“Ultima oră!”

Jan 10, 2020By

Vă întrebați ce mai înseamnă „ultima oră” și despre ce vreau să vă povestesc? Pe la noi mai toate subiectele sunt potrivite pentru rubrica „ultima oră”. In fond ce altceva înseamnă acest titlu dacă nu chiar „breaking news”, aa cum apare aproape non stop pe toate canalele tv! După cum ne sunt împachetate şi transmise, știrile devin în orice clipă prioritățile zilei. Priorități în sens de gravitatea faptelor, nu în sens neapărat de importanţă. Din experienţă, putem fi de acord că tema care este importantă astăzi dimineaţa se poate ca pană seara să intre în normalul prăfuit, ca să nu spun că a doua zi apare altceva care te face să şi uiţi că ieri a fost vorba despre ceva care părea să rămână important cel puţin trei zile. Există şi excepţii, care ţin de lucruri oribile, atrocităţi, orori care atrag ca magnetul butonul telecomenzii telespectatorului plictisit de prea mult stat în faţa tv, pentru că totul se întâmplă la tv, iar ce nu se întâmplă în direct la ore de maximă audienţă, cu siguranţă se intâmplă pe reţelele sociale. Uite chiar acum arde undeva lângă Delta Văcăreşti şi deşi oamenii din zonă au fost alertaţi prin sistemul RO ALERT să nu iasă din case, ei s-au grabit curioşi să vadă ce arde…Read more…

Jan 10, 2020 1 comment

Tevet, luna a patra a anului evreiesc

Jan 9, 2020By

Mă despart cu o oarecare nostalgie de anul 2019, aparent un an anost, neinteresant nici măcar numerologic, un număr impar, total dizgrațios, nici nu știu cum se poate ține minte. Eu mi-l voi aminti ca fiind anul în care am publicat o carte cu peste 1000 de pagini. Este prima și probabil ultima mea carte, cu un titlu neobișnuit: Evreu fără frontiere. În aceste împrejurări complicate și grave intenția mea de a lansa al doilea volum al cărţii Evreu fără frontiere ar putea părea nepotrivită. Sper că nu este chiar așa, căci în timp ce demonstrațiile antiamericane și anti-Trump duduiau la Teheran, Bagdad sau Basra și chiar la New York, Philadelphia, Washington sau Seattle, la Hollywood era veselie mare la distribuirea Globurilor de Aur 2020. Pentru mine și familia mea, ziua de 8 Tevet (după calendarul evreiesc) este o zi de doliu. Mama mea și Tatăl meu au trecut la veșnicie în aceeași zi de 8 Tevet. Pentru poporul evreu ziua de 10 Tevet este o zi de doliu. În urmă cu 5756 de ani (data a fost verificată cu migală de numeroase generații de talmudiști), armata regelui babilonian Nabucodonosor a început asediul Ierusalimului…Read more…

Jan 9, 2020 8 comments

Escaladarea tensiunilor în Orientul Mijlociu – un eșec al politicii izolaționiste a președintelui Trump

Jan 9, 2020By

Printre multele cauze care au dus la paroxismul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu într-o așa măsură încât analiști pesimiști (sau poate realiști) vorbesc despre iminența unui război SUA-Iran, un loc prioritar îl ocupă continuarea politicii izolaționiste, de astă dată a președintelui Donald Trump, începută de predecesorul său, Barak Obama. La aceasta se mai adaugă caracterul imprevizibil al președintelui american, de a lua măsuri ale căror consecințe depășesc mediul american și afectează practic întreaga lume. Este cazul să enumerăm foarte pe scurt evenimentele care au premers măsura drastică luată de Administrația americană de a asasina un general iranian și anume un șir de provocări ale Teheranului. Ele au fost determinate de convingerea lumii musulmane că SUA nu mai reprezintă puterea mondială din trecut. O serie de state din regiune, inclusiv Iranul, au considerat ca semne de slăbiciune atât dorința de împăcare a lui Obama cu ele, cât și declarațiile hotărâte ale lui Trump, potrivit cărora americanii nu au ce căuta în Orientul Mijlociu. S-a ajuns până acolo încât de curând, după atacarea Ambasadei americane, ayatollahul Khameney să spună râzând că Trump nu va avea curaj să reacționeze. În ultimii trei ani, de la retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul, au avut loc o serie de provocări la adresa SUA și aliaților lor, înfăptuite sau organizate de Teheran.Read more…

