De-a lungul istoriei dragostea nu părea chiar atât de mare. Încă din vremea dominației țariste evreii au fost uciși în pogromuri, în perioada ocupației naziste au fost uciși de Einsatzgruppen ale armatei hitleriste, sau în lagărele de exterminare cu paznici ucraineni care au dat dovadă de o mare cruzime, unii dintre ei fiind chiar condamnați pentru crime de război. Pe de altă parte, în timpul regimului comunist, al marii foamete din anii 1930, evreii au murit cu miile alături de ucraineni, suferința lor fiind comună. Read more…

Mesajul lui Tamás Ditrói (1950-2012)

Moștenirea lui Tamás Ditrói este una complexă. M. Mesajul criptat lăsat posterității prin creația sa artistică fiind pe măsură. Descifrarea acestuia nu este un lucru simplu, totuși nu e un demers imposibil. Ea este facilitată de faptul că această expoziție, una comemorativă de fapt, găzduită cu generozitate de Muzeul de Artă din Cluj, reunește lucrări de pictură și sculptură care ne oferă imaginea abordării a două tematici importante ale activității creatoare a artistului: motivul scoicii, respectiv cel al femeii veșnice. Interesantă împrejurare este faptul că acest lăsământ artistic este prezentat în incinta Muzeului de Artă clujean, instituție fondată în anul 1950 de către tatăl artistului, criticul de artă Ervin Ditrói, devenit și cel dintâi legendar director al acestui muzeu. Fiul său, Tamás, a absolvit Institutul de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj în anul 1973, în clasa unui renumit profesor al acestei instituții, talentatul sculptor Artúr Vetró. Un an mai târziu, Tamás Ditrói a emigrat în Israel, astfel că publicul iubitor de artă al Clujului și al Transilvaniei nu a avut până acum posibilitatea cunoașterii lucrărilor sale. Tamás Ditrói s-a născut la Cluj, în 1950, când tatăl său lucra la organizarea muzeului. A fost unicul copil al părinților săi, doi supraviețuitori ai Holocaustului. Mama sa a fost deportată la Auschwitz și, după război, a predat istoria în Liceul Sámuel Brassai, iar tatăl său a evadat dintr-unul din detașamentele de muncă forțată ale armatei maghiare și s-a alăturat unui grup de partizani care se luptau în Munții Tatra. Nu e de mirare că această pereche trecută prin atâtea suplicii și-a protejat într-un mod aproape excesiv unicul copil. Trebuie să avem permanent în vedere aceste circumstanțe, atunci când privim lucrările artistului, în care urmele cronice ale traumelor suferite se lasă destul de ușor descoperite. Read more…

Buchenwald, aprilie 2019. Trasee şi oameni

Între 10-15 aprilie 2019 am participat la evenimentele care au marcat cea de a 74-a aniversare a (auto)-eliberării lagărului de concentrare Buchenwald. La scurt timp după revenire am scris un articol în care am relatat despre cele două ceremonii festive de pe Appellplatz, care au avut loc în 11 şi 14 aprilie (https://baabel.ro/2019/04/la-buchenwald-pe-appellplatz/). De astă dată voi vorbi despre oameni. Oamenii întâlniţi aievea şi oamenii ale căror urme le-am străbătut la pas sau am căutat să le descopăr. În acest articol încerc să redau memoria locului, dar şi prezentul populat de oameni, specialişti şi voluntari tineri care se dedică păstrării acestei memorii.Read more…