ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
Publicația electronică Baabel, editată de – cred că nu se supără că-i spun astfel – prietena mea Eva Galambos împreună cu Andrea Ghiță și colaboratorii săi are pentru mine o însemnătate aparte. În peisajul mai mult sau mai puțin tabloidizatRead more…
Mărturisesc că nu-mi plac aniversările, de nici un fel, nici măcar cele personale. Poate fiindcă ele marchează trecerea vremii, cu consecinţele – uneori nefaste – ale fenomenului, poate din cauza unei experienţe traumatice pe care o voi descrie acum, chiar dacă nu este cea mai potrivită dintre ocazii.
S-a întâmplat la Numărul 10 (nu Downing Street,ci Liceul de pe Horea), în timpul glorioşilor ani-lumină. Cu ocazia uneia dintre frecventele aniversări, sărbătorite în careu în curtea şcolii, mi-a revenit sarcina de a recita o poezie despre Tovarăşul. Cu chiu cu vai, am ajuns la capătul capodoperei, am răsuflat probabil prea uşurat, la care o tăcere chinuitoare a tulburat atmosfera sărbătorească de până atunci. Tăcerea a fost întreruptă de însuşi tovarăşul director, care a dat încruntat verdictul: ,Încă o dată, Farkas, dar cu intonaţie!”. Read more…
Andrea mi-a povestit că redactează un ziar pe internet – Baabel – După ce am pus jos receptorul, m-am gândit: de ce n-aș scrie și eu în Baabel? Doar în studenție scriam la ziarul UMFCluj (anii 70), redactat atunci de cunoscutul Ion Cristoiu. Mai târziu, am scris și la publicații israeliene în limba română și maghiară. Am început să scriu la Baabel. Ȋn ultimii 3 ani am scris despre personalități medicale, despre artiști plastici și de scenă, despre muzicieni clujeni, despre comercianți vestiți și despre aviatori eroi. Am scris despre oameni care au murit de tifos în Holocaust, cu câteva ore înainte ca Auschwitz-ul să fie eliberat…Read more…
Când în urmă cu mai bine de 20 ani Viața Medicală, cunoscutul săptămânal, mi-a propus să devin colaborator permanent, ideea mi s-a părut potrivită cu intențiile mele de a continua să scriu și să public. Adică eu scriam , ei primeau textul pe adresa electronică și articolul se publica și se vindea prin abonamente sau la chioșcuri. Adică pe hârtie, așa cum eram obișnuit ”din fragedă pruncie” scriitoricească. Și deodată apariția revistei electronice Baabel!!! Iată momentul meu de criză! Aveam în cârca mea mai mult de 7 decenii de viață terestră și eram perfect conștient că vremurile s-au schimbat și că mijloacele de comunicare au căpătat niște forme de care nu auzisem și de care mi-era chiar frică să mă ating.Read more…
Suntem în preajma aniversării a cinci ani de apariție a revistei Baabel. Este firesc să am gânduri de apreciere pentru calitatea acestei publicații online, pentru echipa celor care scriu în acest spațiu, pentru coordonarea plină de tact și prietenie pe care o asigură Andrea Julika Szekely Ghiță, cea neobosită și care găsește totdeauna cuvintele cele mai potrivite să ne inspire teme, idei și astfel să reușească ediții perfect echilibrate din punct de vedere al acoperirii domeniilor și conținutului. În toți acești ani, s-a promovat și respectat libertatea de exprimare a celor care scriem în această revistă. Poate că tocmai această libertate de exprimare m-a determinat să scriu aici și mă obligă în continuare la un filtru propriu, prin care fiecare articol, eseu sau chiar rețetă tradițional evreiască trece înainte de a-l trimite pentru a fi publicat.Read more…
Acum 2 ani am descoperit revista Baabel, care m-a captivat încă de la început prin varietatea subiectelor și stilul accesibil și plăcut și prin faptul că după mulți ani în Israel, am avut ocazia de a citi o revistă atât de interesantă, în limba mea maternă, Prin anii ’72, fiind încă în Romania, am colaborat la un ziar local scriind critici muzicale pentru Filarmonica din Ploiești, dirijor Horia Andreescu. Articolele din Baabel mi-au retrezit dorința de a scrie.Read more…