Jan 9, 2020 7 comments

Gniza din Cairo

Jan 9, 2020By

Mă veți întreba, pe bună dreptate, ce este gniza. Este un termen ebraic, care nu există în nicio altă limbă, pentru că denotă un obicei pur evreiesc – s-ar putea traduce ca depozit, ascunzătoare, tezaur, arhivă… Ideea este că un text sacru, din moment ce este uzat, rupt, deteriorat, nu este aruncat la gunoi – ar fi o lipsă de respect! – ci este scos din circulație și depozitat de obicei în clădirea sinagogii, în pivniță, în pod sau în alt loc ales special în acest scop. Cerința ca textele sfinte să nu fie aruncate apare în Talmud (sec. IV – V e.n.), dar fiindcă Talmudul este codificarea unor legi transmise de secole pe cale orală, probabil că acesta este un obicei mult mai vechi. De fapt el se păstrează până în zilele noastre. În cartierele religioase ale Ierusalimului, de obicei în apropierea sinagogilor se văd un fel de „lăzi” vopsite în albastru, unde se colectează texte sfinte (și obiecte de cult) uzate. Ce este depus la gniza? După datină nu numai texte sfinte, ci orice text scris în ebraică sau în limbile folosite de evrei (idiș, ladino, aramaică…), pe care ar putea apărea numele Domnului. Iar unii consideră că orice text scris cu caractere ebraice, indiferent de conținut, are în el ceva sacru, deci în unele comunități toate aceste texte sunt depuse la gniza.Read more…

Jan 9, 2020 7 comments

Evrei români care au contribuit la construirea Israelului. Profesorul Ezra Fleischer

Jan 9, 2020By

O dată pe an, de Ziua Independenței, are loc ceremonia acordării Premiului Israel de către președintele statului, primul ministru și ministrul educației, în prezența celor mai importante personalități din țară. Acest „premiul Nobel israelian” este acordat pentru realizări remarcabile în știință, artă sau acțiuni sociale de valoare deosebită. Premiul este acordat numai unei persoane în viață, care trebuie să-l accepte și să participe la ceremonie. Aproape în fiecare an sunt controverse politice în jurul unor laureați.n 1959 s-a petrecut ceva fără precedent, care nu s-a repetat nici până azi: premiul pentru literatură ebraică a fost decernat incognito, unei persoane care scria și publica sub pseudonim. Nici el, nici vreun membru de familie nu au participat la ceremonie. De fapt nici măcar nu era israelian și nu trăia în Israel. Nimeni din sală, nici juriul, nici ceilalți laureați nu știau cine se ascundea îndărătul numelui de I. Gole, însă toți cunoșteau opera pentru care i-a fost acordat premiul: un poem în limba ebraică, numit Masa Gog (Povara lui Gog), care conține o prezicere despre căderea comunismului; ea s-a îndeplinit abia după 30 de ani. n 1959 s-a petrecut ceva fără precedent, care nu s-a repetat nici până azi: premiul pentru literatură ebraică a fost decernat incognito, unei persoane care scria și publica sub pseudonim. Nici el, nici vreun membru de familie nu au participat la ceremonie. De fapt nici măcar nu era israelian și nu trăia în Israel. Nimeni din sală, nici juriul, nici ceilalți laureați nu știau cine se ascundea îndărătul numelui de I. Gole, însă toți cunoșteau opera pentru care i-a fost acordat premiul: un poem în limba ebraică, numit Masa Gog (Povara lui Gog), care conține o prezicere despre căderea comunismului; ea s-a îndeplinit abia după 30 de ani. Read more…

Jan 9, 2020 12 comments

Pensionarii cumularzi – devoratorii bugetului public?

