La vârsta de 20 de ani, am avut 68 de kilograme. 35 de ani mai târziu s-au mai adăugat încă 25 de kilograme, deci 92. Aşa o diferenţă, evident este foarte vizibilă, mai ales dacă e observată spontan, fără nici o continuitate, ca într-o revedere cu cineva cu care nu te-ai văzut de decenii. Aşa s-a întâmplat, că la apogeul meu gravitaţional mă aflam într-o delegaţie de servici în Germania, la Frankfurt, şi am avut un sfârşit de săptămână liber. Am hotărât să iau o pauză de la colegii de afaceri şi de la discuţii forţate pe teme asociate cu lucrul, ca să fac o seară “socială” şi să mă întâlnesc cu prieteni adevăraţi, cu care pot să mă relaxez, amuz sau cu puţin noroc, ambele.Read more…
Să-mi fie cu iertare că încep cu unele idei și păreri care de fapt reprezintă chintesența aspectelor prezentate ; pe de altă parte subliniez că nu am intenția de a denigra țara în care trăiesc prezentînd întâmplări negative dar din păcate reale . Deci , încep cu ideile de bază iar mai apoi descriu evenimentele așa cum au fost prezentate de media locală și așa cum le-am înțeles .
Existența unui stat fără libertate este limitată în timp, iar libertatea fără un stat este de neconceput . Libertatea nu este posibilă fără un simț al măsurii implementat de stat. ( „ fără disciplină v-ați sui toți în copaci, v-ați da pantalonii și v-ați … „ spunea un personaj din „Șvejk in al doilea război mondial„ de Bertold Brecht ). Statul , un edificiu al ordiniibsociale , poate fi dărâmat de mase violente amețite la propriu ( de băutură ) sau la figurat ( de demagogi )…Read more…
Era nesuferit de cald la Munchen, copiilor le era foame așa c-am intrat la restaurantul cel mai apropiat. Era un restaurant croat, zăpușeală în interior, mai ceva ca la Beer-Sheba în august. Doua ventilatoare leneșe nu reușeau să ne facă mai bine dispuși. O femeie , în jur de 70, cu păr argintiu dirija chelnerii şi nu scăpa din ochi pe bucătari. Era proprietara localului. Din când în când se uita şi în jur la clienții. Figura ei îmi era foarte familiară şi încercam să-mi dau seama de unde. Brus am înțeles totul. Semăna foarte mult cu mama mea. Când a trecut lângă masa noastră , ca să întimpine niște clienți vechi, i-am văzut numărul de înregistrare de la lagărul de concentrare din Auschwitz, la fel ca pe brațul mamei meleRead more…
Am început cu publicarea unor note de călătorie, am continuat cu jurnalistica unor probleme controversate și în final am abordat romanele de acțiune. Primele note de călătorie au apărut în revista Minimum, a regretatului Alexandru Mirodan. Inițial privind locuri unde în anii respectivi dețineam, ca să mă exprim așa un “monopol”(! ), adică zone mai puțin sau de loc frecventate de publiciștii și cititorii de limba româna din Țara Sfânta: Azerbaidjan, Republica Democrată Germană, Moscova, Varșovia, Szeged, Novisad…În romanele mele Am abordat intriga temelor cu interes si am recitit manuscrisele cu o satisfacție narcisistă, admirându-mi fara modestie personajele create! Mi-a făcut plăcere faptul că eroii acționează – prin voința autorului – folosind procedee inteligente, pentru triumful dreptății asupra răului…Read more…
De astă data vă propun două aluaturi, uşor de preparat, propuse de mama mea, Irina Szmuk. Era o teoreticiană a artei culinare, dar şi o gospodină iscusită. Nici acum, după 50 de ani de la publicarea cărţii, cele 1000 de reţete ale ei nu se « demodează ». Cele două aluaturi pe care vi le prezint sunt pentru începutul şi sfârşitul unei mese festive, dar pot să fie servite şi în cadrul meselor de zi cu zi. Chiar dacă, la prima vedere, ambele par preparate de sezon, ingredientele prospete pot fi înlocuite şi cu cele congelate.