Pentru numărul jubiliar al Baabelului nu prea aveam un subiect corespunzător și inițial m-am gândit că dat fiind și faptul că nu am fost de la început printre colaboratori, poate nici n-ar fi cazul să scriu ceva. Dar iată că s-a ivit o ocazie total neașteptată care merită să fie cunoscută și pentru faptul că nu e frecventă și mai ales că mi-a adus o mare bucurie. Cred deci că e un subiect pentru un număr jubiliar. În cariera mea îndelungată am întâlnit tot felul de comportamente ale aparținătorilor, părinți, bunici, alte rude. chiar și ale vecinilor, față de medici. De la nemulțumiri acum din ce în ce mai frecvente referitoare la un comportament neadecvat al personalului medical și greșeli grave, multe făcute publice, până la mulțumiri sincere și tot felul de încercări de îndulcire prin mici sau mai mari atenții materiale, bineînțeles buchete scumpe de flori, cafeaua și țigările Kent din epocă, pește și miel mai ales de Paști, chiar și navete cu Pepsi, benzină când aceasta era raționalizată. etc. Dar mai totdeauna acest mod de aș arăta recunoștința față de medic era și este limitat la perioada de internare sau la momentul externării, dar foarte rar m-am întâlnit de gesturi de recunoștință care să se manifeste după ani, mulți ani după internarea pacientului în cauză.Read more…
Néhány szó a zsidókhóz [Câteva cuvinte adresate evreilor] este titlul unui articol semnat de György Stoffán și publicat recent de Polgárportál [Portalul civic] http://polgarportal.hu, care se autoîntitulează „Revista colaborării civice”. Am considerat important să răspund alegațiilor antisemite și negaționiste ale autorului, întrucât acest material, (aparent) reconciliator, a fost publicat în preajma vizitei israeliene la nivel înalt, în Ungaria, O pretins nouă şi moralistă răfuială cu evreii: pentru că îi urăsc cu toţii pe maghiari, toţi pe toţi ; pentrucă în calitatea lor de comunişti au făcut răul cel mai mare maghiarimii, în totalitatea ei. Şi multe alte asemenea complimente la adresa evreilor maghiari care n-au respectat reciprocitatea în această omnitoleranţă maghiară. Autorul își încheie articolul cu sfatulRead more…
Mulți analiști politici din Israel, Ungaria dar și din alte țări europene au privit cam nedumeriți deplasarea lui Benjamin Netanyahu într-o țară al cărei premier, numai cu câteva săptămâni în urmă, l-a preamărit pe guvernatorul Miklós Horthy, cel care a acceptat în primăvara lui 1944 deportarea la Auschwitz-Birkenau, a jumătate de milion de cetățeni maghiari, de origine evreiască, inclusiv din Transilvania. Sub presiune internațională și după debarcarea trupelor anglo-americane în Normandia, a oprit acțiunea referitoare la evreii de la Budapesta, dar o parte dintre ei a căzut victimă formațiunilor szalașiste venite la putere după 15 octombrie 1944. Dar chiar și înaintea acestor date, evrei maghiari au murit în masacrele de la Kameneț-Podolsk în Ucraina, din Voivodina și în detașamentele de muncă obligatorie create lângă unități militare ungare, fiind puși, printre altele, să scoată cu mâna minele îngropate. În plus, doar cu două săptămâni înainte de sosirea lui Benajmin Netanyahu, în Ungaria s-a desfășurat o campanie de afișe împotriva evreului maghiar-american Geroge Soros, considerat de premierul Orbán inamicul nr.1 al Ungariei, acuzat că vrea să aducă în Ungaria mii de refugiați.Read more…