Jan 9, 2020By

În momentul în care împlineşti vârsta de pensionare (potrivit Legii Pensiilor) contractul de muncă ţi se desface automat (Potrivit Codului Muncii) şi devii pensionar. Şi pentru că în viaţa civilă, atunci când te retragi din activitate nu ţi se păstrează gradul cu adăugarea sintagmei „în retragere”, odată pensionat devii o entitate în masa indiscernabilă a pensionarilor, fiind frustrat brusc de calităţile care – până cu o zi în urmă – te calificau pentru munca pe care ai depus-o ani la rând, cu râvnă şi profesionalism. Devii unul dintre pensionarii care beneficiază de reduceri la biletele de tren, spectacole şi de odihnă, se bucură de abonament gratuit la transportul în comun, pe pot plimba cât poftesc prin parc cu nepoţeii, pot sta la o partidă de table sau de şah şi urmări serialele TV cu reclamele pentru suplimentele alimentare, alifiile şi dispozitivele care le promit o bătrâneţe lipsită de probleme de sănătate. După o viaţă de muncă, după vicisitudinile sorţii sub diferite regimuri, pensionarii merită o bătrâneţe cât mai lungă şi mai tihnită şi ar fi excelent dacă toţi ar putea duce viaţa lipsită de griji zugrăvită mai sus. În acelaşi timp există şi pensionari care-şi continuă activitatea. Această situaţie e valabilă atunci când dorinţa lor de a-şi practica profesiunea şi de a-şi completa pensia (în 2018, pensia medie din România era de 1126 lei adică 235 de Eu, sub jumătate din câştigul mediu net se întâlneşte cu nevoia instituţiei (întreprinderii) de a-şi păstra specialiştii. Potrivit guvernanţilor, pensionarii care câştigă un venit pe baza muncii şi priceperii lor, nu sunt decât nişte devoratori ai bugetului de stat şi e nevoie de măsuri drastice împotriva lor…Read more…

Jan 9, 2020 5 comments

De modă veche

Jan 9, 2020By

De curând m-am întors din România, de la un curs de specialitate, participarea mea devenind de câțiva ani buni o tradiție și o superbă ocazie de a mă întâlni cu colegi de breaslă, care de-a lungul timpului mi-au devenit adevărați prieteni.Într-una din dimineți, la micul dejun, un cunoscut medic transilvănean a deschis discuția despre prăpastia intelectuală care s-a creat în ultimii ani între generația noastră și cea a tinerilor de azi: Zilele trecute, mi-a spus el, am fost nevoit să iau autobuzul spre spital. Mai bine de un sfert de oră am călătorit în picioare, schimbând locul din când în când, după cum se foiau călătorii care ca și mine nu găsiseră loc pe banchete. Trecând dintr-o parte în alta a autobuzului, am putut observa cu ce se ocupau cei care fuseseră suficient de norocoși pentru a evita călătoria în picioare. Marea majoritate erau relativ tineri, sub 40 ani, femei și bărbați, probabil în drum spre locurile lor de muncă. Toți, dar absolut toți, aveau ambele mâini ocupate cu un telefon mobil. De felul meu nu sunt un om curios, dar de data acesta mi-am dorit să aflu ce oferă micul ecran posesorului său. În naivitatea mea, speram/credeam că unii citesc un text pe Kindle sau un articol dintr-un ziar. Ei bine, nu! Toți, absolut toți, erau ocupați în două direcții: să trimită mesaje pe Whatsapp sau să privească poze de tot felul. Pe bancheta din spate ședea o doamnă în jurul vârstei de 40-45 ani și ce crezi că făcea? Incredibil: citea o carte!!!Read more…

Jan 9, 2020 4 comments

Martorii fotografi ai revoltei clujene din decembrie 1989

Jan 9, 2020By

Nu este o sarcină ușoară pentru mine să vernisez această expoziție de fotografie și să vă vorbesc despre imaginile expuse. Fotografia documentară poate surprinde deopotrivă stângăcia și stânjeneala, fățărnicia și adevărul, bucuria și întristarea, speranța și letargia, iar privitorul le poate descoperi cu ușurință pe toate acestea fără a avea nevoie de explicații sau interpretări. Mai ales în cazurile în care fotografiile au fost realizate de persoane cunoscătoare ale tainelor acestei profesii, oameni care știu exact misterele compoziției unei imagini bune, precum și pe ce anume trebuie să se concentreze. Cele spuse sunt valabile și se măsoară la fel și în cazul lucrărilor expuse aici de către László Adorjáni, Rareș Beuran, József Essig, Károly Feleki, András Kovács, Vasile Luca, Eugen Moritz, Remus Rusu și Géza Vass. Numai că în zilele în care aceste fotografii erau realizate, totul era diferit față de cum fuseseră cu o zi sau cu câteva zile mai devreme. Dacă ne uităm la lucrările expuse, putem observa imediat că de pe acestea ne privesc oameni dinamici, plini de speranță, bucuroși și gata de acțiune, oameni care în acele zile ale lui decembrie 1989 s-au angajat fără rezerve în revolta populară de mult și de către mulți așteptată în taină, precum și în evenimentele revoluționare produse într-o atmosferă devenită deodată fierbinte și care purta promisiunea schimbării soartei întregului popor.Read more…