Ruladă de spanac cu șuncăRead more…
Care strat de mijloc? Lenjeria intima! Puţini sunt cei cărora o expunem, însă noi o alegem, probăm, cumpărăm şi purtam zilnic. La fel ca hainele, sertarul nostru cu desuuri ar fi în stare să scrie un roman despre noi, diminețile şi nopțile noastre. Uneori alegem lenjeria pe criterii strict funcționale, alteori preferăm ceva colorat şi copilăros, deseori asociem seducția doar cu piese senzuale, apetisante, delicate şi provocatoare. Unele dintre noi sunt adeptele seturilor perfect asortate, multe au învățat arta mix-and-match (sutien animal print şi slip cu buline, ce nebunie!), câteva nu riscă cromatic şi preferă minimalismul alb-bej-negru. Read more…
Într-o noapte în care somnul întârzia să pună stăpânire pe scoarța mea cerebrală mi-am adus aminte de această carte specială, în felul ei, și deodată mi s-a năzărit gândul că unul din puținele lucruri care mi-ar face o deosebită plăcere în ziua de azi ar fi să intervievez un politician palestinian, unul dintre aceia care fac parte din ”secția de propagandă” (așa se numea pe vremea mea) a Autorității Palestiniene. Să-i pun întrebări, dar să-l oblig să-mi ofere răspunsuri clare și fără să se ascundă după deget. Știu, nu am nicio șansă să ajung la un asemenea personaj. Trăim aproape unul (unii) de altul (alții), dar nu ne vedem, nu ne vorbim, deci nu ne cunoaștem. Ba mai mult, tot ce știm despre opiniile celuilalt primim prin intermediul mijloacelor de comunicație care, în cel mai bun caz, prezintă jumătăți de adevăruri și, în cel mai rău caz, pubică știri măsluite.Read more…
În primăvara lui 1974, scena politică europeană a fost zguduită de un scandal imens. În condițiile în care cele două mari puteri-SUA și URSS – și-au dat seama că nu are nici un rost să se războiască deoarece s-ar distruge reciproc, s-a încercat o apropiere, cu pași foarte mici, între est și vest. Unul dintre artizanii acestui demers a fost cancelarul vest- german social-democrat Willy Brandt, de-altfel un anticomunist convins Inițiativele lui, cunoscute sub denumirea de Neue Ostpolitik, au dat roade, drept care a fost recompensat cu premiul Nobel pentru Pace. Numai că în 1974, serviciile secrete vest-germane au descoperit că unul dintre oamenii cei mai apropiați ai cancelarului, Gunther Guillaume, era spion est-german, plasat cu multă abilitate alături de el de Stasi, una dintre cele mai competente agenții de spionaj est-europene. Deși nu a fost cu nimic vinovat (decât poate de prea mare încredere într-un prieten, deoarece așa l-a considerat pe Guillaume), primul gest al lui Brandt a fost să-și dea demisia. A fost o demisie de onoare deși la Brandt funcționa faimoasa prezumție de nevinovăție. Toate acestea mi-au venit în minte când, după formarea celui de-al treilea cabinet PSD într-un an liderii partidului au fost întrebați dacă printre noii-vechi demnitari s-ar găsi ”penali”, adică persoane care au probleme cu justiția.Read more…
Se împlinesc o sută de ani de când Imperiul Otoman a pierdut supremația în Orientul Mijlociu. Turcii au rămas în această parte a lumii – pe care au stăpânit-o cu mână de fier îmbrăcată în ”mănuși de catifea” – doar în peninsula Anatolia din Asia Mică și cu Rumelia, o bucățică din Europa, dar destul de mare ca să asigure Turciei de azi controlul râvnit al Strâmtorii Bosforului și Dardanelelor. În acești o sută de ani multe s-au întâmplat, multe s-au schimbat. Declarația Balfour, chiar așa în ”doi peri” cum a fost intenționat redactată, a fost fermentul care a generat speranța că Statul Evreu, din ”profeția” lui Herzl, va deveni o realitate. Și că poporul evreu poate și trebuie să facă proiecte de viitor pentru că acest viitor există. Unul dintre marile proiecte de viitor a fost Universitatea Ebraică din Ierusalim, prima universitate în care să se predea în limba ebraică modernă și prima universitate la Ierusalim.Read more…
Conducătorii se deosebesc între ei, dar un lucru îl au în comun: ei pot fi scoși din funcție, cel târziu după expirarea mandatului lor – cu condiția să fie respectate normele democratice și libertatea de exprimare. Ei ar putea fi clasificați de la stânga la dreapta, de la progresiști la conservatori, de la tineri dinamici la bătrâni resemnați, de la competenți la complet nepotriviți guvernării. Dar o asemenea listă s-ar adresa mai mult politologilor. Pe mine mă interesează alte aspecte, mai ales veșnica întrebare „Oare e bine pentru evrei?” Oricum ar arăta această listă, la capătul ei pozitiv se află o figură foarte interesantă și pitorească: Donald Trump. Și pentru că el se află în centrul atenției ca nimeni altul, mi-a devenit atât de familiar încât aș vrea să-l numesc amic chiar fără știrea lui și chiar dacă prietenia mea, după toate probabilitățile, va rămâne pe veci neîmpărtășită.Read more…