Președintele României a fost întâmpinat la primăria din Miercurea Ciuc cu imnul secuiesc și i-a fost înmânat steagul secuiesc. Iată știrea „bombă” care a înfierbântat presa zilei de 18 iulie 2017, atitudinea președintelui fiind întoarsă pe toate fețele, iar cea a primarului considerată – aproape unanim o obrăznicie, o recidivă, o capcană întinsă șefului statului (în care era să cadă asemeni ambasadorului american)…Eu cred că atitudinea președintelui Iohannis a fost cât se poate de firească, după cum și cea a primarului care – în loc de pâine și sare – a oferit oaspetelui steagul ținutului, ar putea fi considerată la fel de normală dacă…ne-am putea dezbăra de sensibilitățile și suspiciunile inoculate, de-a lungul timpurilor, de o parte și de alta, încă din anii copilăriei. Ceea ce mi s-a întâmplat și mie.Read more…
Atunci când romanii au distrus și au pustiit Templul din care a rămas doar Zidul de Vest, nu era nici un alt sălaș în care Unicul să fie slăvit. Abia peste trei secole s-a construit prima biserică a creștinilor, Biserica Sfântului Mormânt și doar după alte trei secole prima moschee, cea a lui Omar. Chiar dacă succesiunea în timp nu conferă neapărat priorități valorice, ar trebui acceptată ca un indiciu al intensității legăturilor spirituale. Pentru evrei, a fost locul în care s-au păstrat de a lungul unui mileniu Tablele Legii, chintesența credinței lor. Potrivit narativului iudaic Prezența Divină a însoțit tabernacolul – Chivotul Legii – în tot timpul peregrinărilor poporului și a continuat să vegheze prin zidurile Templului din Ierusalim. Pentru creștini, Templul a avut semnificații doar pentru câteva întâmplări din viața lui Isus petrecute acolo (confirmarea și, disputa cu zarafii). Locurile sfinte pentru creștini au fost în egală măsură ieslea din Bethlehem, locul copilăriei la Nazaret, râul botezului, Iordan, grădina Getshemani de pe Muntele Măslinilor și Golgota unde a fost ridicat Biserica Sfântului Mormânt, de către Împărăteasa (Sfânta) Elena a Bizanțului, care însă nu are nici-o legătură cu Zidul Plângerii. Cu totul altfel stau lucrurile cu cele două moschei clădite de primii califi omeiazi cu scopul, nedisimulat, de a demonstra adevărul obsesiei musulmane repetată în Coran, că Mahomed ar fi fost adevăratul urmaș al lui Abraham (Ibrahim) primul om care a propovăduit existența unui singur și unic Dumnezeu.Read more…
Sara Halimi a fost asasinată în ziua de 4 aprilie a acestui an, de un tânăr musulman, care recitând versete din Coran, a aruncat-o de la trei etaje înălţime, în timp ce biata femeie mai trăia. Era evreică, a semenea lui Ilan Halimi , mort în urma torturilor oribile pe care le-a suferit din partea răpitorilor săi, timp de trei luni.
Tăcerea oficială a fost întreruptă cu doar câteva zile în urmă, cu ocazia comemorării celor întâmplate la Vélodrome d’Hiver, locul de unde, evreii parizieni, au fost transportaţi la Auschwitz, în iulie 1942. La această tristă festivitate, la care a fost prezent şi primul ministru israelian Benjamin Netanyahu, Emmanuel Macron a spus: „În ciuda negărilor (suspectului) ,sistemul nostru judiciar trebuie să clarifice împrejurările morţii Sarei Halimi”. Macron s-a referit şi la îndelungata tăcere care i-a premers acestei declaraţii: „Am tăcut pentru că am refuzat să vedem”.Read more…
Nu are nicio importanță faptul că primele răpiri de avioane din istorie au fost rodul ințiativei unor dizidenți cubanezi care doreau să părăsească raiul lui Castro și să-l înlocuiască, definitiv și irevocabil, cu iadul capitalist din Statele Unite. N-am nici o îndoială că autorilor răpirii avionului cubanez în anul 1958 nici nu le-a trecut prin minte că vor avea ucenici atât de destoinici și doritori de a-și întrece profesorii.