Jan 9, 2020 4 comments

La vita è bella. Amintiri din copilărie și adolescență

Jan 9, 2020By

Am 68 de ani și sunt un pensionar destul de activ și de curios. Într-o bună zi m-a dus gândul la câteva momente care mi-au rămas încrustate în memorie, momente în care puteam să mor sau care mi-ar fi putut schimba complet cursul vieții și al carierei, dar și scene hazlii și clipe de fericire, satisfacție și bucurie, clipe care au dominat în viața mea. Aș vrea să vă împărtășesc câteva din acele gânduri – desigur că unii dintre cititori au trăit și ei momente asemănătoare. Scriu despre o copilărie și o adolescență fericite, chiar dacă au fost umbrite uneori de sărăcie, riscuri luate de prisos, eșecuri și deziluzii. Eșecurile tinereții le privesc astăzi fără regrete, iar succesele îmi amintesc de o tinerețe fericită a unei generații care poate a cunoscut lipsuri materiale, câteodată chiar foamea, dar se simțea liberă și norocoasă fiindcă nu s-a născut cu mai puțin de zece ani in urmă, pe vremea războiului și a Holocaustului. Povestea mea cuprinde amintiri legate de oameni de toate neamurile și vârstele, mai ales de prieteni, colegi și profesori și de locuri care mi-au rămas întipărite în memorie, în special orășelul meu natal, Marghita, din judetul Bihor. Astăzi Marghita este un orășel frumos și curat, dar pe vremuri era poreclită “Șarghita” (sár în limba maghiară înseamnă noroi).Și totuși Marghita își avea farmecul ei… Read more…

Jan 9, 2020 11 comments

Cum am vizitat Washingtonul

Jan 9, 2020By

Eram într-o perioadă dificilă a vieții mele și călătoriile mi-au făcut bine. Am fost la Montreal, Quebec și Ottava, în partea franceză a Canadei, apoi în USA la New York, Los Angeles și de două ori la Houston, în Texas, dar nu pot spune că aș cunoaște Lumea Nouă. New York nu este America. Am fost la rude și la prieteni. Cu cei din a doua generație am vorbit românește sau idiș și cu unii chiar în puțina engleză pe care o știu. Nu cunosc deloc America „profundă” a vestului. Chiar îmi amintesc că într-o zi m-am proptit pe scara din gara centrală din New York (metrou ,autobuz, tren) ca să văd cel puțin cum arată americanul obișnuit pe care nu-l cunosc. A fost o experiență grozavă. Am vizitat aproape o zi întreagă un spital din New York și nu mi-am putut închipui că se poate intra cu atâta ușurință, eu fiind obișnuită cu ore fixe de vizită. Am vizitat un cămin de vârstnici, e adevărat că unul de oameni înstăriți, ca să-mi fac o idee cum miroase acolo (și nu miroase deloc!). Asta e altă poveste care merită relatată. Călătoriile mele în USA și Canada au fost finanțate de rudele care m-au invitat. Le-am fost recunoscătoare și le-am mulțumit. Unii dintre ei au vrut să văd și alte locuri și s-au întrecut prin a-mi facilita diferite excursii. Așa s-a întâmplat și cu excursia la Washington. Read more…