De peste 10 ani predau un curs masteral despre minoritățile etnice. Demersul meu încearcă să prezinte fizionomia socio-profesională a acestora, relevarea unor constante culturale, dar și impactul cu societatea majoritară, relațiile cu Puterea. Toate acestea într-o perspectivă istorică, ce încearcă să surprindă diversele modificări și contextul acestora. În fapt, încerc să demonstrez normalitatea diversității. Și mai mult decât atât, caracterul benefic al acesteia. Este un curs la care țin mult și am avut întodeauna sentimentul unei legături personale cu subiectul. Atunci când am început să-i construiesc osatura teoretică, să aprofundez varii lucrări savante, am avut sentimentul ciudat că esența acestor scrieri o cunosc dintr-un trecut ce cobora în primii mei ani de formare intelectuală. Și, căutările mele, de tip introspecție, mi-au adus în memorie personalitatea primului meu profesor de …diversitate etnică, aș îndrăzni să spun cu timiditate, primul meu profesor de multiculturalism.Read more…
De mâine nu mai mănânc pâine, pentru că îngraşă îmi promit în gând, după gimnastica de dimineaţă, dezamăgită de indicaţiile necruţătoare ale cântarului. Doar două felii de pâine prăjită şi se cunoaşte! Pâine de secară prăjită, mai exact „pâine aleasă” din secară şi seminţe, pe care am ales-o adăstând în faţa raionului de panificaţie şi studiind, pe îndelete, toate specialităţile de pâine: albă, integrală cu şi fără seminţe, cu şi fără gluten, cu cartofi, mazăre, ceapă, pâine rustică, pâine dietetică, pâine cu făină de mălai, pâine bavareză şi câte şi mai câte. Abundenţa de sortimente mă lasă descumpănită şi aproape incapabilă să mă decid, dar mă îndeamnă să depăn şi amintiri. Pâinea pomenită în binecuvântarea evreiască şi în rugăciunea de zi cu zi a creştinului o păstrez în amintirile mele şi în amintirile moştenite de la ai mei…Read more…
Plănuisem să fiu la Stockholm in ziua de 27 ianuarie. ”Atmosfera e mai solemnă, numărul participanților la ceremonie ar fi fost mai mare, ca și cel al evreilor prezenţi la eveniment” – îmi spuneam. Știam și că Yehuda Bauer, celebrul istoric, fusese invitat, urmând să ia cuvântul la Sinagoga cea Mare a capitalei. Aș fi vrut să-i văd. Am rămas insă la Linköping, convins de o pornire de patriotism local (sentiment care, mărturisesc, îmi este străin de obicei), cam sceptic ce-i drept la gândul perspectivelor. Ca prin minune însă, când am ajuns in Piața Wallenberg, torțele luminau deja statuia salvatorului de evrei, adăugând o misterioasă strălucire ochilor celor câteva sute de oameni sosiţi la eveniment. Făcliile pâlpâiau, încercând să risipească întunericul, dar și frigul aspru din acea după-amiază târzie a Zilei Memoriei Holocaustului.Read more…
Pentru noi, Radnóti Miklós nu este un portret stilizat, ci o rudă de-a noastră. Acum, la trei zile de la cea de a 73-a comemorare a eliberării lagărului de la Auschwitz şi a zilei internaţionale a Holocaustului, noi, maghiarii şi evreii maghiari sîntem nevoiţi să ţinem seama de toate victimele, de moşii şi strămoşii noştri, fără să putem da seamă de pierderea lor. Acum, la Zalău, comemorîndu-i ca maghiar, trebuie să recunoaştem că făptaşii au înfăptuit cea mai josnică formă de fratricid, de la Cain încoace. Deportarea şi uciderea a milioanelor de oameni nevinovaţi constituie renegarea şi pîngărirea celor mai elementare concepte umane. Iar segregarea, călcarea în picioare a demnităţii umane şi a identităţii compatrioţilor noştri de origine semită constituie o josnicie inimaginabilă şi un act de trădare naţională calificată.Read more…
Reîntors în țară de la Bruxelles, unde am participat la reuniunea Parlamentului European și a Congresului European Evreiesc dedicată Zilei Internaționale de Comemorare a Holocaustului, am aflat știrea atât de tristă a despărțirii definitive de omul de excepție care a fost Neagu Djuvara. Am avut numeroase ocazii să îl întâlnesc și de fiecare dată am memorat și rememorat multe din spusele sale. Cu un glas unic și cu o sinceritate desăvârșită, referindu-se la probleme de o mare varietate, orice informație istorică pe care o prezenta prof. Djuvara era plină de substanță și mai ales de adevăr.Read more…