Din anul 1968, anul primei deturnări al unui avion ELAL, lumea civilizată (și chiar cea mai puțin!) se organizează în vederea prevenirii răpirii de aeronave. Nu voi descrie aici tot ce se face peste tot, în orice colț al lumii (în care am fost, sau nu) pentru a-i împiedica pe pirații aerului să-și ducă planurile la bun sfârșit. Dar un lucru e clar: pe cât măsurile de securitate în aeroporturi devin mai complicate și mai drastice, tot atât de grea devine viața călătorului aerian.Read more…
Piatra de temelie a Templului Coral s-a așezat la 21 iunie l864, pe locul cumpărat în strada Sf. Vineri. Acest eveniment a fost sărbătorit nu numai de membrii fondatori ai Templului, ci de toţi evreii din capitală şi de mulţi creştini, care au luat parte la bucuria populaţiei evreieşti. Mihail Kogălniceanu a oferit 10.000 lei. Construcţia Templului a fost terminată în 1866, dar nu a putut intra în funcţie, fiind devastat din timpul manifestaţiei huliganice a celor care erau împotriva acordării cetăţeniei române populaţiei evreieşti.
Târnosirea Templului a avut loc la 18 iulie l867. Discursul inaugural a fost rostit de marele rabin Antoine Levy în limba franceză. Potrivit comentariilor apărute in ziarul „Românul” la eveniment au participat multe oficialităţi şi, bineînţeles, populaţia evreiască bucureşteană.Read more…
Pe Victor Rusu l-am cunoscut la mijlocul lunii mai, 1944. Atunci numele lui era Isac Cotiugaru. Și l-a schimbat în Victor Rusu, la scurt timp după ce a devenit ziarist. Încă de la începutul adolescenței era cel mai bun prieten al viitorului meu soț, Israil Bercovici, pentru mine, Izu. Era mai tânăr decât Izu cu un an, deci născut în 1922. Din cele povestite de fiecare dintre ei, am reținut că era unicul copil la părinți, iubit și cocoloșit, în măsura posibilului, ei fiind foarte săraci, locuind în „calicime” – cartierul evreilor săraci din Botoșani, unde locuia și Izu. După absolvirea școlii primare, părinții lui au reușit să-l dea la liceul comercial unde a urmat câteva clase, ceea ce i-a permis să lucreze ca un fel de contabil la rude, încă din fragedă tinerețe. Tatăl lui era căruțaș și lucra și el la rudele care aveau o făbricuță de săpun și care, după cum îmi amintesc, profitau din plin după munca celor doi. Mama lui era încă frumoasă, când am cunoscut-o eu, era o gospodină exemplară în unica lor cameră de locuit, știa să citească și o preocupau și evenimentele din afara casei. Nu știu exact cum s-au cunoscut cei doi băieți. Victor activa încă din adolescență la BETHAR (sioniști de dreapta) și chiar era în grupul lor de conducere. Izu frecventa casa rabinică și nu era implicat în nici o grupare sionistă, de stânga sau dreaptaRead more…
Automobilele viitorului apropiat vor comunica permanent, receptând și analizând simultan informații de la mii de automobile, pentru a lua decizii menite să asigure fluența traficului, economia de energie sau combustibil ori pentru evitarea accidentelor. ”Puterea de procesare a informațiilor va fi de un ordin de magnitudine mai mare decât suntem obișnuiți acum” a spus Reinhard Stolle, vicepreședinte responsabil cu inteligența artificială la BMW, companie care construiește la München un centru de date de 10 ori mai mare decât cel care funcționează acum. Iar în Sillicon Valley, Google și Apple s-au lansat în programe de autoconducere a mașinilor. Există deja o largă corporație de fabricanți de automobile, clienți ai firmei canadiene ”D Wave Systems” care produce computere bazate pe principiile fizicii cuantice. Și aici e o altă tehnologie de vârf care va schimba radical computerele pe care le cunoaștem acum atât de bine.Read more…