Jan 9, 2020 2 comments

Întâmplări cu polițiști

Jan 9, 2020By

Am primit permisul de circulație destul de târziu, la 38 de ani. În România nu aveam mașină, așa că am început să conduc abia la doi ani după primirea carnetului și la un an de la sosirea în Israel. De atunci am avut de-a face cu polițiștii în situații mai mult și mai puțin plăcute. Pentru a ajunge la parcarea pieții din Beer Sheva, trebuie să faci un ocol mare, cu toate că există un drum mai scurt, dar strada aceea e rezervată mijloacelor de transport în comun. De câteva ori am scurtat drumul și am trecut pe unde era interzis, fiind foarte mulțumit de soluția minunată pe care am am găsit-o pentru parcare rapidă. Nu-mi amintesc dacă nu am văzut sau am făcut doar abstracție de semnul de circulație. Cert este că într-una din zile m-a oprit omul ordinii. “Ce semn de circulație ai observat la începutul străzii? ” m-a întrebat. Adică ce semnificație i-ai dat semnului respectiv? L-am privit nedumerit. Parcă văzusem o tablă în alb și albastru. “Drapelul Israelului”, i-am răspuns cât se poate de serios.Read more…

Jan 9, 2020 2 comments

Mai cu noroc, mai cu ghinion…

Jan 9, 2020By

După vorba unor înțelepți, „omul sănătos este un bolnav care încă nu a fost la doctor.” Și când se întoarce de la doctor, abia atunci începe frământarea. De obicei prima reacție la primirea unei vești proaste este neîncrederea. „Nu se poate!” Apoi omul caută să se sfătuiască cu un alt doctor, în speranța că vestea proastă se va dovedi o greșeală. Uneori se întâmplă o minune și în opinia celui de-al doilea doctor totul e în regulă, iar omului nu-i rămâne decât să-l ocărască pe doctorul neglijent și incompetent care i-a dat un diagnostic fals. Dar dacă nu era fals? Pentru a afla adevărul e nevoie de o a treia opinie. Numai că cel puțin în Canada acest lucru nu este posibil. De ce? O instituție sau un doctor ar putea fi jignit sau discreditat, ceea ce ar fi inacceptabil într-o societatea unde domnește corectitudinea politică. Totul este documentat și niciun doctor nu ar pune la îndoială acțiunile unui coleg, mai ales că ar putea avea nevoie de ajutorul lui pentru a ieși basma curată când face el însuși o greșeală. ..Unul din rezultatele soției mele a fost „suspect”. De regulă ar fi trebuit să înceapă imediat chimioterapie și radiații, apoi să se întoarcă la o nouă consultație. Suna ca un coșmar. Era timpul să plecăm, dar încotro? Depinde. Am luat avionul și am plecat în Croatia, un loc excelent dacă unii dintre cei mai buni specialiști îți erau prieteni, colegi sau foști studenți. Read more…

Jan 9, 2020 7 comments

Președintele Trump pus sub acuzare

Jan 9, 2020By

Președintele american poate fi îndepărtat din funcție de către Congres (ramura legislativă a guvernului), care îl pune sub acuzare pentru abateri grave în activitatea sa. Cazul se dezbate pe rând în cele două camere ale Congresului – Camera Reprezentanților și Senat. De curând, după dezbateri aprinse, Camera Reprezentanților, dominată de democrați, a votat să să pună sub acuzare pe președintele republican Trump. Este posibil ca votul din Senat, dominat de republicani, să nu fie în defavoarea președintelui, care își va menține în continuare funcția. Membrii Congresului fiind în majoritate avocați de meserie, să lăsăm deoparte argumentele avocățești cu ajutorul cărora ei justifică afilierea la poziția partidului de care aparțin (democrații, sunt pro- iar republicanii anti-acuzare) și să judecăm obiectiv faptele, fără a le separa de realitate.Read more…

Jan 9, 2020 5 comments

Cu răbdare frunza dudului se face mătase (Din ciclul dedicat Bunicului)

Jan 9, 2020By

Eu nu auzeam proverbe de la bunicul meu, cel mai răbdător, calm şi liniştit om de pe pământ, ci poveşti. Mi le şi explica în mod empiric, demonstrând totul cu obiecte, plante şi animale pe care le aveam în jur. De pildă, atunci când mi-am pierdut răbdarea, chinuindu-mă să ţin creionul fără să-mi alunece din mâinile neîndemânatice, s-a uitat la mine cu multă dragoste şi mi-a promis că voi reuşi să înving această condiţie, iar când l-am întrebat cam neîncrezătoare de unde ştie, mi-a zâmbit: „pentru că omul scrie şi desenează cu mintea, nu cu creionul.” Când vei avea în minte o imagine clară despre ce vrei să scrii sau să desenezi, vei găsi o cale cum să te descurci cu restul.” Bunicul mi-a spus că un copil vine pe lume ca un sâmbure primit cadou de peste mări şi ţări. Nu ştii ce plantă va creşte din el şi la ce va fi bună, dacă nu-i acorzi grija şi timpul necesar pentru a se dezvolta. Dar un lucru e sigur: nu există sâmbure în care să nu fie ascunsă o plantă întreagă. Şi mi-a spus povestea unei fetiţe care a învăţat de la pisica din vecini cea mai importantă lecţie din viaţa ei: răbdarea şi încrederea în propriul destin.Read more…