În luna septembrie 1944 , pentru scurt timp, Aradul (care făcea parte din România) a fost ocupat de trupele maghiare horthyste. Pe tot parcursul războiului populația evreiască a fost supusă legilor antisemite din România, dar n-a suferit pagube umane, spre deosebire de coreligionarii lor din Ardealul de Nord, anexata Ungariei in 1940, care în mai-iunie 1944 a fost deportată la Auschwitz. La scurtă vreme după sosirea armatelor de ocupație , s-au întocmit liste detailate cu toți cetățenii de origine evreiască şi a început si organizarea ghetourilor, s-a impus purtarea stelei galbene. Era clar că următorul pas era deportarea. În septembrie 1944, curând după sosirea horthyştilor, episcopul luteran Dr. György Argay a ţinut o predică la biserica evanghelică-luterană din Arad. Se adunase multa lume, localnici şi soldaţi maghiari. Chiar la începutul predicii, protopopul s-a adresat enoriaşilor în mod direct şi le-a spusRead more…
Schimbările tehnologice au modificat radical locurile de muncă în industrie în ultimii 200 de ani, dar amploarea schimbărilor și ritmul lor rapid din ultimele decenii nu au precedent. Totuși, după cum a constatat firma de consultanță MGI după o anchetă privind potențialul de automatizare a 2000 de activități industriale din 46 de țări, reprezentînd 80% din forța de muncă la nivel global, acesta e destul de redus. Proporția operațiilor care pot fi complet automatizate este deocamdată de numai 5%. Interesant este că, printre activitățile care pot fi integral automatizate, se numără munca grădinarilor peisagiști, cea a laboranților dentari, a designerilor de modă, agenților care vând asigurări și chiar a CEO-adică a președinților de firme.Read more…
Recent am primit o carte bilingvă, în ebraică și română, care mi-a atras atența datorită titlului ei: ”Dadu” (Betapress, Ashdod, 2017; 144 & 109 pagini, incluzând și fotografii documentare). Este biografia fostului activist al Uniunii Evreilor Români, avocatul David (Dadu) Rosenkranz, scrisă de fiica lui, profesoara de liceu Adina Rosenkranz-Herscovici. Volumul este util pentru cercetătorul istoric, deși este o evocare familială și nu o biografie academică. Autoarea însăși – care este și editoarea documentelor și evocărilor – afirmă în prefață că ”volumul … nu e conceput și nici scris ca o carte închegată care să îmbine în mod armonios fapte autentice ale personajului principal cu evenimente istorice autentice și cu crâmpeie din viața sa personală, ceea ce ar fi făcut poate din el un roman pasionant, dar pe care eu aș fi fost incapabilă să-l scriu”.Read more…
Prin anii 1960, în anii “de glorie” a comunizării totale a României, anii în care toate porțile spre vestul capitalist erau ermetic închise, singurele ţări străine, ce se puteau vizita, erau ţările socialiste, ţări surori în drumul nostru “spre mai bine”. Dintre acestea, Uniunea Sovietică, “patria socialismului biruitor”, era mai accesibila decât celelalte surori. Așa se explică de ce, în acele zile, mulți cetățeni români încercau să vadă ceva din lumea înconjurătoare, mergând în U.R.S.S.. Excursiile erau organizate de Oficiul Naţional de Turism (O.N.T.), ofereau locuri interesante de văzut, preţul lor nu era extrem de prohibitiv si, în plus, acordul Securităţii pentru plecare era dat chiar unor persoane cu “trecut dubios”. Unde mai puteai fugi din U.R.S.S.?!Așa s-a făcut ca şi eu, împreună cu un prieten, ne-am înscris într-o excursie în U.R.S.S., excursie cu ruta Kiev, Leningrad (actualmente St. Petersburg) şi Moscova.Read more…
În prima pauză s-a apropiat de mine un tip mai în vârstă, cam de vreo 70 de ani, mai scund, rotofei, cu o burtică respectabilă, cam smead la faţă, cu ochi negri pătrunzători, cu nas destul de pronunţat şi coroiat, şi mi s-a adresat cam zgomotos, dar prietenos şi politicos. Mi-a spus că eu probabil sunt nou pe aici, că nu m-a văzut niciodată la centrul cultural şi se pare că n-am găsit loc de şezut, aşa că m-a invitat să stau lângă el şi a adus înca un scaun pe care l-a pus la perete, aproape de scenă.În timpul scurt care a mai rămas până la terminarea pauzei şi reluarea spectacolului, el a mai apucat repede să se prezinte, spunea că-l cheamă Martin Farkas şi toată comunitatea ungurească locală îi spunea „Marci a kolbászos” adică “Marţi-cârnăţarul” pentru că el era un măcelar amator, dar care prepara acasă cârnaţi la nivel profesionist, să-ţi lingi degetele, nu alta, şi era şi o lista lungă de aşteptare pentru comenzi… L-am felicitat şi m-am prezentat şi eu şi i-am spus că mă cheamă George (Gyuri) Kun.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