Dodo este numele dat în derâdere de portughezi – însemnând prost – unei păsări care a existat pe insula Mauritius (numai acolo ) până în secolul XVII. Până la descoperirea insulei, Dodo n-a avut dușmani naturali. Dodo era o pasare mare , greoaie avea aripi dar nu zbura iar ouăle le lasă împrăștiate pe unde se nimerea . Dodo era lipsit de orice simt al primejdiei, de orice instinct de apărare. Pentru Dodo, apariția oamenilor pe insula a însemnat începutul sfârșitului din momentul în care carnea și ouăle lui Dodo au fost apreciate . Evreul, cu tot ce se referă la el, e un subiect abordat și explicat de mulți. Față de ei, punctul meu de vedere poate apărea simplist, dar eu l-am format pentru mine prin prisma experienței personale de viață .Read more…
Alina (născută într-o zi de 1 aprilie și nu e banc, așa scrie în acte) este și ea ”produsul” Școlii Lauder, nu pe de-a întregul, deoarece a urmat ultimii trei ani ai liceului la Colegiul Național ”Mihai Viteazul”. Școala Lauder, o școală româno-evreiască, i-a oferit posibilitatea ca, încă din grădiniță să învețe limbile engleză și noțiuni de limbă ebraică, iar în timpul celor 10 ani petrecuți acolo să cunoască și să aprofundeze, pe lângă istoria universală și cea a României și cea a poporului evreu, marile sale probleme, tragediile cu care s-a confruntat de-a lungul timpului, culminând cu Holocaustul și istoria statului evreu. A rupt tradiția inginerească a familiei, și-a dat seama că înclinația ei este spre științele umane și, având și experiența unei școli liberale, s-a îndreptat către Facultatea de Științe Politice a SNSPA (Școala Națională de Studii Politice și Administrative) din București. Nu a mai apucat înființarea la SNSPA a secției de Studii Israeliene, dar a avut posibilitatea să studieze, printre altele, subiecte legate de multiculturalism, naționalism, minorități naționale, instituții ale Uniunii Europene. Munca în organizațiile evreiești a dus-o până la urmă, pe undeva firesc, în Uniunea Europeană a Studenților Evrei pe care a descoperit-o pe…Facebook în urmă cu doi ani. Read more…
Lămuresc un lucru de la bun început: nu voi analiza simplul tricou cu dungi orizontale, marinărești. Toata lumea are cel puțin unul în șifonier; știm deja cum sa îl purtăm și asortăm.
Alte dungi, însă – verticale late și subțiri, verticale și orizontale bi-colore, diagonale multicolore în jocuri grafice – sunt ceva mai dificil de gestionat. Cu atât mai dificil, cu cât fiind imprimeul cel mai purtat al acestei veri, nu îl vrem banalizat. Vestea bună este că, indiferent de culori, de direcție sau de dimensiune, dungile nu sunt rezervate doar siluetelor subțiri sau femeilor înalte. Le puteți reinventa total prin styling și, cu minima atenție și maxima relaxare, le puteți găsi pe cele mai compatibile stilului și morfologiei voastre.
Mai jos, un scurt ghid de buna purtare.Read more…
Stimată Eva Galambos,
Am recitit intervenţia mea şi nu am reușit să găsesc nicăieri că aceasta se referă la Rusofobia occidentală, cum susţineţi Dvoastră. Cred că faceţi eroarea de a-mi transfera gândurile Dvoastră…“Simpatia” occidentului la adresa Federaţiei Ruse este încă o dovadă a Rusofobiei acesteia. În perioada de după 1990-91 GDP-ul Federaţiei Ruse a scăzut cu 40%. Pentru a înţelege această cifră este interesant a menţiona că în perioada Marelui Război de Aparare a Patriei GDP-ul URSS s-a micşorat cu 25% În această perioadă 25 de milioane de etnici ruşi s-au gasit, peste noapte, în “străinatate”…