Jan 9, 2020 1 comment

Pe întinderi pitorești de apă

Jan 9, 2020By

Aceste rânduri au ca obiect câteva întinderi pitorești de apă peste care am trecut în diverse perioade ale vieții: Parcul Carol (1968), Cișmigiu (1960), Herăstrău (1961), Snagov (1962), Litoralul Mării Negre (1963), Bosfor (1972), Marea Caspică (1968), Râul Moscova (1960), Dunărea de la Galați la Brăila (1978), Lacul Lugano (1983), Königssee (1983), Golful Chesapeake-Baltimore (1987), San Francisco Bay (1988), Seattle (1988), New-York (1988), Sena (1990), Sognefjord şi Geirangerfjord (1991), Veneția (1984), Amsterdam (2009), Grundelsee (2011), Guadalquivir (2002). La vârsta de aproape 11 ani, absolvent al școlii primare, am călătorit singur din Ploiești la București! Tatăl meu (z.l.) m-a condus până la Gara se Sud. Ajuns în Gara de Nord a Capitalei, conform instrucțiunilor primite acasă, am luat tramvaiul 15 și am coborât în Piața Națiunii. Întrebând câțiva trecători, am ajuns pe strada Cuza Vodă, unde locuia sora mamei. A doua zi m-am dus singur în Parcul Carol I, aflat nu departe, am luat o barcă, vâslind cu plăcere pe lac. Adesea povestesc acest episod temerar nepoților mei, când îi aduc de la școală…Read more…

Jan 9, 2020 4 comments

Principiul şeptimilor

Jan 9, 2020By

Este în toi dezbaterea privind structura anului şcolar 2020-2021. Zeci de ani anul şcolar a avut o structură trimestrială, dar – în perspectiva aderării la Uniunea Europeană – începând din 1998 anul şcolar a fost împărţit în două semestre. Trecând în revistă structurile anilor şcolari, observăm că doar anul şcolar 2004-2005 a avut vacanţă de primăvară, nu vacanţă pascală. În rest, toate vacanţele sunt legate de viaţa religioasă, ceea ce înseamnă că, de cele mai multe ori, structura anului şcolar diferă de la un an la altul. De ce? Suntem cumva un stat religios? Contează mai mult sărbătorile religioase decât stabilitatea alcătuirii unui an şcolar? Părerea mea este că nu. Ca urmare propun o structură care să nu fie influenţată de modul cum cad sărbătorile religioase de-a lungul unui an.Read more…

Jan 9, 2020 1 comment

Acuzaţie: Calomnia de omor ritual într-un oraș american

Jan 9, 2020By

“În 22 septembrie 1928, într-un orășel al statului New York, aproape de granița cu Canada, a dispărut o fetiță de patru ani”. Așa începe cartea istoricului Edward Berenson de la Universitatea New York The Accusation: Blood Libel in an American Town. Abia spre sfârșitul cărții vom afla despre soarta surprinzătoare a fetiței; dar cartea nu spune povestea ei, ci povestea condițiilor istorice care au putut, la doar câteva ore după dispariția copilului, să-i ducă pe orășenii din Massena, poliția statului și chiar pe primarul localității, la presupunerea că a fost răpită și ucisă de evrei într-un omor ritual, fenomen supranumit uneori ¨calomnie de sânge¨.Read more…

Jan 9, 2020 0 Comments

Cum îţi începi anul…

Jan 9, 2020By

Am renunțat, de câțiva ani buni, să îmi încep anul nou cu „rezoluții”, cu ambiții de moment – create şi propulsate de energia celor din jur şi a apropierii unei pagini noi şi semnificative de calendar -, ambiții care arata bine pe hârtie dar sunt goale de motivație reală, perseverenţă şi dorința. Ca pentru mai toată lumea, ianuarie a fost şi pentru mine un simbol al momentului în care puteam apasă butonul „reset-reboot” al vieţii. O modalitate de a lăsa în urmă toate chestiile negative care se întâmplaseră în anul dinainte şi de a reîncepe de la zero, tabula rasa. O perioadă am ținut chiar şi un jurnal; în primele zile ale fiecărui an începeam câte un carnet nou, în care îmi sumarizăm – la fel ca Bridget Jones – cum mă simțeam, ce gânduri aveam şi făceam o listă a ce îmi doream să fac/ să nu fac în noul an. ntr-un an, mi-am dorit iubire şi o relație echilibrată, matură, hrănitoare şi caldă – de fapt, să întâlnesc pe cineva total diferit de narcisiştii, workaholicii, playboy-ii, mitocanii şi imaturii întâlniți în anul anterior. Într-un alt an, m-am hotărât sa renunț la diete şi la urmărirea cifrelor de pe cântar, pentru că mă săturasem de urmărit calorii, negociat fiecare ecler, refuzat orice fel de mici plăceri gurmande, justificat celor apropiați de ce mănânc ce mănânc/ cât mănânc/ când mănânc. Fuck it, mi-am zis acum câțiva ani…Read more…

Jan 9, 2020 3 comments

“Aici s-a murit pentru libertate”

Dec 19, 2019By

Noi nu ştim să ne gestionăm istoria. Am ratat un important “mit fondator” (G.M. Tamaş) al României democratice: Revoluţia română. Orice popor ar fi ştiut să-şi forjeze o istorie glorioasă, plecând de la o sângeroasă revoltă populară, cu peste 1.100 de morţi şi 3.300 de răniţi, cu eroi tineri (“decreţei”, copiii nedoriţi care şi-au omorât “părinţii”), cu lupte de stradă împotriva unei dictaturi nemiloase. În toate ţările comuniste nu s-a tras un singur foc şi nu a fost înregistrat nici un mort, nici un rănit. La noi, comunismul s-a instaurat sângeros şi s-a prăbuşit sângeros.
Am transformat Revoluţia română (confiscată la final de activişti şi securişti din eşaloanele 2-3), dintr-un eveniment glorios de mândrie naţională, într-unul de jenă naţională (ca o boală venerică). Am transformat-o într-un fel de lovitură de palat ruşinoasă, realizată, chipurile, de ruşi, de unguri, de Securitate, de KGB, de CIA, de oricine, numai de cetăţenii români nu. S-a ajuns, de fapt, să se sustină teoria lui Ceauşescu insuşi: “lovitură de stat” plus “agenturili străine”. Asistăm la o nouă formă de negaţionism.Read more…

Dec 19, 2019 4 comments

30 de ani

Dec 19, 2019By

Aveam impresia că „Epoca de Aur” avea să ţină o veşnicie. Cultul deşănţat al personalităţii ceauşeştilor şi minciunile gogonate privitoare la realizările regimului mă îngreţoşau. Nu dădeam drumul la televizor, iar la radio ascultam doar „Cotele apelor Dunării”, care erau singurele informaţii reale. (Parcurgeam cu ochii minţii graniţele scăldate de Dunăre şi auzeam aceleşi informaţii repetate în limba franceză). Învăţaserăm să citim printre rânduri şi să înţelegem din aluzii, să ascultăm şi să spunem (cu bravură) bancuri despre Ceauşescu şi regim, dar curajul nostru, al majorităţii covârşitoare a populaţiei, se rezuma la atât. Doina Cornea trăia la Cluj, ştiam unde locuieşte şi că locuinţa ei era supravegheată zi şi noapte, dar parcă era într-o altă lume… Câţiva clujeni se împotriviseră politicii de oprimare a culturii maghiare. Dar nici eu şi nici alţii din anturajul meu nu au avut curajul de a se alătura acestor mişcări…Schimbările din Polonia, Cehoslovacia şi Ungaria, căderea Zidului Berlinului în noiembrie 1989, ne încurajau să sperăm că ceva se va schimba şi în România. În naivitatea mea, credeam că lucrurile se vor petrece chiar la Congresul XIV, în noiembrie 1989. Dar nu s-a întâmplat absolut nimic! Read more…

Dec 19, 2019 7 comments